Serbia - pasarea Phoenix

Am o teorie interesanta, potrivit careia decalajul istoric dintre tari (da, acei 20 de ani pe care ni-i prevestea sec si dispretuitor Silviu Brucan in anii 1990) se poate masura foarte clar prin prisma domeniului meu de activitate – piata valutara. Am citit, am studiat si am inteles cum ca, ca si dezvoltare si adincime a pietei, ca si instrumente existente si interes al investitorilor straini, noi suntem undeva, cu 3-4 ani in spatele Ungariei si al Poloniei, si cu vreo 5 ani in spatele Cehiei, ca sa vorbesc doar de cele mai apropiate piete emergente mari din regiune. Fireste, fiecare tara are particularitatile ei, si comparatiile sunt greu de facut, dar Romania anilor 2006-2007 (cu intrarea in UE) a descris aproape identic traiectoria Poloniei si a Ungariei din 2003-2004. Chiar daca, aparent, polonezii si ungurii au intrat in UE ceva mai bine pregatiri, traseele au fost asemanatoare, din punct de vedere economic si financiar. Atit zlotul, cit si leul s-au intarit foarte mult in primul an de apartenenta UE, pietele s-au dezvoltat similar, cu acest delay, de 3-4 ani. Si a aparut un trend, in care multi erau trimisi la on-the-job traininguri in aceste state, pentru a vedea, cumva, unde o sa fim peste acesti 3-4 ani. Citiva colegi ai mei au fost la Praga, am auzit ca de prin alte parti au fost trimisi la Budapesta sau Varsovia. Mi s-a parut o abordare foarte interesanta. Decit sa mergi la Londra, Paris sau Amsterdam, care sunt cu zeci de ani inaintea noastra, mai bine incerci sa cunosti fenomenul unei istorii si a unei dezvoltari mai recente, pentru a putea intelege si imagina mecanismele viitorului mai apropiat.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.

Ilustrata de la Neptun

Azi nu prea am idei, dar am citit un blog al lui Mihai Morar care mi-a placut, si vi-l scriu si voua. Se numeste "Ilustrata de la Neptun. Intilnirea nevazuta"

Traian isi aranjeaza nervos nodul de la cravata. Viseaza la ziua cand accesoriul asta nesuferit de protocolar i se va fixa perfect la gulerul camasii, drept si tantos, asa cum ii sta lui Calin intotdeauna. Nodul de la cravata lui Traian o ia mereu cand inspre stanga, cand inspre dreapta. Omul de la protocol mai indrazneste o data: ”Domnu’ presedinte, cand ii strangeti mana, cu cealalta sa-l bateti o singura data pe umar. De doua ori e prea mult!” Simte ca azi va face treaba buna si, din reflex, ii vine sa-si suflecele manecile ca pe vremuri, pe punte, dar isi aduce aminte ca azi l-au pus sa poarte butonii.

George sta deja in poarta. Darz, intinde bratul drept, iar celalalt i-l arunca pe umar. Vrea sa-l mai bata o data, dar…Stop. Isi aduce aminte ca texanul din fata lui e doar partener, nu prieten. Musafirul de peste balta se recomanda primul: ”Hello, sunt George, baiatul lui tata!” “Salut, sunt Traian, tata lui fata!” vine spontan raspunsul lui, urmat de hahaitul sau sec si inecat.

”Gata, e-al meu! L-am cucerit! Am prins eu la viata mea pesti si mai mari!”, isi zicea in gand in timp ce paseau in sincron pe aleea strajuita de cativa arbori batraiori care i-au facut umbra si lui Nea Nicu atunci cand il mai apuca pofta de table prin curtea vilei. Plachiurile pantofilor li se afundau deja in nisip cand ii trece prin minte ca si l-ar putea face tovaras atat de usor daca oaspetele de departe ar intelege limba lui. Dar cum sa-i traduca, aici in mijlocul plajei, theme song-ul care ii inundase lui emisferele: ”Pe nisipul de la mare eu am scris numele tau/ A venit furtuna noaptea, l-a sters si imi pare rau!” ? Glumele ii veneau servite, dar nu le putea impartasi: ”Hai, bai, texanule, ca si Azur tot un fel de country cantau! Ce mi-e Alan Jackson, ce mi-e Nelu Vlad…”

Simte ca a venit timpul sa sparga tacerea de la malul marii si rupe in engleza lui de port o replica despre starea vremii. Cand si-a dat seama ca americanii nu prea suporta sa vorbesti, ca batosii aia de englezi, despre timpul de afara, era deja prea tarziu: ”Draga George, azi n-o sa mai apara curcubeul! E mana lui Putin, si-a pus el in functiune armele meteo ca sa adune norii deasupra Marii Negre.” Fruntea chiriasului de la Casa alba se increteste, semn ca vrea sa evite subiectul Vladimir in dupa amiaza asta, si ca sa se salveze deviaza cu o intrebare de grupa mica: ”Mister Vasesque, de ce e Marea Neagra neagra?” Traian simte ca i-a venit pestele prajit pe tava si i-o intoarce fara respiratie: ”…de suparare. De aia-i neagra. De suparare ca la tarmul ei e Mamaia si nu Hawaii!” Hahaitul sec se sparge din nou, o data cu valurile care lovesc cu nerv malul. Si iar se asterne linistea.
Traian insista sa-l gadile cu subiectul Putin. ”Stii, George, fostul meu ginere, din partea lu’ fiica-mea a’ mai mare avea un cantec, De la rusi vine ploaia…” Si-ar fi dorit ca replica asta sa-l gaseasca pe amicul sau afectat, cu privirea scrutand cerul cenusiu de la Rasarit. Nu l-a pleznit! Ochii margelati ai lui George cautau cu disperare un alt punct de sprijin. Si l-a gasit intr-o clipita. Se uita in ochii supusilor sai ca la o clepsidra. Minutele informale au expirat.

Comandantul de nava se agata de ultima secunda. Scoate din buzunarul interior al sacoului o caseta dreptunghiulara si i-o intinde partenerului. ”George, daca intr-o zi te vei satura de Hollywood, incearca sa te uiti la filmul asta. Avem noi un baiat bun aici, bun de tot. Daca s-ar fi nascut la voi, Jack Nicholson ar fi trait in anonimat!” Americanul primeste darul si se intoarce catre oamenii lui. Traian ramane in spate, zambeste hatru si isi aranjeaza inca o data nodul de la cravata.

Tarziu, in noapte, George se aseaza greoi in patul din apartamentul pezidential. N-a auzit in viata lui de Liucean Peenteeleeye. Oricum, nu prea cunoaste mai mult de cinci nume de regizori de film si aia toti, americani. Titlul filmului i se pare la fel de straniu. Balanta. Da, totusi, play si potriveste subtitrarea in engleza. Impaturise deja un ochi cand aude, ca prin vis, o replica mai nervoasa a actorului pe care i-l laudase Traian, Victor Re-ben-geeuk: ”Ascultati-ma pe mine….Al mai prost om din lume e americanul!”

