Flori de tei

E sfirsit de mai si aproape ca pot auzi cum infloreste teiul. Mai e o zi, sau poate doua, sau poate doar citeva ore. Poate in noaptea asta va inflori si miine dimineata ma voi trezi simtind mireasma superba a florilor de tei prin geamul larg deschis. Si voi sta linga el si il voi mirosi, si ma voi desfata cu aroma inconfundabila si geniala a florilor de tei.
Ai privit vrodata teiul stind exact sub el? Nu de pe strada, nu de pe trotuarul de vis-a-vis sau din gradina alaturata, ci stind chiar sub el. Teiul e generos, isi imprastie parfumul catre toti ce stau in jurul lui. Ne putem bucura de aroma lui si de la zeci de metri distanta. Toti ce care trec pe linga tei se pot bucura de aroma florilor parfumate. Dar cei care stau sub tei primesc ceva in plus - imaginea unei multitudini de buchetele care se vor deschide generoase si surizatoare spre cei care le privesc stind sub el. Toate buchetelele sunt indreptate in jos. Nici unul dintre ele nu este orientat spre cer sau spre ceilalti copaci din jur. Toate buchetelele parfumate sunt cadouri galben-aromate orientate numai spre cei ce le privesc dinspre tulpina.
Abia astept ca batrinul meu tei din curte sa infloreasca si sa imi faca loc la umbra lui sa stau, sa respir si sa ma bucur de aroma lui. Si sa visez.... Si apoi sa merg la o bere la Pardon Cafe, sub un alt tei si sa vad florile de tei cum imi cad in bere. Si sa visez din nou...
Hai, teiule, mai ai inca atit de putin !

Din nou la Mogosoaia

Duminica de Florii, soare, zi de primavara autentica. Mi s-a facut dor de duca si chef sa vad apusul de soare pe malul lacului din curtea Palatului de la Mogosoaia. Despre o alta vizita la Mogosoaia am mai vorbit si aici.
La 14 kilometri de Bucuresti, pe DN1A, in localitatea Mogosoaia, pe partea stinga, in mijlocul unui parc imens se afla palatul ridicat intre 1698 si 1702 din ordinul domnitorul Constantin Brincoveanu. Fatada, influentata de stilul arhitectonic venetian, a devenit un simbol al stilului “brincovenesc” – stilul românesc renascentist.
Denumirea de Mogosoaia vine de la vaduva boierului Mogos, al caruia era pamintul pe care a fost construit palatul si asezarea din jurul sau. In anii 1920, palatul a fost renovat de principea Martha Bibescu, al carei vis era sa devina stapina “regatului broastelor, priveghetoarelor si listelor”. Aceasta l-a primit cadou de la soţul sau George Valentin Bibescu. Pentru renovarea lui, Martha Bibescu a cheltuit mare parte din averea adunata din cartile pe care le-a scris. Mai tirziu palatul a devenit un loc de intilnire pentru lumea buna a anilor 1930.
O binemeritata iesire din orasul gri in curtea si parcul inflorit al palatului din Mogosoaia inseamna o debarcare intr-o oaza de liniste si de frumos, la numai un sfert de ora de mers cu masina. E un loc de vis, iar gradina Palatului o poti asemui cu gradina Raiului. Citeva ore petrecute in aceasta gradina iti incarca bateriile pentru mult timp. Cind este cald si soare parcul invie, si te poti delecta cu plimbari pe marginea lacului, cu picnicuri in cring, citit sub copaci sau jucat badminton pe alei.
Nu doar palatul este o deosebita realizare, ci si parcul care il inconjoara. Plasat la marginea lacului Mogosoaia, fatada dinspre lac da intr-o loggia terasata tip venetian, cu arcade, coloane si un mic labirint de gard viu. Superbele gradini de altadata ale Marthei Bibescu trimit cu gindul la cele de la Balcic ale Reginei Maria, buna sa prietena. Locul in sine este minunat, in ciuda privelistii de peste lac - in loc sa se vada o padure se vede o ingramadeala de case nou construite, dar asta nu are legatura cu palatul in sine, ci cu nesimtirea tipic româneasca. Si mai e ceva care nu mi-a placut: un fel de livada cu rahaturi modrniste care se potrivesc in peisaj ca nuca-n perete.
Linga gradina palatului este un cimp mare, unde zac aruncati linga un zid Lenin si Petru Groza. Nu ei, ci statuile lor aflate la locuri de cinste in Bucuresti pina in 1990, si care au fost aduse si lasate aici, cu nasul in pamint. O imagine ciudata si trista totodata, prilej de meditatie asupra conditiei umane, a maririi si decaderii.
Pentru mine la Mogosoaia nimic nu e mai frumos decit un apus pe malul lacului, si de asta am avut parte si acum. Pentru mine apusul soarelui la Mogosoaia este cumva o stare de spirit, nu atit de puternica precum rasaritul pe Bolero la malul marii in Vama, dar totusi e o stare de superbitate linistitoare.
„Mogosoaia este un domeniu, un colt intreg de tara, un peisagiu iesit dintr-o evocare, infaptuit prin rivna creatoare a unui sir de generatii care si-au organizat viata in functia principiilor si aspiratiunilor lor. Mogosoaia nu are nimic ostentativ si programatic. Mogosoaia nu e decit expresia libera a unei conceptii a demnitatii facuta din reculegere si seninatate. Asezat pe acest ses valah care a fost de atitea ori pustiit de razboaie si transformat prin legile vietii si reformele sociale, in vecinatatea acestei capitale care s-a dezvoltat inorganic, Mogosoaia si-a trait istoria nu fara drame, nu fara intreruperi, dar totusi pe linia unei perfectionari. Mogosoaia nu este numai infatisarea unui trecut, dar tot atat si expresia unui prezent viu, marturia unei deveniri. Iata de ce Mogosoaia are un loc aparte printre monumentele istorice ale Romaniei.", spunea G. Cantacuzino.
Daca aveti citeva ore libera intr-o dupa-amiaza insorita si vreti sa fugiti undeva de tumultul Bucurestiului, pentru a petrece timpul relaxant, sa iesiti din Bucuresti si sa respirati aer curat, va recomand sa dati o fuga pina la Palat la Mogosoaia... merita din plin... muzeu, palat, parc, lac, aer curat, multa verdeata...
Iar de restul, sa las pozele sa vorbeasca:

