
Si a venit si momentul fericit in care s-au anuntat rezultatele. Nu am luat nici un premiu, totusi fotografia mea era intre primele 20 si am cistigat dreptul de a fi expusa in holul bancii, alaturi de celelalte lucrari alese de juriu. E un prim pas, nu imi pare rau ca nu am luat nici un premiu, imi pare bine ca este prima oara cind partea mea artistica este recunoscuta de niste specialisti si sper ca pe viitor sa am rezultate si mai bune.... Orice drum, oricit de lung ar fi el, trebuie sa inceapa cu un prim pas, si in cazul meu, acesta a fost facut. O lucrare de-a mea este expusa, presedintele bancii m-a felicitat personal, iar colegii au venit la un vernisaj al acestei expozitii ! Hurray ! Viitorul suna bine...
Urma sa apar si intr-un catalog al acestei expozitii si am avut misiunea ingrata de a scrie un text de 1500 caractere in care sa explic ce inseamna pentru mine fotografia, ca si pasiune. Si daca tot l-am scris, sa vi-l impartasesc si voua:
"Eu sunt Boby pentru toti cei care ma cunosc, iar fotografia este una din pasiunile mele. Imi place la nebunie sa fotografiez. Ce reprezinta fotografia pentru mine ? Amintirile ce sfideaza timpul. Ma pot defini ca un om „intoxicat” de imagine si nu pot sa nu remarc spectacolul vizual al lumii in care traim. Avem o tara minunata, plina cu locuri superbe care ofera mult material celor pasionati de asa ceva si astfel una din pasiunile mele – calatoriile s-a imbinat in mod natural cu dorinta de a avea cit mai multe amintiri care sa ramina peste timp. Asa am descoperit ca lumea exista si noi existam impreuna cu ea, ca noi ne dorim sa nu fim singuri in aceasta lume, ne dorim ca si ceilalti sa afle ce ni s-a intimplat. Si atunci exista aceasta bucurie si pofta de a spune mai departe. Pentru ca intotdeauna o imagine valoreaza mai mult decit o suta de cuvinte, de exclamatii sau de superlative. Cred ca orice om caruia ii pui in mina un aparat poate fi un bun fotograf, daca stii sa-l provoci. Provocarea si interesul determina limita dintre o poza mediocra si o fotografie incredibila. Practic, fotografia mi se pare pasiunea de a comunica altei persoane emotiile stirnite de un subiect. Este arta de a comunica pasiunea si din acest motiv am devenit pasionat de subiectele pe care le fotografiez. Adevarata arta este o expresie a imaginatiei si mai putin o reproducere a realitatii, expresia dragostei pentru natura si peisajele ei. Cind pui suflet, vei reusi sa atingi nu doar privirea ci si sufletul privitorului..."
2 comentarii:
Misto poza, intr-adevar. Asa cum ai descris-o. In 2008 ce ai facut? ai participat din nou? cu care..?
In 2008 din pacate nu am mai ajuns in finala. Am participat cu 3 fotografii, dar se pare ca au fost 20 mai buni ca mine...
Asta e, voi continua...
Trimiteți un comentariu