Se afișează postările cu eticheta actor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta actor. Afișați toate postările

18 aprilie 2009

Creatorul de teatru


Saptamina trecuta am fost, la invitatia unei prietene, din nou la teatru. De data asta am ajuns la teatrul “ACT”, unde am avut placerea sa vad spectacolul “Creatorul de teatru”, regizat de Alexandru Dabija, dupa un text al dramaturgului austriac Thomas Bernhardt. Spectacolul este unul dintre cele mai longevive spectacole din istoria postdecembrista a teatrului romanesc, jucindu-se deja de aproape 8 ani si avind la activ aproape 300 de reprezentatii cu casa inchisa. Un spectacol care a inceput ti­mid, face acum istorie, fiind unul dintre punctele de reper ale Bucurestiului teatral. Spec­tacolul in sine este o lectie despre tea­tru si viata in teatru, despre artist, omul de geniu si lumea marunta si insen­si­bila din jur, preocupata de imediat.
Rolul principal ii revine maestrului Marcel Iures, care a primit in 2002 premiul pentru cel mai bun actor la Gala Premiilor UNITER pentru acest rol.
S-a facut liniste si spectacolul a inceput. Marcel Iures intra in scena tusind si impiedicindu-se de scari. Actorul Bruscon este vesnic nemultumit de ceea ce viata i-a oferit: scrie piese mari, scoate pensee-uri memorabile, precum Goethe si Schiller, dar nu a reusit niciodata sa prinda esenta vietii. Spune ca este inconjurat ori de idioti, ori de netrebnici, ori de nazisti! Femeia cu care s-a insurat a vrut-o linga el tocmai ca sa ii dea viata! Pe cei doi copii ii foloseste la activitati marunte, fara sa incerce cu adevarat sa ajunga la ei. Bruscon pretinde ca este linga ei, cind ne fapt nu reuseste sa fie nici macar langa el!
Jocul actoricesc al actorului-pivot, adica Marcel Iures este delirant, ramii cu gura cascata la contorsionarile fetei si la privirile pe care le arunca asupra colegilor lui.
Hangiul este total intimidat de personalitatea unui actor precum Bruscon si nu scoate aproape niciun cuvint. In schimb mimica sa este unul din elementele care dau farmec acestui spectacol.
Pe linga un actor ca Bruscon, toti raman muti. Jocul Valeriei Seciu ca sotia lui Bruscon, Agathe, este tot fara replici, doar cu atitudini. Este singura care incearca sa il combata si sa rida de el.
Spectacolul este o meditatie amara asupra societatii contemporane, dar si asupra conditiei actorului. “Creatorul de teatru” este un one-man show, un spectacol vorbit fara imagini foarte puternice, fara intentii polemice in lipsa de imagini, in care cuvintul si interpretarea magistrala a maestrului Iures dau greutate piesei.
Bruscon spune la un moment dat, cind ajunge in micul satuc Utzbach unde e nevoit sa joace, "cu cit mai dezolant cu atit mai bine". Te uiti in jur, nici o perspectiva? Foarte bine, pentru ca pentru un spirit liber obstacolul este furnizor de energie. Credinta in arta noastra este, in definitiv, tot ce avem. Daca vrei cu adevarat si daca stii ce vrei, in teatru e posibil orice, cu conditia sa crezi.
Spectacolul este, asa cum spunea si regizorul, un specatcol greu pentru spectatori, mai ales prin prisma lungimii piesei (2 ore si un sfert fara pauza), dar prestatia maestrului Marcel Iures chiar merita sa va smulgeti aceste 2 ore dintr-o seara si sa mergeti sa il vedeti la Teatrul ACT.
Teatrul Act s-a nascut, ca atitea locuri faine din Bucuresti, intr-un fel de grota. O pivnita de pe Calea Victoriei 126. Fosta trezorerie de banca, adapost antiatomic, beci al Securitatii. Si unde s-au adunat, ca sa-si tina de frig, la inceput, dupa scandalul de la Teatrul Odeon, din 1994, Marcel Iures, Alexandru Dabija si vreo 22 de prieteni: "Lucrurile au intrat in zona miracolelor, dincolo de logica, lege, real. S-a creat un proiect si am primit 55.000 de dolari, de la Connex. Bani pe care, evident, am inceput sa-i muncim. La Act sunt oameni care, de fapt, practica mineritul, sub pretext ca fac arta. Stau in subteranele teatrului 17 ore pe zi, la lumina artificiala si oxigen portionat. Pentru ca au inteles ceva: e suficient sa aprinzi un chibrit si lumea vine sa se incalzeasca", povesteste Marcel Iures.

6 martie 2009

Un pic de improvizatie

Am fost la un spectacol de improvizatii. Spectacolul trupei ImproVizatii are loc in fiecare joi la Orange Concept Store, avind deja o traditie de citeva sute de spectacole. Orange Concept Store se afla pe calea Victoriei, unde era magazinul Muzica inainte (acum jumatate din el este Orange), la etajul 1. Spectacolul incepe la ora 9 seara, si dureaza cam o ora si ceva. Din pacate, sala fiind mica si intrarea gratuita, este mereu plin si trebuie sa vii cam pe la 6.30-7 ca sa prinzi un scaun. Am inteles ca alte locuri in care baietii pot fi vazuti constant sunt „Spice” si teatrul „Metropolis”.

Despre ce e vorba? Niste baieti simpatici te fac sa rizi intr-una vreo ora si ceva, folosindu-se de public si de ideile din public. Nu este acelasi lucru cu stand-up comedy, unde baietii vin cu niste texte invatate de acasa, in timp ce aici este, de fiecare data, altfel. Un alt avantaj al improvizatiei este ca baietii evita (voluntar sau nu) sa fie vulgari.

Trupa ImproVizatii este o veterana a genului, care a sustinut sute de spectacole nu doar la Orange Concept Store ci si in cluburi, cafenele sau pe scene de teatru, ei fiind cistigatorii concursului-maraton al trupelor de improvizatie (in care au concurat 5 echipe de actori, intr-un show care a durat 8 ore). Trupa este formata din 4 tineri actori – Catalin Neamtu, Mihai Bogdan Bobonete (Bobo), Mihai Dragomir (Misu) si Dragos Muscalu, insotiti de un prezentator (pina acum ceva vreme Tania Pop, dar a trebuit sa renunte din cauza sarcinii si a fost inlocuita de Cosmin Selesi) si de un pianist – Marian Hincu.

Keith Johnstone, tipul care a inventat conceptul de teatru-sport, era profesor universitar la Londra. El a preluat o serie de vreo 500 de exercitii, concepute ca un antrenament pentru ca un actor sa-si depaseasca limitele, temerile, tracul, si le-a dat o tenta de divertisment. Insa este totodata un gen al teatrului si deloc unul usor, pentru ca exista mereu riscul sa nu-ti iasa.

Bazat pe o structura bine definita, spectacolul trupei ImproVizatii consta in 6-7 probe fixe, pe care autorii trebuie sa le duca la capat, pornind de la teme propuse de public. Practic, la fiecare proba, spectatorii le impun protagonistilor titluri, locuri si obiecte care sa se regaseasca in respectiva scena de improvizatie. Nimic nu este pregatit dinainte, scenele de improvizatie poarta titlurile primite din partea publicului, iar participarea publicului este foarte importanta, garantind reusita spectacolului in proportie de 50%. Este si motivul pentru care spectacolele nu seamana niciodata intre ele, totul este de fiecare data nou, spontan. Miza lor nu este sa isi propuna sa faca oamenii sa rida, spunindu-le bancuri, ci de a pune la punct povesti coerente, cu introducere, cuprins si incheiere.

De exemplu, unul dintre exercitii este “Poveste in 4”, ale carui reguli sunt simple. Membrii trupei trebuie sa faca o poveste pe tema oferita de public, fiind pusi pe rind sa continue relatarile. Ca sa complice lucrurile, la un moment dat se elimina si consoane, baietii trebuind sa spuna doar cuvinte care nu contin consoana respectiva (cine greseste este eliminat). Cel care ramine ultimul, trebuie sa termine povestea fie in versuri, fie printr-un cintec.

Un alt exericitiu este „Masina de scris”, in care un improvizator scrie o carte cu un titlu ales din public, iar ceilalti improvizatori sunt personajele acestui roman…ei vor intra in scena doar atunci cind scriitorul le permite si mai mult decit atit, au voie sa vorbeasca doar atunci cand scriitorul spune “doua puncte”
Per total, baietii mi s-au parut inspirati, show-ul foarte fain, un punct in plus pentru faptul ca au inceput sa invite si alte staruri in show-urile lor (joi a fost Margineanu). Chiar mi-a placut si vreau sa mai merg, dar sper ca data viitoare sa reusesc sa stau jos, si nu in picioare, chinuit si impins din toate partile ca acum. Show-ul baietilor chiar merita vazut, iar ca exercitiu de deconectare si ris intr-o joi seara, dupa aproape o saptamina de job, este ideal.

19 noiembrie 2008

Maraton de stand-up comedy

Nu fusesem niciodata la un spectacol de stand-up comedy. Imi tot propusesem sa ajung cindva, dar mereu intervenea cite ceva sau aveam alte prioritati sau pur si simplu eram prea obosit. Recunosc, cel mai mult despre fenomen stiam de pe vremea lui Seinfeld, dar mi se mai intimplase sa gasesc pe youtube cite un filmuletz cu asa ceva de pe la noi.
Saptamina trecuta, dindu-ma pe net, am reusit din aproape in aproape sa gasesc chestia asta - Lansarea oficiala Punchline.ro - primul portal romanesc dedicat fenomenului stand-up comedy. Eram invitat in clubul Spice la primul maraton de stand-up comedy, in cadrul caruia urma sa performeze crema stand-up-ului de la noi.
Mi s-a parut interesant, am vorbit cu un prieten si ne-am hotarit sa mergem. Cu rezervarea, nu am avut noroc, se pare ca interesul a fost mult mai mare decit capacitatea clubului.
Ce s-a intimplat acolo ? Lume foarte multa (se estimau peste 300 de oameni), fum mult, bere scumpa.
Clubul Spice era arhiplin, toate mesele ocupate si oameni in picioare inghesuindu-se pe unde puteau. Lumea este mica, asa ca ne-am intilnit cu niste cunoscuti si am reusit sa stam la o masa. Departe de scena, dar chiar sub un ecran mare care ne arata tot ce se intimpla pe scena.
Iar acolo s-a intimplat maratonul cu care am fost amenintati - 3 ore si jumatate de glume, caterinca si obscenitati. Desi diferentele de stil au fost mari, majoritatea comicilor care au urcat pe scena au abordat cam acelelasi subiecte - masturbarea, hemoroizii, pitipoancele si din nou masturbarea. Daca altfel, ideea mi s-a parut reusita, totusi obscenitatea s-a regasit in mai mult de jumatate din replici, si parca la un moment dat te cam plictisesti sa auzi aceleasi cuvinte care nu sunt in dictionar din minut in minut. Sau poate am ajuns eu prea batrin pentru asta? Desi multi dintre cei care au urcat pe scena au sustinut ca stand-uul romanesc nu este vulgar sau misogin, totusi majoritatea poantelor au fost din aceasta tematica sexuala. Oricum, au fost multe replici remarcabile si multe poante memorabile.
Spectacolul a fost deschis de Tiberiu de la Trupa Cealalta, si a continuat cu Cristi (Trupa ShowTime), Toma (cevamarunt.ro), Bordea (Trupa ShowTime), Tibi (Trupa ShowTime), Vio (Trupa DEKO), Dan Badea, Radu (Trupa Cealaltă) şi Costel (Trupa DEKO).
Ca si parere personala, mi-a placut mult Dan Badea (barbatul de treizecisiunpic de ani care nu reusea sa-si gaseasca fericirea nici alaturi de corporatiste, nici de pitipoance de 20 de ani... iar aici nu stiu exact fetele din sala cum l-au perceput, deoarece multe erau din cele 2 categorii...), Bordea a fost plin de charisma si cred ca s-a inteles cel mai bine cu publicul, iar Costel, desi a inceput cu glume mai vechi pe care pina si eu le stiam de pe youtube, mi s-a parut a avea cea mai buna prezenta scenica si gestica. Si ceilalti au fost okay, cu un minus pentru Toma, care mi s-a parut ori fara chef, proaspat sculat din somn, ori insipid, oricum la mare distanta fata de ceilalti.
Altfel, stand-up-ul romanesc mi s-a parut a fi deocamdata in acea perioada la care s-au referit multi dintre comici. Pubertatea. Tocmai a descoperit masturbarea si este un subiect fascinant. Asta insa nu m-a oprit sa o consider o seara reusita, sa rid din tot sufletul si cu toata gura, cum nu o mai facusem de mult. Am ris cu pofta si am aplaudat ca niciodata...
De fapt cam asta a fost fenomenul - oamenii care au fost aseara au ris, uneori cu pofta, alteori doar au zimbit politicos (mai ales cei sau cele mai pudici...), dar in nici un caz nu au ramas indiferenti la adunarea de comedianti care s-a perindat pe scena. Iar pe mine personal m-au convins sa mai merg citeodata si la astfel de spectacole.

21 iunie 2007

Genialul Toma




Mi s-a facut un dor nespus de el, de zeul risului la romani, de inegalabilul Toma Caragiu.


Ce-am vazut noi la el? Sa fi fost doar o masca? Sa fi confundat noi atit de tare omul cu personajele pe care le-a jucat? Sa-i fi pictat noi insine zimbetul pe chip, chiar si atunci cind poate nu-i era locul? Poate, pentru ca nu exista, am inventat noi un zeu al risului si i-am dat fara sa vrem chipul lui Toma. Si poate Toma, vazind ca ne face fericiti asa, si ce bine ii parea, s-a ascuns cu buna stiinta indaratul fetei pe care noi ne-o doream. Si noi l-am devorat! Caci clovnul nu are voie sa fie trist niciodata! Pentru el nu exista culise, iar el nu asteapta la arlechin intrarea in scena pentru ca noi vrem ca intreaga lume sa-i fie o scena! Unde altundeva sa se mai poata odihni... Sau, poate pur si simplu, nu voia sa-si faca publice neimplinirile. Nici macar prin poezie. In fond, nu incerci si tu asta? Nu vrei si tu cu tot dinadinsul sa pari fericit de dragul unora sau in ciuda altora? Dar prin matasea sub care forfotesc clovni tristi, femei bizare, tineri melancolici, se dau de-a dura planete si izbucnesc fastuoase incendii de lumina, isi face loc o lacrima. Tomita i-a facut pe oameni sa rida, desi era de o tristete incurabila. Din dragoste pentru ei a facut-o. Iar ca actor fost obsedat de rolul de clovn, visind pina-n ultima clipa a vietii sa intre in pielea unui arlechin. Din pacate, nu stia ca-l jucase de foarte multe ori. Sau poate stia... E adevarat, doar pe scena vietii. Si-a jucat insa destul de prost propria moarte. In filmul "Actorul si salbaticii", trebuia neaparat sa moara. Dupa cum avea sa descopere si regizorul, Manole Marcus, Toma Caragiu nu stia, nu putea! Ii placea sa traiasca. Voia sa traiasca, rizind c-un ochi si plingind cu celalalt… A parasit scena cand aplauzele erau la apogeu. Au trecut 30 de ani de atunci. Iar noi descoperim abia acum ceea ce el stia: "Mortii ne lipsesc de la un timp dintre noi…"


Petrecerea continua:



Fabula:



Asa-i in tenis



Omul cu sopirla



O brad frumos



Toma si nevasta



Iadul



Un telefon discret



Baletul:



Mos Gerila



Administratorul de bloc



Snobul



Nehotaritul


12 iunie 2007

A plecat si Adrian Pintea...

Actorul Adrian Pintea a plecat dintre noi vineri dupa-amiaza. El a fost adus in stare foarte grava la Spitalul Clinic Fundeni insa medicii nu l-au mai putut salva deoarece au intervenit mai multe complicatii. Medicii au constatat ca actorul avea ciroza, dar suferea si de hipertensiune pulmonara si renala. Din cauza unei insuficiente cardiace severe nu s-a putut apela la un transplant.
Adrian Pintea s-a nascut la data de 9 octombrie 1954. A absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale", Bucuresti, clasa prof. Petre Vasilescu in 1979. De aici a inceput stralucita sa cariera atat in lumea filmului cat si in cea a teatrului. In anii studentiei, a jucat la Studioul Casandra in "Oedip salvat" de Radu Stanca, regia Mihai Maniutiu si in "Romeo si Julieta" de William Shakespeare, regia Catalina Buzoianu.
Printre cele mai importante filme in care a jucat Adrian Pintea trebuie amintite „Iancu Jianu”, in regia lui Dinu Cocea, „Padureanca" in regia lui Nicolae Margineanu, „Vulcanul stins”, in regia lui George Cornea, "Adela" in regia Mircea Veroiu, "Capitanul Connan", regia Bertrand Tavernier. A avut numeroase roluri memorabile de televiziune: Zeno, in „Lumini si umbre”, regia Andrei Blaier, Marchizul de Mosa in „Don Carlos” si Don Juan in piesa cu acelasi nume de Fr. Dürrenmatt, ambele in regia lui Eugen Todoran.
Ramas in memoria colectiva a cinefililor ca Iancu Jianu, Adrian Pintea a jucat in numeroase filme si productii pentru televiziune de succes. Ultima productie in care apare este cea a lui Francis Ford Coppola – "Tinerete fara tinerete" / "Youth without youth". Filmul realizat dupa o nuvela de Mircea Eliade, ii mai are in distributie pe Tim Roth, Alexandra Maria Lara si Bruno Ganz.
Adrian Pintea era actor la Teatrul Bulandra si profesor la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC). Publicul l-a putut urmari de-a lungul anilor pe scenele Teatrului National, Bulandra sau Nottara din Bucuresti. Intr-un interviu acordat presei spunea ca, daca ar fi sa se reincarneze ar vrea ” intr-un om mai bun... Un cetatean al Atlantidei sau al Lemuriei, un cavaler templier, un crescator de cai in Scotia anului 1342, un bibliotecar din Alexandria, un medic bun”.
Nu stiu ce se intimpla anul asta, dar am inceput sa pierdem mult prea multi oameni de valoare... Gil Dobrica, Octavian Paler, Adrian Pintea, Jana Gheorghiu.... Cind dispar astfel de oameni, parca iau cu noi o farima din sufletul nostru. Iar cind un asa mare actor ne paraseste si atit de devreme, nu imi mai vine parca sa cred cit de nemiloasa este viata, si cum rapeste atit de repede mari talente, mari suflete, mari oameni. Va ramine in inimile noastre chiar daca a plecat intre stele... Din pacate, mai avea inca multe de spus si de facut aici. Cind recita Eminescu, iti umplea sufletul de bucurie si emotie, iar in fiecare rol interpretat ne-a lasat o parte din sufletul sau.
Iancu Jianu a trecut riul mare si negru. Si nu a fost argintul taiat in patru a-l rapune, ci natura trecatoare a pulberii din care venim si catre care ne indreptam...

Drum bun Adrian Pintea, Dumnezeu sa te odihneasca!