Viscri. Un loc de care m-am indragostit inca dinainte de a-l vedea. Am ajuns aici prima data in 2008, si am revenit cu placere. Acest sat ascunde cea mai pitoreasca si cea mai veche cetate saseasca, datind din 1210, dar si un univers al linistii, rupt total de secolul vitezei in care ne ducem noi existenta.
In România, Viscri e un loc cvasi-necunoscut. Trebuie cautat cu atentie pe harta, pentru ca nu este satul obisnuit de pe marginea vreunui drum national. Din comuna Bunesti (intre Brasov si Sighisoara), trebuie sa te abati pe un drum de vreo 10-12 kilometri care te aduce intr-un peisaj idilic. Cu greu cineva neavizat isi poate imagina bijuteria care se ascunde in spatele puzderiei de dealuri. De cum te apropii, zidurile albe ale bisericii-cetate apar impresionante pe o mica inaltime. Imaginea face parte dintr-un tablou de o frumusete coplesitoare. Biserica se inalta alba pe virful dealului, radiind parca lumina in jurul ei, printre rinduri de brazi si nuci. Totul este curat si imaculat. Este o constructie relativ mica, dar deosebit de pitoreasca., bine conservata, ce cuprinde intre zidurile sale una dintre putinele biserici-sala romanice ale secolului 13.
Vazusem mai multe fotografii ale sale, dar sa o am in fata ochilor este o experienta deosebita – descoperi unul din secretele Transilvaniei: cea mai veche biserica fortificata din frumosul Ardeal, una dintre cele 6 inscrise in patrimoniul mondial UNESCO.
Izolarea Viscriului este ceea ce a facut posibila conservarea sa aproape perfecta, in arhaismul si deplinatatea sa. Comunitatea de sasi, a caror stramosi s-au stabilit aici acum peste 800 de ani, s-a straduit sa isi mentina stilul de viata traditional, sa isi pastreze casele albastre tipic sasesti care dau un aer de distinctie peisajului deja pitoresc si biserica alba fortificata care vegheaza de opt veacuri asupra satului. Pozitia retrasa a asezarii este de vina pentru atestarea sa documentara tirzie, un jurul anului 1400. Si tot din aceasta cauza, aici s-a pastrat cel mai arhaic costum din secolele 17-19.
Biserica este cunoscuta si sub numele de Alba Ecclesia (biserica alba), dar numele sau de astazi, care il da si pe cel al satului, provine de la ceea ce au inteles românii din numele sasesc “Deutschweisskirch” (biserica saseasca alba).
Acelasi drum l-a urmat si printul Charles care, odata ajuns la Viscri, a descoperit o asezare rupta parca din povesti, traind cea mai adevarata experienta rustica. De cind mostenitorul tronului Angliei a calcat prima data aici, satul parca a prins viata. Barbatii au refacut fatadele caselor vechi de sute de ani, iar femeile s-au apucat de afaceri – exporta sosete crosetate din lina. Sosetele erau la inceput date in schimul alimentelor. Cum gramada de sosete a inceput sa creasca tot mai mare, cu timpul trocul s-a transformat intr-un adevarat proiect la care participa 125 de femei din sat, care tricoteaza zeci de mii de perechi de sosete, manusi, caciuli sau pulovere de lina care ajung la un depozit din Germania, de unde apoi se vind peste tot.
Doar peisajul a ramas acelasi. Iar de la an la an, tot mai multi turisti (se vorbeste deja de mii, din care peste 90% straini) considera acest sat un punct major de atractie si un reper de neratat al calatoriei lor in România.
Viscri este unul dintre cele mai vechi sate ale Europei si ulitele sale prafuite mi-au dat senzatia ca timpul s-a impotmolit undeva la cumpana Evului Mediu. Strazile nu au nume. Casele, in stil baroc sasesc, au fost innoite. Din cei 450 de localnici, doar 25 mai sunt sasi, 70 sunt români, iar, din pacate, 355 sunt tigani. Ca peste tot in tinutul sasilor, odata cu plecarea acestora spre o viata mai buna, in casele parasite s-au instalat tiganii, care s-au tot inmultit, pina au ajuns o majoritate covirsitoare. Unde esti tu, Antonescule? De ce nu ti-ai facut treaba pina la sfirsit? De ce in drum spre cetate a trebuit sa dau de un stol de tiganusi care au inceput sa scuipe spre masina ? De ce nu aveam o mitraliera la mine?
Ca sa ajungi la cetate, trebuie doar sa cauti cheia. Prima data cind am fost, a trebuit sa bat la poarta casei de la numarul 141, unde am gasit-o pe doamna Sara, o sasoaica cu sentimente puternice fata de pamintul natal si care mi-a fost ghid prin cetate, dupa ce m-a salutat intii in germana, apoi in franceza, mirindu-se intr-un final ca suntem români.
In fine. Biserica este superba prin simplitatea sa. Mobilierul pictat rustic, cu motive populare sasesti, confera o nota aparte, intima, interiorului. Desi de mici dimensiuni, impune prin maretia zidurilor sale, construite din blocuri mari de piatra. Are o singura nava, cu tavan plat.
Se restaureaza din mers, pe masura ce mai apar banii. Buruienile au napadit curtea. Am urcat in turn – o incercare indrazneata, pe scara de piatra, obscura, tocita si ingusta (unde eu abia am incaput), fara nici o lumina. Turnul are 6 etaje, a fost construit in 1419, si are ziduri foarte groase. Am vazut esafodajul de lemn al foisorului, am ajuns pina la clopotnita, in virful turnului. Acum se vad, pina departe in zare, dealurile. Linistea verde.
Turnul-locuinta si incinta ovala care inconjura curtea greavului din Viscri (din a doua jumatate a secolului XIII) a servit drept nucleu pentru cetatea taraneasca, construita in secolul XIV.
Biserica si cetatea taraneasca au fost construite din 3 materiale diferite – piatra alba amestecata cu caramida, lemn si tigla. Aceasta stratificare in alb, brun si rosu, confera o natura deosebit de pitoreasca ansamblului de la Viscri, iar spatiul strimt dintre biserica si celelalte constructii confera un farmec aparte de rusticitate si atmosfera medievala.
Am luat doza de liniste si de verde si din Viscri, mi-am incarcat bateriile cu imaginea acestui loc minunat, si parca m-am teleportat intr-o alta epoca, pe ulitele pietruite ale vechiului sat medieval, care ramine unul dintre locurile mele de suflet.
Si, bineinteles, intrucit o imagine valoreaza cit o suta de cuvinte, sa va si arat despre ce am vorbit…
In România, Viscri e un loc cvasi-necunoscut. Trebuie cautat cu atentie pe harta, pentru ca nu este satul obisnuit de pe marginea vreunui drum national. Din comuna Bunesti (intre Brasov si Sighisoara), trebuie sa te abati pe un drum de vreo 10-12 kilometri care te aduce intr-un peisaj idilic. Cu greu cineva neavizat isi poate imagina bijuteria care se ascunde in spatele puzderiei de dealuri. De cum te apropii, zidurile albe ale bisericii-cetate apar impresionante pe o mica inaltime. Imaginea face parte dintr-un tablou de o frumusete coplesitoare. Biserica se inalta alba pe virful dealului, radiind parca lumina in jurul ei, printre rinduri de brazi si nuci. Totul este curat si imaculat. Este o constructie relativ mica, dar deosebit de pitoreasca., bine conservata, ce cuprinde intre zidurile sale una dintre putinele biserici-sala romanice ale secolului 13.
Vazusem mai multe fotografii ale sale, dar sa o am in fata ochilor este o experienta deosebita – descoperi unul din secretele Transilvaniei: cea mai veche biserica fortificata din frumosul Ardeal, una dintre cele 6 inscrise in patrimoniul mondial UNESCO.
Izolarea Viscriului este ceea ce a facut posibila conservarea sa aproape perfecta, in arhaismul si deplinatatea sa. Comunitatea de sasi, a caror stramosi s-au stabilit aici acum peste 800 de ani, s-a straduit sa isi mentina stilul de viata traditional, sa isi pastreze casele albastre tipic sasesti care dau un aer de distinctie peisajului deja pitoresc si biserica alba fortificata care vegheaza de opt veacuri asupra satului. Pozitia retrasa a asezarii este de vina pentru atestarea sa documentara tirzie, un jurul anului 1400. Si tot din aceasta cauza, aici s-a pastrat cel mai arhaic costum din secolele 17-19.
Biserica este cunoscuta si sub numele de Alba Ecclesia (biserica alba), dar numele sau de astazi, care il da si pe cel al satului, provine de la ceea ce au inteles românii din numele sasesc “Deutschweisskirch” (biserica saseasca alba).
Acelasi drum l-a urmat si printul Charles care, odata ajuns la Viscri, a descoperit o asezare rupta parca din povesti, traind cea mai adevarata experienta rustica. De cind mostenitorul tronului Angliei a calcat prima data aici, satul parca a prins viata. Barbatii au refacut fatadele caselor vechi de sute de ani, iar femeile s-au apucat de afaceri – exporta sosete crosetate din lina. Sosetele erau la inceput date in schimul alimentelor. Cum gramada de sosete a inceput sa creasca tot mai mare, cu timpul trocul s-a transformat intr-un adevarat proiect la care participa 125 de femei din sat, care tricoteaza zeci de mii de perechi de sosete, manusi, caciuli sau pulovere de lina care ajung la un depozit din Germania, de unde apoi se vind peste tot.
Doar peisajul a ramas acelasi. Iar de la an la an, tot mai multi turisti (se vorbeste deja de mii, din care peste 90% straini) considera acest sat un punct major de atractie si un reper de neratat al calatoriei lor in România.
Viscri este unul dintre cele mai vechi sate ale Europei si ulitele sale prafuite mi-au dat senzatia ca timpul s-a impotmolit undeva la cumpana Evului Mediu. Strazile nu au nume. Casele, in stil baroc sasesc, au fost innoite. Din cei 450 de localnici, doar 25 mai sunt sasi, 70 sunt români, iar, din pacate, 355 sunt tigani. Ca peste tot in tinutul sasilor, odata cu plecarea acestora spre o viata mai buna, in casele parasite s-au instalat tiganii, care s-au tot inmultit, pina au ajuns o majoritate covirsitoare. Unde esti tu, Antonescule? De ce nu ti-ai facut treaba pina la sfirsit? De ce in drum spre cetate a trebuit sa dau de un stol de tiganusi care au inceput sa scuipe spre masina ? De ce nu aveam o mitraliera la mine?
Ca sa ajungi la cetate, trebuie doar sa cauti cheia. Prima data cind am fost, a trebuit sa bat la poarta casei de la numarul 141, unde am gasit-o pe doamna Sara, o sasoaica cu sentimente puternice fata de pamintul natal si care mi-a fost ghid prin cetate, dupa ce m-a salutat intii in germana, apoi in franceza, mirindu-se intr-un final ca suntem români.
In fine. Biserica este superba prin simplitatea sa. Mobilierul pictat rustic, cu motive populare sasesti, confera o nota aparte, intima, interiorului. Desi de mici dimensiuni, impune prin maretia zidurilor sale, construite din blocuri mari de piatra. Are o singura nava, cu tavan plat.
Se restaureaza din mers, pe masura ce mai apar banii. Buruienile au napadit curtea. Am urcat in turn – o incercare indrazneata, pe scara de piatra, obscura, tocita si ingusta (unde eu abia am incaput), fara nici o lumina. Turnul are 6 etaje, a fost construit in 1419, si are ziduri foarte groase. Am vazut esafodajul de lemn al foisorului, am ajuns pina la clopotnita, in virful turnului. Acum se vad, pina departe in zare, dealurile. Linistea verde.
Turnul-locuinta si incinta ovala care inconjura curtea greavului din Viscri (din a doua jumatate a secolului XIII) a servit drept nucleu pentru cetatea taraneasca, construita in secolul XIV.
Biserica si cetatea taraneasca au fost construite din 3 materiale diferite – piatra alba amestecata cu caramida, lemn si tigla. Aceasta stratificare in alb, brun si rosu, confera o natura deosebit de pitoreasca ansamblului de la Viscri, iar spatiul strimt dintre biserica si celelalte constructii confera un farmec aparte de rusticitate si atmosfera medievala.
Am luat doza de liniste si de verde si din Viscri, mi-am incarcat bateriile cu imaginea acestui loc minunat, si parca m-am teleportat intr-o alta epoca, pe ulitele pietruite ale vechiului sat medieval, care ramine unul dintre locurile mele de suflet.
Si, bineinteles, intrucit o imagine valoreaza cit o suta de cuvinte, sa va si arat despre ce am vorbit…
Postări
1 comentarii:
minunat
Trimiteți un comentariu