Despre strania poveste a lui Benjamin Button

Un week-end plin de lene, in care vremea de afara nu mi-a dat nici un imbold de a iesi pe undeva, asa ca a fost un week-end presarat si cu ceva filme. Auzisem pe scurt povestea straniei povesti a lui Benjamin Button si m-am gindit ca ar fi un moment bun sa o vad. Nu pentru Brad Pitt, ci pentru poveste.

M-a fascinat dintotdeauna povestea lui Dorian Gray, a lui Oscar Wilde (ca tot il pomeneam acum citeva zile la un pahar de absint...) si conflictul dintre promisiunea sufletului acestuia in schimbul tineretii vesnice versus incercarea sa de a se impaca cu propria constiinta reflectata in portretul sau. Povestea lui Dorian Gray este de fapt cea a portretului sau, care se uritea pe masura ce timpul trecea si el comitea fapte tot mai imorale sau mai scandaloase, in timp ce el isi pastra tineretea si sarmul, indiferent de trecerea timpului.

Povestea lui Benjamin Button este cumva povestea lui Dorian Gray privita invers. Benjamin se naste in trupul unui om batrin si devine tot mai tinar odata cu trecerea timpului si inaintarea in virsta, pentru a sfirsi ca un bebelus. Filmul este un mix ciudat intre drama, comedie si meditatie asupra destinului, fiind inspirat dintr-o povestire a lui F. Scott Fitzgerald, la rindul sau inspirat de o remarca a lui Mark Twain: "Ce pacat ca cea mai buna parte a vietii vine la inceput, iar cea mai rea la sfirsit..."

Povestea e frumoasa si te face sa te gindesti mai mult la destin si la bucuriile vietii. Cum ar fi sa te nasti batrin si in timp ce trec anii sa intineresti? Cum ar fi ca la 7 ani sa arati de 70, iar la 70 sa arati de 7? Cum ar fi sa stii exact cit mai ai de trait?

E de meditat pe tema asta, cum ar fi ca viata sa se desfasoare in sens contrar acelor de ceasornic si in care sa ai toata viata inainte pentru a intineri... Cum ar fi ca viata ta sa fie aparte, in mijlocul unei lumi formata din oameni normali, dar totusi deosebiti. Din punctul asta de vedere, o impresie adinca o lasa ultima scena: "Unii oameni sunt nascuti ca sa stea la marginea riului, unii sunt loviti de fulger, unii au ureche muzicala, unii sunt artisti, unii inoata, unii se pricep la nasturi, unii sunt actori, unii oameni sunt... mame, iar altii danseaza"

Toata povestea lui Benjamin sta sub semnul unui destin pervers, cel de a inainta in viata invers decit restul lumii, ceea ce da citeva imagini stridente, cea a unui mos facind ochi dulci unei fetite, dar si cea a unei femei de virsta a 2-a spre a 3-a facind dragoste cu un pustan. Poate avea si Irinel vreun loc in filmul asta :) O problema a acestei povesti este impacarea spiritului tinar cu exteriorul imbatrinit, iar efectele speciale si machiajul lui Brad Pitt in chip de batrinel au mai scos cumva camasa, dar nu au scuturat de tot dezacordul acestui film, in care am gasit destule inadvertente in plan interior. De exemplu mi s-a parut oarecum trunchiat faptul ca in “copilaria lui” este batrin, nestiutor asemenea unui copil, iar la “batrinete” cind este un copil devine din nou nestiutor.

Partea cea mai "normala" este cea in care dragostea dintre Benjamin si Daisy (Cate Blanchett) ajunge in perioada de mijloc, in care vietile lor se intilnesc in sfirsit pe picior de egalitate in virsta. Drama incepe atunci cind apare un copil, iar Benjamin este constient ca in curind va ajunge si el tot un copil, si nu o poate lasa pe ea sa creasca atit copilul cit si iubitul.

Povestea in sine este frumoasa si chiar emotionanta spre final, dar dincolo de frumusetea povestii, nu am descoperit mai mult decit o actiune destul de seaca, fara prea multe invataminte sau motivatie, care doar ne ajuta sa ne afundam intr-o meditatie despre viata, frumusetea si ironia vietii, despre dragoste, si mai ales despre omniprezentul indemn de a iti trai viata, de a trai clipa prezenta. Ideea de baza este frumoasa, dar modul in care e transpusa pe ecran mi s-a parut cam banal, cam previzibil, fara o morala sau o demonstratie a unei filozofii de viata, argumentata ca idee de-a lungul actiunii.

Oricum, se pare ca filmul a placut, a prins la public, si-a contruit deja un renume, avind un CV impresionant, cu 5 nominalizari la Globul de Aur si, mai ales, 13 nominalizari la Oscar, fiind, se pare, un mare favorit.

Overall, filmul mi-a placut, desi a fost cam lung (aproape 3 ore), in schimb frumusetea povestii mi s-a parut ca a surclasat calitatea filmului, si traiesc cu senzatia ca m-am dus la pomul laudat, cu prea multe asteptari, si mi-ar fi placut mai mult sa citesc doar cartea, ca si in cazul lui Dorian Gray.