Au inflorit ciresii

"Sakura no hana ga sakimasu" (Infloresc florile de cires) A venit primavara!

"Shikishima no/ Yamato-gokoro wo/ Hito-towaba,/ Asahi ni niou/ Yamazakura bana" (Daca cineva te intreaba ce e in inima unui adevarat japonez, ar trebui sa-i arati florile de cires stralucind in soare) – Norinaga Motoori (1730-1801)

In Japonia, in special la Tokio, inflorirea ciresilor este semnalul ca a venit primavara. Japonezii sunt fericiti, fiind printre primii din lume care se bucura de ciresii infloriti. In Japonia, sa privesti ciresii infloriti, plimbindu-te pe aleile sinuoase sub ploaia de petale, e aproape o sarbatoare nationala si un veritabil eveniment cultural. Milioane de oameni, atit japonezi cit si turisti din toata lumea calatoresc mii de kilometri sau chiar traverseaza oceanul special pentru aroma si pentru spectacolul oferit de acesti pomi fructiferi. In Japonia exista peste 400 de varietati de ciresi iar acestia sunt diferiti de cei din alte tari, in sensul ca nu sunt plantati pentru fructe, ci numai pentru florile lor.

Florile de cires, denumite sakura in japoneza, sunt luate foarte serios in Japonia. Orice turist sau vizitator poate sa observe ca nu e doar un eveniment trecator, ci atunci cind le vine vremea, ciresii sunt ridicati la rangul de zei. Sakura este peste tot: in arta, in cestile de ceai, in reclamele de la TV, pe hirtiile de impachetat cadouri, pe tricourile oamenilor. Si nu e vorba doar de tendinta comerciala. Ciresii infloriti devin stema Japoniei, un brand de tara sezonier. Floarea de cires a devenit nationala, nerecunoscuta oficial, dar totusi unanim acceptata, fiind si floarea oficiala a familiei imperiale japoneze.

Dintre toate florile din tara, doar cea de cires poate provoca atita incintare: japonezii renunta la tot ce au de facut si alearga in parcuri si gradini pentru a se bucura de ninsoarea parfumata a ciresilor. In fiecare primavara, locuitorii asteapta cu nerabdare primele semne de inflorire ale pomilor. Si stau in aceasta asteptare febrila. Nimic nu se schimba in dragostea lor fata de sakura. In Japonia, perioada de inflorire difera oarecum, incepind cu luna ianuarie in Okinawa si culminind cu o adevarata "explozie" de flori spre sfirsitul lui martie, inceputul lui aprilie, in special in regiunea Honshu. In Hokkaido, sakura isi atinge maximul de frumusete in luna mai, in iunie fiind sfirsitul perioadei de inflorire.

Oamenii au inceput sa-si planifice vacantele in functie de acest eveniment, ba mai mult inflorirea ciresilor este notata in calendar. Sakurazensen (prezicerea perioadei ideale pentru hanami) este anuntata in fiecare an de catre Institutul Meteorologic japonez.

In aceasta perioada natura se trezeste la viata si totul se transforma intr-o lume de poveste. Chiar si centrele urbane sunt bombardate de flori albe sau roz. Ele pun mai mult in valoare templele, fintinile purificatoare, pagodele, castelele si monumentele traditionale.

Exista o veche traditie care spune ca samuraii si luptatorii japonezi isi luau ca talisman cite o ramurica de cires inflorit pe care o pastrau la piept in lupta pentru a-i proteja de rau. Ei spuneau viata scurta dar extrem de frumoasa a florii de cires se aseamana cu a lor foarte mult. E chiar destinul lor. Sakura moare exact atunci cind este mai frumoasa, la fel ca un samurai care prefera sa moara plin de deminitate, in plina glorie, la apogeul tineretii si gloriei, atunci cind lumea inca ii mai aclama si amintirea lor mai este inca vie. De asemena pilotii sinucigasi kamikaze isi pictau citeodata flori de sakura pe avioane sau luau cu ei crengi de sakura.

In perioada florii de cires oamenii nu mai ramin in case. Noaptea ii gaseste pe strazi unde beau, maninca si se bucura, generatie dupa generatie, pastrind acelasi ritual. Sakura scoate toti oamenii de prin case si ii imbie la promenade lungi si la petreceri tematice, toti inchinindu-se zeului cires.

Petrecerile organizate cu aceasta ocazie (hanami) sunt o traditie care isi are radacinile in Perioada Nara (710-794). Hanami era la baza ei un aspect al influentei chineze asupra japonezilor, la fel ca si ceremonialul ceaiului, insa japonezii sarbatoreau inflorirea prunilor, nu a ciresilor. In urmatoarea perioada, cunoscuta drept perioada Heian (794-1185), florile de cires au cucerit atentia japonezilor si hanami a fost strict asociat cu florile de cires. In acea perioada, obiceiul era rezervat doar curtii imperiale si clasei aristocrate insa odata cu perioada Momoyama (1568-1600) obiceiul s-a extins in randurile intregii populatii.

Hanami este obiceiul tradiţional japonez de a privi florile sakura. Poate insemna simplul privit al florilor sau un picnic sub ciresii infloriti. Perioada ideala este, depinzind de regiune, de la sfirsitul lunii martie pina la inceputul lunii mai, si dureaza in fiecare regiune cam o saptamina-doua. Inflorirea propriu zisa dureaza insa foarte putin (doua - trei zile) si acest fapt da un plus de intensitate trairilor si emotiilor din aceasta perioada. Picnicurile pot avea loc atit in timpul zilei cit si in timpul serii, caz in care se numesc yozakura. In unele parcuri sunt atirnate temporar lanterne de hirtie pentru yozakura.

Pe cind floarea de cires simbolizeaza in China frumusetea feminina, in Japonia ea simbolizeaza mai degraba natura efemera a vietii. In timpul celui de al doilea razboi mondial, sakura a fost folosita de autoritatile japoneze pentru intretinerea sentimentelor nationaliste in rindul populatiei.

Sakura simbolizeaza dragostea, trecerea de la deziluzie la iluminare, natura efemera a vietii: scurta si frumoasa precum floarea de cires. Ciresul este intruchiparea sacrificiului; floarea de cires, simbolul delicatetii si sensibilitatii omului, iar petalele florii de cires intruchipeaza persoana care se sacrifica pe sine pentru o misiune sau un ideal al sau.

Ariwara no Narihira spunea in secolul al 10-lea: "Daca nu ar mai fi florile de cires pe lumea aceasta, ce ne-ar mai umple sufletele cu atita liniste primavara?"

De primavara cu Tudor Gheorghe

E asa de frumos afara, primavara si-a intrat definitiv in drepturi. Si nu am chef de scris, ci doar de ascultat muzica de primavara. Iar daca v-am delectat cu Vivaldi saptamina trecuta, in meniul de azi este muzica româneasca, si anume muzica maestrului Tudor Gheorghe.

Muzica lui Tudor Gheorghe nu este altceva decit o replica la indobitocirea poporului românesc prin manelizare, spunea cineva. Mare pacat ca asemenea "bastioane" sunt din ce in ce mai putine. Melodiile sale sunt geniale, exceptional de frumoase si de relaxante. Versurile si vocea sunt incredibile, iar prin cintecele lui simti exact fericirea primaverii, dorinta de a renaste la viata odata cu natura, dupa iarna lunga si rece.

Maestrul Tudor Gheorghe s-a nascut in 1945 in comuna Podari, judetul Dolj, dintr-o familie de tarani, si a devenit exponentul Olteniei in cultura româneasca contemporana. Copilaria si adolescenta sa au fost grele, tatal sau fiind detinut politic la Aiud. Tinarul Tudor Gheorghe a mers la Liceul Nicolae Balcescu (acum Carol I) din Craiova, apoi a urmat Institutul de Teatru din Bucuresti. A absolvit clasa de actorie in anul 1966, apoi a devenit actor pe scena Teatrului National din Craiova.

In perioada comunista, Tudor Gheorghe a intimpinat foarte multe oprelisti din partea regimului, fiindu-i interzise concertele, datorita faptului ca nici una din poeziile sau cintecele sale nu il proslavea pe tovarasul ceausescu.

Artistul, un adevarat rapsod al neamului, trubadurul din Oltenia, pastreaza in sufletul sau, sub camesa olteneasca cu cusaturi de borangic alb pe alb, jale si umor, filosofie si picanterie, adica tot ce e folclorul. E impresionant cum reuseste Tudor Gheorghe sa cucereasca inimi atit de diferite, de barbati, femei, tineri, batrini, scoliti, nescoliti, bogati si saraci. La spectacolele lui gasesti oamani din toate categoriile sociale si de orice virsta. Nimeni n-a mai ajuns la o asemenea performanta. Publicul lui este format din "toti românii". Muzica sa e de mare profunzime, iar meritul extraordinar e modul in care aduce poemul aproape de public, si-l cinta pe intelesul oricui.

Muzica sa imi atinge de fiecare data sufletul. Ma face sa vibrez fie in ritmuri oltenesti, fie in zimbete de copii sau sa traiesc in citeva ore emotiile unu an intreg si a anotimpurilor sale... De multe ori mi sa face pielea gaina cind ii aud vocea puternica care rasuna de sub mustata de haiduc batrin. Ma trec toti fiorii si ma desprind de multe ori de lumea asta, grabita si rece... Intr-o perioada in care ma simt agresat de subcultura si superficialitate, orice clipa cu Tudor Gheorghe devine una de gratie.

Il consider un artist aproape complet, asa cum spunea si domnia sa daca ar putea sa exprime in versuri bogatia sufletului sau cred ca ar fi un artist complet. Unul din rarele giuvaieruri neintinate ale culturii noastre. Marin So­rescu spu­­nea ca atunci cind ii asculta muzica are confirmarea ca poezia româneasca - populara sau culta - poate misca muntii.

Sa-i dau acum cuvintul Maestrului. Au innebunit salcimii si tu vrei sa fiu cuminte ?

Primavara

Week-end de primavara. Lene dulce-acrisoara. O raza de soare imi bate in geam pe sub jaluzele. Si inca una. Se joaca ghiduse cu somnul meu. Trag de mine si imi spun "Trezeste-te! A venit primavara". Deschid larg geamul si le las sa patrunda in camera mea si in sufletul meu. E cald si e bine.

