File de vacanta 25

Mi-am continuat drumul si am ajuns in zona minastirilor Stinisoarei (zona unde se gasesc minastirile Slatina, Probota si Risca), zona care e aflata la intersectia dintre zona minastirilor bucovinene si a celor din judetul Neamt.
Am ajuns intii la minastirea Slatina, prima ctitorie a domnitorului Alexandru Lapusneanu, avind hramul “Schimbarea la Fata”, situate pe valea piriului Suha Mica, si care a intrat prin valoarea ei in rindul marilor ansambluri monahice ale Moldovei medievale. Numele locului si al minastirii vine de la un izvor din apropiere cu slatina (apa secata) care cu timpul a secat. Biserica este adapostita intre 3 dealuri, la 30 km de Falticeni, sub poalele Muntelui Stinisoara.
Legenda spune ca aici traia un sihastru care l-ar fi sfatuit pe domnitorul Lapusneanu sa zideasca o minastire pe locul unde crestea un paltin. Zidirea minastirii a inceput in 1553 si s-a terminat in 1564, fiind sfintita de catre Mitropolitul Grigorie in 1558. In ultimul sau an de viata (1568), Alexandru Lapusneanu s-a calugarit aici cu numele de Pahomie, ctitoria sa fiind construita si pentru a servi ca necropola domneasca.
Slatina m-a primit cu o liniste nefireasca, cu acoperisuri verde inchis si cu maicute misunind de colo-colo ca niste furnici.
Biserica minastirii Slatina este printre cele mai mari din Moldova, cu plan triconic alungit si potrivit traditiei arhitecturii moldovenesti. Are aspectul unei adevarate fortarete, remarcindu-se printr-o deosebita valoare arhitectonica si artistica.
Edificiul central al asezarii monahale este biserica, inalta, prelunga, cu proportii zvelt elegante – in care se intra prin 2 usi ale pridvorului. La ferestre si usile de intrare se observa elemente gotice. Turla prezinta ca particularitate ocnite la interior. Altarul, foarte spatios, este luminat de o fereastra mare asezata la rasarit. Biserica a fost cea mai luxoasa ctitorie musatina de pina atunci, in ciuda relativei simplitati a formelor arhitecturale si a plasticii fatadelor. Fatadele sunt tencuite, varuite si decorate cu firide.
Din complexul monahal mai fac parte Casa Domneasca, zidita dupa 1558, odata cu zidurile de incinta (de traseu patrulater, dar cu o neasteptata bombare in unghi obtuz spre est, cu creneluri inalte de 8-10 metri si de 2 metri grosime) si turnurile de colt (inalte si spatioase, avind de indeplinit functii de resedinta sau alte functii ale comunitatii – biblioteca, clopotnita, si nu doar simple posturi de aparare). In centrul curtii se mai pastreaza inca Trapeza (1561) – in fapt casa domneasca a lui Lapusneanu, construita dupa un plan simetric, cu o fatada impunatoare, lunga de 40 metri si fintina arteziana poligonala din lespezi de marmura (1591) – cu ornamente ce amintesc de Renasterea italiana. In fapt, intreaga arhitectura a Slatinei este inspirata din regulile edificiilor Renasterii, cu preferinte pentru dispunerea detaliilor dupa ritmuri regulate si in raport cu axe de simetrie.
Minastirea a fost construita cu mesteri pietrari bistriteni, alaturi de zugravul grec Stamatello Kontronas, iar constructia imbina elemente de arhitectura medievala traditionala cu elemente ale timpului nou, constituind cea mai importanta opera de arhitectura moldoveneasca de la mijlocul secolului XVI.
Pictura veche din secolul XVI, realizata de pictori necunoscuti din Moldova, s-a distrus din cauza incendiilor prin care a trecut biserica. Viata minastirii a fost framintata si dramatica, ca si cea a ctitorului sau. Splendoarea senina a minastirii avea sa sufere nenumarate vicisitudini, bogatiile ei fiind mult rivnite de inamici, argintaria fiindu-I topita de Despot Voda (1561), apoi fiind jefuita de mai multe ori, iar razboaiele, insotite de jafuri, arderi si distrugeri sunt tot mai frecvente. Minastirea a ramas pustie vreme de 40 de ani. Lucrarile de restaurare au inceput in 1823 si au durat pina in 1828, cind s-a repictat biserica. Tabloul votiv il prezinta pe Alexandru Lapuseanu cu familia. Frumos ornamentate si inscriptionate, lespezile funerare marcheaza mormintele domnitorului Lapuseanu, al doamnei Ruxandra, precum si ale celor 2 fiice, Teofana si Teodora.
