Wake me up when September ends!

I'm back! Am lipsit ceva vreme de aici, dar intr-un final, am reusit sa imi fac timp sa mai ajung si pe aici. Luna August a trecut, intr-un ritm foarte alert, si pentru mine a insemnat o nebunie totala.

In primul rind am terminat cu santierul si acum am o casa locuibila, renovata, zugravita, completata, ce sa mai... o nebunie...

In al doilea rind, am avut timp si pentru mine si am fugit in concediu. Dupa 2 week-end-uri cu surprize prin Vama, m-am suit in masina si am fugit unde am vazut cu ochii. Am vrut sa ajung prin locuri faine din tara asta, fie ele locuri in care am mai fost si care imi plac foarte mult, fie ele locuri de care nu auzisem si le-am descoperit acum.

Iar daca in prima jumatate de vara, am mai furat ici-colo cite o zi sau cite un week-end, acum, tragind linie, pot sa zic ca in jumatatea mea de vara departe de orasul gri, am gasit locuri frumoase, oameni frumosi, amintiri frumoase si am facut mii de poze - imagini care sa-mi aduca aminte si de vara lui 2009.

Despre concediu, pentru cine nu a urmarit pe Facebook, pot sa spun ca a fost un tur de forta, a insemnat un week-end in Vama Veche, apoi 2.500 kilometri pe drumuri mai mult sau mai putin batute din Ardeal, Moldova sau Bucovina, dupa care un pic de adrenalina descarcata la festivalul de offroad din Maramures.

Am vazut un nou rasarit de soare in Vama, am dormit din nou in cort si, dupa aproape 10 ani, m-am intors de la mare cu trenul, traind senzatii noi si imprietenindu-ma cu vagonul-restaurant.

M-am suit in masina si cele 4 roti m-au dus intii la Turnul Chindiei din Tirgoviste, apoi la o gura de aer curat si tare in Cheile Dimbovicioarei. M-am bucurat ca s-a asfaltat drumul dintre Rucar si Bran si am putut sa vad si peisajele superbe din jur, nu doar sa fiu atent la toate gropile de pe drum. Am ajuns in Cheile Risnoavei si mi-am propus sa incerc si eu o data macar o tiroliana, daca nu un rapel. Am ajuns in Cheile Gradistei - frumos loc lasat de Dumnezeu pe pamint. Nu puteam sa nu ajung in idilica Sirnea, frumosul meu sat de munte care arata absolut superb in orice anotimp, am schimbat citeva vorbe cu strutii si mi-a parut rau ca nu pot sa stau mai mult. M-am urcat din nou in cetate la Risnov si am constatat ca a devenit un loc prea plin, prea comercial, cu oameni prea multi si prea prosti. Am urcat in cetate la Rupea si am vazut orasul de sus, dintr-o fereastra deschisa spre cer. Am ajuns intr-un sat minunat si uitat de lume, la Viscri, si am ramas marcat de frumusetea si pustietatea locurilor, dar si de minunata cetate taraneasca si biserica fortificata de aici. M-am oprit la Saschiz, sa vad turnul geaman cu turnul cu ceas de la Sighisoara. Am trecut in fuga pe linga Sighisoara mea iubita, doar ca sa ajung pe lumina la Biertan. Am avut parte de un festin cavaleresc la restaurantul medieval de aici, am dormit la superba pensiune din curtea cetatii, apoi am vizitat din nou cetatea (poate cea mai frumoasa cetate fortificata din tara), biserica si faimosul turn in care erau inchise cuplurile care vroiau sa se desparta, si care intotdeauna ieseau de acolo impacate. Am ajuns in alt loc uitat de timp - pe mosia printului Charles la Malincrav, am baut un suc de mere, am admirat conacul Apafi si biserica evanghelica din sat, dar si livada de mere. Am vizitat biserica evanghelica de la Richis, unde l-am cunoscut pe Herr Johann Schaas - curatorul bisericii, un batrinel hitru, intelept, simpatic si cu o desaga plina de povesti, care mi-a povestit despre "omuletii verzi" (Grunemann) din biserica. Am ajuns la biserica-hala din Mosna, o alta cetate fortificata superba din tinutul sasilor. Si mi-am propus ca, cindva, sa petrec mai mult timp pe aceste plaiuri de legenda, si sa vad si celelalte cetati fortificate din zona, sa aflu povestile lor si istoria sasilor din aceste meleaguri.

Am iesit din tinutul sasilor si, trecind prin Medias, am ajuns la Turda, am vazut cum se lucreaza de zor la autostrada Transilvania, am ajuns putin in capatul nordic al Cheilor Turzii si apoi am plecat sa caut Rimetea. Am ajuns in vechea comuna secuiasca de la poalele Pietrei Secuilor si am aflat ca a fost inclusa in patrimoniul UNESCO pentru conservarea exemplara a caselor, portului si obiceiurilor. Este ca un muzeu in aer liber. Am mincat senzational la pensiunea lui Demeter Bela. Am fugit apoi spre Coltesti si am gasit Conacul Secuiesc - un colt de rai. Cum arata locul asta si pozitia lui e ceva ce trebuie neaparat vazut, trait, simtit. Am admirat lacul cu pestisori portocalii si nuferi galbeni, intinderea nesfirsita de gazon verde si muntele, apoi am plecat si spre cetatea medievala Coltesti. Am ajuns intr-un final si in Cheile Turzii, pe latura sudica, si am facut o plimbare de citeva ore prin ele pina aproape de celalalt capat si inapoi, prilej de reincarcat bateriile. Seara am ajuns la Sovata - un prim contact cu lumea dezlantuita, o imagine de litoral (poate Eforie Sud) a anilor '80. Oameni multi, restaurante ca bufetele din gari, "guristi" cintind la fiecare terasa, aglomeratie totala. Dimineata am vazut mii de oameni cu prosoape de baie, colaci si ratuste, si, luindu-ma dupa ei, am descoperit un lac imens, si plin de oameni. Aglomeratia m-a alungat din nou, asa cum a facut-o si citiva kilometri mai incolo, la salina Praid. Am ajuns la Lazarea, un alt loc despre care nu stiam nimic, si am vizitat superbul castel familiei Lazar - una dintre cele mai impunatoare resedinte nobiliare din Ardeal, cu niste minunate ziduri crenelate, si care adapostea si o expozitie de pictura si sculptura. M-am extras din frumusetea acestui loc si am ajuns la Lacu Rosu si in Cheile Bicazului, locuri de legenda, dar in care cu greu mai puteai sa arunci un ac in multimea de oameni si masini. Maretia acestor Chei m-a coplesit dintotdeauna, dar de data asta aglomeratia m-a gonit repede inspre tinutul Neamtului. Am vazut minastirea de la Bistrita, am trecut pe sub telegondola din Piatra Neamt si am ajuns la Tirgu Neamt la timp pentru a vizita Cetatea Neamt - proaspat renovata ca fortareata-muzeu, frumoasa cetate medievala din vremea lui Stefan cel Mare, care a rezistat apoi atacurilor polonezilor lui Sobieski. Rind pe rind am ajuns la Minastirea Agapia, la Varatec, la Minastirea Neamt, la Secu si la Sihastria - semn al bogatei experiente spirituale a locuitorilor acestor meleaguri. Am vizitat casa memoriala Alexandru Vlahuta, casa memoriala Mihail Sadoveanu si am ajuns si la Humulesti, sa caut pupaza din tei alaturi de Ion Creanga si am vazut si rezervatia de zimbri. Am mers mai departe spre Bucovina, unde dupa ce am fost la festivalul medieval din Cetatea de Scaun a Sucevei, am ajuns rind pe rind la Minastirea Humor, la Dragomirna, la Patrauti (unde mi-am cautat si originile bucovinene intr-o discutie cu preotul de acolo), la Arbore, la Volovat si la Solca (unde ghid mi-a fost un copil de clasa a doua), la Slatina, la Probota si la Risca, am vizitat casa memoriala Nicolae Labis (habar nu aveam ca a murit la 21 de ani...), si bineinteles am vazut si celebrele minastiri de la Voronet, Moldovita (care mi s-a parut cea mai frumoasa dintre toate), Sucevita si Putna, ba chiar am ajuns si pina la Sihastria Putnei si la chilia lui Daniil Sihastrul. Frumoase drumurile prin dulcea Bucovina, intre obcine domoale, cu paduri falnice de brad si molid. Iar dupa tot acest periplu prin biserici sasesti, tinuturi secuiesti, minastiri moldovene si bucovinene am venit putin acasa.

Doar pentru a pleca a doua zi mai departe, la Maramures Offroad Fest 2009. Am baut palinca si am mincat placinte la Sighet, am vizitat si superba minastire Birsana, am trecut si prin Sapinta, dar nu am avut timp de vizitat Maramuresul istoric ca si turist, intrucit am participat la concurs, pe coclauri, si a fost super. Ca si anul trecut, nu am fost la categoria Open sau Extrem ci am participat la Standard, ceea ce suna mai mult a plimbare de voie pe coclauri. Dar nu a fost chiar asa, am avut parte de niste trasee foarte faine, dar destul de grele, cu urcat pe sleauri si ravene si coborit prin padure, cu check-pointuri care nu se dadeau deloc gasite, dar si cu peisaje superbe, cu oameni foarte faini si cu momente de neuitat. Spiritul concursului a fost abandonat in favoarea prieteniei si am devenit o mare echipa, care a ajuns la sosire in acelasi timp, dupa 13 ore de umblat pe coclauri, dar si de voie-buna, peisaje faine, imagini frumoase si multe bancuri si povesti. Nu mai conteaza atit de mult ca am luat doar locul 4, obiectivul nostru de a iesi in primii 10 a fost indeplinit cu virf si indesat, iar horinca si vinul de Maramures au contribuit la atmosfera prieteneasca. Si nu trebuie sa uit sa mentionez frumusetea locurilor unde am stat, la Suior, atit la complexul unde am stat anul trecut cit si la noul complex de la cota 1000, facut numai din lemn, de un rustic extraordinar. Si da, am mers cu telescaunul intre ele si a fost foarte fain. Iar intoarcerea din Maramures a fost, surprinzator, tot prin Bucovina, pentru o ciorba radauteana si o ciulama de pui cu ciuperci la Gura Humorului.

Cam asta a fost istoria a doua saptamini de august, din care m-am intors obosit, dar multumit, plin de bogatie sufleteasca si cu retina si cardul de memorie pline de amintiri frumoase, de un mare lant de locuri superbe si de povesti interesante.

Acum, din pacate, e septembrie. Afara ploua trist. O ploaie rece si trista ce parca iti fixeaza privirea undeva departe si te face sa te gindesti la multe lucrurile ce te framinta. Ca pentru a-mi aduce aminte ca astazi se implinesc doi ani de la un moment foarte trist. Doi ani de cind a aparut o linie neagra in viata mea, separind-o in doua: viata mea de pina atunci si viata mea de dupa. Umbra grea a mortii a venit si mi-a rapit pe cineva drag, lasindu-ma debusolat si facindu-ma sa-mi caut un nou drum prin viata.

Timpul a trecut, dar durerea ramine. Si ascult melodia "Wake Me Up When September Ends" a celor de la Green Day, de pe albumul "American Idiot". Vocalul si chitaristul trupei, Billie Joe Armstrong, a confirmat faptul ca acest cintec a fost scris in memorial tatalui sau, un cintaret de muzica jazz, care a murit de cancer cind Armstrong era copil. In aceasta balada, Armstrong isi reaminteste copilaria si ziua in care si-a pierdut inocenta atunci cind tatal sau a murit. Ca si multi altii care au trecut prin asemenea traume, el nu si-a revenit inca in totalitate si nu isi poate imagina cum au trecut anii de la acea zi de septembrie. Armstrong asociaza luna septembrie cu durerea, preferind sa nu mai aiba de a face cu nimic legat de aceasta luna si de aceea isi doreste sa fie trezit la viata atunci cind aceasta luna se va termina.

Imi doresc si eu, ca si Armstrong, ca aceasta luna aducatoare de amintiri triste sa treaca cit mai repede. Luna septembrie e o luna care pe parcursul vietii a adunat atitea intimplari, atitea sentimente pe care nu ai putea sa ti le exprimi doar scriindu-le pe o hirtie, o luna care imi aminteste ca orice inceput are si un sfirsit si ca cel mai important lucru din viata este tocmai acest drum dintre aceste doua stari.

Afara ploua in continuare si ti-ai dori... nici nu mai stii ce ti-ai dori... Poate doar sa nu te mai gindesti la nimic, sa privesti doar imagini care iti plac, sa navighezi doar printre amintiri frumoase, sa te incarci din nou cu suficienta tarie interioara, sa te pregatesti e o noua zi si o noua incercare.

Summer has come and passed
the innocent can never last
wake me up when september ends
like my father's come to pass
seven years has gone so fast
wake me up when september ends
here comes the rain again
falling from the stars
drenched in my pain again
becoming who we are
as my memory rests
but never forgets what i lost
wake me up when september ends...