Am o teorie interesanta, potrivit careia decalajul istoric dintre tari (da, acei 20 de ani pe care ni-i prevestea sec si dispretuitor Silviu Brucan in anii 1990) se poate masura foarte clar prin prisma domeniului meu de activitate – piata valutara. Am citit, am studiat si am inteles cum ca, ca si dezvoltare si adincime a pietei, ca si instrumente existente si interes al investitorilor straini, noi suntem undeva, cu 3-4 ani in spatele Ungariei si al Poloniei, si cu vreo 5 ani in spatele Cehiei, ca sa vorbesc doar de cele mai apropiate piete emergente mari din regiune. Fireste, fiecare tara are particularitatile ei, si comparatiile sunt greu de facut, dar Romania anilor 2006-2007 (cu intrarea in UE) a descris aproape identic traiectoria Poloniei si a Ungariei din 2003-2004. Chiar daca, aparent, polonezii si ungurii au intrat in UE ceva mai bine pregatiri, traseele au fost asemanatoare, din punct de vedere economic si financiar. Atit zlotul, cit si leul s-au intarit foarte mult in primul an de apartenenta UE, pietele s-au dezvoltat similar, cu acest delay, de 3-4 ani. Si a aparut un trend, in care multi erau trimisi la on-the-job traininguri in aceste state, pentru a vedea, cumva, unde o sa fim peste acesti 3-4 ani. Citiva colegi ai mei au fost la Praga, am auzit ca de prin alte parti au fost trimisi la Budapesta sau Varsovia. Mi s-a parut o abordare foarte interesanta. Decit sa mergi la Londra, Paris sau Amsterdam, care sunt cu zeci de ani inaintea noastra, mai bine incerci sa cunosti fenomenul unei istorii si a unei dezvoltari mai recente, pentru a putea intelege si imagina mecanismele viitorului mai apropiat.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.
Acum vreo luna, un prieten foarte bun a participat la o conferinta in Belgrad. Vorbind cu el la telefon cind eram pe-acolo, i-am expus si lui aceasta teorie a mea, a decalajelor si am devenit foarte curios – cam in ce stadiu or fi sirbii cu piata valutara, ca sa incerc sa ii asez undeva pe scala evolutiei si ca natiune…
In anii socialismului, in tarile de dupa cortina de fier, regimurile au fost mai mult sau mai putin deschise la schimbare. Preluarea puterii de catre Gorbaciov la Moscova, in 1985, a insemnat o schimbare de proportii in situatia regimului comunist. In raport cu noua politica a Moscovei, in blocul sovietic s-au format 2 tabere – cea a conservatorilor – Ceausescu in Romania, Jivkov in Bulgaria, Honecker in RDG si Husak in Cehoslovacia, si una a reformatorilor, formata din Kadar in Ungaria si Jaruzelski in Polonia. Ungaria si Polonia devin tarile cele mai deschise la schimbare din blocul sovietic.
In acest timp, Iugoslavia a avut o evolutie contradictorie, inceputa de pe vremea lui Tito. Iugoslavia titoista se deosebea printr-o politica externa independenta si echidistanta de pozitiile marilor puteri. Acest fapt, precum si ”erezia” anarho-sindicalista pe plan economic, a atras minia lui Stalin, care a excomunicat Iugoslavia din miscarea comunista internationala (in care pe urma ea singura nu a mai vrut sa revina, in ciuda avansurilor insistente din partea lui Hrusciov si Brejnev). Dupa ce fusese prima tara din est care sfidase Moscova si experimentase un stil diferit de comunism, care beneficia de suportul maselor si nu accepta neconditionat sustinerea si protectia Moscovei, SUA si celelalte puteri occidentale priveau Iugoslavia ca pe o portita in lagarul socialist inchis etans cu ajuorul ”cortinei de fier”.
Desi Tito a folosit politia secreta pentru a inlatura adversarii politici, iugoslavul obisnuit se bucura de mai multe libertati decit locuitorii oricarei alte tari comuniste din Europa de Est. Desi controversat inca din timpul vietii, Tito este plins sincer de majoritatea iugoslavilor. In primii ani de dupa moartea lui Tito, mitul conducatorului atotputernic este intens cultivat incercindu-se astfel sa se gaseasca un suport ideologic pentru mentinerea unita a Iugoslaviei. Ceea ce mi-a ramas si mie in memorie este ca in ultimii ani de comunism, Iugoslavia traia un socialism cu fata umana, cu mai multe libertati, cu mai multa deschidere spre vest. Am stat o perioada la Turnu Severin in anii 1985 si tin minte ca peste tot era plin de produse iugoslave aduse in cadrul traficului de mica frontiera (si imi amintesc in special bomboanele Pez si ciocolata Cipiripi, iar toate blocurile de acolo aveau antena pentru a receptiona programele televiziunii iugoslave. Cei care au trait in comunism in zona de granita cu Iugoslavia stiu ca tara aceea reprezenta Occidentul, avind un nivel de trai inimiaginabil pentru comunism. Iugoslavia se deosebera de restul tarilor socialiste printr-un belsug de bunuri materiale si de servicii a caror calitate si cantitate se apropiau de standardele occidentale. Prin exemplul iugoslav, Occidentul indemna restul tarilor comuniste la cooperare si desprindere de blocul sovietic. Iar in termeni de decalaj istoric, probabil Iugoslavia anilor 1980 era cu cel putin 10 ani in fata unei Romanii infometate, in bezna, sacrificate de dragul platii tuturor datoriilor externe si a realizarii casei megalomaniace a poporului si a centrului civic ceausist.
Dupa prabusirea comunismului din 1989, tensiunile etnice au reaparut. Republica Socialista Federativa Iugoslavia avea in componenta 6 republici - Serbia, Croatia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Slovenia si Muntenegru, iar in cadrul Serbiei erau organizate 2 provincii autonome – Kosovo si Voivodina. Un conglomerat de state cu situatii economice inegale si cu valori traditionale si culturale diferite. Croatia si Slovenia sunt tari catolice, occidentale, Serbia si Muntenegru apartin sferei spirituale slavo-bizantine, in timp ce Bosnia-Hertegovina face parte din sfera musulmana. Ca atare, incepind cu 1991, federatia iugoslava a inceput un proces de destramare, fiecare din republicile componente dobindindu-si independenta (Slovenia si Croatia in iunie 1991, Macedonia in septembrie 1991, iar Bosnia-Hertegovina in martie 1992). In aprilie 1992, s-a format o noua federatie iugoslava, care cuprindea doar Serbia si Muntenegru.
Destramarea fostei Iugoslavii a fost singeroasa, in 1992 izbucnind razboiul civil, din cauza incercarilor presedintelui sirb Slobodan Milosevici de a mentine zonele cu etnici sirbi din alte republici sub conducerea Iugoslaviei. Pina in 1995 in Croatia s-au desfasurat lupte puternice intre etnicii croati si cei sirbi. Bosnia-Hertegovina a cunoscut si ea durerea razboiului civil, prin confruntarea a 3 comunitati etnice – sirbii, croatii si musulmanii. Pacea instaurata in cele 2 zone de conflict a fost posibila doar dupa interventia internationala. Noua federatie iugoslava a intimpinat numeroase greutati, trebuind sa faca fata embargoului si sanctiunilor impuse de ONU si UE. In 1999, Iugoslavia a fost bombardata de NATO (fara autorizarea ONU) in urma acuzatiilor de incalcare de catre sirbi a drepturilor albanezilor din Kosovo, lovind numeroase tinte civile (scoli, spitale, biserici, poduri, gari). Au urmat 78 de zile de bombardamente crincene asupra infrastructurii Iugoslaviei, inclusiv cu proiectile pe baza de uraniu saracit. Bombardamentele si loviturile cu rachete aplicate asupra principalelor intreprinderi industriale si energetice, de asemenea asupra podurilor peste Dunare si Sava, au aruncat economia acestei tari cu zece ani in urma, provocind pierderi de peste 100 de miliarde de dolari.
In 2003 numele Iugoslavia a fost abolit si statul a devenit o confederaie numita Serbia si Muntenegru. Dupa proclamarea independentei Muntenegru, in 2006, Serbia a ramas ca tara de sine statatoare, iar ultima consecinta a fost proclamarea unilaterala a statului Kosovo, in 2008. Paradoxul a constat in faptul ca cel mai bogat si mai liberal stat socialist nu numai ca a ratat tranzitia catre democratie si economia de piata, dar a si disparut de pe harta.
Si ca sa fac legatura intre teoria mea, conferinta amicului si mica istorie a Iugoslaviei si Serbiei de mai sus, ce s-a intimplat saptamina asta: banca-mama are o sucursala si la Belgrad si a trimis saptamina asta un baiat si o fata de acolo la noi, sa vada cum merge treaba in Romania. Mi s-a parut foarte interesant ca, dupa cei veniti de la Chisinau acum vreo 2 ani, am ajuns sa primim si oameni venind din vest ca sa le aratam despre ce e vorba. Evident, am vrut sa-mi verific teoria si sa imi dau seama cam pe unde sunt ei, asa ca am stat de vorba destul de mult cu ei, atit in cele 4 zile in care au stat la noi in birou, cit si la o bere la ”Caru cu bere” dupa job. Mi-am dat seama – au recuperat cite ceva, dar, ca si piata valutara, sunt cu 3-4 ani in urma noastra. Am simtit o oarecare mindrie prin faptul ca oamenii astia au fost trimisi in Bucuresti, Romania, sa vada un crimpei din viitorul lor. M-am bucurat ca s-a intors un pic roata si ca nu numai noi trebuie sa mergem in Ungaria sau Polonia sa simtim asta, ci si cei din Moldova si Serbia pot sa vina aici. M-am simtit mindru facindu-i o poza cu cladirea CEC pe fundal, apoi m-am simtit ciudat aratindu-i Casa Poporului. Pe de alta parte, am simtit un soi de mila. Ce a fost in Serbia inainte de 1989, cit de liberi erau si cit de bine o duceau fata de noi, si prin ce au fost nevoiti sa treaca. Bombardati de NATo, fututi din toate partile, la ani-lumina de o posibila intrare in UE, si totusi cu o istorie atit de bogata si cu amintiri atit de luminoase. Am stat de vorba cu sirbul al carui nume mi s-a parut imposibil de pronuntat (Srdjan) si am incercat sa imi dau seama unde sunt ei in viata de zi cu zi. Criza a lovit si acolo, astfel incit dinarul s-a depreciat si a ajuns la o minima de 90 de dinari la un euro, iar piata de capital s-a prabusit si acolo, scazind cam cu 80%. In schimb, piata imobiliara e inca in crestere, iar preturile in centrul Belgradului sunt asemanatoare cu Bucurestiul. Rezervele tarii sunt secatuite de razboi, iar industria este la pamint, dar Serbia trebuie sa renasca din propria-i cenusa, precum pasarea Phoenix. Traficul e mult mai lejer, iar un drum de 5 km prin oras la o ora de virf nu dureaza mai mult de 15 minute. Se pare ca inca nu exista atitea masini, leasingul si creditul auto inca nu au explodat. Amicul sirb conduce o Mazda din 1991. Nivelul general al preturilor este similar cu Romania, un pachet de tigari costa 1.5 EUR, iar o bere de 0.5 litri cost 0.5 EUR la magazin. Infrastructura este destul de jalnica, in afara autostrazilor construite inca de pe vremea lui Tito. Am inteles ca nu se recomanda de nici un fel mersul cu trenul – obositor de lent, cu vagoane degradate si niciodata punctual. Turismul a fost redus drastic dupa conflictele din anii 90, insa acum este in curs de dezvoltare, revenindu-si la normal. Belgadul are o zona boema, un fel de ”Montmartre”, numit ”Skadarlija”, unde totul a ramas asa cum era acum 150 de ani, atunci cind orasul avea o viata boema si artistica. Belgradul este impinzit de mii de cafenele si restaurante, iar viata de noapte este plina. Circiuma traditionala sirbeasca se numeste ”Kafana”. Bucataria sirbeasca nu difera cu mult de a noastra, poate cu mai multe influente turcesti. Poti minca ”cevapi” care sunt mititei sau ”sarma”. Versiunea autohtona a hamburgerului se numeste ”pljeskavica”, ciorba se numeste ”corba”, iar de baut se indeletnicesc cu ”slibovica” si ”rakija”. In materie de shopping, strazile sunt impinzite de ”fashion boutiques”, gazduite de case construite la sfirsitul secolului 19. Si in Serbia exista imbogatitii recenti – atit speculatori din imobiliare, cit si alti oameni care au stiut sa profite de perioada razboiului, asa ca au aparut si aici statiuni de munte cu vile de lux, colonizate de noii magnati.
Una peste alta, povestile lui Srdjan m-au impulsionat si mi-am propus ca sa pun si Belgradul pe lista destinatiilor mele turistice viitoare, sa vad cu ochii mei un stat devastat de razboi care incearca sa-si revina, si sa pricep cum e sa mergi in vest, dar sa te intorci in timp in Romania anului 2003.
Postări
2 comentarii:
Mai tii minte cum se termina "Underground"? Cu "a fost odata o tara...".
Trist, nu?
Abia acum l-am vazut si eu. Trist...
Trimiteți un comentariu