De ce-uri cu un singur raspuns. Raluca

O tanara de 31 de ani, manager de audit la filiala romana a multinationalei Ernst&Young, a fost gasita moarta, la sfirsitul saptamanii trecute, colegii sustinand ca dupa mai multe zeci de zile de munca fara pauza, cadavrul avind sub 40 de kilograme greutate. In citeva zile, numarul de menţiuni ale numelui Ralucai Stroescu indicate de o cautare Google a crescut de la 13.000 pe 27 aprilie la 650.000 acum (2 mai ora 19.00) !!! E subiectul pe care l-am intilnit si l-am discutat in toate cercurile, subiectul care i-a miscat pe toti cei cu care am vorbit.
Intr-o asociatie a workoholicilor anonimi as putea spune "si eu am fost Raluca Stroescu!”. La fel ar putea s-o facă multi dintre colegii, prietenii si cunostintele mele. Cu totii am privit rasaritul de soare de la birou vreodata, cu totii am strins din dinti si am mers mai departe in fiecare zi, gindindu-ne ca putem trece riul prin vadul cel mai periculos, fara sa ni se poata pune un circel. Cu totii am mizat pe „whatever doesn’t kill you makes you stronger”, ne-am imbatat cu el incercind sa demonstram si sa ne demonstram asta in fiecare zi, acumulind tot mai multe responsabilitati, acceptind fiecare proiect nou cu resemnare, cu convingerea ca, daca nu-l facem noi, nimeni pe planeta nu-l va putea duce la bun sfirsit. De o saptamina incoace am aflat brusc ca „whatever doesn’t kill you ... may kill someone like you". Am fost cu totii acolo, am acceptat mai mult si mult prea mult, nu neaparat pentru bani ci pentru ca asa credeam ca sunt regulile jocului.
Morala nu e numai pentru cei care sunt in pragul epuizarii ca sa demonstreze ca sunt in stare. Ci si pentru cei care ii conduc. Whatever doesn’t kill you may kill someone else. Faptul ca exista supravietuitori nu inseamna ca o cariera este un razboi. Faptul ca noi am trecut in adolescenta noastra profesionala prin toate astea nu inseamna ca trebuie sa le perpetuam, ci ca trebuie sa le punem punct.

Mi s-a parut excelent comentariul de pe blogul lui Mihai Morar "De ce-uri cu un singur raspuns. Raluca." si mi-am permis sa-l reproduc aici.

De ce seara, dupa zece, cand ma intorc acasa de la cina cu prietenii, in office building-urile de otel si sticla, vad siluete cocosate, aplecate peste tastatura?
De ce 80 la suta din prieteni, cand ii sun sa-i intreb de viata, imi raspund: ”Dimineata nu te-am putut asculta! Am stat la birou pana la unu, noaptea!”
De ce 70 la suta din prieteni, cand ii sun in timpul saptamanii sa-i chem la film, raspund invariabil: ”Nu pot, maine am deadline la un proiect! Vorbim in weekend!”?
De ce 50 la suta din prieteni, cand ii sun in weekend sa-i chem la cafea imi raspund: ”Trebuie sa trec un pic pe la birou. Vorbim dupa!”
De ce la 500 de euro, laptop, telefon si, eventual, masina din partea companiei, sunt maxim fericiti ca fac parte din clasa medie?
De ce, cand se elibereaza o pozitie din schema organizatiei, pentru 100 de euro in plus, accepta sa indeplineasca si sarcinile postului neocupat?
De ce singurul motiv pentru care presteaza ore suplimentare este visul orb ca, intr-o buna zi, C.E.O-ul va intra la ei in birou si le va propune o pozitie mai aproape de varful piramidei?
De ce, in 4 zile din 5, nu isi iau pauza de lunch, crezand ca asa o sa termine mai repede task-urile zilei, iar seara realizeaza ca, de fapt, tot la 22 au rupt usa firmei?
De ce sunt de parere ca sindicatul este o organizatie comunistoida, nedemna pentru un angajat de corporatie multinationala?
De ce cand cer o zi libera de la HR, dupa refuz li se aminteste de favorul de a munci intr-o astfel de companie :”Sunt zece ca tine care asteapta la usa!”
De ce au ajuns sa creada ca o saptamana de concediu de odihna pe an e un moft si nu un drept?
De ce, pe copiii fostelor colege de facultate si ai prietenelor din copilarie, i-au vazut doar in jpegurile trantite in attachment-urile mailurilor?
De ce ultimul cantec pe care au dansat se numeste ”Nokia Tune”?
De ce in vocabularul lor apar mai des ”consumer insights”, ”brand equity” si ”cost per point” decat ”mi-e dor”, ”visez”, ”te iubesc” ?
De ce isi vor aduce aminte abia maine ca ieri a fost ziua mamei?
De ce raspunsul la fiecare ‘”De ce?” dintr-o multime infinita este aceeasi stire seaca: ”Raluca Stroescu, managerul de audit la filiala romana a multinationalei Ernst&Young, a decedat din cauza epuizarii dupa mai multe saptamani de munca fara pauza. Raluca avea 31 de ani.” ?