Serbia - pasarea Phoenix

Am o teorie interesanta, potrivit careia decalajul istoric dintre tari (da, acei 20 de ani pe care ni-i prevestea sec si dispretuitor Silviu Brucan in anii 1990) se poate masura foarte clar prin prisma domeniului meu de activitate – piata valutara. Am citit, am studiat si am inteles cum ca, ca si dezvoltare si adincime a pietei, ca si instrumente existente si interes al investitorilor straini, noi suntem undeva, cu 3-4 ani in spatele Ungariei si al Poloniei, si cu vreo 5 ani in spatele Cehiei, ca sa vorbesc doar de cele mai apropiate piete emergente mari din regiune. Fireste, fiecare tara are particularitatile ei, si comparatiile sunt greu de facut, dar Romania anilor 2006-2007 (cu intrarea in UE) a descris aproape identic traiectoria Poloniei si a Ungariei din 2003-2004. Chiar daca, aparent, polonezii si ungurii au intrat in UE ceva mai bine pregatiri, traseele au fost asemanatoare, din punct de vedere economic si financiar. Atit zlotul, cit si leul s-au intarit foarte mult in primul an de apartenenta UE, pietele s-au dezvoltat similar, cu acest delay, de 3-4 ani. Si a aparut un trend, in care multi erau trimisi la on-the-job traininguri in aceste state, pentru a vedea, cumva, unde o sa fim peste acesti 3-4 ani. Citiva colegi ai mei au fost la Praga, am auzit ca de prin alte parti au fost trimisi la Budapesta sau Varsovia. Mi s-a parut o abordare foarte interesanta. Decit sa mergi la Londra, Paris sau Amsterdam, care sunt cu zeci de ani inaintea noastra, mai bine incerci sa cunosti fenomenul unei istorii si a unei dezvoltari mai recente, pentru a putea intelege si imagina mecanismele viitorului mai apropiat.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.

Hai la mici !

Am primit azi o reteta si intrucit mi e tare pofta de niste mici si inca nu s-a deschis sezonul la gratare, o impartasesc cu voi :)

Bucuresti, la 28 maiu 1920

Onorate Domnule Ofiter!

Pentru caci fiecare vizita a Domniei voastre, ca si cu 20 ani în urma cele ale tatalui Domniei voastre, dimpreuna cu cinstitul Conu Luca Caragiale este, pe lânga onoare, si un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc sa dau la rându-mi dovada de cavalerism, împartasindu-va la dorinta onoratei Dumneavoastre sotii, Doamna Mariuta Baciu, retetarul de preparare ai mititeilor nostri, care, dupa cum bine stiti sunt cei mai laudati din tot Bucurestiul.

Astfel dau dovada de încredere în Domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul deliciosilor nostri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tica Preoteanu, antemergatoriul meu la conducerea bucatariei Carului.

Adresez aceieasi rugaciune si onoratei Dumneavoastre sotii, Doamnei Mariuta, celei mai desavârsite amfitrioane pe care sunt bucuros sa o fi cunoscut.

Perfectiunea seratelor de cina din casa Domniilor voastre, la care, multumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotarârea sa va divulg taina celui mai de pret preparat culinar care ne cinsteste numele în capitala, în tara întreaga si în strainatate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, în stare finita de sapte pâna la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine statatoru.

Ei îsi au originea în Balkani, provenind din Serbia, dar se întâlnesc si în Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria româneasca. Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea sa încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub forma de gustare.

Se ia carnita de vaca de la gât, fara a se îndeparta grasimea si se da de doua ori prin masina, pentru a se marunti cât mai bine si cât mai uniform. Daca va fi carnea prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 pâna la 150 de grame pe fiecare kilogram cântarit de carne. Nu se va lua în nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decât sa strice gustul si sa ia din minunata savoare a mititeilor.

Se fierbe o zeama din oase de vaca cu maduva, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.