Dupa jumatate de ora de plimbare, ma simt altfel. In fata mea, printre copaci seculari, se desfasoare o trista Alee a Eternitatii, drumul spre cimitir al celor trecuti in lumea cealalta.
Un loc care te indeamna la liniste, la descoperire de sine si la reflectie.
Chiar daca mai putin cunoscuta, Minastirea Slatina e la fel de veche si la fel de frumoasa ca si celelalte minastiri din zona si iata si dovada:

La circa 30 km de Falticeni, dupa un drum care nu credeam ca se mai termina, am ajuns la cea mai indepartata destinatie – satul Probota care gazduieste prima ctitorie lui Petru Rares, Minastirea Probota, ridicata de acesta in 1530, la confluenta Somuzului Mare cu Siretul din Podisul Falticenilor.
Locul fusese deja consacrat de o bisericuta din lemn, ridicata de Petru I (1398) si de minastirea “Sfintul Nicolae” ridicata de Alexandru cel Bun (1440), acum in ruina. Petru Rares allege noua minastire ca necropola domneasca, iar in partea de nord construieste o Casa Domneasca din piatra. Pina in 1550 ridica zidurile de incinta (groase de peste 1 metru si inalte de 6 metri), turnurile de aparare patrate, chiliile si trapeza, acestrea intregind ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenesti. Ruinele curtii domnesti sunt vizitabile, asa ca nu am ratat ocazia unei plimbari prin pivnita vechilor vestigii.
Numele minastirii este de origine slava, insemnind “Fratie”. Sfintul locas a fost ridicat sub indrumarea varului domnitorului, Grigore Rosca, ecumenul minastirii. Noua biserica pastreaza acelasi hram, al Sfintului Nicolae.
Edificiu monumental, armonios, cu o turla octogonala deasupra naosului, ferestre gotice inalte cu chenare din piatra cioplita si soclu largit in partea de sus (invitind la odihna si la reculegere), biserica este zidita in plan treflat, are peretii foarte grosi, o lungime de 32 metri si o inaltime de 28 metri. Firidele au fost la inceput pictate, dar astazi pictura nu se mai vede. Caracteristica pentru arhitectura Probotei este preferinta pentru detalii si profilatura de traditie gotica.
Biserica a fost pictata in intregime in exterior, in 1532. Fiind cea de-a doua biserica pictata la exterior din ciclul initiat de domnitor (care de-a lungul citorva decenii, intre 1530 – biserica Sfintu Gheorghe din Hirlau si 1547 – Voronet, a avut initiativa de a picta minastirile Moldovei la exterior, astfel 15 minastiri moldave fiind impodobite cu fresce de o rara frumusete), biserica Sfintu Nicolae nu beneficiaza inca de o deplina cunoastere a mecanismului de lucru.
Din pacate, pictura exterioara a fost compromisa in buna masura de-a lungul timpului, dar inca mai iese in evidenta eleganta desenului si transparenta culorilor. Pe fatada sudica se mai observa urme din vechea pictura, in timp ce pe peretele de nord au supravietuit doar medalioanele cu ingeri, situate chiar sub acoperis, care au fost protejate de acesta de intemperiile vremii.
Picturile din exteriorul bisericii palesc in comparatie cu cele din interior, care sunt absolut superbe, facind parte din cele mai deosebite de acest gen din Moldova.
Pictura interioara, datind din 1532 si restaurata de curind, a descoperit un program iconografic de exceptie, punctat pe alocuri de compozitii neobisnuite, intr-un grupaj de fresca unica in Moldova, ce impresioneaza prin maniera de executie. Artistii s-au ingrijit atent de detalii, chiar in conditiile unei game cromatice extrem de limitate. Culorile sunt calde, iar liniile sunt perfecte. Pictorii care au realizat lucrarea nu sunt cunoscuti.
In biserica se afla 21 de pietre tombale epigrafe, realizate intre 1464-1640, de o remarcabila valoare documentara si artistica, ce fac trecerea de la elementele decorative geometrice la cele accentuat vegetale. Peste mormintele lui Petru Rares si al sotiei sale Elena se afla lespezi din marmura, lucrate cu mare maiestrie.
Se pare ca hotarirea de a transforma minastirea in necropola domneasca i-a nemultumit pe calugarii din marile minastiri moldovenesti, care au subminat prestigiul Probotei, aceasta decazind pina in vremea lui Vasile Lupu.
Minastirea Probota este inscrisa din 1993 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO si, chiar daca este mult mai departe decit toate celelalte minastiri din zona, si presupune un ocol destul de mare pentru a o vizita, superbitatea ei, linistea sa si frumusetea picturilor sale interioare merita din plin atit acest ocol, cit si chinurile masinii pe drumurile pline de gropi si prin satele de tigani de pina acolo. Iata de ce: