Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările

23 februarie 2009

Vorba anului


Bursa e un mod de a lua banii oamenilor care se cred destepti.
Pentru prosti se foloseste Loto...

22 februarie 2009

Criza pentru toti

Circula de vreo citeva zile pe net un excelent filmulet animat de 11 minute in care se explica pe intelesul tuturor mecanismul tranzactiilor financiare ce au declansat criza creditelor in SUA. Mi se pare interesant mai ales pentru ca explica mura in gura mecanismul, chiar si pentru cei mai putin familiarizati cu termenii si mecanismele financiare:


The Crisis of Credit Visualized from Jonathan Jarvis on Vimeo.

27 ianuarie 2009

Familia Popescu fata in fata cu criza

Sa facem cunostinta cu familia Popescu. Doamna Popescu are 30 de ani, este functionar public, nu bea cafele, si are un salariu de 1.200 RON. Domnul Popescu are 35 de ani, lucreaza la o companie multinationala din FMCG, ca analist marketing, si are un salariu de 3.000 RON pe luna. Sunt inca tineri, desi copilul lor, Mihaita, este deja in clasa a doua. Niciunul dintre ei nu mai fumeaza, de cind s-a nascut cel mic, si asta e bine, pentru ca la cum s-au scumpit tigarile...
Familia Popescu sta linga mall, in Vitan, intr-un apartament de 2 camere luat prin toamna lui 2007, prin credit ipotecar. Li s-a parut un pret bun 120.000 EUR, le-a spus cineva ca o sa mai creasca, pentru ca cererea depaseste cu mult oferta, asa ca nu s-au gindit prea mult si au facut un credit pe 30 de ani. Nu aveau bani, asa ca au luat in credit de nevoi personale de la o alta banca, pe care l-au depus ca avans. Asta-vara si-au cumparat in rate si o Skoda Octavia, ca rideau colegii de el cind vedeau ca merge cu tramvaiul. Sperau ca domnului Popescu sa i se mareasca salariul cu inca 1.500 RON, adica exact rata masinii. Pina acum doua luni, lucrurile erau ok. Plateau ratele la banci, care insemnau cam 800 de EUR, iar din restul de bani se descurcau. De acum 2 luni insa, lucrurile s-au schimbat. Dramatic. Banca le-a crescut rata la creditul ipotecar cu 130 EUR/luna, iar ratele la celelalte imprumuturi au crescut cu 100 de EUR. Acum familia Popescu plateste 1.030 EUR pe luna, iar ieri au avut scadenta. Au mai imprumutat 300 de RON de la vecinul de la 2. Din cei 4.500 de RON au putut cumpara 1.030 de EUR si le-au mai ramas 20 de RON. Cursul cu care banca vinde EUR este de 4.35, desi ei au luat creditul cind cursul era 3.3.
Domnul Popescu stie ca bancile trebuie platite, ca altfel te scot in strada. Partea proasta e ca au platit ratele, mai au bani doar sa ia ceva de mincare si au si datorii. Nu stiu din ce vor trai. Se gindesc sa isi vinda casa luata acum 2 ani, dar le e teama ca nu o sa aiba cumparatori. Si oricum au auzit ca la scara C s-a vindut un apartament de 2 camere ca al lor cu 80.000. E drept, nu avea termopane, poate omul s-a grabit si de-aia a mai lasat la pret. Domnul Popescu a auzit ca oamenii nu se inghesuie sa cumpere cind aud ca ai credit bancar, cu ipoteca. Prefera ceva mai simplu, fara sarcini suplimentare.
Beleaua e ca doamna Popescu s-a imbolnavit. Nici nu se pune problema sa se duca la control, ca nu au cu ce. Si acolo totul costa, mai o spaga la doctor, mai o atentie la asistenta. Altfel, nici nu se uita la tine. Azi isi duc la amanet bijuteriile. Nu sunt multe, dar spera sa scoata vreo 500 de RON pe ele. Si apoi, prioritatea e Mihaita, care trebuie hranit. Saracul, habar nu are de ce i s-a taiat de pe lista excursia la munte cu scoala si nici de ce notele bune nu ii mai sunt rasplatite. A auzit un cuvint nou de la tati: "austeritate". Inca nu stie exact ce inseamna, dar dupa cum discutau parintii, nu parea a fi ceva de bine. Dar macar e mindru ca poate sa se dea mare in fata colegului sau de banca, Matei, ca stie un cuvint nou.
Aseara, dupa ce si-au platit ratele la zi, au facut un mic consiliu de familie. Ce sa faca? Sa vinda masina? Sa ceara salarii mai mari? Sa renunte totusi la casa? Sa le ceara parintilor sa-i ajute? Au decis ca domnul Popescu sa isi mai caute un al doilea job, part time. Doamna nu prea a fost de acord, ca asta insemna sa nu mai fie alaturi de familie. Domnul Popescu a urlat disperat, pentru prima oara in cei 9 ani de la casatorie, la sotia sa: "Si atunci, cine o sa plateasca intretinerea? Tu, cu salariul tau de 2 bani?" Intretinerea e vineri, iar azi e abia marti. Pina vineri se descurca ei, poate il mai imprumuta colegul lui, domnul Georgescu. Sau se duc la amanet. Gasesc ei o solutie. Si au adormit cu televizorul aprins. Mare pacat. La citeva minute dupa ce au adormit, la PROTV a aparut premierul Boc, care dadea asigurari ca sistemul financiar e solid si fara probleme si criza economica nu va pune in pericol cele mai vulnerabile categorii sociale, deoarece guvernul nou format e unul intelept si matur, capabil sa lupte si sa contracareze inca din fasa efectele acestei crize. Daca l-ar fi auzit, sotii Popescu sigur ar fi adormit mai linistiti, fara sa isi mai faca atitea probleme.

22 ianuarie 2009

Criza... la noi si aiurea...



Un scurt metraj care mi-a placut foarte mult. Si se pare ca nu numai mie. A fost prezentat in peste 100 de festivaluri internationale de film si a luat pina acum 27 de premii. Criza vine peste noi, jumatate din cei de pe Wall Street isi cauta de munca, somajul a crescut la cote alarmante, CEO de prin toata lumea renunta la bonusuri, actiunile scad, toate firmele concediaza, iar bancherii spilcuiti de la marile banci de investiti ajung sa isi caute de lucru. Iar cind un tip cu fata de mexican si cu o camioneta cu care pare ca se ocupa de contranda are nevoie de experti contabili, finantisti sau programatori ("but you must speak Java..." - geniala replica), cei alesi se simt de parca le-a pus Dumnezeu mina in cap. Nici nu stiu, sa rid sau sa pling cind vad asa ceva. Desi e trist, totusi am ris, am facut haz de necaz. E clar, se poate si mai rau, iar filmuletul-satira al celor de la Screaming Frog mai poate provoca un zimbet intre 2 rate la credit si un salariu in lei care inseamna din ce in ce mai putini euroi...


In timpul acesta, in Romania toate infloresc, nu e nici urma de criza. Salariile cresc, avem mii de kilometri de autostrazi, iar numarul de calculatoare pe cap de locuitor e in continua crestere. Am surprins o bloggerita din Piata Unirii, care se postase la umbra unei retele wireless si, in timp ce compunea un post pe tema crizei creditelor subprime in SUA si a efectelor ei asupra institutiilor financiare din Europa continentala si a pietei imobiliare din Marea Britanie, asculta la casti, pentru a nu deranja pe cei din jur dar si pentru a avea inspiratie, un concert de Mozart. BUZZ!!! O deranjeaza pe messenger Marghioala din Piata Romana, sa o intrebe de paritatea zlot/leu si de o prognoza a deprecierii celorlalte valute emergente in raport cu euro, pentru a sti daca accepta 100 de zloti de la un grup de turiste poloneze. Uite-o online si pe Maritza de la Universitate, care este putin nemultumita de faptul ca randamentul mediu la titlurile de stat emise astazi de ministerul de finante, cu scadenta de 3 luni, a scazut la 12.36% si se intreaba daca nu totusi mai bine investeste in obligatiuni municipale sau poate actiunea Transgaz o fi de cumparat daca nu sparge pretul-suport de la 100. O sa scrie si despre asta pe blog, dar intr-un post viitor, ca incepe Zeitgeist II la OTV, dupa emisiunea ei favorita cu Dezastre in aer de pe Discovery, si TV-tunerul de la laptop nu stie de ce, dar nu se intelege cu web-cam-ul. De ce nu l-or fi pus astia si pe youtube? Ca pe google video se vede cam prost, s-a obisnuit cu Hd deja. Sigur e un conflict de drivere, lasa ca trece ea pe la Georgel din Piata Victoriei sa ii rezolve el asta, poate ii defragmenteaza si hard-disk-ul, ca de cind a instalat Vista pe el, se misca al naibii de greu. Sau o fi de la antivirus ? Dar asa a citit ea pe forum, ca BitDefender e mult mai fiabil si mai eficient decit Norton Antivirus. Poate totusi mai are timp sa mai intre si pe hi5, sa vada ce poze a mai pus Marghioala, auzise ca a intrat iar la baie la Bamboo si a facut citeva poze acolo cu iPhone-ul. Sau mai bine sa i le trimita prin Bluetooth ? Nu, ca iPhone nu stie treaba asta. Lasa, fata, da-mi un MMS mai bine, ca e la oferta la Cosmote...

19 ianuarie 2009

Despre depresii si noroc

Daca dimineata acestei zile te-a gasit indispus si cu o stare de spirit nefavorabila, sunt sanse mari sa nu fii singurul care incearca astfel de trairi. Psihologul Cliff Arnall a descoperit pe baza unei formule matematice ca astazi este cea mai deprimanta si mai trista zi a anului. Potrivit acestuia, exista o serie de factori care contribuie la acest lucru: intoarcerea la munca dupa week-end, temperaturile reci de iarna, nota de plata dupa cheltuielile facute de Craciun, rezolutiile de Anul Nou abandonate, nesiguranta la locul de munca, datoriile din ce in ce mai mari si prabusirea preturilor la case. Cercetarile indica faptul ca milioane de oameni din lume se vor simti atit de rau, incit vor decide sa nu se ridice azi din pat, iar un sfert dintre muncitori se vor invoi astazi de la munca, invocind "probleme medicale". Vremea neplacuta, trecerea sarbatorilor de iarna si revenirea la lucru dau in mod normal acestei perioade o culoare dezagreabila, insa efectele impasului economic din toata lumea o fac in acest an mai rea decit oricind, sunt de parere psihologii. In schimb, conform aceleiasi formule, anul acesta cea mai fericita zi va fi o zi de vineri, 19 iunie. Formula lui Arnall cuprinde elemente ca timpul petrecut in afara casei, legatura cu natura, nivelul de socializare cu vecinii, amintirile din copilarie, temperatura medie si perioada de timp trecuta de la sau ramasa pina la concediu.

Iar in aceasta zi deprimanta de inceput al unui an de criza, in care principala noastra dorinta va fi sa trecem sanatosi si fara prea multe urmari negative, merita sa ne gindim un pic la cit de norocosi sunt unii. Iar in filmuletul pe care l-am gasit, sunt unii dintre cei mai norocosi din lumea asta. Macar de am avea si noi norocul lor :) Doamne ajuta !

10 ianuarie 2009

Criza la romani

Am primit pe mail de la nenea Cata videoclipul acesta cu Taraful de la Clejani. Se pare ca in conditiile astea de criza, cu euroiul zburind spre soare, nu putem sa supravietuim decit cu optimism, voie buna si un paharel de bautura. Enjoy it, nu este manea ! Desi versurile sunt chiar de exceptie, gen "e mai rau ca sa fii trist, fii mai bine optimist!" :)

Concluzia e simpla si se desprinde de la sine: Care e succesul retetei anti-criza la romani ? In timp de criza, investeste in alcool !

4 ianuarie 2009

Sfirsit de vacanta

Mai sunt doar citeva ore si se termina aceasta mini-vacanta de sarbatori. Pentru cei fericiti, care au putut sa-si ia liber, a fost chiar o vacanta. Pentru mine, ca si pentru multi altii, au fost doar 2 week-end-uri prelungite, de cite 4 zile. Oricum, anul asta sarbatorile de iarna chiar au picat perfect, cu 25-26 decembrie si 1-2 ianuarie fiind joi si vineri - cum nu se poate mai bine. Din pacate, incet-incet a trecut si Craciunul, a trecut si Revelionul. Sarbatori in familie, brad impodobit, cadouri frumoase, timp petrecut cu prietenii, un pahar de whisky, o cana de vin fiert, o salata boeuf si o felie de cozonac. Si, usor, s-au dus, miine este luni si incepem din nou munca. Miine e prima zi de lucru din noul an si, inca o data, imi doresc si va doresc sa avem un an bun, sa fim ocoliti de criza, sa traim lucruri mai frumoase si vremuri mai bune decit in 2008. Iar miine este prima zi cind iesim din ciclul mi-e foame, maninc, mi-e somn, ma culc. Prima zi in care vom fi fata in fata cu 2009. Prima zi in care ne vom da seama despre ce e vorba in noul an, prima batalie cu criza. Sau prima ocazie de a ne relua obiceiurile si rutina, de a ne intoarce la treburile zilnice si de a o lua de la capat. Noi taskuri, noi bugete, noi reglementari si un an despre care toate lumea zice ca va fi mai greu si toata lumea ureaza sa fie mai usor.
Celor ce viziteaza acest blog, le urez sa inceapa anul cu dreptul, sa aiba o zi de luni usoara si o saptamina fructuoasa, sa aiba mai mult timp pentru ei si sa aiba puterea sa zimbeasca mai mult decit pina acum. Si, nu in ultimul rind, multa sanatate! Si traiti-va viata!
Si acum, o cafea tare si... back to work!

8 decembrie 2008

Despre valoare si timing


(sau toate la timpul lor)...

In octombrie 2007 (deci acum un pic mai mult de 1 an), consortiul Royal Bank of Scotland a cumparat cu 101 miliarde de dolari - cea mai mare suma din istoria tranzactiilor de pe piata bancara - grupul olandez ABN AMRO.
Cu aceasta suma, RBS ar putea cumpara astazi:
  • Citibank 22.5 miliarde $
  • Morgan Stanley 10.5 miliarde $
  • Goldman Sachs 21.0 miliarde $
  • Merrill Lynch 12.3 miliarde $
  • Deutsche Bank 13.0 miliarde $
  • Barclays 12.1 miliarde $
Si i-ar ramine si aproape 10 miliarde de dolari pentru primele de Craciun, bonusuri sau ceva achizitii prin Europa de Est.
(Preturile reprezinta capitalizarea bursiera a fiecareia dintre banci vineri 5 decembrie)

24 octombrie 2008

Criza subprime. Explicatie noua, cu betivi.

Intreprinzatorul Ionescu avea un bar de cartier unde vindea bautura ieftina, contrafacuta. Vinzarile erau multumitoare, dar Ionescu a decis sa le creasca, vinzind bautura pe datorie. Toti alcoolicii din cartier au inceput sa frecventeze barul lui Ionescu, unde stiau ca pot bea fara sa aiba un ban in buzunar. Vazind afluenta de la tejghea, Ionescu si-a permis sa urce pretul bauturilor, in special la rom si tuica de casa, in realitate o facatura ordinara, dar care avea mare trecere la clienti.
Banca din coltul strazii, vazind cata clientela are Ionescu, a trimis un om sa-i faca o oferta de creditare. La atatia clienti, este evident ca proprietarul businessului are incasari pe masura, asa ca o relatie cu el poate aduce profit, gindea bancherul. Fericit ca e curtat de banci, Ionescu a luat creditul, garantind cu datoriile betivilor din cartier. Datorii sigure, platibile in ziua in care clientii lui luau salariile. Imediat dupa ce s-a trezit cu Ionescu drept client, bancherul a transformat caietul in care acesta isi tinea datoriile in CDO, CMO si alte asemenea produse pe care nu le intelegea nimeni, dar care dadeau foarte bine in portofoliul bancii sale. “Dom'ne, am aici garantia unei afaceri de miliarde. Da-mi pe ea 100 de milioane si ti-o cedez”, i-a spus el bancherului aflat la doua strazi distanta. Dupa doua saptamini, acesta a vandut caietul lui Ionescu unei banci din Capitala, pe 200 de milioane, convingindu-l pe cumparator ca o asemenea afacere o prinzi o singura data in viata. Nici la noul proprietar, caietul cu datoriile betivilor de cartier nu a zabovit prea mult. In fine, peste 6 luni, el a servit drept levier pentru traderii pietelor financiare, fiind cotat pe cele mai sofisticate piete internationale. In scurt timp, datoriile betivilor de cartier erau negociate ca si cind ar fi fost cele mai solide titluri, pe 80 de piete. Agentiile de rating acordasera calificative "BB+".
Pina intr-o zi in care un investitor care avea nevoie de bani si a vrut sa vinda in piata o parte din datoriile betivilor care treceau pe la Ionescu. Dar nimeni nu le voia, nimeni nu era interesat de asa ceva. In scurt timp, Ionescu a dat faliment. Betivii se mutasera la o alta crisma, care oferea nu doar bautura, ci si mincarea pe datorie, asa ca au uitat de Ionescu. Acesta a ramas cu caietul lui, pe care-l citeste in fiecare seara, ca pe un roman politist. Inca mai spera sa afle in final, cine e criminalul.
(Adaptare dupa Dan Popa)

11 octombrie 2008

No comment

DECLARATIE DE PRESA

Banca Naţională a României a efectuat în jurul prânzului o intervenţie directă pe piaţa valutară prin vânzarea a aproximativ 40 milioane de euro.
Intervenţia a avut drept scop testarea funcţionării pieţei în contextul actual de volatilitate şi incertitudine, precum şi înţelegerea unor necorelări între datele statistice de pe pieţele monetară şi valutară şi cotaţiile existente pe aceste pieţe.
Datele statistice de pe piaţa monetară arată că dobânzile s-au menţinut la nivel înalt cu toate că există un exces de lichiditate.
Pe de altă parte, cursul leului a înregistrat mişcări ample, necorelate cu evoluţia de pe piaţa monetară.
Repet, operaţiunea a urmărit în principal verificarea funcţionalităţii pieţei.
La ora 16:00 Banca Naţională a testat piaţa valutară pentru a verifica realitatea cotaţiilor. Testarea s-a făcut fără realizarea de tranzacţii.
Mugur Stet
Purtator de cuvânt al BNR

8 octombrie 2008

Broscutele si criza subprime


Intr-un satuc de cimpie, de linga Bucuresti, sa-i zicem Corlate, a venit un investitor american particular, insotit de asistentul lui. A batut la prima usa intilnita si i-a spus proprietarului: "Uite, eu sunt colectionar de broscute. Daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea 10 euro". Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta. I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut. A doua zi, toti taranii s-a dus la investitor cu cite o broscuta, pe care au vindut-o cu cite 10 euro. Dupa citeva zile, investitorul le-a spus satenilor: "Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro". Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului. Dupa alte citeva zile, acesta s-a intors in SUA presat de afacerile de acolo, lasindu-l pe asistentul lui sa vina cu broscutele dupa cel mult o saptamina. Inainte de a pleca, le-a spus: ” Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in State. Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata”. Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus: ”Fratilor, m-am gindit la o afacere pentru voi. Seful meu se va intoarce peste doua saptamini si va va plati cite 60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vind eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti?” Satenii din Corlate s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mina de la mina, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat in SUA, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata. Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
Aceasta este povestea crizei subprime, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.
(Adaptare dupa Dan Popa)

7 octombrie 2008

Down Jones

E criza... in momentul in care scriu, indicele Dow Jones a mai pierdut 7%, aproape 800 puncte (cea mai mare scadere din istorie) si a ajuns la 9.500, unde nu a mai fost din 2003. In aceste zile, cred ca numele lui corect este "Down Jones".
Dow Jones Industrial Average este unul dintre cei mai cunoscuti indici bursieri din lume. Indicele, calculat pentru prima data pe 26 mai 1896, urmareste evolutia celor mai importante 30 de blue chip-uri din SUA. Indicele a fost creat de Charles Dow, co-fondator al Dow Jones & Company si editor al revistei The Wall Street Journal.

25 ianuarie 2008

Cine este Jerome Kerviel ?

Inaintea zilei de astazi, aproape nimeni nu auzise despre Jerome Kerviel. Google oferea o singura referinta ca si rezultat, si aceea in limba franceza. Probabil in citeva zile va ajunge la milioane de referinte. Sa facem cunostinta cu Jerome. Jerome era un trader care se ocupa cu hedgingul contractelor futures plain vanilla pe indicii pietelor de capital din Europa si lucra pentru Societe Generale - a doua banca din Franta dupa valoarea activelor. Traderul care a inselat investitorii si oficialii bancii a pacalit programele de securitate ale banci si acum este responsabil pentru o pierdere de 4.9 miliarde de euro, cea mai mare din istoria Europei.
Kerviel, care a implinit 31 de ani luna aceasta (mai stiu eu un trader pentru care e valabil lucrul asta), s-a alaturat echipei Societe Generale in 2000 si a lucrat aici 3 ani in back-office inainte sa fie promovat acum 2 ani ca trader la deskul de futures din Paris, ocupindu-se cu dealuri de titluri futures - o sarcina relativ simpla in piata financiara complexa, hiperdezvoltata si cu o multitudine de produse si instrumente derivate a zilelor noastre.
Enormitatea pierderilor provocate de francez este invers proportionala cu marimea salariului sau, care ar putea acoperi eventuale onorarii ale unui avocat bun doar pentru vreo saptamina. Kerviel cistiga ceva mai putin de 100.000 euro pe an, cu tot cu bonus, conform Bloomberg (hmm... daca asta e un exemplu de trader prost platit, eu ce sa mai zic... 100.000 de euro ?!?!?!?). In mod inexplicabil, se spune ca el personal nu s-a ales cu nimic din toata schema, care ar putea sa-l coste foarte scump de acum incolo (asta presupunind, fireste, ca el chiar a facut lucrurile de care este acuzat, deocamdata a disparut cu desavirsire si nu a comentat nimic).
Kerviel se mutase in sala de tranzactionare din back-office in 2006. Aceasta ar putea fi o explicatie a modului in care a invatat cum sa pacaleasca uriasul sistem de compliance si de risc al bancii si sa determine o pierdere de mai mult de 7 milioane de dolari. Desi se spune ca ar fi ajutat banca sa desluseasca mecanismul tranzactional, nimeni nu stie unde este el acum. Oare a beneficiat si el ca si contrapartida a bancii de o parte din sumele pierdute si acum zace pe undeva cu burta la soare pe o insula pustie din Pacific ? Sau este doar o victima a imprejurarilor, a conditiilor pietei, a mirajului unor cistiguri enorme si a iluziei ca piata se va intoarce in favoarea lui ? Sau - o alta ipoteza - este doar un tap ispasitor gasit de banca franceza pentru a justifica pierderi mult mai mari datorate crizei subprime din SUA ? Un purtator de cuvint al bancii l-a caracterizat pe Kerviel ca fiind "linistit si singuratic, care si-a vazut implinit visul de a devenit trader".
Visul lui a devenit un cosmar pentru noi toti... Imaginea Societe Generale este mai zdruncinata decit oricind, iar BRD are probleme de imagine desi nu are nici in clin nici in mineca cu povestea asta, iar sistemele de management al riscului si controlul de la Paris ar face absolut imposibila orice situatie de genul asta, si pot garanta ca traderii de aici nu au asemenea comportamente malefice .
Criza ca si orice criza financiara din lumea asta va trece, iar peste ani Jerome Kerviel va redeveni un nume de care nu a auzit aproape nimeni, fara sa atinga celebritatea "rivalului" sau Nick Leeson care a falimentat banca Barings, pierzind doar 1 miliard si ceva de dolari. Sau poate il va depasi in celebritate, va scrie o carte, se vor fce citeva filme pe tema asta ? Timpul ne va arata daca Jerome va deveni celebru sau va fi ingropat in anonimat, in cosul de gunoi al istoriei pietelor financiare...