31 martie 2009
Earth hour
30 martie 2009
Un nou set de la Sirnea
Anunt umanitar
Cind suferinta atinge oamenii in virsta, poti intelege mai usor si consideri aceasta ca fiind oarecum in firea lucrurilor. Dar cind, de la o virsta frageda, un copil, Marian STOENICA de 21 de ani, se lupta sa dobindeasca starea de normalitate, nu poti ramine indiferent.
Va indemnam din nou sa ajutam impreuna un om, un suflet aflat in suferinta. Stim ca sunt greutati la toate nivelurile, ca resursele nu ajung… insa cite putin de la mai multi l-ar putea ajuta pe Marian Stoenica sa se poata opera.
Am primit zilele acestea scrisoarea fratelui sau, care ne spune ca ar prefera sa ii ia locul celui aflat in suferinta…
Cunoastem faptul ca fiecare comunitate si familie isi are problemele sale, nefiind practic nicio casa in care suferinta sa nu isi faca loc. Tocmai de aceea - stiind ce inseamna durerea - sa incercam sa ajutam fiecare cum putem mai bine. Ni se cere putin si nadajduim totodata ca atunci cind vom avea mare nevoie, sa primim, la rindul nostru - in schimb - un gest pe masura.
Stim ca ati ajutat si ati fost solidari la alte cauze umanitare, iar pentru aceasta va multumim. Acum este din nou nevoie, va rugam sa ajutati. Fiecare dupa posibilitati si puterea inimii!
Va multumim,
Redactia Agenda Constructiilor & Fereastra (www.fereastra.ro)
DONATII SE POT FACE IN CONTURILE:Titular de cont: STOENICA GHEORGHE (tatal), CNP 1580322400461
Cont (LEI): RO36 RNCB 0318 0777 3481 0001,Cont (euro): RO39 RNCB 0088 0777 3481 0001, SWIFT: RNCBROBU Banca: BCR - Sucursala Mosilor
Detalii suplimentare privind diagnosticul, fisa de consultatie si estimarea costurilor interventiei chirurgicale gasiti la www.stoenica-marian.go.ro.
Contact: stoenica.marian@gmail.com, 021-242.71.20 sau 0721-800.158
29 martie 2009
De primavara cu Tudor Gheorghe
28 martie 2009
Se schimba ora
Prima data
- Car (adica masina sau vehicul) - aici imi aduc aminte de Fiatul 850 pe care il aveau ai mei pe vremea cind am deschis si eu ochii. Mai tin si acum minte numarul lui de inmatriculare "4-B-6045", dar si chinul de a ne sui 4 oameni plus subsemnatul pe atunci in stadiul de gagalice in piticania respectiva; iar daca trebuie sa spun de prima mea masina, atunci evident the prize goes to ... Batrina Nova, Dacia mea Nova editia 1998, pe care mi-am luat-o in 2002 si cu care m-am prezentat intr-o seara acasa, zicindu-le alor mei "Hai pina afara, sa va arat ceva... Iete-te, mi-am luat masina!". Si care m-a purtat credincios pe drumurile patriei vreme de aproape 4 ani, slujindu-mi atit ca mijloc de locomotie, cit si ca loc de dormit sau de facut nebunii, cazare sau ring de dans in Vama...
- Trip within the borders (adicatelea excursiune pe plaiurile mioritice)... Hmmm... Am gasit o poza cu mine balacindu-ma in mare care dateaza din 1979 de la Saturn (deci aveam vreo 2 ani si jumatate). Nu mai tin minte prea multe, dar mare noroc cu poza cu pricina, pe care de altfel o puteti si vedea aici. Iar daca ma gindesc la prima plecare undeva fara ai mei, se intimpla in vara lui 1989, in tabara la Muntele Rosu, cu proful de geografie cel gagicar si a lui chitara si toata gasca de nebuni de clasa a sasea, si toate plimbarile de prin muntii din zona, faptul ca am vrut sa impart acelasi pat cu Mona dintr-a noua, dar nu m-a lasat proful neam, explicindu-mi ca sunt prea mic pentru chestii de genul asta, dupa care s-a dus si s-a culcat... cu Irina dintr-a noua :)
- Trip abroad (adicatelea peste granite). Aici primul lucru pe care mi-l amintesc a fost imediat dupa revolutie, in vara lui 1990, cind am fost cu bunica si cu niste vecini intr-o excursie de citeva zile pina la Cernauti (in partea de Bucovina care a ramas in Ucraina). Tin minte ca am ramas marcat de faptul ca in troleibuz era o voce feminina care, m-am prins eu, anunta fiecare statie inainte, ceea ce mi s-a parut fenomenal, si a mai durat mult pina sa vad si in Bucuresti asa ceva. Si m-a mai mirat si faptul ca am gasit la o trecere de pietoni un buton pe care am apasat si deodata s-au oprit toate masinile, s-a facut verde, si cum stateam eu asa si ma uitam, am invatat o gramada de cuvinte noi in limba rusa :) Iar din ciclul plecari fara ai mei, prima data am fost la Londra, in toamna lui 2000, la un seminar organizat de o banca de acolo, si a fost super, am avut o viata de noapte foarte agitata, iar la seminar intotdeauna stateam in ultimul rind si purtam ochelari de soare, sa nu se vada ca dorm...
- Memory (adicatelea amintiri din copilarie). Wow... asta e grea. Trebuie sa scormonesc bine sa imi aduc aminte de tractorasul din plastic calare pe care faceam ture de curte, de copaia verde in care ma mai imbaiau ai mei, de plimbarile cu bunicul prin parcul de la coltul strazii, de patutul din lemn cu abtibilduri cu Alba ca Zapada si cei sapte pitici, sau de vecinul imbracat in Mos Craciun pe care l-am deconspirat dupa ceasul de la mina...
- Pet (adicatelea animal, dar nu de plus). Aici il tin minte pe Bozzy, motanul gri al vecinilor care isi petrecea o mare parte din viata la noi in curte. Iar primul catel pe care il tin minte si de care ma impiedicam mereu prin curte a fost maidanezul Rex, o chestie mica dar cu personalitate.
- Crush (adicatelea prima data cind mi s-au incins calciiele...). He-he-he... Ce vremuri. Eram la gradinita si eram topit dupa zimbetul angelic al Franciscai, colega de la grupa mica. Ne intilneam la parculet si mergeam de mina pina la gradinita. Ne puteti vedea impreuna in poza de mai sus. Imi placea tare mult de ea si tin minte ca l-am intrebat pe bunicul daca ma lasa sa ma insor cu ea, ca nu imi convenea ca el era insurat, tata era insurat, iar eu nu... Nu mai stiu de ce nu m-a lasat, asa ca am ramas burlac pina in ziua de azi. Iar din cite stiu eu, Franca s-a maritat acum citiva ani...
- Discovery (adicatelea prima descoperire, ca n-aveam pe vremea aia Discovery la televizor). E clar ca cele mai multe descoperiri le faci in copilarie - descoperi parintii, bunicii, locuinta, povestile, jucariile, desenele animate, dulciurile, iubirea, invidia, binele, raul etc. Prima descoperire de care totusi imi aduc aminte a fost un buton pe care am apasat si s-a facutintuneric. Mi s-a facut frica si am inceput sa pling. Dar, din reflex, am mai apasat odata pe buton. Si... ce fericire, a fost din nou lumina. Si m-am oprit din plins. Si am inceput sa ma joc cu intrerupatorul ala, pina am fost luat cu brutalitate de acolo si mi s-a zis ca nu am voie...
- Job (adicatelea prima data cind am facut ceva si am luat si bani pentru asta). Aici e mai simplu, ca e ceva mai recent. Eram prin anul doi de facultate cind am hotarit, cu colegul Dan, ca ar trebui sa incercam si noi sa cistigam un ban, ca bursa aia ajungea doar de vreo 4-5 beri pe luna. Am gasit un anunt in ziar si ne-am dus acolo. Am ajuns agenti de vinzari, ca sa nu zic comis-voiajori, la o firma care scotea un ziar, numit "importatori, producatori si preturi en-gros". Treaba noastra era sa mergem din firma in firma si sa incercam sa convingem oamenii ori sa faca publicitate in revista noastra, ori macar sa se aboneze la ea. Ne-a tinut doar o luna, timp in care n-am gasit nici un musteriu pentru publicitate, doar citiva care de mila, s-au abonat pe 6 luni la mareata revista. Nu a fost un mare succes, dar macar am incercat...
