30 martie 2008

Pruteanul copilariei mele

Ca de obicei, imi este foarte greu sa scriu despre cineva care nu mai este. George Pruteanu ne-a parasit ieri. Si vrind totusi sa-i aduc un omagiu acestui personaj contorversat, am gasit un articol pe hotnews.ro care exprima exact ceea ce am simtit si eu, asa ca imi permit sa il reproduc intocmai. Autorul este Cristian Pantazi.

Am 30 de ani. La fel ca multi cititori ai HotNews.ro. Si, la fel ca multi dintre ei, am simtit ceva nedefinit la moartea lui George Pruteanu. Dincolo de emotia umana, dincolo de stire, mai e ceva: moartea unuia dintre primii oameni vii, cu adevarat vii, ai spatiului public de dupa 90. Caci Pruteanu asta a fost. Cu celebra sa emisiune despre nesuferita gramatica a adus un stil nou in televiziunea copilariei mele.Era - va mai amintiti? - o televiziune care nu scapase inca de inhibitiile comuniste. Era populata de figuri triste, vesnic suparate, de prezentatori decrepiti, de emisiuni care azi ne-ar da fiori. Pina si culorile erau sterse. Atunci a erupt Pruteanu la Tele 7 abc cu emisiunea lui jucausa, muscatoare, antrenanta. Interesanta, pe scurt.A avut un succes fabulos tocmai pentru ca era altceva. Transferul emisiunii la PRO TV a validat perceptia ca Pruteanu schimbase paradigma televiziunii: un one-man show de succes.Acea emisiune mi-a demonstrat ca televiziunea nu trebuie sa fie mereu morocanoasa. Si stiu ca multi dintre colegii mei de generatie au perceput-o la fel. Dovada stau multe dintre comentariile postate la articolul despre moartea lui Pruteanu.Mai tirziu, Pruteanu s-a demonetizat. A intrat in jocurile politice, mai mereu neinspirat, si-a agatat de coada etichete. Si-a pierdut farmecul? Nu stiu. Ce stiu e asta: gramaticul cu verb piscator ramine pentru mine omul care a schimbat ceva in mersul televiziunii.

28 martie 2008

Costinesti


Tot in week-end-ul de martie, la intoarcerea din Vama, m-am oprit un pic si in Costinesti. Un alt loc de care ma leaga atitea amintiri, locul nebuniei din studentia mea. Mi-am adus aminte cum am plecat imediat dupa Bac, prima data la mare fara ai mei si cum am zis ca ma arunc in fata trenului daca nu ajung in vara aia in Costinesti. O vara fierbinte de 1995 si o gasca de 35 de oameni si primul meu contact cu Costinestiul. Boem si el, pe vremea aia. Am stat la cort, am stat la casute, am stat la vile, am stat la hotel la Forum. Am fost in tabara gratuita, ca deh, aveam note mari. Am petrecut citeva 1 Mai-uri de neuitat. M-am indragostit si am iubit in Costinesti. M-am indragostit de mare. Am vazut prima data rasaritul. Am mers in Ring cu cutia de carton de vodka "Scandic" ("motorola" pentru cunoscatori) bagata in sosete. Am innodat prietenii de o viata sau am gasit prieteni sau relatii de-o seara. Am sarbatorit luarea bacului, dar si admiterea la facultate. Am dormit 15 intr-o camera de 2 locuri, sau 20 in casuta de 5. Am dansat pina dimineata in Ring si in Tineretului. Am vislit sau am fost cu hidrobicicleta pina la epava. Am agatat o tipa care apoi era sa-mi fie seminarista in anul II. Am iubit epava, obeliscul si ceasul. Am mers cu nasul sau pe jos pina in Neptun si inapoi. Am baut 24 de beri intr-o zi (record care inca sta in picioare - deh, acum imi plac fineturile...). Am facut baie ziua in mai la 10 grade apa marii, noaptea in vara sau la rasarit in septembrie. M-am vopsit blond. Am cunoscut o persoana care mi-a fost apoi alaturi ani de zile. Am fost cu gasti mari sa ne distram sau doar romantic, in 2. Am stat weekend-uri sau cite doua saptamini. Am dormit in masina sau pe plaja. Am dansat pe mese la "Timisoareana". Am admirat marea ore in sir de la terasa cu etaj de linga ceas. M-am imbatat de zeci de ori cu gasca din facultate. Ne-am distrat, am prins veri toride, furtuni, ploi si curcubee. Am stat cu amicul Johnny care a vindut in vara lui 2003 saorma pe aleea principala. Am mincat piine cu mustar si ketchup la Spring Time. Am vazut concerte cu Iris, Compact si Holograf la un loc. Am ris in hohote la Vacanta Mare, cu Dan Sava in mare forma. Am stat zile intregi doar cu bani de bere si de nas. Au fost ani frumosi, veri frumoase, veri pline. Au fost anii studentiei, Costinestiul era Costinesti, avea un anumit specific si imi placea foarte mult. Am incheiat socotelile cu el in 2003, cind deja descoperisem Vama, iar Costinestiul incepuse sa se umple de cocalari si manelisti. Am gasit boemia mai la sud, si mi-a parut rau ca in toti anii de Costinesti nu am ajuns decit sporadic in Vama. Si totusi nu o sa uit niciodata verile nebune din Costinesti, anii de studentie, cind nu aveam bani dar aveam tot timpul sitoata pofta de viata din lume. Si o sa ii pastrez si Costinestiului un loc aparte in sufletul meu si in cutia mea de amintiri, chiar daca acum nu as mai da Vama pe el pentru nimic in lume.

Am auzit despre dezastrul care a lovit Costinestiul in toamna lui 2005, mi-a parut tare rau pentru locurile alea frumoase, o farima din sufletul meu a lacrimat amintindu-si de toate cele de mai sus. Am citit, am vazut imagini si mi s-a povestit despre inundatii, despre lacul care a devenit parte din mare, despre plaja distrusa si obeliscul darimat si mi-a parut enorm de rau.
Apoi am auzit despre refacere, despre canalul care uneste lacul cu marea, despre noul obelisc. Nu am trecut insa niciodata sa le vad. In ultimii ani, intersectia cu drumul de Costinesti nu mai era decit un motiv in plus de a apasa acceleratia si de a ma gindi ca mai am doar vreo 25 de kilometri pina in Vama. Sau de a apasa acceleratia, a imi blestema calitatea de sofer, a ma concentra mai bine asupra lungului drum ramas pina acasa.

De data aceasta, am incetinit venind dinspre Vama, am stat cuminte pe banda 1, am semnalizat dreapta si am cotit-o spre Costinesti. Mi s-a parut de nerecunoscut, dupa 5 ani. Au aparut vile, vilisoare si hoteluri ca ciupercile dupa ploaie. Nu am fost nici spre Forum, si nici spre satul Schitu, in dreptul epavei, dar din ce am vazut de la distanta, arata cu totul altfel decit il lasasem. Am fost un pic dezamagit, mi-a fost dor de "Statiunea tineretului" si a blatistilor, de capacitatea de ocupare de 500% de care citeam in ziare, de boemia din casute si de gazdele din trecut. Acum a devenit o statiune si atit. Poate mai frumoasa, poate mai noua, dar si-a pierdut farmecul de atunci. Si eu mi-am pierdut entuziasmul virstei de atunci. Prima data am vazut Costinestiul la 18 ani si mi se parea raiul de pe pamint. Am fost pe plaja, am vazut epava care este aceeasi, la fel de mare si de ruginita. Am vazut plaja si nu am recunoscut-o. Am vazut noul obelisc, mai mare si mai curat decit cel vechi, si mi-a placut. Am vazut noul canal dintre lac si mare si mi s-a parut interesant. Dar mi-a fost mult mai dor de lacul vechi, de obeliscul vechi, de vremurile de demult si de cei 18 ani de atunci. Am fost usor dezamagit de prezent si mi-a fost dor de trecut.

Singur te caut in noapte, unde esti ? La Costinesti...

26 martie 2008

Pe o pinza de paianjen...

Si o sa inchei azi ciclul pozelor din Vama de martie plin de nostalgia berilor baute la Ovidiu. Sau "La Stuf", pentru cei mai tineri. Locul interzis prostilor, dupa cum scrie pe o placuta de lemn la intrare. Sau cea mai boema terasa din tara asta (si recunosc ca nu am mai fost de mult la Motoare...). Va las sa va dati friu liber amintirilor si sa va fie dor de Vama, mai ales pe frigul asta. Un ceai cald, poate cu putin rom, si la culcare. Mai e pina la vara, desi sufletul nu mai are rabdare. Ne vedem acolo, la rasarit, la Bolero, la coada la cafea...

Dupa autostrada...


Zi de primavara in Bucuresti, soare dureros de dulce si de portocaliu la apus, soare care te trimite brutal in trecut. Zi de adus-aminte povesti din Vama, zi de zappat printre poze mai noi sau mai vechi, zi de nostalgii dar si de asteptari marete. Zi de adus aminte autostrada spre mare si drumul de saptamina trecuta. Imi dau seama ca autostrada spre mare, prilej de ginduri in virtej si bucurii copilaresti, e un drum intotdeauna plin cu speranta. Speranta unui nou inceput, a unor noi clipe minunate ce urmeaza a fi traite. Ajungi in Vama si trupul iti freamata in asteptarea bucuriilor aduse de soare si de valurile noptii. Iar pedala de acceleratie capata un binemeritat respiro. Mi-e dor sa trec incet pe linga indicatorul de intrare in Vama si sa urlu prin geamul larg deschis "AM AJUNS!!!", mi-e dor de prima bere dupa drum. Dar o sa mi fie dor si de imaginea Vamii goale, o Vama in care singura masina era Meggy a mea.

25 martie 2008

Amintiri de Vama



Imi aduc aminte de Vama cum era ea inainte sa fie cotropita. Inainte ca micul colt de rai sa devina o destinatie la moda. Isi aminteste cineva Vama asa ? Stie cineva cit de frumoasa era Vama cind drumul dintre sosea si plaja era doar un drum de pamint pe care nu treceau decit doi localnici pe ora ? Nici eu nu am prins foarte mult din vremurile alea, asa ca, paradoxal, mi-e dor de niste amintiri pe care nu le-am avut. Dar mi-e tare dor de Vama cum am gasit-o duminica trecuta, de o Vama libera, de o Vama pe care am visat-o de atitea ori si pe care am gasit-o asa atit de rar.
Mi-e dor de o Vama pe care nu am trait-o cum ar fi trebuit si cind ar fi trebuit. Amintirile sunt acolo, desi pe cele mai multe nu le-am trait. Dar poate ca odata lumea se va plictisi de Vama si o va parasi pentru destinatii de mai mult bon ton pe coasta Bulgariei, iar Vama va redeveni un paradis boem...

20 martie 2008

Nimeni pe drum


E soare, norii sunt razleti, marea e turcoaz, superba si linistita, cu mici valurele. Daca nu bate vintul, e chiar cald. Si totusi, nu e nimeni. Am uitat amanuntul esential, e martie. Nici cei mai boemi dintre vamaioti nu au ajuns inca sa salute locul pe care il iubesc, fitele de corporatisti urban-cool inca au ramas in cluburi de house din Bucuresti, masinile de sute de cai putere si de sute de mii de euro inca zac in garaje, pregatindu-se pentru parada de 1 Mai din Mamaia, mitocania si prostul gust au ramas la ele acasa. Iar Vama e libera de fite, e libera de snobism, e libera de prost gust, e libera de mitocanie, e libera de nesimtire. Din pacate, starea asta de fapte si de superba libertate va mai dura doar o luna si jumatate, iar de 1 Mai hoardele de pseudorockeri, mitocani si corporato-fitzo-snobi vor da iar navala si Vama va redeveni din micul colt de paradis un loc de bon-ton, unde fiecare crede ca are dreptul sa faca ce vrea, indiferent daca asta deranjeaza sau nu pe ceilalti. Dar pina atunci mai e, iar eu pot sa impartasesc cu voi imaginea unei Vami goale, dar goale de fitze si de mitocanie, nu goale de spirit si de frumusete.

Plaja din Vama Veche


M-am saturat de patul meu de-acasa,
Cearceafurile nu mai imi zimbesc,
Aceleasi haine zac tacut pe masa
Si parca-mi spun ca nici nu mai traiesc
Si-atuncea ies afara
E vint si este (prima)vara
Si ceru-mi spune: "Fugi, ca eu platesc!"
Ma intorc la tine, iau doi blugi cu mine
Si-ti zimbesc...

Iubesc marea


M-am reintilnit cu marea mai devreme decit speram, intr-o zi superba de primavara. Am ajuns in Constanta sa fiu alaturi de niste prieteni dragi si nu am ezitat sa onorez invitatia, mai ales cind mi-am dat seama ca o sa reintilnsesc marea.
Iubesc marea mea verde-tulbura-albastra cu o dragoste pribeaga si atunci cind e frig afara imi este tare dor de ea, fara ca ea sa ma stie. O iubesc de cind eram mic, de cind ardeam de nerabdare sa o ating si ma taiam in scoci alergind descult catre ea, prin nisip. Plingeam cu lacrimi sarate ca ale ei, dar nu renuntam, ajungeam la ea si, ca prin minune, durerea trecea si incepeam sa rid zgomotos, topaind in apa rece.
De-atunci ma intorc mereu la ea dupa zile lungi si reci si anotimpuri straine, cu sufletul sfisiat, cu trupul obosit, cu inima chinuita de intrebari. Clipele pina la ea trec greu pe autostrada cenusie dar batuta de soare si piciorul drept se incordeaza pe pedala de acceleratie. Vreau sa ajung mai repede, alerg cautind cu disperare un tarm salbatic, sa-i respir adinc rasuflarea sarata, sa o simt cum freamata de dor, trista dar puternica.
Imi vin in minte veri si veri de-a rindul, concediile cu ai mei la Eforie si Neptun, adolescenta efervescenta traita in Costinesti, 1 Mai-uri nebune la Neptun si bineinteles, marea iubire a primului deceniu din mileniul 3 - Vama.
Am ajuns in Vama, am fugit la malul marii, i-am reiterat declaratia mea de dragoste eterna si am fost fericit. Si liber. Parca nimic nu te sfisie mai rau ca dorul de mare. Nici nu stiu ce o face atit de speciala. Probabil ca libertatea de acolo. Poate emotia cu care accelerez la iesirea din 2 Mai. Poate caldura aia dintr-o zi de august, care parca iti incalzeste si sufletul, nu doar pielea. Poate miile de amintiri frumoase de pe un tarm de mare. Iubiri impartasite sau nu, saruturi furate fugitiv sau nopti fierbinti de pasiune. Discutii filozofice cu prieteni de-o viata sau de-o seara la un nesfirsit sprit de vara. Dansul cu picioarele goale pe nisipul din Vama. Baile facute noaptea in mare. Atitea si atitea lucruri frumoase, un amalgam de amintiri care ma napadeste in fiecare an la prima intilnire cu marea.

19 martie 2008

Hai sa-l ajutam pe Matei !


Auzim de multe ori despre intimplari triste si despre necazuri intimplate unora sau altora, din jurul nostru, din jurul celor pe care ii cunoastem sau unor necunoscuti. De multe ori poate am dori sa ajutam, poate am vrea sa ne implicam si noi pentru a alina suferinta unora, a ajuta intr-un fel sau altul. De multe ori insa ne impiedicam de comoditate, de lene sau de lipsa de motivatie. Toti am primit e-mailuri in care cineva ne cere disperat singe grupa AB si eram rugati sa ajutam sau macar sa dam mai departe. Toti am primit mailuri prin care eram rugati sa trimitem mai departe cazul unei fetite din Polonia care nu stiu ce patise si pentru fiecare adresa de e-mail la care ajungea povestea, automat aol.com sau microsoft trimitea 30 de centi in contul respectiv. Cum iti poti da seama care din mesajele respective sunt adevarate si care spam-uri care nu urmaresc decit adunarea unui numar cit mai mare de adrese de e-mail pentru a trimite noi si noi spamuri. Sau, mai rau, care dintre cazurile prezentate sunt adevarate si care sunt doar escrocherii menite sa sensibilizeze pe cite unii ? Din aceste motive, am fost usor reticent cind primeam e-mailuri de acest gen.

Ieri am primit de la o prietena, pe numele ei Anca, un e-mail. L-am citit si in timp ce ma pregateam sa il dau mai departe, am constatat ca imi era adresat mie si ca cea care imi cerea ajutorul era chiar ea, si era vorba despre nepotul ei. Nu era un mesaj venit pe cine stie ce filiera si ajuns la mine la a saptea mina, ci era un strigat de ajutor de la o persoana pe care o cunosteam. Mesajul suna asa:

Dragul meu,
Apelez la tine intr-o problema personala foarte importanta. Nepotul meu Nicorici Matei Dragos in varsta de 2 ani si 9 luni a fost diagnosticat cu metastaza la coloana vertebrala (neuroblastom stadiul 4), interventia chirurgicala ce se va incerca la Paris (transplant de maduva) fiind foarte costisitoare. Daca poti contribui, sau cunosti persoane ori fundatii ce pot ajuta la incercarea de a-l salva, pot depune sume in conturile de mai jos.
BRD Bucuresti Agentia Gorjului
Titular cont Nicorici Cezar Cristian
Cont EURO:
RO36BRDE410SV06575694100
Cont RON: RO62BRDE410SV06576144100
De asemenea, daca poti sa trimiti mail-ul si altora care crezi ca ar putea ajuta…te rog mult.
Iti multumesc din suflet!
Anca

Mi-am dat seama ca este o chestie cit se poate de reala si de trista si m-a sensibilizat foarte mult. M-am hotarit sa fac tot posibilul sa o pot ajuta pe Anca si pe nepotelul ei de numai 2 anisori. Am popularizat povestea lor, am incercat sa conving cit mai multa lume sa ajute, am donat si eu personal o suma. Nu mica mi-a fost bucuria cind am constatat ca un prieten de-al meu a donat 4.000 RON. Un alt coleg inca 300 RON. Probabil au mai fost si altii, dar nu am de unde sti exact cine si cit a contribuit. Matei are nevoie de circa 130.000 EUR pentru a fi operat. Stiu ca pare o suma mare, dar suntem multi, si impreuna am putea sa-i dam o sansa la viata. Citeva zeci sau chiar sute de RON in plus sau in minus pentru unii dintre noi nu conteaza atit de mult, dar un gest marunt venit din mai multe parti poate salva o viata.

Ce se intimpla atunci cind o mama afla ca unicul ei motiv de a trai, copilul sau, are cancer? Ce simt niste parinti atunci cind ingerul primit de Sus traieste clipe cumplite la numai 2 ani de viata? Ce vina are acest copil si cit de mari sunt pacatele lui fata de ale noastre, oameni in toata firea, si care am apucat sa gresim de destule ori in viata? Cit de drept este un destin care pune un suflet atit de fraged in fata unor asemenea incercari? Prea putini dintre noi putem afla raspunsul la aceste intrebari...

Matei s-a nascut pe 13 iunie 2005, atunci cand parintii Luminita si Cezar isi doreau cu ardoare acest “DAR AL LUI DUMNEZEU” (pentru ca in traducere, Matei inseamna darul divin).
In urma cu 2 saptamani, lui Matei, un copil fericit si zglobiu, i se face rau. Este dus de catre parinti la Spitalul Judetean Constanta. La o prima investigatie se presupune ca starea lui este cauzata de medicatia contra parazitilor intestinali, administrata anterior. Dupa o saptamina de internare la Constanta si fara nici un diagnostic, parintii lui Matei se hotarasc sa plece la Spitalul Marie Currie din Capitala. Medicii de aici stabilesc si diagnosticul: NEUROBLASTOM TORACIC CU METASTAZE OSOASE! Socul este mult prea mare pentru parintii micutului: in traducere, aceasta sintagma medicala inseamna o TUMOARE LA NIVELUL CUTIEI TORACICE.
Parintii refuza sa accepte cruda sentinta. Vor si o opinie din strainatate. Aleg Franta. Au aflat ca acolo este cel mai bun spital specializat pe aceasta problema medicala. Astfel, contacteaza Institutul “Goustave Roussy”. Doctorii specialisti din cadrul clinicii franceze raspund familiei micutului Matei, oferindu-i sanse de supravietuire de peste 50% dupa interventia chirurgicala. Pina miercuri, 19.03.2008, parintii lui Matei vor afla diagnosticul final si data operatiei. Matei are nevoie de o operatie de transplant dublu de maduva. Aceasta operatie va fi realizata numai daca VOI OAMENI cu SUFLET ne veti ajuta sa stringem banii. El are nevoie de peste 135.000 euro din cei aproape 200.000 necesari la inceput. Ceea ce traieste Matei acum nu se poate numi copilarie. Insa cu bunavointa si daruirea voastra, a oamenilor cu suflet, situatia se poate schimba. Timpul insa trece, iar Matei nu il mai are la dispozitie. Impreuna putem face ca viata lui sa reintre pe fagasul normal. Impreuna putem ajuta o familie sa aiba in continuare bucuria neasemuita de a fi PARINTI, de a li se spune “mami” si “tati”!

http://copilul.ro/a_103_5009_Hai_sa_il_ajutam_pe_Matei.html

Daca puteti da si voi o mina de ajutor, va rog, nu ezitati, indiferent cit de mica este contributia, mic cu mic se face mare, impreuna suntem atit de multi, nu conteaza cu cit jutam iar acest copil are dreptul la o viata frumoasa ! Ma gindesc doar ca oricare dintre noi ar putea avea un cunoscut cu o problema asemanatoare sau ca ceea ce am depus eu acolo, poate putin, pentru Matei, va putea face diferenta pentru ca vor mai exista si altii care o vor mai face, iar impreuna vom reusi sa-l ajutam.

Am fost in Vama !


Duminica 16 martie 2008... Primul contact cu Vama pe anul asta. Am regasit Vama la 6 luni dupa ce am lasat-o. Acum 6 luni Vama era linistita si se pregatea de hibernare. Plecarea mea de acolo mi-a adus marele necaz pe care a trebuit sa il indur si care mi-a schimbat viata si mai ales pofta de viata. Dupa 6 luni am regasit Vama, pustie, linistita, insorita si destul de curata. Pustietatea nu mi s-a parut deprimata, ci superba. Soarele isi imprastia razele generos iar cei citiva nori erau total razleti, in schimb vintul batea rau de tot, amintindu-mi ca suntem abia in martie si mai e mult pina la vara. Pe plaja mai erau 5 oameni inghetind in jurul unui gratar, vreo 3 ciini ai nimanui, stapini pe toata plaja. Iar marea isi arunca valurile unul dupa altul in acelasi ritm infinit si atit de frumos. Asta este Vama pe care mi-o doream, libera de prostie, libera de manele, libera de nesimtire, libera de mitocanie si libera de fite. Doar noi si marea, soarele si nisipul, un pic de stuf, multe scoici si citiva crabi aruncati pe mal. M-am simtit liber si fericit, am reusit sa uit un pic de probleme si sa ma bucur de viata si de reintilnirea cu Vama... Si ne vom mai vedea din nou cind va fi ceva mai cald, ne am dat deja intilnire pentru luna mai.

18 martie 2008

Feedback

Excelent viralul celor de la Money Channel, al treilea din serie dupa cel cu restaurantul ("I recommend you mititei. Smalls") si cel cu taxiul ("First time in Romania?"). Asta e mai dur, mai acid si mult mai datator de voie buna. So, feedback is fifty :)

16 martie 2008

Ken Lee

Stiu ca deja a trecut o saptamina de cind a aparut peste tot chestia asta, dar cu atita pofta am ris prima data cind am vazut-o si inca mai rid de fiecare data cind o vad, incit merita s-o impartasesc si cu aceia dintre voi care inca nu au vazut-o... Partea cu "tulibu dibu douchu" este senzationala...

15 martie 2008

Copacul singuratic

Si chiar pe malul lacului Herastrau, un batrin platan asteapta cu nerabdare ca degetele lui lungi si maronii sa fie impodobite cu inele verzi, cu bratari galbene, iar natura sa picteze o simfonie cromatica avind ca fundal albastrul cerului de martie.

De-ai fi salcie la mal...

Herastrau, Martie 2008.
Primavara e din ce in ce mai prezenta in vietile si in sufletele noastre. Salcia isi plinge lacrimile verzi pe malul lacului de un albastru prea frumos. E primavara si e cald, iar viata trebuie sa fie frumoasa...

14 martie 2008

Reflex de primavara


Si tot in Cismigiu... Un reflex galben, un semn clar ca primavara este deja aici si ca frigul a plecat dintre noi. E Martie ! E primavara !

La o tabla mica


Si daca tot a venit vremea frumoasa, si e martie, coltul sahistilor din Cismigiu e plin. Mese libere nu mai sunt de dimineatza, in schimb batrineii si-au pus hainele cele bune si au iesit la "talk-show". Am vazut ca adevaratii sahisti sunt mai putini, acum predominau cei iesiti la rummy si bineinteles la o tabla mica. Din decor nu lipsesc sticlele de bere la 2 litri, sau chiar un vin sau o tuica "de casa", contra frigului. Dialogurile sunt pestrite, dar daca stai 10 minute sigur vei afla ce replici i-a mai dat Basescu lui Tariceanu, care dintre Pepe Moreno si Habibou e mai nimerit ca titular la Steaua, de ce a pierdut Rapidul din nou acasa, cine e mai bun dintre Obama si Hillary, cine e de vina pentru cresterea inflatiei, a deficitului bugetar si a cursului EUR/RON, cum a fost la botezul fetei Andreei Marin si a lui Banica Jr, unde este Elodia, cite medalii va lua Romania la Olimpiada din China, pe ce loc ne vom clasa la Campionatul European, daca Florentin Petre va juca titular si daca accidentarile lui Mutu si Chivu sunt de durata, cine va cistiga primaria Bucurestiului si ce va face Videanu cu bordurile...

Calator spre infinit


A venit primavara in Cismigiu, iar natura revine incet la viata. Copacii isi intind crengile ca lungi degete spre cer, in cautarea infinitului, a soarelui si a caldurii. Vor inflori in curind !

13 martie 2008

Chocofest

Daca tot a fost 8 Martie, am dat o fuga si pe la World Trade Center, unde s-a intimplat in week-end Tirgul de cafea si ciocolata. Se gaseau de toate, de la fursecuri si praline la martzipan si fintini de ciocolata. Ma asteptam totusi la o varietate mult mai mare de sortimente sau la un spatiu mai mare. Iar preturile mi s-au parut totusi destul de maricele.
O chestie faina, pe care am gustat-o si eu, au fost 'frigaruile din fructe trase in ciocolata', mai precis 3-4 bucatele de fructe infipte intr-un bat si trecute prin fintina de ciocolata belgiana normala sau alba, la alegere. Si paharul cu ciocolata calda direct din fintina de ciocolata a fost yummy...
Iar daca mirosul imbietor de cafea te intimpina inca de la intrarea in World Trade Center, dupa aceste mici degustari pot sa spun ca am petrecut o jumatate de ora foarte dulce si nu am irosit timpul cum as fi fost tentt sa cred.


12 martie 2008

Fanfara


In Parcul Cismigiu, simbata a cintat Fanfara Jandarmeriei. A fost un concert de promenada sustinut cu prilejul zilei femeii. Inghesuiala mare, multe femei (aproape toate cu flori in mina), mamici, fetitze si bunici, parinti cu copii la plimbare, rolleri si bikeri, dar si mosuletzi imbracati in hainele de duminica si cu cravata cea buna primita cadou in 1972... O amestecatura interesanta de gura-casca avizati sau nu asupra evenimentului. Concertul chiar a fost fain, a fost si muzica clasica dar si hituri cunoscute precum "Go West" si celebra "I love you baby" care iti face instantaneu pofta de o bere Carlsberg. Si daca tot m-am nimerit pe acolo, am facut si eu vreo 2 poze, nu cine stie ce, caci nu aveam loc prea mult de manevra din cauza multimii. Oricum, a fost frumos, vremea excelenta, muzica foarte dragutza, chiar a meritat plimbarea din toate punctele de vedere.

7 martie 2008

Povestea mocofanului


Si daca tot m-am apucat sa pun chestii care mi-au placut de pe alte bloguri, am gasit ceva deosebit pe blogul subiectiv.ro al lui Alex Mihaileanu. Radiografia mitocanului sau a mocofanului este atit de bine surprinsa incit mi-am dorit sa v-o impartasesc si voua, celor care nu ati apucat s-o cititi in original:
Povestea mocofanului. Viata si opera
Pe la vreo 50 de ani, mocofanul se simte împlinit. N-a făcut mare brînză toată viaţa, dar e bine. Încă lucrează, iar la serviciu are un program cît se poate de lejer: stă şi doarme trei ore, ia o pauză de o oră, cam cît i-ar lua să treacă pe la cantină să mai rumege cîte ceva la preţ de doi lei, după care se întoarce în bancă lui şi mai rupe trei ore de somn. Cînd i se pare mocofanului c-a stat destul, se ridică din bancă, iese pe uşă, se suie-n gipan şi-o şterge acasă. Unde, iarăşi, mai bagă un somn de vreo 12 ore.
Se trezeşte pe la cît îi tună, se duce să facă prezenţa, şade în şedinţă şi nu scoate-un cuvinţel toată ziua, ba chiar se lasă pe spate în fotoliul de la muncă, nu uită să caşte de mama focului de cîte ori apucă, bineînţeles, uitînd să pună mîna la gură, după care lasă capul pe spate şi adoarme cu gura deschisă, horcăind.
Începuturile
S-a născut pe la capătul unei uliţe dintr-un cătun uitat de lume şi a ajuns, pe la vreo 10 ani, la oraş. Lui îi era bine în sat, numai că, ai dracu’ comunişti, i-au luat părinţii la muncă, la oraş, i-au pus să bage normă în fabrică. A crescut bătînd mingea-n faţa blocului, lipsit de orice ocupaţie serioasă, a trecut pe la şcoala profesională şi a învăţat o meserie, după care l-au aruncat, la fel ca pe părinţii lui, în fabrică. Se gîndeşte că liceul n-ar fi chiar rău, că doar nu degeaba dă mai bine să ai diplomă de bacalauriat, aşa că îl termină la seral.
Ajuns pe la vreo 38 de ani, comunismul s-a dus naibii. 36 de salarii compensatorii pentru ieşirea în şomaj nu sună chiar aşa de rău. Aşa că mocofanul nostru devine şomer, bagă jumate din bani la CEC, iar cu ceilalţi se gîndeşte să facă ceva. Nu prea ştie ce, aşa că pleacă în Turcia. E 1994 şi, după un an jumate de muncit într-o fabrică de cauciuc din Istanbul, mocofanul vine acasă cu două buzunare ticsite de dolari, două genţi de haine şi un pumn de aur de proastă calitate, luat la subpreţ din bazar.
Dezvoltarea carierei în management
Mocofanul închiriază patru metri pătraţi de teren în talciocul din oraş, primeşte în grijă -din pură întîmplare - o tarabă din tablă care îi oferă o privelişte de nedescris la mitingul cu Petre Roman de peste două luni şi se pune pe vîndut ţoalele aduse de la turci. Dă vestea-n vecini că are aur de vînzare, pe care-l vinde pe sub mînă şi îşi scoate de trei ori banii pe care i-a băgat.
Lunar, face drumuri în Turcia după marfă. Chioşcul începe să se mişte, aşa că închiriază 30 de metri pătraţi din fostul magazin Romarta din buricul tîrgului, unde mai bagă la vînzare şi covoare aduse de la Istanbul. Se simte inspirat, mai ales după discursul lui Petre Roman din talcioc, singurul loc unde ar fi încăput fără să-şi tragă ghionturi vreo patru-cinci mii de români.
Debutul în politică
Se înscrie în partid. Cotizează lunar, vociferează, îi înjură pe cei de la putere, se ia la harţă cu colegii în camera de-alături, locaţie pentru cîrciuma de lîngă sediul partidului, îşi bagă cît de adînc poate. Colegul Ionescu, om cu şapte ani mai mic, absolvent de facultate, e un visător, prostu’ naibii! Nu-l învaţă nimic în şcoala aia, la ce dracu’ o mai fi făcut-o, numa’ naiba ştie. Viaţa, bă, viaţa nu se învaţă la facultate! Viaţa se învaţă aici, dînd cu pumnul, pişă-te pe ele de studii, fraiere! Vezi? Vezi? Ce bani ai făcut tu în facultate? Ia uită cît căcălău de bani am eu!, zice mocofanul, scoţînd din buzunarul pumnul de bancnote albastre, cu chipul lui Tudor Vladimirescu pe ele.
Acum, că are bani, îşi permite şi el să bage mai mult la partid. O şpagă colo, una dincolo, cu gura mare, colegii îl votează doar ca să scape de înjurăturile lui. Acum e secretar general al filialei judeţene. Tiii, ce tare e, îşi spune-n barbă, în trei ani a devenit mare, frate, mare!
E 1998, a dat nişte şpăgi pe la primărie, şi-a făcut prieteni în rîndul consilierilor locali - că deh!, aşa-i în provincie, unde toţi se cunosc - şi a cumpărat tot spaţiul care, odată, adăpostea Romarta. Îl închiriază la suprapreţ şi negociază printre înjurături de mamă la adresa porcilor din conducerea ţării, ţapul naibii, că n-a făcut nimic şi atîta speranţă ne-am pus în el! Cheia e la tine!, fir-ar ea de cheie, că n-a descuiat lada în care e ascuns cornul abundenţei, mama lor de împuţiţi! Uite în ce sărăcie trăim! Uite ce impozite dau, cum să nu-ţi cer atîta pe chirie, bă?
Ascensiunea carierei politice
1999 e un an frumos. De gura lumii, un consilier judeţean şi-a dat demisia. Prostu’ naibii, n-a ştiut să fure mai cu cap! Aşa că mocofanul, conform algoritmului negociat la nivel de judeţ, devine consilier. Doar nu degeaba a pompat atîţia bani în partid! Şi dacă tot are funcţie, de ce să nu profite de ea? Ia să mai cumpere vreo două spaţii, că tot e mai uşor acuma. Şi, la anul, după ce mai pompează nişte bani în partid, ia să fie ales pe listele de vot pentru Senat!
Lumea s-a săturat de demagogi. Să anunţăm asta! Votaţi-l pe mocofan, vă va scăpa de sărăcie! Sloganul electoral merge pe principiul “experienţa mea, în slujba dumneavoastră”. Adică, îmbrăcat în costum nou - după ce tot anul, la Consiliul Judeţean, l-a purtat pe cel de mire, că altul n-a mai avut -, se laudă cu cît de mare afacerist a ajuns el în vremi de oprelişte, sărăcie şi hoţie a guvernanţilor. Aşa că-şi pune în slujba cetăţeanului toate cunoştinţele: judeţul nostru va înflori ca o floare! Roz îl facem!
Prezentul şi viitorul
Mocofanul e ştiut drept bişniţar ordinar, da’ na!, se gîndeşte omul, dacă el a făcut bani, poate aduce ş-aici nişte fonduri, mai face-un loc de muncă. Cine ştie? Aşa că-l votează, iar mocofanul ajunge senator.
În 2008, lungit în fotoliul din Plenul Parlamentului, mocofanul e bătut pe umăr de colegul de-alături: “Auzi, bă, du-te şi suflă-ţi mucii, că sforăi! Lasă-mă şi pe mine să dorm, ce mama dracu’!”. Are vreo 55 de ani şi a muncit o viaţă-ntreagă. Acum are parte de binemeritata odihnă. Deh, concediu de opt ani. N-a luat măcar o dată cuvîntul în Parlament, în schimb a muncit la biroul din judeţ. Unde a trebuit să asculte toate miorlăielile fraierilor pe care nu i-a dus capul să fure la timp.
Acum e timpul să fie calm, să se odihnească. Îl mai stresează fi-su, că iar a boţit BMW-ul şi tre’ să scoată bani din buzunar, da’ nu se plînge. Nici cu fi-sa, care-i cere bani de dus în mall-uri. Îl mai doare capul cînd se gîndeşte că nu l-a plăcut pe fiul senatorului din judeţul vecin, că i s-a părut prea bădăran, da-i trece. În fond, prea îşi bate capul. Ia să mai doarmă un pic, dă-l naibii pe fraierul de-alături, să schimbe fotoliul dacă nu-i convine sforăitul!

6 martie 2008

White February

Si tot din seria de la Sirnea, una cu zapada multa.
Aici era un gard, iar dincolo de el incepea iarna...
Thanks Mark pt prelucrare si imbunatatiri !

5 martie 2008

Ninge


Acum 2 saptamini pe ulita mea din satul uitat de lume ningea des, cu fulgi mari si albi...

Fuga de primavara

Nu imi place sa copiez de pe blogurile altora, dar imi place la nebunie ce am gasit pe blogul Viata si acordeoane al lui Mihai Morar, si, plin de invidie ca nu am putut scrie ceva la fel de frumos, il copiez pur si simplu:

O sa fug. Orasul miroase a zambila, a dat coltul ierbii, magnoliul e in standby, nu mai am niciun motiv sa stau. Vreau sa minii Timpul si sa sfintesc Soarele. Oricum, afla ca Soarele nu s-a avut nicicand pe bune cu Timpul. Curgerea Lui ne-a tinut mereu departe, la ani lumina, de Astru.

Plec fara sa-mi iau bagaje. Doar cu ce am pe mine o sa-mi incalec caii, o sa-mi stabilesc cuplul ideal la 4000 de rotatii pe minut. O sa-i dau blana pe Bucuresti-Pitesti, o sa mestec in mamaliga pe Valea Oltului si-o sa tensionez prima oara pedala de frina abia pe la Cisnadie. Acolo ma asteapta cafeaua din gradina de la Apfelhaus si-un ciobanesc mioritic, jandarmul prispei, sa-l smotocesc. Nu-mi pregatiti asternuturile, azi vreau sa dorm trintit sub mar. Iar cand ma trezesc sa ma urc in virful lui, acolo unde e semnal, si sa va sun. Voi sa fiti in meetingurile voastre plicticoase din carcerele patrate cu plasma, proiector si flipchart, eu sa va va dau strategiile peste cap: ‘’Bai, puscariasilor, a inmugurit marul. Asa, de capul lui. Anul asta ati uitat sa-l briefuiti!’’ Dupa mintea voastra marul ar trebui sa aiba fluorescente doar pe crengile orientate catre Soseaua Principala, este total antibusiness sa cheltuim resurse si pentru cracile din spate care oricum nu aduna GRP-uri fiind aplecate catre fatada pensiunii.
Hai, pa, tre’ sa inchid, mi-a venit supa de pui la ceaun. Rup o brandusa din gradina si o invirt in palma cum faceti voi cu memory stick-ul cand CEO-ul strimba din nas la Powerpoint-urile voastre de 80 de slide-uri la care ati muncit atitea zile si atitea nopti incit n-ati avut timp sa vedeti ca a inflorit salcimul de sub fereastra. Sunt in treapta a patra deja si serpuiesc lenes prin padure, scot bass-ul si-l las pe Leonard Cohen sa-mi ingane ‘’Alexandra Leaving’’. Vreo trei raze de soare insinuate printre crengi imi vineaza irisii, fac balet pe sosea, alerg mai mult pe contrasens ca nu cumva sa strivesc sub roti umbra copacilor care se tolaneste pe banda mea.
Merg linistit, cu ochii inchisi, pe contrasens pentru ca stiu sigur ca voi n-aveti cum sa apareti de dupa curba strinsa. Voi sunteti acolo si va luptati cu boala. Eu iubesc fugind. De aia-i fuga sanatoasa.

4 martie 2008

Bade al meu cara la fin


Si din nou de la Sirnea. Ningea ca in povesti, o ninsoare cu fulgi mari si desi, cum imi place mie, cum imi amintesc de cind eram copil. Iar badea cara ditamai gramada de fin in spinare si urca tacticos dealul. Si bineinteles, ma simteam ca in "Iarna pe ulita"