La revedere 2013!

Pina aici a fost 2013. Facem un pic de pauza, sau un 13-14, caci urmeaza marea noapte de revelion. Si pe urma... 2014.

Incerc sa-mi amintesc momentele cele mai importante din 2013.

Am ris, am zimbit, am iubit, m-am bucurat, am calatorit. M-am incruntat, m-am intristat, am alungat ginduri si umbre, iar am zimbit, iar am ris.

Oameni... Prieteni vechi. Unii mai aproape, unii mai departe. Oameni noi, intrari frumoase, reveniri spectaculoase, aparitii interesante. Instrainari, despartiri, citeva pierderi.

Locuri... Drumuri vechi, mare. O zi de primavara cu zapada la Sirnea. Macii din 2 Mai la sfirsit de mai. Vama Veche in iunie si in septembrie. Navodari in August. Reintilnirea cu Sighisoara, Biertan, Viscri,  cetati sasesti uitate de timp, sate din Ardeal in care timpul curge altfel. Un weekend colorat de toamna intr-un sat nestiut de lume prin tinuturile Buzaului. Aceeasi plaja virgina dintre Delta si Mare de la Grindul Perisoru.

Cuba. Visul meu cubanez de atitia ani a prins contur pe strazile Havanei, pe plaja din Varadero, in orasul vechi Trinidad sau la plantatiile de tutun din Vinales. M-am indragostit de Cuba si voi reveni acolo cu mare placere. Balcik. Castelul Reginei Maria. Gradina botanica. Capul Kaliakra si o mare de un albastru ireal. Un apus de soare la Dalboka si o masa plina cu scoici. Hong Kong. Un oras pe verticala, o infrastructura inimaginabila, care ne aseaza pe noi undeva la ani-lumina distanta. Macau. La intersectia dintre cultura si civilizatia portugheza, colonie de secole si cea chineza. Miliarde de dolari in cele mai mari cazinouri din lume. Da, Las Vegas nu mai e pe primul loc. Filipine. Locul unde ma simt ca acasa. La 10.000 de kilometri de casa. Prieteni noi, peisaje nebune, soare, plaje exotice, palmieri, fete frumoase, baruri plutitoare. Gin juice si rhum coke.

Cuvinte. Ale mele. Ale altora. De apropiere. De instrainare. Soapte sau strigate. Vesti bune sau triste. Vorbe in vint sau promisiuni.

Lectii... Multe lectii despre simplitate, despre bunatate, despre umanitate. Despre lucrurile simple, care conteaza cu adevarat. Sanatatea e cea mai importanta si nu e vorba goala. Lectii despre tot ce e important si despre tot ce trebuie sa ramina.

Muzica... Mark Knopfler. Depeche Mode. Roger Waters. Rammstein. Sting. Iron Maiden. Concerte frumoase, muzica buna, prieteni, bere, povesti.

Experiente noi... Oameni, locuri, intimplari, cuvinte. A fost un an care a trecut ciudat de repede, pe fast forward. A fost un an albastru, al zborului, al marii si oceanelor. Un an proaspat, verde. Un an al florilor de cires, al frunzelor de vara, al ierbii proaspat cosite. Un an rosu, al macilor din 2 Mai sau al lui Mos Craciun.

A fost un an cu multe povesti. Un an in care au incaput atitea. Un an care s-a terminat atit de repede. Si in care nu am facut mai nimic din lista de anul trecut. Dar am facut multe dintr-o lista care s-a scris singura, cu vise, nebunie, dor, curaj, spirit sau poate magie.

Am calatorit mult, am intilnit oameni frumosi la mii de kilometri de casa. Am cules stari si amintiri.

Si tragind linie, a fost un an bunicel, un an plin, un an frumusel, un an caldut. Si imi doresc ca 2014 sa fie un an bun, un an foarte plin, un an frumos, un an cald. In care sa ridem, sa zimbim, sa iubim, sa ne bucuram, sa calatorim. Sa nu mai avem motive sa ne incruntam sau sa ne intristam. Sa alungam gindurile rele si umbrele. Sa fim optimisti, sa iubim viata si sa ne bucuram de ea. Si din nou sa zimbim si sa ridem.

La multi ani tuturor si imi doresc ca noul an sa ne aduca tuturor ce e mai bun si mai frumos din viata!

Viata e simpla

Viata e foarte simpla. Si da, simplitatea aia ne lipseste noua, celor care ne credem sofisticati. Cind viata poate fi asa de simpla de fapt. Noi o complicam – gindim prea mult, ne temem prea mult, gindim mereu si pentru altii din dorinta de a controla lucrurile cit mai mult ca sa fim siguri ca ceea ce decidem este bine. Si tot virtejul acesta de analize, decizii, ginduri, comentarii, motive sau indoieli, uitam sa traim clipa si prezentul si uitam ca secunda de acum trece in urmatoarea secunda si ca nu o putem cumpara ca sa o recuperam si ca nimeni nu poate intoarce timpul inapoi. Si uite asa pierdem clipa dupa clipa, adunam regret dupa regret si frustrare dupa frustrare, devenim tristi, stresati si uitam iar sa traim clipa. Ajungem repede intr-un cerc vicios, inchis, autocreat, pe care il percepem ca fiind sigur, dar nu e de fapt nici sigur si nici placut. La un moment dat iesim din cerc, dar adesea e prea tirziu, iar lumea mare si larga e nefamiliara, viata e o jungla asa ca ne intoarcem in cerc ca un animal care a stat toata viata in cusca. Iar cind murim, murim cu regrete legate de lucrurile pe care nu le-am facut, nu legate de lucrurile pe care le-am facut...

De ce este viata simpla? Pentru ca este constituita din lucruri simple, pe care uitam sa le mai vedem, pe care le luam ca atare, ca si cind ar fi fost acolo tot timpul. Asa ajungem sa regretam soarele de vara care era prea fierbinte, nisipul care avea prea multe scoici, prietenii pe care te superi ca te-au dezamagit o data, persoana iubita pentru ca intr-o seara a adormit fara sa-ti spuna noapte buna, zimbetul primit pe gratis pentru ca ne intrebam de ce l-am primit, mingiierea primita pentru nimic pentru ca ne intrebam ce inseamna. Si tot asa, ne intoarcem mereu in cercul nostru.

Viata este simpla atunci cind suntem in primul rind recunoscatori pentru ceea ce avem in viata noastra si abia apoi ne dorim mai mult. Si avem o infinitate de lucruri de care putem fi recunoscatori: familie, prieteni, sanatate, trup intreg, minte intreaga, un acoperis deasupra capului, o masina cu care sa ne deplasam dintr-o parte intr-alta, bani ca sa ne putem satisface nevoile si placerile, flori, frunze, soare, ploaie.

Viata e simpla si noi gindim prea mult. Adesea lucrurile sunt exact asa cum sunt, dar trebuie noi neaparat sa le interpretam cumva. De ce nu interpretam soarele de pe cer, culoarea verde, pisicile care se joaca in curte sau florile care cresc in gradina? De ce aspectele astea le luam ca atare si atunci cind e vorba de noi si de viata noastra, ni se pare ca totul inseamna altceva pe linga ceea ce este evident? Ne agitam prea mult pentru lucruri meschine. Ne complicam viata inutil. Se spune ca omul de prea mult bine se plictiseste. Si atunci cind nu are necazuri si le face singur. Si ce face omul cu mana lui…lucru manual se cheama. Tind sa cred ca viata poate fi simpla, dar ne-o complicam singuri, prin deciziile pe care cu sau fara voia noastra le acceptam in fiecare zi.       

Da, citeodata un zimbet inseamna mai mult decit un zimbet, citeodata o mingiiere inseamna mai mult decit o mingiiere. Dar de ce sa complicam lucrurile analizindu-le, cind putem intreba pur si simplu ce inseamna? Asta inseamna sa pastram lucrurile simple, sa ne facem viata simpla: intreaba si ti se va raspunde. Intreaba prietenul care te-a dezamagit de ce a facut-o si poate o sa constati ca nu a facut-o intentionat ci asa s-a intimplat. Intreaba persoana iubita de ce nu ti-a spus noapte buna si poate o sa constati ca pur si simplu a adormit, nu a avut alt motiv. Si din respect fara de celalalt trebuie sa iei raspunsul celuilalt exact asa cum ti l-a dat.

Pentru ca de multe ori, cind nu credem ceea ce ne spun cei din jur, este pentru ca nu vrem sa credem, este pentru ca informatia primita este in contradictie cu asteptarile noastre sau cu sistemul nostru de valori. Si adesea, in loc sa ne repozitionam in matca asa cum ne dicteaza noul context, insistam sa tragem lucrurile astfel incit sa intram in zona noastra de confort si sa interpretam lucrurile asa cum ne convine noua. Si asa apar conflictele de interese, asa apar certurile, asa un amanunt banal poate deveni un bulgare de zapada care va declansa avalansa sau poate deveni picatura care umple un pahar. Lumea in care traim are o complexitate extraordinara pe care rar ajungem sa o intelegem. Toate problemele au solutii simple, dar adesea ne ocupam mintea cu alte chestii si ajungem sa nu vedem padurea din cauza copacilor. Uitam ca viata e simpla, ne certam pe chestii banale, ne agitam prea mult si clipa trece si nu se mai intoarce.

Ce inseamna sa fii simplu? Inseamna sa fii autentic, chiar si daca asta inseamna ca nu esti perfect. Este simplu, pentru ca cei care te vor exact asa cum esti, te vor cu adevarat pe tine, cel autentic, si atunci primesti marele cadou al iubirii neconditionate, al prieteniei autentice, al respectului, un cadou rar si nepretuit. Si atunci oamenii din viata ta te vor iubi asa cum esti tot timpul, nu numai cind le convine ce faci si ce spui, ci si atunci cind nu le convine. Poate citeodata se vor supara, dar asta nu inseamna ca nu te mai iubesc si ca ii pierzi.

Simplu inseamna ca atunci cind pierzi pe cineva, sa accepti ca asa a fost sa fie. Nu ca e ceva in neregula cu tine, ci ca tu, asa cum esti in acel moment, nu acoperi paleta de dorinte ale persoanei de linga tine. Si este ok, pentru ca asa aveti amindoi loc sa primiti in viata voastra pe cineva care acopera dorintele reale si autentice pe care le aveti. Iar atunci cind cineva te respinge nu inseamna ca e ceva in neregula cu tine ci ca persoana de la care tu ceri ceva nu este dispusa sa iti dea tie. Asta inseamna ca pentru persoana respectiva tu nu esti ceea ce cauta, dar cu siguranta esti pentru altcineva si atunci trebuie sa te indrepti in alta parte.

Simplu inseamna sa intelegi ca orice persoana pe care o intilnesti in drumul tau prin viata este persoana potrivita. Nimeni nu apare intimplator in viata noastra, pentru ca oamenii nu sunt niciodata o intimplare. Intersectarea noastra cu o anumita persoana nu este nici ea o intimplare. Fiecare persoana cu care interactionam este menita sa ne invete ceva. Fiecare persoana pe care o intilnim joaca un rol in viata noastra. Unii sunt doar parte dintr-o sceneta, dar altii fac parte din intreaga piesa. Important e sa intelegem rolul fiecaruia. Unii oameni au doar un rol temporar in viata noastra – am primit ce aveam de primit de la ei, au primit ce aveau de primit de la noi si fiecare merge mai departe pe drumul lui atunci cind ajungem la intersectie. Intilnim oameni care intra in viata noastra pentru a ne ajuta sa devenim persoanele care trebuie sa fim, fiindca unii dintre ei ne ajuta sa ne formam personalitatea. Dar trebuie sa intilnim in viata si oameni de la care sa nu invatam nimic bun, care prin modul lor de a fi ne fac sa vedem numai partea urita a vietii si a sufletelor lor si sa nu ne dorim sa fim la fel ca ei. Intilnim oameni care ne ajuta sa fim pozitivi, care ne motiveaza si ne ambitioneaza, dar si oameni care ne descurajeaza, care ne pun piedici si care se straduiesc sa ne tina pe loc. Intilnim oameni de care ajungem sa depindem sufleteste, dar pe care ii pierdem intr-o zi, ceea ne face sa cautam disperati alti oameni pentru a-i inlocui. Intilnim oameni care traiesc pentru noi si care ne fac fericiti, oferindu-ne toata dragostea lor, dar si oameni care traiesc doar pentru ei si care nu fac altceva decit sa ne foloseasca in scopurile lor, pentru a ajunge acolo unde isi doresc. Intilnim oameni care ne redau increderea, amintindu-ne ca in spatele mastilor cu care ne-a impovarat rautatea lumii, se ascund niste oameni minunati, dar si oameni care profita de naivitatea cu care credeam in frumusetea lumii si care ne obliga sa apelam la alte masti. Intilnim oameni care ne fac sa plingem pina la epuizare in seri lungi si ploioase, dar si oameni care ne fac sa ridem in hohote. Intilnim oameni pe care-i iubim, oameni pe care-i urim, oameni pe care-i uitam si oameni care ne vor locui in suflet toata viata. Dar pe nici unul dintre acesti oameni nu il intilnim intimplator.

Simplu inseamna ca atunci cind gresesti sa iti recunosti greseala, sa inveti din ea, sa iti ceri scuze, sa tragi concluziile, sa incerci sa nu mai repeti greseala si sa mergi mai departe. Cind iti dai seama ca ai gresit, fa imediat ceea ce trebuie ca sa o corectezi. Daca persoana fata de care ai gresit este in continuare suparata, asta este deja in curtea sa. Tu ai facut tot ce puteai – ai recunoscut, ai inteles de ce, vei avea grija sa nu mai faci, ai mai invatat o lectie. Daca cealalta persoana nu iti acorda votul de incredere si nu iti permite sa ii gresesti inseamna ca iubeste numai bucati din tine. Dar tu esti intreg si atunci cind esti iubit numai pe bucati te doare, pentru ca trebuie sa rupi din tine.

Simplu inseamna sa nu mai pui presiune pe tine sa fii perfect si sa accepti ca esti om, iar asta inseamna ca esti si ying si yang, si plus si minus, ai si calitati si defecte, inseamna ca poti sa si gresesti. Dar toate sunt ale tale si impreuna te definesc. Poti incerca sa te schimbi, atunci cind defectele pot fi corectate si greselile pot fi indreptate. Esti o fiinta umana si nu te poti mula pe sabloanele statistice, pentru ca plusul tau poate insemna minusul altuia. A incerca sa fii perfect inseamna de fapt sa fii extrem de imperfect. Pentru ca esti perfect doar atunci cind iei toate bucatile din tine ca pe niste bucati de plastilina, le incalzesti in palme si le framinti pina cind devin un intreg in care bucatile nu mai sunt distincte, ci s-au topit una intr-alta. Si atunci esti intreg, autentic, te accepti pe tine asa cum esti, te iubesti asa cum esti. Si lumea te va accepta asa cum esti si va incepe sa te iubeasca exact asa cum esti. Si viata devine simpla.

Simplu inseamna sa fim sinceri unii fata de altii, pentru ca asteptarile pe care le pot avea altii fata de noi sa fie mereu clare. Inseamna sa avem principii simple de la care sa facem tot posibilul sa nu ne indepartam, si care ne pot simplifica enorm alegerile sau deciziile pe care le avem de facut in viata.

Simplu inseamna ca atunci cind doresti ceva, mic sau mare, important sau marunt, sa ceri pur si simplu. Daca primesti esti fericit, iar daca nu primesti macar nu mai speri si iti canalizezi energia spre ceva ce poti obtine. Fericirea vine din lucruri marunte. Iar lucrurile marunte vin foarte usor daca ne incarcam cu energie pozitiva si le culegem sau le cerem. Trebuie sa renuntam la teama de esec si la rusine. Cel mai rau lucru care ni se poate intimpla este sa nu primimi jucaria pentru care ne dam cu fundul de pamint. Atunci singura optiune pe care o avem este sa ne ridicam in picioare si sa cautam o alta jucarie, sa ne ducem inspre ceea ce este tangibil pentru noi. Si sa nu ne oprim niciodata, pentru ca nu exista problema fara solutie. Trebuie sa judecam rational si realist si sa nu ne dam de ceasul mortii pentru ceva ce nu putem avea si sa pretuim mereu ce avem.

Simplu inseamna sa ne stabilim obiective mici si pe care le putem atinge. Sa nu ne fortam limitele continuu, sa avem parte de succesele de care avem nevoie ca sa mergem mai departe. Inseamna sa incepem sa alergam dimineata pentru sport, pentru sanatate, pentru noi, nu pentru a deveni atleti de performanta. Inseamna sa ne cumparam bicicleta ca sa mergem dintr-o parte in alta mai usor, tot pentru sanatate, tot pentru noi, nu pentru a participa la Turul Frantei.

Simplu inseamna sa poti face un gest frumos, dezinteresat, fara sa astepti nimic in schimb. Si inseamna sa te bucuri atunci cind cineva face un gest frumos pentru tine. Inseamna sa ajuti o batrina sa treaca strada, inseamna sa-i spui o vorba frumoasa cuiva care are nevoie, inseamna sa poti sa asculti problemele cu care isi deschide sufletul un prieten fara a te simti impovarat de ele, inseamna sa faci cu compliment cuiva pur si simplu, inseamna sa zimbesti larg, inseamna sa cedezi locul la coada la magazin celui care are doar un produs in mina si pare ca se grabeste, inseamna sa daruiesti o floare cuiva fara vreun motiv anume, inseamna sa te bucuri atunci cind primesti o floare de la cineva chiar daca nu ti se pare momentul potrivit, inseamna sa mergi sa iei pe cineva de la aeroport fara sa se astepte, inseamna sa-i faci cadou cuiva ceva care isi dorea de multa vreme dar nu isi permitea, inseamna sa poti oferi un umar cuiva care are nevoie sa plinga el, apoi sa-i stergi lacrimile si sa-l incurajezi sa mearga mai departe.

Simplu inseamna sa facem lucrurile pentru noi, nu pentru a demonstra ceva cuiva sau pentru a corespunde unor asteptari, indiferent din partea cui vin. Inseamna sa incetam sa gindim pentru altii, sa presupunem ce simt, ce gindesc si ce isi doresc. Inseamna sa-i intrebam: „Tu ce simti? Tu ce gindesti? Tu ce vrei?” si sa ii credem ca ne spun adevarul, pentru ca nu avem cum sa fim in mintea si sufletul lor ca sa stim. Si daca ei aleg sa ne minta, inseamna ca mai intii se mint pe ei insisi, apoi pe noi. Si deja asta nu mai e problema noastra. Simplu inseamna sa presupunem cit mai putin si sa verificam cit mai mult. Simplu inseamna ca eu te tin de mina si te iau in brate pentru ca imi face placere mie, in primul rind, si apoi pentru ca pe tine te face fericita asta. Si asta nu inseamna ca sunt egoist ci ca tot ceea ce fac vine din suflet si atunci o fac bine, usor si fara vreun efort.

Simplu inseamna sa fim blinzi cu persoanele iubite, oricit de fiare ati fi cu ceilalti. Inseamna sa putem spune „iarta-ma”, „mi-e dor de tine” sau „te iubesc” atunci cind e cazul. Inseamna sa ne propunem sa petrecem cit mai mult timp cu cei la care tinem. Sa mergem la masa, sa iesim la o plimbare in parc, sa fugim intr-o zi de weekend pina la munte, sa iesim la o inghetata, o cafea sau o bere. Inseamna sa-i intelegem si sa-i iertam pe cei la care tinem daca ne-au gresit. Pentru ca nici noi nu suntem perfecti. Inseamna sa fim mai buni, mai plini de dragoste, cu inima mai calda si mai deschisa. Inseamna sa dam oamenilor mai mult decit se asteapta de la noi, si din tot sufletul.

Simplu inseamna sa traim fiecare clipa fara sa o regretam, sa ne bucuram de lucrurile mici si frumoase ale vietii, sa nu uitam de nevoile primare si de lucrurile marunte. Nu inseamna ca ar trebui sa ne intoarcem la natura si sa traim linistiti in padure, acoperiti in frunze de palmier. Nici ca ar trebui sa ne distrugem masinile si sa alergam pe jos intr-un oras prea mare ca sa iti aduci aminte daca l-ai traversat vreodata. Dar ma intriga ca alegem sa fim acri pentru ca ne place sa ne imbatam in tristete. Atunci cind ne dorim un ideal mai bun decit cel pe care l-am atins deja. Atunci cind ne imaginam ca perechea perfecta exista si nu e niciodata omul de linga noi. Cind corporatia e pe primul loc in viata. Cind implinirea viselor nu ne mai aduce nici o bucurie. Cind succesul se masoara in nopti nedormite. Cind nu mai visam noaptea. Cind nu mai stim ca viata ne poate da si altceva. Pentru ca viata are multe de oferit. Cu conditia sa ajungi sa o respecti asa cum e ea, cu lucruri bune si cu lucruri rele.

Simplu inseamna sa aduni energia pe care o risipesti pe multe nimicuri, sa nu mai cauti noduri in papura, sa ai curaj sa fii tu insuti chiar si cind nici tie nu-ti place de tine, sa te accepti total si sa te iubesti total, si de acolo totul devine extrem de simplu. Inseamna sa privim viata asa cum este ea si sa credem in destin si in rostul fiecaruia, ca la o partida de sah in care fiecare piesa are rolul si importanta ei.

Totul ar fi mult mai simplu daca am lua mai multe lucruri ca atare si ne-am bucura mai mult de ce avem intr-un moment anume decit sa circotim sau sa il plingem aiurea dupa ce s-a dus. Eu asa imi propun sa fac. Voi?

Ginduri de sfirsit de 2009

A mai trecut un an din tineretea sau din viata mea. 2009 se pregateste sa plece (in Australia si Japonia a plecat deja) si sa lase locul unui 2010 de tranzitie, in care toti speram sa trecem odata de criza. Am acelasi sentiment ca si in ultimii ani, acelasi sentiment de pierdere irecuperabila, aceeasi senzatie ca am pierdut pretiosul timp ce mi-a fost dat, ca nu am facut destul. E vremea bilanturilor, iar eu sunt vesnic nemultumit de mine insumi.
Si totusi, ce am facut in 2009? M-am stresat mult, am muncit mult, m-am enervat mult, am zimbit putin, m-am distrat putin, am calatorit mult, am iubit putin, am construit ceva. Am stat prea mult la birou si prea putin cu prietenii, am stat prea mult in Bucuresti si prea putin pe drumuri. Mi-am ascultat prea mult propriile ginduri si deloc pe cei care au concertat in Bucuresti. Am fumat prea mult, am baut prea mult, am facut prea putin sport. Am stat prea mult de internet si am citit prea putin. Am indeplinit si am depasit bugete, dar nu am mai avut timp sa iubesc suficient si am ramas singur. Am ajuns pe meleaguri frumoase, am vazut o mare parte din tara si am ajuns in locuri de care nici nu stiam ca exista. Am fugit iar citeva zile la un prieten bun, la mii de kilometri de aici. Am avut o vacanta de vara frumoasa, si totusi trista. Am fugit de amintiri triste, dar nu am scapat inca de durere. Am lenevit pe plaja in Vama, dar am si urcat pe Transalpina. Am revazut Biertan si Viscri, am descoperit cetati sasesti uitate de timp, sate din Ardeal in care timpul curge altfel, am descoperit Tinutul Neamtului si am uitat de mine in Bucovina. Am ajuns din nou prin Maramures, la festivalul de offroad. Am fotografiat mult, si totusi nu atit de mult pe cit as fi vrut. Am revazut Balcik, Heidelberg, Strasbourg si Alsacia, am descoperit Veliko Tirnovo, Caliacra, Frankfurt si Stuttgart. Am fost la 4 nunti si am vazut prieteni foarte buni care s-au aventurat pe drumul vietii in doi. Am vazut alti prieteni care au devenit parinti. Si totusi nu am ajuns la nici un botez. Am stat prea mult timp in casa si m-am plimbat prea putin. Am realizat ceva, si sunt mindru. Am construit noua mea locuinta, mansarda vintage in care m-am mutat. Am renovat toata casa, am fost in santier 4 luni de zile, am schimbat instalatii electrice, gresii, faiante, wc-uri. Am invatat sa fiu constructor, am invatat sa fiu arhitect si am invatat sa fiu decorator. Mi-am facut un loc dupa chipul si asemanarea mea, si sunt foarte mindru de el. L-am proiectat si l-am decorat singur, dupa propriile mele idei si sunt multumit de ce mi-a iesit. Am fost stapinul unei familii de mitze, am vazut 3 suflete venind pe lume si am crescut 3 pisoi, m-am jucat cu ei seara de seara, i-am ingrijit si i-am vazut crescind, si atunci le-am gasit cite un camin la fiecare. Am fost inconjurat de multi oameni, dar putini au vazut cit de singur sunt pe sub masca sociala si sociabila. Am incercat sa refac o relatie, dar toata lumea stie cum e cu ciorba reincalzita. Inca astept sa o gasesc pe cea a carei prezenta sa imi dea fiori si careia sa ii pot pune pe tava lumea mea intreaga. Am cunoscut multi oameni noi, dar nu am incercat suficient sa reinnod legaturi de mult rupte. Am organizat intilnirea de 10 ani de cind am terminat facultatea. Am luat parte la constituirea unei gasti de oameni faini, adunata din mediul virtual. Am cunoscut oameni buni, dar si oameni care m-au dezamagit. Am descoperit Vama si 2 Mai-ul pline de maci superbi in mai. Am ratat din nou "Folk You" si "StufStock". Nu am ajuns nici la Leonard Cohen si nici la Cesaria, dar am ajuns la Tudor Gheorghe si la Pink Martini. Am fost pe stadion, sa vad un meci de fotbal, dar nu juca Steaua.
Am inceput sa detest tot mai mult Bucurestiul, traficul, mitocania, mizeria, tupeul, nesimtirea, si sa iubesc tot mai mult zimbetele, curatenia si ordinea din alte locuri. Am inceput sa detest bizonii, pitipoancele si fitele si sa imi fie dor de suflete curate, de oameni buni si de cintari la chitara in jurul focului. M-am deprimat privind in trecut, in prezent si in viitor. M-am refugiat in nostalgie si in vise si am uitat sa mai traiesc. Am sperat la mai mult, privind un chip pe care nu il mai recunosc in oglinda. Am ramas sclavul devotat al lui “trebuie” si nu mi-am regasit inca nici spontaneitatea, nici optimismul. Am uitat sa fiu fericit, am uitat sa iubesc din suflet…
Nu m-am lasat de fumat, nu am prea dat jos niciunul dintre kilogramele in plus, nu am cistigat la loto, nu mi-am gasit sufletul pereche, dar totusi sunt multumit de ceea ce am construit anul asta. Daca trag o linie, capitolul "Realizari" este mai mare decit capitolul "Dezamagiri" si asta imi permite sa fiu optimist pe viitor...
Ce-mi doresc de la 2010? Nu mai fac liste de rezolutii pentru ca realitatea sa mi le desfiinteze, pe rind, pe toate. Vreau doar mai putine amagiri, mai putine deziluzii. Vreau sa ma regasesc, sa imi redescopar spontaneitatea dar si optimismul. Vreau sa strig “The show must go on!”, vreau sa reinvat sa iubesc, sa imi reamintesc sa fiu fericit. Vreau doar sa fiu sanatos, sa pot sa beau si la vara o bere bruna pe plaja din Vama si sa ascult “Bolero” la rasarit, sa fiu inconjurat de prieteni buni si de suflete curate. Sa mai fac un gratar si un vin fiert la Sirnea si sa fotografiez peisaje de iarna pe ulitele acestui sat nemuritor, vreau sa am timpul si compania cu care sa gasesc locuri minunate prin care nu am mai ajuns pina acum. Da, si vreau sa ma plimb cu barca pe un canal mic, acoperit de stuf, in Delta.
Vine un an greu pentru toti, si nu vreau decit sa il trec cu bine. Asa ca incerc sa-mi pun viata pe “hold“ si sa las inertia sa ma calauzeasca pina in ziua in care…

Sa-l ajutam pe Razvan !

Am primit din mai multe parti tulburatoarea poveste a lui Razvan Zainescu. Mai multi dintre cunoscutii mei il cunosc pe Razvan si imi vine greu sa cred ca asemenea nenorociri se pot intimpla cuiva din cercul de cunoscuti. Din pacate, asemenea povesti nu sunt doar la televizor sau in ziare, ci se intimpla si cu adevarat. Chiar daca eu nu il cunosc personal, sunt sigur ca Razvan merita atit ginduri bune si incurajari cit si ajutorul nostru. M-a miscat si faptul ca Razvan este un baiat de virsta mea si ca asemenea necazuri pot lovi pe oricine, fara a tine cont de nimic. Acum, in luna cadourilor, cred ca putem sa ii facem un dar si lui Razvan, sa il ajutam si noi cu ceva, in functie de posibilitati.
Si o alta rugaminte a mea, pe linga cea de a-l ajuta pe Razvan, ar fi de a trimite catre cit mai multi acest mesaj, pentru ca asa cum am mai vazut, mic cu mic se face mare, si impreuna putem reusi...

"Este povestea cutremuratoare a lui Razvan Zainescu, un baiat de 32 de ani pe care l-am cunoscut cu foarte multa vreme in urma (acum vreo 20 de ani) datorita mamei lui care mi-a fost profesoara de economie in liceu si care mi-a marcat hotarator evolutia ulterioara a carierei profesionale. Desi drumurile noastre initial s-au despartit, viata m-a tinut aproape intamplator in preajma lui si a familiei lui, iar cat a lucrat la Reuters ne-am intalnit destul de des datorita specificului muncii. Despre situatia lui am aflat pe 3 decembrie 2009 si trebuie sa recunosc ca nu imi vine sa cred ca se poate intampla cuiva o asemenea nenorocire, unui om pe care il cunosc ca fiind o persoana deosebita, educata un tip cu un suflet mare, apreciat de toti cei care l-au cunoscut si provenind dintr-o familie de oameni exceptionali. Cosmarul prin care acest om trece acum a venit din senin, convulsiile survenite in timpul somnului au condus la oprirea respiratiei, resuscitarea a avut loc dupa 40 de minute dar din cauza neoxigenarii, creierul a fost afectat. Razvan nu avea nicio problema medicala iar cauzele crizei nu au putut fi stabilite. Acum insa acest baiat deosebit este in plin tratament de recuperare si are urgenta nevoie de sprijin financiar pe care familia sa nu si-l mai poate permite. Detalii gasiti pe site-ul http://razvan-zainescu.eu. Acest om are nevoie de inca o sansa pentru a reveni in mijlocul familiei si ne sta in putinta sa il ajutam." - Remus Serban, trader, ING Bank

"Citesti despre astfel de povesti si crezi ca sunt numai ale altora, numai din filme si ziare. Si cand i se intampla cuiva atat de drag si apropiat, ramai fara repere! Razvan ne-a marcat viata tuturor care scriem aceste randuri si continua sa o faca intr-un mod care nu ne asteptam! Este o lupta incredibila ceea ce se intampla si urmeaza, pentru Razvan si familia lui, o lupta in care fiecare credem si participam asa cum putem mai bine. Pentru zambetul si glasul care ne-au bucurat ani la rand, pentru un OM care inca are atatea de trait si daruit in viata, pentru o familie cu o putere extraordinara de a lupta, merita sa ajutam!" - Oana Paun, Trader, Citibank Romania

"L-am cunoscut pe Razvan cand a intrat in AIESEC. De atunci a fost o prezenta pe care nu o puteai ignora. Puteai sa il placi sau nu, dar in nici un caz nu puteai sa il ignori sau sa faci abstractie ca exista. Statura impozanta, tot timpul cu zambetul pe buze si tot timpul cu replica pe buze. Lui Razvan ii datorez casnicia mea. Datorita lui sunt casatorita cu cel mai minunat om pe care il cunosc. Chiar daca nu am avut intotdeauna acelasi pareri, chiar daca ne-am si certat ocazional, iti multumesc Razvan ca existi si iti doresc din suflet sa te loveasca o forta divina care sa te scoata din ceata in care ratacesti in aceste clipe. Razvan merita ajutor pentru a redeveni ceea ce a fost: o forta pe care nu o poti ignora. Va rog sa nu il ignorati pe Razvan!" - Oana Nedelcov, Managing Director, S.C. JUST ADVERTISING S.R.L.

Chiar daca nu l-am cunoscut pe Razvan, ii cunosc pe Remus si pe cele doua Oane si imi dau seama ca pentru cei care il cunosc, Razvan este un om deosebit si care merita sa cistige lupta pe care o duce cu boala, cit si lupta celor din jur pentru sanatatea lui si va rog inca o data sa incercam sa il ajutam...

Din 13 octombrie 2009, pana pe 13 decembrie 2009, printr-un SMS, valabil in retelele Vodafone, Orange si Cosmote, la numarul 890, prin care vei dona 2 euro pentru tratamentul lui Razvan.
Deasemenea, conturile la care se pot face donatii pentru Razvan sunt:


ING Bank N.V.Amsterdam
Sucursala Bucuresti , Agentia Mihai Bravu Cod SWIFT : INGBROBU BIC 606410008 Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA ( mama lui Razvan )
IBAN: RO45INGB0000999900077895 (RON)
IBAN: RO71INGB0000999900077912 (EUR)
IBAN: RO60INGB0000999900077916 (USD)
BRD GSG Agentia Theodor Pallady
Cod SWIFT CODE: BRDEROBU
Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA
IBAN: RO54BRDE441SV14528194410 ( RON)
IBAN: RO20BRDE441SV02209874410 ( EUR)
BCR: Banca Comerciala Romana Sucursala Sector 3 Bd. Decebal nr. 11, bl S14, sector 3 Bucuresti Cod Swift: RNCB ROBU Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA
IBAN: RO93RNCB0318005670430001 ( RON)
IBAN: RO27RNCB0074005670430003 ( EUR)

Multumesc pentru atentie, bunavointa si timpul acordat...

Wake me up when September ends!

I'm back! Am lipsit ceva vreme de aici, dar intr-un final, am reusit sa imi fac timp sa mai ajung si pe aici. Luna August a trecut, intr-un ritm foarte alert, si pentru mine a insemnat o nebunie totala.

In primul rind am terminat cu santierul si acum am o casa locuibila, renovata, zugravita, completata, ce sa mai... o nebunie...

In al doilea rind, am avut timp si pentru mine si am fugit in concediu. Dupa 2 week-end-uri cu surprize prin Vama, m-am suit in masina si am fugit unde am vazut cu ochii. Am vrut sa ajung prin locuri faine din tara asta, fie ele locuri in care am mai fost si care imi plac foarte mult, fie ele locuri de care nu auzisem si le-am descoperit acum.

Iar daca in prima jumatate de vara, am mai furat ici-colo cite o zi sau cite un week-end, acum, tragind linie, pot sa zic ca in jumatatea mea de vara departe de orasul gri, am gasit locuri frumoase, oameni frumosi, amintiri frumoase si am facut mii de poze - imagini care sa-mi aduca aminte si de vara lui 2009.

Despre concediu, pentru cine nu a urmarit pe Facebook, pot sa spun ca a fost un tur de forta, a insemnat un week-end in Vama Veche, apoi 2.500 kilometri pe drumuri mai mult sau mai putin batute din Ardeal, Moldova sau Bucovina, dupa care un pic de adrenalina descarcata la festivalul de offroad din Maramures.

Am vazut un nou rasarit de soare in Vama, am dormit din nou in cort si, dupa aproape 10 ani, m-am intors de la mare cu trenul, traind senzatii noi si imprietenindu-ma cu vagonul-restaurant.

M-am suit in masina si cele 4 roti m-au dus intii la Turnul Chindiei din Tirgoviste, apoi la o gura de aer curat si tare in Cheile Dimbovicioarei. M-am bucurat ca s-a asfaltat drumul dintre Rucar si Bran si am putut sa vad si peisajele superbe din jur, nu doar sa fiu atent la toate gropile de pe drum. Am ajuns in Cheile Risnoavei si mi-am propus sa incerc si eu o data macar o tiroliana, daca nu un rapel. Am ajuns in Cheile Gradistei - frumos loc lasat de Dumnezeu pe pamint. Nu puteam sa nu ajung in idilica Sirnea, frumosul meu sat de munte care arata absolut superb in orice anotimp, am schimbat citeva vorbe cu strutii si mi-a parut rau ca nu pot sa stau mai mult. M-am urcat din nou in cetate la Risnov si am constatat ca a devenit un loc prea plin, prea comercial, cu oameni prea multi si prea prosti. Am urcat in cetate la Rupea si am vazut orasul de sus, dintr-o fereastra deschisa spre cer. Am ajuns intr-un sat minunat si uitat de lume, la Viscri, si am ramas marcat de frumusetea si pustietatea locurilor, dar si de minunata cetate taraneasca si biserica fortificata de aici. M-am oprit la Saschiz, sa vad turnul geaman cu turnul cu ceas de la Sighisoara. Am trecut in fuga pe linga Sighisoara mea iubita, doar ca sa ajung pe lumina la Biertan. Am avut parte de un festin cavaleresc la restaurantul medieval de aici, am dormit la superba pensiune din curtea cetatii, apoi am vizitat din nou cetatea (poate cea mai frumoasa cetate fortificata din tara), biserica si faimosul turn in care erau inchise cuplurile care vroiau sa se desparta, si care intotdeauna ieseau de acolo impacate. Am ajuns in alt loc uitat de timp - pe mosia printului Charles la Malincrav, am baut un suc de mere, am admirat conacul Apafi si biserica evanghelica din sat, dar si livada de mere. Am vizitat biserica evanghelica de la Richis, unde l-am cunoscut pe Herr Johann Schaas - curatorul bisericii, un batrinel hitru, intelept, simpatic si cu o desaga plina de povesti, care mi-a povestit despre "omuletii verzi" (Grunemann) din biserica. Am ajuns la biserica-hala din Mosna, o alta cetate fortificata superba din tinutul sasilor. Si mi-am propus ca, cindva, sa petrec mai mult timp pe aceste plaiuri de legenda, si sa vad si celelalte cetati fortificate din zona, sa aflu povestile lor si istoria sasilor din aceste meleaguri.

Am iesit din tinutul sasilor si, trecind prin Medias, am ajuns la Turda, am vazut cum se lucreaza de zor la autostrada Transilvania, am ajuns putin in capatul nordic al Cheilor Turzii si apoi am plecat sa caut Rimetea. Am ajuns in vechea comuna secuiasca de la poalele Pietrei Secuilor si am aflat ca a fost inclusa in patrimoniul UNESCO pentru conservarea exemplara a caselor, portului si obiceiurilor. Este ca un muzeu in aer liber. Am mincat senzational la pensiunea lui Demeter Bela. Am fugit apoi spre Coltesti si am gasit Conacul Secuiesc - un colt de rai. Cum arata locul asta si pozitia lui e ceva ce trebuie neaparat vazut, trait, simtit. Am admirat lacul cu pestisori portocalii si nuferi galbeni, intinderea nesfirsita de gazon verde si muntele, apoi am plecat si spre cetatea medievala Coltesti. Am ajuns intr-un final si in Cheile Turzii, pe latura sudica, si am facut o plimbare de citeva ore prin ele pina aproape de celalalt capat si inapoi, prilej de reincarcat bateriile. Seara am ajuns la Sovata - un prim contact cu lumea dezlantuita, o imagine de litoral (poate Eforie Sud) a anilor '80. Oameni multi, restaurante ca bufetele din gari, "guristi" cintind la fiecare terasa, aglomeratie totala. Dimineata am vazut mii de oameni cu prosoape de baie, colaci si ratuste, si, luindu-ma dupa ei, am descoperit un lac imens, si plin de oameni. Aglomeratia m-a alungat din nou, asa cum a facut-o si citiva kilometri mai incolo, la salina Praid. Am ajuns la Lazarea, un alt loc despre care nu stiam nimic, si am vizitat superbul castel familiei Lazar - una dintre cele mai impunatoare resedinte nobiliare din Ardeal, cu niste minunate ziduri crenelate, si care adapostea si o expozitie de pictura si sculptura. M-am extras din frumusetea acestui loc si am ajuns la Lacu Rosu si in Cheile Bicazului, locuri de legenda, dar in care cu greu mai puteai sa arunci un ac in multimea de oameni si masini. Maretia acestor Chei m-a coplesit dintotdeauna, dar de data asta aglomeratia m-a gonit repede inspre tinutul Neamtului. Am vazut minastirea de la Bistrita, am trecut pe sub telegondola din Piatra Neamt si am ajuns la Tirgu Neamt la timp pentru a vizita Cetatea Neamt - proaspat renovata ca fortareata-muzeu, frumoasa cetate medievala din vremea lui Stefan cel Mare, care a rezistat apoi atacurilor polonezilor lui Sobieski. Rind pe rind am ajuns la Minastirea Agapia, la Varatec, la Minastirea Neamt, la Secu si la Sihastria - semn al bogatei experiente spirituale a locuitorilor acestor meleaguri. Am vizitat casa memoriala Alexandru Vlahuta, casa memoriala Mihail Sadoveanu si am ajuns si la Humulesti, sa caut pupaza din tei alaturi de Ion Creanga si am vazut si rezervatia de zimbri. Am mers mai departe spre Bucovina, unde dupa ce am fost la festivalul medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei, am ajuns rind pe rind la Minastirea Humor, la Dragomirna, la Patrauti (unde mi-am cautat si originile bucovinene intr-o discutie cu preotul de acolo), la Arbore, la Volovat si la Solca (unde ghid mi-a fost un copil de clasa a doua), la Slatina, la Probota si la Risca, am vizitat casa memoriala Nicolae Labis (habar nu aveam ca a murit la 21 de ani...), si bineinteles am vazut si celebrele minastiri de la Voronet, Moldovita (care mi s-a parut cea mai frumoasa dintre toate), Sucevita si Putna, ba chiar am ajuns si pina la Sihastria Putnei si la chilia lui Daniil Sihastrul. Frumoase drumurile prin dulcea Bucovina, intre obcine domoale, cu paduri falnice de brad si molid. Iar dupa tot acest periplu prin biserici sasesti, tinuturi secuiesti, minastiri moldovene si bucovinene am venit putin acasa.

Doar pentru a pleca a doua zi mai departe, la Maramures Offroad Fest 2009. Am baut palinca si am mincat placinte la Sighet, am vizitat si superba minastire Birsana, am trecut si prin Sapinta, dar nu am avut timp de vizitat Maramuresul istoric ca si turist, intrucit am participat la concurs, pe coclauri, si a fost super. Ca si anul trecut, nu am fost la categoria Open sau Extrem ci am participat la Standard, ceea ce suna mai mult a plimbare de voie pe coclauri. Dar nu a fost chiar asa, am avut parte de niste trasee foarte faine, dar destul de grele, cu urcat pe sleauri si ravene si coborit prin padure, cu check-pointuri care nu se dadeau deloc gasite, dar si cu peisaje superbe, cu oameni foarte faini si cu momente de neuitat. Spiritul concursului a fost abandonat in favoarea prieteniei si am devenit o mare echipa, care a ajuns la sosire in acelasi timp, dupa 13 ore de umblat pe coclauri, dar si de voie-buna, peisaje faine, imagini frumoase si multe bancuri si povesti. Nu mai conteaza atit de mult ca am luat doar locul 4, obiectivul nostru de a iesi in primii 10 a fost indeplinit cu virf si indesat, iar horinca si vinul de Maramures au contribuit la atmosfera prieteneasca. Si nu trebuie sa uit sa mentionez frumusetea locurilor unde am stat, la Suior, atit la complexul unde am stat anul trecut cit si la noul complex de la cota 1000, facut numai din lemn, de un rustic extraordinar. Si da, am mers cu telescaunul intre ele si a fost foarte fain. Iar intoarcerea din Maramures a fost, surprinzator, tot prin Bucovina, pentru o ciorba radauteana si o ciulama de pui cu ciuperci la Gura Humorului.

Cam asta a fost istoria a doua saptamini de august, din care m-am intors obosit, dar multumit, plin de bogatie sufleteasca si cu retina si cardul de memorie pline de amintiri frumoase, de un mare lant de locuri superbe si de povesti interesante.

Acum, din pacate, e septembrie. Afara ploua trist. O ploaie rece si trista ce parca iti fixeaza privirea undeva departe si te face sa te gindesti la multe lucrurile ce te framinta. Ca pentru a-mi aduce aminte ca astazi se implinesc doi ani de la un moment foarte trist. Doi ani de cind a aparut o linie neagra in viata mea, separind-o in doua: viata mea de pina atunci si viata mea de dupa. Umbra grea a mortii a venit si mi-a rapit pe cineva drag, lasindu-ma debusolat si facindu-ma sa-mi caut un nou drum prin viata.

Timpul a trecut, dar durerea ramine. Si ascult melodia "Wake Me Up When September Ends" a celor de la Green Day, de pe albumul "American Idiot". Vocalul si chitaristul trupei, Billie Joe Armstrong, a confirmat faptul ca acest cintec a fost scris in memorial tatalui sau, un cintaret de muzica jazz, care a murit de cancer cind Armstrong era copil. In aceasta balada, Armstrong isi reaminteste copilaria si ziua in care si-a pierdut inocenta atunci cind tatal sau a murit. Ca si multi altii care au trecut prin asemenea traume, el nu si-a revenit inca in totalitate si nu isi poate imagina cum au trecut anii de la acea zi de septembrie. Armstrong asociaza luna septembrie cu durerea, preferind sa nu mai aiba de a face cu nimic legat de aceasta luna si de aceea isi doreste sa fie trezit la viata atunci cind aceasta luna se va termina.

Imi doresc si eu, ca si Armstrong, ca aceasta luna aducatoare de amintiri triste sa treaca cit mai repede. Luna septembrie e o luna care pe parcursul vietii a adunat atitea intimplari, atitea sentimente pe care nu ai putea sa ti le exprimi doar scriindu-le pe o hirtie, o luna care imi aminteste ca orice inceput are si un sfirsit si ca cel mai important lucru din viata este tocmai acest drum dintre aceste doua stari.

Afara ploua in continuare si ti-ai dori... nici nu mai stii ce ti-ai dori... Poate doar sa nu te mai gindesti la nimic, sa privesti doar imagini care iti plac, sa navighezi doar printre amintiri frumoase, sa te incarci din nou cu suficienta tarie interioara, sa te pregatesti e o noua zi si o noua incercare.

Summer has come and passed
the innocent can never last
wake me up when september ends
like my father's come to pass
seven years has gone so fast
wake me up when september ends
here comes the rain again
falling from the stars
drenched in my pain again
becoming who we are
as my memory rests
but never forgets what i lost
wake me up when september ends...

Life is for sharing

Extraordinara ideea celor de la T-mobile, care au mobilizat aproape 15.000 de oameni la Londra, in Traffalgar Square si i-au pus sa cinte impreuna "Hey Jude" intr-un fel de mega-karaoke. Iar melodia asta este una dintre acelea pe care le stie toata lumea, care inseamna ceva pentru toata lumea, care stirneste amintiri pentru toata lumea. Si ce poate fi mai frumos decit toata lumea asta la un loc, cintind pe zeci de mii de voci, "Hey Jude"?

Intr-adevar, life is for sharing !

Despre cutremur

Stirea seaca spune asa: Un cutremur cu intensitate de 5.3 grade pe scara Richter a avut loc in aceasta seara in jurul orei 20.20 in Vrancea, fiind resimtit si la Bucuresti, cu o intensitate de IV grade pe scara Mercalli.

Eu vorbeam la telefon cu o prietena, cind la un moment dat mi-a spus ca este cutremur. Au urmat citeva secunde de liniste, dupa care a navalit si mama, desfigurata de frica, tipind ca e cutremur. Pina am terminat discutia telefonica si pina am priceput ce se intimpla, cutremurul se terminase si eu nici macar nu l-am simtit propriu-zis, ci doar prin intermediari. Am incercat sa o linistesc pe mama, sa-i explic ca toate cutremurele astea sunt ceva normal. Si apoi am inceput sa ma intreb - care cutremur? Cum mama naibii eu nu am simtit cutremurul asta...

Psihoza creata in ultima perioada cu privire la posibilitatea unui cataclism devastator in România in acest an, predictiile sumbre ale primarului de pe autostrada zburatoare si caricaturile gen hincu sau istrate de pe la otv. Tot atitea motive sa provoace o panica fara margini in rindul populatiei. Am inteles ca lumea a iesit din case si blocuri, ca toata lumea s-a speriat, ca multi au zis ca a venit sfirsitul lumii, ca exista oameni care nu vor mai dormi citeva nopti de acum incolo in asteptarea marelui cataclism.

Ce s-a intimplat la OTV? Sub deviza "totul pentru audienta, dar mai ales prostie cit cuprinde" a aparut un Nostradamus in mizerie, un anumit domn istrate care face mare tam-tam cum ca i s-a aratat in neuronul sfrijit un cutremur devastator in care vor muri zeci de mii de oameni, intr-o zi de simbata. i uite asa, din prostia unui pseudoprofet ia nastere o isterie nationala. Mare pacat ca prostia nu se poate masura tot pe scara Richter, ca atunci am fi avut un cutremur devastator in capul lui nea istrate asta.

De felul meu, nu imi plac cutremurele. La cel din 1977, aveam doar 2 luni, deci nu am cum sa-mi amintesc nimic, la cel din 1986 eram doborit de aerul curat de munte si am dormit linistit, abia a doua zi am aflat ca a fost cutremur. In 1990 eram la scoala si ne-am bucurat ca ni s-a dat liber si am plecat la un film, si am sarbatorit multa vreme efectele cutremurului - luase foc laboratorul de chimie. De atunci, nu au mai fost mari cutremure, doar comparabile cu cel de azi. Pe cel de dinaintea lui mi-l mai amintesc, acum vreo 4 ani (parca octombrie 2004), eram la un prieten in beci la o bere si a inceput totul sa se miste, iar fiecare dintre noi credea ca celalalt il zgiltie.

Acum, zice-se ca e chiar bine ca se intimpla cutremure de genul asta, pentru ca astfel se mai elibereaza din tensiunea dintre faliile tectonice si se disipeaza din energia acumulata, scazind probabilitatea producerii unui eveniment mult mai grav. De altfel si Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului de Fizica a Pamintului, a declarat ca este un cutremur obisnuit, nu este nimic anormal, incercind sa mai calmeze putin din psihoza creata saptaminile trecute si resuscitata astazi.

Altfel, am inceput sa navighez pe net si am gasit citeva site-uri interesante. Am aflat ca Insitutul National pentru Fizia Pamintului are o camera live (ca cele de prin diverse intersectii din Bucuresti sau pirtii de schi de prin tara) care arata unul din echipamentele de la statia seismica Muntele Rosu, care masoara miscarile scoartei terestre pe hirtie. Face refresh la 3 secunde, teoreticdaca esti atit de maniac sa te uiti tot timpul la el, unda de soc de la cutremur ar face mai mult de 3 secunde pina in Bucuresti, poate ai avea timp sa reactionezi. Se pare ca astazi unda a facut cam 30 de secunde din Vrancea pina la Bucuresti (era un comentariu pe undeva al unor baieti care jucau counterstrike in retea, iar la un moment dat cel din Focsani a strigat ca e cutremur, iar bucurestenii faceau misto de ei, apoi, dupa 30 de secunde, li s-au inmuiat picioarele...). Camera live o gasiti aici; http://194.102.60.157/cgi-bin/guestimage.html.

O pagina fainaeste cea a centrului seismologic euro-mediteranean, http://www.emsc-csem.org/index.php?page=home, unde apar in timp aproape real toate cutremurele care au loc in zona respectiva, ei au zis ca el de azi a fosat de 4.7 grade la inceput, apoi au actualizat la 5, si apoi la 5.3. poti gasi o gramada de informatii, chiar si relatari ale martorilor pentru fiecare cutremur de pe lista.

Pe site-ul Institutului National de Fizica a Pamintului, la adresa http://macros.infp.ro/ exista un istoric al cutremurelor din România si harti de intensitate seismica realizate pe baza raspunsurilor la un set de intrebari.

Un site foarte interesant este cel al Institutului Român de Seismologie Aplicata, http://www.fotonsas.ro/, care are chiar si un "semafor" al riscului seismic pentru zona Vrancea, incercind sa faca anumite predictii seismice si oferind si solutii de avertizare si alarmare seismica pentru cutremure cu magnitudinea mai mare de 4.8 grade Richter, cu un interval de alarmare de 25-30 secunde - intervalul cuprins intre momentul detectarii undei seismice primare "P" in Vrancea si momentul detectarii undei seismice secundare "S" in Bucuresti, cu posibilitatea confirmarii sau rejectiei de 10-15 secunde ulterior. Intervalul de alarmare seismica poate fi marit in functie de stabilirea unor criterii de alarmare in cazul inregistrarii unor valori standard ale precursorilor seismici.

De asemenea, aici se pot gasi recomandari in caz de cutremur, inclusiv controversata metoda "triunghiului vietii" a lui Doug Copp.

Toate acestea sunt o lectura interesanta, si chiar utila. Am aflat mai multe despre cutremure, am inceput sa ma gindesc si eu la acest sistem de alarmare seismica, si sper ca tot mai multa lume sa fie informata despre ceea ce se intimpla cu adevarat cu scoarta terestra, si nu doar prin chestii panicarde si cu mari clarvazatori.

Si sper ca urmatorul cutremur mare din România sa fie peste macar 50 de ani, cind mare importanta pentru noi nu va mai avea. Pina atunci, Doamne Ajuta si sa speram ca nu ne vom mai cutremura prea curind.

Creatorul de teatru

Saptamina trecuta am fost, la invitatia unei prietene, din nou la teatru. De data asta am ajuns la teatrul “ACT”, unde am avut placerea sa vad spectacolul “Creatorul de teatru”, regizat de Alexandru Dabija, dupa un text al dramaturgului austriac Thomas Bernhardt. Spectacolul este unul dintre cele mai longevive spectacole din istoria postdecembrista a teatrului romanesc, jucindu-se deja de aproape 8 ani si avind la activ aproape 300 de reprezentatii cu casa inchisa. Un spectacol care a inceput ti­mid, face acum istorie, fiind unul dintre punctele de reper ale Bucurestiului teatral. Spec­tacolul in sine este o lectie despre tea­tru si viata in teatru, despre artist, omul de geniu si lumea marunta si insen­si­bila din jur, preocupata de imediat.
Rolul principal ii revine maestrului Marcel Iures, care a primit in 2002 premiul pentru cel mai bun actor la Gala Premiilor UNITER pentru acest rol.
S-a facut liniste si spectacolul a inceput. Marcel Iures intra in scena tusind si impiedicindu-se de scari. Actorul Bruscon este vesnic nemultumit de ceea ce viata i-a oferit: scrie piese mari, scoate pensee-uri memorabile, precum Goethe si Schiller, dar nu a reusit niciodata sa prinda esenta vietii. Spune ca este inconjurat ori de idioti, ori de netrebnici, ori de nazisti! Femeia cu care s-a insurat a vrut-o linga el tocmai ca sa ii dea viata! Pe cei doi copii ii foloseste la activitati marunte, fara sa incerce cu adevarat sa ajunga la ei. Bruscon pretinde ca este linga ei, cind ne fapt nu reuseste sa fie nici macar langa el!
Jocul actoricesc al actorului-pivot, adica Marcel Iures este delirant, ramii cu gura cascata la contorsionarile fetei si la privirile pe care le arunca asupra colegilor lui.
Hangiul este total intimidat de personalitatea unui actor precum Bruscon si nu scoate aproape niciun cuvint. In schimb mimica sa este unul din elementele care dau farmec acestui spectacol.
Pe linga un actor ca Bruscon, toti raman muti. Jocul Valeriei Seciu ca sotia lui Bruscon, Agathe, este tot fara replici, doar cu atitudini. Este singura care incearca sa il combata si sa rida de el.
Spectacolul este o meditatie amara asupra societatii contemporane, dar si asupra conditiei actorului. “Creatorul de teatru” este un one-man show, un spectacol vorbit fara imagini foarte puternice, fara intentii polemice in lipsa de imagini, in care cuvintul si interpretarea magistrala a maestrului Iures dau greutate piesei.
Bruscon spune la un moment dat, cind ajunge in micul satuc Utzbach unde e nevoit sa joace, "cu cit mai dezolant cu atit mai bine". Te uiti in jur, nici o perspectiva? Foarte bine, pentru ca pentru un spirit liber obstacolul este furnizor de energie. Credinta in arta noastra este, in definitiv, tot ce avem. Daca vrei cu adevarat si daca stii ce vrei, in teatru e posibil orice, cu conditia sa crezi.
Spectacolul este, asa cum spunea si regizorul, un specatcol greu pentru spectatori, mai ales prin prisma lungimii piesei (2 ore si un sfert fara pauza), dar prestatia maestrului Marcel Iures chiar merita sa va smulgeti aceste 2 ore dintr-o seara si sa mergeti sa il vedeti la Teatrul ACT.
Teatrul Act s-a nascut, ca atitea locuri faine din Bucuresti, intr-un fel de grota. O pivnita de pe Calea Victoriei 126. Fosta trezorerie de banca, adapost antiatomic, beci al Securitatii. Si unde s-au adunat, ca sa-si tina de frig, la inceput, dupa scandalul de la Teatrul Odeon, din 1994, Marcel Iures, Alexandru Dabija si vreo 22 de prieteni: "Lucrurile au intrat in zona miracolelor, dincolo de logica, lege, real. S-a creat un proiect si am primit 55.000 de dolari, de la Connex. Bani pe care, evident, am inceput sa-i muncim. La Act sunt oameni care, de fapt, practica mineritul, sub pretext ca fac arta. Stau in subteranele teatrului 17 ore pe zi, la lumina artificiala si oxigen portionat. Pentru ca au inteles ceva: e suficient sa aprinzi un chibrit si lumea vine sa se incalzeasca", povesteste Marcel Iures.

Noutati de pe santier... Dar ce voce...

O saptamina ciudata, grea si a naibii de lunga. Si daca in week-end am umblat prin Regie sau pe la o terasa despre care sper sa am timp sa povestesc altadata, duminica am vazut un nou apus de soare la Mogosoaia (si promit sa revin cu mai multe detalii), luni am fost la teatru sa il vad pe maestrul Marcel Iures, creator de teatru (si aici o sa revin). Iar apoi, santier, santier, si din nou santier. Acoperisul este in sfirsit gata, acoperit cu Lindab peste tot, cele 2 ferestre Velux imi aduc multa lumina, iar mansarda mea are tavan, pereti si dusumea. Multe rafturi, niste geamuri si o baie. Iar ieri am fost la cumparaturi, am cumparat o cabina de dus cu hidromasaj, o chiuveta cu toate cele aferente, masca, dulap sau oglinda, un WC si astept sa fie puse cap la cap. Azi am luat si parchetul, si abia astept sa fie totul gata si sa beau o bere rece uitindu-ma la apusul de soare prin ferestrele mele mari si noi.

Acum stiti de ce am disparut si ce am mai facut in ultimul timp. Iar cineva care a intuit ca am mare nevoie de relaxare mi-a trimis un filmulet dragut, cu o tanti care s-a dus la emisiunea "Britain's got talent", un fel de Megastar de-al lor. O "mamaitza", pe numele ei Susan Boyle, care traieste singur, doar cu pisica ei, nu a fost niciodata maritata si se pare ca nu a fost niciodata nici macar sarutata. Susan arata ca o matusica batrina, supraponderala, neingrijita si cu o fata usor barbateasca, si nu inspira la prima vedere decit faptul ca probabil gateste excelent. Nimic care sa te faca sa te astepti la ceva dragut. Si totusi, hai s-o ascultam cintind "I Dreamed a Dream", si mai ales sa vedem reactia juriului si a publicului. E genul de voce care iti ridica parul pe ceafa sau poate chiar iti smulge o lacrima. Un motiv in plus de a renunta la aparente, de a nu avea idei preconcepute, de a nu pune baza doar pe aspectul fizic. Dati-le oamenilor o sansa, incercati sa-i cunoasteti mai bine inainte de a va forma o parere despre ei, bazata doar pe prima impresie. Nu in toate cutiile urite se ascund produse slab calitative. Asa cum Tudor Arghezi ne-a deschis ochii asupra florilor de mucigai, asa cum dintr-o bucata de carbune neslefuit poate lua nastere cel mai frumos diamant, asa putem gasi frumusetea acolo unde ne asteptam mai putin.

Mai bine hai s-o ascultam pe matusica... Si sa ne mai gindim odata daca vedetele nascute de televizor, cu silicoane si colagen in buze, cu tratamente laser si multe ore petrecute pe la solar, cu gene false, o tona de machiaj si aparenta de plastic inseamna mai mult decit o persoana adevarata, aparuta dintr-o bucatarie sau dintr-o camara, dar care se poate transforma dintr-o data intr-un artist. Incercati si doar sa ascultati cintecul, fara imagine...

Later edit: din pacate youtube a dezactivat embedding-ul la acest videoclip, asa ca sa incercam de pe dailymotio...

Susan Boyle on Britain's Got Talent

Din nou hipiot

Am fost miercuri din nou alaturi de gasca de hipioti pentru ca piesa "Hipioti si bolsevici" chiar e o piesa ce merita vazuta si apoi revazuta. Si pentru ca data trecuta am stat undeva, in spatele capriorilor din podul de la "La Scena" si nu am vazut prea bine. Si pentru ca am inteles ca piesa creste mult de la o reprezentatie la alta si m-am convins ca asa e, chiar s-au schimbat anumite detalii si nuante, s-au slefuit tonalitati, gesturi si expresii. Si pentru ca am vrut sa vad din nou ca ploaia poate fi oprita.

Despre piesa am scris aici, pentru cine nu a citit inca. La fiecare reprezentatie, sala este plina, vine din ce in ce mai multa lume, si de fiecare data e nevoie de rezervare pentru a gasi un loc. Spectacolul este o dovada ca teatrul ca teatrul independent are succes si nu are nevoie de un marketing agresiv, ci se poate multumi cu promovarea pe bloguri, pe forumuri sau de la un prieten la altul.

Mesajul piesei este foarte actual, nu este neaparat prin contextul social, ci prin emotiile pe care ti le transmite. “Hipiotii” vorbesc despre iubire, libertate, responsabilitate si asumare, precum si despre teama si curajul de a lua decizii. Daca esti tinar, te identifici cu ei. Daca nu mai esti chiar asa de tinar, te cuprinde nostalgia si... iar te identifici cu ei.

Asta mi s-a intimplat si mie si m-am simtit din nou in epoca lui Led Zeppelin si Beatles, pentru o seara am avut din nou pletele din liceu si o floare in par. Am simtit din nou ca apartin acelei gasti de hipioti si bolsevici, visatori, intriganti, frumosi si dansatori. Am evadat din nou in alta lume, alaturi de o gasca de hipioti, intr-un loc unde cineva a reusit sa opreasca ploaia si sa aduca primavara. Pentru asta ii multumesc intregii gasti de hipioti si va recomand si voua sa dati o fuga si sa vedeti urmatorul spectacol.

Anunt umanitar

Cind suferinta atinge oamenii in virsta, poti intelege mai usor si consideri aceasta ca fiind oarecum in firea lucrurilor. Dar cind, de la o virsta frageda, un copil, Marian STOENICA de 21 de ani, se lupta sa dobindeasca starea de normalitate, nu poti ramine indiferent.

Va indemnam din nou sa ajutam impreuna un om, un suflet aflat in suferinta. Stim ca sunt greutati la toate nivelurile, ca resursele nu ajung… insa cite putin de la mai multi l-ar putea ajuta pe Marian Stoenica sa se poata opera.

Am primit zilele acestea scrisoarea fratelui sau, care ne spune ca ar prefera sa ii ia locul celui aflat in suferinta…

Cunoastem faptul ca fiecare comunitate si familie isi are problemele sale, nefiind practic nicio casa in care suferinta sa nu isi faca loc. Tocmai de aceea - stiind ce inseamna durerea - sa incercam sa ajutam fiecare cum putem mai bine. Ni se cere putin si nadajduim totodata ca atunci cind vom avea mare nevoie, sa primim, la rindul nostru - in schimb - un gest pe masura.

Stim ca ati ajutat si ati fost solidari la alte cauze umanitare, iar pentru aceasta va multumim. Acum este din nou nevoie, va rugam sa ajutati. Fiecare dupa posibilitati si puterea inimii!

Va multumim,
Redactia Agenda Constructiilor & Fereastra (www.fereastra.ro)

DONATII SE POT FACE IN CONTURILE:Titular de cont: STOENICA GHEORGHE (tatal), CNP 1580322400461
Cont (LEI): RO36 RNCB 0318 0777 3481 0001,Cont (euro): RO39 RNCB 0088 0777 3481 0001, SWIFT: RNCBROBU Banca: BCR - Sucursala Mosilor

Detalii suplimentare privind diagnosticul, fisa de consultatie si estimarea costurilor interventiei chirurgicale gasiti la www.stoenica-marian.go.ro.

Contact: stoenica.marian@gmail.com, 021-242.71.20 sau 0721-800.158

Prima data

Am primit de la Luli o leapsa simpatica legata si stimulatoare de amintiri. Leapsa se numeste "Tell me your first" si trebuie sa scriu despre prima/cea mai veche amintire legata de urmatoarele:

• Car (adica masina sau vehicul) - aici imi aduc aminte de Fiatul 850 pe care il aveau ai mei pe vremea cind am deschis si eu ochii. Mai tin si acum minte numarul lui de inmatriculare "4-B-6045", dar si chinul de a ne sui 4 oameni plus subsemnatul pe atunci in stadiul de gagalice in piticania respectiva; iar daca trebuie sa spun de prima mea masina, atunci evident the prize goes to ... Batrina Nova, Dacia mea Nova editia 1998, pe care mi-am luat-o in 2002 si cu care m-am prezentat intr-o seara acasa, zicindu-le alor mei "Hai pina afara, sa va arat ceva... Iete-te, mi-am luat masina!". Si care m-a purtat credincios pe drumurile patriei vreme de aproape 4 ani, slujindu-mi atit ca mijloc de locomotie, cit si ca loc de dormit sau de facut nebunii, cazare sau ring de dans in Vama...


• Trip within the borders (adicatelea excursiune pe plaiurile mioritice)... Hmmm... Am gasit o poza cu mine balacindu-ma in mare care dateaza din 1979 de la Saturn (deci aveam vreo 2 ani si jumatate). Nu mai tin minte prea multe, dar mare noroc cu poza cu pricina, pe care de altfel o puteti si vedea aici. Iar daca ma gindesc la prima plecare undeva fara ai mei, se intimpla in vara lui 1989, in tabara la Muntele Rosu, cu proful de geografie cel gagicar si a lui chitara si toata gasca de nebuni de clasa a sasea, si toate plimbarile de prin muntii din zona, faptul ca am vrut sa impart acelasi pat cu Mona dintr-a noua, dar nu m-a lasat proful neam, explicindu-mi ca sunt prea mic pentru chestii de genul asta, dupa care s-a dus si s-a culcat... cu Irina dintr-a noua :)


• Trip abroad (adicatelea peste granite). Aici primul lucru pe care mi-l amintesc a fost imediat dupa revolutie, in vara lui 1990, cind am fost cu bunica si cu niste vecini intr-o excursie de citeva zile pina la Cernauti (in partea de Bucovina care a ramas in Ucraina). Tin minte ca am ramas marcat de faptul ca in troleibuz era o voce feminina care, m-am prins eu, anunta fiecare statie inainte, ceea ce mi s-a parut fenomenal, si a mai durat mult pina sa vad si in Bucuresti asa ceva. Si m-a mai mirat si faptul ca am gasit la o trecere de pietoni un buton pe care am apasat si deodata s-au oprit toate masinile, s-a facut verde, si cum stateam eu asa si ma uitam, am invatat o gramada de cuvinte noi in limba rusa :) Iar din ciclul plecari fara ai mei, prima data am fost la Londra, in toamna lui 2000, la un seminar organizat de o banca de acolo, si a fost super, am avut o viata de noapte foarte agitata, iar la seminar intotdeauna stateam in ultimul rind si purtam ochelari de soare, sa nu se vada ca dorm...


• Memory (adicatelea amintiri din copilarie). Wow... asta e grea. Trebuie sa scormonesc bine sa imi aduc aminte de tractorasul din plastic calare pe care faceam ture de curte, de copaia verde in care ma mai imbaiau ai mei, de plimbarile cu bunicul prin parcul de la coltul strazii, de patutul din lemn cu abtibilduri cu Alba ca Zapada si cei sapte pitici, sau de vecinul imbracat in Mos Craciun pe care l-am deconspirat dupa ceasul de la mina...


• Pet (adicatelea animal, dar nu de plus). Aici il tin minte pe Bozzy, motanul gri al vecinilor care isi petrecea o mare parte din viata la noi in curte. Iar primul catel pe care il tin minte si de care ma impiedicam mereu prin curte a fost maidanezul Rex, o chestie mica dar cu personalitate.


• Crush (adicatelea prima data cind mi s-au incins calciiele...). He-he-he... Ce vremuri. Eram la gradinita si eram topit dupa zimbetul angelic al Franciscai, colega de la grupa mica. Ne intilneam la parculet si mergeam de mina pina la gradinita. Ne puteti vedea impreuna in poza de mai sus. Imi placea tare mult de ea si tin minte ca l-am intrebat pe bunicul daca ma lasa sa ma insor cu ea, ca nu imi convenea ca el era insurat, tata era insurat, iar eu nu... Nu mai stiu de ce nu m-a lasat, asa ca am ramas burlac pina in ziua de azi. Iar din cite stiu eu, Franca s-a maritat acum citiva ani...


• Discovery (adicatelea prima descoperire, ca n-aveam pe vremea aia Discovery la televizor). E clar ca cele mai multe descoperiri le faci in copilarie - descoperi parintii, bunicii, locuinta, povestile, jucariile, desenele animate, dulciurile, iubirea, invidia, binele, raul etc. Prima descoperire de care totusi imi aduc aminte a fost un buton pe care am apasat si s-a facutintuneric. Mi s-a facut frica si am inceput sa pling. Dar, din reflex, am mai apasat odata pe buton. Si... ce fericire, a fost din nou lumina. Si m-am oprit din plins. Si am inceput sa ma joc cu intrerupatorul ala, pina am fost luat cu brutalitate de acolo si mi s-a zis ca nu am voie...


• Job (adicatelea prima data cind am facut ceva si am luat si bani pentru asta). Aici e mai simplu, ca e ceva mai recent. Eram prin anul doi de facultate cind am hotarit, cu colegul Dan, ca ar trebui sa incercam si noi sa cistigam un ban, ca bursa aia ajungea doar de vreo 4-5 beri pe luna. Am gasit un anunt in ziar si ne-am dus acolo. Am ajuns agenti de vinzari, ca sa nu zic comis-voiajori, la o firma care scotea un ziar, numit "importatori, producatori si preturi en-gros". Treaba noastra era sa mergem din firma in firma si sa incercam sa convingem oamenii ori sa faca publicitate in revista noastra, ori macar sa se aboneze la ea. Ne-a tinut doar o luna, timp in care n-am gasit nici un musteriu pentru publicitate, doar citiva care de mila, s-au abonat pe 6 luni la mareata revista. Nu a fost un mare succes, dar macar am incercat...


• Idol (adicatelea modelul in viata, si care sa nu fie femeia cu mustata). Hmm, nu prea am avut eu idoli. La inceput a fost bunicul, care le stia pe toate, si mi le povestea si mie, si imi placea tare mult sa le ascult si sa le bag la cap. Si vroiam sa fiu si eu ca el, sa le stiu si eu pe toate. Dar nu-imi placea, ca era batrin, si eu nu vroiam sa fiu batrin. Nu am avut un idol in adevaratul sens al cuvintului, pe care sa incerc sa il copiez. Poate prin clasa a opta cind incepuse sa imi placa Depeche Mode, mi-as fi dorit sa fiu ca Dave Gahan, dar nu a fost o boala prea grea. A, si mai era Piturca, care dadea intotdeauna goluri, din orice pozitie, chiar si cu ceafa. Nu exista pe vremea aia mass-media de acum, care sa iti bage pe git tot felul de idoli de musama...


• Creation (adicatelea o creatie proprie si personala de-a mea...). Prima chestie pe care tin minte sa o fi fcut eu insumi sunt stelutele pentru bradul de craciun, pe care le faceam din capacele de staniol de la sticlele de lapte si borcanele de iaurt, impaturite in opt si apoi atent decupate cu diverse modele. Restul au fost mai tirziu, la scoala primara, la orele de lucru manual - scaune pirogravate, sticle imbracate in modele de sfoara, stergare facute la razboiul de tesut sau margele impletite pe sfoara.

Gata, cam asta ar fi. Si uite asa, mi-am adus aminte de o gramada de chestii simpatice, scormonind prin sertarasul cu amintiri. Si intrucit trebuie sa o dau mai departe, premiantii sunt: Thornofrose, Klara, Costele si Viajerina. Si Mina, ca demult nu a mai povestit nimic. Pentru ca sunt sigur ca si ei au amintiri frumoase si le va placea leapsa asta cu datul timpului inapoi... Si daca v-a placut si voua, luati si voi leapsa de aici...

Vorba zilei

Nu dispretui lucrurile mici; o luminare poate face oricind ceea ce nu poate face soarele niciodata: sa lumineze in intuneric.

Via thornofrose, de la Octavian Paler citire...

Primavara

Week-end de primavara. Lene dulce-acrisoara. O raza de soare imi bate in geam pe sub jaluzele. Si inca una. Se joaca ghiduse cu somnul meu. Trag de mine si imi spun "Trezeste-te! A venit primavara". Deschid larg geamul si le las sa patrunda in camera mea si in sufletul meu. E cald si e bine.

Imi place ca vine primavara, ca ziua devine tot mai lunga, ca nu mai plec de la job pe intuneric, ca soarele straluceste tot mai des, ca natura revine la viata. Imi place ca au inmugurit toate prin curte, si iasomia, si trandafirii, si crinii. Imi place ca in gradini si parcuri, ghioceii lasa locul zambilelor, narciselor si lalelelor. Imi place cum copacii incep incet sa se imbrace intr-o haina verde. Imi place aroma florilor ce pluteste in aer. Imi plac pasarelele care se aud cintind prin curte. Imi place ca lumea prinde viata, imi place ca vad zimbete reflectate de soarele de primavara. Imi place ca incepem sa renuntam la hainele groase.

A fost si echinoctiul de primavara, care a marcat inceputul primaverii astronomice, inceputul noului an astronomic si reprezinta intrarea Soarelui in primul semn zodiacal cardinal, semnul Berbecului. La echinoctiu, Soarele traverseaza ecuatorul ceresc, trecind din emisfera australa in cea boreala. In functie de echinoctiu se calculeaza si data Pastelui. Astfel, Sinodul Ecumenic de la Niceea a stabilit in secolul IV ca Pastele sa fie sarbatorit in prima duminica de dupa luna plina care urmeaza echinoctiului de primavara. In 1924 a fost adoptat calendarul gregorian, dar numai de catre o parte din tarile crestine, restul raminind la cel iulian, de aici aparind diferenta de data dintre Pastele ortodox si cel catolic.

Bun, deci a fost si echinoctiul, asta inseamna ca oficial este primavara. Si daca este primavara, am inceput si cu muncile administrative de curte/gradina. Toata dupa-amiaza de ieri mi-am petrecut-o linga batrinul tei care imi bucura orice zi de mai cu mirosul florilor lui. Nu stiu citi ani are batrinul tei, dar sunt sigur ca era aici cind a fost construita casa in care stau. Iar casa a fost construita in 1938. Deci batrinul tei are mai mult de 70 de ani. Si este mult mai inalt decit casa. Iar ieri am gasit un baiat care s-a urcat in batrinul tei pina aproape de virf, a taiat crengile uscate si cele care atirnau pe coama acoperisului, l-a cosmetizat, ras, tuns si frezat. Pe mine m-a luat cu frig numai cind l-am vazut pe om cum se suie ca o pisica pina in virf. Si ma gindeam cum m-as fi simtit eu sa stau mai bine de 3 ore undeva la 7-8 metri inaltime, sprijinit doar de niste crengi. Din fericire, operatiunea s-a terminat cu bine, acum am un tei cu o freza moderna, nu mai este asa pletos, si il astept sa infloreasca. Si pentru ca imi doream de mult si un pom fructifer in curte, ieri am intreprins ceva si in sensul asta. Am plecat sa iau un copacel. Chiar daca va trebui sa isi imparta teritoriul cu brazii cei mereu verzi si cu teiul batrin. Nu stiam daca sa iau un piersic sau un cais, un cires sau un visin, un mar, un par sau un prun. Sa fie un pomisor care sa infloreasca frumos, alb sau roz, si apoi sa ma bucure cu roadele lui. Sa maninc fructele culese direct din el sau sa mai astept pina vor ajunge dulceata, gem, sau tuica ? Pina la urma am ajuns in fata unui raion plin cu pomisori, si consumeristul din mine a stat si s-a gindit care e cea mai avantajoasa varianta "Pom fructifer - 24.99 RON" sau " pomi fructiferi + bulbi crini - 39.99 RON, din care 10 RON inapoi la urmatoarele cumparaturi". Si uite asa am luat doi pomisori, un mar si un visin. Amindoi sunt deja inmuguriti, iar visinul are deja si o floare, timida, care parca imi sopteste "bine ca m-ai ales pe mine, las' ca ma fac eu mare". Si marul si visinul si-au gasit loc in curte, iar acum astept sa se faca mari si sa ma incinte cu florile si cu fructele lor.

Primavara aduce cu sine certitudinea unei noi vieti. Semintele asternute in pamint sau depuse in suflet de visele noastre se trezesc incet la viata. Natura renaste si odata cu ea renastem si noi. De fiecare data, an de an, ma incearca sentimentul ca primavara ne fae sa uitam ce este trist in noi si linga noi, macar o clipa si ne ofera bucuria naturii care se trezeste la viata. Si poate pentru asta ma bucur ca un copil de tot si de toate. De fiecare frunza, de fiecare mugur si de fiecare boboc de floare descoperit. Fiecare dintre noi poarta in suflet propria lui primavara - copilaria. Si oare unde putem gaso cele mai frumoase amintiri daca nu acolo, departe, printre pomi infloriti ningind cu flori albe pe poteci. Cu parfum de primavara, miros de puritate in case si in suflete, miros de copilarie.

Va urez tuturor o primavara minunata, si va las in compania lui Vivaldi:

Dragostea dureaza 3 ani

O piesa pe care vreau sa o vad de aproape 3 ani. Mai precis de cind am citit cartea lui Frederic Beigbeder - "Dragostea dureaza 3 ani", intr-o dimineata in Vama (dupa cum povesteam aici). Am ratat-o de citeva ori, atit in Bucuresti cit si in Vama, din varii motive. Intr-un final, am ajuns aseara la Laptarie si am reusit sa o vad. Laptaria plina, cum a fost si scena teatrului Arca la "Hippioti si bolsevici". Semn ca lumea a redescoperit cultura, a reinceput sa mearga la teatru, atit in spatii clasice cit si in cele neconventionale, unde poti sa stai si sa privesti piesa cu o bere in mina.

Cartea face parte dintr-o trilogie care a debutat cu "Memoriile unui tinar ticnit" si a continuat cu "Shitter's Club", a carei poveste autorul o rezuma dezarmant de simplu - "in primul volum ma indragosteam, in al doilea ma insuram, in al treilea divortam si ma insuram din nou". De-a lungul timpului s-au facut mai multe studii care sa elucideze misterul acestui sentiment. Potrivit acestora, dragostea este o emisie de hormoni, de scurta durata. O substanta chimica, feniletilamina, stimuleaza aparitia senzatiilor de veselie, exaltare si euforie. S-a demonstrat stiintific ca acesti hormoni inceteaza sa mai actioneze dupa un timp. Mai exact, dupa trei ani. La aceeasi concluzie a ajuns si Beigbeder. "La inceput, totul este frumos, chiar si tu. Nu-ti vine sa crezi ca esti asa de indragostit. In al doilea an, lucrurile incep sa se schimbe. Ai devenit tandru. Esti mindru de intelegerea care s-a stabilit in sinul cuplului. In al treilea an, nu te mai abtii sa te uiti dupa domnisoarele proaspete care dau stralucire strazii. Curind dupa aceea, vine si momentul in care nu-ti mai poti suporta nevasta nicio secunda, fiindca te-ai indragostit de alta", scrie Beigbeder.

Piesa apartine companiei de teatru "D'aya", a fost pusa in scena de Chris Simion si a avut premiera in mai 2006, deci va implini foarte curind... 3 ani. Este o piesa de teatru jucata de obicei pe undeva prin cafenelele bucurestene sau prin cluburile de pe plaja din Vama. Reprezentatia ii are in rolurile principale pe Cristi Iacob si Adriana Trandafir.

Odata instalati si inghesuiti la o masa, am devenit partasi la petrecerea de divort a lui Marc Marronier (Cristi Iacob). Aflam ca amorul are un timp de evolutie si disolutie incontrolabil si ireversibil, de 3 ani. Satul pina la greata de splendida lui sotie, Anne (Adriana Trandafir), Marc se indragosteste isteric de Alice cea cu picioare lungi (Gabriela Iacob). Divorteaza de Anne (cu care cei trei ani de supravietuire a dragostei tocmai se scursesera) si reuseste sa ajunga cu Alice. Personajul care trecuse printr-un divort care il facuse sa reflecte la cele de mai sus se indragosteste din nou. Si ajunge sa traiasca o poveste si mai frumoasa decit prima. De data aceasta, ramine indragostit pentru totdeauna. Depaseste cu succes pragul fatidic de trei ani...

Piesa este cumva, dureros de dulce. Dureros pentru ca in spatele dulcelui sta ascuns un mesaj nu tocmai usor de acceptat. Piesa chiar merita vazuta si mi-ar fi parut rau sa continui sa o ratez, deoarece, chiar daca citisem cartea, piesa are un efect mai amplu, isi pune pecetea mai adinc asupra gindurilor si simtirilor, iar Cristi Iacob chiar face un rol foarte bun, punindu-te sa iti pui intrebari si sa te recunosti in citeva din cliseele discursurilor lui. Iar piesa te face sa rizi si te si intristeaza in acelasi timp, chiar daca sentimentul de melancolie, in mod ciudat, nu devine deranjant. Probabil 99% dintre cei din sala traiesc povestea spectacolului, dar nu au curajul sa o recunoasca. Mai precis, daca este casatorit ai toate sansele sa divortezi, daca inca nu te-ai casatorit, poate ca nu o sa o mai faci niciodata, daca esti divortat, iti reamintesti cum era cind erai casatorit. In oricare dintre situatii ai fi, tot o sa te regasesti cumva in aceasta piesa.

Adevarul sau minciuna tine de fiecare relatie in parte. Poate ca dragostea nu dureaza 3 ani sau poate ca da. Marc ne invata ca in primul an spui: "Daca ma paraseste o omor", in al doilea an spui: "Daca ma paraseste o sa sufar, dar o sa-mi treaca", iar in al treilea an spui: "Daca ma paraseste desfac o sticla de sampanie".

"In primul an - cumparam mobila, in al doilea an - mutam mobila, in al treilea an - impartim mobila"… Trist, nu-i asa? Haios, nu-i asa? Adevarat?...Posibil. Trei determinante care fac deliciul acestei piese.

Scriitorul Frederic Beigbeder spunea despre piesa: "O punere in scena reusita a romanului, care este unul foarte dificil de adaptat pentru teatru. Mi-a placut foarte mult structura regizorala foarte clar conturata, modul neconventional de punere in scena si jocul excelent al actorilor. Am incercat, in carte, sa fac lumea sa rada pe seama divortului si a problemelor sentimentale, iar piesa reuseste din plin acest lucru. Daca e ceva rau in piesa asta e ca dureaza prea putin. Ar trebui sa dureze trei ani", in timp ce regizorul Chris Simion spunea: "Este un spectacol post modern, recomandat spectactorilor dezinhibati si lipsiti de prejudecati, un spectacol neconventional, care anuleaza limita dintre actori si spectatori. De fapt nu e un spectacol, e viata fiecaruia".

"Dragostea dureaza 3 ani" nu e o concluzie, ci o provocare de a infrunta realitatea. Dragostea nu dureaza doar trei ani, dar dragostea moare.. Moare pentru a renaste si mai puternic alaturi de altcineva. Cel putin asa spune piesa. Sau pina la urma dragostea reuseste sa dureze nu atit cit vrem noi, ci cit suntem noi pregatiti. Ramine la latitudinea noastra ce alegem sa credem.

Oare dragostea dureaza intr-adevar doar 3 ani? Cu adevarata jumatate a sinelui, sufletului si gindirii, limitele nu exista. Tot ce intilnesti pana in acel moment sunt doar pioni ai unui joc. La urma urmei, totul e un joc facut sa ne placa. E un joc, dar nu o joaca...