Se afișează postările cu eticheta leapsa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta leapsa. Afișați toate postările

28 martie 2009

Prima data

Am primit de la Luli o leapsa simpatica legata si stimulatoare de amintiri. Leapsa se numeste "Tell me your first" si trebuie sa scriu despre prima/cea mai veche amintire legata de urmatoarele:
  • Car (adica masina sau vehicul) - aici imi aduc aminte de Fiatul 850 pe care il aveau ai mei pe vremea cind am deschis si eu ochii. Mai tin si acum minte numarul lui de inmatriculare "4-B-6045", dar si chinul de a ne sui 4 oameni plus subsemnatul pe atunci in stadiul de gagalice in piticania respectiva; iar daca trebuie sa spun de prima mea masina, atunci evident the prize goes to ... Batrina Nova, Dacia mea Nova editia 1998, pe care mi-am luat-o in 2002 si cu care m-am prezentat intr-o seara acasa, zicindu-le alor mei "Hai pina afara, sa va arat ceva... Iete-te, mi-am luat masina!". Si care m-a purtat credincios pe drumurile patriei vreme de aproape 4 ani, slujindu-mi atit ca mijloc de locomotie, cit si ca loc de dormit sau de facut nebunii, cazare sau ring de dans in Vama...

  • Trip within the borders (adicatelea excursiune pe plaiurile mioritice)... Hmmm... Am gasit o poza cu mine balacindu-ma in mare care dateaza din 1979 de la Saturn (deci aveam vreo 2 ani si jumatate). Nu mai tin minte prea multe, dar mare noroc cu poza cu pricina, pe care de altfel o puteti si vedea aici. Iar daca ma gindesc la prima plecare undeva fara ai mei, se intimpla in vara lui 1989, in tabara la Muntele Rosu, cu proful de geografie cel gagicar si a lui chitara si toata gasca de nebuni de clasa a sasea, si toate plimbarile de prin muntii din zona, faptul ca am vrut sa impart acelasi pat cu Mona dintr-a noua, dar nu m-a lasat proful neam, explicindu-mi ca sunt prea mic pentru chestii de genul asta, dupa care s-a dus si s-a culcat... cu Irina dintr-a noua :)

  • Trip abroad (adicatelea peste granite). Aici primul lucru pe care mi-l amintesc a fost imediat dupa revolutie, in vara lui 1990, cind am fost cu bunica si cu niste vecini intr-o excursie de citeva zile pina la Cernauti (in partea de Bucovina care a ramas in Ucraina). Tin minte ca am ramas marcat de faptul ca in troleibuz era o voce feminina care, m-am prins eu, anunta fiecare statie inainte, ceea ce mi s-a parut fenomenal, si a mai durat mult pina sa vad si in Bucuresti asa ceva. Si m-a mai mirat si faptul ca am gasit la o trecere de pietoni un buton pe care am apasat si deodata s-au oprit toate masinile, s-a facut verde, si cum stateam eu asa si ma uitam, am invatat o gramada de cuvinte noi in limba rusa :) Iar din ciclul plecari fara ai mei, prima data am fost la Londra, in toamna lui 2000, la un seminar organizat de o banca de acolo, si a fost super, am avut o viata de noapte foarte agitata, iar la seminar intotdeauna stateam in ultimul rind si purtam ochelari de soare, sa nu se vada ca dorm...

  • Memory (adicatelea amintiri din copilarie). Wow... asta e grea. Trebuie sa scormonesc bine sa imi aduc aminte de tractorasul din plastic calare pe care faceam ture de curte, de copaia verde in care ma mai imbaiau ai mei, de plimbarile cu bunicul prin parcul de la coltul strazii, de patutul din lemn cu abtibilduri cu Alba ca Zapada si cei sapte pitici, sau de vecinul imbracat in Mos Craciun pe care l-am deconspirat dupa ceasul de la mina...

  • Pet (adicatelea animal, dar nu de plus). Aici il tin minte pe Bozzy, motanul gri al vecinilor care isi petrecea o mare parte din viata la noi in curte. Iar primul catel pe care il tin minte si de care ma impiedicam mereu prin curte a fost maidanezul Rex, o chestie mica dar cu personalitate.

  • Crush (adicatelea prima data cind mi s-au incins calciiele...). He-he-he... Ce vremuri. Eram la gradinita si eram topit dupa zimbetul angelic al Franciscai, colega de la grupa mica. Ne intilneam la parculet si mergeam de mina pina la gradinita. Ne puteti vedea impreuna in poza de mai sus. Imi placea tare mult de ea si tin minte ca l-am intrebat pe bunicul daca ma lasa sa ma insor cu ea, ca nu imi convenea ca el era insurat, tata era insurat, iar eu nu... Nu mai stiu de ce nu m-a lasat, asa ca am ramas burlac pina in ziua de azi. Iar din cite stiu eu, Franca s-a maritat acum citiva ani...

  • Discovery (adicatelea prima descoperire, ca n-aveam pe vremea aia Discovery la televizor). E clar ca cele mai multe descoperiri le faci in copilarie - descoperi parintii, bunicii, locuinta, povestile, jucariile, desenele animate, dulciurile, iubirea, invidia, binele, raul etc. Prima descoperire de care totusi imi aduc aminte a fost un buton pe care am apasat si s-a facutintuneric. Mi s-a facut frica si am inceput sa pling. Dar, din reflex, am mai apasat odata pe buton. Si... ce fericire, a fost din nou lumina. Si m-am oprit din plins. Si am inceput sa ma joc cu intrerupatorul ala, pina am fost luat cu brutalitate de acolo si mi s-a zis ca nu am voie...

  • Job (adicatelea prima data cind am facut ceva si am luat si bani pentru asta). Aici e mai simplu, ca e ceva mai recent. Eram prin anul doi de facultate cind am hotarit, cu colegul Dan, ca ar trebui sa incercam si noi sa cistigam un ban, ca bursa aia ajungea doar de vreo 4-5 beri pe luna. Am gasit un anunt in ziar si ne-am dus acolo. Am ajuns agenti de vinzari, ca sa nu zic comis-voiajori, la o firma care scotea un ziar, numit "importatori, producatori si preturi en-gros". Treaba noastra era sa mergem din firma in firma si sa incercam sa convingem oamenii ori sa faca publicitate in revista noastra, ori macar sa se aboneze la ea. Ne-a tinut doar o luna, timp in care n-am gasit nici un musteriu pentru publicitate, doar citiva care de mila, s-au abonat pe 6 luni la mareata revista. Nu a fost un mare succes, dar macar am incercat...

  • Idol (adicatelea modelul in viata, si care sa nu fie femeia cu mustata). Hmm, nu prea am avut eu idoli. La inceput a fost bunicul, care le stia pe toate, si mi le povestea si mie, si imi placea tare mult sa le ascult si sa le bag la cap. Si vroiam sa fiu si eu ca el, sa le stiu si eu pe toate. Dar nu-imi placea, ca era batrin, si eu nu vroiam sa fiu batrin. Nu am avut un idol in adevaratul sens al cuvintului, pe care sa incerc sa il copiez. Poate prin clasa a opta cind incepuse sa imi placa Depeche Mode, mi-as fi dorit sa fiu ca Dave Gahan, dar nu a fost o boala prea grea. A, si mai era Piturca, care dadea intotdeauna goluri, din orice pozitie, chiar si cu ceafa. Nu exista pe vremea aia mass-media de acum, care sa iti bage pe git tot felul de idoli de musama...

  • Creation (adicatelea o creatie proprie si personala de-a mea...). Prima chestie pe care tin minte sa o fi fcut eu insumi sunt stelutele pentru bradul de craciun, pe care le faceam din capacele de staniol de la sticlele de lapte si borcanele de iaurt, impaturite in opt si apoi atent decupate cu diverse modele. Restul au fost mai tirziu, la scoala primara, la orele de lucru manual - scaune pirogravate, sticle imbracate in modele de sfoara, stergare facute la razboiul de tesut sau margele impletite pe sfoara.

Gata, cam asta ar fi. Si uite asa, mi-am adus aminte de o gramada de chestii simpatice, scormonind prin sertarasul cu amintiri. Si intrucit trebuie sa o dau mai departe, premiantii sunt: Thornofrose, Klara, Costele si Viajerina. Si Mina, ca demult nu a mai povestit nimic. Pentru ca sunt sigur ca si ei au amintiri frumoase si le va placea leapsa asta cu datul timpului inapoi... Si daca v-a placut si voua, luati si voi leapsa de aici...

7 februarie 2009

Leapsa... pozitiva

M-am ferit ce m-am ferit, dar nu am scapat. Pentru prima data, Bobblogul a luat o leapsa. De la Thornofrose. Care mi-a dat o tema, pina la urma, faina. Si anume sa gasesc 73 de lucruri care imi plac. Normal, daca ma apuc sa pun pe hirtie sau in excel atitea lucruri care imi plac, sigur visele ma vor purta in mijlocul lor. Datatoare de buna dispozitie aceasta leapsa. Si pentru ca nu sunt eu daca fac ceea ce mi se spune sa fac, nu am pus 73, ci 86. Pentru ca tot sunt eu fan "86" si este numarul meu preferat, urmeaza o lista, ordonata oarecum aleator, cu 86 de chestii care chiar imi plac, asa, pe sufletul meu:
1.Vama Veche - asa cum era ea acum niste ani
2.Rasaritul de soare
3.Bolero
4.Marea, valurile, nisipul
5.Dansatul descult pe nisip
6.Muntele
7.Fotografiatul
8.Muzica generatiei hippy - Doors, Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen
9.Depeche Mode
10.Cesaria Evora
11.Satele mici si idilice de munte - Sirnea
12.Cetatile sasesti din Transilvania - Viscri, Biertan
13.Sighisoara
14.Maramuresul
15.Plimbarile cu masina prin tara
16.Trandafirii rosii
17.Magnolia
18.Teiul inflorit si mireasma superba a florilor de tei
19.Ghivecele cu petunii
20.Pisicile birmaneze
21.Ciinii Saint Bernard
22.Noua Honda Civic hatchback
23.Papanasii
24.Crema de zahar ars
25.Gratarul pe care sfirie niste mici si niste cirnati
26.Berea neagra - Silva bruna
27.Jack Daniels cu Cola si gheata
28.Vinul rosu demidulce - Pinot Noir sau Busuioaca de Bohotin
29.Cronica Circotasilor
30.Pardon Café
31.Forrest Gump
32.El Comandante - fie el in Vama sau in Bucuresti
33.Jukebox - un bar care nu mai exista dar si concertele baietilor din trupa
34.Curcubeul
35.Muzica folk
36.Muzica romaneasca veche
37.Cerul de vara plin de stele, departe de orase
38.Apusul de soare
39.Google si Google Earth
40.Steaua Bucuresti - inainte de Becali
41.Gadgeturile
42.Mircea Eliade - si in special "Nunta in cer"
43.Zorba Grecul - cartea si filmul
44.Cafeaua cu frisca si scortisoara
45.Vinul fiert
46.Cintatul la chitara noaptea in jurul unui foc
47.Telefoanele mobile Nokia
48.Stradutele vechi din Bucuresti
49.Offroadul si masinile 4x4 folosite in scopul acesta (in special Jeep Wrangler)
50.Salatele home-made - de icre, de vinete, zacusca sau de boeuf
51.Tigarile cu aroma de cirese
52.Leonard Cohen
53.Budapesta
54.Viena
55.Praga
56.Balcik
57.Heidelberg
58.Satele din Alsacia - Ribeauville
59.Delta Dunarii
60.Old Spice
61.Fahrenheit by Dior
62.Lacurile din munti
63.Brazii impodobiti de Craciun
64.Micul Golf din 2 Mai
65.Luminarile parfumate
66.Dulciurile
67.Primavara si primii ghiocei
68.Ploile scurte de vara
69.Simfonia de culori a toamnei
70.Iarna si prima zapada, alba si pura
71.Zimbetele
72.Femeile cu corp frumos si bine proportionat
73.Angelina Jolie
74.Oamenii cu suflet fain si cu multe povesti frumoase
75.Robert de Niro
76.Amintirile copilariei
77.Macii
78.Magneteii de frigider
79.Albastrul cu toate nuantele lui - azuriu, bleu, cer-de-vara, turcoaz
80.Cascadele
81.Fintinile arteziene
82.Cladirile vechi, monumentele, ruinele - vestigii ale trecutului
83.Circiumile vechi, cu iz medieval, cu muzica live cintata la pian
84.Artificiile
85.Transfagarasanul
86.Numarul 86 :)
Si acum trebuie sa dau leapsa mai departe. Asa ca predau stafeta catre Costele, Luli si Simona. Spor la gasit lucruri faine si va astept!