Casa Warsteiner

Germania 2002. Fac cunostinta cu berea Warsteiner - una dintre cele mai bune beri premium din Germania. Berea Warsteiner este facuta in padurea Arnsberger, linga orasul Warstein, si a apartinut familiei Cramer inca din 1753. Warsteiner este cea mai mare fabrica de bere detinuta de o persoana privata.
De ceva vreme, am vazut si prin hipermarketurile din Bucuresti aceasta bere si mi-am luat si eu, tinind minte cit de buna mi s-a parut atunci cind am baut-o in patria ei.
Aseara am fost la Casa Warsteiner, o berarie deschisa anul trecut in cartierul Militari, undeva pe Bulevardul Uverturii. La nr 132, mai precis. 2 statii cu autobuzul 178 de la Lujerului, pentru cazul in care nu aveti sofer (ca de mers cu masina chiar nu merita...)
Locul mi-a placut, chiar duceam dorul unei berarii adevarate in Bucuresti. Becker Brau de cind s-a mutat nu mai este ce era inainte, Carul cu Bere este restaurant si nu berarie, iar alte localuri din Bucuresti poarta cel mult numele de berarie, dar nu si-l si merita. Ma intreb cum ar fi daca cineva ar investi in cladirea Gambrinus de linga parcul Cismigiu si ar face acolo o berarie adevarata, ce vad ar avea si ce renume ar capata.
Pina atunci, trebuie sa recunosc ca singura berarie adevarata din Bucuresti nu se afla in centru ci undeva in Militari, dar este un loc care chiar merita vizitat. O recomandare buna din mai multe puncte de vedere. Dar si cu minusuri inerente si, din pacate, cam evidente.
Atmosfera este faina, de berarie, cu mese lungi si scaune sau banci din lemn. Un ecran mare pe care este proiectata muzica de MTV, gen Black Eyed Peas. Din fericire este suficient de incet sonorul, cit sa nu deranjeze. Locul e curat, berea e multa si senzatia este de un pic de Oktoberfest. Pe pereti sunt reclame la Warsteiner, inclusiv traditionalul "Save water, drink beer".
Berea este excelenta, in special cea nefiltrata. Preturile sunt maricele - o halba de 1 litru de bere normala este 14 RON, iar de bere nefiltrata - 17 RON. Halba de bere nefiltrata este de portelan si mi s-a parut excelenta pentru ca este tinuta la frigider, iar berea este foarte rece, asa cum trebuie. Halba de bere pilsner este de sticla, dar are o forma foarte prietenoasa (cea de 1 litru), care te imbie s-o golesti si sa mai iei una. In meniu mai exista si o bere la 1.66 litri, dar din pacate nu exista. Iar senzatia locului sunt cizmele de 2 litri, care arata intr-un anumit fel.
Orice berarie care se respecta iti ofera tot felul de specialitati nemtesti, care merg cu berea. Oferta de cirnati este incitanta, dar in mod ciudat, aseara nu mai existau de nici un fel. Micii, desi cam scumpi (5 RON) sunt mari si arata bine. Snitele, ficatei, pui shanghai si alte asemenea, sunt chiar ok. Specialitatea casei sunt tigaile - tigaia incinsa de pui (care nici ea nu exista aseara) sau tigaia Wagner (de vita). Altceva spectaculos sunt maslinele pane - o specialitate la care nu m-as fi gindit niciodata, dar care merg atit de bine la bere, una dupa alta, de parca ar fi alune.
Servirea nu a fost ireprosabila, chiar am citeva chestii de comentat, dar chelnerul s-a scuzat zicindu-mi ca este in prima sa zi de lucru. Iar nota de plata a fost gresita, in favoarea noastra. Lipseau citeva beri, lucru de care i-am atras atentia, si am primit un supliment de nota, pentru a reflecta versiunea corecta.
Una peste alta, adunind cele bune cu cele rele, avantajul atmosferei cu dezavantajul distantei, calitatea berii cu preturile cam mari pentru cartier, gustul bun al mincarii cu lipsa unei parti consistente din meniu, parerea mea este ca totusi se merita. Locul este placut, berea foarte buna, iar lipsurile sunt remediabile, beraria pare pe drumul cel bun. Duceti-va odata, daca aveti drum prin Militari sau daca vreti sa beri o bere nefiltrata fara sa va doara burta a doua zi. Nu o sa regretati !

Dragostea dureaza 3 ani

O piesa pe care vreau sa o vad de aproape 3 ani. Mai precis de cind am citit cartea lui Frederic Beigbeder - "Dragostea dureaza 3 ani", intr-o dimineata in Vama (dupa cum povesteam aici). Am ratat-o de citeva ori, atit in Bucuresti cit si in Vama, din varii motive. Intr-un final, am ajuns aseara la Laptarie si am reusit sa o vad. Laptaria plina, cum a fost si scena teatrului Arca la "Hippioti si bolsevici". Semn ca lumea a redescoperit cultura, a reinceput sa mearga la teatru, atit in spatii clasice cit si in cele neconventionale, unde poti sa stai si sa privesti piesa cu o bere in mina.

Cartea face parte dintr-o trilogie care a debutat cu "Memoriile unui tinar ticnit" si a continuat cu "Shitter's Club", a carei poveste autorul o rezuma dezarmant de simplu - "in primul volum ma indragosteam, in al doilea ma insuram, in al treilea divortam si ma insuram din nou". De-a lungul timpului s-au facut mai multe studii care sa elucideze misterul acestui sentiment. Potrivit acestora, dragostea este o emisie de hormoni, de scurta durata. O substanta chimica, feniletilamina, stimuleaza aparitia senzatiilor de veselie, exaltare si euforie. S-a demonstrat stiintific ca acesti hormoni inceteaza sa mai actioneze dupa un timp. Mai exact, dupa trei ani. La aceeasi concluzie a ajuns si Beigbeder. "La inceput, totul este frumos, chiar si tu. Nu-ti vine sa crezi ca esti asa de indragostit. In al doilea an, lucrurile incep sa se schimbe. Ai devenit tandru. Esti mindru de intelegerea care s-a stabilit in sinul cuplului. In al treilea an, nu te mai abtii sa te uiti dupa domnisoarele proaspete care dau stralucire strazii. Curind dupa aceea, vine si momentul in care nu-ti mai poti suporta nevasta nicio secunda, fiindca te-ai indragostit de alta", scrie Beigbeder.

Piesa apartine companiei de teatru "D'aya", a fost pusa in scena de Chris Simion si a avut premiera in mai 2006, deci va implini foarte curind... 3 ani. Este o piesa de teatru jucata de obicei pe undeva prin cafenelele bucurestene sau prin cluburile de pe plaja din Vama. Reprezentatia ii are in rolurile principale pe Cristi Iacob si Adriana Trandafir.

Odata instalati si inghesuiti la o masa, am devenit partasi la petrecerea de divort a lui Marc Marronier (Cristi Iacob). Aflam ca amorul are un timp de evolutie si disolutie incontrolabil si ireversibil, de 3 ani. Satul pina la greata de splendida lui sotie, Anne (Adriana Trandafir), Marc se indragosteste isteric de Alice cea cu picioare lungi (Gabriela Iacob). Divorteaza de Anne (cu care cei trei ani de supravietuire a dragostei tocmai se scursesera) si reuseste sa ajunga cu Alice. Personajul care trecuse printr-un divort care il facuse sa reflecte la cele de mai sus se indragosteste din nou. Si ajunge sa traiasca o poveste si mai frumoasa decit prima. De data aceasta, ramine indragostit pentru totdeauna. Depaseste cu succes pragul fatidic de trei ani...

Piesa este cumva, dureros de dulce. Dureros pentru ca in spatele dulcelui sta ascuns un mesaj nu tocmai usor de acceptat. Piesa chiar merita vazuta si mi-ar fi parut rau sa continui sa o ratez, deoarece, chiar daca citisem cartea, piesa are un efect mai amplu, isi pune pecetea mai adinc asupra gindurilor si simtirilor, iar Cristi Iacob chiar face un rol foarte bun, punindu-te sa iti pui intrebari si sa te recunosti in citeva din cliseele discursurilor lui. Iar piesa te face sa rizi si te si intristeaza in acelasi timp, chiar daca sentimentul de melancolie, in mod ciudat, nu devine deranjant. Probabil 99% dintre cei din sala traiesc povestea spectacolului, dar nu au curajul sa o recunoasca. Mai precis, daca este casatorit ai toate sansele sa divortezi, daca inca nu te-ai casatorit, poate ca nu o sa o mai faci niciodata, daca esti divortat, iti reamintesti cum era cind erai casatorit. In oricare dintre situatii ai fi, tot o sa te regasesti cumva in aceasta piesa.

Adevarul sau minciuna tine de fiecare relatie in parte. Poate ca dragostea nu dureaza 3 ani sau poate ca da. Marc ne invata ca in primul an spui: "Daca ma paraseste o omor", in al doilea an spui: "Daca ma paraseste o sa sufar, dar o sa-mi treaca", iar in al treilea an spui: "Daca ma paraseste desfac o sticla de sampanie".

"In primul an - cumparam mobila, in al doilea an - mutam mobila, in al treilea an - impartim mobila"… Trist, nu-i asa? Haios, nu-i asa? Adevarat?...Posibil. Trei determinante care fac deliciul acestei piese.

Scriitorul Frederic Beigbeder spunea despre piesa: "O punere in scena reusita a romanului, care este unul foarte dificil de adaptat pentru teatru. Mi-a placut foarte mult structura regizorala foarte clar conturata, modul neconventional de punere in scena si jocul excelent al actorilor. Am incercat, in carte, sa fac lumea sa rada pe seama divortului si a problemelor sentimentale, iar piesa reuseste din plin acest lucru. Daca e ceva rau in piesa asta e ca dureaza prea putin. Ar trebui sa dureze trei ani", in timp ce regizorul Chris Simion spunea: "Este un spectacol post modern, recomandat spectactorilor dezinhibati si lipsiti de prejudecati, un spectacol neconventional, care anuleaza limita dintre actori si spectatori. De fapt nu e un spectacol, e viata fiecaruia".

"Dragostea dureaza 3 ani" nu e o concluzie, ci o provocare de a infrunta realitatea. Dragostea nu dureaza doar trei ani, dar dragostea moare.. Moare pentru a renaste si mai puternic alaturi de altcineva. Cel putin asa spune piesa. Sau pina la urma dragostea reuseste sa dureze nu atit cit vrem noi, ci cit suntem noi pregatiti. Ramine la latitudinea noastra ce alegem sa credem.

Oare dragostea dureaza intr-adevar doar 3 ani? Cu adevarata jumatate a sinelui, sufletului si gindirii, limitele nu exista. Tot ce intilnesti pana in acel moment sunt doar pioni ai unui joc. La urma urmei, totul e un joc facut sa ne placa. E un joc, dar nu o joaca...

Votati Parcul National Retezat!

Haideti sa votam Parcul National Retezat din Romania in topul celor 7 minuni naturale ale lumii. Despre ce este vorba?

In 2007 organizatia non-profit elvetiana "New7Wonders" a stabilit prin vot public sapte noi minuni ale lumii realizate de mina omului. Ideea pentru desemnarea celor sapte noi minuni ale lumii i-a venit aventurierului si regizorului elvetian Bernard Weber dupa ce rebelii talibani au distrus statuile uriase ale lui Buddha din Bamiyan, Afganistan, in 2001.

Pe data de 07.07.2007, urmatoarele 7 locatii au fost alese de catre peste 100 de milioane de votanti si declarate ca reprezentind "world heritage throughout history", fiind alese in mode egal si fara a fi departajate in vreun fel intre ele:

• Vestigiul mayas piramida Chicken Itza din Mexic
• Statuia lui Isus Mintuitorul din Rio de Janeiro
• Marele amfiteatru Colosseum din Roma
• Marele Zid chinezesc
• Vestigiile incase Machu Picchu din Peru
• Cetatea Petra din Iordania
• Mausoleul Taj Mahal din India

De asemenea, inca 14 locatii au fost declarate ca finaliste oficiale New 7 Wonders of the World, si anume:

• Templul Acropole din Atena
• Castelul Alhambra din Spania
• Templul Angkor din Cambodia
• Statuile din Insula Pastelui, Chile
• Turnul Eiffel din Paris, Franta
• Moscheea Hagia Sofia din Turcia
• Templul Kiyomizu din Japonia
• Ansamblul Kremlin - Catedrala Sf. Vasile - Piata Rosie din Rusia
• Castelul Neuschwanstein din Germania
• Piramidele de la Giza din Egipt - singura ramasa din cele 7 minuni ale lumii antice
• Statuia Libertatii din New York, SUA
• Ansamblul Stonehedge din Marea Britanie
• Casa Operei din Sydney, Australia
• Cetatea Timbuktu din Mali

Rezultatele competiţiei au fost prezentate in compania unor personalitati precum premierul portughez José Socrates, fostul secretar al ONU Kofi Annan, actrita Jennifer Lopez, fostul astronaut Neil Armstrong sau fotbalistul Cristiano Ronaldo.

Odata terminata campania de alegere a celor 7 minuni realizate de mina omului, organizatia a demarat o noua campanie, de alegere a 7 minuni, de data aceasta naturale, si a colectat 441 de nominalizati. Votantii din Romania au inscris pe site-ul organizatiei, in aceasta prima etapa, patru atractii naturale: Pestera Scarisoara, Delta Dunarii, Parcul National Retezat si fluviul Dunarea.

In decembrie 2008, asociatia a ales locatiile cu cele mai multe voturi din fiecare tara, alcatuind o lista cu 222 de nominalizari, la care s-au adaugat alte 39 de locatii impartite intre 2 sau mai multe tari (cum ar fi Cascada Niagara). Dintre atractiile din Romania, Parcul National Retezat a primit cele mai multe voturi si lupta acum, in cea de-a doua etapa, pentru a intra in top 77, faza pentru care publicul a inceput deja sa voteze de la inceputul anului.

Parcul National Retezat are de infruntat concurenti precum lacul Loch Ness din nordul Scotiei, Virful Mont Blanc din Alpi, muntele Olimp din Grecia, stinca Afroditei din Cipru, stinca Gibraltar, vulcanul Vezuviu din Italia, Padurea Neagra din Germania, dar si riul Dunarea (pe care il impartim cu inca 9 tari), lacul Balaton din Ungaria, Marele Canion din Arizona, cascada Niagara, Marea Bariera de Corali, insula Bora-Bora, arhipelagul Tarii de Foc, insulele Galapagos, padurea amazoniana, cascada Iguazu dintre Argentina si Brazilia, lacul Titicaca dintre Bolivia si Peru, desertul Kalahari, muntele Kilimanjaro, cascada Victoria, Nilul Alb si Nilul Albastru, lacul Tanganika, arhipelagul Maldivelor, virful Everest, muntele Fuji, stincile Capadocia din Turcia, riul Gange, Marea Moarta si inca sute de locatii, mai mult sau mai putin celebre.

In urmatoarea faza de votare a campaniei, Parcul National Retezat are nevoie de sprijin masiv din partea noastra pentru a intra, la vara, in primii 21 de finalisti. Votarea va dura pina pe 07.07, cind un comitet de experti ai naturii, condus de fostul presedinte UNESCO, Federico Mayor, va reduce lista la cele 21 de finaliste, din care vor fi apoi alese cele 7 noi minuni naturale ale lumii. Incepind de aici, cele 7 noi minuni ale lumii vor fi alese printr-o noua runda de voturi trimise de publicul din intreaga lume pe e-mail, prin telefon sau prin SMS, care se va incheia in 2011.

Parcul National Retezat, situat in judetul Hunedoara, a fost fondat in 1935 si este primul de aceast fel din Romania, intinzindu-se pe o suprafata de 380 km². Muntii Retezat au 60 de virfuri peste 2.200 m altitudine si peste 100 de lacuri glaciare, fiind unii din cei mai frumosi munti din Carpati. Zona Parcului National Retezat cuprinde o zona salbatica, de padure virgina, neatinsa de mina omului, paduri naturale, inmultite de la sine, plante endemice care cresc doar in Retezat, o treime din speciile de flora ale Romaniei si 55 de specii de mamifere (dintre care 22 sunt ocrotite de lege - lupi, ursi maronii, risi, lincsi, pisici salbatice, capre negre, cerbi, capriori, dar si marmote). Potrivit Greenpeace România, muntii Retezat adapostesc ultimul peisaj forestier intact din Europa, peisaj ce include cea mai mare parte a Parcului National Retezat, suprafete din Parcul National Domogled-Valea Cernei si din Geoparcul Dinozaurilor Hateg. Parcul este parte a organismului mondial PAN-PARKS, care reprezinta parcurile naturale importante de pe mapamond (in Europa mai sunt doar alte 9 astfel de zone). In 2008, Consiliul Europei a acordat Parcului National Retezat "Diploma de excelenta pentru arii protejate"

30% dintre turistii care vin anual in Retezat sunt straini, cei mai multi provenind din Cehia si Ungaria. Strainii spun ca vin in Retezat pentru 2 lucruri importante - frumusetea peisajelor si "salbaticia" zonei. Retezatul atrage ca un magnet pentru ca este impunator, dar frumos, capricios, dar spectaculos, uneori neiertator, alteori blind, salbatic, dar primitor, este un loc aparte. Directorul Administratiei Parcului National Retezat, Zoran Acimov, a declarat ca vrea sa pastreze mediul acesta natural si sa combata orice tentativa de mecanizare a turismului in Retezat. "Nu vrem masini aici, pentru ca daca apare o masina, apare si o lada de bere, mai apar si zeci de PET-uri si asa mai departe. Nu vrem nici telecabina si nici telescaun. Retezatul trebuie sa ramina un loc pentru excursiile facute cu pasul". Frumusetile întilnite la fiecare pas pe orice traseu turistic din Retezat ii fac pe cei mai multi dintre vizitatori sa-si duca gunoiul intr-o punga agatata de rucsac.

In Romania, Parcul National Retezat a inceput sa se bucure de un sprijin destul de serios. Organizatiile de mediu, turistii care au fost in Retezat (chiar si turisti straini) au inceput sa il voteze. Si chiar daca in peregrinarile mele prin tara, nu am ajuns inca in aceasta zona si nu am vazut lacurile glaciare de aici decit in fotografii, sunt convins ca este o zona superba. Cei care cunosc muntii Retezat spun ca e cel mai frumos loc pe care il stiu si sunt gata sa o demonstreze. Odata ajuns in Parcul National Retezat, te poti descatusa de toate cuvintele. Frumusetea tacuta care te inconjoara nu merita sa fie tulburata nici macar de un strigat de uimire. In templul Retezatului, paradisul salbatic spune totul prin glasul mut al muntelui si prin soaptele raurilor care te poarta inspre infinit...

Eu am votat deja pentru el si sper sa va conving si pe voi sa votati si, impreuna, sa stringem cit mai multe voturi, si sa aratam lumii intregi ca Romania este plina de locuri superbe, are un cadru natural superb si este mult mai frumoasa decit se stie. Sa ii facem pe cei pentru care Romania este doar patria tiganilor manelisti sa constate ca Romania este si tara in care se imbina toate formele de relief, dind nastere unor locuri de o superbitate totala, si sa afle ca singurul pacat al acestei tari este faptul ca este locuita. Votati Parcul National Retezat ca una dintre minunile lumii !

Later edit: in cea de-a doua etapa, cele peste 200 de nominalizari au fost impartite in 7 categorii, iar mai departe vor merge cite 11 din fiecare categorie, pentru a ramine doar 77. Cele 7 categorii sunt:

1. peisaje si formatiuni glaciale
2. insule
3. munti si vulcani
4. pesteri, formatiuni pietroase si vai
5. paduri, parcuri nationale si rezervatii naturale
6. lacuri, riuri si cascade
7. peisaje marine

Momentan, Parcul National Retezat ocupa locul 7 din cele 57 de nominalizari din cadrul celei de-a cincea categorii, avind sanse mari de a ramine la final in primele 11.

Aici puteti vota pentru Parcul National Retezat, numai cu un cont de e-mail valabil, si accesind apoi link-ul pe care il veti primi pe e-mail. Ai o singura voce, dar detii 7 optiuni. Pentru fiecare vot, puteti vota 7 locatii din intreaga lume. Va rog sa votati acum aici pentru Parcul National Retezat.

Vorba anului

Bursa e un mod de a lua banii oamenilor care se cred destepti.

Pentru prosti se foloseste Loto...

Criza pentru toti

Circula de vreo citeva zile pe net un excelent filmulet animat de 11 minute in care se explica pe intelesul tuturor mecanismul tranzactiilor financiare ce au declansat criza creditelor in SUA. Mi se pare interesant mai ales pentru ca explica mura in gura mecanismul, chiar si pentru cei mai putin familiarizati cu termenii si mecanismele financiare:

The Crisis of Credit Visualized from Jonathan Jarvis on Vimeo.

Vesti bune

Nu stiu daca il mai tineti minte pe Matei. Pe scurt, povestea era urmatoarea. Matei, in virsta de 2 ani si citeva luni, pe vremea aceea, ruda unei prietene de ale mele, fusese diagnosticat cu metastaza la coloana vertebrala, urmind sa suporte o interventie chirurgicala la Paris, dar foarte costisitoare. Eu m-am implicat in aceasta sa-i zic campanie, am donat niste bani, am facut lobby, mi-am convins colegi, prieteni sau clienti sa doneze si ei, am facut public cazul, am incercat sa fac cit mai multa lume sa afle de drama lui Matei si sa incerce sa-l ajute. Povestea, mai pe larg, o puteti gasi pe blog, aici. Doi parinti au trait cosmarul de a-si vedea baietelul amenintat de o boala cumplita - cancer si au luptat pentru sansa lui cu puteri supraomenesti. Noi, cei din jur, care am auzit povestea si nu am stat cu miinile in sin, i-am daruit lui Matei 300.000 de euro, banii de care avea nevoie pentru tratamentul salvator, in Franta.

Astazi am primit un email de la prietena cu pricina, matusa lui Matei, in care imi spunea ca Matei s-a intors simbata in tara, sanatos, datorita ajutorului dat de toate acele suflete mari care au fost dispuse sa contribuie intr-un fel sau altul, si ca eforturile, gindurile bune si rugaciunile nu au fost zadarnice. Dupa un an cumplit, in care Matei a luptat clipa de clipa cu boala necrutatoare, Matei a reusit sa invinga. Parintii impreuna cu el s-au intors in tara si sunt mai fericiti ca niciodata. Baietelul a învins destinul! Mi-a multumit inca o data pentru sprijin, iar eu, la rindul meu, va multumesc tuturor celor care ati dat o mina de ajutor, intr-un fel sau altul.

Cealalta poveste trista despre care am scris pe blog era cea a lui Cosmin. Cosmin implinise un an. De doua luni, era chinuit de cancer. O tumora ca o caracatita se intindea spre organele lui vitale. In spitalele din România il astepta o lupta crincena, cu sanse mici. Din nou, era nevoie de bani, si era nevoie de o operatie in strainatate. Povestea lui Cosmin o gasiti pe blogul meu aici.

Ca si in celalalt caz, m-am implicat si eu, am contribuit, am facut lobby, am facut cunoscut cazul, am convins oameni sa il ajute. Dar implicarea mea a fost o picatura intr-un ocean fata de a altora. Amicul VD s-a implicat in mod deosebit in a-l ajuta pe Bubu. I-a daruit un site in care ii facea cunoscuta povestea: http://www.cosmingologan.ro/, a contribuit cu o suma considerabila, a fost alaturi de parintii lui Bubu in toate demersurile lor, a batut de destule ori drumul Bucuresti-Paris-Bucuresti, pentru a afla exact ce sanse de supravietuire si ce tratament i se prescrie, pentru a fi alaturi de el la operatie. Matei si Cosmin au fost colegi la spitalul din Paris.

Vestea minunata a venit inainte de Craciun, ca un cadou pentru un copil atit de luptator la o virsta atit de frageda si pentru niste parinti atit de greu incercati. Ziua de 17 decembrie 2008 a fost prima zi de analize pentru Cosmin (Bubu). Si a fost si ultima. Medicii francezi au purtat rolul de Mos Craciun si au adus numai vesti bune. Bubu se simtea foarte bine si a scapat de chimioterapie si de operatie. Corpul lui a luptat cu boala si, la aproape 7 luni de cind s-a declansat, in urma analizelor, medicii au constatat ca nu mai este necesara o interventie chirurgicala. Toti cei 16 medici francezi care au vazut dosarul lui Bubu sunt surprinsi, sunt uimiti de forta si de dorinta lui Bubu de a trai.

Cosmin a fost diagnosticat cu cancer la 10 luni. Dupa mai multe teste, medicii francezi au confirmat diagnosticul si au precizat ca dupa operatiile din Romania au ramas urme ale cancerului in organism. Acestea se pot sau nu reactiva oricand in urmatorii cinci ani (Cosmin va fi declarat vindecat numai dupa cinci ani de neactivare a cancerului).
Pe baza unor cazuri similare, medicii francezi au decis ca cea mai buna abordare este aceea de a lasa organismul copilului sa lupte cu boala, dar cu o supraveghere periodica stricta, pentru ca o reactivare a tesuturilor canceroase este extrema de periculoasa.
In urmatorii 5 ani, Cosmin va merge din 3 in 3 luni la teste in Franta pentru urmarirea evolutiei bolii, medicii urmand sa intervina imediat in situatia reactivarii cancerului… sa speram ca totusi nu va fi cazul…
Parintii le multumesc tuturor celor care au depus bani din putinul pe care il aveau si care au facut posibil ca Bubu sa fie bine.

Eu le multumesc din suflet tuturor oamenilor cu suflet mare, care i-au ajutat, i-au sustinut si i-au sustinut pe cei doi prichindei si pe parintii lor. Iar tuturor celorlalti parinti care trec prin incercari asemanatoare, le spun sa spere si sa creada in Dumnezeu si in sansa lor.

Doua familii tinere, doi copii, doua tragedii. Doua povesti lungi, cu incercari multe, dar in care solidaritatea si dorinta de ajutorare a unor suflete mari au facut posibila stringerea de fonduri si au lasat sperantele sa traiasca. Iar cineva, acolo sus, a hotarit ca atit Matei, cit si Cosmin, au o viata inaintea lor pe care sa o traiasca, sa isi faca fericiti parintii, si au transformat tragediile in niste povesti despre suflete mari, despre speranta. Vestile bune au inceput sa curga, intii pentru Matei, apoi pentru Cosmin. Iar povestile au capatat sau in curs de a capata happy-end.

Ce poate fi mai frumos, ce te poate multumi mai mult, ca parinte, decit sa te poti gindi, in sfirsit, dupa atita suferinta, la viitorul copilului tau?

De ce a murit Vama Veche si nu mai poate fi salvata?

Am primit ieri un comment la filmuletul pe care il am postat pe youtube cu un rasarit pe bolero in Vama. Ca o continuare a ideii mele de aici, cum ca Vama Veche a murit si, cu toate ca mai exista o raza de speranta, soarele de data asta n-a mai rasarit pe plaja din Vama Veche ci a apus pentru totdeauna. Comentariul suna asa (o sa-l reproduc intocmai, in ortografia si prescurtarile originale):

s-a alef prafu` de vama....am fost pe 14 feb...au demolat jumatate...si au facut PISTA de BICICLISTI prin fata Stufului, loool... Si, daca tot era o seara urita si rece de luni, m-a purtat un pic gindul pe acolo, gratie si melodiei lui Koop cu aroma de stuf, nisip incins si tipat de pescarusi in fundal.

Si ma tot gindeam de ce a murit Vama Veche si cum ar mai putea fi ea salvata...

Iar azi am gasit articolul lui Tudor Chirila, pe blogul lui, intitulat exact asa: "De ce a murit si nu poate fi salvata Vama Veche". Idei cu care sunt absolut de acord, si se pare ca si voi, cei care mai cititi ce mai aberez eu pe aici si va mai dati citeodata si cu parerea. Si pentru ca stiu ca sunt multi iubitori de Vama pe aici, iar poate unii dintre ei nu sunt cititori ai lui Chirila sau le e lene sa dea un click la blogroll, o sa continui cu postul lui Tudor:

Publicul sau consumatorul ia ce i se ofera. Daca nu gaseste ce cauta, pleaca. Daca ceea ce i se ofera poate fi considerat un substitut pentru ce cauta, ramane sa incerce.

Vama Veche nu a murit din cauza publicului ci din cauza ofertei. Cei care au populat Vama Veche cu micile lor afaceri nu au avut viziunea turismului de nisa.

Ei nu au inteles ca Vama Veche era un loc definit de un singur cuvant: simplitate. Ce poate fi mai simplu decat o curte de tara in care ti se pun pe masa rosii de gradina, salata de vinete si oua de gaina.

Ce poate fi mai simplu decat o ulita prafuita care duce la mare. Pescari care pleaca in zori, pentru a se intoarce la apus cu peste zvarcolind. Muzica in surdina. Haine simple. Defileul tricourilor. Taramul corturilor. Viata special de simpla de la cort. Reintoarcerea la natura.

Societatea de consum a complicat lucrurile. Ori cei care au venit sa faca turism si afaceri in Vama, au adus cu ei fripteuza, termopanul si Coca Cola in speranta ca vor face profit. Un timp au facut. Doar ca Vama Veche nu a fost niciodata pregatita sa devina o statiune. Ceva din trupul acestui satuc de la marginea tarii respingea ideea ca pe un soi de transplant incompatibil, cu care organismul refuza sa se impace.

Comerciantii s-au incapatanat insa, sa efectueze transplantul. Si Vama Veche a murit. Ca un delfin esuat care se zbate pe uscat.

Privita pragmatic, moartea satului ramane o problema de cultura. Daca in Vama Veche am fi avut un cazinou, s-ar fi gasit jucatori. Inca o data, nu a fost o problema de cerere ci de oferta.

Intr-o lume in care fugim de globalizare si consumism ca dracu' de tamaie negustorii care au populat Vama Veche cu afaceri buticoide n-au inteles ca exista un public din ce in ce mai larg si avid de simplitate. Englezi, olandezi, norvegieni care ar fi dat bani multi ca sa locuiasca intr-o curte cu wc-ul afara, mirosind a baliga, si care ar fi considerat asta, pe buna dreptate, "the return to innocence". Greseala turismului rural din Romania este ca incearca sa-ti propuna solutii moderne. Ori clientii numerosi ai acestui gen de turism tocmai de asta se feresc.

Vama Veche ar fi trebuit sa ramana un spatiu cu resurse limitate. Un spatiu inchis celor care cauta confortul clasic. Un spatiu destinat contemplarii, nu actiunii. Si credeti-ma, negustorilor nebuni dupa profit, s-ar fi platit bani grei pentru un dus in curte sau un cort pe plaja intr-un loc in care limonada ar fi castigat lupta cu Pepsi.

Cei carora Vama Veche le-a incaput pe mana n-au inteles ca o reproducere se plateste mai prost decat originalul. Vama Veche e o reproducere de prost gust a unui litoral oricum muribund.Atata vreme cat casa dobrogeana a sculptorului Buculei risca sa devina o anomalie arhitectonica pe drumul dintre Vama si 2 Mai, esecul acestor sate e o problema de cultura. Sau de incultura.

Se ridica astfel o intrebare. Cum ar putea doamna Elena Udrea sa rezolve o problema de cultura?

Aici fac eu o paranteza, poate nu toata lumea stie despre ce e vorba. Elena Udrea, ministrul turismului, bomba sexy din guvern, clientul Louis Vutton, nevasta parcarilor Dalli, febletea presedintelui Basescu, consateanca cirnatilor de Plescoi, blonda cea mai blonda din spatiul carpato-dunareano-pontic, acum vreo 2 saptamini, a declarat la Madrid ca va propune infiintarea unei statiuni cu caracteristicile pe care le avea Vama Veche, daca situatia din zona se va deteriora in continuare.

Am vrut la vremea respectiva sa scriu un post intreg despre asta, dar m-am gindit ca daca as scrie despre fiecare aberatie cu care incearca sa ne ia ochii cei care ne conduc, de la autostrada suspendata la cel mai lung cirnat din lumea al lui Oprescu, de la miile de kilometri de autostrada ai lui Orban sau zecile de mii de euro pe care vroia sa ii ofere prostanacul Geoana tuturor celor care s-ar intoarce in tara de pe alte meleaguri, pina la turismul ecumenic si strandurile termale din Bucuresti ale aceleiasi Elena Udrea, as innebuni si eu si v-as innebuni si pe voi... Dar acum daca tot a venit vorba, sa dezolt un pic macar ideea.

Revenind la Elena Udrea, aceasta a spus ca niciodata nu ar fi autorizat ce s-a construit in Vama, dar ca nu a putut lua nici o masura, neavind statut de statiune, adaugind ca la Vama Veche situatia este degradata si, in prezent, exista un amestec intre cei care vin cu jeep-urile si cei care asculta manele, propunind ca solutie construirea unei alte statiuni, care sa fie asa cum era inainte Vama Veche. Nu stiu care a fost scopul blondei de la drept cu aceasta declaratie, probabil sa empatizeze cu cei ramasi cu dragoste de Vama in suflet (desi a dat-o cu bita in balta, vorba unui coleg - "Bob, tu nu ai Jeep, dar te duci in Vama. Inseamna ca esti manelist"...). Eu nu cred ca specimene de genul ei ar trebui sa vorbeasca despre Vama de pe vremuri. Locul il fac oamenii, si sigur un loc ca Vama Veche de atunci nu poate fi facut de o posesoare de Louis Vutton, ci de oamenii simpli, care vor simplitate. Nutzi uita ca a "infiinta" o statiune care sa aiba spiritul Vamei de acum zece ani si mai bine inseamna sa tii cont de ceea ce insemna spiritul respectiv - case mici, cu arhitectura tipic dobrogeana, plaja lata fara restaurante si mii de terase in jur, doar mare, nisip, corturi, soare, stuf si oameni. Un anumit gen de oameni. Nu discoteci, stufoteci, expiratoteci si alte fite, ci dor gasti adunate pe plaja noaptea, in jurul unui foc, unde se cinta la chitara.

Sa revenim la Tudor Chirila si la ultima solutie pe care o vede el:

Poate ca solutia ar fi ca Vama Veche sa intre in patrimoniul Ministerului Culturii si sa fie redezvoltata ca muzeu-sat, expresie a rezistentei anti-comuniste prin cultura. Caci, la izvoare, asta a fost. Ultima frontiera a intelectualilor ostracizati.

Ramane sa visam...

Multumesc, Tudor, pentru congruenta de pareri. Din pacate, nu cred ca se va mai gasi vreodata o solutie pentru a dezgropa din suflete si a retrai Vama Veche de pe vremuri. Dar vorba ta, ramine doar sa visam...

I hate mondays

O zi de luni in care nu am avut chef de nimic. Dar probabil toata lumea uraste lunea, nu oi fi eu singurul. Somn, frig, urit, aglomeratie. Singurul lucru frumos au fost fulgii de zapada pe care i-am vazut de cind m-am trezit si am deschis geamul sa aerisesc, si care au tot cazut din cer pina dupa-amiaza. Din pacate, doar atit, doar fulgi cazind, iar pe jos doar ud si jegos. Masina mea are aproape 3 luni de cind nu a mai fost spalata, iar cu vremea asta minunata, chiar nu am curajul. De cite ori sunt aproape hotarit, aflu ca a doua zi va ploua sau va ninge si imi trece.

Si imi aduc aminte cum arata masina mea proaspat spalata dupa 3 ore de ploaie, parcata in Piata Victoriei. Devine o culoare incerta gri-negru-maroniu in picatele pe partea cu care a stat spre strada. Si imi aduc aminte de o luna de zile petrecuta acum mai bine de 10 ani la Madrid, in care luna nu am acumulat nici macar un fir de praf de pantofi, iar crema de ghete s-a dovedit un accesoriu inutil. Si era octombrie, a plouat in cel putin o treime din zile. Dar nu, orasul era atit de curat incit praful si mizeria erau cuvinte noi, inimaginabile pentru madrileni.

Si daca e luni, e frig, e somn, e urit si iarna incearca sa ne aduca aminte ca nu si-a iesit de tot din drepturi, rizind ironic de postul meu de ieri cu ghioceii, mult-asteptati vestitori ai primaverii, incerc sa va cadorisesc, sa va incalzesc si sa va transform somnul intr-o reverie placuta cu doua chestii faine.

Prima este valsul "Dunarea albastra" de Johan Strauss, in interpretarea filarmonicii de la Viena, in traditionalul concert de Anul Nou din 2008, sub bagheta dirijorului francez Georges Prêtre, si cu ajutorul baletului Operei de Stat din Viena:

Iar cea de-a doua este o melodie tare draguta, Koop - "Island Blues", care mie mi se pare ca suna tare bine. E o melodie care chiar ma fascineaza, desi nu reusesc deloc sa imi aduc aminte care a fost primul meu contact cu ea. Inclin totusi sa cred ca a fost undeva prin Vama. Oricum, astazi pare a fi reteta perfecta pentru o seara de luni, cu o bizara combinatie de origini suedeze si sound parizian, cu aroma de stuf, nisip incins si tipat de pescarusi in fundal. Ce este cel mai interesant este ca, desi la o prima auditie, muzica lasa senzatia unei orchestre, realitatea este cu totul alta - piesele celor de la Koop sunt facute in intregime din secvente. Mii de bucatele muzicale - vioara, toba, contrabas, trombon sau cor, sunt impletite in studio ca niste piese de puzzle pentru a crea noi melodii, dind impresia unui sound suprarealist, cu ritmuri de jazz, swing, sau chiar blues. Enjoy !

Ghiocelul

Week-end de lene, week-end de refacere dupa 2 nopti grele, week-end anti-Valentine... Simbata dupa-amiaza cu soare, chiar daca cu dinti. Vreme de baut cafeaua de dimineata (in fine, de prinz... recunosc...) afara la soare. Si i-am vazut. Sunt cam 10. Toti au scos capsorul lor mic si alb dintre firele de iarba si se intindeau la soare. Asa de frumos!

Ghioceii au inflorit si zimbesc la soarele cu dinti de mijloc de februarie. Asta inseamna ca iarna e pe sfirsite. Ca poate o sa mai vedem vreo zapada anul viitor, ca anul asta am avut parte doar de citiva fulgi. Si poate o sa vina primavara. Pentru ca asa este, din mosi-stramosi. Primii ghiocei aveau rolul de vestitori ai primaverii. Pe cit de fragili si de gingasi, pe atit de rezistenti, ghioceii sunt primele flori care apar pentru a celebra renasterea naturii la viata, si inceputul unui nou ciclu anual.

Ghioceii sunt plante cu bulbi, originari din Europa si Asia. Au 2-3 frunze lungi si subtiri, de culoare verde inchis. Florile sunt albe si apar cite una la fiecare bulb, primavara devreme, dar uneori si pe la mijlocul sau sfirsitul iernii, lucru care face ca ghioceii sa fie primele plante cu bulb care infloresc. In unele zone ghioceii pot inflori chiar si de toamna tirziu. Cele trei petale franjurate, cu marginile verzi, din interiorul florii formeaza un fel de tub si se intercaleaza cu cele trei petale albe, mari.

Iar daca mie mi-e tare drag de ghioceii de la mine din curte, si mi-e drag de toti ghioceii de aiurea, de la munte sau de la deal, din parcuri sau gradini. in schimb ma dispera ca s-a umplut si Bucurestiul de ei. Cum? La orice statie de metrou, in orice piata, in fata fiecarui magazin. Vinduti de tigani sau tiganci, intr-un sictir total, cu o scirba maxima, abia asteptind sa-ti ia banii din buzunar. Si nu as cumpara niciodata ghiocei de la aceste ciori. As vrea sa-i cumpar de la o batrinica, care sa mi-i dea cu zimbetul pe buze si pentru care sa stiu ca faptul ca am cumparat de la ea este chiar o bucurie si o mica mingiere a suferintelor virstei. Dar nu, noi suntem invadati de ciori care ii vind printre 2 seminte scuipate "Barosane, chiparoase, ia un ghiocel sa duci acasa la nevasta, mincati-as gurita ta...".

