Cinci piini

Mi-a placut ideea Viajerinei si a lui Costele de a pune pe blogul lor si o povestioara, si m-am gindit ca si mie imi place sa mai copilaresc si... cui nu-i plac povestile? Dar povestea mea nu e cu zmei, printese, feti-frumosi sau Ilene Cosinzene, ci e o povestioara un pic matematica, sau mai degraba o anecdota. Sper sa va placa.

So... in cele ce urmeaza, avem Ion Creanga - Cinci piini.

Doi oameni, cunoscuti unul cu altul, calatoreau odata, vara, pe un drum. Unul avea in traista sa trei pini, si celalalt doua pini. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei rachiti pletoase, linga o fintina cu ciutura, scoate fiecare pinile ce avea si se pun sa manince impreuna, ca sa aiba mai mare pofta de mincare.
Tocmai cind scoasera pinile din traiste, iaca un al treile drumet necunoscut ii ajunge din urma si se opreste linga dinsii, dindu-le ziua buna. Apoi se roaga sa-i deie si lui ceva de mincare, caci e tare flamind si n-are nimica merinde la dinsul, nici de unde cumpara.
- Poftim, om bun, de-i ospata impreuna cu noi, zisera cei doi drumeti calatorului strain; caci, mila Domnului! unde maninca doi mai poate minca si al treilea.
Calatorul strain, flamind cum era, nemaiasteptind multa poftire, se asaza jos linga cei doi, si incep a minca cu totii la pine goala si a bc apa rece din fintina, caci alta udatura nu aveau. Si maninca ei la un loc tustrei, si maninca, pana ce gatesc de mincat toate cele cinci pini, de parca n-au mai fost.
Dupa ce-au mintuit de mincat, calatorul strain scoate cinci lei din punga si-i da, din intimplare, celui ce avusese trei pini, zicind:
- Primiti, va rog, oameni buni, aceasta mica multamita de la mine, pentru ca mi-ati dat de mincare la nevoie; veti cinsti mai incolo cite un pahar de vin, sau veti face cu banii ce veti pofti. Nu sunt vrednic sa va multamesc de binele ce mi-ati facut, caci nu vedeam lumea inaintea ochilor de flamind ce eram.
Cei doi nu prea voiau sa primeasca, dar, dupa multa staruinta din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, calatorul strain si-a luat ziua buna de la cei doi si apoi si-a cautat de drum. Ceilalti mai ramin oleaca sub rachita, la umbra, sa odihneasca bucatele. Si, din vorba in vorba, cel ce avuse trei pini da doi lei celui cu doua pini, zicind:
- Tine, frate, partea dumitale, si fa ce vrei cu dinsa. Ai avut doua pini intregi, doi lei ti se cuvin. Si mie imi opresc trei lei, fiindca-am avut trei pini intregi, si tot ca ale tale de mari, dupa cum stii.
- Cum asa? zise celalalt cu despret! pentru ce numai doi lei, si nu doi si jumatate, partea dreapta ce ni se cuvine fiecaruia? Omul putea sa nu ne deie nimic, si atunci cum raminea?
- Cum sa fie? zise cel cu trei pini; atunci as fi avut eu pomana pentru partea ce mi se cuvine de la trei pini, iar tu, de la doua, si pace buna! Acum, insa, noi am mincat degeaba, si banii pentru pine ii avem in punga cu prisos: eu trei lei si tu doi lei, fiecare dupa numarul pinilor ce am avut. Mai dreapta imparteala decit aceasta nu cred ca se mai poate nici la Dumnezeu sfintul…
- Ba nu, prietene, zise cel cu doua pini. Eu nu ma tin ca mi-ai facut parte dreapta. Haide sa ne judecam, si cum a zice judecata, asa sa ramiie.
- Haide si la judecata, zise celalalt, daca nu te multumesti. Cred ca si judecata are sa-mi gaseasca dreptate, desi nu m-am tirit prin judecati de cind sunt.
Si asa, pornesc ei la drum, cu hotarirea sa se judece. Si cum ajung intr-un loc unde era judecatorie, se infatoseaza inaintea judecatorului si incep a spune imprejurarea din capat, pe rind fiecare; cum a venit intimplarea de au calatorit impreuna, de au stat la masa impreuna, cite pini a avut fiecare, cum a mincat drumetul cel strain la masa lor, deopotriva cu dinsii, cum le-a dat cinci lei drept multamita si cum cel cu trei pini a gasit cu cale sa-i imparta.
Judecatorul, dupa ce-i asculta pe amindoi cu luare aminte, zise celui cu doua pini:
- Si nu esti multumit cu imparteala ce s-a facut, omule?
