Sfirsit de vara - sfirsit de viata

Am lipsit ceva de timp din blogging. A fost o vara frumoasa, cu locuri frumoase, cu oameni frumosi, cu amintiri minunate, cu mii si mii de fotografii. M-am indragostit din nou. Am stat de vorba cu vintul si i-am admirat pe Alifantis si Andries in duet la Folk You in Vama Veche, am mincat icre proaspete in 2 Mai si suberec la Constanta, am bolborosit cu Vulcanii Noroiosi, am mincat gulas si papricas in Secuime, am admirat superbul lac Sfinta Ana, am fost coplesit de maretia Cheilor Bicazului, am aflat legenda Lacului Rosu, am gasit linistea in dulcele grai bucovinean si m-am desfatat cu placinte "poale-n briu", m-am recules in minastirile din Moldovita si Sucevita, am alergat veverite in Vatra Dornei, am purtat clop morosenesc in Pasul Prislop, am petrecut citeva nopti ca in Muzeul Satului intr-o pensiune superba din Maramures, am reconstituit istoria comunismului in muzeul din Sighet, am ris in fata mortii in cimitirul din Sapinta, m-am minunat in fata manastirilor de lemn din Birsana, am inconjurat lacul Mogosa, am baut o limonada la Cluj, am ratacit prin Cheile Turzii, am poposit in inima Apusenilor, am vazut urmele de ursi in Pestera Ursilor si am inghetat in Ghetarul Scarisoara, am fost impresionat de eforturile unui om simplu de a crea un muzeu la Chiscau, m-am ascuns de potera in pestera precum haiducul Ionele, am rememorat nasterea Romaniei in Alba Iulia, am descoperit ca eternitatea s-a nascut la tara in Marginimea Sibiului, am respirat aerul tare de Paltinis, am fost mindru ca Sibiul e capitala culturala europeana a anului 2007 si am alergat printr-un labirint de traditii, obiceiuri si cultura, udat cu bere si limonada in frumosul oras din inima tarii, am vazut alaturi de Jules Verne Castelul din Carpati, la Hunedoara, am umblat printre ruinele Sarmisegetuzei, am trecut muntii prin Defileul Jiului, am sarutat sub Poarta Sarutului si am stat la Masa Tacerii, an contemplat Coloana Infinitului, am fost coplesit si de maretia Cheilor Sohodolului, m-am recules la minastirea Tismana, am cautat frumusetea anilor interbelici in Herculane, am vazut Dunarea fierbind in Cazane si chipul lui Decebal sculptat in piatra. Iar dupa 2 saptamini de vis si 3.500 de kilometri m-am intors acasa, mai sarac poate material, dar mult mai bogat sufleteste, si cu retina plina de un impresionant sirag de locuri frumoase, obosit dar fericit, iar cind timpul imi va permite voi incerca mici descrieri ale fiecaruia din aceste locuri.

Dupa o saptamina de munca, am simtit nevoia sa ma regasesc, sa ma odihnesc, sa-mi caut linistea. A fost un imbold interior, care vroia parca sa ma pregateasca pentru momentele grele ce vor urma. Si cum sufletul meu isi poate gasi linistea doar pe malul marii, am fugit din nou in Vama, sa culeg a unsprezecea scoica, sa tainuiesc cu valurile si cu pescarusii, sa ma uit pe mine pe nisipul de-acum rece si sa chem soarele sa iasa din nou si din nou din mare.

A venit timpul sa ma intorc, si am facut-o trist, presimtind parca ceva. Am venit acasa, dar caldura de acasa era inlocuita de o atmosfera apasatoare. Nori negri se invirteau pe deasupra, iar linistea era cea de dinaintea furtunii.

A doua zi s-a intimplat. Ziua a inceput trist. Pe banda de la Realitatea am citit ca s-a stins cea mai mare voce a lumii - Luciano Pavarotti. Deja devenisem nelinistit. Nu mai intru in alte detalii. Joi 6 septembrie, la ora 17.15, tata s-a stins din viata in spitalul Matei Bals, dupa ce il dusesem la prinz acolo pe picioare, pentru un control de rutina si un RMN. Ne-am dus acolo cu el si ne-am intors fara. Un complex de probleme de sanatate (fara ca vreuna sa para sau sa fie atit de grava), dublate de incompetenta si indolenta unor asa-zisi medici au facut ca ziua de joi sa fie ultima pentru el, iar inima lui sa nu poata face fata eforturilor la care a fost supusa acolo. A tusit de 3 ori si a adormit. Pentru totdeauna. Cu mine si cu mama de fata. Nu pot sa va spun expresia de pe chipul mamei mele atunci cind am fost nevoit sa-i spun ca, oricit de mult au incercat sa-l resusciteze, lupta a fost zadarnica si el ne-a parasit. Poate nu a fost chiar tatal perfect, poate nu tineam la el suficient de mult ca la un parinte, dar judecatorul vietii si faptelor lui nu puteam fi eu. Parintii nu ti-i alegi, ci ti-i da Dumnezeu si tu ai datoria sa fii un bun fiu, sa-i respecti si sa-i ajuti atunci cind neputinta ii biruieste. Totusi, parca mintea mea nu poate cuprinde moartea. E drept ca pe masura ce trece timpul, incepe sa-i apese durerea de oase, parca si tusea le e uneori enervanta, parca uneori se misca prea incet sau iuteala gindului nu mai e ceea de cind erau tineri, dar in mintea mea exista o lege nescrisa: "parintii sunt nemuritori". Buni sau rai, ei trebuie sa fie aici pe pamint. Ei sunt radacinile mele, ei sunt cei care m-au ajutat sa fac primii pasi. Ei sunt aripile care m-au ajutat sa ma inalt in zborul meu prin lume si prin viata. Ei ma ajuta sa ma ridic cind cad si sa merg mai departe. Nu am fost prea apropiati, dar intre parinti si copii nu e loc de suparare sau orgolii. Durerea s-a lasat peste noi, si am ramas in viata asta doar doi - mama si cu mine, sa avem grija unul de celalalt, sa ne sprijinim si sa incercam sa ne invatam unul pe celalalt ca viata trebuie sa mearga mai departe.

Sfirsitul de vara a venit trist, a inchis un capitol frumos al vietii mele, dar nu s-a multumit cu atit, si a inchis si o viata intreaga. Nu e cinstit, era inca tinar, nu avea inca 65 de ani, mai avea mult de trait. Si dincolo de toate, imi rasuna obsesiv glasul mamei: "Si ne facuseram atitea planuri, abia astepta sa te insori si tu, si noi sa iti crestem copiii, sa avem si noi nepotei..."

La revedere, tata ! Dumnezeu sa te odihneasca in pace !
As vrea sa inchei cu o rugaminte: daca sunteti binecuvintati sa mai aveti parinti pe linga voi, la distante mai mici sau mai mari, incercati sa petreceti ceva timp cu ei. Mergeti la masa, iesiti la o plimbare in parc, duceti-i la pescuit, fugiti intr-o zi de week-end pina la padure sau la munte. Faceti asta pentru ei, pentru voi si pentru noi, cei care nu am facut-o suficient atunci cind se putea.

Si inca un lucru: fiti blinzi cu persoanele iubite, oricit de fiare ati fi cu ceilalti.