Bucurestiul vechi - remember Uranus

Tot plimbindu-ma pe net, am descoperit ceva senzational. Pe o pagina de flickr, Dan Vartanian ne arata Bucurestiul anilor 1975-1980 vazut prin obiectivul aparatului sau de fotografiat. Fotografiile originale au fost facute pe film alb-negru ORWO si reprezinta o retrospectiva sentimentala a unor locuri care au disparut din peisajul bucurestean, odata cu sistematizarea fortata a capitalei si punerea in practica a tendintelor megalomane ale lui Ceausescu, dupa vizita in Coreea de Nord.

Cartierul Uranus era un cartier discret si linistit, cu strazi in panta, rare in Bucuresti si curti. O fresca excelenta a acestui cartier se regaseste intr-un articol excelent scris de Traian Ungureanu in Revista 22.

"Pina la sfirsitul anilor '70 a existat in Bucuresti un loc extraordinar. Cartierul Uranus. Nu e singurul loc distrus, scos din Bucuresti cu buldozerul si dinamita. Alte cartiere vechi au fost, de asemenea, demolate si, probabil, am pierdut odata cu ele ceva ce nu vom mai intilni vreodata.

Ceva sentimental, sudic si mahalagesc, neinsemnat si cuceritor dormea noaptea peste tot cartierul si pornea de la cap, dimineata, odata cu primii papuci tirsiiti prin curti. Era Paradisul. Timpul se oprise, in sfirsit, la adapost de framintarile care munceau alte parti ale orasului. Strazi inguste, cu piatra lustruita de biciclete vechi, coborau in panta, coteau deodata ca un izvor strins de munti si se intretaiau cu alte strazi in piete mici, ascunse sub lumina vreunui felinar cu frunza mereu ruginita. Pe margini, peste peretii caselor, balustrade lungi de fier curgeau iedera. Oamenii locului se tineau cu o mina de ele si urcau treptele marunte ale strazii cu priceperea si cumpatarea serpasului.

Cartierul Uranus a fost demolat si cred ca acest lucru nu mai are cum sa ajunga la cunostinta noastra in toata gravitatea sa istorica. Orasele se schimba, desigur. Timpul macina pina la pulbere. Dar Uranus n-a fost acoperit de lava, nici abandonat si ingropat apoi de nisipuri. Uranus n-a avut o moarte onorabila. Si nici oamenii care l-au locuit. Locuit? E vorba de mult mai mult. Oamenii care au “locuit” in Uranus au dat vietii o calitate pe care noua Romanie a pierdut-o.

Demolarea cartierului Uranus a fost o crima istorica. Am pierdut ceva ce nu se pierde nici in razboaie: stiinta de a trai, asa cum am invatat-o prin istorie. Problema e ca asemenea lucruri nu se pot recupera. Istoria nu poate fi derulata si traita in reluare.

Armonia vietii in cartierul Uranus era atit de izbitoare tocmai din cauza acestei intelegeri netulburate. Nici o constringere si nici un viitor obligatoriu nu apasau aceste locuri care erau foarte sigure de rostul lor. In jur insa, in concentrarile de blocuri numite prin abuz cartiere, spatiul era si este dominat de constringeri si obiective zdrobitoare."

Din pacate cartierul Uranus s-a dus, stradutele acelea frumoase si casele boieresti cu curti mari si flori multe nu mai exista decit in fotografii, iar amintirile si locul de bastina a zeci de mii de oameni au fost distruse de buldozerele ceausiste, pentru a zgindari orgolii megalomane si a ciunti din trupul Bucurestiului una din cele mai frumoase si boeme parti. Din fericire, mai avem citeva marturii ale acelei perioade, pastrate de fotografi precum Dan Vartanian, care vin acum sa ne incinte ochii si sufletul, sa trezeasca amintiri si nostalgii si sa determine regrete eterne.

Cele mai interesante seturi de imagini sunt acestea:

http://flickr.com/photos/danvartanian/sets/72157594191815554/ - imagini din vechiul Bucuresti

http://flickr.com/photos/danvartanian/sets/72157594166834095/ - odiseea comunista

http://flickr.com/photos/danvartanian/sets/72157594569589984/ - imagini de dupa cutremurul din 1977

Enjoy !

La multi ani, iubit conducator !

Daca ar mai fi trait, Nicolae Ceausescu ar fi implimit astazi 91 de ani. Iar daca nu ar fi cazut comunismul, ar fi fost inca presedintele Republicii Socialiste România si secretarul general al Partidului Comunist Român. Asa, astazi se implinesc 20 de ani de la ultima serbare a zilei de nastere.

Despre programul oficial al sarbatorii zilei lui Nicolae Ceausescu aflam multe din presa vremii. De dimineata, intr-o festivitate ce s-a desfasurat la Consiliul de Stat, "tovarasul" a primit omagiile colegilor din conducerea de partid si de stat, precum si ale diplomatilor straini acreditati la Bucuresti. Seara, Ceausescu i-a cinstit pe membrii Comitetului Politic Executiv printr-o "masa tovaraseasca". Cei mai cunoscuti interpreti de muzi­ca populara "se produceau" in cinstea conducatorului. Cu asemenea prilejuri, printre altii, Gica Petrescu, Ange­la Moldovan, Ion Voicu, Gheor­ghe Zamfir erau mobilizati prin Consi­liul Culturii. Cadourile erau procurate prin intermediul prim-secretarilor de partid de la judete, care tri­miteau tablouri pictate de taranci cu intelegerea ca erau artiste din popor, sculpturi in lemn cu chipul celui sarbatorit, tesaturi sau obiecte din cera­mi­ca. Ultima aniversare s-a organizat la cazinoul din Sinaia. Ca de obicei, i-au fost alaturi membrii Comitetului Politic Executiv împreuna cu sotiile. Receptia a tinut citeva ore, fara a se prelungi, ca in vremurile tineretii, la ore mici in noapte. Peste sarbatorit trecusera anii, caci implinise 71 de primaveri si 55 de ani de activitate revolutionara.

Din anii 1970, cind manifestarile se limitau la o consemnare in Scinteia si la o telegrama colectiva semnata de membrii Comitetului Central, aniversarea "tovarasului" a ajuns la o uriasa sarabanda de actiuni la nivel national - numere omagiale ale ziarelor si revistelor, programe intregi ale televiziunii nationale, volume omagiale, telegrame ale colectivelor de oameni ai muncii. Sarbatori­rea lui 26 ianuarie a cunoscut un proces de amplificare si diversificare a ac­tiunilor dedicate Conducatorului, de la un an la altul, in patrimoniul de protocol al sarbatorii intrind noi si noi manifestari.

Eu nu sunt in nici un caz un nostalgic al comunismului, dar gindindu-ma acum la acei ani, am nostalgia copilariei, asa cum era ea, frumoasa, pura, traita in niste constringeri care totusi ne faceau mai apropiati. Departe de mass-media asa cum este ea acum, de violenta reflectata in aceasta, de societatea consumerista in care suntem indopati cu produse nesanatoase... mi-e dor de lucrurile simple ale acelor vremuri, asa cum mi le aminteam aici. Rindurile de acolo descriu efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, cu Mihaela, Balanel si Miaunel, cu de-a v-ati ascunselea si tara, tara, vrem ostasi.

Simona a incercat azi un exercitiu de imaginatie, incercind sa isi descrie viata de acum daca am fi fost inca pe vremea celui mai iubit fiu al patriei. Stau sa ma intreb si eu, cum ar fi fost viata mea in aceste conditii? Probabil imi continuam oricum pasiunea pentru calculatoare (Revolutia m-a prins inscris la cercul de informatica de la Casa Pionierilor si Soimilor Patriei), probabil faceam acelasi liceu Sfintu Sava (ca atit m-au batut ai mei la cap ca trebuie sa merg acolo si nu in capul strazii la liceul 35), dar mai departe cred ca as fi urmat traditia familiei, as fi facut Politehnica si as fi ajuns un inginer de seama, priceput la programare. Prietenii din liceu ar fi putut fi tot aceiasi, dar cei din facultate cu totul altii, probabil m-as fi casatorit cu o colega de facultate, iar acum, la 32 de ani, as fi avut deja 2 plozi, un baiat de 7 ani si o fata de 3 ani. As fi condus o Dacia 1710, cu numar cu sot, ca sa pot sa circul in a doua si a patra simbata a lunii. La intreprindere m-as fi dus cu metroul. Daca ar fi trait Ceausescu, acum sigur am fi avut de cel putin 10 ani metrou in Drumul Taberei. In week-end-uri m-as fi intilnit cu prietenii fie la un gratar (pe care puneam spaga vreunui amic care se tinea cu casiera de la Frigotehnica), fie la un film la Patria sau la Scala, poate la vreo piesa de teatru, poate la o bere la Gambrinus sau Odobesti, sau de ce nu, la Cenaclul Flacara, sa il vad pe Tudor Chirila cintind alaturi de Adrian Paunescu 'Si totusi exista iubire". Concediul mi l-as fi facut la 2 Mai, unde m-ar fi dus cindva vreun prieten satul de Eforie Nord, si unde as fi descoperit o lume boema. Poate, daca ar fi fost un an bun, as fi prins vreo delegatie la Moscova sau la Leningrad. Prietena mamei din Germania ne-ar fi trimis un pachet cu tot felul de bunatati - o ciocolata Milka, un gel de dus Nivea, un deodorant Fa, niste prezervative Durex (ca stie ca aici nu exista).

Dimineata m-as scula la 7, as minca sendvisul cu cascaval si parizer de soia, incalzit la toasterul adus acum 10 ani din RDG, as pleca spre statia de metrou de la Razoare, m-as inghesui in metrou cu mii de oameni, as ajunge la serviciu, unde as bea un nechezol si as fuma o carpata de Tirgu Jiu. La prinz, ies cu colegii la masa la "circul foamei" si mai comentam despre fotbal, despre sirul de 5 ani fara infringere al Stelei si al lui Dinamo, si despre marele meci dintre ele care o sa fie in iunie. As asculta muzica la Radio Romania, i-as lua mamei Scinteia cu suplimentul omagial, apoi as lua de la serviciu unul din jocurile scrise de un coleg, sa i-l duc lui ala micu, ca de cind i-am schimbat HC2005 cu un 286 nu se mai dezlipeste de el, nici pe afara la fotbal si la ratele si vinatorii nu mai sta. La ora 15 as pleca spre casa. Pe drum ma opresc la Alimentara de la Unversitate, am auzit ca au bagat pui. Daca face si Horica cinste cu ceva din purcelul ala pe care l-a primit spaga saptamina trecuta, m-am scos. Ma duc si prin camine prin Regie, stiu acolo pe un baiat care are DVD-uri cu filme aduse de-afara si niste listinguri de pe niste forumuri, ma pasiona si pe mine o chestie. Daca a adus cumva si deodorante Impulse, ma scot, desi mai e pina la chenzina. Mai stau o ora la coada si la lapte si faina, au adus si ceva portocale, iar nevasta-mea e din acelasi sat cu vinzatoarea de la Alimentara de la Favorit, asa ca saptamina asta avem si fructe...

Seara ma uit la Telejurnal, apoi intru un pic pe internet, unde sunt restrictionate 99.9% din site-uri, dar am reusit eu cumva sa sparg firewall-ul si proxy-ul si sa pot intra pe www.cnn.com sa vad ce se mai intimpla prin lume. La 9 ma duc sa fac dus, ca e ora de apa calda. Vedem unul din filme, sa terminam pina la 11.30, cind se ia lumina. Apoi somn, ca miine e o noua zi. Si mai e pina simbata la prinz, cind incepe week-end-ul.

Oare asa ar fi fost? Suntem atit de obisnuiti cu lumea de azi, incit ne e atit de greu sa ne amintim si sa ne imaginam cum ar fi putut fi acum... Poate doar o excursie in Cuba (inca a) lui Fidel Castro ne poate arata cum se impaca mileniul 3 cu comunismul. Dar a fost comunismul un rau mai mare decit consumerismul feroce? Oare atunci cind eram cu totii egali, ar mai fi aparut atitia mitocani? Sau ne-am fi vazut cu totii de treaba, de rutina existentei de zi cu zi, si de cozile la lapte, fara sa ii deranjam pe ceilalti?

Partidul... Ceausescu.... Români-i-i-a...

Adevarata poveste a Emiliei Popescu

O cheama Emilia Popescu. Inalta, osoasa, cu o privire de pisica scarpinata intre urechi. Barbatu-sau, si nu numai el, ar fi in stare sa-i aduca si luna de pe cer ca s-o vada cat mai des. Numai ca Emilia Popescu nu are nevoie de luna de pe cer, ci de niste lapte praf pentru ala micu'. De un pui dolofan, in loc de tacamuri, de o ruda de salam, una de parizer, macar un kil de branza, daca nu chiar doua, de un sapun Rexona, sa-l puna intre bluze, ca de spalat s-a obisnuit deja cu Cheia, de un sac de cartofi si unul de varza pentru iarna, de hartie igienica, de niste prezervative pentru barbatu-sau, ca are deja doi copii, Dumnezeu sa le dea noroc. Desi alt noroc decat sa moara Ceausescu de cancerul ala din gat de care vorbeste toata lumea, nu vede. De niste salata verde, banane, portocale, vin, un brad pentru Craciun, niste chiloti de dantela si multi, cat mai multi pampersi sau macar de Perlan pentru scutece. De un felinar cu gaz pentru serile de lunea si joia, cand la ei in cartier se taie lumina, de o plapuma mai groasa, ca resoul nu mai face fata, de niste vata pentru cand ii vine ciclul, de Purfix pentru geamuri, de ceai verde. Emilia Popescu e o norocoasa. Toata lumea zice asa.

E frumoasa, a terminat o facultate, ce conteaza ca voia la Litere in loc de Politehnica, are un serviciu bun si sigur, un barbat la fel, doi copii sanatosi, o soacra la Partid, parintii la tara, mai pica niste carne, o fructa, un zarzavat, are apartament, bani la CEC, rate la Arctic. Se descurca, cum s-ar zice. Ce dracu' mai vrea?! Cu toate astea, Emilia Popescu e mereu nemultumita. Nefericita. Nici ea nu stie prea bine de ce. Privirea ei e tot mai artagoasa. Or fi astenizat-o cozile, isi spune barbatu-sau cand o vede mereu trista, spaima de a nu ramane iarasi gravida. Autobuzul 168, tixit, duhnind a transpiratie si nesimtire sau poate seful care o tine dintr-o raportare in alta si ii taie din salariu cand nu vine la sedintele de partid, baiatul cel mare care intr-o zi i-a spus din greseala "tovarasa", administratorul care a reclamat-o la Militie cand a venit matusa din Grecia, aparatul de radio care s-a stricat si nu mai prinde Europa libera.

Emilia Popescu se sufoca. Nu mai poate. Nu-i mai suporta pe Ceausescu, pe Mitu care prezinta stirile la televizor, pe secretarul de partid, pe seful de la cadre, pe vecina de la doi care sta toata ziua la coada. Nu mai vrea sa vorbeasca doar in soapta despre toate astea ca sa nu auda ala micu' si sa spuna la scoala. Simte ca plesneste. Vrea sa se termine. Vrea sa stie cand. O sa se termine. Emilia Popescu s-a dus la revolutie cu taxiul. La Universitate, chiar in centru, in intersectie, era o hora. S-a inghesuit si ea intre un tigan tinerel si o doamna la vreo cincizeci de ani care mormaia intr-una fi-r-ati ai dracului de comunisti. Se invarteau bezmetici, urland jos Ceausescu, se calcau pe picioare, radeau, plangeau. Rand pe rand. Cu ghetele ingreunate de noroi s-a dus spre baricada, dar chiar atunci un Tab a trecut in viteza pe langa ea. Huo criminalilor, a urlat cineva si s-au repezit cu totii sa inchida bresa din baricada cu niste tomberoane aduse de nu se stie unde. Emilia Popescu tremura de frig, de frica, ochii ii lacrimeaza de la gazele lacrimogene, dar nu se da dusa. A ramas acolo. Pana la sfarsit.

P.S.

Peste 17 ani, cu ochii scosi din orbite Vadim Tudor urla si flutura un cartonas rosu. L-ar vrea pe Ceausescu inapoi. Emilia Popescu continua sa strige "jos comunismul!". Glasul ei insa nu se mai aude. E la vreo doi metri sub pamant, alaturi de alti cativa ca ea care nu s-au dat dusi.

Romania Libera, Andreea Pora, 22 dec 2006

1 Decembrie

1 Decembrie 1918... Transilvania s-a unit cu celelalte 2 provincii istorice care constituiau deja Romania si au creat noua Romanie. Ce inseamna acum ziua de 1 Decembrie ? Este sarbatoarea nationala a Romaniei sau doar o zi libera, un motiv de mindrie ca suntem romani sau un motiv de bucurie ca avem o zi in plus de odihna. De multi ani incoace traditia nescrisa este ca toata lumea sa mearga la mare de 1 Mai si la munte de 1 Decembrie. Recunosc ca si eu fac parte din aceasta categorie si pentru mine ziua de 1 Decembrie e un motiv de a fugi din Bucurestiul asta insuportabil, poluat, zgomotos si murdar. E 1 Decembrie ? Ce bine.... hai sa fugim la munte sau sa descoperim alte locuri frumoase....

1 Decembrie e sarbatoarea nationala a romanilor. Sa fim mindri ca suntem romani sau sa ne resemnam cu asta ? Mindria de a fi roman inseamna oare mai mult decit sa tinem cu Romania la fiecare meci de fotbal si sa il consideram pe Mutu mai bun decit Beckham sau pe Hagi mai bun decit Maradona ? De cite ori am iesit din tara si am avut sansa sa vorbesc cu oameni de pe alte meleaguri, cind ma intrebau de unde sunt si eu raspundeam ca din Romania, cele 3 declicuri erau cam tot timpul aceleasi: "Romania ? I know.... Hagi... Dracula... Ceausescu"... Oare la aceste 3 simboluri se reduce Romania in afara ? Se mai intimpla sa isi mai aduca aminte cite cineva si de Nadia, de Tiriac sau de Ilie Nastase... sa fi auzit de Casa Poporului... sau de Steaua... (am ramas foarte surprins acum 2 ani cind un turc intilnit in Portugalia a reusit sa imi spuna corect mai mult de jumatate din echipa Stelei din 1989 care batuse cu 4-0 pe Galatasaray :d)

Din pacate turismul romanesc e la pamint. Bulgarii ne-au luat-o cu mult inainte si acum Bulgaria e un capitol bine definit in ofertele agentiilor de turism din Occident, in timp ce Romania mai atrage doar amatorii de senzatii tari care vor sa fie speriati de catre Dracula. Ei nu stiu sau au uitat ca avem o Delta a Dunarii superba - ultimul refugiu de salbaticie din Europa, unde exista un raport unic pe continentul nostru animale-oameni 1000:1; avem un litoral al Marii Negre cu un potential deosebit, dar unde interesele de natura financiara ale unor potentati ai zilei au facut sa fim cu ani-lumina in spatele organizarii nemtesti de la sud; avem un Ardeal minunat, in care urmele de istorie apar la tot pasul, iar sute de cetati, castele sau biserici medievale reprezinta un must-see pentru orice impatimit... avem singura cetate medievala inca locuita la Sighisoara, avem Sibiul - capitala culturala europeana a anului 2007, avem Brasovul cu Biserica Neagra, avem Alba Iulia - locul unde s-a infaptuit Unirea; avem un Maramures care poate fi socotit leaganul civilizatiei romanesti; avem Bucovina cu ale ei minastiri pictate pe exterior unice, care au determinat aparitia unei noi culori in nomenclator - Albastrul de Voronet; avem niste munti superbi... Bucegi, Fagaras, Piatra Craiului, Retezat; avem pirtii de schi pe Valea Prahovei unde din pacate organizarea te face sa te intrebi cu cite sute de ani suntem in spatele Austiei, iar Sinaia, Predeal si Poiana Brasov au devenit din perle ale Carpatilor, doar locuri de bon-ton si etalat snobismul; avem Transfagarasanul care traverseaza muntii la peste 2000 m altitudine; avem atitea riuri si lacuri minunate. Potentialul este enorm iar peisajele sunt superbe. Din acest punct de vedere sunt mindru ca apartin spatiului carpato-danubiano-pontic, cum fastuos era denumit in cartile de istorie.

Da, sunt mindru ca traiesc intr-o tara in care exista toate cele de mai sus. Da, sunt mindru ca am o viata faina aici si multi prieteni si nu as putea sa plec niciodata de aici. Dar... nu sunt mindru ca sunt roman. Nu sunt mindru ca fac parte dintr-un popor al carui tel in viata e sa moara si capra vecinului, un popor de mitici care exista in realitate la stirile protv... oare chiar suntem o tara de hoti, violatori, pedofili, zoofili si pungasi ? Nu sunt mindru ca dupa Hagi, Ceausescu si Dracula toti isi aduc aminte ca romanii sunt acelasi lucru cu tiganii si instinctiv se pipaie la buzunar sa vada daca mai au portofelul dupa ce s-au intilnit cu tine... Nu sunt mindru ca tiganii astia nenorociti au plecat la cersit si la furat in toata lumea si ca ne reprezinta cu brio imaginea acolo. Sunt mindru ca traiesc in Romania dar sunt scirbit ca sunt roman... Paradoxal sau nu, asta este... Tara lui "las-o ba ca merge-asa/ne-am obisnuit cu ea". Si niciodata nu o sa uit cit de bine a zis cine a zis ca Romania e o tara superba, dar ce pacat ca e locuita....

Serbia - pasarea Phoenix

Am o teorie interesanta, potrivit careia decalajul istoric dintre tari (da, acei 20 de ani pe care ni-i prevestea sec si dispretuitor Silviu Brucan in anii 1990) se poate masura foarte clar prin prisma domeniului meu de activitate – piata valutara. Am citit, am studiat si am inteles cum ca, ca si dezvoltare si adincime a pietei, ca si instrumente existente si interes al investitorilor straini, noi suntem undeva, cu 3-4 ani in spatele Ungariei si al Poloniei, si cu vreo 5 ani in spatele Cehiei, ca sa vorbesc doar de cele mai apropiate piete emergente mari din regiune. Fireste, fiecare tara are particularitatile ei, si comparatiile sunt greu de facut, dar Romania anilor 2006-2007 (cu intrarea in UE) a descris aproape identic traiectoria Poloniei si a Ungariei din 2003-2004. Chiar daca, aparent, polonezii si ungurii au intrat in UE ceva mai bine pregatiri, traseele au fost asemanatoare, din punct de vedere economic si financiar. Atit zlotul, cit si leul s-au intarit foarte mult in primul an de apartenenta UE, pietele s-au dezvoltat similar, cu acest delay, de 3-4 ani. Si a aparut un trend, in care multi erau trimisi la on-the-job traininguri in aceste state, pentru a vedea, cumva, unde o sa fim peste acesti 3-4 ani. Citiva colegi ai mei au fost la Praga, am auzit ca de prin alte parti au fost trimisi la Budapesta sau Varsovia. Mi s-a parut o abordare foarte interesanta. Decit sa mergi la Londra, Paris sau Amsterdam, care sunt cu zeci de ani inaintea noastra, mai bine incerci sa cunosti fenomenul unei istorii si a unei dezvoltari mai recente, pentru a putea intelege si imagina mecanismele viitorului mai apropiat.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.

Amintiri din copilarie

Blogul lui Igu este o poarta spre amintiri. E ca un album foto vechi pe care il deschizi involuntar, dar odata deschis te poarta spre niste lucruri pe care credeam ca le-am uitat dar, treptat, ni le amintim cu placere. Ciudata nostalgie, deoarece, in mod normal, ar trebui sa ne para bine ca vremurile acelea au trecut. Si totusi, atitea amintiri din perioada aceea care s-a suprapus cu copilaria mea...

Dulciuri. Guma de mestecat Gumela (o chestie ordinara, sfarimicioasa si fara nici un gust), bomboanele cubaneze (ce deliciu...), bomboanele "varsate" lipite intre ele - de menta, de cacao, sau de lapte, caramelele pe care le mincam cu tot cu ambalaj, biscuitii Gigel, Codrut sau Chindia si bineinteles nemuritoarea Eugenie in ambalajul de hirtie mereu unsuroasa, ciocolata Pitic, ciocolata alba Kandia (mmmm...), inghetata de un leu la vafa, care curgea si era plina de gheara, inghetata Polar ca un pachet de unt, care tot timpul se topea pina o mincai, siropul de tuse baut ca suc, ciocolata Cibo, dar si bomboanele multicolore Cip, mici cit o gamalie, dropsurile chinezesti anti tuse, dulciurile improvizate (zahar amestecat cu cacao si mincat cu lingurita). Arahidele vietnameze (alunele alea invelite intr-o chestie alba, tare si dulce), glucoza care iti spargea dintii, mentosanele, halvaua cu cacao, buzduganul de plastic cu batonul de ciocolata din interior.

Alimentare. Piine "semi" si cea neagra, cumparate la jumatare de franzela, crevetii vietnamezi omniprezenti in toate rafturile oricarei alimentare, sticlele lipicioase de sirop concentrat, sucurile carbogazoase Brifcor, Cico, Quick-Cola fara conservanti, sticlele verzi de bere, cu ulei pe fund, berea la halbe ciobite si prost spalate, micii de la Slobozia (in drum spre mare), laptele la sticla, cosuletul din sirma pentru 4 sticle, coada la lapte si borcanele de iaurt cu care pleca tataie la 5 dimineata, formele pe care le faceam din staniolul capacelor de iaurt, Nechezolul, sticla de ulei mereu unsa, la fel cu cele de bere, marmelada si magiunul "varsate", nenumaratii metri cubi de conserve cu stavrid sau macriu asezate ingenios, piramidal, in Alimentara ("Nici o masa fara peste" sau "Nu e peste ca stavridul, nici echipa ca Rapidul"), sticlele de apa minerala Borsec cu sedimente, oranjada la plic, salamul cu soia, goana dupa carne, cacao Maltova, portocalele de Craciun si de Mos Gerila, bananele verzi tinute pe soba la copt, "tacimurile" de pui si Fratii Petreus, patiseriile pline de muste si de fantezie cu rahat, ciorba de burta de la 'impinge tava", cornul de un leu si batonul cu mac (delicatesa), capsulele de sifon, cosul odios de Alimentara, cintarul "Balanta Sibiu", vinzatoarea acrita, coada de la usa din spatele magazinelor. Tigarile Carpati de Tirgu Jiu versus Bucegi - "moartea pe schiuri". Ratia de ulei si de zahar. Sucul de lamiie Hellas. Nectarul bulgaresc.

