Ceata

Afara e o ceata de nu se mai vede orasul. Am venit spre casa mai mult ghicind drumul. Am descoperit Bucurestiul pe fundalul unei ceti din masina ce spargea in bucati de Leonard Cohen linistea noptii. Ceata da alta culoare orasului, ii spala griul insipid si ii lasa numai misterul din spatele peisajului blurat. Poti sa-ti imaginezi ce vrei...
Acum sunt acasa si gindul imi zboara afara si se pierde in ceata, saltind usor prin virful teiului din curte si peste acoperisurile de vis-a-vis. Ceata de afara ma face sa vreau sa fiu in alta parte. As vrea sa fiu la munte acum, intr-o cabana micuta si cu o soba mare care de-acum ar fi duduit. Si sa mai pun din cind in cind cite un lemn pe foc, sorbind alene din vinul fiert cu miros de scortisoara. Copacii s-ar fi pierdut incet incet in ceata moale si tacuta, un ciine s-ar fi auzit latrind in departare, iar lemnele ar fi troznit in soba, a brad uscat, cu scintei si cu miros de iarna. Ar fi mirosit nedefinit a fum, a frig, a iarna si a scortisoara. Ar fi fost o liniste profunda, cum la Bucuresti nu e niciodata. M-as fi intors si m-as fi grabit sa intru in casa calda si primitoare. As fi baut toata seara vin fiert si as fi spus povesti cu niste prieteni buni. In fundal ar fi cintat un radio vechi cu baterii, pentru ca in cabanuta mica nu era nici curent, nici apa si nici gaze. Intr-un tirziu as fi adormit si as fi visat un rasarit de soare in Vama.
E noapte afara, se vede doar cite un felinar ratacit. Ar fi fost frumos. Dar sunt acasa, in Bucuresti. Se aud claxoane si sirene de Salvare, iar gindurile mele se risipesc printre zgomote de motoare supraturate. E o vreme de adulmecat aburii unui ceai fierbinte de tei sau unui vin fiert cu scortisoara si cuisoare, de plimbat pe strazile, printre casele unde fumul iese pe horn si se amesteca cu ceata, de tras fularul pe dupa git a joaca sau a Dezbracatu, vreme de ascultat povesti la gura sobei, vreme de amintit un 1 Decembrie la Biertan. Vreme de multe...