Ginduri de sfirsit de 2009

A mai trecut un an din tineretea sau din viata mea. 2009 se pregateste sa plece (in Australia si Japonia a plecat deja) si sa lase locul unui 2010 de tranzitie, in care toti speram sa trecem odata de criza. Am acelasi sentiment ca si in ultimii ani, acelasi sentiment de pierdere irecuperabila, aceeasi senzatie ca am pierdut pretiosul timp ce mi-a fost dat, ca nu am facut destul. E vremea bilanturilor, iar eu sunt vesnic nemultumit de mine insumi.
Si totusi, ce am facut in 2009? M-am stresat mult, am muncit mult, m-am enervat mult, am zimbit putin, m-am distrat putin, am calatorit mult, am iubit putin, am construit ceva. Am stat prea mult la birou si prea putin cu prietenii, am stat prea mult in Bucuresti si prea putin pe drumuri. Mi-am ascultat prea mult propriile ginduri si deloc pe cei care au concertat in Bucuresti. Am fumat prea mult, am baut prea mult, am facut prea putin sport. Am stat prea mult de internet si am citit prea putin. Am indeplinit si am depasit bugete, dar nu am mai avut timp sa iubesc suficient si am ramas singur. Am ajuns pe meleaguri frumoase, am vazut o mare parte din tara si am ajuns in locuri de care nici nu stiam ca exista. Am fugit iar citeva zile la un prieten bun, la mii de kilometri de aici. Am avut o vacanta de vara frumoasa, si totusi trista. Am fugit de amintiri triste, dar nu am scapat inca de durere. Am lenevit pe plaja in Vama, dar am si urcat pe Transalpina. Am revazut Biertan si Viscri, am descoperit cetati sasesti uitate de timp, sate din Ardeal in care timpul curge altfel, am descoperit Tinutul Neamtului si am uitat de mine in Bucovina. Am ajuns din nou prin Maramures, la festivalul de offroad. Am fotografiat mult, si totusi nu atit de mult pe cit as fi vrut. Am revazut Balcik, Heidelberg, Strasbourg si Alsacia, am descoperit Veliko Tirnovo, Caliacra, Frankfurt si Stuttgart. Am fost la 4 nunti si am vazut prieteni foarte buni care s-au aventurat pe drumul vietii in doi. Am vazut alti prieteni care au devenit parinti. Si totusi nu am ajuns la nici un botez. Am stat prea mult timp in casa si m-am plimbat prea putin. Am realizat ceva, si sunt mindru. Am construit noua mea locuinta, mansarda vintage in care m-am mutat. Am renovat toata casa, am fost in santier 4 luni de zile, am schimbat instalatii electrice, gresii, faiante, wc-uri. Am invatat sa fiu constructor, am invatat sa fiu arhitect si am invatat sa fiu decorator. Mi-am facut un loc dupa chipul si asemanarea mea, si sunt foarte mindru de el. L-am proiectat si l-am decorat singur, dupa propriile mele idei si sunt multumit de ce mi-a iesit. Am fost stapinul unei familii de mitze, am vazut 3 suflete venind pe lume si am crescut 3 pisoi, m-am jucat cu ei seara de seara, i-am ingrijit si i-am vazut crescind, si atunci le-am gasit cite un camin la fiecare. Am fost inconjurat de multi oameni, dar putini au vazut cit de singur sunt pe sub masca sociala si sociabila. Am incercat sa refac o relatie, dar toata lumea stie cum e cu ciorba reincalzita. Inca astept sa o gasesc pe cea a carei prezenta sa imi dea fiori si careia sa ii pot pune pe tava lumea mea intreaga. Am cunoscut multi oameni noi, dar nu am incercat suficient sa reinnod legaturi de mult rupte. Am organizat intilnirea de 10 ani de cind am terminat facultatea. Am luat parte la constituirea unei gasti de oameni faini, adunata din mediul virtual. Am cunoscut oameni buni, dar si oameni care m-au dezamagit. Am descoperit Vama si 2 Mai-ul pline de maci superbi in mai. Am ratat din nou "Folk You" si "StufStock". Nu am ajuns nici la Leonard Cohen si nici la Cesaria, dar am ajuns la Tudor Gheorghe si la Pink Martini. Am fost pe stadion, sa vad un meci de fotbal, dar nu juca Steaua.
Am inceput sa detest tot mai mult Bucurestiul, traficul, mitocania, mizeria, tupeul, nesimtirea, si sa iubesc tot mai mult zimbetele, curatenia si ordinea din alte locuri. Am inceput sa detest bizonii, pitipoancele si fitele si sa imi fie dor de suflete curate, de oameni buni si de cintari la chitara in jurul focului. M-am deprimat privind in trecut, in prezent si in viitor. M-am refugiat in nostalgie si in vise si am uitat sa mai traiesc. Am sperat la mai mult, privind un chip pe care nu il mai recunosc in oglinda. Am ramas sclavul devotat al lui “trebuie” si nu mi-am regasit inca nici spontaneitatea, nici optimismul. Am uitat sa fiu fericit, am uitat sa iubesc din suflet…
Nu m-am lasat de fumat, nu am prea dat jos niciunul dintre kilogramele in plus, nu am cistigat la loto, nu mi-am gasit sufletul pereche, dar totusi sunt multumit de ceea ce am construit anul asta. Daca trag o linie, capitolul "Realizari" este mai mare decit capitolul "Dezamagiri" si asta imi permite sa fiu optimist pe viitor...
Ce-mi doresc de la 2010? Nu mai fac liste de rezolutii pentru ca realitatea sa mi le desfiinteze, pe rind, pe toate. Vreau doar mai putine amagiri, mai putine deziluzii. Vreau sa ma regasesc, sa imi redescopar spontaneitatea dar si optimismul. Vreau sa strig “The show must go on!”, vreau sa reinvat sa iubesc, sa imi reamintesc sa fiu fericit. Vreau doar sa fiu sanatos, sa pot sa beau si la vara o bere bruna pe plaja din Vama si sa ascult “Bolero” la rasarit, sa fiu inconjurat de prieteni buni si de suflete curate. Sa mai fac un gratar si un vin fiert la Sirnea si sa fotografiez peisaje de iarna pe ulitele acestui sat nemuritor, vreau sa am timpul si compania cu care sa gasesc locuri minunate prin care nu am mai ajuns pina acum. Da, si vreau sa ma plimb cu barca pe un canal mic, acoperit de stuf, in Delta.
Vine un an greu pentru toti, si nu vreau decit sa il trec cu bine. Asa ca incerc sa-mi pun viata pe “hold“ si sa las inertia sa ma calauzeasca pina in ziua in care…