Si uite asa s-a dus naibii si minunea asta, si ghioceii cei atit de frumosi si gingasi, care anunta ca nu mai e mult pina se va termina cu frigul si ca va veni curind primavara, cu soare, flori multe, zimbete si lume trezita la viata.

Si totusi... Splendoarea unor ghiocei rasariti sub soarele cu dinti de februarie aduce asa, un miros vag de primavara. Chiar daca iarna s-ar hotari sa se intoarca, chiar si pentru o zi, o sa-i inghete, dar ma bucura gindul ca o sa infloreasca iar. Si cred ca toata lumea iubeste aceste fapturi firave pentru ca sunt “vestitorii primaverii” si pentru ca reusesc sa te faca sa zimbesti atunci cind ii vezi. Sper ca ghiocelul meu din curte sa iti aduca si tie un zimbet pe fata, in asteptarea primaverii...

Anti Valentine's Day

Azi este marea sarbatoare, ziua in care fiecare isi aduce aminte ca iubeste pe cineva, ziua in care ciocolatele si jucariile de plus sunt puse in fata pe raft, ziua pentru care ar trebui lansat un nou credit de nevoi personale pentru a avea cu ce cumpara cadoul, minunata zi de 14 februarie, Valentine's Day.

Trebuie sa cumperi cadou, sa faci declaratii de dragoste, sa cumperi o floare, sa scoti fata in oras, sa spui doar vorbe dulci, sa nu vorbesti urit, sa nu te certi. Stop ! Mai citeste o data ultima fraza. Daca stai bine si te gindesti nu ti se pare ca toate lucrurile astea puteai sa le faci si daca nu era 14 februarie? Trebuie neaparat sa fie Valentine's Day ca sa-i oferi prietenei tale un trandafir sau sa o duci in oras? Chiar trebuie sa fie ziua asta ca sa te uiti in ochii partenerului si sa-i faci o declaratie de dragoste frumoasa si sincera?

Valentine's Day poate fi in fiecare zi. Chiar nu trebuie sa astept ziua aia ca sa ii declar cuiva dragostea sau sa fac un cadou. E doar o sarbatoare luata de la americani din cauza faptului ca noi ridicam prea mult in slavi acel popor si tot ceea ce fac ei ni se pare la moda, cool/trendy sau de bun gust.
Nu mai vreau sa dau flori numai pentru ca e 14 februarie ... Nu mai vreau sa cumpar lucruri la suprapret numai pentru ca e 14 februarie ... Nu mai vreau sa copiez de la americani ... De ce ma sufocati la radio cu emisiuni intregi despre 14 februarie ... Nu imi trebuie sa inventez o zi ca sa iubesc... Oare chiar avem nevoie de 14 februarie sa ne aratam dragostea fata de cineva? O putem face in fiecare zi... de fapt nu asta e rolul dragostei sa spui in fiecare zi persoanei iubite ca o iubesti.

Vorbind de marea sarbatoare, una din chestiile care ma deranjeaza la ea este ca e importata, ca si Halloween, sau mai nou, ca si 4th of July. Mai ramine sa sarbatorim si Columbus Day si Veterans' Day in ritmul asta. Sa fim trendy. Iar aici vor veni unii si vor spune - asa e, de ce sa sarbatorim Valentine's Day cind avem si noi o sarbatoare neoasa, traditionala, Dragobetele. Si eu o sa le raspund - da, avem Dragobetele, dar cita lume auzise de Dragobete inainte sa apara Valentine's Day? Dragobetele a aparut ca o reactie de negare a Valentine's si atit. Nu il sarbatoream inainte, nu stiam legenda lui, ne-am amintit de el doar pentru a gasi un substitut si a fi mai altfel si nu pentru ca credem in el.

Si legat de asta, imi reamintesc ca si Craciunul a fost importat. La inceput sarbatoream doar Nasterea domnului, impodobeam bradul, mincam cozonac si mergeam la colindat. Colinde crestine, cu Steaua, cu Magii. Mosul a aparut mai tirziu, si tot de la americani, de fapt de la Coca Cola, care l-a desenat obez, l-a imbracar in rosu, i-a dat o sanie si 12 reni si l-a trimis sa imparta cadouri. La noi, traditia cadourilor il implica pe Mos Nicolae, el aducea dulciuri sau nuieluse, dupa caz. De Craciun se sarbatorea altceva. Nu exista consumerismul si nici promotiile de Craciun. Caci Isus nu s-a nascut ca sa cumparam noi LCD mai ieftin cu 15%... Dar globalizarea l-a atins si pe Mos Craciun, si in loc sa cintam colinde cu "S-a nascut Hristos", cintam cu "Santa Claus is coming to town". E mai trendy.

Revenind la Valentine's Day - cealalta mare chestie care ma deranjeaza este aceasta uniformizare, in care toti trebuie sa facem acelasi lucru, toti trebuie sa iubim pe 14 februarie, toti trebuie sa cumparam inimioare de plus si ursuleti, toti trebuie sa intram in acelasi sablon - noi toti iubim pe 14 februarie. In rest nu. Azi la hipermarket, dragostea este la promotie. Trebuie sa o cumperi, pentru ca toti o cumpara. Valentine e o chestie atit de comerciala si de consumerista, in care cei care vind exploateaza sentimentele celor care cumpara in scopuri comerciale, facind din dragoste o afacere. Meschin, dar asa a devenit si Craciunul, asa tinde sa devina si Pastele. De la sarbatorile traditionale de pe vremuri, in care se reunea toata familia, la noi ocazii de shopping. Sa vina romanul sa cumpere. Sa cumpere spiritul Craciunului, sa cumpere Invierea, sa cumpere dragostea de Valentine's Day. A ajuns sa ma dezguste tot patetismul de peste tot, tot rozul de la televizor si din magazine, toate sloganurile "Iubiti-va! E Valentine's Day". Eu atunci cind iubesc, o voi face in felul meu, si nu incadrindu-ma intr-un sablon, voi sarbatori ocaziile pe care le am cu adevarat, nu cele pe care le sarbatoreste toata lumea, voi lua cadouri atunci cind voi simti asta, si nu atunci cind ia toata lumea, si voi fi romantic atunci cind va fi cazul, nu atunci cind trebuie sa fim romantici. Pina atunci, iubiti-va ca si cind azi ar fi doar o zi frumoasa de simbata, cu soare si cer senin.

Am primit pe mail o chestie draguta, in contextul asta, si o copy/paste aici :)

Calendaristic, astazi incepe una dintre cele mai mizerabile perioade din viata unui barbat, perioada pe care specialistii o numesc si Triunghiul Mortii: Valentine`s Day - 1 Martie - 8 Martie (bine, daca gagica-ta sufera de ecumenism, felicitari, te-ai incaltat si cu Dragobetele). Cele trei sarbatori ale mortii reprezinta sabatul negru al barbatului, care va fi nevoit sa participe, in tot acest timp, la ritualurile demonice de adorare a consoartei.

Triunghiul Mortii debuteaza cu sarbatoarea Sfintului Valentin, o zi in care barbatul executa un ceremonial pe linga care pina si dansul dracesc al broastelor riioase in fluieraturile copiilor morti nebotezati pare "Lacul Lebedelor". Chiar daca este o zi in care ar sta cu placere peste program, barbatul va trebui s-o stearga mai devreme, ca sa se poata inghesui alaturi de alti nefericiti in magazinele cu inimioare, mutunache si alte asemenea obiecte pagine de cult (pe care, ulterior, gagica-sa le va pune la vedere prin casa, ca sa aiba prietenii lui un motiv ca lumea sa faca misto de el cind vin in vizita). Inarmat cu aceasta prima dovada de iubire (se pare ca pina si Iisus obisnuia sa le daruiasca ucenicilor Sai ursuleti de plus si inimioare de ciocolata, ca sa le arate ca-i iubeste), barbatul va trece pe la tarabele de flori, unde va jertfi inca o parte din salariu. Insa partea cu adevarat grea abia acum incepe. Dupa ce depune aceste marunte ofrande la picioarele gagica-sii, barbatul va trebui sa suporte calvarul unei iesiri romantice in oras. Va fi o seara placuta, la finele careia va intelege cit de fortata era comparatia cu sabatul negru: in fond, Satan nu vrea de la tine decit sufletul, nu-ti face praf salariul si nici nu pretinde sa te plimbi cinci ore cu el prin parc daca-l iubesti. Dupa 2 saptamini de refacere (asta, daca a reusit sa-si convinga prietena ca Dragobetele e o sarbatoare pentru taranii care n-au cablu si nu prind Eurosport), barbatul va da piept cu cea de-a doua incercare: Martisorul. Dupa cum desigur stiti, martisorul este un obiect artizanal de foarte mult bun gust, pe care femeile il poarta atirnat de piept pentru a vesti venirea primaverii. Se pare ca presupunerea oamenilor de stiinta cum ca pasarile calatoare stiu din instinct cind sa se intoarca din tarile calde este complet falsa; in realitate, ele sint anuntate de un porumbel voiajor: "Haideti, fetelor, ca au inceput proastele alea sa poarte martisor".

Insa nimic nu-l poate bucura mai tare pe un salariat obisnuit, care se chinuie 12 luni pe an sa produca texte de calitate pentru un salariu mizer (v-ati dat seama, desigur, ca nu era vorba de mine cind am spus "texte de calitate") decit 8 martie, o zi in care acesta va trebui sa caute un cadou frumos (care sa nu fie nici martisor, nici inimioara, fiindca imediat dupa 1 martie acestea devin niste kitsch-uri ordinare). Cadoul trebuie insotit obligatoriu de flori (care nu devin un kitsch ordinar dupa 1 martie, plus ca pretul florilor de 8 martie poate arunca lejer in criza intreaga economie mondiala) si de o noua iesire romantica in oras (unde, ca sa faci rost de o rezervare, s-ar putea sa fii nevoit sa-i rapesti familia chelnerului).

Specialistii nu au reusit sa-l identifice pe inventatorul acestor sarbatori, insa se presupune ca este vorba despre un dement care, dupa ce s-a insurat, a aruncat intreaga vina asupra omenirii si a jurat sa se razbune.

Gaura neagra si marula

Am gasit un filmulet simpatic, numit "The Black Hole". Un scurt-metraj chiar dragut, care a inceput sa circule ca viral pe e-mail. Omul care lucra tirziu la birou (prototipul corporatistului workaholic) trage o pagina la xerox, uitind sa bage foaia pe care vroia sa o copieze. Si uite asa apare gaura neagra. Mai departe, tipul incearca sa gaseasca utilitatea a ceea ce tocmai descoperise - de la vendomatul din firma, pina la seif. Iar finalul mi se pare super - asa e omul, niciodata nu se multumeste cu ce are, daca nu are tot. Lacomia pune stapinire pe el si...

Si acum ma pregatesc sa ma duc la un sprit. Iar daca tot e vorba de alcool, merita vazut si filmuletul asta. In Mozambic exista un fruct numit Marula, un fel de Mango de culoare galbena, foarte aromat si placut la gust, folosit de localnici la prepararea bauturilor alcoolice. Fructele pot fi mincate numai cind sunt foarte coapte. Ele au in compozitie circa 17% alcool si fermenteaza imediat cum se coc, datorita caldurilor foarte mari, capatind un continut de alcool si mai mare.

Elefantii si alte animale din zonele in care cresc acesti copaci au descoperit fenomenul si au devenit mari consumatori de marula. Bineinteles, alcoolul continut de fructe le dovedeste si pe animale, care ametesc si arata cam asa:

sau

C&A in Romania

Octombrie 1998, Madrid. Prima iesire mai lunga din tara. Intr-o luna de zile, am apucat printre altele, sa ma invirt si prin zeci de magazine. Si asa am descoperit C&A. A fost doar un prim contact, dar mi-a placut.

Iunie 2002, Munchen. Prima iesire in Germania, alaturi de cei mai buni prieteni. Stiam de acasa ca aici voi gasi geci de piele misto si incomparabil mai ieftine decit la noi. Nimeresc un magazin mare de tot, plin cu haine. C&A. Ma invirt, ma uit, probez, pina la urma gasesc. Prima mea haina de piele, marca "Angelo Litrico". Foarte faina, din piele "napa". Doar 69 de EUR (vreo 2 milioane pe vremea aia, la noi nu gaseam ceva de calitatea aia sub 5 milioane decit de furat...). Mi-a placut foarte mult si am fost multa vreme foarte mindru de ea. Si mi-a placut foarte mult brandul C&A.

Mai 2006, Bucuresti. Descopar Miniprix Otopeni. Un loc in care, daca ai timp sa cauti, gasesti lucruri faine. Gasesc o promotie la blugi - reducere 50%. Si intr-un final gasesc 2 perechi care imi plac. 30 RON bucata. Ma gindesc ca de la 60 la 30 chiar e o afacere, si sunt marca Clockwise, unul din brandurile C&A. Cind ajung la casa, constat cu stupoare ca mi se cer 30 RON. Eu insist, arat, voiciferez. Sunt 2 perechi. Aflu ca reducerea se aplica pretului de 30 RON care era pe eticheta. Si asa, cu 30 RON mi-am luat 2 perechi de blugi C&A.

August 2008, Heidelberg. Fericit ca am ajuns iar intr-un C&A, dau iama in el. 6 tricouri si 3 camasi din colectia de vara. Total - 45 EUR. Calitate - super. Imi plac foarte mult hainele de la C&A, iar raportul calitate/pret, mai ales la promotii, este excelent. Constat ca nu pot sa trec nepasator pe linga un magazin C&A. E clar, am devenit fan. Oare de ce nu or veni si in Romania?

Februarie 2009, Bucuresti. Conform Business Magazin, retailerul olandez de imbracaminte C&A, care face parte din grupul Cofra, opereaza peste 1.000 de magazine si ruleaza afaceri de circa sase miliarde de euro, isi face intrarea pe piata romaneasca in luna aprilie, odata cu deschiderea primului magazin in Militari Shopping Center. Compania si-a planificat ca la sfirsitul lui 2009 sa numere cinci magazine pe piata locala - 2 in Bucuresti (Militari Shopping Center si Sun Plaza), Buzau, Galati si Oradea.

Firma C&A a fost creata de fratii Clemens si August Brenninkmeijer in 1861 in Olanda, face haine pentru toate virstele si ocaziile si este prezenta in Franta, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg Spania, Portugalia, Elveţia, Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, Rusia, Turcia, Slovenia, Argentina, Brazilia, Mexic si China. Cred ca era totusi si rindul Romaniei. Intrucit am constientizat ca sunt un fan C&A, si ca este unul din magazinele mele preferate, nu pot decit sa ma bucur.

Depinde cum vin cu preturile, daca fac tot ca si Zara, care la noi vinde totul de 3 ori mai scump decit afara, nu va fi mare brinza, ci doar o alta hotie/teapa. Sper ca totusi venirea lor in Romania sa continue linia pe care s-a mers peste tot - produse de calitate, preturi ok, diversitate. Fara pretentiile lui H&M, Zara sau Mark&Spencer si la preturile corecte. Nu pentru pitzipoance, cocalari, fitosi, trendinezi si altii pentru care brandul face haina si haina face omul.

Om trai si om vedea...

Radu Beligan - Note de insomniac

Motto pentru un volum de memorii: Nu vorbi niciodata despre tine. Scrie!

In ciuda diferentei de virsta dintre noi, Victor Eftimiu mi-a acordat prietenia lui, mai ales dupa ce am jucat rolul vagabondului din "Omul care a vazut moartea".

Faceam deseori vacantele impreuna la mare si ne pierdeam in lungi discutii peripatetice, el in plina faconda, eu fermecat de eruditia lui in multe domenii.

Odata, la Constanta, ne-am oprit in fata unei vitrine in care erau expuse vreo douazeci de busturi in miniatura ale lui Ovidiu, exilatul de la Tomis. Niste orori din ghips, trase in serie. Peste gramada de busturi kitsch, un anunt scris cu litere mari preciza: "OVIZI, 6 lei bucata".

Imi amintesc explozia de ras pe care ne-a starnit-o acest plural stupefiant si, de aici, consideratiile de ordin lingvistic. In fond, negustorul facuse o analogie: GUVID - GUVIZI, OVID - OVIZI...

Eftimiu, care nascuse in Bobostita din Epirul albanez si n-a stiut, pana la sapte ani, nici o boaba romaneasca, era pasionat sa descopere originea unor cuvinte si detinea secretul multor etimologii neasteptate. De pilda, imi spunea el, cuvantul sandulie, cu care oltenii numesc covorasul de langa pat, vine de la frantuzescul "descente du lit". Cine si-ar fi inchipuit ca atat de neaosul mujdei vine tot din franceza: mousse d'ail (adica spuma de usturoi)?

Cuvantul misto, revendicat de tigani, deriva, dupa Eftimiu, de la sintagma nemteasca "mit stock", adica "cu baston", ceea ce inseamna cineva de conditie buna. Un tip cu baston e un tip misto!

Tot din germana ne vine si cuvantul smecher. Boierii olteni care aveau podgorii, imi explica Eftimiu, au angajat specialisti in degustarea vinurilor. In germana, schmecken inseamna a avea gust, a fi bun la gust. Omul care facea operatia era un smecher, adica un specialist pe care nu-l puteai pacali cu un vin prost. De aici, prin extensiune, un individ istet, imposibil de tras pe sfoara.

Cu totul neasteptata este originea altor doua cuvinte a caror etimologie o descoperise Eftimiu. E vorba de patachina si joben. Dictionarul ne spune ca patachina e planta numita in latineste Rubia tinctorum, dar nu ne arata ca tot patachina se spune si unei femei de moravuri usoare. Care e radacina acestei patachine? In Bucuresti, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintai care a deschis in Romania un "santan" pe bulevardul Elisabeta, importand de la Viena niste fete vesele care circulau seara pe bulevard in fata "institutiei", ca sa atraga clientela. Acestea erau "fetele lui Patac", adica patachinele...

In ce priveste cuvantul joben, multa lume se intreaba de ce acest soi de palarie e desemnata in toate limbile cu cuvinte care indica forma ei (in franceza haut-de-forme, in engleza top hat, in germana zylinder, in italiana cilindro, limba romana fiind singura in care numele inaltei palarii are cu totul alta denumire, afara de aceea populara de "tilindru". Explicatia este simpla: cel ce a introdus in Bucuresti prestigiosul acoperamant era un negustor francez care avea magazinul pe Calea Victoriei si se numea Jobin.

Tot Eftimiu mi-a revelat ca, in limba engleza, animalele comestibile au doua nume, un nume cand sunt moarte si un alt nume cand sunt vii.

Boul se cheama OX cand e pe patru picioare. Si cand e taiat se cheama beef.

Vitelul viu se cheama calf, mort se cheama veal.

Porcului i se pune pig cand e viu si porc cand e mort.

Oaia este sheep cand traieste, si, cand moare, devine mutton.

De ce? Fiindca in Anglia, incepand cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme au fost intotdeauna nemti: OX, sheep, calf, pig. In vreme ce bucatarii au fost totdeauna francezi: veau: veal; porc: porc; mouton: mutton; boeuf: beef!

Interesant, nu?

