File de vacanta 6

La jumatatea drumului dintre Brasov si Sighisoara, pe un deal de vreo 500 m inaltime, se afla cetatrea Rupea. Vazuta de pe drum, pare solida si impunatoare, dar, odata ajuns intre zidurile ei, ai impresia ca ai ajuns intr-un loc care tocmai a supravietuit unui bombardament. Dupa ce am mers pe un drum ingust care mi-a mai crescut un pic pasiunea pentru off-road, am ajuns pina aproape de cetate. Dupa ce am ajuns la zidurile ei, am luat-o prin stinga cetatii si am gasit poarta bine ascunsa in spate.
Din pacate, cetatea Rupea e lasat in paragina. Nu se pune problema vreunui ghid tiparit sau pliant de prezentare. Cu atit mai putin vreun magazin de suveniruri sau macar niste scari pe cararea din padure. Nimic altceva care sa atraga decit natura, frumusetea salbatica a locului, o vedere panoramica impresionanta si istoria plina de incercari a cetatii, pe care poti sa o afli daca ai norocul sa il gasesti pe batrinelul care stie toate povestile. Acum am dat de un alt bunicut, care statea si pazea locul acolo sus, in mijlocul unei lumi uitate.
Cetatea Rupea este situata pe un masiv de bazalt, monument al naturii. A fost ridicata pe ruinele unor cetati mult mai vechi de pe timpul dacilor, care se spune ca purtau numele de “Ramidava”. Pozitia inalta, de pe dealul Cohalmului, iti ofera o priveliste pina hat departe a Podisului Tirnavelor si o transforma intr-o locatie strategica. In decursul istoriei, cetatea Rupea a constituit un loc de refugiu pentru populatia din imprejurimi in fata repetatelor asedii ale turcilor si tatarilor.
In secolul XIV, in perioada rascoalei sasilor impotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, sasii au gasit cetatea in ruina si au construit pe ruinele Ramidavei, in mai multe etape, o cetate taraneasca.
Particularitatile Cetatii Rupea sunt date de forma de melc (sau de spirala ascendenta) a fortificatiilor si de Turnul Pentagonal. Cetatea facea parte din sistemul de semnalizare a invaziilor, contribuind astfel la protejarea Sighisoarei, important centru comercial din Transilvania.
Sistemul de fortificare consta din 3 incinte:

• Cetatea de sus (cea mai veche constructie, construita inainte de colonizarea germana, pe ruinele Ramidavei. Intrarea in cetate se facea doar printr-un culoar foarte ingust)
• Cetatea de mijloc (ridicata in secolul XV si largita la inceputul secolului XVII, unde au fost construite capela si Turnul Cercetasilor)
• Cetatea de jos (datind din secolul XVIII, care cuprinde cele mai recente extinderi)

Constructia a dobindit 3 turnuri de aparare si 2 curti interioare, iar in prima curte, la intrare, exista si acum o fintina adinca de 59 metri, sapata in anul 1623, a carei apa inca nu a secat. Printre ruinele de azi, intarite din loc in loc cu turnuri poligonale, am mai deslusit turnul si poarta principala de jos, magazia militara, Turnul Slaninii (specific comunitatilor sasesti), Turnul Slujitorilor, magazia cu pulbere, Turnul Pentagonal, poarta de intrare in cetatea de mijloc, Turnul Ungrei, Camera judelui regal, Camera judelui scaunal, Turnul Cercetasilor, capela cetatii, Portita Cercetasilor, Turnul Scribilor, Turnul cu virful ingrosat, poarta de intrare in cetatea de sus, Camera scaunala si Camera de sus. Am ajuns in virful dealului si mi-a placut la nebunie privelistea de neuitat oferita de Dealurile Homoroadelor si de Podisul Hartibaciu.
Cetatea a fost amintita in documentele istorice ale vremii ca fiind un important centru comercial si mestesugaresc in vremea sa de glorie. Mare si frumoasa trebuie sa fi fost odata Cetatea Rupea, cu o panorama asupra vaii care taie si azi respiratia.
Cetatea a fost parasita in 1643, cind un incendiu devastator a transformat-o in ruine. La sfirsitul secolului XVII, sasii s-au refugiat in cetate, dar au predat-o fara lupta armatelor habsburgice. In 1790, o furtuna puternica a distrus acoperisul cetatii, iar de atunci cetatea a fost lasata in paragina.
Balariile cresc in cetate in voia lor, foarte inalte, abundente si pe alocuri, apar direct din ziduri, accentuind sentimentul ca te afli in casa pustiului si ruinei. Salbaticia locului socheaza. Si totusi am aflat ca in curind cetatea va intra in restaurare. Eu spun ca este un monument fascinant prin istoria si salbaticia ei si recomand cu incredere – mergeti sa o vizitati.
Si pozele de rigoare:

File de vacanta 5

Despre Risnov am mai scris, acum 2 ani si jumatate. Pe vremea cind era un loc frumos, fara prea multa lume. De data asta am ajuns acolo si era extrem de aglomerat, de tot felul de capsunari manelisti intorsi prin tara. Am vazut aceleasi locuri ca in fiecare an, mi-a placut cetatea ca de fiecare data, dar am plecat dezamagit de manelistii care au ajuns si aici. Si vor ajunge peste tot. Pentru ca le permitem sa traiasca printre noi. Pentru ca ii suportam. Pentru ca le dam nas. Pentru ca nu ii facem sa inteleaga ca trebuie sa ne respectam unii pe altii. Pentru ca dam inapoi atunci cind vedem ca au gura mai mare sau tupeul mai pronuntat. In fine. România e o tara frumoasa, mare pacat ca e locuita.

Nu o sa scriu din nou istoria cetatii de la Risnov, ci o sa va invit sa o cititi in postul din martie 2007. Intre timp drumul de pamint despre care spuneam s-a asfaltat (poate asta este un alt motiv pentru care toata mitocanimea si plebea a ajuns si aici). Iar de restul, sa vedem imaginile:

File de vacanta 4

Cheile Bicazului reprezinta una din cele mai atragatoare zone turistice ale tarii. Situate in partea centrala a Muntilor Hasmas, delimitate de Suhardul Mare (1506 m) si de Suhardul Mic (1352 m), fac legatura intre Transilvania si Moldova, la hotarul dintre tradiiile ardelenilor si cele ale moldovenilor. Cheile, cu o lungime de 8 km, se intind intre statiunea Lacu Rosu si satul Bicazul Ardelean, sunt formate de riul Bicaz si afluentii sai. Tot drumul din Cheile Bicazului este format de serpentine de o frumusete deosebita. Peretii de calcar ai stincilor ascund pesteri de o deosebita frumusete si avene. Pe parcurs se poate admira Piatra Altarului - un masiv stiâncos de 1120 m altitudine. Ansamblul este de o mare spectaculozitate, o vale foarte ingusta, cu pereti inalti (pina la 350 m), stinci izolate, cascade si guri de pestera. Drumul taiat in piatra de apa riului Bicaz este atit de spectaculos, incit pe o portiune unde valea este ceva mai larga au aparut zeci de tarabe care imbie cu fel de fel de lucruri - suveniruri si kitchuri - turistii opriti sa priveasca uluiti peretii abrupti. De altfel, a devenit o adervarata aventura sa mergi cu masina prin chei deoarece, pe unele portiuni se circula pe o singura banda din cauza turistilor ademeniti de aceste minunate chei. Iar in dupa-amiaza de vineri in care am nimerit acolo, se mergea bara la bara, intr-o coloana de citiva kilometri, in zona Lacu Rosu. Atunci am regretat Transalpina si alte locuri necuprinse de asfalt si de "binefacerile" civilizatiei...

Peisajul extrem de salbatic este completat pe rind de stincile extrem de inalte acoperite pe alocuri, de soarele care incearca neincetat sa strapunga stincile si de apele repezi ale Bicazului care sapa continuu in stanca calcaroasa.
In fata acestor minunatii parca te incearca un semntiment de bucurie pentru ca faci parte din acest spectacol inedit al naturii: