Transfagarasan

O noua zi de vineri de vara... Gindurile imi umbla brambura, la suberecul din Vama, la scoicile culese pina acum si la macii care s-au scuturat, la rasarit, la algele care sper sa fi disparut... Da, vreau la mare, dar nu am cu cine sa merg. In timp ce navighez pe net prin revista presei economice si nu numai, citesc ca fapt divers ca s-a deschis Transfagarasanul. Imi aduc aminte ca toata primavara mi-am dorit sa ajung acolo sa vad hotelul de gheata, si mereu a intervenit cite ceva :( In fine, imi promit ca oricum o sa ajung anul asta si pe acolo, dar acum vreau la mare !

Trece ziua, seara ies la o Silva Bruna la Pardon si incerc sa-l conving pe un amic ca daca plecam simbata dimineata, va fi exact ce trebuie. Prognoza meteo: 35 de grade in Bucuresti. Nu pot sa stau ! Ora 21. Suna telefonul. Amicul Bobo. "E concert la Sibiu, festivalul Artmania, o parte din gasca e deja acolo si parca am merge si noi, dar nu stim. Si daca mergem, vrem pe Transfagarasan. Ce zici ?". Hmm, suna bine, dar cer timp de gindire. Daca totusi plec la mare. La ora 22 sun inapoi, hotarit: "Transfagarasan ? Suna bine !". Amicul isi cam pierduse din entuziasm. Eu: "Hai, mi-ai inoculat microbul, hai sa o facem. Nu ne place, ne intoarcem". Deal done. Mai beau citeva beri si fug acasa sa ma odihnesc, ca, deh, am promis ca imi asum si rolul de sofer.

Simbata. Ora 11. Orasul deja arde, e sufocat de gaze de esapament, asfalt si beton. Ne tirim spre autostrada. Trecem prin Pitesti, ne oprim la Curtea de Arges, sa ne reculegem la Manastirea ridicata de Neagoe Basarab in 1517, care a dat neamului nostru frumoasa legenda a Mesterului Manole, care a ingropat-o pe Ana la temelie pentru ca ceea ce construia ziua sa nu se mai prabuseasca noaptea. Foame, gasim un restaurant sirbesc si descoperim deliciile bucatariei vecinilor din sud-vest. O luam incet-incet din loc. Ajungem in cheile Argesului, care si-a facut drum ferastruind peretii inalti, muntosi si pe un pinten stincos se zaresc ruinele cetatii Poienari, atribuita de traditie domnitorului Vlad Tepes. Am urcat acum vreo 5 ani acolo si e superb, dar cele aproape 1.500 de trepte par acum usor cam multe pentru plaminii mei de fumator inveterat. Dupa citeva serpentine, intram intr-un tunel.

Iesim din tunel. Barajul Vidraru. Impunator ca intotdeauna. In stinga, lacul proiecteaza imaginea muntilor din zare si se asorteaza imperial cu padurile de brazi care il inconjoara. In dreapta e haul. Si o masinarie ciudata, pe care nu o mai vazusem pe acolo. Ma apropiu si vad ca este o platforma de bungee-jumping, cu o adincime de 166 de metri. Wow. Nu stiu de ce, dar oricit as iubi eu adrenalina, parca nu ma vad sarind de la inaltimea aia. Efectiv nu ma imaginez sarind in gol de acolo. Desi sunt sigur ca are fun si adrenalina. Oricum, locurile sunt superbe, cladirea de inaltimea unui bloc cu sase etaje parca ma invita sa urc, dar e cam tirzior asa ca refuz. Statuia energeticianului cu cele doua fulgere in miini strajuieste maiestuos imprejurimile ca un imens om de tinichea. Apele verzui ale lacului imi aduc pentru un moment aminte de mare. Vad hotelul plutitor si imi propun ca odata sa imi petrec o noapte in el, sa dorm pe apa si nu pe pamint, la fel cum am facut-o si in Delta. Sunt sigur ca senzatia e la fel de intensa. Citeva priviri aruncate in zare, spre muntii din departare, din masivul Fagaras, locul spre care ne indreptam noi.

Lacul Vidraru e un lac de acumulare creat de barajul Vidraru pe riul Arges in 1965. Constructia barajului a durat mai mult de 5 ani. In cifre inseamna 42 km de galerii subterane, 1.768.000 metri cubi de roca excavata, 930.000 metri cubi de beton turnat, 465.000.000 metri cubi volum total, 870 de hectare suprafata si 14 km lungime, locul 5 in Europa, 166 metri inaltime si 307 metri lungime. Constructia se sprijina pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru. Turbinele si generatoarele electrice ale hidrocentralei asigura o productie de energie, intr-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an. Lacul s-a incadrat superb in peisajul natural al zonei, parind a fi de cind lumea acolo. Conturul dantelat al lacului e marcat de soseaua care il inconjoara.

In timpul regimului comunist, accesul in zona era de multe ori restrictionat deoarece veneau Ceausestii, in special la cabana Valea cu Pesti, cabana de suflet a lui Nicu Ceausescu, care venea deseori cu prietenii la niste chefuri monstru. La 1560 metri altitudine este cabana Capra, deasupra limitei golului alpin, intr-un cadru superb si pitoresc, si unde Nicolae Ceausescu venea la vinatoare de capre negre. Chiar pe malul lacului este cabana Cumpana, care are si un camping si se afla tot intr-un cadru pitoresc, e un loc unde turistul vine ca la mica mare de la munte.

De la baraj sunt doua variante: ocolit lacul prin stinga, prin tunelul de linga baraj si pe la cabana Cumpana, dar nu am incercat niciodata drumul asta pina acum, poate pentru ca e neasfaltat, sau prin dreapta lacului, unde deja ne aflam pe Transfagarasan. De fapt "Drumul peste Fagaras", rezultatul unei sume intregi de eforturi concretizate in cifre care probabil depasesc chiar si imaginatia unui constructor profesionist, incepe in comuna Arefu, din "umarul sting" al barajului Vidraru si se termina la intersectia cu DN1, in Cirtisoara, avind 91,5 kilometri lungime. Prin derocari s-au dizlocat si manipulat nu mai putin de 3 milioane de tona de stinca. S-au executat terasamente in volum de 1,5 milioane metri cubi, 830 de lucrari transversale, din care 27 de viaducte si poduri si 290 mii metri cubi de zidarie. Drumul cel mai spectaculos din tara asta, care trece pe la peste 2000 m altitudine peste muntii Fagaras, strabatind masivul de la nord la sud prin trecatoarea Bilea (desi trebuie neaparat sa ajung si pe DN 67C sau Transalpina, care inteleg ca e foarte putin cunoscuta, foarte izolata, dar care ofera niste peisaje mirifice si e mult mai spectaculoasa), practicabil doar 3 luni pe an, de la topirea ultimei zapezi in iunie pina la prima zapada din septembrie. In perioada in care crestele muntilor nu sunt acoperite cu zapada si nu exista riscul de avalanse, Transfagarasanul isi ofera privelistile superbe tuturor celor care iubesc muntele si peisajele frumoase. Spre deliciul meu, drumul spre Bilea inca mai e presarat cu ghetari si troiene de zapada ramase de la ultima ninsoare din aprilie.

Sunt atit de multe de spus despre Transfagarasan. Am aflat ca s-a nascut in acelasi an cu mine, in 1976 si a fost construit numai in 4 ani (cred ca acum ar dura 400 de ani pentru a construi ceva asemanator, daca 35 de km de autostrada la cimpie au durat 5 ani). Drumul era considerat un drum de importanta strategica. De fapt scopul lui Ceausescu a fost de a folosi soseaua pentru a trece Fagarasul cu tancurile in cazul unei invazii "rosii" sau "hortiste" pentru a apara Transilvania si a-i lua prin surprindere pe "inamici". Peste 30 de soldati si-au pierdut viata in aceasta munca sisifica.
Partea de pina la Bilea, cea aflata sub jurisdictia autoraitatilor din Arges, se carcaterizeaza printr-un drum infect, unde iti poti rupe masina foarte usor. Parca totusi e ceva mai bine decit anul trecut, in sensul ca au mai peticit pe ici pe colo... Semnele unei furtuni de creasta se vad undeva la mijlocul drumului, suvoaie de apa ce coboara de pe munte au blocat drumul cu noroi, crengi de copaci si tot ce au mai prins si maturat in drumul lor, asa ca asteptam rabdatori un escavator care degajeaza drumul. Restul gastii e la Bilea si aflam ca au plecat de acolo din cauza unei ploi care nu dadea nici un semn ca s-ar mai opri. Nici cu parapanta nu s-au putut da... Incepe si la noi ploaia, dar se pare ca e dupa sufletul omului - in 3 minute se termina... Ne-au stropit doar citeva picaturi de ploaie.

Trecem de portiunea de padure si vedem crestele inzapezite. Am ajuns la Piscu Negru. Ajungem in portiunea mea favorita si bucata cea mai spectaculoasa - zona de pasune alpina. Drumul in trepte foloseste serpentine in ac de par si rampe de pina la 10%, fiind o provocare pentru orice masina (fosta mea batrinica Nova si-a dobindit titlul de masina doar dupa ce a reusit acum 4 ani sa ma duca pina la Bilea...). Drumul are mai multe tunele si viaducte decit orice alt drum din Romania iar peisajul este magnific. Odata ajuns aici, surprinzi o latura a Romaniei care depaseste tipicul frumosului. Este un tinut al splendorii si al privelistilor ametitoare, acolo, la imbinarea verdelui de iunie cu albul ultimei zapezi si cu turcoazul infinit al cerului. Romania vazuta de la inaltime. Mi-am dorit o viziune cu totul speciala, asa ca voi conduce artistic... mai merg citeva sute de metri, ma mai opresc sa admir superbitatea muntilor din jur, sa mai fac o poza si sa vad ochiurile de zapada aruncate peste tot. Soseaua se unduie dintr-o parte in alta, iar eu urc agale, ametesc pe serpentinele transfaragasene si ajung la marea de aer bleu, irizat, la vintul indraznet dar binefacator al Fagarasilor. La cascada Capra oprim si coborim ca si toata lumea, iarasi multe poze... Reusesc sa fac o poza cu masinuta mea avind pe fundal un munte de zapada...

Ajungem la tunelul dinainte de Bilea, cel in fata caruia trebuie sa faci stinga imprejur daca drumul e inchis. Are aproape 900 de metri si este tunelul crepuscular, in care intri intr-un anotimp si iesi in altul. Aici drumul strabate pe dedesubt culmea principala, suntem chiar sub virfurile Moldoveanu si Negoiu, cel mai inalt loc din Romania. Suntem sub acoperisul Romaniei. Tunelul nu e luminat artificial, are 4.4 metri inaltime, 6 metri latime si un trotuar de 1 metru latime. Aerisirea se face natural, datorita curentilor puternici de aer ce strabat tunelul. Intotdeauna cind ieseam din acest tunel, ajungeam intr-o cu totul alta lume, intr-un alt anotimp. Nivelele de temperatura de la cele doua capete ale tunelului sint foarte mari. Nu de multe ori se intimpla ca pe parte sudica a tunelului sa fie soare si 15-20 grade iar la iesirea din el, pe partea nordica temperatura sa fie sub 0 si sa ninga.

De data asta insa, surpriza... e cam la fel de senin, poate un pic mai frig, dar e prima oara cind ajung la Bilea si e senin, nu ploua, nu e ceata, pot sa stau afara si sa fac multe poze, caci ochiul magic al aparatului are materie prima din belsug. Zapada e multa iar iubitorii sporturilor de iarna se simt ca acasa. Vad un cuplu de schiori, un baiat cu placa si imi aduc aminte ca la Bucuresti sunt 35 de grade :) Peisajul pare desprins din filme, cu multa zapada si lacul rece si linistit. Si ce-ar fi mers o cana de vin fiert cu scortisoara, dar mai am de condus... Terasa cabanei iti da senzatia ca zbori intr-o lume de basm, atit de reala, incit parea imaginara...

Singurul lucru care nu imi place pe Transfagarasan sunt toti buticarii aia de la iesirea din tunel de la Bilea, care iti dau senzatia ca ai ajuns in bazar, nu la 2000 m altitudine. Cred ca ar fi cazul sa fie evacuati de acolo, sa lase zona libera pentru incintarea ochiului si a sufletului si sa-si mute bazarul la Bilea Cascada sau chiar la Curtea de Arges. Este o senzatie tare ciudata, atunci cind iesi din tunel, dupa ce ai urcat pe fata sudica numai prin gol alpin salbatic sa te trezesti dintr-o data in plin bazar. Cine are nevoie de porumb fiert, copt, prajit sau alte prostii sa si le procure din alta parte, nu din creierul muntilor.

Lacul Bilea este un lac glaciar, declarat monument al naturii si este unul dintre cele mai mari lacuri din Muntii Fagarasului, avand o suprafata de 120 hectare, o lungime de 360 m, o latime de 240 m si 11 m adincime. Lacul este situat la altitudinea de 2034 m, intr-un circ glaciar, fiind cuprins intre Defileul Oltului si poalele Muntilor Piatra Craiului.

Intrucit vremea a tinut cu noi, peisajele iti taie respiratia. Lacul e straveziu si rece. Apa limpede si linistita a lacului este o oglinda imensa si tot ce este in jur isi vede imaginea dublata in apa. Muntii cu zapada vin de sus si par ca se continua in lac. Cabana Bilea are si ea o sora geamana, dar intoarsa cu fundul in sus. Totusi reflectia fisiilor de zapada de pe stincile superbe este cu adevarat magnifica si nu poate fi exprimata in cuvinte. Trebuie sa fii acolo si sa vezi. Imi imaginez cum poate sa fie sa stai la fereastra cabanei si sa privesti in jur, sa contempli ore intregi fiecare coltisor din perimetrul vizual. Soarele straluceste si apune superb peste munte. Superbitatea locurilor ma duce cu gindul la un peisaj din Alpii elvetieni. Sau poate o statiune izolata de schi din Austria ? Un loc aproape de cer si categoric rupt din rai. Exista raiul pe pamint ? Daca da, probabil e aici, la Bilea. Si pentru ca a fost prima data cind Bilea m-a intimpinat cu soare si cerul de un azur visator este inflacarat de ultimele raze ale soarelui care apune, totul a fost superb, superb, superb... Ceea ce a prezentat natura in aceasta zi de mijloc de iunie a fost de ajuns pentru ca fiecare simtamint al meu sa fie la apogeul fericirii de a fi acolo. Peisajul inaltator si senzatia de libertate, in care parca iti vine sa te cateri pe stinci sa ajungi si mai sus. Stairway to heaven. E mirific.

La coborire, pe partea nordica (sau transilvaneana) a drumului... peisajul e si mai spectaculos... curbele in ac de par se succed una dupa alta, firele si stilpii de telecabina ne insotesc, iar in zare se vede insorit Ardealul. Nici nu iti dai seama la coborire cind ai ajuns la Bilea Cascada, desi mergi incet, pentru ca tenatia e foarte mare sa nu fii atent la drum ci la peisajele minunate din jurul tau. Fiecare colt de stinca si fiecare fir de iarba are povestea lui si o poate povesti celui care iubeste natura si muntele si farmecul si salbaticia zonei. Trebuie sa amintesc si cu aceasta ocazie diferenta imensa de calitate a soselei intre partea sudica si partea din Ardeal - exemplar intretinuta.

Din pacate timpul trecea si nu am putut zabovi atit cit as fi vrut in fiecare locsor care se cerea fotografiat pentru ca amintirea lui sa dainuiasca mai mult decit pe retina calatorului grabit, iar punctul terminus al expeditiei - capitala culturala europeana 2007 - Sibiu, era inca departe. Cu mult regret, asemenea copiilor care cu greu se desprind de la joaca, am parasit aceste colturi de rai , imbatati de aerul ozonat si de atita frumusete si am luat-o la drum, am trecut pe linga Vama Cucului, am intrat in frumosul sat Cirtisoara... si iata-ne la DN1... (despre Sibiu, intr-un blog viitor...)

Transfagarasanul e unic din orice punct de vedere... drumul, serpentinele, viaductele, cascadele, lacurile, stincile, peisajele. Odata ajuns in acest paradis nu-ti mai vine sa pleci, cu adevarat iti incarci bateriile cu multa energie si retina cu mult frumos. Iar cind in Bucuresti sunt 35 de grade la umbra si la numai 250 de kilometri e zapada multa si e frig, iar daca ai noroc de soare, poti obtine un bronz incredibil... Iar bucuria ochilor devine si incintarea sufletului, minunatia si salbaticia naturii te coplesesc si te pierzi in multimea de superlative, nereusind sa mai murmuri altceva decit "superb" si sa-ti promiti ca vei reveni cu prima ocazie. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din tara si este unul din putinele lucruri pentru care trebuie sa multumim epocii de aur si mult-iubitului conducator - ca s-a construit aceasta sosea, chiar daca cu mari sacrificii umane. Dar totodata cred ca este locul care l-ar face si pe Dumnezeu mindru de creatia lui. Maretia si semetia muntilor te impresioneaza extraordinar de mult... te uiti cu admiratie de jur imprejur si efectiv te trec fiori! Cat despre drum, Transfagarasanul, acesta serpuieste de-a lungul vaii, reprezentind parca victoria omului asupra unei naturi ce s-a lasat extrem de greu imblinzita si inca nu pe deplin... Iar natura merita vazuta cu ochii proprii, nu din reportaje sau bloguri, nu din poze (oricit de reusite ar fi ele) si nu din povesti.

"Calatorule , cind pasii te vor purta printre munti cu paduri de conifere si foioase, dealurile cu pasuni, finete si livezi de pomi fructiferi, cimpii, riuri repezi de munte, lacuri cu ape dulci si sarate, datatoare de sanatate, printre multe alte daruri cu care natura ne-a binecuvintat, poti sa poposesti multumit fiindca ai ajuns la noi, loc de interferenta dar si de unire, a drumurilor ce au legat provinciile istorice romanesti, spatiu de circulatie si asezare a valorilor materiale si spiritualitate, vatra de straveche cultura si civilizatie romaneasca."