Afara. Mingile de cauciuc de 18 sau 35, mereu diforme sau ovale, mingea Artex (vedeta maidanului), elefanteii cu apa de 5 lei si pistoalele de 3 lei, tuburile de suflat cornete (cu ac in virf), ambuscadele cu pungi de apa si cornete din balcon, trasul cornetelor in plasa de tintari a babei de la 4, prastiile cu guma cumparata de la “Mercerie”, jucatul in gropile de constructie, subsoluri de blocuri, sau blocuri in constructie, gradinile cu zarzavat ingradite intre blocuri, jocurile de maidan: de-a v-ati ascunselea, leapsa, leapsa pe coco(tate), elasticul, tara tara vrem ostasi, sotron, uliul si porumbeii, ratele si vinatorii, pac-pac, "piua" si "raspiua", "cine nu-i gata il iau cu lopata", "un doi trei la perete stai", bicicletele Pegas, Comoda si semicursiera, turele cu bicla, avioane de hirtie, datul pe bara de batut covoare, jocurile de seara - flori filme fete au baieti, telefonul fara fir, strigatele de la geam "Gata, Gigel, vino in casa" si inevitabilele "Mama lui Gigel, mai lasati-l pe Gigel 5 minute" care se faceau inca o ora, genunchii juliti si vineti, raidurile prin paruri si gradini la furat de cirese, mincatul corcoduselor verzi si nespalate, spartul simburilor de caise, ceasurile chinezesti antisoc, subacvatice, cu melodii, masinutele din fier, Legoul romanesc dar si cuburile din lemn "Baukasten", jocurile cu jetoane, pioni sau zaruri - "Nu te supara frate", "Piticot", "Sus-Jos", "Haiducii", cartile de joc "Pacalici" si cele cu animale si plante, Scrabble, Titirobil, "Bunul gospodar", "Turism" si "Asul volanului", Marocco, trotineta si tricicleta, cowboy-ii si soldateii din plastic, "Fiareeee vechi cumpaaaar", "Geaaaamuri", "Sticleeee goallleeee". Cazematele si derdelusurile din zapada facute in mijlocul strazii in iernile alea cu zapezi de 1 metru care ramineau cite o saptamina. Bautul de apa de la furtun... "nenea, ne dati si noua niste apa?". Pocnitorile facute din suruburi cu piulite imense in care razuiam fosforul de la o cutie intreaga de chibrituri.

Acasa. Televizorul Olt, Diamant sau Sirius cu lampi, frigiderul Fram sau Zil, masina de spalat Albalux. Diapozitivele cu pvesti. Aparatul foto Zenit sau Smena. Magnetofonul Rostov sau casetofonul Electronica 302, calculatorul HC 85, Cip sau Jet. Radioul Ric (strabunicul iPodului) cu care il ascultam pe Domozina in timpul orei de cunostinte despre natura. Fierbatorul ruginit de cafea si risnita. Discurile de pick-up. Pestele de pe mileul de pe televizor. Revistele Soimii Patriei, Luminita si Cutezatorii, dar si Rahan sau Pif (care aveau cadouri superbe). Almanahul Copiilor si almanahul Stiinta si tehnica. Revista Tehnium din care nu pricepeam nimic. Videoul si casetele cu Benny Hill imprumutate pe sub mina. Penele de curent si de apa, temele facute la luminare, bateria de masina adusa in casa si legata la un bec de masina, dar si lanternele cu dinam. 30 de minute de apa calda pe saptamina. 2 ore de program TV, antena TV de bulgari, "Lega Nost decita", hora unirii cu stema tarii de la ora 22, Delia Budeanu, Sanda Taranu, Marioara Murarescu, Tezaur folcloric, teleenciclopedia, telecinemateca, 10 minute de desene anumate - Mihaela, Balanel si Miaunel, "no zaiet, no pagadi", Lolek si Bolek, cuplajele fotbalistice de pe 23 august, defilarile tot mai triste, bancurile cu "el" si cu "ea", "Vocea Americii" si "Europa Libera" ascultate in surdina, portretul 'lui" pe prima pagina din orice ziar, manual sau almanah. Omuletii din pachete de tigari. Colectia de timbre, clasoarele cu colite si cu timbre nestampliate din tot felul de tari de care nici nu auziam, cum ar fi Rwanda. Cotele Apelor Dunarii. Orsova, soixant six centimentres. Baisse deux. Radioul cu nume de orase exotice pe cadran. Avioanele si elicopterele din plastic, migalos contruite de pe biblioteca. Bateriile patrate Elba 3R12 pe care le verificai cu limba pe borne.

Cosmetice. Spray-ul Farmec, crema de ras Bob, after-shave-ul Tar, pasta de dinti Cristal, parfumul Bucuresti. Balsamul chinezesc in cutiile alea mici si rosii, cu un miros intepator. Samponul in calut de mare. Pernitele alea mici de sampon de urzica (Larex parca). Laptele Doina. Dero.

Scoala. Cheia de la git, uniforma, pompoanele fetelor de la cordeluta, cravata de pionier cu nod sau cu inel (pe care il pierdeam intotdeauna), numarul matricol, centura aia odioasa, ciorapii albi purtati de fete, "Trei culori cunosc pe lume" cintat in fiecare dimineata in pozitie de drepti, inspectia de dimineata cu miinile cu unhii taiate pe batistuta, loviturile tovarasei cu linia peste degete sau la palma, trasul de urechi, banca codasilor, elevul de serviciu, plecatul cu buretele la udat si intors la pauza, caietele cu reclama la CEC pe spate ("Azi la CEC un leu depui, miine el va face pui"), stiloul chinezesc, cerneala Pescarus albastra care nu era niciodata albastra, petele de cerneala, sugativa, penarul de lemn cu abac, penarele chinezesti duble cu oglinda si magnet, trusele chinezesti cu compas si raportor, liniile "animate" chinezesti, gumele cu aroma de capsuni sau zmeura cu urme de dinti, gumele romanesti care rupeau hirtia, creioanele chinezesti cu guma in virf, creioanele jumatate rosii jumatate albastre, minele de 0.5 si 0.7, lipiciul "Pelicanol" cu lopatica adesea comestibil, praful "Pic" care stergea cerneala, alegerile pentru comandantul de grupa sau comandantul de detasament, blocul de desen, copiii cu pile, activitatile agricole si horticole din fata scolii, colectatul de maculatura, de flori de tei, salcim sau soc, sticle sau fier si cartelele perforate bagate in ziare care trageau la cintar, traforajul si pirogravura la ora de atelier, ora de dirigentie, acuarelele de la fondul plastic, excursiile la Doftana, taberele la Navodari, focul de tabara din ultima seara, careul pionierilor din curtea scolii, raportul in fata comandantului de detasament, serbarile, activitatile patriotice. Oracolele completate pe genunchi in pauze in care roseai la intrebarea "De cine iti place"

Muzica. Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer. Cornel Constantiniu, Gabriel Cotabita, Gabriel Dorobantu. Dan Spataru, Mihaela Runceanu, Stela Enache. Aurelian Andreescu, Catalin Crisan, Dida Dragan. Eva Kiss, Margareta Pislaru, Mihai Constantinescu. Marius Teicu, Olimpia Panciu, Marina Scupra. Sau CC Catch, Modern Talking sau Sandra.

Cartile. Colectia intreaga Jules Verne. Winnetou. Ciresarii. Povestiri Istorice versus Legendele Olimpului. Colectia Biblioteca Scolarului. Gazeta Matematica. Si cite si mai cite... Iar cu cartile de joc - razboi, killer, chems, macao... Catalogul Neckermann pe care il rasfoiai in vizite, insistind la paginile cu lenjerie, apoi jucind ceva de genul "alege cite ceva de pe fiecare pagina".

Importurile. Tigarile BT si Vikend, ciocolate Cipiripi, bomboanele PEZ, guma de mestecat Turbo, Cin-Cin sau Final cu colectia de surprize aferente, gumele chinezesti in forma de tigara, caco Maltova, budinca ungureasca, orice cafea in afara de nechezol, "Kent" ca simbol al bunastarii, ciocolata chinezeasca "Lucky", dar si "Milka" trimisa de rudele din Germania (devenita etalon al bunatatii unei ciocolate)

1988-89. Autobuzele cu oamenii ciorchine pe scari. Autobuzele port-racheta (precursoarele GPL-ului de azi). Cozile de sute oameni la niste alimentare cu rafturi goale. Demolari. Bambilici de metal si tevi de cornete la Casa Poporului. Dacia 500 Lastun. Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta. Raftul cu scule in portbagajul fiecarei Dacii. Zi para - numere pare, zi impara - numere impare. Dacii negre cu 2-B. Lanturile de magazine - Auto-moto-velo-sport, Materna, Gospodina si Romarta.

E ciudat cum, dintr-o perioada cu atitea orori, au ramas totusi atitea amintiri frumoasa. Sunt amintirile noastre, ale ceror care eram copii atunci. De fapt, rindurile de mai sus inseamna efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, iar universul meu era compus din cele de mai sus. Si probabil, in functie de virsta pe care o aveam la revolutie (eu abia implinisem 13 ani), toti avem aceste amintiri. Si, chiar daca au trecut 20 de ani de atunci, sunt crimpeie din viata noastra. Iar daca voi aveti si alte amintiri de atunci, scrieti-le si voi, sa le punem cap la cap.

Remember

Teleenciclopedia este una dintre putinele emisiuni care a continuat sa fie difuzata atita timp la TVR. Pentru prima data, emisiunea a fost difuzata la data de 21 aprilie 1965. De atunci in fiecare simbata dupa-amiaza, cu acelasi generic si cu diferite documentare, cu subiecte diverse - natura, tehnologie sau sanatate - Teleenciclopedia a incercat sa ne incinte, sa ne culturalizeze sau poate doar sa ne scape de plictiseala.

Genericul este un fragment din Momentul muzical pentru pian si orchestra de Nicolae Kirculescu, cunoscut si sub numele de "Plutasul de pe Bistrita":

Si cu mare placere imi amintesc si de serile de miercuri, in care, dupa telejurnal, auzeam aceste nemuritoare sunete, apoi Viorica Bucur ne povestea despre filmul serii. Genericul emisiunii, ilustrat muzical printr-un fragment din melodia "This is my song" din filmul "Contesa din Hong Kong" de Charlie Chaplin si interpretat de orchestra lui James Last, ne aminteste multora dintre noi de copilarie.

De "Gala desenului animat" va mai amintiti ? De desenele animate ale lui Disney, dar si de Lolek si Bolek, Pif si Hercule, Balanel si Miaunel, Mihaela si Azorel... Parca a fost ieri... Dupa asta, generatia mea a avut parte de Sandy Bell si Testoasele Ninja. Iar acum sunt multi copii care nici nu stiu de Disney...

Si daca tot a venit vorba de copilarie, sa ne amintim si de "Lumea copiilor":

Acum incepe Telejurnalul. Ce "Stirile PRO TV", "Observator" sau "Focus". Asta e brandul care mi-a ramas cel mai clar in cap in ceea ce priveste stirile, chiar daca pe vremea aceea nu incepeau cu babe violate, si cu cea mai facut tovarasul Nicolae Ceausescu.

Nu pot sa o uit nici pe Marioara Murarescu, cu al ei "Tezaur folcloric":

De "Un zimbet pe 16 mm" va aduceti aminte ?

Si, ca intotdeauna, la final, genericul de incheiere - Hora Unirii. Noapte buna copii !

Fotografii interzise

Simbata am iesit cu niste prieteni prin oras si am ajuns la Universitate, la Teatrul National, pentru a viziona expozitia de fotografii interzise si imagini personale a lui Andrei Pandele. Va sfatuiesc, daca aveti timp, sa dati o fuga si sa nu o ratati. Fotografiile sunt expuse la galeria Artexpo de la etajele 3/4 TNB, pina pe 10 februarie. Fotografii interzise in perioada comunista, poze de la revolutie si alte lucrari personale.
De treizeci de ani, Andrei Pandele se uita atent la orasul lui, Bucuresti. Cu meticulozilate, el a inregistrat tot. Fotografiile lui povestesc istoria unui oras traumatizat care inca incearca sa-si vindece ranile. Andrei Pandele nu a fost doar un martor “privilegiat” al vremurilor ci mai ales un excelent fotograf, cu o privire pertinenta si de o estetica impresionanta. Intre marturie istorica si poetizare a realului, fotografiile lui Andrei Pandele par sa reintroduca cotidianul in evenimentul istoric. Incepind cu cliseele realizate inainte de 1989, in timpul revolutiei si de atunci incoace, istoria recenta a Romaniei devine perceptibila prin intermediul privirii decalate a lui Andrei Pandele. Fotografii cu nuante ironice, citeodata dulci-amare.
Unii dintre noi fac parte din generatiile care au prins doar sfirsitul de comunism sau care nici macar nu pot spune ca stiu ce-i comunismul. Pentru ei si pentru cei care din nefericire vad doar partea buna a acelor vremuri (de vina fiind melancolia tineretii) exista expozitia de fotografie a lui Andrei Pandele. Nu este vorba doar de fotografii reusite, ci de povestea orasului in care traim, povestea lui vazuta pe parcursul a treizeci de ani, prin momente cheie sau prin mici instantanee care surprind viata de zi cu zi a orasului. Majoritatea fotografiilor sunt in alb-negru, poate si pentru ca asa nu risti sa te pierzi in mrejele culorii pierzind mesajul imaginilor. Fiecare element al comunismului surprins de fotograf este pus in antiteza ironica cu o privire incruntata sau cu paradoxul contrastelor, mizeria strazilor si stralucirea sloganelor.
Cozile la carne, sticlele cu lapte inghetate, blocurile in coloane de fum de la cutremurul din ’77, mascarada ceausista, mercedesul lustruit al analfabetei si bocancii rapciugosi ai muncitorilor, turnind asfalt fierbinte peste zapada pentru ca a doua zi venea El, la promenada. Oameni calarind mijloacele de transport in comun. Ulicioare demolate, biserici stramutate, constructii faraonice, schele si macarale devorind cartiere intregi... Pentru cine a uitat sau era prea tinar pentru a constientiza, imaginea Bucurestiului anilor optzeci este surprinsa perfect si unele poze sunt de natura sa stirneasca fiori reci pe sira spinarii. De asemenea, revolutia, reactia tinerilor la instaurarea regimului Iliescu, crimele regimului neosocialist iliescian - mineriada, setea de informatie (cozile la ziare din primele luni de dupa Revolutie), disparitia monumentelor sovietice, avatarurile capitalismului incipient... toate momente semnificative din istoria recenta a unui neam.
Parcurgind perete cu perete fotografiile expuse iti dai seama, poate in mod ironic, ca lucrurile nu prea s-au schimbat. Cel putin acum daca ne uitam pe strada putem sa reconstituim cu usurinta fotografiile lui Andrei Pandele cu peisajele de iarna, masinile troienite si parasite cumva in voia sortii sub stratul de nea, un trafic congestionat de zapada abundenta si nametii lasati indiferenti pe strada si pe trotuar pentru a colectiona mizerie. Ceea ce acum pare scos din vremuri antice, anume coada (la carne, lapte, piine...) traieste inca in pozele lui. Cind vezi sirurile de oameni nu te gandesti decit la superoferte, promotii si megadiscounturi, in timp ce in realitate era vorba de ratii si cartele.
O parte din fotografii stau sub semnul fricii. El, acel Big Brother al acelor vremuri, reuseste sa opreasca printr-un singur gest pulsul orasului. Metroul se goleste, masinile se opresc in plina strada, oamenii stau insiruiti ca la parada in asteptarea masinii oficiale care o duce pe analfabeta la Gradinita.
Imaginile de la Revolutie nu arata eroii, ci prezinta imagini cu oameni depasiti de evenimente, prinsi la mijloc si care au intrebari si nu raspunsuri. Totul este un haos, totul este dominat de nedumerire.
Saracia, mizeria si disperarea prezenta in unele fotografii este la fel de prezenta acum in Bucuresti, cum era si acum douazeci de ani. Din punctul acesta de vedere, nimic nu s-a schimbat.

Fotografiile lui Andrei Pandele ne invita, ne provoaca la meditatie asupra trecutului (si implicit asupra prezentului), asupra metamorfozelor societatii romanesti. Ele ne pun fata in fata cu noi insine, cu o Romanie chinuita, infometata, disperata, manipulata, intoxicata. O imagine aproape suprarealista, insuportabila, dureroasa, pe care tindem sa o ingropam tot mai adanc, asemeni unui cosmar ce trebuie uitat. Dincolo de (re)sentimentele pe care acestea ni le induc, ele au calitatea unei lectii de istorie obligatorii.

Daca esti satul de prezentari romantice si daca nu esti complet multumit de fotografiile urbane ale orasului, daca astepti metroul la Universitate si evident el nu mai vine, zic sa iesi un pic la suprafata si sa te duci la TNB, in cladirea rezervata expozitiilor pentru o portie de sentimente stranii, servite direct de pe obiectivul aparatului foto, de Andrei Pandele. Frumusetea in toata povestea asta cu expozitia de la Galeria si motivul pentru care insist sa mergeti sa o vedeti este ca imaginile sunt de o sinceritate in fata careia orice pacaleala nationala, orice musamalizare, orice praf de nostalgie cu privire la asa-zisa “epoca de aur” palesc.