La multi ani, iubit conducator !

Daca ar mai fi trait, Nicolae Ceausescu ar fi implimit astazi 91 de ani. Iar daca nu ar fi cazut comunismul, ar fi fost inca presedintele Republicii Socialiste România si secretarul general al Partidului Comunist Român. Asa, astazi se implinesc 20 de ani de la ultima serbare a zilei de nastere.

Despre programul oficial al sarbatorii zilei lui Nicolae Ceausescu aflam multe din presa vremii. De dimineata, intr-o festivitate ce s-a desfasurat la Consiliul de Stat, "tovarasul" a primit omagiile colegilor din conducerea de partid si de stat, precum si ale diplomatilor straini acreditati la Bucuresti. Seara, Ceausescu i-a cinstit pe membrii Comitetului Politic Executiv printr-o "masa tovaraseasca". Cei mai cunoscuti interpreti de muzi­ca populara "se produceau" in cinstea conducatorului. Cu asemenea prilejuri, printre altii, Gica Petrescu, Ange­la Moldovan, Ion Voicu, Gheor­ghe Zamfir erau mobilizati prin Consi­liul Culturii. Cadourile erau procurate prin intermediul prim-secretarilor de partid de la judete, care tri­miteau tablouri pictate de taranci cu intelegerea ca erau artiste din popor, sculpturi in lemn cu chipul celui sarbatorit, tesaturi sau obiecte din cera­mi­ca. Ultima aniversare s-a organizat la cazinoul din Sinaia. Ca de obicei, i-au fost alaturi membrii Comitetului Politic Executiv împreuna cu sotiile. Receptia a tinut citeva ore, fara a se prelungi, ca in vremurile tineretii, la ore mici in noapte. Peste sarbatorit trecusera anii, caci implinise 71 de primaveri si 55 de ani de activitate revolutionara.

Din anii 1970, cind manifestarile se limitau la o consemnare in Scinteia si la o telegrama colectiva semnata de membrii Comitetului Central, aniversarea "tovarasului" a ajuns la o uriasa sarabanda de actiuni la nivel national - numere omagiale ale ziarelor si revistelor, programe intregi ale televiziunii nationale, volume omagiale, telegrame ale colectivelor de oameni ai muncii. Sarbatori­rea lui 26 ianuarie a cunoscut un proces de amplificare si diversificare a ac­tiunilor dedicate Conducatorului, de la un an la altul, in patrimoniul de protocol al sarbatorii intrind noi si noi manifestari.

Eu nu sunt in nici un caz un nostalgic al comunismului, dar gindindu-ma acum la acei ani, am nostalgia copilariei, asa cum era ea, frumoasa, pura, traita in niste constringeri care totusi ne faceau mai apropiati. Departe de mass-media asa cum este ea acum, de violenta reflectata in aceasta, de societatea consumerista in care suntem indopati cu produse nesanatoase... mi-e dor de lucrurile simple ale acelor vremuri, asa cum mi le aminteam aici. Rindurile de acolo descriu efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, cu Mihaela, Balanel si Miaunel, cu de-a v-ati ascunselea si tara, tara, vrem ostasi.

Simona a incercat azi un exercitiu de imaginatie, incercind sa isi descrie viata de acum daca am fi fost inca pe vremea celui mai iubit fiu al patriei. Stau sa ma intreb si eu, cum ar fi fost viata mea in aceste conditii? Probabil imi continuam oricum pasiunea pentru calculatoare (Revolutia m-a prins inscris la cercul de informatica de la Casa Pionierilor si Soimilor Patriei), probabil faceam acelasi liceu Sfintu Sava (ca atit m-au batut ai mei la cap ca trebuie sa merg acolo si nu in capul strazii la liceul 35), dar mai departe cred ca as fi urmat traditia familiei, as fi facut Politehnica si as fi ajuns un inginer de seama, priceput la programare. Prietenii din liceu ar fi putut fi tot aceiasi, dar cei din facultate cu totul altii, probabil m-as fi casatorit cu o colega de facultate, iar acum, la 32 de ani, as fi avut deja 2 plozi, un baiat de 7 ani si o fata de 3 ani. As fi condus o Dacia 1710, cu numar cu sot, ca sa pot sa circul in a doua si a patra simbata a lunii. La intreprindere m-as fi dus cu metroul. Daca ar fi trait Ceausescu, acum sigur am fi avut de cel putin 10 ani metrou in Drumul Taberei. In week-end-uri m-as fi intilnit cu prietenii fie la un gratar (pe care puneam spaga vreunui amic care se tinea cu casiera de la Frigotehnica), fie la un film la Patria sau la Scala, poate la vreo piesa de teatru, poate la o bere la Gambrinus sau Odobesti, sau de ce nu, la Cenaclul Flacara, sa il vad pe Tudor Chirila cintind alaturi de Adrian Paunescu 'Si totusi exista iubire". Concediul mi l-as fi facut la 2 Mai, unde m-ar fi dus cindva vreun prieten satul de Eforie Nord, si unde as fi descoperit o lume boema. Poate, daca ar fi fost un an bun, as fi prins vreo delegatie la Moscova sau la Leningrad. Prietena mamei din Germania ne-ar fi trimis un pachet cu tot felul de bunatati - o ciocolata Milka, un gel de dus Nivea, un deodorant Fa, niste prezervative Durex (ca stie ca aici nu exista).

Dimineata m-as scula la 7, as minca sendvisul cu cascaval si parizer de soia, incalzit la toasterul adus acum 10 ani din RDG, as pleca spre statia de metrou de la Razoare, m-as inghesui in metrou cu mii de oameni, as ajunge la serviciu, unde as bea un nechezol si as fuma o carpata de Tirgu Jiu. La prinz, ies cu colegii la masa la "circul foamei" si mai comentam despre fotbal, despre sirul de 5 ani fara infringere al Stelei si al lui Dinamo, si despre marele meci dintre ele care o sa fie in iunie. As asculta muzica la Radio Romania, i-as lua mamei Scinteia cu suplimentul omagial, apoi as lua de la serviciu unul din jocurile scrise de un coleg, sa i-l duc lui ala micu, ca de cind i-am schimbat HC2005 cu un 286 nu se mai dezlipeste de el, nici pe afara la fotbal si la ratele si vinatorii nu mai sta. La ora 15 as pleca spre casa. Pe drum ma opresc la Alimentara de la Unversitate, am auzit ca au bagat pui. Daca face si Horica cinste cu ceva din purcelul ala pe care l-a primit spaga saptamina trecuta, m-am scos. Ma duc si prin camine prin Regie, stiu acolo pe un baiat care are DVD-uri cu filme aduse de-afara si niste listinguri de pe niste forumuri, ma pasiona si pe mine o chestie. Daca a adus cumva si deodorante Impulse, ma scot, desi mai e pina la chenzina. Mai stau o ora la coada si la lapte si faina, au adus si ceva portocale, iar nevasta-mea e din acelasi sat cu vinzatoarea de la Alimentara de la Favorit, asa ca saptamina asta avem si fructe...

Seara ma uit la Telejurnal, apoi intru un pic pe internet, unde sunt restrictionate 99.9% din site-uri, dar am reusit eu cumva sa sparg firewall-ul si proxy-ul si sa pot intra pe www.cnn.com sa vad ce se mai intimpla prin lume. La 9 ma duc sa fac dus, ca e ora de apa calda. Vedem unul din filme, sa terminam pina la 11.30, cind se ia lumina. Apoi somn, ca miine e o noua zi. Si mai e pina simbata la prinz, cind incepe week-end-ul.

Oare asa ar fi fost? Suntem atit de obisnuiti cu lumea de azi, incit ne e atit de greu sa ne amintim si sa ne imaginam cum ar fi putut fi acum... Poate doar o excursie in Cuba (inca a) lui Fidel Castro ne poate arata cum se impaca mileniul 3 cu comunismul. Dar a fost comunismul un rau mai mare decit consumerismul feroce? Oare atunci cind eram cu totii egali, ar mai fi aparut atitia mitocani? Sau ne-am fi vazut cu totii de treaba, de rutina existentei de zi cu zi, si de cozile la lapte, fara sa ii deranjam pe ceilalti?

Partidul... Ceausescu.... Români-i-i-a...

Big Brother is watching

O lege idioata a intrat in vigoare incepind de astazi. Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 780 din 21.11.2008.

De azi, adio intimitate! Tot ce sporovaiesti la telefon, scrii pe SMS sau pe e-mail va fi inregistrat. Mai precis, de azi, toti operatorii de telefonie si Internet sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni date privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau e-mail-urile expediate de abonatii lor. Practic, de azi, toti operatorii de telefonie fixa si mobila sunt obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date despre toate convorbirile noastre telefonice: de unde vorbim, cu cine (numarul de telefon si numele si adresa), locatia celui care este apelat, cind si cit vorbim. La fel cu SMS-urile pe care le trimitem: de unde le trimitem, cui si cind le trimitem.

Aceste date pot fi accesate de MIRA, Ministerul Public, SRI si SIE, doar la autorizarea instantei si la cererea procurorului si numai dupa ce a fost inceputa urmarirea penala. Datele vor fi stocate, in format electronic, in baze de date create si administrate din fondurile operatorilor de comunicatii fixe si mobile si a furnizorilor de servicii de Internet, conform legii 298/2008, privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicaţii.

Din 15 martie furnizorii de Internet vor fi obligati sa stocheze timp de 6 luni urmatoarele date referitoare la email: adresa de unde este expediat e-mail-ul, data si ora la care ne conectam la Internet, adresa destinatarului, si data si ora la care ne deconectam de la Internet, numele, adresa fizica si IP-ul celui care s-a conectat la Internet.

Cred ca aceasta lege este revoltatoare si mai cred ca o mare parte din puterea ei se bazeaza pe faptul ca nu este inca larg cunoscuta. Mi se pare inimaginabil ca cineva sa aiba o baza de date cu toate e-mailurile si SMS-urile pe care le-am trimis si cui, cu tot ce am vorbit la telefon, fie el fix sau mobil. S-a dus naiba intimitatea noastra, ne intoarcem pe vremea lui Ceausescu si a Securitatii. Big Brother vegheaza. Nici macar messengerul nu mai este safe, si acolo vei fi urmarit. Cu cine, cu ce, cit si de ce. Si toate astea, cu acoperirea unei legi care a trecut prin parlament ca gisca prin apa. Iar noi nu am stiut si acum vom fi ascultati, cititi, urmariti in mod legal.

Ce spune Constitutia Romaniei ? Potrivit Art. 28, "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil"! Vrem sa reinvie securitatea? Pentru asta au luptat "golanii" in decembrie 1989? Vrem ca o ureche straina, de vulpe securista, sa asculte cuvintele dulci, de dragoste, pe care i le soptim persoanei iubite, sau pasurile pe care i le povestim parintelui? Sau glumele pe care ni le permitem cu prietenii? Vrem sa ne fie violata legal intimitatea?

Cu alte cuvinte, aveti grija ce vorbiti si cu cine, ce scrieti si de ce, pentru ca nu se stie cind se vor intoarce impotriva voastra. Parerea mea e ca mai bine va intilniti, daca doriti sa aveti intimitate...

Adevarata poveste a Emiliei Popescu

O cheama Emilia Popescu. Inalta, osoasa, cu o privire de pisica scarpinata intre urechi. Barbatu-sau, si nu numai el, ar fi in stare sa-i aduca si luna de pe cer ca s-o vada cat mai des. Numai ca Emilia Popescu nu are nevoie de luna de pe cer, ci de niste lapte praf pentru ala micu'. De un pui dolofan, in loc de tacamuri, de o ruda de salam, una de parizer, macar un kil de branza, daca nu chiar doua, de un sapun Rexona, sa-l puna intre bluze, ca de spalat s-a obisnuit deja cu Cheia, de un sac de cartofi si unul de varza pentru iarna, de hartie igienica, de niste prezervative pentru barbatu-sau, ca are deja doi copii, Dumnezeu sa le dea noroc. Desi alt noroc decat sa moara Ceausescu de cancerul ala din gat de care vorbeste toata lumea, nu vede. De niste salata verde, banane, portocale, vin, un brad pentru Craciun, niste chiloti de dantela si multi, cat mai multi pampersi sau macar de Perlan pentru scutece. De un felinar cu gaz pentru serile de lunea si joia, cand la ei in cartier se taie lumina, de o plapuma mai groasa, ca resoul nu mai face fata, de niste vata pentru cand ii vine ciclul, de Purfix pentru geamuri, de ceai verde. Emilia Popescu e o norocoasa. Toata lumea zice asa.

E frumoasa, a terminat o facultate, ce conteaza ca voia la Litere in loc de Politehnica, are un serviciu bun si sigur, un barbat la fel, doi copii sanatosi, o soacra la Partid, parintii la tara, mai pica niste carne, o fructa, un zarzavat, are apartament, bani la CEC, rate la Arctic. Se descurca, cum s-ar zice. Ce dracu' mai vrea?! Cu toate astea, Emilia Popescu e mereu nemultumita. Nefericita. Nici ea nu stie prea bine de ce. Privirea ei e tot mai artagoasa. Or fi astenizat-o cozile, isi spune barbatu-sau cand o vede mereu trista, spaima de a nu ramane iarasi gravida. Autobuzul 168, tixit, duhnind a transpiratie si nesimtire sau poate seful care o tine dintr-o raportare in alta si ii taie din salariu cand nu vine la sedintele de partid, baiatul cel mare care intr-o zi i-a spus din greseala "tovarasa", administratorul care a reclamat-o la Militie cand a venit matusa din Grecia, aparatul de radio care s-a stricat si nu mai prinde Europa libera.

Emilia Popescu se sufoca. Nu mai poate. Nu-i mai suporta pe Ceausescu, pe Mitu care prezinta stirile la televizor, pe secretarul de partid, pe seful de la cadre, pe vecina de la doi care sta toata ziua la coada. Nu mai vrea sa vorbeasca doar in soapta despre toate astea ca sa nu auda ala micu' si sa spuna la scoala. Simte ca plesneste. Vrea sa se termine. Vrea sa stie cand. O sa se termine. Emilia Popescu s-a dus la revolutie cu taxiul. La Universitate, chiar in centru, in intersectie, era o hora. S-a inghesuit si ea intre un tigan tinerel si o doamna la vreo cincizeci de ani care mormaia intr-una fi-r-ati ai dracului de comunisti. Se invarteau bezmetici, urland jos Ceausescu, se calcau pe picioare, radeau, plangeau. Rand pe rand. Cu ghetele ingreunate de noroi s-a dus spre baricada, dar chiar atunci un Tab a trecut in viteza pe langa ea. Huo criminalilor, a urlat cineva si s-au repezit cu totii sa inchida bresa din baricada cu niste tomberoane aduse de nu se stie unde. Emilia Popescu tremura de frig, de frica, ochii ii lacrimeaza de la gazele lacrimogene, dar nu se da dusa. A ramas acolo. Pana la sfarsit.

P.S.

Peste 17 ani, cu ochii scosi din orbite Vadim Tudor urla si flutura un cartonas rosu. L-ar vrea pe Ceausescu inapoi. Emilia Popescu continua sa strige "jos comunismul!". Glasul ei insa nu se mai aude. E la vreo doi metri sub pamant, alaturi de alti cativa ca ea care nu s-au dat dusi.

Romania Libera, Andreea Pora, 22 dec 2006

Serbia - pasarea Phoenix

Am o teorie interesanta, potrivit careia decalajul istoric dintre tari (da, acei 20 de ani pe care ni-i prevestea sec si dispretuitor Silviu Brucan in anii 1990) se poate masura foarte clar prin prisma domeniului meu de activitate – piata valutara. Am citit, am studiat si am inteles cum ca, ca si dezvoltare si adincime a pietei, ca si instrumente existente si interes al investitorilor straini, noi suntem undeva, cu 3-4 ani in spatele Ungariei si al Poloniei, si cu vreo 5 ani in spatele Cehiei, ca sa vorbesc doar de cele mai apropiate piete emergente mari din regiune. Fireste, fiecare tara are particularitatile ei, si comparatiile sunt greu de facut, dar Romania anilor 2006-2007 (cu intrarea in UE) a descris aproape identic traiectoria Poloniei si a Ungariei din 2003-2004. Chiar daca, aparent, polonezii si ungurii au intrat in UE ceva mai bine pregatiri, traseele au fost asemanatoare, din punct de vedere economic si financiar. Atit zlotul, cit si leul s-au intarit foarte mult in primul an de apartenenta UE, pietele s-au dezvoltat similar, cu acest delay, de 3-4 ani. Si a aparut un trend, in care multi erau trimisi la on-the-job traininguri in aceste state, pentru a vedea, cumva, unde o sa fim peste acesti 3-4 ani. Citiva colegi ai mei au fost la Praga, am auzit ca de prin alte parti au fost trimisi la Budapesta sau Varsovia. Mi s-a parut o abordare foarte interesanta. Decit sa mergi la Londra, Paris sau Amsterdam, care sunt cu zeci de ani inaintea noastra, mai bine incerci sa cunosti fenomenul unei istorii si a unei dezvoltari mai recente, pentru a putea intelege si imagina mecanismele viitorului mai apropiat.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.

Amintiri din copilarie

Blogul lui Igu este o poarta spre amintiri. E ca un album foto vechi pe care il deschizi involuntar, dar odata deschis te poarta spre niste lucruri pe care credeam ca le-am uitat dar, treptat, ni le amintim cu placere. Ciudata nostalgie, deoarece, in mod normal, ar trebui sa ne para bine ca vremurile acelea au trecut. Si totusi, atitea amintiri din perioada aceea care s-a suprapus cu copilaria mea...

Dulciuri. Guma de mestecat Gumela (o chestie ordinara, sfarimicioasa si fara nici un gust), bomboanele cubaneze (ce deliciu...), bomboanele "varsate" lipite intre ele - de menta, de cacao, sau de lapte, caramelele pe care le mincam cu tot cu ambalaj, biscuitii Gigel, Codrut sau Chindia si bineinteles nemuritoarea Eugenie in ambalajul de hirtie mereu unsuroasa, ciocolata Pitic, ciocolata alba Kandia (mmmm...), inghetata de un leu la vafa, care curgea si era plina de gheara, inghetata Polar ca un pachet de unt, care tot timpul se topea pina o mincai, siropul de tuse baut ca suc, ciocolata Cibo, dar si bomboanele multicolore Cip, mici cit o gamalie, dropsurile chinezesti anti tuse, dulciurile improvizate (zahar amestecat cu cacao si mincat cu lingurita). Arahidele vietnameze (alunele alea invelite intr-o chestie alba, tare si dulce), glucoza care iti spargea dintii, mentosanele, halvaua cu cacao, buzduganul de plastic cu batonul de ciocolata din interior.

Alimentare. Piine "semi" si cea neagra, cumparate la jumatare de franzela, crevetii vietnamezi omniprezenti in toate rafturile oricarei alimentare, sticlele lipicioase de sirop concentrat, sucurile carbogazoase Brifcor, Cico, Quick-Cola fara conservanti, sticlele verzi de bere, cu ulei pe fund, berea la halbe ciobite si prost spalate, micii de la Slobozia (in drum spre mare), laptele la sticla, cosuletul din sirma pentru 4 sticle, coada la lapte si borcanele de iaurt cu care pleca tataie la 5 dimineata, formele pe care le faceam din staniolul capacelor de iaurt, Nechezolul, sticla de ulei mereu unsa, la fel cu cele de bere, marmelada si magiunul "varsate", nenumaratii metri cubi de conserve cu stavrid sau macriu asezate ingenios, piramidal, in Alimentara ("Nici o masa fara peste" sau "Nu e peste ca stavridul, nici echipa ca Rapidul"), sticlele de apa minerala Borsec cu sedimente, oranjada la plic, salamul cu soia, goana dupa carne, cacao Maltova, portocalele de Craciun si de Mos Gerila, bananele verzi tinute pe soba la copt, "tacimurile" de pui si Fratii Petreus, patiseriile pline de muste si de fantezie cu rahat, ciorba de burta de la 'impinge tava", cornul de un leu si batonul cu mac (delicatesa), capsulele de sifon, cosul odios de Alimentara, cintarul "Balanta Sibiu", vinzatoarea acrita, coada de la usa din spatele magazinelor. Tigarile Carpati de Tirgu Jiu versus Bucegi - "moartea pe schiuri". Ratia de ulei si de zahar. Sucul de lamiie Hellas. Nectarul bulgaresc.

Afara. Mingile de cauciuc de 18 sau 35, mereu diforme sau ovale, mingea Artex (vedeta maidanului), elefanteii cu apa de 5 lei si pistoalele de 3 lei, tuburile de suflat cornete (cu ac in virf), ambuscadele cu pungi de apa si cornete din balcon, trasul cornetelor in plasa de tintari a babei de la 4, prastiile cu guma cumparata de la “Mercerie”, jucatul in gropile de constructie, subsoluri de blocuri, sau blocuri in constructie, gradinile cu zarzavat ingradite intre blocuri, jocurile de maidan: de-a v-ati ascunselea, leapsa, leapsa pe coco(tate), elasticul, tara tara vrem ostasi, sotron, uliul si porumbeii, ratele si vinatorii, pac-pac, "piua" si "raspiua", "cine nu-i gata il iau cu lopata", "un doi trei la perete stai", bicicletele Pegas, Comoda si semicursiera, turele cu bicla, avioane de hirtie, datul pe bara de batut covoare, jocurile de seara - flori filme fete au baieti, telefonul fara fir, strigatele de la geam "Gata, Gigel, vino in casa" si inevitabilele "Mama lui Gigel, mai lasati-l pe Gigel 5 minute" care se faceau inca o ora, genunchii juliti si vineti, raidurile prin paruri si gradini la furat de cirese, mincatul corcoduselor verzi si nespalate, spartul simburilor de caise, ceasurile chinezesti antisoc, subacvatice, cu melodii, masinutele din fier, Legoul romanesc dar si cuburile din lemn "Baukasten", jocurile cu jetoane, pioni sau zaruri - "Nu te supara frate", "Piticot", "Sus-Jos", "Haiducii", cartile de joc "Pacalici" si cele cu animale si plante, Scrabble, Titirobil, "Bunul gospodar", "Turism" si "Asul volanului", Marocco, trotineta si tricicleta, cowboy-ii si soldateii din plastic, "Fiareeee vechi cumpaaaar", "Geaaaamuri", "Sticleeee goallleeee". Cazematele si derdelusurile din zapada facute in mijlocul strazii in iernile alea cu zapezi de 1 metru care ramineau cite o saptamina. Bautul de apa de la furtun... "nenea, ne dati si noua niste apa?". Pocnitorile facute din suruburi cu piulite imense in care razuiam fosforul de la o cutie intreaga de chibrituri.

Acasa. Televizorul Olt, Diamant sau Sirius cu lampi, frigiderul Fram sau Zil, masina de spalat Albalux. Diapozitivele cu pvesti. Aparatul foto Zenit sau Smena. Magnetofonul Rostov sau casetofonul Electronica 302, calculatorul HC 85, Cip sau Jet. Radioul Ric (strabunicul iPodului) cu care il ascultam pe Domozina in timpul orei de cunostinte despre natura. Fierbatorul ruginit de cafea si risnita. Discurile de pick-up. Pestele de pe mileul de pe televizor. Revistele Soimii Patriei, Luminita si Cutezatorii, dar si Rahan sau Pif (care aveau cadouri superbe). Almanahul Copiilor si almanahul Stiinta si tehnica. Revista Tehnium din care nu pricepeam nimic. Videoul si casetele cu Benny Hill imprumutate pe sub mina. Penele de curent si de apa, temele facute la luminare, bateria de masina adusa in casa si legata la un bec de masina, dar si lanternele cu dinam. 30 de minute de apa calda pe saptamina. 2 ore de program TV, antena TV de bulgari, "Lega Nost decita", hora unirii cu stema tarii de la ora 22, Delia Budeanu, Sanda Taranu, Marioara Murarescu, Tezaur folcloric, teleenciclopedia, telecinemateca, 10 minute de desene anumate - Mihaela, Balanel si Miaunel, "no zaiet, no pagadi", Lolek si Bolek, cuplajele fotbalistice de pe 23 august, defilarile tot mai triste, bancurile cu "el" si cu "ea", "Vocea Americii" si "Europa Libera" ascultate in surdina, portretul 'lui" pe prima pagina din orice ziar, manual sau almanah. Omuletii din pachete de tigari. Colectia de timbre, clasoarele cu colite si cu timbre nestampliate din tot felul de tari de care nici nu auziam, cum ar fi Rwanda. Cotele Apelor Dunarii. Orsova, soixant six centimentres. Baisse deux. Radioul cu nume de orase exotice pe cadran. Avioanele si elicopterele din plastic, migalos contruite de pe biblioteca. Bateriile patrate Elba 3R12 pe care le verificai cu limba pe borne.

Cosmetice. Spray-ul Farmec, crema de ras Bob, after-shave-ul Tar, pasta de dinti Cristal, parfumul Bucuresti. Balsamul chinezesc in cutiile alea mici si rosii, cu un miros intepator. Samponul in calut de mare. Pernitele alea mici de sampon de urzica (Larex parca). Laptele Doina. Dero.

Scoala. Cheia de la git, uniforma, pompoanele fetelor de la cordeluta, cravata de pionier cu nod sau cu inel (pe care il pierdeam intotdeauna), numarul matricol, centura aia odioasa, ciorapii albi purtati de fete, "Trei culori cunosc pe lume" cintat in fiecare dimineata in pozitie de drepti, inspectia de dimineata cu miinile cu unhii taiate pe batistuta, loviturile tovarasei cu linia peste degete sau la palma, trasul de urechi, banca codasilor, elevul de serviciu, plecatul cu buretele la udat si intors la pauza, caietele cu reclama la CEC pe spate ("Azi la CEC un leu depui, miine el va face pui"), stiloul chinezesc, cerneala Pescarus albastra care nu era niciodata albastra, petele de cerneala, sugativa, penarul de lemn cu abac, penarele chinezesti duble cu oglinda si magnet, trusele chinezesti cu compas si raportor, liniile "animate" chinezesti, gumele cu aroma de capsuni sau zmeura cu urme de dinti, gumele romanesti care rupeau hirtia, creioanele chinezesti cu guma in virf, creioanele jumatate rosii jumatate albastre, minele de 0.5 si 0.7, lipiciul "Pelicanol" cu lopatica adesea comestibil, praful "Pic" care stergea cerneala, alegerile pentru comandantul de grupa sau comandantul de detasament, blocul de desen, copiii cu pile, activitatile agricole si horticole din fata scolii, colectatul de maculatura, de flori de tei, salcim sau soc, sticle sau fier si cartelele perforate bagate in ziare care trageau la cintar, traforajul si pirogravura la ora de atelier, ora de dirigentie, acuarelele de la fondul plastic, excursiile la Doftana, taberele la Navodari, focul de tabara din ultima seara, careul pionierilor din curtea scolii, raportul in fata comandantului de detasament, serbarile, activitatile patriotice. Oracolele completate pe genunchi in pauze in care roseai la intrebarea "De cine iti place"

Muzica. Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer. Cornel Constantiniu, Gabriel Cotabita, Gabriel Dorobantu. Dan Spataru, Mihaela Runceanu, Stela Enache. Aurelian Andreescu, Catalin Crisan, Dida Dragan. Eva Kiss, Margareta Pislaru, Mihai Constantinescu. Marius Teicu, Olimpia Panciu, Marina Scupra. Sau CC Catch, Modern Talking sau Sandra.

Cartile. Colectia intreaga Jules Verne. Winnetou. Ciresarii. Povestiri Istorice versus Legendele Olimpului. Colectia Biblioteca Scolarului. Gazeta Matematica. Si cite si mai cite... Iar cu cartile de joc - razboi, killer, chems, macao... Catalogul Neckermann pe care il rasfoiai in vizite, insistind la paginile cu lenjerie, apoi jucind ceva de genul "alege cite ceva de pe fiecare pagina".

Importurile. Tigarile BT si Vikend, ciocolate Cipiripi, bomboanele PEZ, guma de mestecat Turbo, Cin-Cin sau Final cu colectia de surprize aferente, gumele chinezesti in forma de tigara, caco Maltova, budinca ungureasca, orice cafea in afara de nechezol, "Kent" ca simbol al bunastarii, ciocolata chinezeasca "Lucky", dar si "Milka" trimisa de rudele din Germania (devenita etalon al bunatatii unei ciocolate)

1988-89. Autobuzele cu oamenii ciorchine pe scari. Autobuzele port-racheta (precursoarele GPL-ului de azi). Cozile de sute oameni la niste alimentare cu rafturi goale. Demolari. Bambilici de metal si tevi de cornete la Casa Poporului. Dacia 500 Lastun. Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta. Raftul cu scule in portbagajul fiecarei Dacii. Zi para - numere pare, zi impara - numere impare. Dacii negre cu 2-B. Lanturile de magazine - Auto-moto-velo-sport, Materna, Gospodina si Romarta.

E ciudat cum, dintr-o perioada cu atitea orori, au ramas totusi atitea amintiri frumoasa. Sunt amintirile noastre, ale ceror care eram copii atunci. De fapt, rindurile de mai sus inseamna efectiv copilaria mea si, oricit de trista ar fi fost epoca aceea "de aur', nu am cum sa nu mi le aduc aminte cu placere. Copilaria mea nu a fost cu protv si cartoon network, cu jocuri pe calculator si hi5, ci asa, simpla, iar universul meu era compus din cele de mai sus. Si probabil, in functie de virsta pe care o aveam la revolutie (eu abia implinisem 13 ani), toti avem aceste amintiri. Si, chiar daca au trecut 20 de ani de atunci, sunt crimpeie din viata noastra. Iar daca voi aveti si alte amintiri de atunci, scrieti-le si voi, sa le punem cap la cap.