Imi place ca vine primavara, ca ziua devine tot mai lunga, ca nu mai plec de la job pe intuneric, ca soarele straluceste tot mai des, ca natura revine la viata. Imi place ca au inmugurit toate prin curte, si iasomia, si trandafirii, si crinii. Imi place ca in gradini si parcuri, ghioceii lasa locul zambilelor, narciselor si lalelelor. Imi place cum copacii incep incet sa se imbrace intr-o haina verde. Imi place aroma florilor ce pluteste in aer. Imi plac pasarelele care se aud cintind prin curte. Imi place ca lumea prinde viata, imi place ca vad zimbete reflectate de soarele de primavara. Imi place ca incepem sa renuntam la hainele groase.

A fost si echinoctiul de primavara, care a marcat inceputul primaverii astronomice, inceputul noului an astronomic si reprezinta intrarea Soarelui in primul semn zodiacal cardinal, semnul Berbecului. La echinoctiu, Soarele traverseaza ecuatorul ceresc, trecind din emisfera australa in cea boreala. In functie de echinoctiu se calculeaza si data Pastelui. Astfel, Sinodul Ecumenic de la Niceea a stabilit in secolul IV ca Pastele sa fie sarbatorit in prima duminica de dupa luna plina care urmeaza echinoctiului de primavara. In 1924 a fost adoptat calendarul gregorian, dar numai de catre o parte din tarile crestine, restul raminind la cel iulian, de aici aparind diferenta de data dintre Pastele ortodox si cel catolic.

Bun, deci a fost si echinoctiul, asta inseamna ca oficial este primavara. Si daca este primavara, am inceput si cu muncile administrative de curte/gradina. Toata dupa-amiaza de ieri mi-am petrecut-o linga batrinul tei care imi bucura orice zi de mai cu mirosul florilor lui. Nu stiu citi ani are batrinul tei, dar sunt sigur ca era aici cind a fost construita casa in care stau. Iar casa a fost construita in 1938. Deci batrinul tei are mai mult de 70 de ani. Si este mult mai inalt decit casa. Iar ieri am gasit un baiat care s-a urcat in batrinul tei pina aproape de virf, a taiat crengile uscate si cele care atirnau pe coama acoperisului, l-a cosmetizat, ras, tuns si frezat. Pe mine m-a luat cu frig numai cind l-am vazut pe om cum se suie ca o pisica pina in virf. Si ma gindeam cum m-as fi simtit eu sa stau mai bine de 3 ore undeva la 7-8 metri inaltime, sprijinit doar de niste crengi. Din fericire, operatiunea s-a terminat cu bine, acum am un tei cu o freza moderna, nu mai este asa pletos, si il astept sa infloreasca. Si pentru ca imi doream de mult si un pom fructifer in curte, ieri am intreprins ceva si in sensul asta. Am plecat sa iau un copacel. Chiar daca va trebui sa isi imparta teritoriul cu brazii cei mereu verzi si cu teiul batrin. Nu stiam daca sa iau un piersic sau un cais, un cires sau un visin, un mar, un par sau un prun. Sa fie un pomisor care sa infloreasca frumos, alb sau roz, si apoi sa ma bucure cu roadele lui. Sa maninc fructele culese direct din el sau sa mai astept pina vor ajunge dulceata, gem, sau tuica ? Pina la urma am ajuns in fata unui raion plin cu pomisori, si consumeristul din mine a stat si s-a gindit care e cea mai avantajoasa varianta "Pom fructifer - 24.99 RON" sau " pomi fructiferi + bulbi crini - 39.99 RON, din care 10 RON inapoi la urmatoarele cumparaturi". Si uite asa am luat doi pomisori, un mar si un visin. Amindoi sunt deja inmuguriti, iar visinul are deja si o floare, timida, care parca imi sopteste "bine ca m-ai ales pe mine, las' ca ma fac eu mare". Si marul si visinul si-au gasit loc in curte, iar acum astept sa se faca mari si sa ma incinte cu florile si cu fructele lor.

Primavara aduce cu sine certitudinea unei noi vieti. Semintele asternute in pamint sau depuse in suflet de visele noastre se trezesc incet la viata. Natura renaste si odata cu ea renastem si noi. De fiecare data, an de an, ma incearca sentimentul ca primavara ne fae sa uitam ce este trist in noi si linga noi, macar o clipa si ne ofera bucuria naturii care se trezeste la viata. Si poate pentru asta ma bucur ca un copil de tot si de toate. De fiecare frunza, de fiecare mugur si de fiecare boboc de floare descoperit. Fiecare dintre noi poarta in suflet propria lui primavara - copilaria. Si oare unde putem gaso cele mai frumoase amintiri daca nu acolo, departe, printre pomi infloriti ningind cu flori albe pe poteci. Cu parfum de primavara, miros de puritate in case si in suflete, miros de copilarie.

Va urez tuturor o primavara minunata, si va las in compania lui Vivaldi:

Mucenici

Conform traditiei, in vremea imparatului Licinus (sec. IV i.e.n.), 40 de soldati crestinati din Sevastia au refuzat sa mai aduca jertfe zeitatilor romane. In timpul persecutiei impotriva crestinilor, soldatii au fost aruncati tn temnita. Aici s-au rugat la Dumnezeu pentru intarirea credintei si i-au impresionat pe romani prin tinuta lor demna. Guvernatorul imperial a incercat sa-i convinga pe soldati sa se lepede de credinta crestina. Acestia au refuzat, iar autoritatile romane au ordonat sa fie dezbracati si aruncati intr-un lac inghetat de la poalele muntelui Ararat, pentru a-i determina sa renunte la crestinism. Un singur soldat a cedat, dar, dupa ce a fost bagat in apa calda, a murit. Peste noapte, ceilalti 39 de soldaţi ramasi in apa inghetata, s-au imbratisat si au inceput sa cinte imnuri de slava catre Dumnezeu. Privind spre lac, seful inchisorii, a observat ca deasupra crestetelor soldatţilor pluteau aure. Emotionat, el a intrat in lac, alaturi de soldati si si-a marturisit credinta in Hristos. Apa s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare s-au coborit asupra lor.

Sporind severitatea pedepselor, inspectorul roman a ordonat ca cei 40 (inca vii) sa fie scosi din apa si li s-au zdrobit fluierele picioarelor cu un ciocan, iar supravietuitorii acestei torturi au fost arsi de vii. Istoria crestinismului consemneaza data de 9 martie ca ziua mortii celor 40 de mucenici. Crestinii ortodocsi din intreaga lume sarbatoresc, cu acelasi prilej, "Sfintii 40 de mucenici din Sevastia".

Traditia româneasca a aluatului impletit, fiert sau copt, simbolizeaza sacrificiul mucenicilor imbratisati in apa rece, amestecata cu gheaţa si zapada lacului de la poalele muntelui Ararat.

Sarbatoarea crestina a Sfintilor 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste inceperea anului agricol traditional si a generat o sarbatoare traditionala românească - Mucenicii. În ziua Mucenicilor se afla hotarul dintre iarna si vara, dintre zilele aprige si capricioase ale ingemanarii iernii cu primavara ale Dochiei si cele calduroase ale Mosilor. In aceasta zi s-au suprapus doua sarbatori de innoire sezoniera a timpului: ultima zi a Babei Dochia cind, conform traditiei, aceasta moare si se preface in stana de piatra, si prima zi a Mosilor, jertfiti si transformati in cenusa pe rugul funerar, pentru dreapta lor credinta.

In aceasta zi, se trece la curatenia gospodariei, dindu-se foc gunoaielor strinse numai cu foc adus din casa, pentru a aduce caldura din casa si afara.

In ziua mucenicilor, in credinta populara, se deschid porţile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfintilor Mucenici, 40 de colaci numiti sfinti,mucenici sau bradosi. In Moldova, acestia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, si sunt copti din aluat de cozonac, apoi unsi cu miere si nuca. In Dobrogea, se pastreaza aceeasi forma a cifrei 8, dar mucenicii sunt mai mici şi sunt fierti in apa cu zahar, cu scortisoara si nuca, simbolizind lacul in care au fost aruncati Sfintii Mucenici.

Obiceiul de a bea 40 de pahare de vin de Mucenici, la inceputul Anului Agrar, este o reminiscenta a sarbatorilor bahice ale Antichitatii. Oamenii credeau ca vinul baut de Mucenici se transforma de-a lungul anului in singe si putere de munca.

De baut 40 de pahare de vin nu am nici o sansa azi, dar macar sigur o sa ma infig in niste mucenici facuti de mama...