Depresii de toamna

Toamna - ploaie, vint, noroi. Nimic nu poate fi mai sumbru decat acest anotimp rece, cu ploile lui nesfirsite. Si daca toamna are si partea ei frumoasa, cu peisajul bogat in nuante de galben, portocaliu, rosu sau aramiu, ploaia de azi ma indispune. E o ploaie tipica de toamna, rece, intunecata, patrunzatoare pina in maduva oaselor. Geamul ud, usor aburit, arata o priveliste lacustra. Imi e ciuda, de ce mereu se intimpla la fel ? Toata saptamina a fost frumos, chiar usor caldut, soarele de toamna chiar a aparut in fiecare zi, incercind sa ne arate partea frumoasa a toamnei. Dar cind muncesti, si e sfirsit de noiembrie, la 4.30 e deja intuneric, iar soarele il vezi doar in pauzele de tigara. Si acum e week-end, si ploua... November rain.... Cred ca de cel putin o luna de zile scenariul e acelasi - frumos in timpul saptaminii, soare, chef de viata, iar in week-end e frig, ploua, e ceata, e o vreme in care nu iti vine sa iesi din casa.

Ploua noiembric. Sarcastic si pesimit. Vazduhul gri-mohorit miroase a alb de zapada. Ploua cu stropi de speranta ucisa, caci ce n-a apucat sa fie, nu se va mai implini vreodata. Ploua smechereste, doar ca sa se afle in treaba. Mereu la fel, inutil si tern. Vreau o ploaie lucida si divina, in stare sa ne curete sufletul de dor, gindul de prostii si trupul de vinatai. Ploua nedrept, si ploua a dragoste ranita. Naiva faptura, iubirea indraznise sa se inalte in zbor, sa incerce sa ajunga catre soare. Din seninul inselator de toamna, norii s-au zburlit si i-au risipit aripile, iar iubirea s-a prefacut in neant. Nici locul in care a fost ucisa nu s-a pastrat, pentru ca omenirea sa nu isi aduca aminte si sa se tulbure. Va fi data uitarii, pentru ca uitarea e cel mai bun leac, care vindea toate bolile muritorilor, toate betesugurile lumesti, toate cicatricile sufletului.

Toamna e in sufletele noastre. Uneori toamna din suflete e mai deasa decit razele calde de soare care ne ard obrajii si sufletele. Uneori in suflete e toamna. O toamna cu parfum discret, aramiu. O toamna cu frunze risipite de vint, cu dimineti racoroase si seri pline de singuratate. Sau o toamna cu ploi marunte, epuizante, nevrotice. O toamna cu petale de trandafiri, imbatate de vint si aruncate in bratele minciunii.

Toamna e o stare de suflet. Ea vine pe neasteptate, fara sa tina cont de cicluri cosmice sau de miscari astrale. Toamna din suflete e un anotimp uneori viclean, alteori melancolic. Ea iti da ieri ziua cu soare, iar azi te copleseste cu lacrimi grele din nori. Toamna din suflete e bogata si generoasa, te infioara cu firimituri de sperante, te imbata cu buchetul vinului visarii. Toamna din suflete e uneori ispititoare. Ea ne cheama sa o luam de brat si sa colindam, muti, pe cararile infinite ale dorului si amintirilor. Iar noi nu o putem refuza, caci e singura tentatie care ne sta alaturi.

Uneori, din toamna se scutura frunze ingalbenite, frunze moarte, ce se vor risipi in vint si se vor pierde. Uneori, din toamna se ridica ceata, o perdea opaca, plina de necunoscut. Uneori, din toamna se revarsa norii, iar lacrimile grele ale ploii ne vor uda sufletul. Uneori, din toamna se naste, paradoxal, primavara.

Dar, pina atunci... ploua. Incepe sa-mi devina antipatica ploaia, precipita lucrurile, le grabeste. eu vreau o toamna calda, una colorata, vreau sa privesc coroana copacilor, dar... sunt fricos, ma ascund sub umbrela, si... ea nu e transparenta. Oare ploaia a vazut un curcubeu de toamna, un curcubeu alcatuit din multitudini de frunzulite multicolore? E a treia simbata la rind imi care imi doresc sa imi iau aparatul foto si sa ma duc sa ma plimb prin parcurile tomnatice ale Bucurestiului, sa imortalizez rapsodia culorilor toamnei mingiiate de soarele pierdut de noiembrie. Iar in loc de asta, am parte de frig, ceata, ploaie. Nu imi place asa, eu vreau caldura, vreau emotii, vreau sa stau in parc, vreau sa revad oameni veseli.

Vreau ca ploaia sa se opreasca, iar toamna bogata si rosiatica sa ma invite la plimbare si sa imi arate frumusetile ei. Vreau sa imi aduc aminte ca toamna inseamna gutuile pufoase care strepezesc dintii cu gustul lor prafuit, linistit si tonic de toamna. Ca toamna inseamna strugurii din vii, inseamna paharul de must si pastrama consumate cindva la Hanul lui Manuc. Ca toamna inseamna incredibila simfonie de culori ale frunzelor din copacii de pe Valea Oltului. Ca toamna inseamna fumul de la frunzele arse, mult si laptos, cu miros de toamna, pe care le ardea tata in fata curtii. Ca toamna inseamna mirosul de otet fiert pentru gogosari si castraveti, sau zacusca pe care o face mama in fiecare an. Ca toamna inseamna castane sau nuci adunate pe furis. Ca toamna inseamna placinta cu dovleac pe care o face mama de cind am importat si noi Halloween-ul. Ca toamna inseamna crizantemele - ultimele vedete ale spectacolului mut si acuns de vegetatia moarta.

Vreau ca ploaia sa se opreasca. Vreau o raza de soare. Vreau ca in suflete sa revina primavara. Si bineinteles, vreau un rasarit de soare la malul marii...