- Nu, domnule judecator, zise nemultamitul; noi n-am avut de gind sa luam plata de la drumetul strain pentru mincarea ce i-am dat; dar, dac-a venit intimplarea de-asa, apoi trebuie sa impartim drept in doua ceea ce ne-a daruit oaspetele nostru. Asa cred eu ca ar fi cu cale, cind e vorba de dreptate.
- Daca e vorba de dreptate, zise judecatorul, apoi fa bine de inapoieste un leu istuilalt, care spui c-a avut trei pini.
- De asta chiar ma cuprinde mirare, domnule judecator, zise nemultamitul cu indrazneala. Eu am venit inaintea judecatei sa capat dreptate, si sa vad ca dumneta, care stii legile, mai rau ma acufunzi. De-a fi sa fie tot asa si judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
- Asa ti se pare dumitale, zise judecatorul linistit, dar ia sa vezi ca nu-i asa. Ai avut dumneata doua pini?
- Da, domnule judecator, doua am avut.
- Tovarasul dumitale, avut-a trei pini?
- Da, domnule judecator, trei a avut.
- Udatura ceva avut-ati vreunul?
- Nimic, domnule judecator, numai pine goala si apa rece din fintina, fie de sufletul lui a facut-o acolo, in calea trecatorilor.
- Dinioarea, parca singur mi-ai spus, zise judecatorul, ca ati mincat toti tot ca unul de mult; asa este?
- Asa este, domnule judecator.
- Acum, ia sa statornicim rinduiala urmatoare, ca sa se poata sti hotarit care cita pine a mincat. Sa zicem ca s-a taiat fiecare pine in cite trei bucati deopotriva de mari; cite bucati ar fi avut dumneata, care spui ca avusi doua pini?
- Sese bucati as fi avut, domnule judecator.
- Dar tovarasul dumitale, care spui ca avu trei pini?
- Noua bucati ar fi avut, domnule judecator.
- Acum, cite fac la un loc sese bucati si cu noua bucati?
- Cincisprezece bucati, domnule judecator.
- Citi oameni ati mincat aceste cincisprezece bucati de pine?
- Trei oameni, domnule judecator.
- Bun! Cite cite bucati vin de fiecare om?
- Cite cinci bucati, domnule judecator.
- Acum, tii minte cite bucati ai fi avut dumneata?
- Sese bucati, domnule judecator.
- Si cite ti-au mai ramas de intrecut?
- Numai o bucata, domnule judecator.
- Acum, sa stam aici, in ceea ce te priveste de dumneta, si sa luam pe istalalt la rind. Tii minte cite bucati de pine ar fi avut tovarasul d-tale?
- Noua bucati, domnule judecator.
- Si cite a mincat el de toate?
- Cinci bucati, ca si mine, domnule judecator.
- Dar de intrecut, cite i-au mai ramas?
- Patru bucati, domnule judecator.
- Bun! Ia, acus avem sa ne intelegem cite se poate de bine! Vra sa zica, dumneata ai avut numai o bucata de intrecut, iar tovarasul dumitale, patru bucati. Acum, o bucata de pine ramasa de la dumneata si cu patru bucati de la istalalt fac la un loc cinci bucati?
- Taman cinci, domnule judecator.
- Este adevarat ca aceste bucati de pine le-a mincat oaspetele dumneavoastra, care spui ca v-a dat cinci lei drept multamita?
- Adevarat este, domnule judecator.
- Asadar, dumitale ti se cuvine numai un leu, fiindca numai o bucata de pine ai avut de intrecut, si aceasta, ca si cum ai fi avut-o de vinzare, deoarece ati primit bani de la oaspetele dumneavoastra. Iar tovarasul dumitale i se cuvine patru lei, fiindca patru bucati de pine a avut de intrecut. Acum, dara, fa bine de inapoieste un leu tovarasului dumitale. Si daca te crezi nedreptatit, du-te si la Dumnezeu, si las daca ti-a face si el judecata mai dreapta decit aceasta!
Cel cu doua pini, vazind ca numai are incotro sovai, inapoieste un leu tovarasului sau, cam cu parere de rau, si pleaca rusinat.
Cel cu trei pini insa, uimit de asa judecata, multameste judecatorului si apoi iese, zicind cu mirare:
- Dac-ar fi pretutindeni tot asemenea judecatori, ce nu iubesc a li cinta cucul din fata, cei ce n-au dreptate n-ar mai nazui in veci si-n pururea la judecata.
Corciogarii, porecliti si aparatori, nemaiavind chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de munca, sau ar trebui, in toata viata lor, sa traga pe dracul de coada…
Iar societatea buna ar ramine nebintuita.
SFIRSIT

(Publicata pentru prima data in Convorbiri literare, nr. 12, 1 martie 1883)

Sper sa va fi placut povestioara ...