- Idol (adicatelea modelul in viata, si care sa nu fie femeia cu mustata). Hmm, nu prea am avut eu idoli. La inceput a fost bunicul, care le stia pe toate, si mi le povestea si mie, si imi placea tare mult sa le ascult si sa le bag la cap. Si vroiam sa fiu si eu ca el, sa le stiu si eu pe toate. Dar nu-imi placea, ca era batrin, si eu nu vroiam sa fiu batrin. Nu am avut un idol in adevaratul sens al cuvintului, pe care sa incerc sa il copiez. Poate prin clasa a opta cind incepuse sa imi placa Depeche Mode, mi-as fi dorit sa fiu ca Dave Gahan, dar nu a fost o boala prea grea. A, si mai era Piturca, care dadea intotdeauna goluri, din orice pozitie, chiar si cu ceafa. Nu exista pe vremea aia mass-media de acum, care sa iti bage pe git tot felul de idoli de musama...
- Creation (adicatelea o creatie proprie si personala de-a mea...). Prima chestie pe care tin minte sa o fi fcut eu insumi sunt stelutele pentru bradul de craciun, pe care le faceam din capacele de staniol de la sticlele de lapte si borcanele de iaurt, impaturite in opt si apoi atent decupate cu diverse modele. Restul au fost mai tirziu, la scoala primara, la orele de lucru manual - scaune pirogravate, sticle imbracate in modele de sfoara, stergare facute la razboiul de tesut sau margele impletite pe sfoara.
Gata, cam asta ar fi. Si uite asa, mi-am adus aminte de o gramada de chestii simpatice, scormonind prin sertarasul cu amintiri. Si intrucit trebuie sa o dau mai departe, premiantii sunt: Thornofrose, Klara, Costele si Viajerina. Si Mina, ca demult nu a mai povestit nimic. Pentru ca sunt sigur ca si ei au amintiri frumoase si le va placea leapsa asta cu datul timpului inapoi... Si daca v-a placut si voua, luati si voi leapsa de aici...
Stinge lumina!
Pe 28 martie suntem invitati sa stingem lumina timp de o ora, sub egida "Ora pamintului". Ceea ce a inceput in martie 2007 cu pozitia simbolica a orasului Sydney, s-a transformat in scurt timp intr-o actiune fara precedent in istoria umanitatii, un semnal impotriva incalzirii globale. Acum 2 ani, peste 2 milioane de locuitori din Sydney au stins lumina timp de o ora in casele lor. La fel au facut si autoritatile locale, care au sustinut evenimentul si au oprit iluminarea unora dintre cele mai importante zone din oras.
Earth Hour este acum cel mai important eveniment international care atrage atentia asupra incalzirii globale, implicind 1000 de orase ale planetei si aproape 1 miliard de persoane din intreaga lume, care, intre orele locale 20.30 si 21.30, simbata 28 martie, sunt asteptati sa participe la un eveniment prin care firele invizibile ale sperantei, constiintei si dragostei de natura se unesc intr-un gest simplu; stingerea luminii timp de o ora. Intitiatorul acestei miscari este World Wildlife Fund for Nature.
Scopul este de a atrage atentia asupra fenomenului schimbarilor climatice si de a demonstra cum un gest simplu, preluat si multiplicat de un miliard de persoane, poate avea un impact pozitiv pentru mediu, fiind dovada faptului ca un efort global impotriva incalzirii globale este posibil.
Evenimentul nu a ramas fara ecou nici in România, campania "Ora pamintului" fiind intens promovata atit in mass-media traditionala cit si in mediul virtual si blogosfera, existind chiar si un site dedicat. Anul acesta exista semnale clare ca institutii din domeniul protejarii mediului inconjurator dar si din administratia locala sustin actiunile prilejuite de acest eveniment. Orasele participante la campanie sunt Bucuresti, Timisoara, Iasi, Botosani, Tulcea, Brasov si Cluj. Luminile se vor stinge simultan la ora 20:30. In Bucuresti se vor stinge luminile la Palatul Parlamentului, la Ateneul Român, la Muzeul National de Arta, la Cercul Militar si la Opera Româna. In paralel se va organiza un eveniment de strada in Piata Constitutiei, unde mai multi voluntari vor aprinde luminari.
Acum, ce nu imi place mie la o asemenea initiativa este, in primul rind, ipocrizia posesorilor de Touareg si Q7 care vor stinge lumina, laptopul si aerul conditionat sau semineul electric pentru a se da eco. Mi se pare trist si ca ne vom simti bine facind un astfel de gest, dar cu un impact minim asupra poluarii produse de oameni, si uitind ca, de fapt, salvarea planetei de care ne batem joc tine de mult mai multe chestii decit apasatul pe butonul de OFF pentru o ora. Si ma si indoiesc de faptul ca, in conditiile in care membrii GreenPeace organizeaza manifestatii si proteste prin toata lumea pentru a atrage atentia, iar guvernele isi vad de treaba si cel mult pun organele de ordine sa se rafuiasca cu ei, stingere unor lumini timp de o ora poate speria sau ajuta pe cineva. Doar ca simbol.
Putem face mult mai multe lucruri, si nu pentru ca atunci le face toata lumea, ci pentru ca asa putem da dovada, prin noi insine, de responsabilitate sociala, de iubire pentru planeta asta pe care traim, de respect pentru viata noastra si pentru a celor din jur.
Citeva idei din aceasta categorie ar fi:
- sa mergi cit mai des cu bicicleta, autobuzul sau metroul si cit mai putin cu masina;
- sa plantezi un copac pentru ca peste 100 de ani, nepotii tai sa se plimbe intr-o padure la care si bunicul lor si-a aus contributia (si eu tocmai am plantat 2 copacei acum o saptamina);
- sa schimbi becurile incandescente cu cele fluorescente;
- sa nu mai printezi diverse documente, decit atunci cind asta iti e absolut necesar, iar atunci cind totusi umbli mult cu hirtie tiparita, sa o reciclezi;
- sa duci bateriile consumate in locatiile speciale din hipermarketuri si magazine de electronice;
- sa inlocuiesti pungile de plastic cu sacose din hirtie sau material textil;
- sa nu arunci aiurea PET-urile si cutiile din table de bere/suc/apa;
- sa stringi mereu ambalajele si resturile din urma ta atunci cind iesi la gratar, la iarba verde;
- sa opresti apa atunci cind te speli pe dinti si sa o pornesti doar in secundele in care iti e necesara;
- sa urci pe munte cu piciorul sau cu telecabina, nu cu SUV-ul sau cu ATV-ul;
- daca nu te poti lasa de fumat, sa nu arunci peste tot mucurile de tigara;
- sa stingi luminile si sa opresti aerul conditionat in camerele in care nu stai in timpul zilei;
- sa scoti din priza incarcatoarele sau alte aparate electrice atunci cind nu le folosesti;
- sa colectezi uleiul prajit intr-o sticla si nu sa-i dai drumul in chiuveta;
- sa arunci gunoiul in conteinerele special amenajate, pentru hirtie, sticla, metal sau plastic.
Si tot asa. Idei de a face ceva pentru mediul inconjurator sunt multe. Intr-adevar, depinde doar de noi sa mai avem o planeta locuibila, sau sa ne inecam in munti de gunoaie, peturi si pungi de plastic, sa respiram aer curat sau doar praf si fum, sa ducem o viata sanatoasa sau sa ne batem joc de noi. Pentru ca am ajuns fiii risipitori ai acestei planete. Intr-un fel sau altul, ne batem joc si risipim lucruri. Risipim apa, risipim hirtie, risipim energie...
Si sa nu uitam ca daca stinsul luminii pentru o ora este o dovada de iubire de natura si grija fata de mediu, tovarasul Ceausescu a fost cel dintii ecologist al tarii, servindu-ne "Earth hour" cam in fiecare zi. Televizorul il deschideam doar doua ore pe zi, in frigider nu prea aveam ce pune, cu masina puteam circula doar in functie de numarul de inmatriculare (o data cu sot, o data fara sot).
Si totusi, in semn de solidaritate cu miliardul de oameni care vor stinge lumina si cu acea parte dintre ei care chiar cred sincer in asta, voi incerca si eu sa ma alatur acestei campanii si, chiar daca mareata echipa nationala de fotbal a României joaca meciul oarecum decisiv cu Serbia exact la aceeasi ora, voi incerca sa gasesc o activitate in aer liber si voi stinge televizorul, calculatorul si becurile. Pentru ca acest eveniment global poate macar simboliza faptul ca noi toti, fiind pe aceeasi parte a baricadei, putem avea un impact pozitiv impotriva poluarii si a schimbarilor climatice. Nu pentru ca e trendy sau cool, ci pentru ca e vorba de un simbol care poate aduce o raza de speranta.
Eu personal voi considera acest gest ca pe o sansa de a ne impaca cu ea. Cu ea, cu planeta pe care traim. Cu lumea minunata care ne inconjoara. Cu primavara in care natura renaste la viata si pe care o asteptam de atita vreme. Cu rasaritul de soare descult in nisip de pe malul marii sau apusul soarelui de pe malul oceanului. Cu plimbarea sub razele lenese ale unui soare de duminica din Gradina Botanica. Cu aerul tare si curat din sate frumoase de munte, uitate de lume. Cu trandafirii, magnoliile, teii si petuniile din curtile, parcurile si gradinile oraselor noastre. Cu cerul de vara plin de stele, departe de orasele noastre. Cu ploile scurte de vara, urmate de curcubee intinse pe tot cerul. Cu simfonia de culori a toamnei. Cu ea, cu natura, cu Planeta...
Orice calatorie incepe cu primul pas. Haideti sa ne alaturam milioanelor de oameni care vor stinge lumina si sa facem primul pas impreuna! Pe 28 Martie 2009, intre orele 20.30-21.30, stinge lumina! Cu tine suntem un miliard...
27 martie 2009
The devil wears Prada
26 martie 2009
Amintiri de iarna
Cel mai bine o sa imi ilustrez amintirile cu niste imagini dintr-o zi de simbata in care soarele a fost destul de zgircit cu mine, si a trebuit sa ma multumesc numai cu lumina oceanului alb de zapada:
23 martie 2009
Fara misto, chiar se maninca bine la misto...
Dupa ce urci citeva trepte, intri într-o incapere mare, cu o terasa acoperita. Restaurantul e mare (cred ca incap peste 200 de oameni), se intinde mult si departe. Probabil vara sunt si niste mese pe terasa, care, din cite am vazut prin poze, vara este dotata cu foarte multe flori, in special muscate. Aer conditionat, culoare placuta. Pe pereti. te vegheaza portretele actorilor pe care patronul, cred, ii iubeste cel mai mult: Brando, Pacino, de Niro, Nicholson si, of course, Florin Calinescu. Am inteles ca sunt tabouri ale lui Costin Craioveanu, reprezentind portrete stiliate si caricaturizate ale unor actori celebri. Foarte multe televizoare (cu ecran foarte mare, cred ca de 1 metru), la care ai acces de oriunde ai sta si la care se pot vedea meciuri sau alte evenimente sportive. Atmosfera este de restaurnat mare, sau de taverna, unde mergi sa maninci mult si bine. Muzica e undeva departe, si suficient de incet ca sa nu deranjeze nici clientii, dar nici locatarii din blocul de deasupra. Totul mi s-a parut cu bun gust. Dupa cum zicea Peter Imre, aceasta taverna reprezinta un gen aparte – romantismul socialist, circiumioara care a crescut la poalele mastondontilor de beton, decorata simpatic, si din bucataria careia emana arome imbietoare, amintind de romanticele mahalale de dinainte de razboi.
Meniul e spectaculos. Chestii misto, specialitati, deserturi, si preturi rezonabile. O gama larga de gustari si aperitive, calde sau reci, salate, ciorbe, paste, frigarui, snitel, fripturi, multe feluri de desert. Recomandarile lor sunt „Ciorba de pui a la grec”, „Tigaia picanta”, „Quesadilla”, „Salata româneasca” si bineinteles, papanasii.
Pina la urma m-am hotarit sa ma risc la o Quesadilla. Si chiar am riscat, pentru ca portia lor de Quesadilla inseamna de fapt vreo 5 bucati mari de lipie care ascund o combinatie misto de bacon, cu cascaval, smintina, pui si nu mai stiu ce, puse pe grill si aburinde, iar farfuria se completeaza cu cartofi boieresti , adica sferturi de cartofi copti si rumeni pe care ii maninci cu coaja cu tot de buni ce sunt. Iar la toata chestia asta mai vine si un sos roz cu ceapa, usturoi, smintina, rosii si ce o mai fi avut, dar care chiar mi-a gidilat placut papilele gustative. Si au si Silva bruna!
Bineinteles ca am vrut si papanasi, dar desfatarea mea culinara cu Quesadilla nu mi-a permis decit sa mai iau un singur papanas. Din fericire, servesc si la bucata (vazusem in meniu ca portia are 650 de grame...). Iar gama de papanasi este interesanta, pe linga clasicii cu dulceata si smintina, mai exista cu miere si nuci, sau cu inghetata sau cu ciocolata si frisca. Si chiar nu stiu cum sa poti rezista in fata uno asemenea papanasi, care au intrat clar in top 5 papanasi. Am luat un papanas cu ciocolata si frisca. L-am primit cu motul de frisca usor brambura prin farfurie, nu cum vazusem prin jur, dar si cu scuzele de rigoare: „Sefu, nu va suparati, dar papanasii erau fierbinti, proaspat scosi, si s-a topit frisca si de aia nu mai sta cum trebuie. E bine, sefu? Merg si-asa, sunt la fel de buni...”. Nu am comentat nimic, ci doar am savurat micul monstru. Un ditamai papanasul, cu un guguloi aproape cit o chifla deasupra, cu aluat crocant, parfumat cu vanilie, tavalit prin crema de ciocolata si cu multa frisca. Genial, daca nu era Quesadilla as mai fi luat inca unul, dar asa... a trebuit sa ma multumesc cu papanasul si sa imi promit ca mai vin pe-acolo, mult mai flamind decit duminica. Asa am plecat tirindu-ma, plin ca un sac, dar satisfacut.
Nu trebuie sa folosesc prea multe cuvinte: raportul este excelent daca iei in considerare calitatea serviciilor dar, mai ales, a produselor oferite( nu mai incape discutia de marimea portilor) si pretul. Atmosfera ok, muzica buna, sport( pentru amatori), te face sa te simti ca acasa. Mincarea este foarte buna, cu portii mari care te fac sa te razgindesti in ceea ce priveste posibilitatea de a mai minca si desert, drept pentru care e bine sa stii din timp ca papanasii sunt geniali si merita cu virf si indesat.
Pentru un infometat sau gurmand este suficient sa vina o data ca sa se intoarca. E adevarat ca poate fi aglomerat uneori (si poti sa astepti destul de mult pina vine comanda), dar asta inseamna si ca isi atinge scopul si ca oamenilor le place sa ia masa acolo. Daca vreti o parere, pasiti cu incredere pragul tavernei. Serios, chiar se maninca bine La Misto. Fara misto.
Vorba zilei
22 martie 2009
Primavara
18 martie 2009
Share one with your friends
17 martie 2009
Saint Patrick's Day
15 martie 2009
O dupa-amiaza de iarna la Peles
De aceea, daca tot am ajuns acum citeva saptamini pe la munte, am trecut si pe Valea Prahovei, oricit de mult nu mi-ar mai place aglomeratia, fitele si snobismul zonei, dar vroiam sa revad castelul Peles. Si daca tot am trecut pe acolo si am ramas dator cu povesti, m-am gindit sa postez si pe blog istoria acestui loc si citeva fotografii. Nu am umblat in colectia personala, ci am decis sa arat aici doar fotografii din iarna asta, chiar daca era si ora destul de neprietenoasa (maxim o ora inainte de a se intuneca) si nu am avut nici un cadru natural perfect – era innorat, iar albul imaculat al zapezii nu beneficia de un contrast placut cu albastrul cerului, ci se intilnea spre infinit cu cerul gri de dupa-amiaza de iarna.
Castelul Peles din Sinaia, poate cel mai impresionant castel din România, este un important reper turistic al Vaii Prahovei. Situat pe valea piriului Peles, in locul numit Pietrele Arse, castelul a fost construit intre 1875 si 1883, din lemn, piatra, caramida si marmura.
Se spune ca prin august 1866, regele Carol I a sosit in zona, si a innoptat la minastirea din Podul Neagului (numele din acea vreme a Sinaiei). Peisajul salbatic si pitoresc l-a atras atit de mult incit a hotarit ca trebuie sa puna aici piatra de temelie a unui castel. In 1872 a cumparat terenul (1000 de pogoane pe valea piriului Peles), dupa care l-a angajat pe arhitectul german Wilhelm Doderer sa realizeze planurile constructiei. Din punct de vedere al arhitecturii exterioare, elementele principale sunt specifice stilului neorenasterii germane - profiluri ascutite, verticale zvelte, forme neregulate, fragmentarea compozitiei fatadelor, asimetria corpurilor, abundenta lemnului sculptat si a elementelor decorative.
Practic lucrarile au inceput in 1873, dar piatra de temelie a castelului a fost pusa in ziua de 22 august 1875. Dupa 1876 lucrarile Pelesului sunt in grija arhitectului Johannes Schultz, asistentul lui Doderer, mai usor de convins in modificarea planurilor initiale.
Nu stiu cite resedinte regale din sec. XIX au determinat nasterea unor orase. Cert este insa ca istoria edificarii castelului Peles se leaga strins de dezvoltarea micii asezari de la poalele Bucegilor, localitate care, din 1874, la dorinţa lui Carol I, capata numele de Sinaia, iar din 1880 este declarata asezare urbana. Denumirea localitatii se trage de la muntele Sinai situat in Egipt si a fost dat in urma unui pelerinaj ce a avut loc in sec XVII. Sinaia este una dintre cele mai vechi statiuni montane din Romania fiind denumita si "Perla Carpatilor".
Alte citeva cladiri au fost construite simultan si anexate castelului: Camerele Gardianului, Economatul, Foisorul (casa de vinatoare), Grajdurile Regale si Centrala Electrica. Ceva mai tirziu a fost constrita vila “Sipot”, care va servi drept loc de lucru al arhitectului Karel Liman, la indicatiile caruia se va desfasura si constructia Castelului Pelisor (1889-1903) – resedinta viitorului Rege Ferdinand I si a Reginei Maria. Pina la inaugurarea oficiala a Castelului Peles (7 octombrie 1883), Regele Carol I si Regina Elisabeta au locuit la Foisor.
Dupa inaugurarea din 1883, au urmat planuri de dezvoltare – resedinta fiind suprainaltata cu un al doilea etaj intre 1896-1914.
In forma sa finala, Castelul Peles are o suprafata de 3.200 m2, 168 de camere si peste 30 de bai, stilul predominant fiind cel renascentist german, care se imbina armonios cu alte stiluri precum cel renascentist italian, gotic, baroc german, austriac, turcesc si francez rococo. Turnul central are 66 m inaltime.
Actualmente castelul adaposteste un valoros muzeu cu ample colectii valoroase de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobila, tapiserii, statuete, obiecte de ceramica, elemente de vesela din aur, argint si portelan, vitralii etc.
Colectia de arme a Castelului Peles cuprinde peste 4.000 de piese europene si orientale, atit arme de parada cit si de vinatoare, datind incepind din sec. XV pina in sec. XIX.
Mobilierul de arta care decoreaza majoritatea incaperilor castelului cuprinde piese originale datind din sec. XV, realizate in cunoscute ateliere europene din Mainz, Munchen, Viena sau Hamburg.
