Ginduri la sfirsit de 2008

A mai trecut un an din tineretea sau din viata mea. 2008 se pregateste sa plece (in Australia si Japonia a plecat deja) si sa lase locul unui 2009 pe care deja toti stim ca il vom percepe sub auspiciile crizei. Am acelasi sentiment ca si in ultimii ani, acelasi sentiment de pierdere irecuperabila, aceeasi senzatie ca am pierdut pretiosul timp ce mi-a fost dat, ca nu am facut destul (asta ca san u zic ca nu am facut nimic). E vremea bilanturilor, iar eu sunt vesnic nemultumit de mine insumi.
Si totusi, ce am facut in 2008? M-am stresat mult, am muncit mult, m-am enervat mult, am zimbit putin, m-am distrat putin, am calatorit putin, am iubit putin. Am stat prea mult la birou si prea putin cu prietenii, am stat prea mult in Bucuresti si prea putin pe drumuri. Mi-am ascultat prea mult propriile ginduri si deloc pe cei care au concertat in Bucuresti. Am fumat prea mult, am baut prea mult, am facut prea putin sport. Am stat prea mult de internet si am citit prea putin. Am indeplinit si am depasit bugete, dar nu am mai avut timp sa iubesc suficient si am ramas iar singur. Am pornit in doi pe un drum si am ajuns singur. Pe drumul acesta am ajuns pe meleaguri frumoase, am vizitat 7 tari si am ajuns in locuri in care nu ma gindeam. Am avut o vacanta de vara frumoasa, si totusi trista. Am fugit de amintiri triste, dar nu am scapat inca de durere. Am incercat sa ma eliberez, dar doar mi-am lungit lantul. Am implinit 32 de ani, dar cu inima goala si cu aripile frinte. Am lenevit pe plaja in Vama, dar am si urcat pe Transfagarasan. Am revazut Sighisoara si Biertan, dar am si descoperit Viscri. Am ajuns prin Maramures, dar nu doar ca turist, ci am fost implicat intr-un festival de offroad. Am fotografiat mult, si totusi nu atit de mult ca anul trecut. Am revazut Balcik, Budapesta, Viena, Bratislava si Munchen, si am descoperit Salzburg, Heidelberg, Luxemburg, Strasbourg si Alsacia. Am vazut tot mai multi prieteni care au devenit parinti. Am fost la 3 botezuri si doar la 2 nunti. Am stat prea mult timp in casa si m-am plimbat prea putin. Am pierdut o persoana draga, care a fost alaturi de mine in momentele cele mai grele, dar am fost invinsi de distanta. Am fost inconjurat de multi oameni, dar putini au vazut ca sufletul imi este singur. Nu am incercat suficient sa reinnod legaturi de mult rupte. Am descoperit Vama unei duminici insorite de martie, dar am lipsit si la “Folk You” si la “StufStock”. Am inceput sa detest tot mai mult Bucurestiul, traficul, mitocania, mizeria, tupeul, nesimtirea, si sa iubesc tot mai mult zimbetele, curatenia si ordinea din alte locuri. Am inceput sa detest bizonii, pitipoancele si fitele si sa imi fie dor de suflete curate, de oameni buni si de cintari la chitara in jurul focului. M-am deprimat privind in trecut, in prezent si in viitor. M-am refugiat in nostalgie si in vise si am uitat sa mai traiesc. Am sperat la mai mult, privind un chip pe care nu il mai recunosc in oglinda. Am ramas sclavul devotat al lui “trebuie” si nu mi-am regasit inca nici spontaneitatea, nici optimismul. Am uitat sa fiu fericit, am uitat sa iubesc din suflet…
Ce-mi doresc de la 2009? Nu mai fac liste de rezolutii pentru ca realitatea sa mi le desfiinteze, pe rind, pe toate. Vreau doar mai putine amagiri, mai putine deziluzii. Vreau sa ma regasesc, sa imi redescopar spontaneitatea dar si optimismul. Vreau sa strig “The show must go on!”, vreau sa reinvat sa iubesc, sa imi reamintesc sa fiu fericit. Poate ca lipsa nefericirii nu inseamna fericire, dar nu mai privesc asa departe. Vreau doar sa fiu sanatos, sa pot sa beau si la vara o bere bruna pe plaja din Vama si sa ascult “Bolero” la rasarit, sa fiu inconjurat de prieteni buni si de suflete curate. Sa mai fac un gratar si un vin fiert la Sirnea si sa fotografiez peisaje de iarna pe ulitele acestui sat nemuritor, vreau sa am timpul si compania cu care sa gasesc locuri minunate prin care nu am mai ajuns pina acum. Da, si vreau sa ma plimb cu barca pe un canal mic, acoperit de stuf, in Delta.
Vine un an greu pentru toti, si nu vreau decit sa il trec cu bine. Asa ca incerc sa-mi pun viata pe “hold“ si sa las inertia sa ma calauzeasca pina in ziua in care…

Cine a mai ramas pe aici...

Un text senzational al lui Lucian Mindruta, care surpinde chintesenta poporului roman, natie europeana si membru NATO si UE, la inceput de secol 21, in anul de gratie 2008. Parca era mai bine pe vremea lui Caragiale...

Cine-a mai rămas în România

Zugravul. Are o ţigară în colţul gurii şi chef de muncă în colţul îndepărtat al vieţii. Tricoul rupt de pe el nu-ţi dă nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capătul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sînt alea din reclama de la bere. Nevoile sînt cele naturale, şi în multe dintre ele apare şi un copac, exact ca în cazul cîinilor. Viaţa lui e şi ea o reclamă: la societatea modernă, care a reuşit cumva să elimine selecţia naturală. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, după primul cerb desenat strîmb în peşteră, la Lascaux.
Baba urbană. Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbană a văzut multe şi ştie tot. Îşi urăşte, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, oraşul. Paradoxal, îşi iubeşte însă ţara, chiar dacă nu-i poate găsi alte calităţi decît acelea cu care a rămas din cartea de română, 1955. Baba urbană bănuieşte că totul în jurul ei e făcut s-o fure: administraţia blocului, compania de gaze, străinul care tocmai a intrat în hol şi se uită suspect la cutiile de scrisori. Fireşte, baba are dreptate, însă asta nu-i face în nici un fel viaţa mai bună. Destinul babei e să moară, iar ea acceptă asta şi nu se mai ocupă cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desăvîrşire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franţa, care merg la mitinguri, cînd nu citesc literatură de stînga. Babele noastre doar votează.
Şoferul manelist. E rapid, pentru că nu poate fi nimic altceva, în afară de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viaţa lui e motorul, făcut de un neamţ cu mult mai deştept, însă şoferul nostru nu pare să sesizeze ironia. Îi place să împartă: pumni, muzică, opinii. Ştie despre tine că eşti prost. Ştie că el e deştept, iar viaţa, în felul ăsta, devine foarte simplă. De-aia şoferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au rămas în ţară. Cînd te întrebi de ce Mazăre a pus palmieri la Constanţa, răspunsul e limpede pe şosea: pentru că maimuţele erau deja acolo. Şi nici n-aveau duşmani naturali.
Inginerul. A lucrat cîndva în cercetare. Revoluţia l-a prins la planşetă, desenînd clădiri urîte, cu speranţa că într-o bună zi va fi lăsat să fie genial. Cînd a fost lăsat, a continuat să fie el însuşi, cu program clar. Dimineaţa la 8 la serviciu, la 5 acasă, la 8 la a doua sticlă de vin. Înăuntrul lui sînt o mulţime de bagaje desfăcute şi lăsate aşa, în lipsă de o nouă destinaţie: literatură SF, poeţi optzecişti, două-trei iubiri, neapărat consumate la Costineşti, cu Radiovacanţa undeva în surdină. Se mişcă greu printre ele şi de-aia e deprimat. Speră să vină vremuri mai bune, chiar şi cînd apar la orizont, el speră că o să-i bată la uşă, să-l ia de mînă pînă în Germania, unde sigur cineva ştie de lucrarea lui de diplomă, o revoluţie la vremea ei.
Bogatul. În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogaţii nu plîng. Nu au de ce, nu au cînd, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai mulţi nu ştiu că sînt bogaţi – pentru că nu se mai măsoară în raport cu tine, ci în raport cu alţi bogaţi. Chestia asta aduce cu sine o situaţie pe care nici psihologul plătit cu 200 ora n-o poate rezolva: sînt bogaţi cu Mercedes care suferă că n-au Bugatti. Bogatul român are şi o altă problemă: nu e bogat decît aici. Cînd iese din ţară, e doar ostentativ.
Băiatul de club. El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de muncă e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseală. Exemplarele cele mai robuste rezistă fără mîncare o săptămînă şi pînă la două zile fără paparazzi. Ideile lui sînt simple: moşule, du-te tu la şcoală, dacă n-ai bani de distracţie! Zilele lui sînt numărate: le numără presa de scandal şi poporul odată cu ea, cînd scoate din frigider brînza, la o salată de roşii tăiate repede, pînă nu începe Magda la OTV.
Toţi ăştia au rămas în ţară. Restul au plecat, şi nu în concediu. Or mai fi şi alţii, nu ştiu, e treaba institutelor să ne zică. Ce vreau eu să vă spun e altceva: uitaţi-vă la ei şi încercaţi apoi să vă închipuiţi că, din marfa asta, trebuie să facem o naţiune.

Kogălnicene, mă, Carole, băi intelectualilor, ce naiba, nu se bagă nimeni?

La multi ani 2008!

Un an s-a terminat, altul a inceput. Ma bucur ca 2007 a plecat si a luat cu el niste amintiri triste, durere si lacrimi. Sper ca 2008 sa fie mult mai bun si peste 1 an cind voi trage o noua linie, sa imi aduc aminte de mai multe lucruri frumoase.

Va urez tuturor un an nou 2008 fericit, plin de impliniri, succese pe toate planurile, multa iubire si sanatate multa voua si familiilor voastre.

Sa aveti viata ninsa cu bucurii, sa fiti inzapeziti in fericire, sa va inghete necazurile si sa aveti un suflet cald.

La multi ani !