Lacrimi si imunitate

Acum citeva zile, pe aceeasi Sosea Kiseleff unde nenorocita asta a dat peste o studenta din Republica Moldova, Tatiana Duplei, pe trecerea de pietoni si a omorit-o pe loc, s-a intimplat din nou. Lumea a mai pierdut un inger. Un angajat al Ambasadei Austriei, diplomat cu imunitate, a spulberat pe trecerea de pietoni o tinara de 22 de ani. O chema Laura Buiac, era din Calarasi. Era in anul terminal la master in cadrul Facultatii de Comert din ASE, lucra in Bucuresti la BRD si isi dorea un viitor mai bun alaturi de toti cei dragi ai sai. Desi nu am cunoscut-o personal, eram colegi. Iar joi seara am primit un e-mail sec prin care eram anuntati de trecerea ei in nefiinta. “Mereu cu zimbetul pe buze, un om deosebit si o colega minunata, Laura va ramine vesnic in amintirea si in sufletele noastre”. Era o fata zimbitoare si mereu optimista, si avea toata viata in fata. Iubea viata si era plina de viata. Ii placea muzica... Kylie Minogue, Coldplay, Lenny Kravitz, Robbie Williams, U2. Ii placea marea. Ii placea soarele tocmai pentru ca era ea insasi o raza de soare in viata celor din jurul ei. Acum nu mai e... In locul unde ea adusese zimbete si fericire acum e gol, e tacere si o durere imensa.

Acum am descoperit pe net site-ul www.laurabuiac.ro, unde prietenul ei a pus niste poze cu ea, cu ei doi, cu cei dragi. Un folder, numit “clipe fericite”. Iar deasupra, realitatea dureroasa si nedreapta: “Laura Buiac 15.06.1986 – 31.01.2009”

3 februarie, iarna, soarta nedreapta, destin implacabil. Asa arata sfirsitul unei vieri pamintene si inceputul uneia de inger. Tot viitorul sau este acum pregatit undeva in cer de Dumnezeu. Pe ultimul sau drum a fost condusa cu multa durere- durerea despartirii- de colegii sai de facultate, de serviciu, fostii colegi de liceu, prieteni, rude, dar mai ales de familia sa, a carei durere este de nedescris. Dumnezeu sa te odihneasca in pace, colega!

Desi cunoscuta ca fiind de extrem de periculoasa, si desi multe voci au cerut de mult timp montarea unor semafoare la trecerea de pietoni cu pricina, nimeni dintre cei vizati nu s-a sinchisit sa ia o masura care ar fi putut evita asemenea tragedii. A trebuit ca si Laura sa plateasca cu viata, pentru ca, intr-un final, cineva sa hotarasca ca ofranda e suficienta si sa semneze o hirtie si acum a aparut un semafor acolo.

Pentru angajatul ambasadei Austriei, trecerea de pietoni e un fel de ruleta ruseasca, iar viata si tineretea Laurei nu au valorat nici cit o ceapa degerata. Fiarele si viteza Skodei Octavia s-au dovedit mai puternice. Se spune ca masina avea 130 de km/h, dar nu s-a dovedit inca. Oricum, stau sa ma intreb ca viteza ar fi putut avea criminalul, astfel incit sa o loveasca pe Laura si sa o arunce peste 20 de metri in aer ? Sigur mult peste 100 km/h. Iar daca nimeni nu a putut inca dovedi asta, sigur este dovedit ca ucigasul are imunitate in România. Ancheta va putea fi desfasurata de români, insa cetateanul austriac nu va putea fi audiat, iar autoritatile române sunt obligate sa formuleze o cerere de transfer de procedura in Austria inainte de a fi sesizata instanta de judecata. Si va fi judecat in tara sa.

La fel cum a fost judecat si puscasul marin Christopher Van Goethem, ucigasul lui Teo Peter, basistul trupei Compact si care a fost scos basma curata de americani. La fel cum a fost achitat Ali Imran, cel care a trecut peste taxiul in care se aflau regizorul Cristi Nemescu, inginerul de sunet Andrei Toncu (“Otto” – fost coleg de liceu de-al meu).

Si nu numai. Care este diferenta dintre ‘asasinii rutieri’ straini sau români ? Nici una. Toti scapa de condamnari reale. Pe unii ii salveaza si imunitatea diplomatica. Asa cum a fost condamnata cu suspendare Carmen Paunescu, nevasta porcului din parlament, care a omorit o familie intreaga. La fel cum a fost achitat Cornel Nistorescu, care a omorit un motociclist intorcind pe interzis si cum ar fi fost achitat nenorocitul de Mircea Stanescu, spaima soselelor bucurestene, care a omorit si el un om pe trecerea de pietoni. Mare minune, acesta din urma a fost sinucis. Asta daca nu functioneaza teoria conspiratiei si a plecat intr-o tara cu mult soare si cu multe plaje si noi nu o sa mai auzim de el niciodata. La fel cum nici nenorocita despre care scriam la inceput, dar care este in cercul de apropiati al fostului premier Tariceanu, nu a patit nimic . Toate aceste cazuri au un numitor comun. Au omorit oameni, si ei acum sunt bine-merci, nu i-a intrebat nimeni de sanatate, nu au suportat rigorile legii si merg mai departe cu citeva vieti pe constiinta (desi nu cred ca au asa ceva). Din pacate in urma vor ramane doar lacrimile si durerea celor care i-au cunoscut si i-au iubit. Iar criminalii astia nenorociti nu vor pati nimic. Si chiar daca vor da vreodata socoteala, nici o pedeapsa nu este suficienta pentru o viata distrusa atit de repede. Or putea japitele astea sti ce e in sufletul parintilor Laurei ?

Pentru ca asa functioneaza tara asta si nenorocitii astia s-au prins. Daca ai bani, ai si imunitate (de orice fel ar fi). Daca nu, esti doar o balta de singe linga trecerea de pietoni si o stire de 1 minut la Stirile ProTV si la Observatorul de seara. Faceti loc, va rog! Trec baetii jmekeri!

Leapsa... pozitiva

M-am ferit ce m-am ferit, dar nu am scapat. Pentru prima data, Bobblogul a luat o leapsa. De la Thornofrose. Care mi-a dat o tema, pina la urma, faina. Si anume sa gasesc 73 de lucruri care imi plac. Normal, daca ma apuc sa pun pe hirtie sau in excel atitea lucruri care imi plac, sigur visele ma vor purta in mijlocul lor. Datatoare de buna dispozitie aceasta leapsa. Si pentru ca nu sunt eu daca fac ceea ce mi se spune sa fac, nu am pus 73, ci 86. Pentru ca tot sunt eu fan "86" si este numarul meu preferat, urmeaza o lista, ordonata oarecum aleator, cu 86 de chestii care chiar imi plac, asa, pe sufletul meu:

1.Vama Veche - asa cum era ea acum niste ani
2.Rasaritul de soare
3.Bolero
4.Marea, valurile, nisipul
5.Dansatul descult pe nisip
6.Muntele
7.Fotografiatul
8.Muzica generatiei hippy - Doors, Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen
9.Depeche Mode
10.Cesaria Evora
11.Satele mici si idilice de munte - Sirnea
12.Cetatile sasesti din Transilvania - Viscri, Biertan
13.Sighisoara
14.Maramuresul
15.Plimbarile cu masina prin tara
16.Trandafirii rosii
17.Magnolia
18.Teiul inflorit si mireasma superba a florilor de tei
19.Ghivecele cu petunii
20.Pisicile birmaneze
21.Ciinii Saint Bernard
22.Noua Honda Civic hatchback
23.Papanasii
24.Crema de zahar ars
25.Gratarul pe care sfirie niste mici si niste cirnati
26.Berea neagra - Silva bruna
27.Jack Daniels cu Cola si gheata
28.Vinul rosu demidulce - Pinot Noir sau Busuioaca de Bohotin
29.Cronica Circotasilor

30.Pardon Café
31.Forrest Gump
32.El Comandante - fie el in Vama sau in Bucuresti
33.Jukebox - un bar care nu mai exista dar si concertele baietilor din trupa
34.Curcubeul
35.Muzica folk
36.Muzica romaneasca veche
37.Cerul de vara plin de stele, departe de orase
38.Apusul de soare
39.Google si Google Earth
40.Steaua Bucuresti - inainte de Becali
41.Gadgeturile
42.Mircea Eliade - si in special "Nunta in cer"
43.Zorba Grecul - cartea si filmul
44.Cafeaua cu frisca si scortisoara
45.Vinul fiert
46.Cintatul la chitara noaptea in jurul unui foc
47.Telefoanele mobile Nokia
48.Stradutele vechi din Bucuresti
49.Offroadul si masinile 4x4 folosite in scopul acesta (in special Jeep Wrangler)
50.Salatele home-made - de icre, de vinete, zacusca sau de boeuf

51.Tigarile cu aroma de cirese
52.Leonard Cohen
53.Budapesta
54.Viena
55.Praga
56.Balcik
57.Heidelberg
58.Satele din Alsacia - Ribeauville
59.Delta Dunarii
60.Old Spice
61.Fahrenheit by Dior
62.Lacurile din munti
63.Brazii impodobiti de Craciun
64.Micul Golf din 2 Mai
65.Luminarile parfumate
66.Dulciurile
67.Primavara si primii ghiocei
68.Ploile scurte de vara
69.Simfonia de culori a toamnei
70.Iarna si prima zapada, alba si pura
71.Zimbetele
72.Femeile cu corp frumos si bine proportionat
73.Angelina Jolie
74.Oamenii cu suflet fain si cu multe povesti frumoase
75.Robert de Niro
76.Amintirile copilariei
77.Macii
78.Magneteii de frigider
79.Albastrul cu toate nuantele lui - azuriu, bleu, cer-de-vara, turcoaz
80.Cascadele
81.Fintinile arteziene
82.Cladirile vechi, monumentele, ruinele - vestigii ale trecutului
83.Circiumile vechi, cu iz medieval, cu muzica live cintata la pian
84.Artificiile
85.Transfagarasanul
86.Numarul 86 :)

Si acum trebuie sa dau leapsa mai departe. Asa ca predau stafeta catre Costele, Luli si Simona. Spor la gasit lucruri faine si va astept!

A iesit soarele...

Joi seara. O cina si o bere la "Caru cu Bere". Nu a fost doar o bere, au fost mult mai multe. Nenumarate. Si o tigaie picanta cu piept de pui si muschi de porc. Si un pic de pastrama de berbecut. Si iarasi bere. Pina la ora 1 noaptea. Si o gramada de povesti. Despre de toate. Cu oameni faini. Intr-un loc fain. Dar cind ajungi acasa la 1:30 si trebuie sa te trezesti in doar 6 ore, nu e o varianta cistigatoare.

