Am vazut zilele acestea 2 filme interesante, pe care vi le recomand si voua.
Primul a fost o recomandare a amicului A, si se numeste “Motorcycle diaries” sau, in original “Diarios de motocicleta”. Inainte de a deveni “El Che”, iconul revolutiei marxiste si un bun al societatii de consum, Ernesto Guevara de la Serna era un student argentinian la medicina, obosit de scoala si dornic sa cunoasca lumea, iar povestirea se refera la tineretea lui, la virsta de 23 de ani, inainte de a deveni revolutionarul de gherila pe care il stim cu totii. Filmul este un “road movie”, curat si caprivant, se pare dupa romanul scris chiar de el. Filmul infatiseaza traseul, nicidecum lin, al lui Ernesto Guevara si Alberto Granada prin majoritatea tarilor din America Latina (Argentina, Chile, Peru, Venezuela).
Doi studenti la medicina, specialisti in tratamentul leprei, pornesc in ianuarie 1952 sa colinde in lung si-n lat America Latina pe motocicleta lor din 1939, “La Poderosa”. Idolul de mai tirziu cu parul lung, barba neingrijita, bereta militara sis tea, e aici doar un tinar entuziast, visitor, care absoarbe ca un burette realitatile uneori prea dure ale lumii anilor 1950. Alaturi de prietenul sau, Guevara porneste intr-o calatorie de aproape 2 ani, care are menirea de a-i explica mecanismele unei societati pe care adeseori nu o intelege sau o considera nedreapta. Calatoria are deopotriva in ea o doza de intelepciune si una de nebunie. Paradoxal, fugind de lume, de universal reconfortant al familiei sau de iubita din Miramar, Guevara vine in intimpinarea lumii. Povestile de viata sunt interesante, cu portrete memorabile si fermecatoare ale unor oameni simpli care se multumesc sa functioneze “cumsecade’ intr-un mechanism bine determinat. Filmul reprezinta si o marturie sincera a unei Americi Latine framintate de saracie si nedreptati care totusi isi pastreaza o ingenuitate impresionanta a traditiilor stravechi. Se pot intui aici radacinile unui spirit de revolta anti-sistem. Itinerariul lui Guevara se sfirseste cu revelatia misiunii sale revolutionare.
Si dupa cum declara Ernesto, “aceasta nu este istoria unor fapte eroice sau simpla povestire a unui cinic; cel putin, nu asta vreau sa fie. Este o scurta privire aruncata asupra a doua vieti care au mers in paralel o vreme, avand sperante similare si visuri convergente.”
Doi studenti la medicina, specialisti in tratamentul leprei, pornesc in ianuarie 1952 sa colinde in lung si-n lat America Latina pe motocicleta lor din 1939, “La Poderosa”. Idolul de mai tirziu cu parul lung, barba neingrijita, bereta militara sis tea, e aici doar un tinar entuziast, visitor, care absoarbe ca un burette realitatile uneori prea dure ale lumii anilor 1950. Alaturi de prietenul sau, Guevara porneste intr-o calatorie de aproape 2 ani, care are menirea de a-i explica mecanismele unei societati pe care adeseori nu o intelege sau o considera nedreapta. Calatoria are deopotriva in ea o doza de intelepciune si una de nebunie. Paradoxal, fugind de lume, de universal reconfortant al familiei sau de iubita din Miramar, Guevara vine in intimpinarea lumii. Povestile de viata sunt interesante, cu portrete memorabile si fermecatoare ale unor oameni simpli care se multumesc sa functioneze “cumsecade’ intr-un mechanism bine determinat. Filmul reprezinta si o marturie sincera a unei Americi Latine framintate de saracie si nedreptati care totusi isi pastreaza o ingenuitate impresionanta a traditiilor stravechi. Se pot intui aici radacinile unui spirit de revolta anti-sistem. Itinerariul lui Guevara se sfirseste cu revelatia misiunii sale revolutionare.
Si dupa cum declara Ernesto, “aceasta nu este istoria unor fapte eroice sau simpla povestire a unui cinic; cel putin, nu asta vreau sa fie. Este o scurta privire aruncata asupra a doua vieti care au mers in paralel o vreme, avand sperante similare si visuri convergente.”
Al doilea film este “Underground” al lui Emir Kusturica si mi-am dat seama dupa ce am scris postul cu Serbia – Pasarea Phoenix ca trebuie neaparat sa il vad. “Once upon the time there was a country” - cu acest subtitlu incepe filmul lui Kusturica. Tara este Iugoslavia, conglomerat multietnic creat la Versailles in 1919, incercind imposibilul istoric de a aduna sub un steag natiunile slave din vestul Balcanilor.
