Macii din 2 Mai

Un prim week end la mare in anul asta, cu trecut Dunarea cu bacul, plimbari prin Dobrogea veche, prieteni regasiti si o vama destul de goala. Si cu multi maci. Cu foarte multi maci.
Imi plac foarte mult macii. Chiar ii iubesc, asa cum sunt ei, de un rosu de culoarea singelui. Iubesc tot la ei, textura, culoarea, contrastul, fragilitatea, furisarea in lanurile de griu sau garda de pe malul marii... au o gingasie cum si rozele si-ar dori...

Cimpurile de maci care ma conduc spre mare in fiecare sfirsit de mai. Macii atit de nobili, de eleganti si de uniti. Flori simple, nesofisticate, dar atit de armonioase. Sunt niste flori puternice si in acelasi timp atit de fragile. Floare rosie ce se naste in primavara si unduie linistea tacerii intr-o vara cu impletituri galbene ale spicelor de griu, apoi se transforma in petale rasfirate pe un orizont peticit de ploaie, intr-un gind efemer de toamna.

Felul minunat in care se unduiesc ii face sa fie asa. Macii rosii creaza dependenta, o dependenta puternica si subtila... dependenta privitului, a trecerii usoare a miinii peste petalele lor, a vorbitului pe indelete si pe nesaturate cu ei . Tocmai fragilitatea asta a lor ii face sa fie minunati si sa fie cele mai libere flori de pe pamint.

Asa mi-am dat seama ca am in suflet un cimp de maci, ca sufletul meu e de culoare rosie, renaste in fragilitatea primaverii, si isi traieste cele mai frumoase momente in vara, rosu si viu... Si am inteles ca macii sunt sublima floare a iubirii.

Pentru ca nu exista puritate mai rosie a naturii decit in petalele lor plapinde, nu exista viata mai fragila si mai puternica decit a lor.

Pentru ca daca rupi o floare de mac, ea moare atit de repede. Cind rupi tulpina fragila, imediat petalele incep sa plinga in lacrimi rosii catre pamint. Atit de rosu, atit de pur, atit de repede...

Pentru ca daca il lasi in bataia vintului, macul se tinguie lin, rostind balada celor care isi cheama, in dor, iubirea, unul catre celalalt. Este atita frumusete si atita tristete in fiinta lui plapinda, incit este o minune faptul ca totusi exista si traiesc.

Iubirea vorbeste intr-o petala de mac atunci cind cuvintele au incetat sa mai existe. Iar pe o petala de mac incap destule cuvinte cit sa incapa in sufletele dragi care mor in fiecare toamna si renasc in fiecare primavara, traind intr-un mac o iubire de-o vara impletita intr-o cununa din spice galbene de griu.

Si iata macii din 2 Mai care stateau de straja pe malul marii, numarind valurile si pazind nisipul, unduindu-se sub briza fina de sfirsit de mai. Si macii care au asteptat alaturi de mine nerabdatori o minge portocalie pe numele ei Soare sa apara din marea cea albastra...

Flori de tei

E sfirsit de mai si aproape ca pot auzi cum infloreste teiul. Mai e o zi, sau poate doua, sau poate doar citeva ore. Poate in noaptea asta va inflori si miine dimineata ma voi trezi simtind mireasma superba a florilor de tei prin geamul larg deschis. Si voi sta linga el si il voi mirosi, si ma voi desfata cu aroma inconfundabila si geniala a florilor de tei.
Ai privit vrodata teiul stind exact sub el? Nu de pe strada, nu de pe trotuarul de vis-a-vis sau din gradina alaturata, ci stind chiar sub el. Teiul e generos, isi imprastie parfumul catre toti ce stau in jurul lui. Ne putem bucura de aroma lui si de la zeci de metri distanta. Toti ce care trec pe linga tei se pot bucura de aroma florilor parfumate. Dar cei care stau sub tei primesc ceva in plus - imaginea unei multitudini de buchetele care se vor deschide generoase si surizatoare spre cei care le privesc stind sub el. Toate buchetelele sunt indreptate in jos. Nici unul dintre ele nu este orientat spre cer sau spre ceilalti copaci din jur. Toate buchetelele parfumate sunt cadouri galben-aromate orientate numai spre cei ce le privesc dinspre tulpina.
Abia astept ca batrinul meu tei din curte sa infloreasca si sa imi faca loc la umbra lui sa stau, sa respir si sa ma bucur de aroma lui. Si sa visez.... Si apoi sa merg la o bere la Pardon Cafe, sub un alt tei si sa vad florile de tei cum imi cad in bere. Si sa visez din nou...
Hai, teiule, mai ai inca atit de putin !

De Florii

Azi sunt Floriile, sarbatorarea innoirii, a veseliei, a tuturor celor ce poarta nume de flori.
Desi martie este prima luna a primaverii, portile anotimpului verde sunt deschise doar de aprilie. Abia acum natura “sparge” pamintul si cerul izbucnind in toata splendoarea ei de miresme si culori. In sfirsit iarna a fost invinsa si alungata in pestera. Tot aprilie este si luna purificarii, premergatoare celei mai mari sarbatori a crestinitatii: Invierea lui Iisus.

Floriile se serbeaza cu o saptamina inainte de Paste si simbolizeaza Intrarea Domnului in Ierusalim, iar pentru toti credinciosii, incepind de azi si pina la Paste, este Saptamina Patimilor. Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intimpinat în Ierusalim cu flori si cu ramuri de maslin. Credinciosii duc simbolic la biserica ramuri de salcie si flori pentru a le sfinti, deoarece incepind cu aceasta zi toate florile si toti pomii incep sa infloreasca.
La slujba de Florii, totii slujitorii bisericii tin in miini alaturi de aceste flori si crengi de salcie si o luminare aprinsa ca simbol al biruintei vietii importiva mortii.

Se spune ca asa cum este ziua de Florii asa va fi si ziua de Paste. Iar astazi a fost frumos si soare, asa ca sper ca si de Paste sa fie la fel. Fetele, pentru a-si visa ursitul, pun seara sub perna busuioc sfintit. O alta traditie spune ca nu este bine ca in ziua de Florii sa se spele pe cap, pentru a nu albi.

Floriile celebreaza toate numele de flori. Fie Florin, Violeta, Narcis sau Lacramioara, toti au parte de acelasi dar de ziua lor. Si anume bucuria de a purta un nume de floare. Ei insusi sunt niste flori, iar aceasta ii face sa se simta de doua ori mai fericiti. Floarea este semnul cel mai pretios de multumire, respect, dragoste pe care-l poti darui unei persoane. De aceea cind primavara bate la usa, mugurii copacilor stau sa apara, iar pasarile deja se aud cintind peste tot, atunci apar si florile nelipsite ale fiecarei primaveri – Floriile.
Asa ca urez un La multi ani tuturor celor care poarta un nume de floare. Sa vi se implineasca toate dorintele, sa invatati de la fiecare floare sa iubiti, sa fiti tandri, sa luminati pe cei din jur, sa-i lasati sa va admire, sa aduceti bucurie si sarbatoare…

La multi ani!

Primavara

Week-end de primavara. Lene dulce-acrisoara. O raza de soare imi bate in geam pe sub jaluzele. Si inca una. Se joaca ghiduse cu somnul meu. Trag de mine si imi spun "Trezeste-te! A venit primavara". Deschid larg geamul si le las sa patrunda in camera mea si in sufletul meu. E cald si e bine.

Imi place ca vine primavara, ca ziua devine tot mai lunga, ca nu mai plec de la job pe intuneric, ca soarele straluceste tot mai des, ca natura revine la viata. Imi place ca au inmugurit toate prin curte, si iasomia, si trandafirii, si crinii. Imi place ca in gradini si parcuri, ghioceii lasa locul zambilelor, narciselor si lalelelor. Imi place cum copacii incep incet sa se imbrace intr-o haina verde. Imi place aroma florilor ce pluteste in aer. Imi plac pasarelele care se aud cintind prin curte. Imi place ca lumea prinde viata, imi place ca vad zimbete reflectate de soarele de primavara. Imi place ca incepem sa renuntam la hainele groase.

A fost si echinoctiul de primavara, care a marcat inceputul primaverii astronomice, inceputul noului an astronomic si reprezinta intrarea Soarelui in primul semn zodiacal cardinal, semnul Berbecului. La echinoctiu, Soarele traverseaza ecuatorul ceresc, trecind din emisfera australa in cea boreala. In functie de echinoctiu se calculeaza si data Pastelui. Astfel, Sinodul Ecumenic de la Niceea a stabilit in secolul IV ca Pastele sa fie sarbatorit in prima duminica de dupa luna plina care urmeaza echinoctiului de primavara. In 1924 a fost adoptat calendarul gregorian, dar numai de catre o parte din tarile crestine, restul raminind la cel iulian, de aici aparind diferenta de data dintre Pastele ortodox si cel catolic.

Bun, deci a fost si echinoctiul, asta inseamna ca oficial este primavara. Si daca este primavara, am inceput si cu muncile administrative de curte/gradina. Toata dupa-amiaza de ieri mi-am petrecut-o linga batrinul tei care imi bucura orice zi de mai cu mirosul florilor lui. Nu stiu citi ani are batrinul tei, dar sunt sigur ca era aici cind a fost construita casa in care stau. Iar casa a fost construita in 1938. Deci batrinul tei are mai mult de 70 de ani. Si este mult mai inalt decit casa. Iar ieri am gasit un baiat care s-a urcat in batrinul tei pina aproape de virf, a taiat crengile uscate si cele care atirnau pe coama acoperisului, l-a cosmetizat, ras, tuns si frezat. Pe mine m-a luat cu frig numai cind l-am vazut pe om cum se suie ca o pisica pina in virf. Si ma gindeam cum m-as fi simtit eu sa stau mai bine de 3 ore undeva la 7-8 metri inaltime, sprijinit doar de niste crengi. Din fericire, operatiunea s-a terminat cu bine, acum am un tei cu o freza moderna, nu mai este asa pletos, si il astept sa infloreasca. Si pentru ca imi doream de mult si un pom fructifer in curte, ieri am intreprins ceva si in sensul asta. Am plecat sa iau un copacel. Chiar daca va trebui sa isi imparta teritoriul cu brazii cei mereu verzi si cu teiul batrin. Nu stiam daca sa iau un piersic sau un cais, un cires sau un visin, un mar, un par sau un prun. Sa fie un pomisor care sa infloreasca frumos, alb sau roz, si apoi sa ma bucure cu roadele lui. Sa maninc fructele culese direct din el sau sa mai astept pina vor ajunge dulceata, gem, sau tuica ? Pina la urma am ajuns in fata unui raion plin cu pomisori, si consumeristul din mine a stat si s-a gindit care e cea mai avantajoasa varianta "Pom fructifer - 24.99 RON" sau " pomi fructiferi + bulbi crini - 39.99 RON, din care 10 RON inapoi la urmatoarele cumparaturi". Si uite asa am luat doi pomisori, un mar si un visin. Amindoi sunt deja inmuguriti, iar visinul are deja si o floare, timida, care parca imi sopteste "bine ca m-ai ales pe mine, las' ca ma fac eu mare". Si marul si visinul si-au gasit loc in curte, iar acum astept sa se faca mari si sa ma incinte cu florile si cu fructele lor.

Primavara aduce cu sine certitudinea unei noi vieti. Semintele asternute in pamint sau depuse in suflet de visele noastre se trezesc incet la viata. Natura renaste si odata cu ea renastem si noi. De fiecare data, an de an, ma incearca sentimentul ca primavara ne fae sa uitam ce este trist in noi si linga noi, macar o clipa si ne ofera bucuria naturii care se trezeste la viata. Si poate pentru asta ma bucur ca un copil de tot si de toate. De fiecare frunza, de fiecare mugur si de fiecare boboc de floare descoperit. Fiecare dintre noi poarta in suflet propria lui primavara - copilaria. Si oare unde putem gaso cele mai frumoase amintiri daca nu acolo, departe, printre pomi infloriti ningind cu flori albe pe poteci. Cu parfum de primavara, miros de puritate in case si in suflete, miros de copilarie.

Va urez tuturor o primavara minunata, si va las in compania lui Vivaldi:

Ghiocelul

Week-end de lene, week-end de refacere dupa 2 nopti grele, week-end anti-Valentine... Simbata dupa-amiaza cu soare, chiar daca cu dinti. Vreme de baut cafeaua de dimineata (in fine, de prinz... recunosc...) afara la soare. Si i-am vazut. Sunt cam 10. Toti au scos capsorul lor mic si alb dintre firele de iarba si se intindeau la soare. Asa de frumos!

Ghioceii au inflorit si zimbesc la soarele cu dinti de mijloc de februarie. Asta inseamna ca iarna e pe sfirsite. Ca poate o sa mai vedem vreo zapada anul viitor, ca anul asta am avut parte doar de citiva fulgi. Si poate o sa vina primavara. Pentru ca asa este, din mosi-stramosi. Primii ghiocei aveau rolul de vestitori ai primaverii. Pe cit de fragili si de gingasi, pe atit de rezistenti, ghioceii sunt primele flori care apar pentru a celebra renasterea naturii la viata, si inceputul unui nou ciclu anual.

Ghioceii sunt plante cu bulbi, originari din Europa si Asia. Au 2-3 frunze lungi si subtiri, de culoare verde inchis. Florile sunt albe si apar cite una la fiecare bulb, primavara devreme, dar uneori si pe la mijlocul sau sfirsitul iernii, lucru care face ca ghioceii sa fie primele plante cu bulb care infloresc. In unele zone ghioceii pot inflori chiar si de toamna tirziu. Cele trei petale franjurate, cu marginile verzi, din interiorul florii formeaza un fel de tub si se intercaleaza cu cele trei petale albe, mari.

Iar daca mie mi-e tare drag de ghioceii de la mine din curte, si mi-e drag de toti ghioceii de aiurea, de la munte sau de la deal, din parcuri sau gradini. in schimb ma dispera ca s-a umplut si Bucurestiul de ei. Cum? La orice statie de metrou, in orice piata, in fata fiecarui magazin. Vinduti de tigani sau tiganci, intr-un sictir total, cu o scirba maxima, abia asteptind sa-ti ia banii din buzunar. Si nu as cumpara niciodata ghiocei de la aceste ciori. As vrea sa-i cumpar de la o batrinica, care sa mi-i dea cu zimbetul pe buze si pentru care sa stiu ca faptul ca am cumparat de la ea este chiar o bucurie si o mica mingiere a suferintelor virstei. Dar nu, noi suntem invadati de ciori care ii vind printre 2 seminte scuipate "Barosane, chiparoase, ia un ghiocel sa duci acasa la nevasta, mincati-as gurita ta...".

Si uite asa s-a dus naibii si minunea asta, si ghioceii cei atit de frumosi si gingasi, care anunta ca nu mai e mult pina se va termina cu frigul si ca va veni curind primavara, cu soare, flori multe, zimbete si lume trezita la viata.

Si totusi... Splendoarea unor ghiocei rasariti sub soarele cu dinti de februarie aduce asa, un miros vag de primavara. Chiar daca iarna s-ar hotari sa se intoarca, chiar si pentru o zi, o sa-i inghete, dar ma bucura gindul ca o sa infloreasca iar. Si cred ca toata lumea iubeste aceste fapturi firave pentru ca sunt “vestitorii primaverii” si pentru ca reusesc sa te faca sa zimbesti atunci cind ii vezi. Sper ca ghiocelul meu din curte sa iti aduca si tie un zimbet pe fata, in asteptarea primaverii...

Ultimul mac din Vama

Sfirsit de iunie in Vama. Aglomeratie. Vama a imbatrinit urit. Vama nu mai e plaja, ci un bilci populat de ciudati si de snobi urbani intr-o mizerie artificiala ambalata intr-un brand pervertit. Vama nu mai e un sat, ci un fel de VamavechePark in care un idiot a construit un castel (sa se spinzure in el), iar alti idioti s-au apucat de un ansamblu imobiliar ?!?! Esenta Vamei era cindva un spirit al naturalului, o cultura a prieteniei, o atitudine antisistem, fie el politic sau de consum. Atunci barurile chiar erau rudimentare si neamenajate (nu ne trebuia mai mult), acum ele sunt doar butaforie care copiaza rudimentarul, sunt design rustico-boem. Simplitatea, austeritatea, chiar mizeria, totul e acum contrafacut. Nimic nu mai e natural in Vama, iar Vama a devenit o hazna consumeristă. Vama e fast-beach (bitch?) de-un week-end. Vama e ultimul produs kitsch de la granita tarii. Unii vor spune ca asa sunt timpurile, ca nimic nu dispare, totul se transforma intr-o afacere. Dar nimic niciodata nu va schimba faptul ca Vama a fost a noastra si numai a noastra. Noi am gasit-o (sau, poate, ea ne-a gasit pe noi), noi am sedus-o si acum ei doar o siluiesc in toate pozitiile, pe toate tarabele, in toate cluburile. La preturi promotionale sau chiar pe nimic.

Si totusi, o plimbare lunga pe plaja inspre granita ma face sa uit de faptul ca Vama noastra a murit de mult. Trec de ultimele bastioane consumeriste si de hotelul albastru si ajung in linistea capatului de tara. Acolo unde citiva fericiti stu in cort si aud doar valurile si pescarusii. Acolo e spiritul Vamii de altadata. Iar dupa ce trec si de ultimul cort, ajungind in dreptul granicerilor care ma privesc ingaduitor, gasesc un ultim mac. Poate nu e ultimul, poate dupa el vor mai inflori si altii, dar geografic e ultimul. E cel mai sudic. E ultimul mac din Vama Veche. Undeva in Vama, la granita dintre Romania si lume, la granita dintre suflet si ratiune, la granita dintre libertate si nesimtire, la granita dintre ce a fost si ce va fi. Macul acesta este o limita. Dincolo de el incepe libertatea. Iar eu am reusit sa ajung pina la el. Pina la ultimul mac din Vama. Chiar daca anul asta am vazut mii si mii de maci, acesta este cel mai frumos.

Don't fall asleep in the poppy field, some weird dreams might haunt you...

Despre petunii

M-a prins dragul de gradina si de florile mamei. Am fost cu ea intr-o zi in Piata de Flori, un colt uitat de Bucuresti in care nu mai ajunsesem niciodata. Cautind diverse rasaduri de flori pentru gradina, am ajuns la o tiganca care vindea niste petunii superbe, uriase, cum nu mai vazusem niciodata. Mi-au placut atit de mult incit am luat doua ghivece, unul cu petunii roz si unul cu albe. Erau atit de frumoase incit, iesind la strada principala, toate celelalte tiganci care vindeau flori ma intrebau invidioase de unde am petuniile astea atit de frumoase. Am inteles ca erau aduse din Olanda, oricum nu se comparau cu celelalte de pe-acolo. Iar daca asta a fost un fel de cadou de iepuras, saptamina asta am gasit unele frumoase la Mogosoaia - rasaduri de data asta si am mai cumparat o tura. Acum am curtea plina de petunii curgatoare, agatate peste tot, pe la geamuri, pe gard, pe perete... Si arata extraordinar, dupa cum puteti vedea si in poze.
Petunia este o planta erbacee decorativa cu flori mari, placut mirositoare si avind corola in forma de pilnie, diferit colorata. Petuniile sunt unele dintre cele mai bune plante anuale care infloresc in ghivece, in vase si cosulete atirnate (iar mie mi se pare ca arata excelent in cosulete din coaja de nuca de cocos). Petuniile curgatoare pot atinge pina la de 10 ori volumul celor traditionale, iar tijele pot atinge 10 m lungime. Inflorirea este abundenta si aproape ca nu necesita intretinere, florile noi le acopera pe cele ofilite.
Petuniile iubesc soarele direct, iar daca sunt expuse la umbra, frunzele vor fi produse in exces in detrimentul florilor. Petunia infloreste toata vara, incepind din aprilie pina toamna tirziu, daca florile ofilite sunt inlaturate regulat. Radacinile sunt superficiale si se pot usca foarte repede in zilele caniculare ale verii. Udarea se face in fiecare zi, sau chiar de doua ori pe zi pentru a mentine pamintul umed. Se pot inmulti prin seminte sau prin butasi. Germinarea dureaza 7 pina la 10 zile la o temperatura de 20-30de grade. Semintele fine au nevoie de lumina si de aceea nu trebuie acoperite.
Una peste alta, a mai trecut o saptamina si mi-am descoperit un nou hobby: petuniile. Sper ca pina la anul sa ma pot lauda si cu o magnolie inflorita, arata atit de frumos...