Mi-e dor sa mai merg la un ceai

Atmosfera intima si aromata din ceainarii ne atrage din ce in ce mai mult, in conditiile in care in gusturile si mentalitatea noastra ceaiul de musetele si de menta a fost inlocuit cu ceaiuri asiatice, aromate.

“Ceaiul a inceput ca doctorie si a ajuns cu vremea o bautura”, scrie Kakuzo Okakura in “Cartea Ceaiului”. Si, intr-adevar, eu sunt unul dintre cei care a inlocuit la birou cafeaua cu ceai. Poate sa fie de vina gustul ingrozitor al cafelei de la automat, poate dorinta de a incerca si altceva, cert e ca de vreo 3 luni, imi incep dimineata acasa cu o ceasca de ceai, apoi inca una la serviciu. Iar cafeaua apare in peisaj doar in week-end. Mai e putin de luptat cu mentalitatea, in conditiile in care mai am inca unii colegi care ma intreaba daca sunt bolnav, de fiecare data cind ma vad facindu-mi un ceai.

Marii producatori de ceai din intreaga lume au invadat, în ultimii ani, si hipermarketurile din România. Ceaiuri precum cele din marca Twinings si Teekanne au luat fata celor românesti si am descoperit si ca o mare parte din ceaiurile comercializate la noi sunt poloneze.

Incerc sa nu intru acum foarte profund in istoria ceaiului si in detalii ale ceremoniei servirii ceaiului, pentru ca sunt convins ca pe tema asta s-au scris mii si mii de pagini. Pot doar sa amintesc ca ceaiul are o istorie indelungata in Japonia (unde preotii budisti au dezvoltat o ceremonie - "Chanoyu" bazata pe credinta ca ceaiul era legat spiritual de idealurile pasnice promovate de budism, care a devenit un act mult mai elaborat si s-a stabilit ca un important aspect al culturii japoneze), China (unde exista o metoda speciala de preparare a ceaiului, care poate produce rezultate remarcabile, numita metoda Gongfu, aceasta insemnind „indemanare si grija” sau „sa faci lucrurile bine”), Rusia (unde ceaiul e la fel de omniprezent ca si vodca, rusii bind ceai in orice moment al zilei, si aproape orice rus avind un samovar, piesa care s-a identificat cu bautul ceaiului in Rusia) sau Anglia (unde five o'clock tea reprezinta un aspect important al vietii britanice de sute de ani. In mod traditional, clasele inalte ale societatii servesc un ceai, alaturi de sandvisuri, biscuiti si prajiturele. Traditia dateaza de la inceputul secolului XIX).

Desi bautul ceaiului isi are originea in Asia, moda „ceaiurilor” cu ocazia unor intilniri de ordin social, este cu siguranta o conventie europeana. Doamnele bogate din inalta societate engleza se adunau dupa-amiaza la ceai, in special pentru a se intilni cu prietenii, pentru a birfi, pentru a discuta despre ultimele tendinte in materie de moda, scandaluri, pentru a fi vazute in locurile potrivite printre persoanele potrivite, si doar in treacat pentru a bea ceai sau pentru a manca mici sandvisuri sau dulciuri. Odata ce trend-ul a fost fixat, societatea la moda a inceput sa tina petreceri de ceai cu aproape orice ocazie. Se organizau ceaiuri cu ocazia vreunei galerii de desene pentru grupuri de 10-20 de vizitatori, ceaiuri mici intime pentru 3 sau 4 prieteni, ceai in gradina, ceai acasa, receptii la ceai pentru pina la 200 de persoane, ceai la tenis, ceai la crochet, si ceai la picnic. Clasa mijlocie in plina dezvoltare a inceput sa ii imite pe cei bogati si a descoperit ca ceaiul este o metoda foarte economica de a distra mai multi prieteni, fara a trebui sa cheltuiasca prea multi bani. Cani de ceai si citeva sandvisuri, piine prajita cu unt fierbinte si biscuiti, fursecuri, si o prajitura sau doua, erau tot ce se cerea si se astepta.

Arborele de ceai, camelia sinensis, unica planta ale carei frunze le folosim in producerea ceaiului, a aparut intii in China, inainte de a se raspindi in toata Asia si in jurul lumii. Ca multe alte bauturi, nasterea sau cel putin descoperirea ceaiului de catre om este un mit. Trei legende hotarasc originea ceaiului ori in China, ori in India ori in Japonia.

In anul 2737 i.e.n., imparatul chinez, Shen Nong, isi incalzea apa pentru a-si potoli setea. S-a asezat la umbra unui arbust pentru a se proteja de soare si a profita de umbra unei zile calduroase. Citeva frunze din arbust au cazut in acea apa iar imparatului i-a placut foarte tare gustul noii bauturi. Arbustul bineinteles era un arbore de ceai…

Legenda indiana difera un pic de verisoara sa chineza. Printul Dharma plecase in China pentru a raspindi religia budista. Isi facuse un juramint de a nu dormi noua ani. Totusi, dupa trei ani de zile, starea de oboseala si somnolenta l-au rapus si l-au obligat sa isi incalce juramintul. A cules atunci citeva frunze de ceai si le-a mestecat. Efectul a fost imediat. Printul Dharma s-a trezit brusc si a reusit sa ramina treaz urmatorii sase ani. Arbustul era bineinteles un arbore de ceai…

In Japonia, Bodhi-Dharma, a adormit in timpul rugaciunilor sale. Si-a refulat furia impotriva sa si si-a taiat pleoapele si aruncindu-le pe pamint. Trecind prin acelasi loc peste citiva ani, a descoperit ca a crescut un arbore in acel loc. Gustind frunzele, a ramas inmarmurit de efectele lor tonice. Arbustul era bineinteles un arbore de ceai …

Ceaiul are o traditie veche de 3000 de ani, s-a schimbat foarte putin ca forma si ca functie. Ceaiul este a doua bautura consumata in lume, cantitativ, dupa apa. Pe langa faptul ca hidrateaza, ceaiul are si alte beneficii asupra sanatatii, cum ar fi protectia impotriva bolilor cardiace si a cancerului, datorita antioxidantilor pe care ii contine.

Deja si in vocabularul curent, iesitul "la un ceai" incepe sa prinda din urma intilnirile “la o cafea”. Numarul ceainariilor a crescut foarte mult in ultimii doi-trei ani in Bucuresti. In timp ce medicii recomanda sa inlocuim cafeaua cu ceaiul, marii consumatori de licori calde din plante regasesc o atmosfera speciala in ceainariile intime ce ofera sute de sortimente de ceaiuri.
In Bucuresti exista vreo cinci-sase ceainarii mari, toate oferind sute de sortimente de ceai verde, negru, rosu, mate, dar si ceai fara teina. Atmosfera este foarte boema, iar in jurul unei cani de ceai se pot naste o mie si una de povesti.

Intr-una din serile astea, am reusit sa ajung si eu, pentru prima data, intr-o ceainarie. Raminea sa descopar daca ma pot regasi intr-un asemenea loc, in care sa nu pot fuma, in care sa nu vin pentru o bere sau un vin fiert ci pentru un ceai. Cumva, sa imi abandonez pentru o seara viciile. Si trebuie sa recunosc ca a meritat.

Am ajuns in ceainaria Green Tea, aflata pe niste sradute vechi, intre Calea Calarasilor si Calea Mosilor, aproape de Hala Traian. Am descoperit un loc deosebit, o casa superba cu parfum interbelic, linistita, cu o atmosfera calda, impartita in 4 saloane care probabil te lasa sa descoperi putin din farmecul a 4 culturi diferite: Salonul Clasic, cel Japonez, cel Indian si mansarda Micul Paris.

Mansarda era foarte intima, linistita, cu o muzica superba in surdina (am deslusit Louis Armstrong, Nina Simone si Sade), cu mobila destul de veche, carti aruncate prin rafturi, oglinzi vechi si ceainice. Meniul a fost o prima mare lovitura - aveam in fata o lista cu peste o suta de sortimente de ceaiuri din care imi parea imposibil sa pot alege ceva. Imi faceau cu ochiul atit mate-ul din America Latina, atit de drag lui Che Guevara, cit si tot felul de combinatii de plante si fructe, primavaratice, de vara, de toamna sau de iarna. Pina la urma, cu greu, am ales un "Christmas herbs" sau ceva de genul asta, cu scortisoara, cuisoare, hibiscus, martipan si inca vreo 5 ingrediente care nu imi mai vin acum in cap, si a fost excelent. Modul in care se imbina aroma de scortisoara/cuisoare cu cea de martipan chiar m-a dat gata. Partea proasta e ca sunt convins ca ar mai fi fost cel putin 30 de ceaiuri din meniu la fel de bune sau poate chiar mai bune, ceea ce ma face sa imi doresc sa revin si sa mai incerc si alte specialitati.

In ceainarie exista o camera, numita "Camera cu de toate" care de fapt este un magazin de unde se pot cumpara tot felul de ceaiuri, accesorii pentru ceai, ceainice, carti mai vechi sau mai noi. Foarte multe lucruri frumoase, care au darul de a crea o atmosfera cu totul speciala.

Nu stiu de ce, dar m-am simtit cumva ca in "La tiganci" a lui Eliade, poate fiindca eram intr-o casa de pe vremea lui, si din zona respectiva a orasului. Chiar este un loc foarte dragut, in care m-am simtit bine si in care vreau sa mai merg, chiar daca asta inseamna sa stau citeva ore fara sa fumez. Aromele din ceainarie au un anumit farmec, si parca e bine citeodata sa ajung acasa cu hainele mirosind a betisoare parfumate si nu a tutun.

“A bea ceai este cea mai buna modalitate pentru om de a se intoarce la el insusi din haosul ce-l inconjoara, este acel timp cind printul si taranul impart aceleasi ginduri, aceeasi bucurie, dupa care se pregatesc sa se intoarca la destinul lor. “ ( Lu Yu – poet chinez )