Criza subprime. Explicatie noua, cu betivi.

Intreprinzatorul Ionescu avea un bar de cartier unde vindea bautura ieftina, contrafacuta. Vinzarile erau multumitoare, dar Ionescu a decis sa le creasca, vinzind bautura pe datorie. Toti alcoolicii din cartier au inceput sa frecventeze barul lui Ionescu, unde stiau ca pot bea fara sa aiba un ban in buzunar. Vazind afluenta de la tejghea, Ionescu si-a permis sa urce pretul bauturilor, in special la rom si tuica de casa, in realitate o facatura ordinara, dar care avea mare trecere la clienti.

Banca din coltul strazii, vazind cata clientela are Ionescu, a trimis un om sa-i faca o oferta de creditare. La atatia clienti, este evident ca proprietarul businessului are incasari pe masura, asa ca o relatie cu el poate aduce profit, gindea bancherul. Fericit ca e curtat de banci, Ionescu a luat creditul, garantind cu datoriile betivilor din cartier. Datorii sigure, platibile in ziua in care clientii lui luau salariile. Imediat dupa ce s-a trezit cu Ionescu drept client, bancherul a transformat caietul in care acesta isi tinea datoriile in CDO, CMO si alte asemenea produse pe care nu le intelegea nimeni, dar care dadeau foarte bine in portofoliul bancii sale. “Dom'ne, am aici garantia unei afaceri de miliarde. Da-mi pe ea 100 de milioane si ti-o cedez”, i-a spus el bancherului aflat la doua strazi distanta. Dupa doua saptamini, acesta a vandut caietul lui Ionescu unei banci din Capitala, pe 200 de milioane, convingindu-l pe cumparator ca o asemenea afacere o prinzi o singura data in viata. Nici la noul proprietar, caietul cu datoriile betivilor de cartier nu a zabovit prea mult. In fine, peste 6 luni, el a servit drept levier pentru traderii pietelor financiare, fiind cotat pe cele mai sofisticate piete internationale. In scurt timp, datoriile betivilor de cartier erau negociate ca si cind ar fi fost cele mai solide titluri, pe 80 de piete. Agentiile de rating acordasera calificative "BB+".

Pina intr-o zi in care un investitor care avea nevoie de bani si a vrut sa vinda in piata o parte din datoriile betivilor care treceau pe la Ionescu. Dar nimeni nu le voia, nimeni nu era interesat de asa ceva. In scurt timp, Ionescu a dat faliment. Betivii se mutasera la o alta crisma, care oferea nu doar bautura, ci si mincarea pe datorie, asa ca au uitat de Ionescu. Acesta a ramas cu caietul lui, pe care-l citeste in fiecare seara, ca pe un roman politist. Inca mai spera sa afle in final, cine e criminalul.

(Adaptare dupa Dan Popa)

Broscutele si criza subprime

Intr-un satuc de cimpie, de linga Bucuresti, sa-i zicem Corlate, a venit un investitor american particular, insotit de asistentul lui. A batut la prima usa intilnita si i-a spus proprietarului: "Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea 10 euro". Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, toti taranii s-a dus la investitor cu cite o broscuta, pe care au vindut-o cu cite 10 euro. Dupa citeva zile, investitorul le-a spus satenilor: "Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro". Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. Dupa alte citeva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de acolo, lasindu-l pe asistentul lui sa vina cu broscutele dupa cel mult o saptamina. Inainte de a pleca, le-a spus: ” Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata”. Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus: ”Fratilor, m-am gindit la o afacere pentru voi. Seful meu se va intoarce peste doua saptamini si va va plati cite 60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vind eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?” Satenii din Corlate s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mina de la mina, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata. Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
Aceasta este povestea crizei subprime, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.

(Adaptare dupa Dan Popa)