In gradina botanica, intr-o duminica...

Dimineata innorata de duminica. Frig. Poate ploua ? Sau poate nu... Incet-incet norii se retrag si apare soarele. Un soare de octombrie, cu multi dinti. Dupa-amiaza frumoasa de toamna. Imi iau "copilul" (recte noul meu aparat - Mr. Fuji S6500) si dau o fuga in Gradina Botanica sa il pun la treaba. Cred ca pentru un pasionat de fotografie-peisaj, toamna e cel mai frumos anotimp, iar simfoniile de culori se impletesc superb cu sentimentul dulce-acrisor de toamna.

Gradina Botanica. De fapt Gradina Botanica "Dimitrie Brindza" a Universitatii din Bucuresti, numita asa dupa fondatorul ei, este situata in cartierul Cotroceni si acopera o suprafata de 17.5 hectare (inclusiv 4.000 m² de sere) si are peste 10.000 specii de plante.

Prima gradina botanica din Bucuresti a fost intemeiata in 1860, linga Facultatea de Medicina, de catre Carol Davila. Gradina a fost mutata in spatiul actual in 1884 de catre doi mari pasionati si iubitori ai frumosului si utilului: Prof. Dr. Dimitrie Brindza si arhitectul peisagist Fuchs, originar din Bruxelles. Gradina a fost inaugurata in 1891, dupa ce serele au fost construite si populate, dar a fost afectata de inundatia din 1892, apoi avariata in timpul primului razboi mondial de trupele de ocupatie germana, si in al doilea razboi mondial, de bombardamentele anglo-americane de la 4 aprilie 1944. Muzeul Gradinii Botanice se afla in imediata apropiere a portii intr-o frumoasa cladire in stil brâncovenesc. Este amenajat in 20 de incaperi si cuprinde planse pictate, fructe, seminte, fragmente de plante uscate sau conservate in formol, expuse dupa criterii ecologice, sistematice si functionale. In acest muzeu sunt expuse peste 5.000 de specii de plante, inclusiv 1.000 de specii exotice. Gradina cuprinde: sectorul plantelor ornamentale, grupe geografice (plante rare din flora Romaniei, plante din zona mediteraneana), sectorul flora Dobrogei, cascada, gradina italiana, rozariu, sectorul plante utile, sectorul "sistemul plantelor", arboret - dendrariu, si in sfirsit desi nu in cele din urma complexul de sere.

Gradina Botanica din Bucuresti ramine si azi o oaza de liniste, de meditatie, de incantare a ochiului si spiritului. Daca v-ati saturat de traficul infernal din Bucuresti, de timpul pierdut prin mijloacele de transport, sau daca pur si simplu vreti sa scapati de stres, ar fi indicat o vizita la Gradina Botanica. Este recomandat sa te plimbi printre flori, aroma lor te va imbata mai tare decat ar fi putut-o face o bere la mall. Si daca ai obosit plimbindu-te si ascultind pasarile, te poti aseza pe o banca. Cea mai buna alegere este cea cu vedere la lac. Astfel poti admira ratele care joaca leapsa prin apa, sau care macaie de parca s-ar lua la cearta cu tine. Daca ai noroc te poti si apropia de ele, si astfel te alegi si cu ceva poze. Am reusit sa vad chiar si o veverita insetata, care a coborit sa bea niste apa din lac.

Gradina Botanica a fost mereu un loc de meditatie. Stind pe banca poti face si tu acest lucru. Si nu ma refer la cugetari asupra mincarii care te-asteapta acasa sau in ce loc vei iesi in seara respectiva, ci pur si simplu invata sa te eliberezi de toate si sa-ti golesti mintea, si cu siguranta te vei simti alt om. O alta ocupatie pe care o poti practica in liniste, aici, este cititul. Sunt excluse revistele si ziarele de scandal, totusi, suntem intr-un loc respectabil…

Bineinteles un asemenea loc este si un mic paradis pentru cei pasionati de fotografie si iti ofera prilejul de a prinde niste peisaje superbe, reflectia copacilor ingalbeniti de inceputul toamnei in apele lacului, covorul de frunze rosiatice in care iti infunzi pasii, izvoare, lacuri, banci... Si bineinteles, florile. Ca doar suntem intr-o gradina botanica. Mi-am promis ca o sa mai vin neaparat si la primavara, sa vad splendoarea naturii trezite la viata si minunea miilor de flori imbobocite, cum am vazut si in mai la Balcik.

Timpul trece, soarele se apropie de apus, e timpul sa ma indrept usor spre casa. Ma gindesc ca a mai trecut o zi si nu am lasat-o sa treaca degeaba, am mai fost intr-un loc frumos, am avut un pic de timp si pentru a ma juca cu noul meu aparat, am vazut si am invatat lucruri noi. Poate nici nu imi dau seama care sunt, dar ma simt mai impacat cu mine insumi...

Balcik

Am plecat din Vama cu tinta Balcik. A fost o idee suficient de spontana incit sa nu avem nici un euroi si nici o leva la noi. Dar surpriza: la vama ti se cere doar buletinul, nici un alt act al masinii, iar vigneta se poate plati si in RON... Asa ca am ajuns incredibil de usor in Bulgaria si, pe un drum infect (se lucra pe vreo 10 km care i am facut cam in 30 de minute), am reusit sa ajungem la Balcik.
Cine credea ca marea se sfirseste la Vama Veche se insela amarnic. Soseaua lasa in urma sa locul celor ce vor sa simta libertatea curgind prin vene si te indruma spre "orasul alb". Doar mare albastra si cimp galben in vapaia timida a soarelui de mai.
Se spune ca atunci cind a vazut privelistea exceptionala asupra Marii Negre din Balcik, Ovidiu ar fi exclamat: "O! Oras de piatra alba, te salut pentru frumusetea inimitabila!". Colonistii milenezi credeau ca in aceste locuri, din spuma si valurile marii, s-a nascut zeita frumusetii - Afrodita. Balcik este una dintre cele mai pitoresti statiuni din Bulgaria. Stralucirea orasului se mai regaseste inca pe stradutele sale inguste, in gradina castelului, in culoarea de azur a marii care contrasteaza superb cu colinele albe si terasele orasului. Balcik face parte din zona cunoscuta sub numele de Cadrilater, care intre 1913 si 1940 a apartinut Romaniei. Iar asta se vede peste tot, de la toate restaurantele de linga bazar, care au meniul afisat in romaneste si pina la faptul ca 90% din turistii intilniti in acea zi superba de mai erau romani.
Pentru romani, acest loc este strins legat de cea mai frumoasa, cea mai seducatoare, cea mai convingatoare regina a romanilor, mai romanca decat romanii, mai mult decat o femeie – un simbol – Regina Romaniei Mari.
Balcikul adaposteste Castelul Reginei Maria, cel mai important obiectiv turistic, cu conotatii atit istorice cit si culturale, ridicat aici pentru ca suverana, careia Romania Mare ii datoreaza atit de mult, a simtit, din primul moment cind a pus piciorul la Balcik, o saracacioasa si umila localitate de pescari, ca se afla pe un tarim de vise, pe locul cel mai „inalt” de pe planeta in aspiratia materiei catre Divinitate. Si-a construit, in scurt timp, o resedinta, iar Balcikul a devenit un veritabil pol al artei si literaturii romanesti. „Coasta de Argint”, cum au numit romanii Balcikul si imprejurimile sale, a fascinat intreaga intelectualitate romana, cu reflexe pozitive si asupra conlocuitorilor bulgari, turci si tatari. Regina a iubit atit de mult aceste locuri incit, inainte de a muri, a cerut prin testament ca inima sa-i fie depusa pentru eternitate in Capela Stella Maris din parcul castelului ridicat de ea pe malul marii. In 1938, Regina s-a stins, iar o caseta de aur, continind inima ei iubitoare si generoasa, a fost pusa in cripta capelei. Nimic nu iubise mai mult pe lume frumoasa regina, decat castelul si parcul din Balcik, destinate a fi refugiul viselor sale. In timpul vietii dar si dupa moarte, inima Reginei a innobilat asezarea de pe tarmul Marii Negre, ajunsa intre timp, prin jocul necrutator al istoriei, pe teritoriul Bulgariei. Odata cu cedarea Cadrilaterului Bulgariei, in 1940, inima Reginei Maria, a plecat spre Romania.

De ce a ales Regina Maria Balcikul ? A fost doar placerea ei de a savura pitorescul asezarii de pescari descoperite pe malul marii? A fost intoarcerea sa la Mare, un "dor strafund si vesnic, de Mare"? Am gasit raspunsul in cuvintele prin care Regina Maria a descris "fiorul" trezit in ea de descoperirea Balcicului: "... am avut ca o simtire ca locul acesta ori ma asteptase de totdeauna pe mine, ori ca eu traisem totdeauna in asteptarea lui. Nu mi se parea ca as fi venit aici pentru intaia oara". Regina Maria a adus vibratie si pasiune, dar Balcicul a ramas un oras al artei si poeziei, un paradis al florilor. Totul inspira o frumusete clasica.
Construit ca resedinta de vara, castelul este renumit in special datorita gradinii impresionante de 35 de hectare, a doua de acest gen, ca marime, frumuseste si numar de specii de plante din Europa (peste 3000). Parcul a fost realizat dupa modelul faimosului labirint cretan. Se pare ca toate pietrele care au fost folosite la construirea Bisericii au fost aduse din Creta. Castelul afladu-se pe un deal, gradinile din jurul lui coboara catre mare in sase terase sau trepte – se presupune ca fiecare a fost gandita pentru copiii reginei.
Gradina este superba si chiar daca eu mai fusesem si anul trecut, dar in august, acum mi s-a parut incomparabil mai frumoasa. La inceput de mai, totul era inflorit, totul era superb, nici nu stiai in ce parte sa te mai uiti si ce frumuseti sa mai contempli. Aparatul foto a functionat aproape non-stop si nu trebuie sa mire pe nimeni ca am strins aproape 400 de poze in citeva ore. Pasim printre arbustii mediteraneeni. Printre dalele de piatra, vechi de citeva zeci de ani, a rasarit iarba. Ne oprim la fiecare colt mai interesant si ne facem poze. Fiecare floare vrea poza ei, fiecare colt isi doreste sa fie imortalizat de ochiul magic. Printre copaci gasim o cruce mare, de piatra. Aici a fost inima Mariei. De aici, de pe un colt al scarilor din piatra, se vede marea de un albastru ireal care sub soarele minunat de mai arata superb. Trecem de Riul Zeilor, traversam gradina plina de flori, admiram cascada si ajungem aproape de castel. Cascada e superba, iar noi ne oprim sa fotografiem de pe "puntea suspinelor". Cita tristete trebuie sa fi simtit Maria daca aceasta punte peste cascada se numeste Puntea Suspinelor...
Drumul devine un labirint. Ne miram la fiecare coborire pe scarile de piatra proiectate de arhitectii italieni Amerigo si Augustino. Cita munca, pentru ca aceasta colina sa fie transformata intr-o asa frumoasa gradina de vara. Au fost necesari 16 ani.
Castelul alb cu minaret e foarte mic dar cochet. Intim, comod, romantic. Reginei Maria i-a placut atit de mult aici incit si-a dorit ca inima ei sa ramina mereu la Balcik. De aici de sus, din "cuibul de liniste" (cum a fost el denumit de regina) se vede superb marea, pe care ochii ei au privit-o atit de nesatios in asteptarea iubirii. Parca aduce putin cu Palatul de la Mogosoaia. Camerele, foarte putin mobilate, nu au nimic care sa aminteasca de regina. Citeva piese de mobilier "de pe timpul reginei Maria". Pe pereti, fotografii autentice pe care scrie in romaneste. Poate singurul lucru care spune ceva despre originea acestui castel. Castelul alb este coborit parca dintr-o alta lume. Mi-ar fi placut ca valurile marii sa se ciocneasca de zidurile albe ale castelului. Sa simt marea mai aproape, sa ii aud fiecare tresarire.
Poate si de asta este Balcikul asa de frumos. Nu iti dai seama daca esti la mare sau la munte. Respiri un aer curat, rece. Muntele. Iar in departare, poti auzi pescarusii tipind si poti vedea intinderea albastra de apa. Marea.

"De cite ori sunt trista ma plimb prin gradina, printre flori. Oare cite zile imi va mai fi dat sa vad marea aceasta care imi e atit de draga? Ma opresc adeseori pe Puntea Suspinelor. Viata ni se scurge lin iar in ultima etapa totul e involburat si se deruleaza ca intr-o cascada."

Mica noastra escapada in gradina castelului a durat citeva ore, dar parca nu ne mai venea sa plecam. Timpul a zburat pe linga noi in tacere. Am iesit parca dintr-un tarim de basm. Trecem de poarta castelului. De partea cealalta, multe suveniruri. Incepem o cursa haotica printre tarabele in care se gasesc tot felul de lucruri pe care scrie Balcik sau Bulgaria - Land of Roses. Magnetei, vederi, esenta de trandafiri, tricouri, ochelari de soare "Ray-Ban" contrafacuti dar si rahat. Incercam sa furam putin din acest mic oras in care altadata, poate, se vindeau lucruri de artizanat romanesti. Apoi am profitat de reducerea de 10% oferita de bonul de parcare si ne-am asezat la restaurantul "Ariciul" sa mincam o supa "Tarator", o salata "Schopska", o musaca si o tocanita bulgareasca. Si o bere Kamenitze (din pacate a mea fara alcool...)

Am lasat amintirile in urma noastra. Castelul, gradina cu flori, cascada, capela, Puntea Suspinelor, magnolia uriasa, tronul de piatra de unde Maria privea marea... toate vor prinde poate alte culori o data cu trecerea anilor. Dar un lucru este sigur: marea va ramine aceeasi. Asa cum era pe vremea ei, asa cum am vazut-o noi la Balcik.

"Privesc iarasi intinderea albastra de apa. Marea. E sfirsit de august la Balcic. Toamna isi intra putin cite putin in drepturi. Ploua mocaneste. Gradina palatului este pustie. Imi aud pasii pe dalele de piatra printre care a rasarit iarba. Cite povesti de iubire pierdute ascunde oare marea? Cite suflete au inghitit valurile sale inspumate? Sute? Mii? Sau poate doar pe al meu... "