S-a mutat intr-o stea

"Cind aveam posibilitatea sa-mi indeplinesc visul, mi-am dat seama ca si pasiunile imbatrinesc.
Nu stiu daca pot pretinde ca am stiut ce vreau de la viata. Nu mi-au lipsit tintele false si entuziasmele naive.
Niciodata n-ai avut suficienta imaginatie pentru a-ti inchipui lumea fara tine. Chiar daca n-ai mers cu vanitatea pina la paranoia de a crede ca lumea se invirte in jurul tau, ca e nerabdatoare sa auda ce spui, ti-a lipsit inteligenta sau puterea de a accepta ca nu insemni mai mult decit fotografiile ingalbenite pe care cineva, dupa tine, le va arunca la gunoi.
Si nu jucam doar pentru altii comedia de a vrea sa parem mai buni decit in realitate. O jucam si pentru noi.
Cam toate certitudinile mele, cite au fost, sunt acum ciuruite de indoieli, ca niste haine roase de molii. Mi-ar fi greu sa numesc una intacta.
Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete.
Trecutul traieste, e viu, ia parte la prezent, il influenteaza si se schimba in functie de ceea ce ni se intimpla.
"mai tirziu" devenea "prea tirziu"
Am inceput sa-mi dau seama ca, din actor pe scena vietii, deveneam un figurant.
Memoria isi aminteste chiar si de uitare.
Doar din amintiri mai pot crede ca vara e anotimpul destinului meu.
Trebuie sa ari cind e e timpul sa ari, nu cind ai chef.
Eu am reusit sa am, azi, numai indoieli si sa nu mai ridic ochii spre cer decit ca sa stiu cind trebuie sa iau umbrela.
Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice om. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdarit de fumul fabricilor, de unde cind se innoreaza, cad ploile care umplu orasul de balti.
Ramas singur, doream sa fiu cu altii. Fiind cu altii si nereusind sa ma integrez in atmosfera, preferam sa ramin singur.
Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna.
Ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata.
Calul troian era demult pe strazile Romei. Il reprezentau viciile, coruptia, despotismul singeros, cinicii de tot felul si, nu in ultimul rind, resemnarea.
Probabil trebuie sa pierzi ceva, ca sa-i dai o alura sentimentala.
Orice "paradis" nu poate fi decit o mare simplitate.
Am avut nevoie mereu de un zid de care sa ma sprijin. Cind el mi-a lipsit, am intrat in panica.
O viata mediocra poate fi justificata. Mai ales intr-o lume mediocra. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuza. Nimic nu ne opreste sa visam fara masura.
Ma pot uita, oare, in oglinda sparta a memoriei mele fara teama ca am ratat tocmai ceea ce n-as fi vrut sa ratez?
Am aflat ca exista o limba pe care o vorbeste un singur om. Dar cu cine discuta?
Forma cea mai subtila in care se poate infatisa un mister este banalitatea.
Dumnezeu a creat lumea in asa fel incit sa regretam aproape totdeauna prea tirziu.
A muri inseamna a te muta intr-o stea.
Dumnezeu a creat omul, insa l-a lasat pe diavol sa-l finiseze, iar diavolul n-are masura.
Acesta pare a fi trecutul. Un limbaj.
Atent prea mult la amanunte, nu risc, oare, sa scap esentialul? "

"Autoportret intr-o oglinda sparta" - Octavian Paler