Se pregatesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii si condimente dupa cum urmeaza:

8 grame de piper proaspat pisat marunt

12 grame de cimbru uscat cât mai proaspat pisat marunt

4 grame de enibahar pisat marunt

2 grame de coriandru pisat marunt

2 grame de chimion turcesc pisat marunt

1 gram de anis stelat pisat marunt

8 grame de bicarbonat de sodiu

1 lingurite de zeama de lamâie

1 lingura de untdelemn

1 capatâna buna de usturoi aromat si nu din cel iute

La cantitati mai mari de cinci kilograme, se va adauga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o masura mai mult din mirodeniile pomenite.

Se framânta carnea într-un vas pe masura timp de un ceas, adaugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lamâie. Jumatate din zeama de oase si toate celelalte condimente, afara de usturoi, se adauga treptat, uniform si putin câte putin.

Amestecul se acopera si se da la ghetar o zi si o noapte, dupa care se scoate, se lasa câteva ceasuri la dezmortit si se mai framânta o data pret de o jumatate de ceas cu restul de zeama de oase dezmortita.

Se face un mujdei de usturoi cu apa calduta dintr-o capatâna pentru fiecare kilogram de carne, care se lasa la tras o jumatate de ceas.

Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adauga sucul de mujdei si se mai framânta odata amestecul pret de un sfert de ceas.

Se da din nou la ghetar pâna a doua zi.

Pret de trei ceasuri înainte de a fi prajiti si serviti mititeii, se scoate amestecul de la ghetar, pentru a se încalzi si inmuia; dupa trei ceasuri sau când s-a dezmortit amestecul, se formeaza mititeii ca de un deget mare lungime si ca de doua degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate partile si la capete si se lasa sa stea la zvântat un ceas.

Se prajesc pe jar iute de lemne sau carbune, ungându-se din când în când cu mujdei, asa ca sa prinda o crusta rumena de jur împrejur.

Gratargii nostri întorc fiecare mititel doar de trei ori pâna este prajit. La prajit mititeii vor scadea putin, de unde si denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasa sa se patrunda, ca sa nu se usuce sucul care contine savoarea condimentelor. Daca se prajesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuca, leapada tot sucul aromat si devin seci.

Se servesc alaturi de chifle proaspete ori felii de franzela, cu Mutard de Dijon sau mustar picant si aromat, dupa preferinta si cu sare.

Doar si numai asa veti obtine mititei savurosi cum se zice ca numai la noi sunt.

Cunosc multi din asa numitii gastronomi prin birturi si bodegi mai ales prin mahalale, care din nestiinta ori din spirit de falsa economie înmultesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afara ca scad mai putin la prajit decât cei de carne de vaca, nu au pe departe gustul si savoarea mititeilor adevarati.

O greseala mare mai este si zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu si piperu.

Mai cu seama usturoiul este partea dominanta a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit sa dezvalui Doamnei Mariuta acest mic secret, pe care stiu ca nu îl va da mai departe, asa cum nici eu nu-l voi dezvalui decât urmasului meu Maitre Cuisiner Sorin Luca plecat asta vreme prin tara intru cunoasterea clientelei si instruiri.

Mititeii preparati de Dânsa sunt extrem de gustosi, dar simtul meu gustativ mi-a dezvaluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat si al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Mariuta vor fi inegalabili!

Va astept luna viitoare când va întoarceti cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiteri Dinu si Vatache spre a savura o tava de mititei si câteva halbe împreuna!

Dorindu-va sanatate, voie buna si noroc, va rog a-i transmite umile sarutari de mâini Doamnei Mariuta, cea mai desavârsita gospodina si Doamna din înalta societate!

Dumnezeu sa va ajute!

Cu plecaciune,

Marian Ditu

Maestru Gastronom

Caru cu bere

De vreo 2 sau 3 luni auzisem ca s-a redeschis "Caru cu bere"... si de fiecare data cind auzeam pe cineva ca a fost pe acolo, feedback-ul era excelent. Toti ziceau acelasi lucru: ca arata excelent, berea e buna si la fel si cirnatii si micii si ca e o optiune foarte buna de mers acolo. Si asa am inceput sa mi doresc din ce in ce mai mult sa merg pe acolo. Dar tot nu reuseam sa imi propun asta clar... hai sa ne stringem in seara de x mai multi si sa mergem acolo la o bere... Devenise chiar frustrant cind am trecut intr o seara chiar pe linga circiuma si am vazut asa, prin geam, cit de bine arata inauntru... Dorinta continua sa creasca, ajunsesem sa zic ca "trebuie neaparat sa ajung la Caru cu bere"...

Probabil ar fi ramas pt week-end-ul asta (nu stiu cit mai puteam rezista...) cind... intr o zi saptamina asta ma suna un colaborator de la Londra sa mi spuna ca e in Bucuresti si ca ar vrea sa ne intilnim pe seara. Vorbesc si cu colegii, ei sunt de acord, la care omul propune: "Vreti pe undeva pe linga Piata Victoriei? Sau nu va e greu sa veniti pina in oras, sa mergem la Caru cu bere?"... Nu mi-au trebuit mai mult de 2 secunde sa confirm intilnirea la "Caru cu bere" :) Asa a fost sa fie, probabil imi doream prea mult asta ca sa nu se intimple cumva, independent de planurile mele.

In sfirsit acolo... Dupa ce am trecut de ditamai usa rotativa din lem masiv, am fost impresionat de arhitectura, de vitralii si de toate decorurile. Arata chiar intr-un anumit fel, iar atmosfera... Cu un mic exercitiu de imaginatie chiar reuseai sa crezi ca cineva a dat timpul inapoi si ma aflam in acea perioada pe care mereu regret ca nu am prins-o si nu am fost de o virsta cu bunicul - Bucurestiul interbelic, acel "mic Paris" de a carui apartenenta era o mindrie sa te lauzi in anii aceia. Constructia a pastrat toate elementele decorative din secolul XIX, de la lambriuri, vitralii, picturi murale, candelabre pana la elementele de feronerie, stucatruile aurite, sculpturi de lemn si chiar scaune. Nu pot decit sa recomand, daca sunteti in trecere prin centrul istoric al Bucurestiului, la cumparaturi, dupa o plimbare care v-a obosit, sau daca sunteti in cautarea unui loc placut pentru a bea o bere cu prietenii... sa intrati la Caru cu bere. Atmosfera specifica berariilor de altadata (sincer, chiar nu se compara cu Becker din punct de vedere arhitectonic si al decoratiilor interioare...), bere la halba, mici si cirnati...

Situat in imediata vecinatate a bisericii Stavropoleos, "Caru cu bere" este un local incarcat de istorie. Asa cum atesta si documentele, a luat fiinta cu mai bine de o suta de ani in urma, in anul 1899 fiind construit de Nicolae Mircea si de fratii Victor si Ignat, toti originali din Medias, Transilvania, fiind astfel marcat de obiceiuri sasesti. Infiintat in cladirea vechiului han Zlatari, "Caru' cu bere" a fost de-a lungul timpului un loc de intilnire si de petrecere cautat de bucuresteni, un restaurant-muzeu in care exista chiar un mic magazin de suveniruri si un orologiu foarte valoros datand chiar din 1899 (anul constructiei). El a reprezentat, de asemenea, locul de intilnire si creatie pentru cunoscuti oameni de cultura si arta romani. De-ai casei erau Caragiale sau Cosbuc, Goga sau Delavrancea. Erau cenacluri literare initiate de Cosbuc care invita aici tineri scriitori cu posibilitati materiale reduse. Existau polite cu halbe si fiecare musteriu avea halba lui pe care o stia pe de rost.

Chiar daca lumea s-a amestecat la Caru’ cu bere, traditia si vorba a la conu’ Iancu nu s-au scuturat inca de parfumul antebelic. Purtind pecetea gustului sever de la inceput de veac, "Carul cu bere" pastreaza acelasi aer senioral de castel medieval cu interior bizantin ce ascunde in spatele peretilor sai o istorie care incepe acum 2 secole.

Interiorul, cu elementelor sale specifice, a constituit cadrul natural la care au apelat regizorii pentru filmarea multor secvente din filmele "Doua lozuri", "Telegrame", "Darclee" si altele. Construit in stil neogotic, restaurantul iti aminteste, fara sa vrei, de anumite berarii din centrul München-ului. Faima cistigata de-a lungul timpului se datoreaza nu numai berii speciale care se serveste aici, la tap sau la halba, ci si preparatelor culinare cu specific romanesc. Restaurantul dispune de beraria propriu-zisa de la parter, (care este mare, am inteles ca are peste 200 de locuri) inzestrata cu mai multe saloane si balcoane si de crama, unde seara se produc diferite orchestre si solisti de muzica populara.

Daca e berarie germana atunci e rost de cirnati cu toptanul. Prin urmare meniul, nu foarte aglomerat, imbina cele doua bucatarii traditionale (romaneasca si nemteasca) cu scopul principal de a-l tine pe client satul si vesel nu neaparat de a-i pune burta la cale. Preturile mi s-au parut chiar rezonabile pentru cum arata locul asta si unde e situat.

La capitolul supe sunt patru sortimente printre care un gulas picant care e recomandat doar daca aveti stomacul tare. O supa costa 6.8 RON (gulasul e 10). Apoi vin cirnatii: Cirnati albi de vita la gratar sau fierti, Cirnati Caru' cu Bere, Cirnati Plescoi :)) Platou cu cirnati etc. 13 RON e pretul mediu la o portie de carnati - mai putin platoul care e 36 RON - la care sigur o sa vreti o garnitura. Cea mai buna e varza dulce calita, merge de minune cu orice tip de cirnati, e absolut delicioasa si costa 6 RON. Cartofii piure sau pai la 4 RON nu sunt tocmai geniali. :) Tot in zona carnivora, te mai poti lupta cu un cotlet de porc la 26 RON portia sau cu niste pulpite pui la cuptor, suculente si super-gustoase - 13 RON. Micii, faimosii mici! Pe de o parte inclin sa cred ca faimosi datorita pretului - 2.4 RON unul, insa din cate am inteles sunt de exceptie si se fac dupa o reteta traditionala, ce era la mare cinste in Bucurestiul interbelic. Desertul e pe nemteste: Apfelstrudel (Strudel de mere, exact) sau Strudel cu branza, ambele la 6 RON.

De baut... Aici in mod normal m-as fi asteptat la o lista de 2 pagini cu toate tipurile de bere. In schimb am studiat o oferta de trei sferturi de pagina in care erau mentionate cateva branduri cunoscute insa la halba sau la 330 ml. Dar am baut berea casei, care e absolut excelenta si cred ca e mai buna decit orice alta bere din meniu. Pretul unei halbe de 400ml e de 4 RON, iar cea de 1l (bineinteles ca mi am luat din asta ) e de 8 RON. Oferta de vin pe de alta parte ne-a tinut ocupati cateva minute bune. Se intinde pe trei pagini si cuprinde... tot ce va trece prin cap. Pretul: intre 25 si 70 RON o sticla. Pentru amatorii de bauturi non-alcoolice, o banala Cola e 4.2. RON, o sticla mica de Granini 6.2 iar un litru de limonada este 7.6 RON - cu zahar! Cea preparata cu miere este 10 RON.

Per total, preturile rezonabile, mincarea buna si vine destul de repede, berea excelenta, iar servirea ok... Mi-a placut foarte mult si sigur o sa mai merg, pentru atmosfera deosebita si faptul ca pot in 2007 sa ma simt ca si cind as fi in Bucurestiul anilor 1930.