The devil wears Prada

Cind eram mic, aveam o privire de vultur si o idee preconceputa. Toti ochelaristii erau, pentru mine, tocilari. Iar cum eu aveam pretentii de copchil inteligent si care nu suporta tocilarii, pentru mine asta era un fel de stigmat. Nu concepeam sa port vreodata ochelari din frica de a nu fi bagat in aceeasi oala cu ei. Iar privirea, dupa cum ziceam, era de vultur. Asteptam autobuzul seara, in statie la Luterana, cind plecam de la liceu, si vedeam deja cind venea de linga Ateneu, ce numar avea. Si pe vremea aceea nu aveau numarul si traseul luminate cu leduri ca acum, ci doar tablite scrise cu vopsea.

Vremea si vremurile au trecut. Au aparut calculatoarele. Am tras vreo 8 ani de zile in fata unui monitor vechi de 14''. Apoi m-am angajat si am inceput sa lucrez cu multe cifre, multe date si multe informatii. Iar pentru asta aveam nevoie de mai multe calculatoare. Nu doua, ci trei. Si acum trag linie si adun. 8-9-10 ore pe zi la serviciu timp de aproape 10 ani cu 3 monitoare in fata (ok, sunt LCD, sunt din ce in ce mai mari, acum am ajuns la diagonala de 20''). Destule ore si acasa in fata monitorului (ok, si aici s-a transformat in LCD, a tot crescut si a ajuns si el la o diagonala de 19''). Se aduna. Mult. Si incet, incet, vederea de vultur te lasa. Ajungi sa vezi tot mai in ceata.

Cam prin asta am trecut si eu. Daca inainte vedeam autobuzul de la sute de metri, acum mi se intimpla sa ma urc in el fara sa vad ce numar are. Numerele de inmatriculare de la masini apar doar cind sunt foarte aproape. Ce sa mai, incet-incet, am ajuns sa vad din ce in ce mai prost la distanta. Nu mai bateam cum trebuie la televizor, asa ca am decis ca e timpul de un LCD cu diagonala mare, sa pot citi si eu o subtitrare cind ma mai ratacesc la cite un film. Totul era in ceata. Nu mai merge focusul, si, oricit as mari timpul de expunere, imaginea e tot neclara. Si am realizat, intr-o noapte nebuna in Vama, ca atunci cind incerc sa port niste ochelari, lumea este cu totul altfel, iar persoanele de linga mine incep sa aiba fete, mai mult sau mai putin prietenoase.

In ultimul secol, aproape 75% din populatie a inceput sa poarte ochelari dupa 60 de ani, si mai mult de jumatate dupa 50 de ani. Iar daca acest lucru nu este vizibil "in aer liber", deoarece multa lume nu poarta permanent ochelarii. Cauzele unei acuitati vizuale mai reduse sunt destule: mosteniri genetice, utilizarea prelungita a computerului si a televizorului, efectul in timp a razelor solare, urmarirea eclipselor cu ochiul liber sau cu dispozitive neadecvate.

Intr-un final, am luat decizia de a trece atit peste ideile preconcepute din copilarie si adolescenta, cit si peste jena eterna de a intra intr-un spital/cabinet medical, si mai ales peste sensibilitatea de a nu lasa pe nimeni sa se apropie de ochii mei. Am facut pasul si m-am dus sa imi fac un control oftalmologic. Aici e momentul sa ii multumesc lui Luli care a venit si m-a tinut de mina in aceste momente grele cit si tuturor victimelor facute in tinerete de ai mei doi ochi albastri. Si doamnei doctor care a avut rabdare infinita cu mine si a acceptat sa intrerupem si sa reluam consultul si atunci cind am auzit si m-am opus categoric ideii de a-mi pune picaturi cu atropina in ochi pentru a dilata pupila, cit si atunci cind, zapacit de luminile puternice pe care le-am primit in ochi, nu am mai vazut nici macar o litera pe tabloul de pe perete, nici daca ar fi fost cu font de 100. Ii multumesc si amicului Serban care m-a dus sa imi aleg rame de fitze la preturi de dumping, dar care mi-a facut si lentilele la preturi la fel de dumping. De fapt la preturi mult mai oneste decit in magazin. Si iata-ma, una peste alta, cu o frumoasa combinatie de miopie mica la ochiul sting cu astigmatism miopic compus la ochiul drept.

Joi a fost prima seara din noua mea viata de ochelarist. Sunt fericitul posesor al unei perechi de ochelari "Prada" (pentru ca, nu-i asa, dracul din mine isi dorea sa se simta bagat in seama...). So, the devil wears Prada. Si totul s-a schimbat. Vad din nou numerele autobuzelor de la o suta de metri. Persoanele din jurul meu au din nou chipuri, masinile au din nou numere de inmatriculare, pe panourile de afisaj stradal au aparut reclame, gropile de pe carosabil apar cu mai mult timp inainte, cifrele de pe monitorul colegului chiar se misca, filemele au subtitrari, banda de la Realitatea contine informatii, iar eu... am devenit un ochelarist.

Acum incerc sa ma gindesc invers, pentru a dezradacina total ideile din tinerete. Acum sunt cool, arborez un aer mai intelectual (desi mai nou m-am ales la birou cu porecla "Tatae" - vezi BUG Mafia). Sunt foarte multumit de cum se petrec lucrurile seara la volan, acum ma simt mult mai safe. Iar in fata monitoarelor LCD, fie ele si low radiation, ochelarii mei ma ajuta atit sa vad mai bine, cit si sa ma feresc de toate aceste radiatii.

In concluzie, am intrat intr-o noua era. Era in care peste ochii mei albastri a aparut o bicicleta. Si totul in jur a devenit mai vizibil. Let my devil wear Prada !