Se afișează postările cu eticheta plesu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plesu. Afișați toate postările

9 aprilie 2008

Plesu si nebunul

L-am vazut la circotasi pe un ciudat cu un laptop dindu-se cu capul de pereti pe acorduri de "Spargatorul de nuci". M-a intrigat si am incercat sa ma uit odata la emisiunea acestui mascarici cu laptop. Am aflat si cum il cheama. Valentin Stan, desi are un nume care aspira la celebritate, fiind foarte multi Stani extrem de cunoscuti (uitati-va la Stan si Bran), nu face nimic pentru a desfasura activitatea sa de comentator politic de comedie si la alte posturi TV. Daca Seinfeld l-ar fi vazut la televizor, l-ar fi scos din serial si pe Kramer, si pe George, si l-ar fi bagat pe Valentin. Care si-ar fi luat instantaneu doua laptopuri. Dupa atitia ani de viata, singurul lucru care il deosebeste de Ion Cristoiu este un laptop care se poate strica oricind.

S-a constatat, de mai multa vreme, ca sintem o tara de analisti. De la analistii militari la cei media, de la analistii culturali la cei sportivi, toti se straduiesc sa ofere intelegerii noastre reperele adevarului absolut. Redactiile ziarelor, dar si maidanele de tot felul au devenit centre de certificare pentru analistii nostri de azi. Ei duc, acum, in fiecare seara, poporul roman la analiza, si isi etaleaza acum competente pe care, inainte de Revolutie, dictatura i-a silit sa le ingroape in locuri tainice, in cariere greu de suspectat ca ar adaposti viitori analisti democrati. Ce conteaza ca ai la baza facultatea de constructii, principalul e ca ai devenit un analist beton. Ai inventat gaina care naste pui vii, esti tatal analistilor! Spui niste "atrocitati vioaie", vorba cuiva, inseamna ca faci rating. Faci rating, asta iti da un abonament de invitat permanent. Si uite asa se dezvolta cercul vicios al analistilor permanenti.

Iar ciudatul cu pricina, intr-adevar, este riguros documentat si pare ca stie ce spune, dar intotdeauna manipuleaza datele doar in directia a ceea ce vrea sa demonstreze. Am urmarit atent emisiunea si am constatat ca de fiecare data domnul Stan are aceeasi strategie: pleaca de la date concrete, de necontestat, adauga ceva din carti de specialitate, iar la sfirsit trage o concluzie halucinanta, care tine de o interpretare partinitoare a datelor din premise si sfideaza orice regula a logicii.

Am gasit un articol scris de Andrei Plesu si mi s-a parut excelent, asa ca il impartasesc cu voi:

Cu laptopul pe maidan

de Andrei Plesu (2008-04-02)

Spectacolul analizelor de politică externă livrat de dl Valentin Stan la emisiunile dlui Gâdea merită un premiu special pentru entertainment. Asistăm, de fapt, la o mică tragedie naţională, dar o tragedie drapată în hohote de rîs: rîde şi telespectatorul, rîde şi dl Gâdea, şi dumneata, şi eu, dar mai ales rîde dl. Valentin Stan, unul dintre cei mai fericiţi inşi din cîţi ştiu.

Portretul lui e simplu: la antipodul lui Socrate, dl Stan, ştie că ştie: n-are dubii, n-are lacune, n-are ezitări. E informat, „se prinde" repede, umblă la dedesubturi sibilinice. Memorie nu trebuie să aibă. Are laptop. Dar pînă la urmă nu contează ce şi cît ştie. Fabulos e stilul, vocabularul, mizanplasu’. Dl Stan vorbeşte cam aşa: „Domnu’ Gâdea, băieţii de la Washington negociază cu rusul fără să ne spuie, iar noi suntem fraierii tîrgului. Da’ nici ruşii nu-s proşti. Fac mişto de Condy Rice cît cuprinde.

Nu e prima dată cînd americanii şi-o iau în freză de la ruşi. Dnu’ Gâdea, mă urmăriţi? Fiţi atent aici! Aţi văzut ce zic americanii de turci şi de Marea Neagră? N-aţi văzut! Păi să vă spun eu: zic pe dos decît ambasadorul nostru la Washington. Ăla nu-nţelege nimic. Îl îngînă pe Cioroianu. De ce? Fiindcă toţi sunt proşti. Proşti făcuţi grămadă! Mai avem unu’ pe-aici, un băiat, Băsescu, care în ultima clipă a schimbat macazul, l-o fi învăţat careva: bă, las-o mai moale, că altfel ai terminat-o cu băieţii. Păi cine conduce lumea dnu’ Gâdea? Aud? (Dl. Gâdea, luat repede, se bîlbîie, încearcă o glumiţă şi zice „Bush?"). Nu tăticu’. Putin! Ce zice el? Să le tragem cu turcii în mufă la români!

Pe americani, chestia asta îi lasă rece. Problema lor e că nu mai au levier la ruşi. Că altfel ştii cum le-ar cînta? (Dl Stan cîntă: Good bye, my love, good bye...), după care imită valurile mării şi se strîmbă de rîs. Dar hai să vedem ce zice viceconsilierul pentru apărare al lui Bush. Dnu’ Gâdea, eşti cu mine? (decalc după engleza trans-atlantică a dlui Stan: Are you with me?). Ia ascultaţi! (Urmează un zgomot de laptop. Dl Stan ascultă euforic ceva ce noi nu auzim. Rîde. Comentează: „Poftim? Cum? Ce-a zis?" adică: „Nu-i aşa că nu vă vine să credeţi, bă, boilor?!").

După această avalanşă retorică, în care tehnologia de vîrf colaborează cu şmecheria de birt şi cu o volubilitate de şpiţer nevrotic, e musai să-ţi pui cîteva întrebări:

1. Cum reuşeşte dl Cristoiu să rămînă atît de serios şi deferent cînd monologhează dl Stan?

2. Cum de nu-şi dă seama dl Gâdea că, ales de dl Stan pe post de mînă moartă („Alo! Dnu’ Gâdea, mă urmăreşti?"), nu-i rămîne decît să facă figură de tăntălău?

3. Cum de nu-şi dă seama dl Stan că, vorbind aşa cum vorbeşte, ratează doi iepuri deodată? Pe cei care vorbesc ca el îi doare în cot de politica externă. Iar cei care se ocupă de politica externă nu vorbesc niciodată ca el şi nu-l pot urmări decît înmărmuriţi. Dl Valentin Stan face parte din categoria (destul de răspîndită) a acelora care nu se pot convinge de inteligenţa proprie decît tratîndu-i pe toţi ceilalţi drept imbecili. Va sfîrşi perorînd ghiduş, scuturat de orgasmul propriei competenţe, dinaintea unei mulţimi de umbre, cărora să le poată spună, din cînd în cînd: „Bă, prostănacilor, are you with me?"

Si ca sa trag si eu o concluzie... multi nebuni pe lumea asta, iar securistii inca nu se dau deloc la fund... Si noi raminem bataia lor de joc. Iar specimene din astea ratate, gen Vadim, Paunescu sau acest Stan, a caror inteligenta si cultura nu o contesta nimeni, dar al caror caracter e stricat rau, ramin si ne infecteaza retina si ne zgirie urechile. Si nici sa schimb programul si sa dau la un meci nu mai pot, ca si acolo dau de gigi, borcea, copos si toata sleahta... Asa ca mai astept o "Cronica Circotasilor" sau "Mondenii" macar sa ii vad pe altii cum fac biza si haz de necaz. Sa traiti bine !

30 octombrie 2006

Despre frumusetea uitata a vietii



Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop.
Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand "situatiunea": gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.
Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.
Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.
Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu! mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta.
Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Andrei Plesu