Din nou vama in mai

Simbata 26 mai... 35 de grade la umbra in Bucuresti (parca asta trebuia sa se intimple prin iulie, dar se pare ca nici anotimpurile nu mai sunt ce erau odata...). Ora 14.30. La 15.30 trebuia sa ajung la aeroport, sa duc niste prieteni foarte buni. Si totusi ce-ar fi daca ? Hmmm... cred ca nu ar fi o idee atit de rea... E prea cald, e mult prea cald. Te topesti sub soarele nemilos de mai. Dupa 5 minute de stat la soare iti doresti sa gasesti cel mai apropiat dus. Si totusi, cred ca exista o alternativa... Orasul e superaglomerat si pina la Otopeni fac exact o ora, dupa interminabile asteptari si blocaje in trafic (dar parca astea trebuiau sa se intimple doar in timpul saptaminii... sau nici week-endurile nu mai sunt ce erau odata ?)

"Drum bun!", "Aveti grija de voi!", "Sa-mi aduceti si mie un magnetzel !"... Si cei doi dispar pe usa de la intrarea aeroportului... Drumul inapoi. La un moment dat, soseaua de centura si un indicator "A2. Autostrada Soarelui". Ce-ar fi ? Semnalizez si fac dreapta. Fac plinul, ma tirasc jumatate de ora printre nenumarate tiruri si intersectii fara prioritate. Este fix ora 16 si intru pe autostrada. Piciorul apasa instinctiv pe pedala de acceleratie, acul vitezometrului urca usor... 100... 120... 130... 140... 150... 160... Cred ca e suficient, nu sunt un mare vitezoman (sau am fost si mi-a mai trecut... prefer varianta mai safe). Si totusi, drumul e liber, detectorul de radar tace cuminte lasindu-ma sa inteleg ca la ora asta Politia Romana are cu totul alte treburi decit sa masoare viteza soferilor intirziati de pe Autostrada Soarelui. Asa ca incerc pentru citeva minute si 190... Kilometrii zboara unul dupa altul, Fundulea... Lehliu... Drajna... Fetesti... imi amintesc de vremurile fara autostrada cind faceam 2 ore si mai bine pina la Fetesti. Il sun ca de obicei pe Horica "Alo ? Ba ! Sunt la Fetesti, ba ! Pe autostrada, da !". Ies din Cernavoda la exact o ora de la intrarea pe autostrada. Drumul pe dealurile si colinele Dobrogei e neobisnuit, dar relaxant de gol si, pe nesimtite, apare vaporul lui Mazare si am intrat in Constanta. Din nou trec prin Eforie si vad marea in stinga si lacul in dreapta si imi propun din nou sa ma opresc cindva pentru un apus de soare pe malul lacului. Se duce si batrinul Costinesti, ajung si in 2 Mai, mai animat decit cu 2 saptamini in urma. Si... e timpul pentru Vama Veche... Ca de obicei, masina ma poarta singura incolo, in stinga este marea, miroase a mare, a nisip si a scoici. Intru in Vama si masina se opreste cuminte chiar in fata la Mariana - gazda mea de ani de zile. Din nou in Vama si simt ca exact asta trebuia sa fac. Ma simt exact ca in melodia cu "Vara asta"... "M-am saturat de patul meu de acasa / Cearsafurile nu imi mai zimbesc... Si atuncea ies afara / E vint si este vara / si ceru-mi spune <>... Acuma stiu ca marea ma asteapta... / Nisipul ma va saruta si el / O scoica o sa ma zgirie in mana dreapta / Algele o sa ma gidile nitel... <> Si iar e vant afara si marea o sa ma doara..." Iar Mircica, in dreapta mea fredoneaza si el: "Acuma tin o bere-n mana (si o beau)/In stanga mea conduce cineva". Dar important e ca am ajuns si poate, cine stie, chiar vara asta o sa ma indragostesc...

Ca de obicei Mariana bea o bere cu noi si depanam povestile ramase de depanat din ultimul an de cind nu ne am mai vazut, aflam ca preturile la terenurile din Vama au ajuns la fel de astronomice ca si in Bucuresti, aflam ca din ce in ce mai multa lume prefera Bulgaria atit din punct de vedere turistic, cit si imobiliar, povestim despre Balcik. Si incet, incet se face seara. Mincam. Ajungem la Stuf... Acolo... o mare de oameni. Incredibil, e totusi mai ! Si totusi... nici o legatura cu cle citeva zeci de oameni de acum 2 saptamini. Acum sunt citeva sute bune. Multi copii, berea Burger la 2 litri fuge dintr-o mina in alta si deja citiva incep sa cedeze... Oare asa trebuia sa fie ? Oare copiii astia au vreo idee despre ce era Vama inainte ? Sau e doar un loc unde se bea ieftin si e multa lume, asa ca distractia e garantata ? Sunt sigur ca 80% din ei sunt ori din Constanta ori din Mangalia, si imi amintesc povestile anilor '60-'70 cind intelectualitatea din Bucuresti alegea 2 Mai, iar intelectualitatea din Ardeal alegea Vama, iar la iesirea din Mangalia nu erai lasat sa treci decit daca prezentai buletinul... S-au dus demult vremurile alea si acum Vama e napadita de acesti "oameni noi". In fine, la Stuf lumea e foarte pestrita si astept totusi sa vina vara si sa se mai decanteze, sa existe si Expirat, B52, Club A (si sper sa dispara monstruozitatea de Bavaria care dupa parerea mea nu are ce cauta de nici un fel in Vama). Si totusi nimeni si nimic nu-mi poate lua placerea de a asculta o muzica buna pe malul marii si de a dansa descult in nisip. Mai apar oameni noi, schimbam vorba si povesti, mai dansam, mai povestim, mai bem un whisky si incet-incet se lumineaza.

Desi e innorat, se pare ca in fine o sa am parte de primul meu rasarit pe anul asta. Si bineinteles, in fata la Ovidiu. E aproape 5.30, a ramas putina lume, in stinga mea sunt citiva care dorm direct pe nisip de vreo 2 ore... Si deodata din difuzoare incep sa se auda inconfundabilele acorduri de Bolero. Mi se face pielea de gaina, de emotie... Ma uit la mare si culorile se schimba intr-un ritm uluitor si fascinant. Ce bine ca mi-am luat baterii noi la camera ! Totusi, oare va iesi din mare ? Pare ca norii sunt mai puternici. Asist la o lupta, iar cerul e ba roz, ba portocaliu, ba albastru, ba violet. Imi doresc ca toti cei dragi mie sa poata fi cu mine in momentul asta si sa poata vedea minunea. Stiu ca soarele rasare in fiecare zi, dar fiecare rasarit pe care l-am vazut a fost altfel. Doar Bolero-ul e la fel, 15 minute in care uiti de tine, in care flautul, clarinetul, tromboanele, saxofoanele si toba te poarta pe niste carari numai de ele stiute si imaginatia si visele tale ajung in colturi negindite... Iata ! Soarele a invins si iese dintr-un nor, la orizont.. Nu a iesit din mare si pozele nu vor fi la fel de clasice, dar frumusetea luptei nu poate fi povestita in cuvinte. Totul e rosu acum si stiu ca a inceput o noua zi, ca viata merge inainte si ca trebuie sa ne bucuram de fiecare moment al ei. Si sunt fericit ca am vazut acest superb rasarit, imi pare atit de bine ca am evadat si am facut iesirea asta spontana. Acum a devenit portocaliu si 5 minute mai tirziu e din nou violet. O ultima gura de bere si e timpul de culcare, din pacate duminica inseamna si condus 275 km inapoi...

Duminica la prinz... Soare, nici un nor pe cer, multa lume leneveste pe plaja sau sub acoperisul de stuf al terasei de la Ovidiu. Eu am chef de plimbare. Si vreau sa admir marea, eterna mea iubire. Este o mare linistita, aproape fara valuri. Ici-colo cite o mica creasta inspumata se sparge lenes. Apa e aproape caldutza. Plec inspre sud si merg pe plaja pina in capat. Spre sfirsitul drumului, gasesc din ce in ce mai multi maci. E absolut superb, nu am mai vazut niciodata maci pe malul marii. Din nou camera incearca sa surprinda momentul. Este superb, macii dau din capul lor rosu in ritmul brizei usoare care adie, iar linga ei este nisipul, apoi marea. Culeg o scoica, si imi propun ca de acum inainte sa ma intorc cu cite o scoica de fiecare data cind ajung in Vama. E superb, e liniste, se aud doar valurile... Atit de frumos si din pacate atit de efemer... In citeva saptamini Vama va fi iar calcata in picioare de mii si mii de oameni, urletele, manelele si copiii plingind dupa lopatzica vor constitui coloana sonora a unui film care pentru mine incepe cu Bolero. Nu pot decit sa ma bucur de aceste momente, sa stau apoi si la Stuf - locul unde s-a nascut nemurirea si sa admir marea... plaja... Vama... Ca de obicei, Ovidiu imi face un cocktail in stare sa te trezeasca din cea mai crunta mahmureala. Si incet-incet se face tirziu si gindul la ziua de luni ma face sa plec. A mai trecut un week-end, dar a trecut frumos, a insemnat maci si Bolero.

Masina merge lin pe autostrada, iar kilometrii fug unul dupa altul descrescator... Km 150... Km 80... Km 15... si am ajuns inapoi... Visul s-a terminat, capul la fund, miine e luni si incepe o noua saptamina de munca. Dar macar va incepe cu o alta stare de spirit. Am vazut rasaritul ! Si mi-e dor de Vama !