Vitraliile au fost achizitonate intre 1883-1914, o parte fiind originale, elvetiene si germane, din sec. XV-XVIII, iar altele datind din sec. XIX, fiind lucrate la Munchen si Viena.
In domeniul artei plastice se disting picturi originale semnate de Gustav si Ernest Klimt, Franz Match, Dora Hinz si chiar regina Elisabeta, dar si o serie de copii dupa pictori celebri.
Holul de onorare, o sala de receptie realizata in anul 1911 de Karel Liman dintr-o fosta curte interioara, unde sunt expuse picturi reprezentand cele 16 castele apartinand familiei de Hohenzzolern, este bogat ornamentată in lemn, si are acoperis din vitralii. Salile de arme au fost amenajate intre anii 1903-1906, iar sala de consilii in 1914. Sala Florentina, Marele Salon este decorat in stilul neorenasterii italiene. Sala de teatru, in stilul Ludovic XIV, are 60 de locuri si loja regala. Apartamentul imperial a fost amenajat in 1906, in stilul Maria Theresa, pentru vizita imparatului Franz Josef al Austro-Ungariei, Alte incaperi remarcabile sunt Camera Franceza, Camera Turceasca si Sala de Consiliu. .Alaturi de mobilierul de calitate si decoratiile interioare care impodobesc incaperile Castelului Peles, se remarca prezenta decoratiilor din piatra, a statuilor turnate in bronz precum si a picturii murale din exterior. In curtea interioara, peretele este decorat cu pictura a frescco.
Castelul Peles este inconjurat de sapte terase concepute initial in stilul renasterii italiene tirzii si decorate cu statui (apartinind sculptorului italian Romanelli), fintini sculptate in piatra, vase ornamentale si marmura de Carara de o frumusete impresionanta. Arhitectii au utilizat din abundenta decoratiunile din lemn atit la exterior cit si in interiorul castelului si acest lucru ofera un aspect cu totul special cladirii.
Atit la sfirsitul sec. XIX cit si acum, Castelul Peles este considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa, si primul electrificat in intregime de pe continent. Uzina electrica proprie era amplasata pe malul piriului Peles. De altfel, cladirea mai era dotata inca de atunci cu lift interior, aspirator si incalzire centrala.
Aici si-au petrecut ultimele clipe citiva monarhi ai Romaniei printre care si Regele Carol I, care a murit aici in 1914. Castelul a fost resedinta regala de vara pina in 1947Intre functiunile cu care regele Carol I si-a investit resedinţa particulara, au fost: functia de reprezentare, loc de decizii politice si lacas de cultura, rol conferit de regina Elisabeta. O data cu moartea regelui Carol I, castelul Peles a fost mostenit de regele Ferdinand. Acesta, impreuna cu regina Maria, vor locui insa la Pelisor, iar Carol al II-lea şi Mihai I la Foisor.
Drumul pe care il mai aveam de facut si faptul ca am ajuns la Peles aproape de ora inchiderii m-au facut sa nu il vizitez si in interior, usor dezamagit de faptul ca doar o mica parte din incaperi sunt accesibile turistilor, si amintindu-mi de un powerpoint care circula pe mail in care erau expuse cele mai frumoase incaperi, chiar si dintre cele nevizitabile.
Oricum, imi fac datoria si postez aici, ca si informatii utile, programul de vizitare. Lunea si martea Peles si Pelisor sunt inchise pentru vizitatori. Miercurea programul este 11-17, iar de joi pina duminica, 9-17.
Pretul biletului pentru vizitatea Castelul Peles este de 15 RON, pentru vizitarea completa a castelului se plateste 50 RON, pentru fotografierea in interior se plateste o taxa de 30 RON fara blitz si 50 RON cu blitz. Vizitatea castelului Pelisor costa 10 RON, fotografierea in interior fara blitz costa 30 RON si cu blitz 50 RON.
Mai departe, sa lasam fotografiile sa vorbeasca... Si sa ne mai amintim inca o data ce tara frumoasa avem. Mare pacat ca e locuita...