Povestea filmului se desfasoara intr-o pivinita din Belgrad unde se fabrica arme in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Marko si Crni, doi prieteni de nedespartit, vin cu un plan ingenios in timpul bombardamentelor asupra Belgradului – Crni tebuie sa coboare in subsol impreuna cu familia si toti vecinii, pentru a fi protejati de haosul razboiului, in timp ce Marko ramine afara sa vinda armele fabricate de ceilalti in subteran. Situatia evolueaza intr-o maniera suprarealista cind Marko, traficant de arme pe piata neagra, omite sa le spuna celorlalti ca razboiul s-a terminat, iar el ajunge in cercurile puterii comuniste, ca apropiat al lui Tito. Dupa 50 de ani, Crni si ai lui ies din subsol, doar pentru a se convinge ca razboiul nu s-a terminat. Filmul reflecta istoria Iugoslaviei de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial si pina la razboaiele de secesiune din anii 1990, cind intr-o Europa care evolua spre unitate si democratie Iugoslavia explodase in conflicte interetnice si genocid. In spatele umorului negru, specific lui Kusturica, se ascunde suferinta a generatii intregi care au trecut printr-un razboi mondial, un razboi rece in anii comunismului, apoi razboiul de secesiune din Iugoslavia. Comunism, tradarile propriilor lideri si caderea acestora. Putem vedea in acest film o incercare a lui Kusturica de a explica cele intamplate in acesti 50 de ani cu Iugoslavia pentru europenii nedumeriti, dar si (sau mai ales) pentru el insusi. Este realitatea vazita prin ochii celor care isi iubesc tara si cultura, iar cei doi prieteni, Marko si Crni, reprezinta imaginea sufletului unei natiuni lovite din toate partile - doi eroi ai rezistentei antifasciste pe care meandrele istoriei si mai ales rivalitatea pentru aceeasi femeie ii despart in mod ciudat la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Coloana sonora a filmului este semnata de Goran Bregovic, iar cateva melodii, printre care “Mesecina” si ”Kalashnikov”, au devenit rapid hituri. Reunirea personajelor filmului se face in scena finala intr-o lume de apoi filmata intr-o cromatica distincta, o pajiste verde ideala, care se desprinde si ea de restul lumii si incepe sa pluteasca in abis, insotita evident de muzica lui Bregovic. Interesanta senzatie.
Iar finalul este acelasi. A fost cindva o tara…
Povestea filmului se desfasoara intr-o pivinita din Belgrad unde se fabrica arme in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Marko si Crni, doi prieteni de nedespartit, vin cu un plan ingenios in timpul bombardamentelor asupra Belgradului – Crni tebuie sa coboare in subsol impreuna cu familia si toti vecinii, pentru a fi protejati de haosul razboiului, in timp ce Marko ramine afara sa vinda armele fabricate de ceilalti in subteran. Situatia evolueaza intr-o maniera suprarealista cind Marko, traficant de arme pe piata neagra, omite sa le spuna celorlalti ca razboiul s-a terminat, iar el ajunge in cercurile puterii comuniste, ca apropiat al lui Tito. Dupa 50 de ani, Crni si ai lui ies din subsol, doar pentru a se convinge ca razboiul nu s-a terminat. Filmul reflecta istoria Iugoslaviei de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial si pina la razboaiele de secesiune din anii 1990, cind intr-o Europa care evolua spre unitate si democratie Iugoslavia explodase in conflicte interetnice si genocid. In spatele umorului negru, specific lui Kusturica, se ascunde suferinta a generatii intregi care au trecut printr-un razboi mondial, un razboi rece in anii comunismului, apoi razboiul de secesiune din Iugoslavia. Comunism, tradarile propriilor lideri si caderea acestora. Putem vedea in acest film o incercare a lui Kusturica de a explica cele intamplate in acesti 50 de ani cu Iugoslavia pentru europenii nedumeriti, dar si (sau mai ales) pentru el insusi. Este realitatea vazita prin ochii celor care isi iubesc tara si cultura, iar cei doi prieteni, Marko si Crni, reprezinta imaginea sufletului unei natiuni lovite din toate partile - doi eroi ai rezistentei antifasciste pe care meandrele istoriei si mai ales rivalitatea pentru aceeasi femeie ii despart in mod ciudat la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial. Coloana sonora a filmului este semnata de Goran Bregovic, iar cateva melodii, printre care “Mesecina” si ”Kalashnikov”, au devenit rapid hituri. Reunirea personajelor filmului se face in scena finala intr-o lume de apoi filmata intr-o cromatica distincta, o pajiste verde ideala, care se desprinde si ea de restul lumii si incepe sa pluteasca in abis, insotita evident de muzica lui Bregovic. Interesanta senzatie.
Iar finalul este acelasi. A fost cindva o tara…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu