32

32. Wow. Ce mult pare. Am I getting older or what ? And... am I getting any wiser ?

Sau... ca sa ma simt mai bine, o sa stiu ca am implinit a doua oara 16 ani. Si ce fain a fost prima data:)

De fapt, in sistemul hexazecimal, acum am 20 ani (am trecut si eu de la 1F la ceva mai rotund).

Imi e atit de dor de vremurile cind aveam 20 de ani si nici un chior de bani prin buzunare, dar aveam tot timpul din lume, nu stiam cuvinte ca oboseala, stress, astenie, rutina... dar totul era atit de frumos... Energia si aripile acelei virste nu se vor mai intoarce niciodata... Dar nu vreau neaparat sa devin nostalgic si sa fac bilanturi... vreau doar sa ma bucur ca am ajuns pina aici acumulind atitea amintiri frumoase, atitea momente minunate petrecute alaturi de prietenii dragi, am vazut atitea locuri superbe, am cunoscut atitia oameni deosebiti... Si imi doresc ca si de acum inainte sa fie cel putin la fel de frumos...

Si ca sa nu ma mai lamentez si nici sa nu ma mai pierd atit printre cifre, litere, motive si senzatii, o sa inchei cu primul mesaj pe care l-am primit azi si care mi-a placut foarte mult:

Age is a question of mind over matter, if you don't mind, it doesn't matter.

Boogie

Aseara am avut chef de un film. Am auzit multe despre „Boogie“ si m-am gindit ca poate ar fi un moment bun sa il incerc. Chiar a fost o experienta interesanta. Si asta pentru ca „Boogie“ e filmul ala, pe care il asteptam de mult. Eram, intr-un fel, plictisit de toate filmele romanesti care parka se straduiau sa arate tuturor tot ce e de rahat in Romania. Parca nu mai vroiam sa vad nici cum sistemul sanitar isi bate joc de domnul Lazarescu, nici cum ticalosii din clasa politica isi bat joc de toti ceilalti. Vroiam sa vad si eu un film in care sa ma regasesc, cu baieti la sprit de 1 mai la mare. Iar “Boogie” este filmul ala, si comedie, si drama, cu dialoguri naturale, cu o poveste simpla, dar universala pentru o anumita generatie.

“Boogie” este un film despre “ultima noapte de tinerete” din viata unui barbat casatorit si cu copil, dar si despre casnicie, cu toate compromisurile pe care le implica aceasta. Filmul vorbeste, in primul rind, despre criza barbatului un pic trecut de 30 de ani. Deci chiar exista criza asta J. Dar filmul este si un tablou decent si corect a ceea ce inseamna casatoria si copilul in Romania zilelor noastre, dar si o cronica lucida a unei nopti petrecute la mare, de 1 mai, “cu baietii”, care a avut darul sa imi trezeasca multe amintiri.

Boogie este porecla din adolescenta a personajului central, o porecla care nu i se mai potriveste acum lui Bogdan Ciocazanu - un tip un pic trecut de 30 de ani, cu firma de mobilier, care incearca sa iasa din stresul de zi cu zi si din workaholism plecind la mare de 1 Mai cu sotia si cu copilul de 4 ani. Nu in Vama, ci in Neptunul in care, cu ani in urma, de aceeasi sarbatoare, cadeau betivii de la balcoane. Si vremurile alea imi sunt si mie atit de vii in memorie, cu berea la halba de la Prichindel si nebuniile din toate hotelurile de acolo. Acum Neptunul e gol, iar Boogie se intilneste intimplator cu doi vechi prieteni, cei mai buni prieteni din liceu – Penescu si Iordache, la data so locul de care ii leaga cele mai glorioase escapade bahice de altadata. Ei ies cu totii la cina, apoi sotia pleaca cu copilul in camera. Cei trei baieti ramin in jurul sticlelor de vin, cu o banuita nevoie de a-si retrai lipsa de griji de pe vremuri.

Titlul initial al filmului fusese “30 si ceva”, dar a fost schimbat, din cite am inteles, tocmai pentru ca nu se vrea neaparat un tablou al virstei cit mai fidel. Exact cind filmul risca sa devina neverosimil, apar si certuri, si priviri neimplinite, si remuscari, ca apoi oboseala diminetilor bete sa coboare garda si sa lase personajele sa smulga din nou risete. Dialogurile te tin, sunt ca in viata, iar actorii sunt si ei ca noi sau, in fine, ca atitia cunoscuti de-ai nostri. Incepi sa te recunosti in povestea celor 3. Odata ce i-au plecat responsabilitatile, si Boogie isi permite sa se lafaie in naturaletea de alta data – ride, mai scapa o injuratura, fumeaza o tigara. Ei incep sa bintuie barurile, sa se ia de hostesse, sa pretinda ca sunt tineri si liberi. Cei trei sunt tentati sa retraiasca aventurile din vremurile bune, dar incercarea de a-si recupera tineretea pret de o noapte, bifind bautura, jocurile, flirtul, discotecile si mersul la curve, se transforma intr-o deziluzie imensa. Prin sticlele de vin baute prin baruri si camere de hotel inghesuite, prin fetele care se lasa sau nu se lasa agatate in discoteca sau la bowling, prin curva pe care o fac posta in hotel, prin glumele fara perdea si exprimarile fara plasa de siguranta dimineata devreme. Referintele la Ceausescu si la vila lui cu pauni nu par deplasate, dar cind doi dintre cei trei prieteni incep sa urle ca paunii cocotati pe gardul vilei te trezesti in fata unei scene de o tristete dezolanta.

Dar trebuie sa treci prin tot filmul, printr-o zi si o noapte, ca sa ajungi aici. Prin discutiile „ca baietii” despre masini, femei, sprituri si curve dintre cei trei. Cifra asta mi se pare excelent aleasa – intodeauna grupurile cele mai inchegate din liceu erau formate din trei, si e si cazul meu – si noi am fost un grup de trei, care chiar daca nu am mers impreuna la curve sau nu am jucat bowling, ne puteam recunoaste in unele din discutiile de acolo. Trebuie sa treci prin discutiile aiuritoare, dar atit de verosimile, dintre Bogdan si sotia lui, Smaranda, enervata ca a fost adusa de 1 Mai la mare, pe post de „bona la copil”, pentru ca Bogdan prefera compania baietilor, cu care nu s-a mai vazut de 3 ani. Din nou, sunt convins ca toti prietenii mei, pusi in situatia lui Boogie, ar face ca el, in timp ce toate prietenele lor s-ar supara pe situaita asta. Desi supusi unui conflict, care ar putea fi considerat punctul culminant al filmului si care declanseaza criza barbatului de 30 de ani in varianta Boogie, cei doi reusesc, dupa refularea lui Bogdan, sa revina la viata lor de zi cu zi, cu compromisuri si certuri dar fericita. Bogdan realizeaza ca dupa noaptea de abuzuri, excese si imoralitati, ca in tinerete, viata pe care a ales sa o traiasca alaturi de familia sa este cea potrivita pentru el. Si cit de adevarata este concluzia lor, ca trebuie sa iti dai drumul si sa spui toate lucrurile marunte care te deranjeaza, sa nu le lasi sa se adune.

Si totusi cine e fericit in acest film ? Bogdan, care munceste de-i sar capacele la firma lui si nu mai are timp pentru nimic, nici pentru nevasta si nici pentru copil ? Predescu, care dupa 10 ani munciti in turism, s-a cam plictisit si simte ca vrea sa faca altceva, vrea sa iasa dintr-o blazare din care nu il mai misca nici macar prostituata agatata in discoteca ? Iordache, care a plecat in Suedia, si care e pe punctul de a se insura cu o suedeza de treaba, care il ajuta cu munca si cu casa, dar pe care nu o iubeste, doar pentru ca ii e urit printre straini si nu vede nici o perspectiva mai senina ? Cei trei au ajuns la 30 si ceva de ani gata obositi – ce cliseu adevarat. Ei nu se mai regasesc nici in atmosfera de la discoteca, cu muzica house la maxim, dar nici in viata adulta, cu responsabilitati si probleme.

Poti sa rizi la "Boogie", de fapt ai si de ce - poante sunt cu duiumul -dar, daca te gindesti bine si daca ai 30 si ceva de ani, si tu esti poate la fel ca eroii. Si atunci risul ti se opreste in git. Forta filmului vine din locurile comune. Nu e replica din film pe care sa nu o fi rostit-o, nu e kebab la care sa nu ne fi strimbat la mare, nu e partenera cu care sa nu fi avut o asemenea cearta, nu e prieten pe care sa nu-l fi pupat la fel la betie. Filmul e viu si empatizeaza cu tine, nu tu cu el. El traieste tineretile celor din sala, trecuti un pic de treizeci de ani. Si toate sub umbrela un pic intunecata a nostalgiei surde.

Boogie este un film pentru o generatie careia realitatea i-a permis, la un moment bun, sa infulece. Si care, un pic si deocamdata, a obosit. Filmul propaga o vaga unda de pesimism dupa final, te lasa in minte cu perspectiva unui santier greu care abia incepe. Dar e foarte bun. Il recomand, daca aveti in jur de 30 de ani, vedeti-l neaparat !

Barbatul de 30 de ani

Citeva citate dintr-o carte a lui Frederic Beigbeder - "Dragostea dureaza trei ani" care mi-a placut foarte mult, si am citit-o pe nerasuflate intr-o dimineata de duminica in Vama Veche, de la ora 7 la ora 10 dimineata (nu aveam chef sa dorm) alaturi de o sticla de gin :)
"In anturajul meu, inainte de avea virsta de treizeci de ani, nu-ti pui nici o intrebare, iar dupa aceea bineinteles ca e prea tirziu sa mai dai vreun raspuns. Iata cum se petrec lucrurile: ai 20 de ani, te prostesti si tu putin, si, pina sa te dumiresti, ai si facut 30. Si gata: virsta ta nu va mai avea niciodata prefixul 2. Trebuie sa te hotarasti sa ai cu zece ani mai mult decit acum zece ani si cu zece kile mai mult decit anul trecut. Citi ani iti mai ramin? 10? 20? 30? Speranta medie de viata iti mai acorda inca 42, daca esti barbat, si 50, daca esti femeie. Dar ea nu pune la socoteala bolile, parul care iti cade, scleroza, petele de pe miini. Nimeni nu-si pune aceste intrebari: Oare ne-am bucurat suficient de viata? Am fi putut trai altfel? Suntem la locul potrivit, cu persoana potrivita? Ce ne propune aceasta lume? De la nastere si pina la moarte, vietile ne sunt puse pe pilot automat, si, ca sa le deviem cursul, ne trebuie un curaj supraomenesc. La 20 de ani, credeam ca stiu totul despre viata. La 30 de ani, am aflat ca nu stiam nimic. Tocmai petrecusem zece ani invatind tot ceea ce trebuia sa uit dupa aceea."

Astazi e ziua mea

Acest blog ar fi trebuit postat ieri, dar din motive tehnice (se pare ca m-a atacat un nenorocit de virus) ieri calculatorul meu a fost doar un obiect de mobilier, sau un suport pt paharele de sampanie... :)
Deci.... sa zicem ca azi e 20 decembrie 2006.... si eu tocmai scriu acest blog si ma vait :D
20 decembrie 2006... 30 de ani... e mult ? e putin ? Ce e drept m-am sculat dimineata nici mai destept nici mai prost ca ieri, la fel de optimist, la fel de obosit, la fel de sanatos, voios, voinic... nu vad nici un rid sau cearcan in plus cind ma uit in oglinda... Deci e la fel :) E drept ca undeva, in adincul sufletului, ma consider "batrin si bolnav", dar stiu ca nu e asa... 30 de ani e o virsta frumoasa... Si cui nu-i convine, sa afle de la mine ca de fapt am implinit a doua oara 15 ani dupa cum imi zicea cineva :)
Astazi e ziua mea... si e o zi urita si ploioasa... traficul prin Bucuresti e infect... Si totusi ce ma bucura e ca telefoanele imi suna intr-una... Prieteni buni, prieteni vechi, prieteni mai noi, oameni cu care nu am mai vorbit de mult, persoane de la care nu ma asteptam sa stie ca azi e ziua mea. Curg si SMS-urile... Chiar si emailurile... Am gasit si mesaje pe Y360... Multumesc tuturor celor care astazi s-au gindit un pic la mine si au simtit nevoia sa imi transmita asta si urarile lor de bine si le doresc tuturor tot binele din lume, multa sanatate si fericire, sa fiti iubiti si sa vi se implineasca toate dorintele, chiar cele mai ascunse...

Si bineinteles, Happy Birthday to me :) For I'm a Jolly Good Fellow :)

The last day of my twenties

Acum zece ani eram fericit. Aveam alaturi o persoana deosebita, multi prieteni, totul era roz... eram in anul 2 de facultate si nu eram deloc stresat de chestii gen "moneda si credit" sau "gestiunea financiara a intreprinderii"... descoperisem viata de student cu toate micile ei bucurii... mersul de 1 mai la mare si de 1 decembrie la munte... berea de dimineata de la cofetaria "Bombonica" (pentru cine o mai tine minte) sau biliardul de la "Slatineanu"... petrecerile din camine... si totusi eram suparat cind vorbeam cu prietenii si ne dadeam seama ca s-a terminat adolescenta, iar virsta noastra nu se mai termina cu "teen" (thirteen-fourteen-fifteen-sixteen-seventeen-eighteen-nineteen)... so... no longer teen-agers :((
Anii au trecut... zece deja... si acum virsta de 20 de ani pare atit de departe... Cam atita a fost... Oficial azi e ultima zi in care pot sa mai spun ca am "douazeci si ceva" de ani... De miine acel ceva devine mai mare si se incheie (cel putin din punct de vedere cronologic) un capitol minunat din viata mea... Realizarile acestei perioade sunt mult prea multe ca sa le mai pot enumera aici, dezamagiri au fost destule, dar din fericire nu atit de multe si de mari incit sa mai merite amintite. Prietenii s-au acumulat, s-au cernut si au ramas cei care au meritat... Si totusi... cei mai frumosi ani... 4 de liceu si 4 de facultate par acum amintiri atit de indepartate... Imi e atit de dor de vremurile cind aveam 20 de ani si nici un chior de bani prin buzunare, dar aveam tot timpul din lume, nu stiam cuvinte ca oboseala, stress, astenie, rutina... dar totul era atit de frumos... Energia si aripile acelei virste nu se vor mai intoarce niciodata... Dar nu vreau neaparat sa devin nostalgic si sa fac bilanturi... vreau doar sa ma bucur ca am ajuns pina aici acumulind atitea amintiri frumoase, atitea momente minunate petrecute alaturi de prietenii dragi, am vazut atitea locuri superbe, am cunoscut atitia oameni deosebiti... Si imi doresc ca si de acum inainte sa fie cel putin la fel de frumos...
Vreau sa ma consolez ca ziua de 20 decembrie 2006 nu inseamna decit o bariera artificiala, ca foaia din calendar rupta miine nu ma va schimba, voi fi la fel ca si pina acum (sper eu putin mai intelept...), nu imi vor aparea dintr-o data riduri si cearcane... si de miine voi fi mindru ca voi avea 30 de ani...

Iar acum.... AMR 3 ore... sa ma bucur de ele :)

Multumesc

Multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine simbata... sper ca v-ati simtit bine... multumesc pentru tot, pentru urari dragutze si cadouri frumoase... si voua tot ce va doriti...

E atit de bine sa fii inconjurat de prieteni si e f important atit in momentele grele cit si in cele placute... sa speram ca numai de momente placute vom avea parte si de acum incolo...

Multumesc Ada, Adela, Alina F, Alina I, Ana, Andreea B, Andrei, Bobo, Carmen, Catalin, Corina, Cristina IB, Cristina J, Dan/Lush, Dana, Daniel, Doina, Dragos, Elena, Florian, Horia, Ileana, Ileana G, Ioana, Jimmy, Johnny, Laura C, Laura T, Lili, Marius, Miha, Mircea, Mirela (si bebe), Miruna, Nicoleta, Radu, Ramonica, Serban J, Serban M, Smaranda, Stefan, Sorin B, Sorin S, Vasile (intr-o ordine pur alfabetica si sperind ca nu am uitat pe nimeni)

Si-altadata, si-altadata ....... O s-o facem si mai, si mai lata

La multi ani, Horica !

Au trecut mai mult de 10 ani de la poza asta si mai bine de 15 de cind ne cunoastem. Iar azi e o zi mai speciala pt Horica... A mai trecut un an, dar si inca o decada de viata si iata cum se schimba prefixul si intra intr-o noua perioada (rid eu, dar acusi vine si rindul meu )... Am ajuns la o virsta la care nici nu ne gindeam in liceu, cind planurile cele mai curajoase se intindeau doar pe urmatorii ani... Dar lasa ca e bine !
E drept ca nu am apucat sa ne vedem azi... deh operatiile astea... dar sper sa o rezolvam miine... Si pina atunci iti urez "La multi ani", tot binele din lume, sa fii sanatos, fericit si mai ales iubit. Sa ti se implineasca toate dorintele, atit cele din plan personal cit si cele din planul profesional...
Iti mai doresc BUCURIA de a avea mereu pe cineva cu care sa imparti tot ceea ce ai realizat si UIMIREA ca totul a iesit mai bine decit ai indraznit sa speri!
Sa traiesti !
Boby

Generatia noastra

Nascuti la sfirsitul anilor 70, vedem acum in anul 2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombane in spatele nostru ca noi nu stim nimic". Suntem ultima generatie care a jucat V-ati ascunsa, Ratele si Vanatorii, Tara-tara vrem ostasi, Prinsa, Uliul si porumbeii, Pac Pac, Hotii si vardistii, ultimii are au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care jucam cu banu la groapa sau la perete pe abtibilde cu masini din pachetele de guma Turbo, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember Chuckie's Egg?) si primii care am vazut desene animate color.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare. Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.

Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari. Spuneam misto si fain in loc de cool. Am sorbit din ochi Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica si Pink Floyd si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca ii intrebi, muzica a inceput cu Backstreet Boys, care "nici nu mai sunt cool acum, orikum!"

Am citit Licurici, Rahan, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am injurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 10000 de mailuri "de dulce".

Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete, filme sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam (pe gura!) pe cine iubeam. Noi suntem cei care inca au mai cerut (sau li s-a cerut)prietenia", care inca roseam la cuvantul "SEX", care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie "De cine iti place?" ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea "Feriti-va de magarus".

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de first-timers...

Daca esti de-al nostru...
Felicitari!