Nunti

In cercul meu de prieteni apropiati, desi avem deja o anumita virsta, mai nici unul nu e insurat. De fapt, dintre cei mai apropiati prieteni ai mei, nici unul nu a facut inca acest pas. Iar cei care sunt insurati, erau insurati si atunci cind i-am cunoscut eu. Deci, nu aveam motive de ingrijorare, mai sunt multi pina vine si rindul meu.
Acum 4 ani am trecut printr-o serie de nunti, 4 la numar, dupa o perioada de acalmie, cu o nunta, cel mult 2 pe an. De atunci iarasi, destul de liniste, nimic iesit din comun. Ba chiar am ajuns mai des la botezuri.
Am gasit rezultatele unor cercetari, care arata ca, in ultimii 30 de ani, virsta medie la care barbatii decid sa se casatoreasca a crescut de la 26 de ani la 30 de ani. Barbatilor le este greu sa renunte la traiul de burlac si nici femeile nu ii incurajeaza prea mult in acest sens. Acestea vor egalitate, responsabilitati impartite si discutii fara sfirsit despre problemele de cuplu. Zice-se ca "noul tip de barbat" cauta o partenera cu personalitate, care stie ce vrea, si nu o „sotie disperata“, pornita sa discute numai despre ce nu merge bine in relatie.
Si iata ce mai scrie in respectivul articol: "Dupa ce a implinit 30 de ani, lucrurile s-au mai asezat, dar el se simte in continuare coplesit de cerintele exagerat de mari. Trebuie sa fie tata, sot si mereu prezent la solicitarea sefului. Daca e lasat sa-si satisfaca hobby-urile, fie ele cit de nebunesti, va avea mai multa incredere in el si va fi mai deschis in relatie. Nu face rau nimanui daca iese din cind in cind cu baietii in oras sau daca pleaca singur la schi, atita timp cit nu neglijeaza viata de familie"
Stateam eu linistit, ca prietenii mei, desi peste 30 de ani, nu dadeau semne de insuratoare, si doar nu era sa fiu eu primul. Si totusi... Asta vara, intr-o seara frumoasa de august, intr-un orasel romantic din Germania, stateam pe un pod peste un riu, linga un castel, si povesteam diverse cu un prieten foarte bun. Si dintr-o data imi da vestea, sa ma pregatesc, ca anul asta va trebui sa joc la nunta. Prin ianuarie, ma suna un alt prieten bun, sa imi spuna ca i-a venit si lui timpul si ca vara asta va trebui sa joc la nunta. Ma obisnuiesc eu cu ideea, iar acum vreo luna, la un vin fiert la Pardon, un alt prieten ma uimeste, spunindu-mi ca are o veste pentru mine si ca va trebui sa joc la nunta. Si ca sa fie totul complet, un alt amic, cam tot acum o luna, ma anunta si el o veste mare, care includea o cununie civila chiar de ziua lui, o nunta la care va trebui sa joc la vara si un gingurit undeva prin toamna. OK, deci in urmatoarele 3 luni si ceva am de mers la 4 nunti. Deocamdata, ca mai am prieteni de la care deja ma pot astepta la orice, dupa cavalcada asta de vesti. Stau sa ma intreb daca nu cumva, in jurul meu, se organizeaza un fel de jocuri olimpice. Acum 4 ani - 4 nunti, anul asta - 4 nunti. E ceva cu cifra 4, care se repeta din 4 in 4 ani, iar asta ma duce cu gindul doar la Olimpiade. Citius, altius, fortius.
Si sezonul nuntilor incepe chiar astazi. A inceput acea perioada din viata in care trebuie sa ma duc la biserica, sa vad ceremonia de unire a sufletelor in fata lui Dumnezeu, schimbul de verighete, apoi masa, dansul si felicitarile. Nimic de comentat, e frumos din partea lor. Doar ca, dupa atitea nunti in jurul meu, incep sa simt cum se stringe latul in jurul meu. Si imi aduc aminte de parerile mele despre acest subiect. De ce atita tam-tam pentru o bucata de hirtie? Oare daca iubesti pe cineva si te simti bine alaturi de persoana respectiva, trebuie neaparat sa treci si pe la primarie? Nu poti trai toata viata alaturi de o persoana cu care vrei sa faci lucrul asta si fara un certificat oficial? Conteaza atit de mult bucata aia de hirtie? Eu cred ca s-au mai schimbat vremurile, traditiiile sunt frumoase si au rolul lor, dar poate e bine sa ramina doar in fotografii vechi sepia si in povestile buniciilor. Iar noi, oamenii timpurilor moderne, am putea avea libertatea de a alege sa traim cu o persoana la bine si la rau, pina cind moartea ne va desparti, dar fara marele tam-tam al oficializarii relatiei. Relatia cu cineva mi se pare oficializata atunci cind toti cei dn jur stiu ca nu mai esti singur, sunteti un cuplu, traiti impreuna, va beti cafeaua de dimineata impreuna, dar si paharul de vin rosu seara tot impreuna. Daca este sa nu fie, atunci mai bine sa se intimple fara oficializari. Am vazut divorturi in jurul meu, din fericire nu suficient de indeaproape incit sa ma afecteze direct. Dar cind vezi cite probleme, cite cheltuieli, citi nervi, cite cuvinte urite si cita nebunie fara rost pot sa apara in cazul unui divort, cu partaje, cu impartit de averi, cu regretul ca nu s-a semnat un contract prenuptial, cu stabilirea cuantumului pensiei alimentare atunci cind la mijloc sunt si copii, care, saracii, nu au absolut nici o vina. Si atunci te gindesti. Oare merita? Te casatoresti, ii chemi alaturi de tine pe toti cei dragi, pe jumatate din cei care vin sa va sarbatoreasca nu i-ai vazut in viata ta, sunt rudele de la tara si colegii de serviciu ai viitorilor tai socri. Iar la petrecerea de divort, nu vine nimeni sa plinga alaturi de tine, nici macar prietenii cei mai buni. Te insori alaturi de sute de oameni si divortezi singur, pentru ca asta e mersul lucrurilor.
Dar ca sa nu mai vorbesc de partea rea a lucrurilor, vreau sa le urez casa de piatra, multa fericire si dragoste celor care au ales acest drum, sa nu se puna niciodata in noile lor familii problema unui divort, sa fie fericiti ca in prima zi a relatiei lor si sa aiba doar lucruri frumoase in case si oameni frumosi in jur.
Si ca sa inchei mai vesel, am gasit undeva cum este cel mai bine sa te insori, in functie de virsta pe care o ai:

• la 20 ani ia-ti o unguroaica, face asta sex de te sparge !
• la 30 ani ia-ti o nemtoaica, iti educa bine copii !
• la 40 ani ia-ti o englezoaica, este o lady, nu te face de ras!
• la 50 ani ia-ti o americanca, este o persoana agreabila in calatorii !
• dupa 60 ani ia-ti o romanca, face asta niste parastasuri si niste colive …..

Si acum va las, ma pregatesc sa ma duc la nunta. Ufff, chiar ca se stringe latul...