Trafic de summit

Daca vrei sa intelegi de ce nu merg bine multe lucruri in Romania nu trebuie sa cauti mereu explicatii sofisticate. Circula in aceste zile prin Bucuresti. N-a scazut brusc numarul de masini, bucurestenii pe patru roti n-au luat in acest weekend lectii de bune maniere, nu s-au reparat sau deblocat strazi peste noapte si totusi traficul e incredibil.
Intr-o zi normala, drumul de acasa la job imi ia cam jumatate de ora - si asta pentru ca sunt fericit si nu stau atit de departe, si in plus, am invatat si o gramada de stradute mai libere decit bulevardele principale. Luni am facut un sfert de ora, marti 10 minute, iar azi 7 minute. Si nu am mers cu 100 km/h, nu am trecut pe rosu, ci pur si simplu am facut cei 5 km cu o viteza rezonabila medie de 42 km/h.
Traseul meu parcurge cam toate tipurile de aglomerari posibile. Cea de strada laturalnica, pe care de regula la iesirea spre bulevardul cu trei benzi pe sens se formeaza cozi de masini care ajung in anumite perioade din zi si la o suta de metri (iar cind niste inteligenti au aprobat cursa de formula 3 in jurul Parlamentului, blocind toata circulatia in zona, imi lua cam jumatate de ora sa fac cei 150 metri pina in capul strazii mele). Urmeaza prima mare intersectie, unde regula nu mai e demult lumina semaforului, nici semnele politistului atunci cind se-ntimpla sa fie pe-acolo, ci a primului-venit-primul-servit. Statistic, am constatat ca in cca 75% din cazuri sunt nevoit sa trec pe rosu, pentru ca atunci trece coloana de pe sensul meu, iar cind eu am verde, de obicei trec cei din partea cealalta. Urmeaza intersectia de la Razoare, cu deosebit de inteligentul ei sens giratoriu, care cred ca deja e prea celebra ca sa mai merite mentionata. Apoi strazi pe care se lucreaza deja de vreo doi ani si inca tot mai au cite ceva de facut, prin urmare, fara exceptie vei gasi cel putin o bucata buna de banda blocata.
Pe scurt, blocaje, injuraturi si claxoane cit nu te tin timpanele. Mai vorbim de stradute cu semi-sens unic, pe care trebuie sa te strecori cu 10 km/h ca sa nu-ti zgirii retrovizoarele, strazi unde legea o fac masinile de peste sapte tone, bulevarde pline de nesimtitii care te depasesc prin stinga, pe linia de tramvai, pentru a-ti taia apoi calea ca sa intre pe prima la dreapta.
Luni dimineata, nimic din toate astea. Explicatii? Cite cel putin un politist rutier la fiecare intersectie, cu sau fara semafor, iar in apropierea culoarului unic, cite o „cascheta“ la fiecare trecere de pietoni.
Nu-mi fac iluzii ca, dupa ce pleaca mai-marii lumii din Bucuresti, lucrurile vor reveni la normal, pentru ca a devenit normal deja sa nu-ti mai faci iluzii ca se poate circula si altfel decit prost. Dar exceptia acestor zile e plina de invataminte, din care una mi se pare esentiala. Problema noastra, a romanilor, e ca din toate relele care ni se intimpla cele mai multe tin de credinta noastra devenita aproape obiect de cult national ca, in ciuda tuturor neajunsurilor, noi sintem de fapt extrem de smecheri si de descurcareti. In ultimele citeva zile de cind strazile sint impinzite de politisti, si nu ma refer la cele de weekend, cind traficul e oricum mult redus, soferul bucurestean a devenit brusc civilizat. De frica, preventiv cum ar spune agentul, orice mirlan cu volanul in palma, si citi sint, Doamne, s-a comportat in macar o ocazie din doua cu ceva mai multa grija fata de ceilalti si fata de reguli. Orice fitza cu carnetul luat de la librarie sau de la mall (cu exceptia jitiei aleia criminale despre care am scris ieri), orice tirfistina blonda care nu se vede de volan in Q7-le sau Tuaregul neaparat alb primit de la "iubi" ca rasplata pentru serviciile orale prestate, orice pustan de bani gata cu masina de la 30.000 euro in sus si fara sa aiba habar care e diferenta dintre oprire si stationare, orice mitocan de functionar de stat cu masina de institutie si cu durere in partea anala fata de ceilalti din trafic, orice sofer transpirat si manelist de Dacie papuc, in maieu cu gaurele si slapi, orice vajnic reprezentat de vinzari cu Skoda Octavia de la firma care se uita de sus la cei care stau ca prostii la semafor, orice tataie cu dioptrii cit fundul de sifon cu Dacia lui fara frine din 1970 toamna care merge pe linia de tramvai, si orice sofer ale carui drumuri prin Bucuresti ii cer un gipan ca deh, obrazul subtire... iar de la inaltimea lui 4x4 prostii ceilalti nici nu mai conteaza... De taximetristi nu pot vorbi, ca ei au alte reguli de circulatie decit noi, si majoritatea nu au aflat inca de existenta in dotarea loganului a unui semnalizator care se foloseste la schimbarea de directie, dupa o asigurare prealabila.
Dar fitzele, curvistinele, pustanii de bani gata, functionarasii de minister, manelistii papugii, salesmanii din Octavii, smecherii cu jeep si mai ales tataitzii daciotzi au inteles. Aceeasi constiinta a represiunii imediate, inevitabila si legitima a functionat cu siguranta la nivelul intregii mase de „participanti la trafic“.
Efectul respectului fata de reguli si de semeni, impus sau nu, e unul pervers. Desi cred ca incalcind legea, inclusiv a bunului-simt, isi rezolva mai usor o problema (te bagi in fata altuia sau treci pe rosu, ajungi mai repede, nu?), daca sint in numar suficient de mare, si la noi sint intotdeauna, cei ce o fac obtin in final efectul contrar. Cistiga pe loc un avans de o suta de metri, dar pierd zilnic citiva kilometri. Pentru ca asta e rezultatul neregulilor cumulate asupra intregului trafic. Il faci mai greu pentru toata lumea, inclusiv pentru tine, desi iti da iluzia ca pe moment l-ai pacalit. Ai fost, adicatelea, mai smecher. Extrapolind, modelul se aplica peste tot, in toate sectoarele in care mica sau marea invirteala a devenit reteta de succes. Vorbim in fond de o iluzie a libertatii care in fapt constringe si blocheaza.
Solutia nu e, evident, marea reeducare. Nu e vorba nici de morala, nici de mentalitate. Pina vom putea macar spera la asa ceva, o sa mai curga multa apa pe Dimbovita si o sa mai organizam multe summit-uri. Ceea ce ne trebuie acum e o anumita vointa pe care o putem totusi cere celor pe care-i punem sa faca si sa aplice legile. La aceasta din urma americanii ii zic law inforcement. Din pacate, la noi, sintagma e inca intraductibila. Poate daca aceste caricaturi fosforescente ar sta mai mult timp prin intersectii si i-ar prinde si intreba de sanatate pe cei care trec mereu pe rosu, depasesc mereu coloane pe linia de tramvai, vin pe contrasens ca aglomeratia nu e pentru ei iar statul la coada e o reminescenta nenorocita de pe vremea lui Ceausescu si trebuie combatut prin toate mijloacele, apoi iti taie intotdeauna fatza din stinga pentru a vira la dreapta, iar daca nu-i lasi devin mitocano-agresivo-megalomani, am avea un trafic ceva mai curat, mai putina nesimtire, mai multi ramasi pe dreapta fara carnet (si multi chiar nu si-ar permite asa ceva, pentru ca pentru ei carnetul inseamna munca si inseamna bani). Daca permisul nu s-ar mai da pe pile si pe bani ci ca urmare a unui examen corect (si mai ales al unui test psihologic care sa determine discernamintul fiecaruia si cit de mare e riscul de a-l lasa stapin pe 4 roti si citeva zeci sau sute de cai putere)... Daca mitocania din trafic s-ar pedepsi (si nu neaparat o greseala marunta, care se intimpla, dar atunci cind a gresi e o conduita, atunci avem o problema reala)... Daca masinile parcate ilegal ar fi ridicate, daca celor care merg pe contrasens li s-ar lua carnetul pe o perioada suficient de mare... Daca nesimtirea si bineinteles crima s-ar plati, iar persoane precum carmen paunescu si anamaria straus (fara litere mari) ar infunda puscariile... As face iarasi 10 minute pina la job in fiecare zi.
Dar ce ne facem, fetelor, lasam Bucurestiul fara taximetristi?

Mi-e rusine ca sunt roman

As fi vrut sa ma nasc intr-o tara normala, civilizata, in care sa nu aud la fiecare pas pe care il fac, de saracie, de mizerie, de mafioti si spagari, de politicieni corupti, de nesimtire, de “gaozari” , “papagali”, “zdrente” si “traseism politic”. As fi vrut sa ma nasc intr-o tara in care sa nu aud de absolventi de facultate nevoiti sa culeaga capsuni pe alte meleaguri pentru un trai decent. As fi vrut sa ma nasc intr-o tara despre care sa pot scrie de bine. Dar m-am nascut in Romania, iar zilele astea imi este rusine ca ma numesc roman. Si am toate motivele sa spun asta.

Este incredibil ceea ce se intimpla in tara asta. In timp ce ne facem pres "sa o sugem la licuricii mari", si ne dam smecheri ca organizam summitul NATO, prilej pentru toti marii mafioti ai planetei sa se intilneasca si sa dea un oras peste cap, gabori prosti din politie cu IQ subunitar sunt adusi de peste tot din tara sa mimeze inteligenta si sa dea din miini a neputinta, iar oameni nevinovati mor din cauza unor curve proaste cu carnetul de conducere cumparat de la librarie sau de la mall la reduceri sau dupa ce au efectuat felatii cui trebuie.

O tinara studenta de 20 de ani din Chisinau lovita joi pe o trecere de pietoni de pe Soseaua Kiseleff, pe marele culoar unic, a murit la Spitalul de Urgenta dupa ce s-a zbatut intre viata si moarte timp de 20 de minute sub privirile impasibile ale idiotilor politisti care dirijau circulatia, dar si ale trecatorilor. Iar un reporter de televiziune si un cameraman, aflati la fata locului, nu fac altceva decat sa realizeze un “breaking news”, ce poate le va aduce o marire de salariu, fara a se gindi ca o fiinta zace la citiva pasi.

Pentru cine nu stie, Kisseleff e soseaua aia plina de oameni disperati din fata Herastraului si al muzeului satului. Eu stiu cum se circula pe acolo si cred ca oricine din Bucuresti stie... de fiecare data cand vreau sa trec, ma uit de o mie de ori in stinga, apoi, dupa ce pe primele doua benzi se opresc masinile, dau sa trec iar pe a 3-a banda inevitabil se gaseste unul care sa nu faca acelasi lucru.

Cei patru Garcea, caricaturi umane fosforescente de politisti prezenti la 2 pasi de accident au "protejat victima" prin delimitarea zonei in care tinara fusese lovita de masina, a declarat purtatorul de cuvint al Politiei Capitalei, Cristian Ciocan. Intrebat de ce politistii nu au acordat victimei primul ajutor, Ciocan a precizat ca, potrivit unei proceduri a Politiei Rutiere, acestia nu au voie sa miste victimele unui accident. Cit priveste numele celor patru idioti, Ciocan a spus ca "nu sunt vinovati si nu au gresit cu nimic" si, prin urmare, nu le poate dezvalui numele fara voia lor. Codul Penal al Romaniei stipuleaza, in articolul 315, ca omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a instiinta autoritatea, de catre cel care a gasit o persoana a carei viata, sanatate sau integritate corporala este in primejdie si care este lipsita de putinta de a se salva, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. Tot cu inchisoarea se pedepseste, conform articolului 316 si lasarea fara ajutor prin omisiune de instiintare.

Numele tirfei vinovate de producerea accidentului nu a fost dezvaluit de autoritati, dar imaginile filmate de Antena 3 arata un autoturism Audi, cu numar de inmatriculare B127222, condus de o curva de 35-40 de ani, care declara ca ea circula cu o viteza de cel mult 60-70 de kilometri la ora... Filmul prezinta momente desprinse parca dintr-un film horror... Lovita la cap si plina de singe, tinara s-a zbatut momente bune intre viata si moarte.

Se pare ca javra criminala este Anamaria Straus, in virsta de 40 de ani. Tirfa a ramas blocata la fata locului, nefacind nimic altceva decit sa isi mute Audiul A8 si sa priveasca zvircolelile fetei in agonie. Javra tocmai omorase o fata....si era plictisita....sictirita ... "cu cit poti sa mergi pe aici??? 60- 70 la ora......" Doamne... in ce tara traim??? Audi bengos, nou.... desigur ca trebuie forjat, rodat... deh.... sper sa si-l rodeze prin cimitire de acum incolo... Sunt atit de ingretosat de vita aia ordinara, incit nu am cuvinte....Stoarfa Anamaria Straus este cunoscuta in lumea afacerilor duty-free, dar si in cea automobilistica, face afaceri cu pietris, produce filme si se ocupa si de publicitate. Eu sper sa se ocupe de toate astea dupa gratii la Jilava, acolo unde merita sa putrezeasca de acum incolo, alaturi de nevasta lui Adrian Paunescu si de alte javre din astea care omoara oameni nevinovati si apoi isi continua netulburati viata, fara nici o urma de remuscare si fara a suporta in nici un fel consecintele faptelor lor. Incredibil de cita nesimtire dadea dovada , parca viteza era importanta in momentul accidentului si nu faptul ca a omorit-o pe fata aia, lovind-o pe trecerea de pietoni.

Sper ca aceasta curva nenorocita sa plateasca intr-un fel sau altul. Javra merita batuta si ingropata cu tot cu gasca de garcea si cu masina ei pentru care cine stie cit o fi supt. Ii doresc sa isi vada si ea copilul (daca are) plina de singe si cu spasme pe marginea unui drum, in timp ce celor din jur (ca nu pot sa scriu "oamenilor") nici nu le pasa.

As vrea doar sa transmit Multe Urari de Iubire Eterna la toti oamenii de bine care ne survoleaza creierii, la toate persoanele bine intentionate care ne asculta telefoanele, la toti binefacatorii care ne scaneaza traficul de internet, la toti posesorii de autoturisme AUDI care depasesc viteza legala! Asa sa va ajute Dumnezeu!
Oare cit costa viata unui om? Cite zerouri trebuie sa aiba averea ta sa-ti poti permite sa iesi la vinatoare de oameni pe trecerile de pietoni prin Bucuresti? As vrea sa traiesc ziua in care vinatorul sa devina vinat...
Din ce in ce mai des in ultimul timp, ratam sa fim oameni. Lasam agresivitatea, prost-gustul, nepasarea si frica sa patrunda in viata noastra. Prinsi in tavalugul cotidian, nu mai avem puterea sa privim in jur. Nu mai avem puterea sa dam o mina de ajutor. Nu mai avem puterea sa ne oprim din drum si sa ne tragem sufletul. N-ar trebui sa ne temem, n-ar trebui sa ne ascundem. E trist faptul ca nimeni nu ne mai invata cum sa fim buni. In ultimii 18 ani nu s-au mai tinut lectii despre compasiune. Am fost prea ocupati sa supravietuim intr-o lume din ce in ce mai complicata, intr-un timp „care nu a mai avut rabdare“, vorba lui Marin Preda. O fata a murit singura la marginea „culoarului NATO“, in timp ce politistii dirijau circulatia spre nepasarea fiecaruia dintre noi....