Am votat

Da, am fost si am votat. De ce? Nici eu nu stiu de ce... Poate pentru ca am ramas in Bucuresti, poate din obisnuinta, poate de dragul de a-mi exercita dreptul democratic (macar gindindu-ma ca acum 19 ani niste oameni au murit pentru ca eu sa am acum dreptul sa aleg…), sau poate dintr-un stupid sentiment de vinovatie. Pentru ca politica e jenanta, iar cei dintre care aveam de ales sunt cei pe care ii stim, fara bun simt, fara caracter, fara cultura, fara simt civic, cu gindul doar la cum sa se incropeasca pe spinarea celor care ii voteaza, si cum sa imparta ciolanul intre ei. Iar noi… ii toleram. Din comoditate, din lehamite, din constiinta faptului ca suntem prea mici si nu facem nimic. Iar cind ni se da ocazia sa alegem, tot dintre ei trebuie sa alegem. Nu iesim in strada sa protestam ca parlamentarii nu isi fac treaba, sau ca cei din guvern mai mult fura decit sa faca ceva pentru noi. Ne mai arunca oscioare in campaniile electorale, ne promit marea cu sarea, impozite mici, salarii mari, metrou in Drumul Taberei. Ne dau pixuri, umbrele, calendare si alte asemenea promotionale, sperind sa ne cistige votul cu asta. Iar noi mergem mai departe cu “Las-o, ba, ca merge-asa!“ pe buze. Societatea civila nu exista, iar tentativele ei de-a exista s-au politizat demult. Oamenii care mai au coloana vertebrala isi exprima opinia prea rar, iar atunci cind o fac sunt ignorati. Iar omul de rind creste ratingul la OTV, la Nasul si alte asemenea emisiuni unde vin toate scursurile politicii romanesti sa isi toarne pahare de apa in cap. Asta e… Am votat fara sa cred ca voi schimba ceva. La Camera Deputatilor, unde am avut o paleta mai larga de optiuni, am votat un om fara nici o sansa, doar pentru ca reprezinta un concept care ma atrage – partidul verde-ecologist. Iar la Senat, unde lista era mult mai mica, m-am uitat 2 minute si intr-un final am ales ceea ce am crezut eu ca este raul cel mai mic. Si imi doresc sa nu avem iar un guvern PSD, si din nou impozite de 40%. I-am inteles pe cei care nu au mers la vot, din cauza unui argument de genul “Pe cine sa votez? Am doar nume nevotabile la mine in colegiu. Nu imi vine sa pun stampila pe nici unul dintre candidati”. Iar votul alb mi se pare o prostie, cita vreme poate deschide drumul unor noi fraude. Si totusi, sa nu uitam ca toti avem dreptul, dar si obligatia de a avea o optiune. Cine nu s-a dus la vot, poate spune ca a pierdut o sansa de exprimare a opiniei. De ce e important acest exercitiu de exprimare a opiniei? Pentru ca e un drept democratic, pentru ca fara acest drept ar fi dictatura. Pentru ca au murit oamenii aceia la Revolutie (poate un prieten sau un parinte de-al tau, poate o ruda a unui prieten de-al tau, tu care citesti acum) ca noi sa avem acest drept. Cine a avut dreptul sa-si exprime opinia si nu si l-a utilizat este un om care se complace in mizeria actuala. Si eu, chiar daca sunt constient ca nu pot schimba nimic, am fost de fiecare data si mi-am exercitat acest drept. Am ales raul cel mai mic, am votat si sunt mindru de asta. Hai ai nostri!

Romania cu lantul de git

Din nou un articol excelent al lui Lucian Mindruta. Pe masura ce dau de mai multe articole scrise de el, imi devine tot mai simpatic si se detaseaza tot mai mult de imaginea de "Bilbutza" de la circotasi. Omul asta chiar are talentul de a surpinde chintesenta poporului roman, natie europeana si membru NATO si UE in anul de gratie 2008. Unde esti tu, Caragiale ? Dar tu, Tepes Doamne ?

Lantul e de aur, România nu mai stim prea sigur ce mai e si a cui. Realitatea demografica s-a schimbat brusc, ca o furtuna sosita din senin. Sîntem sub ocupatie, dar nu se vede nici o armata. Sîntem colonizati de o populatie certareata si nesimtita, venita din nici o stepa, adusa de nici un avion. O populatie care a evoluat în interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urlînd din toti bojocii: "Am avere, am valoare!"

E ca si cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mîl uman care acopera încet-încet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita. Incubatoarele de incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15 copii în salasele de nomazi, cine mai stie? Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Tata Ioan si Tanti Mimi, familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat în urma un copil, care a mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 40 de ani. Pîna la urma, a plecat în strainatate, la studii si nu s-a mai întors niciodata. La fel, jumatate din strada: urmasii burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite. În locul celor disparuti, au aparut rufele colorate întinse la uscat si boxele scoase pe fereastra. În locul bunicii care ne spunea sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite nepotii dupa bautura. Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenta grea si absurda s-ar fi asezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si mai ales peste ce credeam ca e frumos.

Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetateanul român, cu lantul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se cazneste sa-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi ca esti tu mai dastept? Ia sa vad ce masina ai!". Noul domn Goe nu mai e nici macar simpatic: e viitor combinator si dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, în afara de viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populatia care ne înlocuieste nu mai e nici macar ridicola. E dincolo de asta, în sensul cel mai rau si primitiv cu putinta. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum cîteva zile, am vazut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhamate la cosciugul lui Caiac, în semn de vesnic respect pentru o viata de crima si muschi în sînge. Oamenii aia care dadeau ordine politiei se pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala, dupa ce au pus mîna pe cea simbolica: ascultam muzica lor, ne refacem reperele dupa valorile lor, sîntem calcati de masinile lor. Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda corectitudinii politice ne învata sa multumim frumos pentru asta si sa ne stergem la gura. Am fost o natiune, devenim o suma de triburi. Sîntem o tara ocupata de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O tara pusa la respect cu pumnul plin de tatuaje, o tara în care fiul naiv si sarac al taranului (cîti or mai fi asa) îsi face educatia din textele de pe Taraf TV si meseria de la sutii cu care se întîlneste la Gara de Nord, cînd se da jos din autobuz. Marginea lumii s-a razbunat dînd buzna în centru, pusa pe jaful identitatii nationale, întocmai ca barbarii care navaleau în Roma, surprinsi ca localnicii n-au puterea sa lupte.

Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee si-n carti. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de româna se poate retrage în privata din curte, unde îsi va îndeplini ultima menire, neprevazuta de nici un critic. În locul ei, discurile cu manele ramîn sa sfideze eternitatea. Cu ele nu poti sa te stergi la fund.
Chiar daca ai vrea.

Cine a mai ramas pe aici...

Un text senzational al lui Lucian Mindruta, care surpinde chintesenta poporului roman, natie europeana si membru NATO si UE, la inceput de secol 21, in anul de gratie 2008. Parca era mai bine pe vremea lui Caragiale...

Cine-a mai rămas în România

Zugravul. Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii. Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sînt alea din reclama de la bere. Nevoile sînt cele naturale, şi în multe dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul cîinilor. Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strîmb în peşteră, la Lascaux.
Baba urbană. Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decît acelea cu care a rămas din cartea de română, 1955. Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Fireşte, baba are dreptate, însă asta nu-i face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară, iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desăvîrşire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, cînd nu citesc literatură de stînga. Babele noastre doar votează.
Şoferul manelist. E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia. Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii. Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă. De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în ţară. Cînd te întrebi de ce Mazăre a pus palmieri la Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.
Inginerul. A lucrat cîndva în cercetare. Revoluţia l-a prins la planşetă, desenînd clădiri urîte, cu speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Cînd a fost lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar. Dimineaţa la 8 la serviciu, la 5 acasă, la 8 la a doua sticlă de vin. Înăuntrul lui sînt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa, în lipsă de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti, două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radiovacanţa undeva în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de-aia e deprimat. Speră să vină vremuri mai bune, chiar şi cînd apar la orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mînă pînă în Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o revoluţie la vremea ei.
Bogatul. În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii nu plîng. Nu au de ce, nu au cînd, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai mulţi nu ştiu că sînt bogaţi – pentru că nu se mai măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi. Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 ora n-o poate rezolva: sînt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti. Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decît aici. Cînd iese din ţară, e doar ostentativ.
Băiatul de club. El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală. Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mîncare o săptămînă şi pînă la două zile fără paparazzi. Ideile lui sînt simple: moşule, du-te tu la şcoală, dacă n-ai bani de distracţie! Zilele lui sînt numărate: le numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, cînd scoate din frigider brînza, la o salată de roşii tăiate repede, pînă nu începe Magda la OTV.
Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva: uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune.

Kogălnicene, mă, Carole, băi intelectualilor, ce naiba, nu se bagă nimeni?

Mi-e rusine ca sunt roman

As fi vrut sa ma nasc intr-o tara normala, civilizata, in care sa nu aud la fiecare pas pe care il fac, de saracie, de mizerie, de mafioti si spagari, de politicieni corupti, de nesimtire, de “gaozari” , “papagali”, “zdrente” si “traseism politic”. As fi vrut sa ma nasc intr-o tara in care sa nu aud de absolventi de facultate nevoiti sa culeaga capsuni pe alte meleaguri pentru un trai decent. As fi vrut sa ma nasc intr-o tara despre care sa pot scrie de bine. Dar m-am nascut in Romania, iar zilele astea imi este rusine ca ma numesc roman. Si am toate motivele sa spun asta.

Este incredibil ceea ce se intimpla in tara asta. In timp ce ne facem pres "sa o sugem la licuricii mari", si ne dam smecheri ca organizam summitul NATO, prilej pentru toti marii mafioti ai planetei sa se intilneasca si sa dea un oras peste cap, gabori prosti din politie cu IQ subunitar sunt adusi de peste tot din tara sa mimeze inteligenta si sa dea din miini a neputinta, iar oameni nevinovati mor din cauza unor curve proaste cu carnetul de conducere cumparat de la librarie sau de la mall la reduceri sau dupa ce au efectuat felatii cui trebuie.

O tinara studenta de 20 de ani din Chisinau lovita joi pe o trecere de pietoni de pe Soseaua Kiseleff, pe marele culoar unic, a murit la Spitalul de Urgenta dupa ce s-a zbatut intre viata si moarte timp de 20 de minute sub privirile impasibile ale idiotilor politisti care dirijau circulatia, dar si ale trecatorilor. Iar un reporter de televiziune si un cameraman, aflati la fata locului, nu fac altceva decat sa realizeze un “breaking news”, ce poate le va aduce o marire de salariu, fara a se gindi ca o fiinta zace la citiva pasi.

Pentru cine nu stie, Kisseleff e soseaua aia plina de oameni disperati din fata Herastraului si al muzeului satului. Eu stiu cum se circula pe acolo si cred ca oricine din Bucuresti stie... de fiecare data cand vreau sa trec, ma uit de o mie de ori in stinga, apoi, dupa ce pe primele doua benzi se opresc masinile, dau sa trec iar pe a 3-a banda inevitabil se gaseste unul care sa nu faca acelasi lucru.

Cei patru Garcea, caricaturi umane fosforescente de politisti prezenti la 2 pasi de accident au "protejat victima" prin delimitarea zonei in care tinara fusese lovita de masina, a declarat purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei, Cristian Ciocan. Intrebat de ce politistii nu au acordat victimei primul ajutor, Ciocan a precizat ca, potrivit unei proceduri a Politiei Rutiere, acestia nu au voie sa miste victimele unui accident. Cit priveste numele celor patru idioti, Ciocan a spus ca "nu sunt vinovati si nu au gresit cu nimic" si, prin urmare, nu le poate dezvalui numele fara voia lor. Codul Penal al Romaniei stipuleaza, in articolul 315, ca omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a instiinta autoritatea, de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. Tot cu inchisoarea se pedepseste, conform articolului 316 si lasarea fara ajutor prin omisiune de instiintare.

Numele tirfei vinovate de producerea accidentului nu a fost dezvaluit de autoritati, dar imaginile filmate de Antena 3 arata un autoturism Audi, cu numar de inmatriculare B127222, condus de o curva de 35-40 de ani, care declara ca ea circula cu o viteza de cel mult 60-70 de kilometri la ora... Filmul prezinta momente desprinse parca dintr-un film horror... Lovita la cap si plina de singe, tinara s-a zbatut momente bune intre viata si moarte.

Se pare ca javra criminala este Anamaria Straus, in virsta de 40 de ani. Tirfa a ramas blocata la fata locului, nefacind nimic altceva decit sa isi mute Audiul A8 si sa priveasca zvircolelile fetei in agonie. Javra tocmai omorase o fata....si era plictisita....sictirita ... "cu cit poti sa mergi pe aici??? 60- 70 la ora......" Doamne... in ce tara traim??? Audi bengos, nou.... desigur ca trebuie forjat, rodat... deh.... sper sa si-l rodeze prin cimitire de acum incolo... Sunt atit de ingretosat de vita aia ordinara, incit nu am cuvinte....Stoarfa Anamaria Straus este cunoscuta in lumea afacerilor duty-free, dar si in cea automobilistica, face afaceri cu pietris, produce filme si se ocupa si de publicitate. Eu sper sa se ocupe de toate astea dupa gratii la Jilava, acolo unde merita sa putrezeasca de acum incolo, alaturi de nevasta lui Adrian Paunescu si de alte javre din astea care omoara oameni nevinovati si apoi isi continua netulburati viata, fara nici o urma de remuscare si fara a suporta in nici un fel consecintele faptelor lor. Incredibil de cita nesimtire dadea dovada , parca viteza era importanta in momentul accidentului si nu faptul ca a omorit-o pe fata aia, lovind-o pe trecerea de pietoni.

Sper ca aceasta curva nenorocita sa plateasca intr-un fel sau altul. Javra merita batuta si ingropata cu tot cu gasca de garcea si cu masina ei pentru care cine stie cit o fi supt. Ii doresc sa isi vada si ea copilul (daca are) plina de singe si cu spasme pe marginea unui drum, in timp ce celor din jur (ca nu pot sa scriu "oamenilor") nici nu le pasa.

As vrea doar sa transmit Multe Urari de Iubire Eterna la toti oamenii de bine care ne survoleaza creierii, la toate persoanele bine intentionate care ne asculta telefoanele, la toti binefacatorii care ne scaneaza traficul de internet, la toti posesorii de autoturisme AUDI care depasesc viteza legala! Asa sa va ajute Dumnezeu!
Oare cit costa viata unui om? Cite zerouri trebuie sa aiba averea ta sa-ti poti permite sa iesi la vinatoare de oameni pe trecerile de pietoni prin Bucuresti? As vrea sa traiesc ziua in care vinatorul sa devina vinat...
Din ce in ce mai des in ultimul timp, ratam sa fim oameni. Lasam agresivitatea, prost-gustul, nepasarea si frica sa patrunda in viata noastra. Prinsi in tavalugul cotidian, nu mai avem puterea sa privim in jur. Nu mai avem puterea sa dam o mina de ajutor. Nu mai avem puterea sa ne oprim din drum si sa ne tragem sufletul. N-ar trebui sa ne temem, n-ar trebui sa ne ascundem. E trist faptul ca nimeni nu ne mai invata cum sa fim buni. In ultimii 18 ani nu s-au mai tinut lectii despre compasiune. Am fost prea ocupati sa supravietuim intr-o lume din ce in ce mai complicata, intr-un timp „care nu a mai avut rabdare“, vorba lui Marin Preda. O fata a murit singura la marginea „culoarului NATO“, in timp ce politistii dirijau circulatia spre nepasarea fiecaruia dintre noi....