Vineri dimineata. Dupa cele citeva snooze-uri de rigoare, fac cu greu ochi... De dupa casa vecina a aparut tiptil soarele si si-a intins razele in fereastra mea, m-a mingiiat calduros pe obraz, apoi m-a trezit. M-am uitat la el lenes, si i-am spus "Buna dimineata, Soare! Ce surpriza. De cind nu te-am mai vazut... E totul ok? Ma bucur sa te vad din nou". El ma saluta rusinos, si parca ii pare rau ca a lipsit atita de pe cerurile si din sufletele noastre. Cit de bine este sa te trezesti dimineata mingiat de razele soarelui.

Da, mai exista soare pe lumea asta ! Nu a plecat, nu a lasat pamintul intr-un sistem pseudo-solar in care sa graviteze in jurul altei stele. Nu, soarele exista inca si a zimbit azi cu toti dintii la bucuresteni, dupa cel putin 2 saptamini de cind i se anuntase disparitia oficiala. Soare, cer albastru si nici un nor. Prilej de folosit ochelarii de soare din dotare. Parca este o alta viata cu soarele sus pe cer, datator de lumina si de caldura. Intr-adevar, ma dor ochii de la atita lumina aparuta dintr-o data si e atit de bine cind e caldut. Nu imi dadusem seama pina anul asta cit sunt de meteosensibil, dar se pare ca vremea are o influenta foarte mare asupra mea. Acum ma bucur pentru inceputul asta timpuriu de primavara, ma bucur pentru soarele de pe cer, ma bucur pentru cele 15 grade de afara si injur faptul ca totusi e vineri si am plecat de la job mult dupa ce a apus soarele, si nu l-am vazut decit la o tigara, pe la prinz.

A iesit soarele in Bucuresti, sper ca a iesit si pe strada mea. Soarele de azi mi-a dat energie, m-am trezit decis sa traiesc, sa fac multe lucruri si sa incerc sa evadez din monotonia ce m-a cuprins in ultima vreme. Poate voi reusi sa ma desprind de vechile fantome ale trecutului si de amintirile dureroase si inca recente. Poate va fi primavara. Poate va fi o vreme de visat la malul marii. Sau poate e preludiul unei ultime ninsori. Dar pina una-alta e soare si natura incepe sa renasca. Ghioceii din curte au scos curajos capul din pamint, iar afara e plin de gargarite care stau la soare. Sa fie primavara ! Muzica, maestre ! Vivaldi...

Hipioti si bolsevici

Toata povestea a inceput acum mai bine de 2 saptamini, cind Costele mi-a povestit ca a fost la o piesa de teatru si a si scris despre ea. Suna fain ceea ce povestea, incepind inca de la titlu, asa ca l-am rugat frumos sa ma anunte si pe mine cind se mai intimpla, si asa am aflat ca el fusese la o repetitie cu public, in calitate de prieten al gastii de hipioti, dar ca urma sa aiba loc si premiera.

Povestea a continuat saptamina trecuta intr-un grup de prieteni la un pahar de absint, in The Absinth bar, si am aflat cind si unde urma sa aiba premiera, am promis ca nu o sa o ratez si ne-am inscris pe lista de rezervari. Cu parere de rau pentru nenea Vidu, alias Costele, care nu avea sa mearga cu noi, fiind in alte locuri mai frumoase si cu mai multa zapada.

Marti seara. La Scena. La intersectia Caii Calarasi cu Mintuleasa agoniilor si extazurilor lui Eliade, un loc fain care aduce ceva din farmecul Bucurestiului de odinioara. O casa boiereasca, construita acum mai bine de 100 de ani, care ascunde in ea un loc fascinant, cu multa arta, teatru, dar si un restaurant si un club interesante. Un loc in care mai fusesem cu vreo 5 ani in urma, la o petrecere, dar a carui imagine nu imi mai era foarte clara prin cotloanele memoriei. Un loc in care tinerii artisti prezinta productii de teatru, fotografie, arta plastica, stand-up comedy sau alte forme artistice de avangarda. Urcam pe niste scari, la un fel de mansarda. Aici este Teatrul Arca, un loc plin de idei, cu aroma de teatru de calitate, un leagen al teatrului underground romanesc, un spatiu in care te simti liber si stimulat.

Ajuns in fata scenei, m-am simtit cumva, in vizita la niste prieteni. Sau la prietenii unor prieteni, pentru ca erau prietenii lui Costele. Si inainte de a povesti despre ce a fost vorba, as vrea sa le multumesc celor din gasca de hipioti (care mi-au dat si ocazia de a fi invitatul lor, cistigind un concurs) si sa ii pomenesc aici: Felix Crainicu (regizor), Flavia Giurgiu (asistent regie), Ela Ionescu (Star), Lari Georgescu (Jeff), Mihai Cuciumeanu (Allan), Cristina Barna (papusi), Andrei Sulugiuc (lumini), Horia Popescu (sunet) si, bineinteles, Costele (care s-a ocupat de fotografii la avanpremiera si a facut si filmuletul pe care l-ati vazut mai sus). Si nu trebuie uitat canadianul Amiel Gladstone, autorul piesei, care a si fost in Romania cu ocazia avanpremierei si s-a aratat multumit de punerea in scena, care a iesit exact asa cum trebuia - amuzanta, sexy, salbatica si adevarata. O comedie, totusi trista, despre libertate, iubire, optiuni si asumarea responsabilitatilor.

In piesa, suntem undeva in Canada (se pare ca in Vancouver), in cei mai frumosi ani, anii hippie de inceput de '70. Piesa respira aerul libertin si nonconformist al perioadei, ajutata din plin si de o coloana sonora cu Led Zeppelin si cu alte citeva cintece superbe ale acelei perioade. Da, mi-a placut foarte mult muzica acestei piese si a avut un rol important la introducerea in atmosfera.

Le-am cunoscut, pe rind, pe cele trei personaje ale piesei, care formeaza un triunghi amoros, in care libertatea fiecaruia se ciocneste de asteptarile celui de linga el. Am cunoscut-o pe Star, o hipioata de 26 de ani care incearca sa isi gaseasca drumul in viata si sa se regaseasca printre dileme, intrebari, dezorientari, si sa-si lamureasca optiunile. Viata ei se afla la o rascruce, in care s-a ales praful de "ferma" hippie unde traia alaturi de alti membri ai acelei comunitat. Totul pare naruit. Si totusi...

Drumul ei poate fi alaturi de naivul Jeff (care are doar 19 ani si a ajuns aici fugind din America unde tocmai fusese recrutat si ar fi ajuns in Vietnam si pe care Star l-a intilnit la un concert rock) sau de Allan (in virsta de 32 de ani, "fostul", un fost membru al "fermei" de hipioti care acum a ajuns vinzator de asigurari, la costum si cravata). Star are de ales intre poezia sufletului sau siguranta zilei de miine. Jeff o iubeste, in timp ce pe Allan il iubeste. Iar ea stie ca nu trebuie sa iti faci niciodata planuri, ci sa fii spontan, sa iti urmezi instinctul si sa iti traiesti clipa. Ea stie ca daca vrei sa il faci pe Dumnezeu sa rida, trebuie sa ii povestesti despre planurile tale.

Jeff, tinar, naiv, inocent, lipsit de experienta vietii, neindeminatic, fara experienta sexuala, fara sa apartina miscarii hippie din care fac parte ceilalti, este bine intentionat, dar complet dezorientat in lumea intoarsa cu fundul in sus. Stingacia lui simpatica da nastere unor faze dragute, in care nu poti sa nu rizi de el. Dezertorul american abia iesit din adolescenta a plecat intr-o calatorie initiatica aici, a ajuns la un concert Led Zappelin si aici a cunoscut-o pe Star, de care s-a indragostit si are vise si aripi specifice virstei care il incadreaza si pe el in curentul 'hippie".

Allan a sesizat primul rascrucea in care se afla si a plecat de linga Star si din mjlocul gastii, dar a ajuns sa se intoarca exact la valorile parintilor sai pe care le combatuse atit de aprig din postura de hippie. El, hipiotul care milita impotriva sistemului, ajunge un adept al stilului rigid, cumva burghez, continuind afacerea de familie a tatalui sau. Florile si motocicleta sunt inlocuite de camasa, vesta si cravata, iar Allan se transforma din rebelul care nu vroia sa fie sclavul nici unui fel de sistem intr-un om de afaceri, care face parte din sistem.

Atmosfera aceea de pace, flori si iubire libera din "ferma" hippie m-a facut sa ma simt acolo, in lumea aceea in care nu am trait, in epoca hippie, sa am din nou plete ca in liceu sau in facultate, sa port o ie si niste pantaloni evazati, sa am o floare in par si sa ascult muzica acelei generatii, care este oricum si muzica mea. Am fost teleportat in acele vremuri si a fost atit de bine... Am simtit ca apartin acelei gasti de hipioti si bolsevici, visatori, intriganti, frumosi si dansatori. Si cred ca si cei din jurul meu au facut acelasi lucru, a fost un fel de "been there, done that" comun, in care am incercat sa ne identificam cu personajele.

Finalul, desi lasa loc multor interpretari si chiar unei posibile continuari, este trist si in acelasi timp optimist, lamurindu-ne ca poti sa mergi mai departe si sa traiesti asa cum vrei tu chiar daca nu ai reusit sa gasesti rezolvarea tuturor problemelor, pentru ca soarele (simbolizat prin aceeasi umbrela galbena sub care ne povestise Star ca vedea in fiecare an artificiile din noaptea dintre ziua SUA si ziua ei) poate rasari din nou in viata noastra asa cum a rasarit si in viata ploioasa a lui Star. Si mi-am adus aminte ca nu a trecut o saptamina de cind ma intrebam cine va fi in stare sa opreasca ploaia...

Spectacolul de marti seara a fost pentru mine mai mult decit o iesire, a fost o evadare in alta lume, o fuga alaturi de o gasca de hipioti, o seara de iarna in vama aceea veche si demult pierduta, un rasarit de soare chiar fara bolero dupa luni de toamna, o picatura de suflet si de visare si pentru asta ii multumesc intregii gasti de hipioti si va recomand si voua sa dati o fuga si sa vedeti urmatorul spectacol.