Radu Beligan - Note de insomniac

Motto pentru un volum de memorii: Nu vorbi niciodata despre tine. Scrie!

In ciuda diferentei de virsta dintre noi, Victor Eftimiu mi-a acordat prietenia lui, mai ales dupa ce am jucat rolul vagabondului din "Omul care a vazut moartea".

Faceam deseori vacantele impreuna la mare si ne pierdeam in lungi discutii peripatetice, el in plina faconda, eu fermecat de eruditia lui in multe domenii.

Odata, la Constanta, ne-am oprit in fata unei vitrine in care erau expuse vreo douazeci de busturi in miniatura ale lui Ovidiu, exilatul de la Tomis. Niste orori din ghips, trase in serie. Peste gramada de busturi kitsch, un anunt scris cu litere mari preciza: "OVIZI, 6 lei bucata".

Imi amintesc explozia de ras pe care ne-a starnit-o acest plural stupefiant si, de aici, consideratiile de ordin lingvistic. In fond, negustorul facuse o analogie: GUVID - GUVIZI, OVID - OVIZI...

Eftimiu, care nascuse in Bobostita din Epirul albanez si n-a stiut, pana la sapte ani, nici o boaba romaneasca, era pasionat sa descopere originea unor cuvinte si detinea secretul multor etimologii neasteptate. De pilda, imi spunea el, cuvantul sandulie, cu care oltenii numesc covorasul de langa pat, vine de la frantuzescul "descente du lit". Cine si-ar fi inchipuit ca atat de neaosul mujdei vine tot din franceza: mousse d'ail (adica spuma de usturoi)?

Cuvantul misto, revendicat de tigani, deriva, dupa Eftimiu, de la sintagma nemteasca "mit stock", adica "cu baston", ceea ce inseamna cineva de conditie buna. Un tip cu baston e un tip misto!

Tot din germana ne vine si cuvantul smecher. Boierii olteni care aveau podgorii, imi explica Eftimiu, au angajat specialisti in degustarea vinurilor. In germana, schmecken inseamna a avea gust, a fi bun la gust. Omul care facea operatia era un smecher, adica un specialist pe care nu-l puteai pacali cu un vin prost. De aici, prin extensiune, un individ istet, imposibil de tras pe sfoara.

Cu totul neasteptata este originea altor doua cuvinte a caror etimologie o descoperise Eftimiu. E vorba de patachina si joben. Dictionarul ne spune ca patachina e planta numita in latineste Rubia tinctorum, dar nu ne arata ca tot patachina se spune si unei femei de moravuri usoare. Care e radacina acestei patachine? In Bucuresti, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintai care a deschis in Romania un "santan" pe bulevardul Elisabeta, importand de la Viena niste fete vesele care circulau seara pe bulevard in fata "institutiei", ca sa atraga clientela. Acestea erau "fetele lui Patac", adica patachinele...

In ce priveste cuvantul joben, multa lume se intreaba de ce acest soi de palarie e desemnata in toate limbile cu cuvinte care indica forma ei (in franceza haut-de-forme, in engleza top hat, in germana zylinder, in italiana cilindro, limba romana fiind singura in care numele inaltei palarii are cu totul alta denumire, afara de aceea populara de "tilindru". Explicatia este simpla: cel ce a introdus in Bucuresti prestigiosul acoperamant era un negustor francez care avea magazinul pe Calea Victoriei si se numea Jobin.

Tot Eftimiu mi-a revelat ca, in limba engleza, animalele comestibile au doua nume, un nume cand sunt moarte si un alt nume cand sunt vii.

Boul se cheama OX cand e pe patru picioare. Si cand e taiat se cheama beef.

Vitelul viu se cheama calf, mort se cheama veal.

Porcului i se pune pig cand e viu si porc cand e mort.

Oaia este sheep cand traieste, si, cand moare, devine mutton.

De ce? Fiindca in Anglia, incepand cu secolul al XIII-lea, paznicii de turme au fost intotdeauna nemti: OX, sheep, calf, pig. In vreme ce bucatarii au fost totdeauna francezi: veau: veal; porc: porc; mouton: mutton; boeuf: beef!

Interesant, nu?