File de vacanta 10

La citiva kilometri de Biertan se afla un alt sat de sasi – Richis. Denumirea satului vine de la Reichdorf (“satul oamenilor bogati“) si a fost cindva un mare centru viticol. In mijlocul satului este situata biserica fortificata care dateaza din secolul XIV. Am fost avertizat inca din Biertan ca ar fi bine sa il gasesc pe curatorul bisericii, altfel vizita in Richis nu ar avea nici un farmec. Mi s-a spus ca acesta este cel mai bun ghid de biserici din toata zona. Plin de curiozitate, am avut noroc. In biserica am dat de Herr Johann Schaas, care ne-a fost gazda si ghid pentru mai bine de o ora, in care ne-a introdus in timpuri trecute, pe cind familiile din Richis erau bogate si falnice, si in povesti despre biserica sa. Omul mi s-a parut intr-adevar extraordinar. Un sas batrin, dar plin de energie, de viata, de bucuria de a trai, de entuziasm, de bucuria ca stie atitea lucruri despre acel loc, dar mai ales ca poate sa ti le impartaseasca si tie, turist ratacit in satul uitat de timp. A vorbit despre motivul gotic al figurilor grotesti de oameni raspindite in interiorul bisericii si, la sfirsit, mi-a spus sagalnic ca nu a terminat de desertat sacosa cu povesti, dar mai pastreaza si pentru altadata, ca sa ma convinga sa ma mai intorc acolo.
Cu un talent de orator inascut, batrinul sas, hitru, intelept si simpatic, isi incepe povestea despre biserica – care a fost construita in secolul XIV in etape succesive, si care are citeva aspecte care o fac unica la noi in tara. Poarta adaposteste semne de penitenta – sute de gauri facute de-a lungul vremii de enoriasii ce trebuiau sa invirta cu degetul in piatra pentru fiecare dintre greselile facute.
Biserica are multe comori. Pe linga cele stiute – altarul, intregul portal sau cimitirul, am mai aflat citeva povesti interesante, dintre care cea mai fascinanta mi s-a parut povestea omuletului verde (Grunemann).
Am aflat ca vechea biserica a fost cindva de rit catolic, iar dupa reforma lutherana s-a incercat acoperirea oricarei urme ce ar fi dat de banuit cea mai mica legatura cu vechiul rit. Picturile si sculpturile au fost ascunse, iar biserica a capatat sobrietatea unui lacas de cult evanghelic. In secolul trecut, a inceput restaurarea bisericii si au fost gasite urmele vechii biserici. Ghidul nostru ne arata, plin de mindrie, cele mai interesante piese din biserica: figurile gasite chiar de el, omuletii verzi “Grunemann“. Acesta era un personaj din mitologia celta, care sta ascuns vederii omului de rind, si numai cei avizati il pot vedea, ascuns fiind prin diverse cotloane, in aranjamente de frunze impletite. Dupa ce ii vedem pe aproape toti omuletii, pentru a-l vedea pe ultimul trebuie ingenuncheat cu penitenta – doar astfel acesta aratindu-se vederii.
O alta legenda este cea a statuii Sfintului Ioan din altar, care era sculptat atit de in detaliu incit i se vedea foarte bine organul sexual, ceea ce a determinat diverse senzatii tari printre femeile din sat, care se bateau pe locurile din primele rinduri la slujbe, iar solutia aleasa pentru a indeparta ubicuitatea a fost aceea de a-l mai imbraca pe sfint cu inca o haina, pentru a putea permite femeilor sa se concentreze la slujba.
Biserica evanghelica din Richis este uin amplu monument de arhitectura gotica, o adevarata comoara a patrimoniului national, prezentind o importanta deosebita pentru istoria artelor, atit din punct de vedere al arhitecturii cit si al sculpturii. Cel mai insemnat element sculptural il reprezinta amplul portal de vest al basilicii – una dintre capodoperele sculpturii gotice din Transilvania.
Am plecat din Richis cu bucuria de a-l fi intilnit pe Herr Schaas, de a-mi fi incarcat sacosa de povesti fascinante, cu dorinta de a reveni pentru a auzi si alte povesti ale sale, dar si cu o mare parere de rau.
Cu mare tristete in suflet am constata ca România nu a reusit sa umple golul lasat de sasi nici dupa 20 de ani. Daca dupa caderea Zidului Berlinului si a lui Ceausescu, marea majoritate a sasilor au plecat in Germania unita, in cautarea unei vieti mai bune, acum putini s-au mai intors aici. Satele sasesti din Transilvania sunt aproape goale. Casele, cindva dichisite, stau sa casa, iar din curtile sobre ale nemtilor de odinioara, acum auzi vorbindu-se doar tiganeste. Iar daca strabati Podisul Transilvaniei la ceas de vara, cautind radacinile natiilor care au format cultura si civilizatia acestui tinut, nu o sa-i mai gasesti pe nemti. Plecind din Richis spre Mosna, am intrebat o familie de tigani dintr-o caruta care este drumul si cu greu am reusit sa comunicam in româneste. Iar tiganizarea zonei am remarcat-o, cu mare tristete, si la Viscri, si la Biertan, si la Malincrav, si la Mosna, si chiar si in alte vizite la Sighisoara. Asa ca, daca mai vreti sa mai vedeti ceva din satele sasesti, atit cit a mai ramas, ca si traditii, cultura si civilizatie, mergeti acum. E trist, insa se intimpla: se incheie o etapa, sasii dispar, in locul lor casele ramin pustii si sunt ocupate de tigani. Deja, procentul sasilor a ajuns sub 10% si e in continua scadere, asta nemaivorbind de satele care au cazut deja sub stapinirea tiganeasca. Graficele demografice din aceste zone arata infiorator. Daca in 1930, in România traiau aproape 750.000 de etnici germani, in 1989 mai ramasesera circa 260.000, iar datele recensamintului din 2002 arata ca mai existau 60.000 de germani in România. Iar acum, la sfirsit de 2009, se pare ca cifra ar fi mult mai mica. Si in locul lor s-au inmultit tiganii…

Dar, ca sa revin la lucruri mai frumoase, iata fotografiile din Richis: