De 1 Iunie

Copilaria este un tarim magic. Nu stim cind si unde incepe si nu stim cind si unde se termina. Ne trezim doar ca numai suntem copii, ca am iesit din copilarie, uneori fara sa o fi trait pe deplin... Copilaria este o lume fermecata, duioasa, dulce, lina, in care orice se poate intimpla. Orice! Este virsta la care ne putem intilni oricind cu balaurul cu sapte capete, cu zgripturoaica cea haina, putem fi vrajitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii mintii si sa credem cu tarie ca am fost acolo cu adevarat...

La multi ani tuturor copiilor din voi, din noi toti. Hai sa incercam sa mai fim copii, macar pentru o clipa, sa ne imaginam ca suntem din nou acolo...

Buna dimineata, copilarie!

Imi aduc aminte de tine… De genunchii tai zdreliti, de zimbetele care inundau efervescent lumea din jur, de curiozitatea ta care, recurent, te purta catre cele mai nebanuite cotloane ale podului bunicilor.

Buna dimineata, copilarie!

Nu te-am uitat. Cum n-am uitat nici gustul cireselor furate din curtile vecinilor, nici mirosul florilor de cimp din coronitele pe care le impleteai cu meticulozitate, cit era ziua de lunga.

Buna dimineata, copilarie!

Spune-mi, iti mai aduci aminte mine? Sunt tot eu, cel pe care-l stii. Nu te uita la ridurile care mi-au acoperit chipul, la firele de par albe de la timple sau la kilogramele in plus. Viata, oamenii, iubirea au lasat amprente pe drumul meu. Ignora-mi umerii obositi, gindurile triste, nelinistile din suflet, visele tacute, aripile frinte…. Sunt tot eu. Cel care alerga exuberant pe cimpuri, cel care batea toata ziua mingea pe maidan, care mesterea continuu vapoare si avioane de hirtie dar si pocnitori cu fosforul de la chibrituri. Sunt eu, priveste-ma mai bine! De ce imi taci? Chiar nu iti mai aduci aminte de mine?

Prima data

Am primit de la Luli o leapsa simpatica legata si stimulatoare de amintiri. Leapsa se numeste "Tell me your first" si trebuie sa scriu despre prima/cea mai veche amintire legata de urmatoarele:

• Car (adica masina sau vehicul) - aici imi aduc aminte de Fiatul 850 pe care il aveau ai mei pe vremea cind am deschis si eu ochii. Mai tin si acum minte numarul lui de inmatriculare "4-B-6045", dar si chinul de a ne sui 4 oameni plus subsemnatul pe atunci in stadiul de gagalice in piticania respectiva; iar daca trebuie sa spun de prima mea masina, atunci evident the prize goes to ... Batrina Nova, Dacia mea Nova editia 1998, pe care mi-am luat-o in 2002 si cu care m-am prezentat intr-o seara acasa, zicindu-le alor mei "Hai pina afara, sa va arat ceva... Iete-te, mi-am luat masina!". Si care m-a purtat credincios pe drumurile patriei vreme de aproape 4 ani, slujindu-mi atit ca mijloc de locomotie, cit si ca loc de dormit sau de facut nebunii, cazare sau ring de dans in Vama...


• Trip within the borders (adicatelea excursiune pe plaiurile mioritice)... Hmmm... Am gasit o poza cu mine balacindu-ma in mare care dateaza din 1979 de la Saturn (deci aveam vreo 2 ani si jumatate). Nu mai tin minte prea multe, dar mare noroc cu poza cu pricina, pe care de altfel o puteti si vedea aici. Iar daca ma gindesc la prima plecare undeva fara ai mei, se intimpla in vara lui 1989, in tabara la Muntele Rosu, cu proful de geografie cel gagicar si a lui chitara si toata gasca de nebuni de clasa a sasea, si toate plimbarile de prin muntii din zona, faptul ca am vrut sa impart acelasi pat cu Mona dintr-a noua, dar nu m-a lasat proful neam, explicindu-mi ca sunt prea mic pentru chestii de genul asta, dupa care s-a dus si s-a culcat... cu Irina dintr-a noua :)


• Trip abroad (adicatelea peste granite). Aici primul lucru pe care mi-l amintesc a fost imediat dupa revolutie, in vara lui 1990, cind am fost cu bunica si cu niste vecini intr-o excursie de citeva zile pina la Cernauti (in partea de Bucovina care a ramas in Ucraina). Tin minte ca am ramas marcat de faptul ca in troleibuz era o voce feminina care, m-am prins eu, anunta fiecare statie inainte, ceea ce mi s-a parut fenomenal, si a mai durat mult pina sa vad si in Bucuresti asa ceva. Si m-a mai mirat si faptul ca am gasit la o trecere de pietoni un buton pe care am apasat si deodata s-au oprit toate masinile, s-a facut verde, si cum stateam eu asa si ma uitam, am invatat o gramada de cuvinte noi in limba rusa :) Iar din ciclul plecari fara ai mei, prima data am fost la Londra, in toamna lui 2000, la un seminar organizat de o banca de acolo, si a fost super, am avut o viata de noapte foarte agitata, iar la seminar intotdeauna stateam in ultimul rind si purtam ochelari de soare, sa nu se vada ca dorm...


• Memory (adicatelea amintiri din copilarie). Wow... asta e grea. Trebuie sa scormonesc bine sa imi aduc aminte de tractorasul din plastic calare pe care faceam ture de curte, de copaia verde in care ma mai imbaiau ai mei, de plimbarile cu bunicul prin parcul de la coltul strazii, de patutul din lemn cu abtibilduri cu Alba ca Zapada si cei sapte pitici, sau de vecinul imbracat in Mos Craciun pe care l-am deconspirat dupa ceasul de la mina...


• Pet (adicatelea animal, dar nu de plus). Aici il tin minte pe Bozzy, motanul gri al vecinilor care isi petrecea o mare parte din viata la noi in curte. Iar primul catel pe care il tin minte si de care ma impiedicam mereu prin curte a fost maidanezul Rex, o chestie mica dar cu personalitate.


• Crush (adicatelea prima data cind mi s-au incins calciiele...). He-he-he... Ce vremuri. Eram la gradinita si eram topit dupa zimbetul angelic al Franciscai, colega de la grupa mica. Ne intilneam la parculet si mergeam de mina pina la gradinita. Ne puteti vedea impreuna in poza de mai sus. Imi placea tare mult de ea si tin minte ca l-am intrebat pe bunicul daca ma lasa sa ma insor cu ea, ca nu imi convenea ca el era insurat, tata era insurat, iar eu nu... Nu mai stiu de ce nu m-a lasat, asa ca am ramas burlac pina in ziua de azi. Iar din cite stiu eu, Franca s-a maritat acum citiva ani...


• Discovery (adicatelea prima descoperire, ca n-aveam pe vremea aia Discovery la televizor). E clar ca cele mai multe descoperiri le faci in copilarie - descoperi parintii, bunicii, locuinta, povestile, jucariile, desenele animate, dulciurile, iubirea, invidia, binele, raul etc. Prima descoperire de care totusi imi aduc aminte a fost un buton pe care am apasat si s-a facutintuneric. Mi s-a facut frica si am inceput sa pling. Dar, din reflex, am mai apasat odata pe buton. Si... ce fericire, a fost din nou lumina. Si m-am oprit din plins. Si am inceput sa ma joc cu intrerupatorul ala, pina am fost luat cu brutalitate de acolo si mi s-a zis ca nu am voie...


• Job (adicatelea prima data cind am facut ceva si am luat si bani pentru asta). Aici e mai simplu, ca e ceva mai recent. Eram prin anul doi de facultate cind am hotarit, cu colegul Dan, ca ar trebui sa incercam si noi sa cistigam un ban, ca bursa aia ajungea doar de vreo 4-5 beri pe luna. Am gasit un anunt in ziar si ne-am dus acolo. Am ajuns agenti de vinzari, ca sa nu zic comis-voiajori, la o firma care scotea un ziar, numit "importatori, producatori si preturi en-gros". Treaba noastra era sa mergem din firma in firma si sa incercam sa convingem oamenii ori sa faca publicitate in revista noastra, ori macar sa se aboneze la ea. Ne-a tinut doar o luna, timp in care n-am gasit nici un musteriu pentru publicitate, doar citiva care de mila, s-au abonat pe 6 luni la mareata revista. Nu a fost un mare succes, dar macar am incercat...


• Idol (adicatelea modelul in viata, si care sa nu fie femeia cu mustata). Hmm, nu prea am avut eu idoli. La inceput a fost bunicul, care le stia pe toate, si mi le povestea si mie, si imi placea tare mult sa le ascult si sa le bag la cap. Si vroiam sa fiu si eu ca el, sa le stiu si eu pe toate. Dar nu-imi placea, ca era batrin, si eu nu vroiam sa fiu batrin. Nu am avut un idol in adevaratul sens al cuvintului, pe care sa incerc sa il copiez. Poate prin clasa a opta cind incepuse sa imi placa Depeche Mode, mi-as fi dorit sa fiu ca Dave Gahan, dar nu a fost o boala prea grea. A, si mai era Piturca, care dadea intotdeauna goluri, din orice pozitie, chiar si cu ceafa. Nu exista pe vremea aia mass-media de acum, care sa iti bage pe git tot felul de idoli de musama...


• Creation (adicatelea o creatie proprie si personala de-a mea...). Prima chestie pe care tin minte sa o fi fcut eu insumi sunt stelutele pentru bradul de craciun, pe care le faceam din capacele de staniol de la sticlele de lapte si borcanele de iaurt, impaturite in opt si apoi atent decupate cu diverse modele. Restul au fost mai tirziu, la scoala primara, la orele de lucru manual - scaune pirogravate, sticle imbracate in modele de sfoara, stergare facute la razboiul de tesut sau margele impletite pe sfoara.

Gata, cam asta ar fi. Si uite asa, mi-am adus aminte de o gramada de chestii simpatice, scormonind prin sertarasul cu amintiri. Si intrucit trebuie sa o dau mai departe, premiantii sunt: Thornofrose, Klara, Costele si Viajerina. Si Mina, ca demult nu a mai povestit nimic. Pentru ca sunt sigur ca si ei au amintiri frumoase si le va placea leapsa asta cu datul timpului inapoi... Si daca v-a placut si voua, luati si voi leapsa de aici...

Primavara

Week-end de primavara. Lene dulce-acrisoara. O raza de soare imi bate in geam pe sub jaluzele. Si inca una. Se joaca ghiduse cu somnul meu. Trag de mine si imi spun "Trezeste-te! A venit primavara". Deschid larg geamul si le las sa patrunda in camera mea si in sufletul meu. E cald si e bine.

Imi place ca vine primavara, ca ziua devine tot mai lunga, ca nu mai plec de la job pe intuneric, ca soarele straluceste tot mai des, ca natura revine la viata. Imi place ca au inmugurit toate prin curte, si iasomia, si trandafirii, si crinii. Imi place ca in gradini si parcuri, ghioceii lasa locul zambilelor, narciselor si lalelelor. Imi place cum copacii incep incet sa se imbrace intr-o haina verde. Imi place aroma florilor ce pluteste in aer. Imi plac pasarelele care se aud cintind prin curte. Imi place ca lumea prinde viata, imi place ca vad zimbete reflectate de soarele de primavara. Imi place ca incepem sa renuntam la hainele groase.

A fost si echinoctiul de primavara, care a marcat inceputul primaverii astronomice, inceputul noului an astronomic si reprezinta intrarea Soarelui in primul semn zodiacal cardinal, semnul Berbecului. La echinoctiu, Soarele traverseaza ecuatorul ceresc, trecind din emisfera australa in cea boreala. In functie de echinoctiu se calculeaza si data Pastelui. Astfel, Sinodul Ecumenic de la Niceea a stabilit in secolul IV ca Pastele sa fie sarbatorit in prima duminica de dupa luna plina care urmeaza echinoctiului de primavara. In 1924 a fost adoptat calendarul gregorian, dar numai de catre o parte din tarile crestine, restul raminind la cel iulian, de aici aparind diferenta de data dintre Pastele ortodox si cel catolic.

Bun, deci a fost si echinoctiul, asta inseamna ca oficial este primavara. Si daca este primavara, am inceput si cu muncile administrative de curte/gradina. Toata dupa-amiaza de ieri mi-am petrecut-o linga batrinul tei care imi bucura orice zi de mai cu mirosul florilor lui. Nu stiu citi ani are batrinul tei, dar sunt sigur ca era aici cind a fost construita casa in care stau. Iar casa a fost construita in 1938. Deci batrinul tei are mai mult de 70 de ani. Si este mult mai inalt decit casa. Iar ieri am gasit un baiat care s-a urcat in batrinul tei pina aproape de virf, a taiat crengile uscate si cele care atirnau pe coama acoperisului, l-a cosmetizat, ras, tuns si frezat. Pe mine m-a luat cu frig numai cind l-am vazut pe om cum se suie ca o pisica pina in virf. Si ma gindeam cum m-as fi simtit eu sa stau mai bine de 3 ore undeva la 7-8 metri inaltime, sprijinit doar de niste crengi. Din fericire, operatiunea s-a terminat cu bine, acum am un tei cu o freza moderna, nu mai este asa pletos, si il astept sa infloreasca. Si pentru ca imi doream de mult si un pom fructifer in curte, ieri am intreprins ceva si in sensul asta. Am plecat sa iau un copacel. Chiar daca va trebui sa isi imparta teritoriul cu brazii cei mereu verzi si cu teiul batrin. Nu stiam daca sa iau un piersic sau un cais, un cires sau un visin, un mar, un par sau un prun. Sa fie un pomisor care sa infloreasca frumos, alb sau roz, si apoi sa ma bucure cu roadele lui. Sa maninc fructele culese direct din el sau sa mai astept pina vor ajunge dulceata, gem, sau tuica ? Pina la urma am ajuns in fata unui raion plin cu pomisori, si consumeristul din mine a stat si s-a gindit care e cea mai avantajoasa varianta "Pom fructifer - 24.99 RON" sau " pomi fructiferi + bulbi crini - 39.99 RON, din care 10 RON inapoi la urmatoarele cumparaturi". Si uite asa am luat doi pomisori, un mar si un visin. Amindoi sunt deja inmuguriti, iar visinul are deja si o floare, timida, care parca imi sopteste "bine ca m-ai ales pe mine, las' ca ma fac eu mare". Si marul si visinul si-au gasit loc in curte, iar acum astept sa se faca mari si sa ma incinte cu florile si cu fructele lor.

Primavara aduce cu sine certitudinea unei noi vieti. Semintele asternute in pamint sau depuse in suflet de visele noastre se trezesc incet la viata. Natura renaste si odata cu ea renastem si noi. De fiecare data, an de an, ma incearca sentimentul ca primavara ne fae sa uitam ce este trist in noi si linga noi, macar o clipa si ne ofera bucuria naturii care se trezeste la viata. Si poate pentru asta ma bucur ca un copil de tot si de toate. De fiecare frunza, de fiecare mugur si de fiecare boboc de floare descoperit. Fiecare dintre noi poarta in suflet propria lui primavara - copilaria. Si oare unde putem gaso cele mai frumoase amintiri daca nu acolo, departe, printre pomi infloriti ningind cu flori albe pe poteci. Cu parfum de primavara, miros de puritate in case si in suflete, miros de copilarie.

Va urez tuturor o primavara minunata, si va las in compania lui Vivaldi:

La multi ani, iubit conducator !

Daca ar mai fi trait, Nicolae Ceausescu ar fi implimit astazi 91 de ani. Iar daca nu ar fi cazut comunismul, ar fi fost inca presedintele Republicii Socialiste România si secretarul general al Partidului Comunist Român. Asa, astazi se implinesc 20 de ani de la ultima serbare a zilei de nastere.

Despre programul oficial al sarbatorii zilei lui Nicolae Ceausescu aflam multe din presa vremii. De dimineata, intr-o festivitate ce s-a desfasurat la Consiliul de Stat, "tovarasul" a primit omagiile colegilor din conducerea de partid si de stat, precum si ale diplomatilor straini acreditati la Bucuresti. Seara, Ceausescu i-a cinstit pe membrii Comitetului Politic Executiv printr-o "masa tovaraseasca". Cei mai cunoscuti interpreti de muzi­ca populara "se produceau" in cinstea conducatorului. Cu asemenea prilejuri, printre altii, Gica Petrescu, Ange­la Moldovan, Ion Voicu, Gheor­ghe Zamfir erau mobilizati prin Consi­liul Culturii. Cadourile erau procurate prin intermediul prim-secretarilor de partid de la judete, care tri­miteau tablouri pictate de taranci cu intelegerea ca erau artiste din popor, sculpturi in lemn cu chipul celui sarbatorit, tesaturi sau obiecte din cera­mi­ca. Ultima aniversare s-a organizat la cazinoul din Sinaia. Ca de obicei, i-au fost alaturi membrii Comitetului Politic Executiv împreuna cu sotiile. Receptia a tinut citeva ore, fara a se prelungi, ca in vremurile tineretii, la ore mici in noapte. Peste sarbatorit trecusera anii, caci implinise 71 de primaveri si 55 de ani de activitate revolutionara.

Din anii 1970, cind manifestarile se limitau la o consemnare in Scinteia si la o telegrama colectiva semnata de membrii Comitetului Central, aniversarea "tovarasului" a ajuns la o uriasa sarabanda de actiuni la nivel national - numere omagiale ale ziarelor si revistelor, programe intregi ale televiziunii nationale, volume omagiale, telegrame ale colectivelor de oameni ai muncii. Sarbatori­rea lui 26 ianuarie a cunoscut un proces de amplificare si diversificare a ac­tiunilor dedicate Conducatorului, de la un an la altul, in patrimoniul de protocol al sarbatorii intrind noi si noi manifestari.

Eu nu sunt in nici un caz un nostalgic al comunismului, dar gindindu-ma acum la acei ani, am nostalgia copilariei, asa cum era ea, frumoasa, pura, traita in niste constringeri care totusi ne faceau mai apropiati. Departe de mass-media asa cum este ea acum, de violenta reflectata in aceasta, de societatea consumerista in care suntem indopati cu produse nesanatoase... mi-e dor de lucrurile simple ale acelor vremuri, asa cum mi le aminteam aici. Rindurile de acolo descriu efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, cu Mihaela, Balanel si Miaunel, cu de-a v-ati ascunselea si tara, tara, vrem ostasi.

Simona a incercat azi un exercitiu de imaginatie, incercind sa isi descrie viata de acum daca am fi fost inca pe vremea celui mai iubit fiu al patriei. Stau sa ma intreb si eu, cum ar fi fost viata mea in aceste conditii? Probabil imi continuam oricum pasiunea pentru calculatoare (Revolutia m-a prins inscris la cercul de informatica de la Casa Pionierilor si Soimilor Patriei), probabil faceam acelasi liceu Sfintu Sava (ca atit m-au batut ai mei la cap ca trebuie sa merg acolo si nu in capul strazii la liceul 35), dar mai departe cred ca as fi urmat traditia familiei, as fi facut Politehnica si as fi ajuns un inginer de seama, priceput la programare. Prietenii din liceu ar fi putut fi tot aceiasi, dar cei din facultate cu totul altii, probabil m-as fi casatorit cu o colega de facultate, iar acum, la 32 de ani, as fi avut deja 2 plozi, un baiat de 7 ani si o fata de 3 ani. As fi condus o Dacia 1710, cu numar cu sot, ca sa pot sa circul in a doua si a patra simbata a lunii. La intreprindere m-as fi dus cu metroul. Daca ar fi trait Ceausescu, acum sigur am fi avut de cel putin 10 ani metrou in Drumul Taberei. In week-end-uri m-as fi intilnit cu prietenii fie la un gratar (pe care puneam spaga vreunui amic care se tinea cu casiera de la Frigotehnica), fie la un film la Patria sau la Scala, poate la vreo piesa de teatru, poate la o bere la Gambrinus sau Odobesti, sau de ce nu, la Cenaclul Flacara, sa il vad pe Tudor Chirila cintind alaturi de Adrian Paunescu 'Si totusi exista iubire". Concediul mi l-as fi facut la 2 Mai, unde m-ar fi dus cindva vreun prieten satul de Eforie Nord, si unde as fi descoperit o lume boema. Poate, daca ar fi fost un an bun, as fi prins vreo delegatie la Moscova sau la Leningrad. Prietena mamei din Germania ne-ar fi trimis un pachet cu tot felul de bunatati - o ciocolata Milka, un gel de dus Nivea, un deodorant Fa, niste prezervative Durex (ca stie ca aici nu exista).

Dimineata m-as scula la 7, as minca sendvisul cu cascaval si parizer de soia, incalzit la toasterul adus acum 10 ani din RDG, as pleca spre statia de metrou de la Razoare, m-as inghesui in metrou cu mii de oameni, as ajunge la serviciu, unde as bea un nechezol si as fuma o carpata de Tirgu Jiu. La prinz, ies cu colegii la masa la "circul foamei" si mai comentam despre fotbal, despre sirul de 5 ani fara infringere al Stelei si al lui Dinamo, si despre marele meci dintre ele care o sa fie in iunie. As asculta muzica la Radio Romania, i-as lua mamei Scinteia cu suplimentul omagial, apoi as lua de la serviciu unul din jocurile scrise de un coleg, sa i-l duc lui ala micu, ca de cind i-am schimbat HC2005 cu un 286 nu se mai dezlipeste de el, nici pe afara la fotbal si la ratele si vinatorii nu mai sta. La ora 15 as pleca spre casa. Pe drum ma opresc la Alimentara de la Unversitate, am auzit ca au bagat pui. Daca face si Horica cinste cu ceva din purcelul ala pe care l-a primit spaga saptamina trecuta, m-am scos. Ma duc si prin camine prin Regie, stiu acolo pe un baiat care are DVD-uri cu filme aduse de-afara si niste listinguri de pe niste forumuri, ma pasiona si pe mine o chestie. Daca a adus cumva si deodorante Impulse, ma scot, desi mai e pina la chenzina. Mai stau o ora la coada si la lapte si faina, au adus si ceva portocale, iar nevasta-mea e din acelasi sat cu vinzatoarea de la Alimentara de la Favorit, asa ca saptamina asta avem si fructe...

Seara ma uit la Telejurnal, apoi intru un pic pe internet, unde sunt restrictionate 99.9% din site-uri, dar am reusit eu cumva sa sparg firewall-ul si proxy-ul si sa pot intra pe www.cnn.com sa vad ce se mai intimpla prin lume. La 9 ma duc sa fac dus, ca e ora de apa calda. Vedem unul din filme, sa terminam pina la 11.30, cind se ia lumina. Apoi somn, ca miine e o noua zi. Si mai e pina simbata la prinz, cind incepe week-end-ul.

Oare asa ar fi fost? Suntem atit de obisnuiti cu lumea de azi, incit ne e atit de greu sa ne amintim si sa ne imaginam cum ar fi putut fi acum... Poate doar o excursie in Cuba (inca a) lui Fidel Castro ne poate arata cum se impaca mileniul 3 cu comunismul. Dar a fost comunismul un rau mai mare decit consumerismul feroce? Oare atunci cind eram cu totii egali, ar mai fi aparut atitia mitocani? Sau ne-am fi vazut cu totii de treaba, de rutina existentei de zi cu zi, si de cozile la lapte, fara sa ii deranjam pe ceilalti?

Partidul... Ceausescu.... Români-i-i-a...

Un fel de Craciun

A venit si seara de 24 decembrie. E seara de ajun, miine este Craciunul, dar parca il simt mai departe ca niciodata. Soarele care a fost azi toata ziua si ghioceii pe care i-am zarit ieri in piata la o tiganca ma fac sa ma gindesc ca e mai aproape Pastele decit Craciunul. Ce Craciun e cel fara nici un pic de zapada ? Da, am vazut, a nins azi exact 2 minute, de la 14.33 la 14.35. Tin minte in alti ani de Craciun era plin de zapada. Intr-o seara de ajun, acum citiva ani, am vazut o Dacie Nova sub un munte de zapada in fata bancii, era a unui coleg pe care nu il cunosteam. Si chiar daca nu il cunosteam, am luat si eu o lopata si am muncit jumatate de ora cot la cot sa ii scoatem masina de sub nameti, ca sa poata sa ajunge si el la cei dragi. Iar acum? Nici macar doi fulgi?

Ieri am fost si am cumparat cadouri, am cumparat un brad din piata (pe la Bricostore nu mai ramasesera prea aratosi, iar in piata inca era plin...). Iar daca peste tot este plin de brazi din Danemarca, mie nu mi-au placut deloc acestia, dintr-un motiv foarte simplu: nu miros a brad. Bradul romanesc pe care l-am luat nu a fost romanesc din patriotism, ci pentru ca miroase frumos a brad, miroase a Craciun, miroase a colinde, miroase a cozonaci si sarmale. Da, miroase a brad si a rasina si chiar nu ma supar ca o vreme o sa imi miroasa si masina a brad. Acasa mirosea frumos a cozonac si mi-am adus aminte de cozonacii facuti de bunica in copilarie si mi s-a facut dor de ea. Acum bradul e frumos impodobit, iar afara am intins cabluri cu multe luminite, si nu mai sunt invidios pe vecinii care impodobeau frumos casele si curtile in anii trecuti.

Dar astazi nu a semanat deloc a zi de ajun. Soarele primavaratic de decembrie a mingiiat un Bucuresti zgribulit, amortit si obosit, cei doi fulgi de nea pe care i-am vazut nu mi-au putut estompa amintirea Craciunurilor pline de zapada din copilarie, iar de la serviciu am plecat cind se inserase deja si oboseala si somnul incepeau sa-si spuna deja cuvintul. Colindele traditionale de care ma bucuram in copilarie au fost inlocuite de MTV, Mos Craciun a devenit mai mercantil ca niciodata (am inteles ca Bucurestiul a intrat in Cartea Recordurilor pentru cel mai mare numar de Mosi Craciuni care au umblat simultan prin oras, impartind cadouri, se pare cau fost aproape 4.000; ori eu asociam Craciunul cu existenta unui singur Mos, pe care il asteptam cu totii cu nerabdare sa soseasca cu sania lui cu reni din Laponia, si nu cu inca 3.999 de mosi din Cora, Carrefour, Auchan, Metro, Selgros, Real sau Kaufland).

Si anul asta fac Craciunul acasa, in familie. Si iarasi imi dau seama ca daca la altii in familie inseamna reunirea unui intreg neam, eu voi sta din nou doar cu mama, pentru ca ceilalti s-au dus, incet. incet, spre o lume mai buna. Iar restul familiei nu este suficient de aproape. Prietenii cei mai apropiati sunt ca de obicei prin alte zari, iar anul asta resimt in plus si singuratatea, faptul ca viata mea nu mai implica doi ci doar unul, iar citeodata, in special de asemenea ocazii, asta doare.

Si imi dau seama ce mult s-a schimbat lumea. Daca in copilarie Craciunul era o insiruire de traditii, cu impodobit bradul, cu cadouri marunte si banale dar de care ma bucuram foarte tare ca orice copil, cu miros de cozonaci facuti in casa, si cu placintele facute de bunica chiar in seara de ajun (of, Doamne, si acum le mai simt mirosul...) si cu bucuria de a primi si a darui cadouri celor dragi si de a fi cu totii impreuna, si asta in conditiile unei oarecare ilegalitati (ca doar regimul ne invata sa il sarbatorim pe Mos Gerila si nu pe Mos Craciun); acum s-a schimbat totul, mercantilul si comercialul au invins traditia, sloganul sarbatorilor nu mai este "Fii mai bun si daruieste celor dragi" ci "cumpara cit mai mult", brazii naturali au fost inlocuiti de brazi cu schelet metalic si ramuri din polietilena, clinchetul clopoteilor de zgomotul petardelor, mireasma de cozonac de mirosul de praf de pusca ramas dupa petarde, colindele de manele. Imi plac podoabele de Craciun, imi place atmosfera colorata din marile orase cu luminite colorate peste tot, imi plac casele impodobite cu ghirlande luminoase si beteala. Dar nu imi place cind si acestea devin mijloace de a etala statutul social - eu am mai multe decit toti vecinii, sa vada toata lumea ca am bani si imi permit. Si uite asa Craciunul s-a desacralizat total, si as putea sa mai scriu la nesfirsit despre asta, dar mai bine ascult niste colinde si mai pun citeva globulete in brad.

A, si nu in ultimul rind, ma enerveaza ca toti se imbogatesc pe seama noastra, si a goanei dupa cadouri. Iar cel mai mult ma enerveaza operatorii de telefonie mobila, care au indus saga sms-urilor. Dragii mei Vodafone, Orange, Zapp si Cosmote, va anunt solemn cu aceasta ocazie ca de aceasta data nu mai am de gind sa va imbogatesc trimitind mesaje geniale, induiosatoare si rimate cu "Sfinta lumina" si cu "Vestea minunata" si cu "Pastorii se intilnira" la toata agenda telefonica, la persoane cu care nu am mai vorbit de ani de zile dar carora le trimit sms-uri de 3 ori pe an (de Paste, de Craciun si de Anul nou). Pentru ce l-as deranja pe nea Avram, fostul meu mecanic de pe vremea Daciei Nova, sau pe vreo fosta colega de birou a mamei, sau pe verisoara prietenei fratelui vreunei foste prietene sau pe vreo one night stand de prin Club A de acum 5 ani sau vreo fata cu care am corespondat 2 saptamini pe mIRC acum 7 ani ? Oricum nu isi mai aduc aminte de mine si cu mesajul meu sau fara el tot la fel de bine vor petrece. Si la fel de mult nu ma vor incalzi mesajele de la numere de telefon necunoscute si nesemnate. Va multumesc tuturor celor care va veti gindi si la mine si va promit ca va voi raspunde la mesaje, dar nu va voi scrie nici unul din acele mesaje primite si facute forward la toata agenda. Iar daca nu ne-am maivazut de mult si mi-e dor de voi, va voi suna sa va urez personal sarbatori fericite, sa va aud vocea sau poate ne vom intilni la o felie de cozonac si un pahar de vin, dar nu va voi trimite sms-uri de genul "miros de brad, parfum de flori, bat in fereste uratori, clipesc pe cer mii de culori, fiti cuminti de sarbatori, acum si-n anii viitori".

Sa curga sms-urile ! (deja am primit 3 de cind scriu postul asta...).

Si voua tuturor celor ce ati citit aceste rinduri va urez sa aveti parte de un Craciun fericit, de pace si liniste alaturi de cei dragi, de un mos darnic cu un sac cit mai plin si de multa iubire.

Mos Nicolae

In fiecare an, de ziua Sfintului Nicolae, ma simt din nou copil: in ajun imi lustruiesc ghetele si arunc priviri furise pe geam sperand sa il zaresc. Asa voi face si in acest an, chiar daca stiu ca anii au trecut si nu o sa mai gasesc nimic in ghete. Sincer o spun - mi-e dor de Mos Nicolae, de emotia teribila cu care imi pregateam ghetutele linga intrare, de somnul colorat si gustul dulce al dorintelor secrete din noaptea de dinaintea sosirii miraculoase a Sfintului. Mi-e dor de incordarea asteptarii copilaresti, de gandul - usor vinovat - al nuielusii de alun. In ciuda celor citeva nuieluse pe care le-am gasit de-a lungul anilor bagate in cizme, nu am incetat niciodata sa ma pregatesc asa cum se cuvine pentru sosirea lui Mos Nicolae. Citi dintre noi nu au asteptat cu infrigurare dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu´ a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara? In noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii asteapta cu nerabdare cadourile delicioase lasate de Mos Nicolae in ghetute si cu siguranta iti aduci si tu aminte de fosnetul ambalajelor de ciocolata sau de mirosul dulce de portocale din dimineata in care te trezeai intrebindu-te daca mosul ti-a adus dulciuri sau doar o nuielusa.
Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae s-a impamintenit mai mult la oras. Este posibil sa fie un imprumut din tarile catolice, unde Mos Craciun este cel care pune daruri in ghete sau ciorapi anume pregatiti. Mos Craciun, asa cum este el cunoscut azi, cu renii si vesmintul rosu si barba alba, a fost inventat la inceputul secolului XX de o companie de publicitate americana, care facea reclama pentru celebra Coca-Cola. Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este insa Sfintul Nicolae. Copiilor obraznici li se poate intampla ca Mos Nicolae sa le aduca si cite un bat, mai ales ca rolul de ocrotitor al familiei, cu care a fost investit de religia ortodoxa, ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor.

Legenda lui Mos Nicolae reprezinta una dintre cele mai populare si mai frumoase sarbatori de iarna, insa el a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfintul Nicolae. Povestea incepe cu un batran numit Sfintul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in anul 340 in vremea lui Hristos si a fost ingropat in Myra. El s-a nascut cindva la inceputul mileniului in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati, insa parintii sai au murit intr-o epidemie cind el era inca un copil. Nicolae si-a dedicat de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi, devenind cunoscut in toata lumea ca un adevarat pansament pentru sufletele celor in nevoie si ca un protector al copiilor. In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfintul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 343. Ziua mortii lui a devenit ziua Sfintului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfint, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.
Tirziu, in secolul XI, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfintului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui, in Ari, un oras port din sudul Italiei. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfintului Nicolae. Ei au preluat legenda lui Mos Nicolae in locurile lor natale. Legenda s-a raspandit in toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari.
In Europa, in secolul al XII-lea, ziua Sfintului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Germania, Franta si Olanda celebreaza ziua de 6 decembrie ca o sarbatoare religioasa si ofera cadouri copiilor si saracilor, si ajuta fetele fara posibilitati materiale sa se marite, oferindu-le o zestre. Cind colonistele olandeze au calatorit in America, au adus cu ele un episcop care purta un costum rosu si mergea calare pe un cal alb. Imaginea americana a episcopului va evolua treptat pana la cea a unui batrin spiridus vesel. A fost descris ca un batrin olandez vesel si bucalat din comedia "Istoria New-York-ului", a lui Washington Irving. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfintul Nicolae. In unele culturi, Sfintul Nicolae calatoreste alaturi de un insotitor care il ajuta. In Olanda, episcopul navigheaza pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, care ii spune cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri, iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter. In Germania, Sfintul Nicolae calatoreste tot cu un ajutor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiti cu cateva lovituri de nuia. In Italia, La Befana este zana buna care se imbraca in negru si aduce daruri copiilor la 6 decembrie. In multe tari latine: Spania, Puerto Rico, Mexic si America de Sud, copiii ii asteapta pe cei trei regi sa le aduca daruri de Craciun. Vine, vine Mos Nicolae...

Ca si firea Sfintului, sarbatoarea este simpla si smerita. Lui Mos Nicolae nu trebuie sa-i oferi nimic - nici promisiuni, nici poezii invatate pe de rost. Cred ca este indeajuns sa-ti pui o dorinta si sa i te inchini. Important este sa credem in el. Este limpede ca, fara candoare si fara suflet de copil, nu poti discuta cu Mosul. Nu virsta conteaza. Romanii stiu prea putine despre identitatea si biografia reala a Sfintului Nicolae, desi il tin foarte drag. San Nicoara, cum era indeobste numit in lumea traditionala, este mai degraba un personaj mitologic, in jurul caruia s-au tesut legende diverse si uneori nastrusnice, cu vagi ecouri din cultul bisericesc. El ar fi al doilea sfint facut de Dumnezeu si ar sta de-a stinga acestuia. San Nicoara este acum batrin, dar atunci cind era tinar se pare ca ar fi fost podar, dupa cum spun unii, sau corabier si pescar, dupa cum spun altii. Ca protector al corabierilor, Sf. Nicolae este foarte cunoscut atit in Rasarit, cit si in Apus. El ar fi oprit si apele Potopului pe vremea lui Noe. Se pare ca ipostaza de Mos Niculae, cu obiceiul de a face daruri copiilor (dulciuri pentru cei cuminti si nuieluse pentru cei neastimparati), este o inovatie oraseneasca, prefigurind darnicia mai substantiala a lui Mos Craciun.
Parerea specialistilor: "Nascut in a doua jumatate a secolului al III-lea, intr-o provincie din Asia Mica, Sf. Nicolae a fost episcop in Mira Lichiei, fiind intemnitat in vremea imparatilor persecutori Diocletian si Maximilian. Traditia ii atribuie numeroase miracole, prin care a ramas cunoscut ca protector al celor saraci si neputinciosi. Nu mai putin de 21 de miracole ii sunt atribuite Sfintului Nicolae. Acesta este slavit pentru credinta, zelul si dragostea pentru semeni, si in special pentru copii. In timpul vietii lui, Sfintul Nicolae ar fi inviat trei copii omorati de un hangiu prea hapsin, asa precizeaza legenda, si de aici, iata, poporul a transferat acest lucru vizavi de Sfintul Nicolae", declara Ovidiu Focsa, muzeograf la Muzeul Etnografic Iasi.
In noaptea de 5 spre 6 decembrie, Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii cuminti care dorm, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri; insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. Povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.
Se pare ca Sfintul Nicolae insusi a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducindu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Un om sarac avea trei fiice, iar casa in care traiau cele trei surori era tare saracacioasa. Tatal lor planuia sa le vinda, crezand ca, astfel, se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batranul cu suflet negru. In acele timpuri, pentru ca o fata sa fie luata in casatorie, avea nevoie de o zestre considerabila daruita de tatal sau, iar cu cit zestrea era mai mare, cu atit cresteau sansele ca fata sa-si gaseasca un sot mai bun. Fiicele acestui nevoias, neavind nicio zestre, erau astfel sortite sa fie vindute ca sclave. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. In mod misterios, omul a gasit in casa o punga cu galbeni, ce continea o zestre considerabila pentru fata cea mare astfel incit sa-si poata gasi un sot cumsecade. Saculetul cu galbeni a aparut de nicaieri in sosetele si cizmulitele lasate in fata focului la uscat. Astfel, fata cea mare a reusit sa se marite curind. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor. De atunci, s-a pastrat obiceiul de a atirna ciorapei sau de a lasa o pereche de ghetute in fata usii, in asteptarea cadoului de la Mos Nicolae. Intr-o alta varianta a povestii, galbenii din saculet sunt inlocuiti cu trei bile de aur, de aici mostenindu-se traditia de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.
Se spune prin popor ca, de ziua lui Mos Nicolae, se fac vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa, pentru a inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor.
De ziua Sfintului Nicolae incep cu adevarat sarbatorile de iarna. Incep cu o imbratisare, un suris si un strigat spontan de bucurie. Sfintul nu se vede, nu se arata. Lucreaza in ascuns, sub mantia protectoare a noptii, asa cum a facut cu parintii care voiau sa-si vinda fetele, aruncaidu-le pe fereastra punga cu galbeni. Dat deoparte si aproape uitat, Mos Nicolae, cu parul lui rarit si barba albita de ninsoarea anilor, ne priveste surizator din icoana. El e protectorul casei si al pruncilor. El e paznicul nevazut a tot ce este adevarat, frumos si inocent. Cit de nepotrivit ar fi sa-l vad pe Mos Nicolae, asemenea lui Mos Craciun, imprimat pe tricouri sau cani de ceai, pe sticle de bere sau oferte promotionale in magazine. Sa-l vad industrializat, folosit in profitabile afaceri. Asa, discret si refugiat pe peretele unei biserici sau al unei camere, ii sta mult mai bine. Chipul lui senin si fara patima lumineaza o lume intreaga - copii si batrani, deopotriva.
Mos Nicolae a fost si va ramine una dintre cele mai frumoase sarbatori ale copilariei, legenda lui tragandu-si radacinile, din numeroase povesti despre faptele bune ale acestuia. Se spune ca tinerii si copiii sunt protejati in mod special de Sf. Nicolae, asa ca, pe linga dimensiunea spirituala a acestei sarbatori de iarna, poti retrai anumite senzatii placute din copilarie, oferindu-ti tie insati sau cuiva drag un mic cadou, precum portocalele sau dulciurile preferate.

Demisie oficiala

Subsemnatul, va aduc la cunostinta hotarirea irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut cindva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cind trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mindru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti minca.
Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebindu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cind tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cind nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cind nu imi pasa de cit de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cit de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, birfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vind copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cind aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrini mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese cistigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intimpla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cind jucam fotbal in spatele scolii?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetiile echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarindu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.
Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.
Gata cu birfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zimbetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvintului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate si sa stau in bratele Lui Isus. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!