File de vacanta 28

Am plecat mai departe, spre minastirea mea favorita din Bucovina – Minastirea Moldovita – una dintre cele mai vechi asezari monahale, cu un important si glorios trecut istoric, strajuitoare de veacuri la hotarele Moldovei, situata in comuna Vatra Moldovitei, la circa 15 km de drumul national Cimpulung – Gura Humorului, pe un drum de o frumusete aparte, in codrii ce acopereau cele doua obcine din stinga si din dreapta vaii Moldovitei.
Biserica pictata a minastirii este inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Originea acestei minastiri ramine invaluita in negura vremii, iar traditia o aminteste inca din timpul voievozilor Musatini. Sub domnia lui Alexandru cel Bun a fost zidita aici o biserica din piatra, intre 1402-1410, iar zona a devenit un centru cultural, care s-a bucurat apoi de privilegii si din partea lui Stefan cel Mare. Biserica a rezistat pina la sfirsitul secolului XV, cind s-a prabusit din cauza unor alunecari de teren.
Dorind sa continue existenta asezamintului, voievodul Petru Rares ii schimba amplasamentul, putin mai la ses, si construieste in 1532 actuala biserica, pe care o inchina aceluiasi hram – “Buna Vestire”. Biserica a fost imprejmuita cu ziduri si turnuri de aparare, capatind aspect de fortareata. Ansamblul este compus din casa domneasca, 4 turnuri de aparare si biserica. Zidurile masive au o inaltime ce depaseste 6 metri, si o grosime de 1.20 metri. Pe ruinele fostelor chili a fost ridicata intre 1610-1620 clisiarnita (casa egumeneasca) pentru pastrarea odoarelor bisericii si organizarea unei scoli minastiresti ce continua traditia culturala a locului. In 1785, odata cu intrarea Bucovinei sub stapinirea habsburgica, minastirea este desfiintata. A suferit numeroase deteriorari pina in anii 1930, cind si-a reluat activitatea ca minastire de maici.
Odata patruns in incinta pe sub arcada gangului subtil decorat cu “funii” sculptate in piatra, sunt surprins de ansamblul vazut si de componentele lui – biserica situata in mijlocul unei curti pline de flori este zvelta, bine proportionate, de plan treflat si cu peretii acoperiti in intregime cu fresce, precum filele unui album deschis la toate paginile. Curtea minastirii, imprejmuita de un zid inalt, te intimpina cu o frumoasa gradina de flori si alei serpuite pavate cu dale din piatra. Aici, inconjurat de trandafiri viu colorati si parfumati trona statuia lui Petru Rares. Biserica are 5 incaperi despartite prin pereti si cu sistem de boltire separate la fiecare incapere. Spre deosebire de alte biserici moldovenesti, aici apar elemente arhitectonice noi, cum ar fi pridvorul deschis, cu 5 arcade mari care dau maretie monumentului sau tainita. Turla este inalta, circulara in interior si octogonala la exterior, asezata pe o baza dubla stelata. Acoperisul este in intregime din sita de brad.
Putin ascunsa privirii, in coltul de nord-vest se inalta conturul interesantului edificiu architectonic al clisarnitei, cu un frumos turnulet circular cu scara interioara, ce are un remarcabil aspect de monumentalitate. Aici era casa destinata voievodului, mebrilor familiei sau inaltilor oaspeti. Aici este adapostita in prezent o colectie foarte valoroasa de obiecte de cult si de arta veche. Jiltul domnesc al lui Petru Rares este cea mai valoroasa opera de acest gen din Moldova.
Biserica minastirii Moldovita se detaseaza de celelalte constructii similare prin proportiile mult sporite ale edificiului si prin inaltimea zidurilor care contribuie la armonizarea intregului.
Pictura interioara nu se abate de la traditie, dind dovada de o inalta maiestrie a exprimarii inconografice. “Rastignirea” este considerata cea mai valoroasa realizare pe aceasta tema din bisericile Bucovinei, fiind deseori comparata cu arta italiana sau cu cea ruseasca din Novgorod. In tabloul votive, retine atentia faptul ca fiecare dintre membrii familiei ctitorului este distinct individualizat. De asemenea “Fecioara cu Pruncul” este considerata de exegeti ca fiind cea mai sensibila imagine plastica a maternitatii din pictura noastra medievala. Bogatia elementelor figurative si decorative, stralucirea coloritului, umanismul si tragismul imaginilor fac din pictura interioara a acestei biserici unul dintre cele mai importante monumente de arta româneasca veche. De o deosebita bogatie decorativa este si catapeteasma, o adevarata opera de arta, sculptata in intregime in lemn si acoperita cu stuc aurit.
Pictura exterioara dateaza din 1537 si prezinta evidente asemanari cu fresca de la Minastirea Humor, este complexa imagistic si bogata cromatic. Executata de catre zugravii unei epoci de mare referinta in arta noastra plastica, pictura Moldovitei este bine pastrata cu exceptia fatadei de nord. Intreaga pictura impune prin monumentalitate, prin forta expresiva a desenului, prin calda armonie cromatica, de asemena prin claritatea programului iconografic. Dominanta gamei cromatice este, in cazul Moldovitei, galbenul auriu cu suave reflexe solare de un fast subtil si o distinsa eleganta. Alaturi de Voronet, Sucevita, Arbore si Humor, Moldovita face parte din salba de monumente de notorietate universala pentru ceea ce specialistii numesc "genul picturii exterioare medievale din Moldova". Fatada sudica contine un impresionant "Asediu al Constantinopolului". Cit de mindru e sultanul, cu turbanul lui verde, in mijlocul armiilor de ieniceri si spahii! Cum mai trag tunurile, si de pe uscat si de pe mare! Cit de hotariti sunt aparatorii… Folosirea perspectivei face posibila o vedere panoramica a scenei de lupta. In acest cadru se remarca si faptul ca bisericile din cetatea asediata seamana perfect cu sfintele lacasuri bucovinene. Temele preferate de zugravii timpului - "Imnul Acatist", “Rugul lui Moise” si "Arborele lui Ieseu" - sunt prezentate pe peretele sudic mult mai amplu si mai spectaculos decit in reprezentarile similare din alte locuri.
Din punct de vedere artistic, pictura exterioara a bisericii reprezinta un tot unitar de cultura generala, care contine scene religioase, dar si istorice sau cu aspect cultural. La baza intregii picture sta un principiu characteristic artei crestine – cel de a oferi prin pictura sinteza ideilor religiei.
Este remarcabila impletirea si unitatea elementelor bizantine si locale si interpretarea româneasca a unor teme traditional bizantine. Pictura are un caracter mult mai realist, narativ, insuflind viata scenelor.
Moldovita se individualizeaza prin citeva elemente de ordonanta iconografica, prin stilul picturii si prin tonalitatea cromatica.
Am plecat de aici vizibil impresionat de bogatia ornamentatiei, de pridvorul deschis, de slava Domnului. Dupa parerea mea, este cea mai frumoasa minastire din Bucovina, o minastire extraordinar de frumoasa, ce nu trebuie ratata, un loc in care te simti in siguranta, un colt de rai plin de flori, o capodopera arhitectonica si un important centru spiritual. Trandafirii cu petale catifelate care m-au intimpinat cind am intrat pe portile minastirii, sau frumusetea, vechimea si unicitatea picturilor… Nu stiu ce anume mi-a placut mai mult, dar stiu ca minastirea Moldovita va ramine un loc de suflet pentru mine. Departe de agitatia turistica de la Voronet, Moldovita respira un aer blind, o pace si o frumusete calda, mult mai apropiate sufletului meu.

Sa-l ajutam pe Razvan !

Am primit din mai multe parti tulburatoarea poveste a lui Razvan Zainescu. Mai multi dintre cunoscutii mei il cunosc pe Razvan si imi vine greu sa cred ca asemenea nenorociri se pot intimpla cuiva din cercul de cunoscuti. Din pacate, asemenea povesti nu sunt doar la televizor sau in ziare, ci se intimpla si cu adevarat. Chiar daca eu nu il cunosc personal, sunt sigur ca Razvan merita atit ginduri bune si incurajari cit si ajutorul nostru. M-a miscat si faptul ca Razvan este un baiat de virsta mea si ca asemenea necazuri pot lovi pe oricine, fara a tine cont de nimic. Acum, in luna cadourilor, cred ca putem sa ii facem un dar si lui Razvan, sa il ajutam si noi cu ceva, in functie de posibilitati.
Si o alta rugaminte a mea, pe linga cea de a-l ajuta pe Razvan, ar fi de a trimite catre cit mai multi acest mesaj, pentru ca asa cum am mai vazut, mic cu mic se face mare, si impreuna putem reusi...

"Este povestea cutremuratoare a lui Razvan Zainescu, un baiat de 32 de ani pe care l-am cunoscut cu foarte multa vreme in urma (acum vreo 20 de ani) datorita mamei lui care mi-a fost profesoara de economie in liceu si care mi-a marcat hotarator evolutia ulterioara a carierei profesionale. Desi drumurile noastre initial s-au despartit, viata m-a tinut aproape intamplator in preajma lui si a familiei lui, iar cat a lucrat la Reuters ne-am intalnit destul de des datorita specificului muncii. Despre situatia lui am aflat pe 3 decembrie 2009 si trebuie sa recunosc ca nu imi vine sa cred ca se poate intampla cuiva o asemenea nenorocire, unui om pe care il cunosc ca fiind o persoana deosebita, educata un tip cu un suflet mare, apreciat de toti cei care l-au cunoscut si provenind dintr-o familie de oameni exceptionali. Cosmarul prin care acest om trece acum a venit din senin, convulsiile survenite in timpul somnului au condus la oprirea respiratiei, resuscitarea a avut loc dupa 40 de minute dar din cauza neoxigenarii, creierul a fost afectat. Razvan nu avea nicio problema medicala iar cauzele crizei nu au putut fi stabilite. Acum insa acest baiat deosebit este in plin tratament de recuperare si are urgenta nevoie de sprijin financiar pe care familia sa nu si-l mai poate permite. Detalii gasiti pe site-ul http://razvan-zainescu.eu. Acest om are nevoie de inca o sansa pentru a reveni in mijlocul familiei si ne sta in putinta sa il ajutam." - Remus Serban, trader, ING Bank

"Citesti despre astfel de povesti si crezi ca sunt numai ale altora, numai din filme si ziare. Si cand i se intampla cuiva atat de drag si apropiat, ramai fara repere! Razvan ne-a marcat viata tuturor care scriem aceste randuri si continua sa o faca intr-un mod care nu ne asteptam! Este o lupta incredibila ceea ce se intampla si urmeaza, pentru Razvan si familia lui, o lupta in care fiecare credem si participam asa cum putem mai bine. Pentru zambetul si glasul care ne-au bucurat ani la rand, pentru un OM care inca are atatea de trait si daruit in viata, pentru o familie cu o putere extraordinara de a lupta, merita sa ajutam!" - Oana Paun, Trader, Citibank Romania

"L-am cunoscut pe Razvan cand a intrat in AIESEC. De atunci a fost o prezenta pe care nu o puteai ignora. Puteai sa il placi sau nu, dar in nici un caz nu puteai sa il ignori sau sa faci abstractie ca exista. Statura impozanta, tot timpul cu zambetul pe buze si tot timpul cu replica pe buze. Lui Razvan ii datorez casnicia mea. Datorita lui sunt casatorita cu cel mai minunat om pe care il cunosc. Chiar daca nu am avut intotdeauna acelasi pareri, chiar daca ne-am si certat ocazional, iti multumesc Razvan ca existi si iti doresc din suflet sa te loveasca o forta divina care sa te scoata din ceata in care ratacesti in aceste clipe. Razvan merita ajutor pentru a redeveni ceea ce a fost: o forta pe care nu o poti ignora. Va rog sa nu il ignorati pe Razvan!" - Oana Nedelcov, Managing Director, S.C. JUST ADVERTISING S.R.L.

Chiar daca nu l-am cunoscut pe Razvan, ii cunosc pe Remus si pe cele doua Oane si imi dau seama ca pentru cei care il cunosc, Razvan este un om deosebit si care merita sa cistige lupta pe care o duce cu boala, cit si lupta celor din jur pentru sanatatea lui si va rog inca o data sa incercam sa il ajutam...

Din 13 octombrie 2009, pana pe 13 decembrie 2009, printr-un SMS, valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote, la numarul 890, prin care vei dona 2 euro pentru tratamentul lui Razvan.
Deasemenea, conturile la care se pot face donatii pentru Razvan sunt:


ING Bank N.V.Amsterdam
Sucursala Bucuresti , Agentia Mihai Bravu Cod SWIFT : INGBROBU BIC 606410008 Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA ( mama lui Razvan )
IBAN: RO45INGB0000999900077895 (RON)
IBAN: RO71INGB0000999900077912 (EUR)
IBAN: RO60INGB0000999900077916 (USD)
BRD GSG Agentia Theodor Pallady
Cod SWIFT CODE: BRDEROBU
Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA
IBAN: RO54BRDE441SV14528194410 ( RON)
IBAN: RO20BRDE441SV02209874410 ( EUR)
BCR: Banca Comerciala Romana Sucursala Sector 3 Bd. Decebal nr. 11, bl S14, sector 3 Bucuresti Cod Swift: RNCB ROBU Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA
IBAN: RO93RNCB0318005670430001 ( RON)
IBAN: RO27RNCB0074005670430003 ( EUR)

Multumesc pentru atentie, bunavointa si timpul acordat...

File de vacanta 27

Am pastrat pentru ultima parte a periplului meu prin Bucovina acele minastiri celebre, de care toata lumea a auzit si pe care le mai vazusem si eu cu alte ocazii. Si, intrucit am stat chiar la Voronet, am inceput ziua cu minastirea Voronet, celebra pentru albastrul ei nemaintilnit, cea mai cunoscuta din minastirile din Bucovina pictate atit interior, cit si exterior. Se afla foarte aproape de orasul Gura Humorului, pe valea unui afluent al Moldovei.
Voronetul este una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare si a fost ridicata in 1488, in numai 4 luni (un record pentru acea vreme), avind hramul Sfintului Mare Mucenic Gheorghe. Legenda spune ca Stefan a fost bine sfatuit la vreme de restriste de catre sihastrul Daniil din Voronet, si, drept multumire, a hotarit inaltarea acestei minastiri. Cuviosul Daniil, sihastru si duhovnic vestit, a devenit primul staret al minastirii. O candela aprinsa vegheaza mormintul Sfintului Daniil Sihastru de unde obstea minastirii ia binecuvintarea pentru slujbele de dimineata, dupa-amiaza si de la miezul noptii.
Viata monahala s-a intrerupt si aici in 1785. odata cu anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic, si s-a reluat in 1991, cu o obste de calugarite.
Din punct de vedere arhitectural, minastirea este asemanatoare cu celelalte biserici construite in perioada domniei lui Stefan cel Mare. Forma initiala a bisericii mai poate fi vazuta in tabloul votiv – asezata pe un soclu de piatra, cu turla inaltata pe o baza patrata pentru a-I accentua zveltetea si elanul spre inaltime. Ridicata pe un plan trilobat, ea va primi o mare nota de originalitate prin decoratie. Este unul dintre putinele monumente de arhitectura religioasa din Bucovina care isi pastreaza in mare masura forma intiala. Astfel, Voronetul reprezinta unul dintre primele monumente moldovenesti creatoare de stil propriu, sinteza originala de elemente bizantine (planul treflat cu turla pe naos), gotice (arcurile frinte la chenarele usilor si ferestrelor) si strict autohtone.
In 1547, mitropolitul Grigore Rosca (var al lui Petru rares, considerat al doilea ctitor al bisericii) a adaugat un pridvor inchis, pentru care a adoptat o solutie unica , in care arhitectura este subordonata decorului pictat.
Pictura interioara a bisericii dateaza in cea mai mare parte din vremea lui Stefan cel Mare, din 1496 – un ansamblu iconografic bine adaptat spatiului, armonios, solemn, dar cu un vadit character de monumentalitate, compozitii neintrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor si formelor. In pridvor, pictura reprezinta calendarul crestin-ortodox. In interiorul bisericii retin atentia jilturile si stranele din secolul XVI, mormintul mitropolitului Grigore Rosca si mormintul sihastrului Daniil.
Pictura exterioara de datoreaza aceluiasi Grigorie Rosca, care a urmarit personal realizarea operei calugarilor-zugravi anonimi, care au pictat zidurile exterioare din temelie pina in streasina. Devenita atit de cunoscuta datorata cromaticii sale, in special a nuantei de albastru, aceasta este principalul punct de atractie. Armoniile tonale, nuantele si culorile sunt filtrate din mediul natural de catre artistii zugravi. Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii inconjuratoare. Asa cum este de albastru cerul la Voronet, asa au incercat acestia sa-l reproduca pe peretii bisericii, creind o unitate indestructibila intre peisaj si pictura exterioara a bisericii. Frescele care decoreaza exteriorul si interiorul, originalitatea picturilor si intensitatea albastrului denota genialitatea artistilor moldoveni care cu un acut simt artistic au facut din Voronet simbolul Bucovinei si cel mai reusit ansamblu al artei feudale moldovenesti.
Astfel, Judecata de Apoi ocupa tot peretele de apus intr-o uriasa compozitie pe 5 registre, unica in arta crestina, considerata prin amploare, stiinta elementului decorativ si stralucirea policromiei, superioara compozitiilor de la Athos si Pisa, demna de a fi alaturata Capelei Sixtine sau imaginilor de la San Marco din Venetia, si cistigind astfel supranumele de Capela Sixtina a Orientului.
Originalitatea artistilor consta si in curajul de a introduce in scena elemente folclorice si de peisaj local, totul pe un fond albastru unic in lume, ce a nascut sintagma “albastru de Voronet”, egala verdelui Veronese si rosului Titzian.
Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Iesei si de portrete ale filozofilor greci si latini antici. Linga intrare sunt chipurile ctitorilor minastirii – Sfintul Daniil Sihastrul si mitropolitul Grigore Rosca.
Daruite de Stefan cel Mare, doua clopote evoca peste veacuri numele marelui voievod, creind o legatura invizibila cu inaintasii nostri.
Expresia artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos a neamului nostru, Minastirea Voronet indeamna la reculegere si incinta inima si mintea privitorului ce ajunge aici din toate colturile lumii.
Si totusi…am regasit aici un contrast tipic românesc, dintre maretia trecutului si frumusetea unei creatii din vremuri demult apuse si tendinta actuala, dominate de superficialitate si kitschuri, reprezentata prin talciocul din preajma minastirii, plin de chinezisme si alte chestii de gust indoielnic. Si iarasi – NU mi-a placut deloc aglomeratia de acolo, faptul ca abia am avut loc sa fac cite o poza, iar inauntrul bisericii am fost impins, inghiontit si calcat de grupuri si cete de turisti, care se deplasau precum oile. Intr-un frumos spirit de turma. Si mi-am dat inca o data seama ca locurile cele mai frumoase sunt cele de care nu stie prea multa lume, sunt coltisoarele de rai, uitate de lume, accesibile doar cunoscatorilor si care nu sunt facute publice. Si mi-am adus din nou aminte de ce s-a intimplat cu Vama Veche si de cit rau fac multimile dezlantuite de români unor locuri superbe, in care ar trebui sa predomine linistea, placerea de a admira frumosul si de a iti umple sufletul de sentimente frumoase, si nu manelismul de turma atit de specific noua, ca popor.
Sa vedem si pozele:

File de vacanta 26

Desi mai era putin si se insera, la iesirea din Falticeni am facut stinga, pentru ca nu am vrut sa ratez minastirea Risca. Si nu mi-a parut deloc rau.
Minastirea Risca este o minastire de calugari amplasata la 15 kilometri de Falticeni, la baza unui deal impadurit de pe pitoreasca vale a riului Risca, afluent al riului Moldova. Este una dintre bisericile medievale din nordul Moldovei pictate in exterior, fiind singura pictata in stil bizantin. Din pacate, datorita asezarii relative izolate, ea nu s-a bucurat de faima altor edificii similare.
Ansamblul a fost construit in mai multe etape. In 1363. voievodul Bogdan I a zidit schitul Bogdanesti, pentru a servi ca biserica domneasca. Constructia din lemn a fost distrusa in 1510 din temelii, de tatari si apoi in 1538 de turci. Citiva calugari, cu sprijinul lui Bogdan al III-lea au incercat sa reface schitul si au construit chiliile. Din porunca domnitorului Petru Rares, in 1540, episcopul Macarie al Romanului a zidit o alta biserica dincolo de riul Risca. Biserica este de mici dimensiuni si poarta hramul Sfintului Ierarh Nicolae. In jurul bisericii s-au construit ziduri inalte si puternice, cu creneluri si turn, in 1542, pentru a sluji la nevoie ca cetate.
Pictura interioara si exterioara, de o frumusete tulburatoare, a fost executata dupa moartea lui Petru Rares, intre 1551-1554. Planul iconografic si compositional pastreaza datele initiale mai ales in altar, iar tabloul votiv, prezentindu-l pe domnitorul Petru Rares si familia sa, este remarcabil. Pictura exterioara, in fresca, a fost realizata de grecul Stamatello Kontras si se mentine relativ bine pe fatada sudica.
Minastirea este pradata de tatari in 1574 si ramine in ruina aproape 40 de ani. Intre 1611-1617, marele vornic al Tarii de Jos, Costea Bacioc, adauga vechii biserici un pridvor masiv, care aproape a dublat dimensiunile cladirii. El a dispus repararea chiliilor si clopotnitei, precum si a zidului inconjurator. Minastirea se dezvolta si devine una dintre cele mai representative asezari monahale ale Moldovei, si este pradata in mai multe rinduri. La inceputul secolului XVIII, minastirea incepe sa decada si sa devina pustie. In anul 1766, biserica este refacuta de catre staretul Calistru Ene, pentru ca intre 1798-1799 sa fie reparata de egumenul Chiril, cu refacerea chiliilor. In 1815 se cladeste un paraclis linga egumenia veche. In 1821, minastirea este predate de catre turci si este refacuta de arhimandritul Isaia in 1827, fiind repictata in intregime, cu mare fidelitate.
In 1921 a avut loc un puternic incendiu care a ars acoperisul bisericii si chiliile cu intreaga gospodarie, iar intre 1923-1931 minastirea a fost refacuta prin munca si osirdia calugarilor.
In pridvorul bisericii se afla piatra de mormint a episcopului Macarie si lespedea funerara a Doamnei Anastasia, mama lui Alexandru Lapusneanu.
Turnul clopotnita are 2 etaje, avind la baza o bolta cilindrica, construita in tehnica bizantina, dublata de arcuri frinte, specifice stilului gotic.
Prin pozitia ei retrasa, Minastirea Risca a avut si destinatia de inchisoare pentru calugarii vagabonzi si pentru boierii razvratiti. Astfel aici a stat inchis timp de 6 luni marele istoric si om de stat, surghiunit in 1844 din porunca domnitorului Mihail Sturdza, pentru vederile sale politice conservatoare. Statutul de minastire-inchisoare politica a determinat autoritatile comuniste sa inchida lacasul de la Risca.
Frumusetea picturii exterioare, linistea locurilor, dar si senzatia superb ape care mi-a dat-o gradina, si momentul apusului de soare care m-a prins acolo, mi-au apropait definitive de suflet aceasta minastire, pe care o consider cea mai frumoasa dintre minastirile mai mici si mai putin faimoase, vazute in acest concediu:

File de vacanta 25

Mi-am continuat drumul si am ajuns in zona minastirilor Stinisoarei (zona unde se gasesc minastirile Slatina, Probota si Risca), zona care e aflata la intersectia dintre zona minastirilor bucovinene si a celor din judetul Neamt.
Am ajuns intii la minastirea Slatina, prima ctitorie a domnitorului Alexandru Lapusneanu, avind hramul “Schimbarea la Fata”, situate pe valea piriului Suha Mica, si care a intrat prin valoarea ei in rindul marilor ansambluri monahice ale Moldovei medievale. Numele locului si al minastirii vine de la un izvor din apropiere cu slatina (apa secata) care cu timpul a secat. Biserica este adapostita intre 3 dealuri, la 30 km de Falticeni, sub poalele Muntelui Stinisoara.
Legenda spune ca aici traia un sihastru care l-ar fi sfatuit pe domnitorul Lapusneanu sa zideasca o minastire pe locul unde crestea un paltin. Zidirea minastirii a inceput in 1553 si s-a terminat in 1564, fiind sfintita de catre Mitropolitul Grigorie in 1558. In ultimul sau an de viata (1568), Alexandru Lapusneanu s-a calugarit aici cu numele de Pahomie, ctitoria sa fiind construita si pentru a servi ca necropola domneasca.
Slatina m-a primit cu o liniste nefireasca, cu acoperisuri verde inchis si cu maicute misunind de colo-colo ca niste furnici.
Biserica minastirii Slatina este printre cele mai mari din Moldova, cu plan triconic alungit si potrivit traditiei arhitecturii moldovenesti. Are aspectul unei adevarate fortarete, remarcindu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica.
Edificiul central al asezarii monahale este biserica, inalta, prelunga, cu proportii zvelt elegante – in care se intra prin 2 usi ale pridvorului. La ferestre si usile de intrare se observa elemente gotice. Turla prezinta ca particularitate ocnite la interior. Altarul, foarte spatios, este luminat de o fereastra mare asezata la rasarit. Biserica a fost cea mai luxoasa ctitorie musatina de pina atunci, in ciuda relativei simplitati a formelor arhitecturale si a plasticii fatadelor. Fatadele sunt tencuite, varuite si decorate cu firide.
Din complexul monahal mai fac parte Casa Domneasca, zidita dupa 1558, odata cu zidurile de incinta (de traseu patrulater, dar cu o neasteptata bombare in unghi obtuz spre est, cu creneluri inalte de 8-10 metri si de 2 metri grosime) si turnurile de colt (inalte si spatioase, avind de indeplinit functii de resedinta sau alte functii ale comunitatii – biblioteca, clopotnita, si nu doar simple posturi de aparare). In centrul curtii se mai pastreaza inca Trapeza (1561) – in fapt casa domneasca a lui Lapusneanu, construita dupa un plan simetric, cu o fatada impunatoare, lunga de 40 metri si fintina arteziana poligonala din lespezi de marmura (1591) – cu ornamente ce amintesc de Renasterea italiana. In fapt, intreaga arhitectura a Slatinei este inspirata din regulile edificiilor Renasterii, cu preferinte pentru dispunerea detaliilor dupa ritmuri regulate si in raport cu axe de simetrie.
Minastirea a fost construita cu mesteri pietrari bistriteni, alaturi de zugravul grec Stamatello Kontronas, iar constructia imbina elemente de arhitectura medievala traditionala cu elemente ale timpului nou, constituind cea mai importanta opera de arhitectura moldoveneasca de la mijlocul secolului XVI.
Pictura veche din secolul XVI, realizata de pictori necunoscuti din Moldova, s-a distrus din cauza incendiilor prin care a trecut biserica. Viata minastirii a fost framintata si dramatica, ca si cea a ctitorului sau. Splendoarea senina a minastirii avea sa sufere nenumarate vicisitudini, bogatiile ei fiind mult rivnite de inamici, argintaria fiindu-I topita de Despot Voda (1561), apoi fiind jefuita de mai multe ori, iar razboaiele, insotite de jafuri, arderi si distrugeri sunt tot mai frecvente. Minastirea a ramas pustie vreme de 40 de ani. Lucrarile de restaurare au inceput in 1823 si au durat pina in 1828, cind s-a repictat biserica. Tabloul votiv il prezinta pe Alexandru Lapuseanu cu familia. Frumos ornamentate si inscriptionate, lespezile funerare marcheaza mormintele domnitorului Lapuseanu, al doamnei Ruxandra, precum si ale celor 2 fiice, Teofana si Teodora.
Dupa jumatate de ora de plimbare, ma simt altfel. In fata mea, printre copaci seculari, se desfasoare o trista Alee a Eternitatii, drumul spre cimitir al celor trecuti in lumea cealalta.
Un loc care te indeamna la liniste, la descoperire de sine si la reflectie.
Chiar daca mai putin cunoscuta, Minastirea Slatina e la fel de veche si la fel de frumoasa ca si celelalte minastiri din zona si iata si dovada:

La circa 30 km de Falticeni, dupa un drum care nu credeam ca se mai termina, am ajuns la cea mai indepartata destinatie – satul Probota care gazduieste prima ctitorie lui Petru Rares, Minastirea Probota, ridicata de acesta in 1530, la confluenta Somuzului Mare cu Siretul din Podisul Falticenilor.
Locul fusese deja consacrat de o bisericuta din lemn, ridicata de Petru I (1398) si de minastirea “Sfintul Nicolae” ridicata de Alexandru cel Bun (1440), acum in ruina. Petru Rares allege noua minastire ca necropola domneasca, iar in partea de nord construieste o Casa Domneasca din piatra. Pina in 1550 ridica zidurile de incinta (groase de peste 1 metru si inalte de 6 metri), turnurile de aparare patrate, chiliile si trapeza, acestrea intregind ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenesti. Ruinele curtii domnesti sunt vizitabile, asa ca nu am ratat ocazia unei plimbari prin pivnita vechilor vestigii.
Numele minastirii este de origine slava, insemnind “Fratie”. Sfintul locas a fost ridicat sub indrumarea varului domnitorului, Grigore Rosca, ecumenul minastirii. Noua biserica pastreaza acelasi hram, al Sfintului Nicolae.
Edificiu monumental, armonios, cu o turla octogonala deasupra naosului, ferestre gotice inalte cu chenare din piatra cioplita si soclu largit in partea de sus (invitind la odihna si la reculegere), biserica este zidita in plan treflat, are peretii foarte grosi, o lungime de 32 metri si o inaltime de 28 metri. Firidele au fost la inceput pictate, dar astazi pictura nu se mai vede. Caracteristica pentru arhitectura Probotei este preferinta pentru detalii si profilatura de traditie gotica.
Biserica a fost pictata in intregime in exterior, in 1532. Fiind cea de-a doua biserica pictata la exterior din ciclul initiat de domnitor (care de-a lungul citorva decenii, intre 1530 – biserica Sfintu Gheorghe din Hirlau si 1547 – Voronet, a avut initiativa de a picta minastirile Moldovei la exterior, astfel 15 minastiri moldave fiind impodobite cu fresce de o rara frumusete), biserica Sfintu Nicolae nu beneficiaza inca de o deplina cunoastere a mecanismului de lucru.
Din pacate, pictura exterioara a fost compromisa in buna masura de-a lungul timpului, dar inca mai iese in evidenta eleganta desenului si transparenta culorilor. Pe fatada sudica se mai observa urme din vechea pictura, in timp ce pe peretele de nord au supravietuit doar medalioanele cu ingeri, situate chiar sub acoperis, care au fost protejate de acesta de intemperiile vremii.
Picturile din exteriorul bisericii palesc in comparatie cu cele din interior, care sunt absolut superbe, facind parte din cele mai deosebite de acest gen din Moldova.
Pictura interioara, datind din 1532 si restaurata de curind, a descoperit un program iconografic de exceptie, punctat pe alocuri de compozitii neobisnuite, intr-un grupaj de fresca unica in Moldova, ce impresioneaza prin maniera de executie. Artistii s-au ingrijit atent de detalii, chiar in conditiile unei game cromatice extrem de limitate. Culorile sunt calde, iar liniile sunt perfecte. Pictorii care au realizat lucrarea nu sunt cunoscuti.
In biserica se afla 21 de pietre tombale epigrafe, realizate intre 1464-1640, de o remarcabila valoare documentara si artistica, ce fac trecerea de la elementele decorative geometrice la cele accentuat vegetale. Peste mormintele lui Petru Rares si al sotiei sale Elena se afla lespezi din marmura, lucrate cu mare maiestrie.
Se pare ca hotarirea de a transforma minastirea in necropola domneasca i-a nemultumit pe calugarii din marile minastiri moldovenesti, care au subminat prestigiul Probotei, aceasta decazind pina in vremea lui Vasile Lupu.
Minastirea Probota este inscrisa din 1993 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO si, chiar daca este mult mai departe decit toate celelalte minastiri din zona, si presupune un ocol destul de mare pentru a o vizita, superbitatea ei, linistea sa si frumusetea picturilor sale interioare merita din plin atit acest ocol, cit si chinurile masinii pe drumurile pline de gropi si prin satele de tigani de pina acolo. Iata de ce:

File de vacanta 24

O noua zi, un nou drum. De data asta am mers la 5 km nord de Gura Humorului, pe un drum ce serpuieste alaturi de un riu de munte, prin padurile nesfirsite de la poalele Obcinei Mari, intr-un loc binecuvintat - pitorescul sat Minastirea Humorului, unde este asezata biserica minastirii Humor, pe coama unei coline, inconjurata de pajisti si dealuri impadurite, intr-un cadru natural de o rara frumusete, cu privelisti inca salbatice si pitoresti.
Drumul spre minastire este vegheat, de-o parte si de alta, de negustori de stergare, costume populare, ii, oua incondeiate si alte asemenea obiecte populare, dar si destule kitschuri. Ne uitam, dar nu ne hotarim sa cumparam prea mare lucru.
Din pisania sapata in piatra la intrare pe peretele exterior de sud, aflam ca biserica a fost zidita in anul 1530 de Toader Bubuioag, mare logofat si membru al divanului Moldovei, credincioasa sluga a domnitorului Petru Rares, si sotia sa Anastasia. Biserica pictata a minastirii este inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Sfintul locas se inalta la circa 300 metri de ruinele unei mai vechi biserici minastiresti a carei constructie a fost realizata pe vremea lui Alexandru cel Bun, de catre marele vornic Oana (1415), si care apoi a fost printre cele mai importante minastiri din Bucovina in secolul XV, dar care apoi a fost jefuita si distrusa de tatari in 1527. Aici a fost gasit un Tetraevangheliar, datind din 1473 si continind celebra miniatura a lui Stefan cel Mare, adevarat portret de epoca, care se pastreaza acum la Putna.
In anul 1535, ctitorul a reunit o echipa de 4 mesteri zugravi care sa asigure decorarea noii biserici, si care au realizat unul din cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii. Fresca exterioara, pictata de Toma Zugravul, deschide sirul celorlalte biserici cu pictura exterioara (alaturi de Voronet, Moldovita, Arbore si Sucevita), distingindu-se astfel de toate celelalte biserici de acest fel din lumea ortodoxa.
La infiintare, se pare ca minastirea Humor a fost minastire de calugari. Vasile Lupu a intarit minastirea in 1641 cu ziduri inconjuratoare si turn de aparare, dup ace aceasta a fost jefuita si incendiata de cazaci. Viata monahala a fost intrerupta dupa 1785, Humorul devenind biserica parohiala si recapatindu-si statutul de minastire de-abia in 1991, fiind acum slujit de calugarite.
Maiestria artistului de odinioara, dainuind peste atitea veacuri, pune intr-o lumina noua trecutul acestor locuri. Ceea ce caracterizeaza intreaga pictura de la Humor este unitatea de tonalitate cromatica, datorata predominantei diferitelor nuante de maro-roscat, culoare specifica acestei biserici, completata cu nuante bogate de albastru si verde. Frescele bizantine exterioare ale bisericii Humor impresioneaza si atrag in mod deosebit admiratia pentru frumusetea lor. Peretele de nord a suferit cel mai mult din cauza intemperiilor vremii, in schimb cel de sud este un tezaur. De asemenea absidele laterale si peretele vestic ofera ochiului o sublime orchestratie de culori, ce compun heruvimi, serafimi, ingeri, profeti, apostolic, ierarhi sau calugari. Imnul-acatist (24 de strofe-scene) ocupa majoritatea suprafetei, ilustrat in special prin Glorificarea Mariei si monumentala compozitie “Asediul Constantinopolului”.
Pictura interioara continua traditiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Stefan cel Mare, punindu-se insa mai mult accent pe caracterul narativ al prezentarii.
Arhitectura bisericii de la Humor prezinta un interes aparte. Biserica, inchinata Adormirii Maicii Domnului, este mica si nu are cupole. Aici apare pentru prima data pridvorul deschis si o incapere noua la etaj (tainita) care se suprapune camerei mormintelor. Biserica se inscrie fara ezitare in seria monumentelor specifice lui Petru Rares, adunind noutatile proprii acestei vremi integrate tipului deja definit in timpul domniei lui Stefan cel Mare. Pridvorul si boltirea isi gasesc o frapanta asemanare cu Moldovita, dar cu solutii mai simple, asa cum se cuvenea la o ctitorie boiereasca. Doar pictura s-a inscris la un nivel mai spectaculos decit la al celorlalte ctitorii.
Biserica nu are turla, e construita in plan treflat si are un pridvor interesant, deschis, cu 4 arcade in arc frint. Absenta turnului si linia de jos a acoperisului da impresia de dimensiuni reduse.
Biserica este deosebita prin linistea si puritatea sa, si totusi talciocul din fata ei mi-a dat o senzatie de comercial, si mercantil. Mi-a parut rau ca nu am urcat in turnul de aparare, care inteleg ca ofera niste privelisti deosebite, dar am inteles ca nu era pentru persoane de talia mea… Oricum, va voi arata pozele facute din curtea minastirii.

Continuind drumul, am ajuns in inima Bucovinei, la Malini, un sat cu case maruntele, cu broderie de lemn la acoperis si cerdac, ce se insira ca margelele pe marginea drumului principal. Aici am gasit Casa Memoriala Nicolae Labis - un muzeu memorial infiintat in casa in care tinarul poet a trait un timp din scurta si fulgeratoarea lui viata, si in care a zamislit poate cea mai semnificativa parte a creatiei sale poetice. Interiorul - format din 5 camere - cuprinde obiecte personale apartinind poetului si familiei sale - mobilier vechi, fotografii, tablouri, obiecte personale, carti, reviste, manuscrise.
Casa memoriala evoca concret, sugestiv si tulburator, cu ajutorul patrimoniului disponibil, personalitatea artistica si umana a lui Nicolae Labis, semnificatia operei sale, contextul celor mai importante momente care i-au marcat experienta si creatia. Vremurile tulburi pe care le-a traversat scurta sa existenta pamanteana, setea nestavilita de intelegere a acestora si a marilor rosturi ale lumii, spiritul rebel de adolescent, toate au facut din el un poet al timpului sau si al timpului nostru.

Ghidul - o doamna care a venit pe bicicleta ca sa ne deschida poarta - recita cu infiorare din "Moartea caprioarei". Am aflat ca soarta a fost extrem de cruda cu el si inima a incetat sa-i mai bata cind abia implinea frageda virsta de doar 21 de ani. Poetul era incredibil de matur pentru virsta sa, iar poemul "Moartea caprioarei" a fost cea mai cunoscuta scinteie de geniui ramasa de la el. Povestea sfirsitului sau tragic (accidentat de un tramvai vizavi de Spitalul Coltea, in imprejurari inca neelucidate complet) m-a impresionat.

File de vacanta 23

Am mers mai departe si am ajuns la Biserica Arbore, situata la 30 km de Suceava, o biserica pictata exterior, ce poarta hramul “Taierea capului Sfintului Ioan Botezatorul”, ctitorita in anul 1503 de hatmanul Luca Arbore – unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare si portarul Sucevei, pe malul riului Solca, si care este inscrisa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Din intregul complex ridicat de Luca Arbore, astazi mai exista doar biserica, curtea boiereasca fiind distrusa de un incendiu in secolul XIX. Luca Arbore a fost inmormintat in ctitoria sa, iar chivotul de mormint al ctitorului, ucis din porunca lui Stefanita Voda in 1523, este socotit cel mai valoros insemn funerar de stil gotic din Bucovina.
Minastirea Arbore a fost construita din caramida si piatra masiva. Este o ctitorie boiereasca, fapt evidentiat prin absenta turlelor. Conceputa si construita intr-o forma simpla, pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, constructia uimeste prin marea sa stilizare, prin inovatiile arhitectonice si un echilibru deosebit al proportiilor. Cu plan dreptunghiular la exterior, biserica are o forma nemaiintilnita pina atunci la ctitoriile epocii. Silueta deosebit de eleganta a constructiei este accentuata de prelungirea peretilor spre vest si unirea lor in partea superioara prin arcada, obtinindu-se astfel un spatiu semideschis ce apare pentru prima data in arhitectura moldoveneasca. Aceasta nisa exterioara de pe fatada vestica constituia, se pare, lacasul clopotelor. Mesterii lui Arbore au realizat pereti drepti, cu imense suprafete netede si proportii elegante. Priceperea mesterilor a facut din biserica Arbore unul dintre monumentele de seama ale Moldovei.
In 1541, la initiativa Anei, sora lui Arbore, se va realiza ansamblul de pictura interioara si exterioara. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit in pictura bisericii este calitatea ei decorative, coloritul viu, cald si luminos, ritmul si eleganta extrema. Scenele sunt populate de numeroase personaje in continua miscare, iar in bogata policromie predomina verdele furat padurilor si colinelor din jur. Verdele specific de Arbore este combinat cu rosu, albastru, galben, roz si ocru, in 5 umbre si 47 de nuante. Linga biserica am gasit aruncate doua pietre tombale, de pe vremea cind aceasta a fost pictata, cu 15 orificii mici, care serveau drept vase pentru amestecul culorilor, creindu-se neasemuitele culori ale bisericii.
Frescele au fost realizate de mesterul moldovean Dragos Coman – exponent al lumii laice. Intreaga pictura emana un aer de sinceritate, fiind unul dintre cele mai laice fenomene din arta medievala moldoveneasca. Artistul reuseste o sinteza indrazneata intre elementele orientale si occidentale, bine integrate totusi in traditie.
Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului, in tablourile votive ce infatiseaza pe ctitor si familia sa. Pictura interioara a fost serios afectata in secolele XVII-XVIII, cind edificiul a ramas fara acoperis.
Decorul fatadei de apus sta marturie pentru geniul pictorului. In marea cavitate, intregul perete este pictat cu un ansamblu de miniaturi, considerat drept cel mai bine realizat din toata pictura epocii Stefan Cel Mare – Petru Rares.
In prezent se lucreaza la restaurarea interiorului bisericii, si la intretinerea a ceea ce a mai ramas din fresce.
Echilibrul proportiilor constructiei, alaturi de pictura exterioara, ii confera bisericii Arbore o deosebita stalucire, iar peisajul din jur este extraordinar – esti cel mai aproape de natura, esti intr-un loc de o frumusete simpla, dumnezeiasca, unde privirea ti se pierde intre roua din iarba, cerul de un albastru pur, padurile intinse si mirosul de fin abia cosit.

Am plecat apoi, pe un drum neasfaltat care parea ca nu se mai termina, spre biserica Volovat, care este situata in micutul sat omonim, linga Radauti. Biserica, ce poarta hramul “Inaltarea Sfintei Cruci” a fost construita de Stefan cel Mare, intre anii 1500-1502, pe locul unei biserici din lemn ce fusese construita in 1353 de legendarul Dragos Voda, intemeietorul Moldovei. Aceasta biserica de lemn, care se pare ca a adapostit in altar mormintul legendarului sau ctitor, a fost mutata de catre Stefan cel Mare in 1468 la Minastirea Putna.
Biserica de la Volovat este penultima ctitorie a lui Stefan cel Mare, si este una dintre bisericile cele mai bine frazate arhitectonic. Planul arhitectonic este de influenta romanica dar prezinta si unele trimiteri la anterioarele constructii maramuresene din lemn, Biserica are un aspect impunator si este decorata la exterior cu modele geometrice realizate din caramida si cahle rotunde smaltuite. Este construita in plan dreptunghiular, cu bolti semicilindrice unitate sprijinite pe console. Desi se credea ca biserica nu a fost pictata niciodata, in 2007 s-a descoperit un fragment de pictura murala.
Biserica a avut de suferit de mai multe ori in decursul timpului, raminind un timp chiar pustie. Desi este un important monument istoric si de arta, biserica este foarte rar vizitata de turisti. Citeva timide lucrari de restaurare a acestei biserici nu pot contrabalansa faptul ca aceasta a fost ignorata si uitata de catre toti cei care aveau puterea sa-i redea insemnatatea reala.
Din pacate nu am putut vedea interiorul bisericii, deoarece am nimerit exact in timpul unei slujbe de cununie, asa ca a trebuit sa ma multumesc cu un tur exterior si cu intrarea pina in multimea de oameni. Si ce-am vazut va arat si voua:

Mi-am continuat drumul si am ajuns la Solca – despre care am aflat ca este o statiune balneoclimaterica, ca este renumit pentru fabrica de bere – care este cea mai veche din tara si ca a fost declarat ca orasul cu cel mai ozonat aer din Europa.
Minastirea Solca a fost construita de domnitorul Stefan Tomsa intre 1612-1622 si poarta hramul “Sfintii Apostoli Petru si Pavel”. Este situata la poalele Obcinei Mari si are puternice fortificatii, cu contraforturi masive si ziduri groase de aproape 2 metri.
Minastirea urmeaza liniile Dragomirnei, cu care este contemporana (fiind excesiv de inalta fata de latime), dar poarta si elemente noi de arhitectura, care vor deveni caracteristice. De altfel, minastirea de calugari a lui Tomsa-Voda se pare ca a fost construita ca urmare a ambitiei acestuia de a depasi Dragomirna lui Anastasie Crimca, cu care se afla in conflict.
Minastirea are plan treflat, iar turla are 36 de metri inaltime. Ea a fost fortificata cu ziduri de incinta, turn-clopotnita si chilii pentru calugari. Decoratia in piatra vadeste inspiratia orientala.
In 1775 intreaga Bucovina a intrat sub stapinire austrica si zece ani mai tirziu, in 1785, minastirea a fost desfiintata temporar de austrieci, care au devastat-o si au lasat-o in paragina. Catapeteasma minastirii (lucrata in lemn si aurita) a fost transferata la Dragomirna, iar paraclisul Sfintul Gheorghe (asezat pe poarta zidului de incinta) a fost transformat in inchisoare. Biserica a fost restaurata de arhitectul austriac Karl Romstorfer in 1902 si a devenit biserica parohiala.
Cind am ajuns, biserica era inchisa, de fapt incuiata. Dupa vreo 5 minute de invirtit in jurul ei, cind vroiam sa ma urc inapoi in masina si sa parasesc locul, cu regretul de a nu-l fi vazut mai indeaproape, am avut noroc. Un copilas de vreo 7-8 ani a venit, ne-a descuiat biserica si a devenit ghidul nostru (intre timp mai aparuse un grup de turisti rataciti). Pustiul era atit de dezinvolt si ne-a povestit atit de multe, in felul lui haios si peltic, incit nu imi venea sa cred. Era si foarte pus pe sotii, si ne-a oferit citeva faze antologice. Oricum, mi-a placut la nebunie pustiul si felul in care incerca sa iti raspunda si la intrebari. Nu avea doar o lectie invatata pe de rost, ci stia sa lege doua idei si sa iti ofere un raspuns. Si cind l-am intrebat in ce clasa e, mi-a spus ca e in clasa a doua. Daca ar fi mai multi copchii ca el, sigur ar fi mult mai bine si am mai avea si noi o speranta…

File de vacanta 22

Odata iesit din Suceava, am inceput lungul periplu prin arhipelagul minastiresc al Bucovinei. La 15 kilometri de Suceava, in satul Mitocu Dragomirnei, am gasit minastirea Dragomirna, vestita ctitorie a marelui mitropolit si carturar Anastasie Crimca, ce se inalta peste secole ca o marturie a zbuciumului trecutului moldovenesc, pentru iscusinta si dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri. Numele minastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tinarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti.
Dincolo de frumusetea peisajului, de neobisnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat este eleganta ciudata a minastirii, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o silueta unica prin proportiile si unitatea volumului.
Asezata intre blindele coline ale Bucovinei, minastirea Dragomirna se inalta intre ziduri de cetate, si infrunta inaltimile, in cautare de mai multa lumina in apropierea codrilor, oglindita maiestuos de oglinda lacului din apropiete. Prin vechimea sa si originalitatea stilului, prin eleganta si soliditatea formei, prin pitorescul dar si sobrietatea ei, trezeste admiratia si lasa o impresie totala, de neuitat. Ingusta ca o arca, de o inaltime halucinanta, biserica Dragomirna dezvaluie visul ctitorului de a inalta in acest ochi de poiana un monument fara asemuire.
Piatra de temelie a minastirii a fost pusa in 1602 de Anastasie Crimca, iar lucrarile de ridicare a minastirii au fost terminate in 1609, aceasta fiind sfintita la sarbatoarea pogoririi Sfintului Duh.
Complexul minastirii Dragomirna este compus din biserica mica (a schitului), biserica mare, zidurile de aparare, vechea cladire a egumeniei, cele 5 turnuri, chiliile si paraclisul.
Biserica minastirii, cu o alura monumentala, are o structura ingusta si alungita, fiind unica in România prin proportiile sale neobisnuite – este de departe cea mai inalta si cea mai strimta biserica intemeiata vreodata. Relatia dintre suprafata, latimea si inaltimea bisericii este neobisnuita, inaltimea de 42 de metri pina la turla fata de latimea de sub 10 metri ii da zveltete, chiar o eleganta iesita din comun. Biserica da impresia unei nave. Fatadele sunt construite din gresie galbena, dura. Peretii si boltile naosului si ai altarului sunt acoperiti cu picturi in fresca, iar peretii bisericii sunt decorate cu gravure din piatra. Popa Craciun, Maties, Popa Ignat si Gligorie au impodobit cu delicatete frescele cu elemente decorative imprumutate din miniaturile si din manuscrisele moldovenesti. Cel mai spectaculos element este turla bisericii (care acum din pacate era in renovare) – sculptata in intregime cu motive florale si geometrice de origine caucaziana. Monumentala, sobra, biserica Dragomirna impresioneaza prin contrastul dintre masivitatea zidurilor si dantelaria in piatra a turlei.
In 1627, in timpul domniei lui Miron Barnovschi, urmare a invaziilor din ce in ce mai frecvente ale ostilor turcesti si tatarasti, localul a fost inzestrat prin grija voievodului cu ziduri de aparare, care dau minastirii aspectul de fortareata. In cele 4 colturi se afla turnuri inguste de plan patrat.
Minastirea fiind acum de maicute, a trebuit ca peste pantalonii mei trei sferturi sa pun un fel de rochie/roba, care m-a facut sa ma simt precum un imperator roman. Pe mine personal m-a uimit interiorul. Nu cred sa mai fi vazut la vreo biserica interiorul impartit de scari si coloane. Lucrul acesta mi s-a parut ca ii da cladirii un aer de mare distinctie, parca ar fi fost palat.
Mi-a placut foarte mult si lacusorul din spate, in care se reflecta monumentala minastire. Sunt convins ca la rasarit si la apus aceste locuri arata intr-un anumit fel, din pacate eu am ajuns exact la amiaza asa ca nu am putut face nici o fotografie senzationala.
Linistea si pacea pe care le gasesti in aceste locuri plus minunata arhitectura a manastirii merita tot efortul de a merge de a o vedea.

Mai departe, drumul m-a purtat spre Patrauti, un sat cu o rezonanta aparte in sufletul meu. Bunicii mei au copilarit aici, si este satul de care apartin eu si locul unde am incercat sa imi gasesc radacinile. Satul Patrauti, situat la 15 km de Suceava, a fost intemeiat in anul 1330 de un anume Patru, conform traditiei locului.
Am ajuns usor la biserica cu hramul “Inaltarea Sfintei Cruci”, care a fost ctitoria de Stefan cel Mare in 1487. Am aflat ca aceasta biserica este cea mai veche biserica pastrata dintre ctitoriile lui Stefan, cea mai veche biserica ortodoxa monument UNESCO din România, cea mai veche biserica construita in stil moldovenesc si biserica cu cea mai veche pictura interioara si exterioara din Moldova. Impresionant.
Biserica este cea mai redusa ca proportii dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare si a fost singuta minastire de maici ctitorita de acesta, destinata in special ingrijirii ostasilor raniti in razboaiele purtate in preajma Sucevei. Stefan cel Mare a construit biserici in ultimii 17 ani de viata, iar disparitia nefericita a bisericii originale de la Putna si distrugerea bisericii din Milisauti au facut ca Biserica Patrauti sa fie azi cea mai veche biserica pastrate din cele ctitorite de Stefan. Pisania in limba slavona aflata deasupra portalului de intrare consemneaza: "Io Stefan Voievod, Domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a inceput sa zideasca această Minastire in numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13".
Biserica este construita din piatra bruta si inmanuncheaza elementele cele mai caracteristice ale arhitecturii moldovenesti – altar, naos si pronaos.
Urmele lasate de arme de asalt pe portalul de intrare ne arata istoria tragica a bisericii. Jefuita inca din secolul XVI, biserica a fost parasita in repetate rinduri. Din 1775 biserica a devenit biserica parohiala.
Pictura interioara, originala, uimeste prin scene de o deosebita frumusete, culoarea predominanta fiind ocru auriu, cunoscut sub denumirea de “galben de Patrauti”. Se remarca prin scena Plingerii, Cavalcada Sfintei Cruci si Tabloul votiv – in care Stefan cel Mare este reprezentat oferind biserica lui Isus Hristos.
Pictura exterioara se rezuma la fragmente din Judecata de Apoi realizate in secolul XV, descoperita in anii 1980. Biserica a fost pictata la exterior doar pe peretele de apus, in jurul portalului gotic de intrare. Scena se remarca prin monumentalitatea razboiului dintre ingeri si demoni in contextual judecarii oamenilor.
Supravietuind vremurilor, biserica Patrauti, cu forme architectonic blinde si calme, asezata pe malul piriului cu nume de fata (Patrauceanca), te indeamna la o comuniune intima cu cerul, cu dealul impadurit din apropiere, la poalele caruia odihnesc ostenii lui Stefan intr-un vechi cimitir.
Datorita formei originale de conservare, atit arhitectural cit si iconografic, biserica Patruati a devenit monument UNESCO in anul 1993. Obiectivul este unic prin pictura pastrata in forma sa originala, iar eforturile parintelui Gabriel Herea de a restaura aceasta bijuteria sunt de laudat. Iar daca mama parintelui se plingea ca la Patrauti nu vin turisti, linistea de aici este monumentala. Iar istoria bisericii iti este explicata chiar daca mergi singur, si iti este explicata superb.
In final, am stat un sfert de ora de povesti cu parintele, in incercarea de a afla mai multe despre istoria satului si de a-mi cauta radacinile pe aceste meleaguri, am vazut muzeul ”Casa preotului bucovinean”, realizat la initiativa si cu efortul financiar al preotului Gabriel Herea, o casa care reconstituie atmosfera de secol XIX si care adaposteste o bogata colectie etnografico-religioasa. Si mi s-a facut pielea gaina in momentul in care unul dintre batrinii satului si-a adus aminte de o ultima familie Covalschi din sat, care isi vinduse gospodaria cu citiva ani inainte, plecind in bejanie, probabil la oras.
Vizita la Patrauti a fost un drum initiatic pentru mine, o incercare de a-mi gasi radacinile si de a simti satul bucovinean asa cum este el si cum l-am mostenit eu prin singele inaintasilor. Si chiar daca nu am aflat nimic nou despre bunicii mei, am retrait citeva clipe de copilarie si am revazut imaginile lor, de oameni buni si blinzi, care m-au crescut si m-au invatat primele lucruri de pe lumea asta. Si sper ca acolo sus, sa fie mindri de mine si sa se bucure ca am poposit si pe tarimul copilariei lor, si sa ma calauzeasca si mai departe pe drumuri cit mai frumoase in viata…

File de vacanta 21

Primul popas in Bucovina a fost la Cetatea de Scaun a Sucevei, cetate aflata pe un pinten terminal al unui platou aflat la o inaltime de 70 metri fata de lunca Sucevei, in partea de est a orasului, de unde se poate vedea intreaga vale a Sucevei.
Am nimerit aici in plin festival medieval, si am trait experienta intoarcerii in timpurile strabunilor, alaturi de cavaleri, domnite (mai ales domnite...), turniruri si tunuri medievale.
Cetatea Sucevei facea parte din sistemul de fortificatii construit in Moldova la sfirsitul secolului XIV, in momentul aparitiei pericolului otoman. Cetatea a fost construita in timpul domniei lui Petru I Musat (fiind atestata prima data in 1388 – anul in care acesta a mutat capitala principatului Moldovei de la Siret la Suceava), a fost fortificata in secolul XV de Stefan cel Mare si distrusa in secolul XVII (1675) de Dumitrascu Cantacuzino. Desi a fost distrusa de mai multe ori ca urmare a anumitor presiuni, cetatea nu a putut fi niciodata ocupata prin lupta.
Petru Musat a construit in Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca resedinta voievodala. Constructia initiala avea forma unui patrulater regulat, cu laturile de nord si sud de 36 m si cele de est si vest de circa 40 m. La colturi si la mijlocul fiecarei laturi se gaseau turnuri de aparare (bastioane) de forma patrata, cu latura de 4 metri. Zidurile aveau o grosime de circa 2 metri, fiind constuite din piatra nefasonata, intre pietre aflindu-se umplutura de piata legata cu mortar, dar si piatra si caramida sfarimata. Pe latura de est, la circa 4 metri de ziduri, a fost sapat un sant de aparare cu o adincime de circa 10 metri.
In castel se intra printr-o poarta semicirculara, ce ducea intr-o curte interioara larga. Odata trecut de podul de acces dai de primele incaperi destinate strajerilor, odata depasit acest obstacol esti impresionat de curtea interioara frumos pavata cu pietre in acele vremuri. De-a lungul zidurilor erau sapate pivnite boltite ample, deasupra carora se insirau mai multe incaperi – camera domnitorului, camera doamnei, baia domneasca, camera de garda, depozitul de alimente, un paraclis si o inchisoare.
Domnitorul Alexandru cel Bun a dezvoltat sistemul de aparare al cetatii, construind in partea de sud un zid paralel cu zidul cetatii. Considerind ca Cetatea Sucevei nu este suficient intarita pentru a rezista atacurilor inamice, Stefan cel Mare a restaurant incaperile din interior si a construit un zid de incinta care inconjoara fortul, asemeni unui inel.
Cetatea a fost asediata in 1476 si 1485 de armatele otomane, iar in 1497 de ostile poloneze, dar nici unul dintre atacuri nu a reusit sa duca la predarea cetatii. In anul 1538 oastea otomana (200.000 de soldati, condusi de sultanul Soliman Magnificul) cucereste cetatea, cu ajutorul unor boieri moldoveni care il tradeaza pe domnitorul Petru Rares si deschid pentru prima data portile Sucevei. In 1600 portile cetatii de deschid din nou fara lupta pentru a-l primi pe Mihai Viteazul, care reusea prima unire a celor trei principate românesti.
Cuprinsa de vilvataile focului poruncit de Alexandru Lapusneanu in a doua sa domnie, la cererea sultanului, cetatea isi recapata importanta militara in timpul lui Ieremia Movila. Vasile Lupu (1634-1653) intreprinde lucrari de restaurare a Cetatii Suceava. Ultimul episode din lunga istorie a Cetatii Suceava are loc in vremea lui Dumitrascu Cantacuzino, care in iulie 1675, la porunca turcilor, i-a dat foc. Apoi, in 1684 intreaga latura de nord a cetatii s-a prabusit in urma unui puternic cutremur. Timp de peste doua secole, Cetatea Sucevei s-a aflat in parasire, ruinindu-se si mai mult.
Interioarele cetatii au fost partial restaurate astfel incit sa ne aminteasca de viata de curte si sa ne faca o imagine despre ceea ce a reprezentat locuinta temporara a voievozilor Moldovei. Iar datorita festivalului medieval, cetatea parea ca a prins viata. Si totusi, mai trebuie facute multe pentru conservare si restaurare. Si sa trec si la imagini: