Odata iesit din Suceava, am inceput lungul periplu prin arhipelagul minastiresc al Bucovinei. La 15 kilometri de Suceava, in satul Mitocu Dragomirnei, am gasit minastirea Dragomirna, vestita ctitorie a marelui mitropolit si carturar Anastasie Crimca, ce se inalta peste secole ca o marturie a zbuciumului trecutului moldovenesc, pentru iscusinta si dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri. Numele minastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tinarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti.
Dincolo de frumusetea peisajului, de neobisnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat este eleganta ciudata a minastirii, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o silueta unica prin proportiile si unitatea volumului.
Asezata intre blindele coline ale Bucovinei, minastirea Dragomirna se inalta intre ziduri de cetate, si infrunta inaltimile, in cautare de mai multa lumina in apropierea codrilor, oglindita maiestuos de oglinda lacului din apropiete. Prin vechimea sa si originalitatea stilului, prin eleganta si soliditatea formei, prin pitorescul dar si sobrietatea ei, trezeste admiratia si lasa o impresie totala, de neuitat. Ingusta ca o arca, de o inaltime halucinanta, biserica Dragomirna dezvaluie visul ctitorului de a inalta in acest ochi de poiana un monument fara asemuire.
Piatra de temelie a minastirii a fost pusa in 1602 de Anastasie Crimca, iar lucrarile de ridicare a minastirii au fost terminate in 1609, aceasta fiind sfintita la sarbatoarea pogoririi Sfintului Duh.
Complexul minastirii Dragomirna este compus din biserica mica (a schitului), biserica mare, zidurile de aparare, vechea cladire a egumeniei, cele 5 turnuri, chiliile si paraclisul.
Biserica minastirii, cu o alura monumentala, are o structura ingusta si alungita, fiind unica in România prin proportiile sale neobisnuite – este de departe cea mai inalta si cea mai strimta biserica intemeiata vreodata. Relatia dintre suprafata, latimea si inaltimea bisericii este neobisnuita, inaltimea de 42 de metri pina la turla fata de latimea de sub 10 metri ii da zveltete, chiar o eleganta iesita din comun. Biserica da impresia unei nave. Fatadele sunt construite din gresie galbena, dura. Peretii si boltile naosului si ai altarului sunt acoperiti cu picturi in fresca, iar peretii bisericii sunt decorate cu gravure din piatra. Popa Craciun, Maties, Popa Ignat si Gligorie au impodobit cu delicatete frescele cu elemente decorative imprumutate din miniaturile si din manuscrisele moldovenesti. Cel mai spectaculos element este turla bisericii (care acum din pacate era in renovare) – sculptata in intregime cu motive florale si geometrice de origine caucaziana. Monumentala, sobra, biserica Dragomirna impresioneaza prin contrastul dintre masivitatea zidurilor si dantelaria in piatra a turlei.
In 1627, in timpul domniei lui Miron Barnovschi, urmare a invaziilor din ce in ce mai frecvente ale ostilor turcesti si tatarasti, localul a fost inzestrat prin grija voievodului cu ziduri de aparare, care dau minastirii aspectul de fortareata. In cele 4 colturi se afla turnuri inguste de plan patrat.
Minastirea fiind acum de maicute, a trebuit ca peste pantalonii mei trei sferturi sa pun un fel de rochie/roba, care m-a facut sa ma simt precum un imperator roman. Pe mine personal m-a uimit interiorul. Nu cred sa mai fi vazut la vreo biserica interiorul impartit de scari si coloane. Lucrul acesta mi s-a parut ca ii da cladirii un aer de mare distinctie, parca ar fi fost palat.
Mi-a placut foarte mult si lacusorul din spate, in care se reflecta monumentala minastire. Sunt convins ca la rasarit si la apus aceste locuri arata intr-un anumit fel, din pacate eu am ajuns exact la amiaza asa ca nu am putut face nici o fotografie senzationala.
Linistea si pacea pe care le gasesti in aceste locuri plus minunata arhitectura a manastirii merita tot efortul de a merge de a o vedea.
Dincolo de frumusetea peisajului, de neobisnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat este eleganta ciudata a minastirii, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o silueta unica prin proportiile si unitatea volumului.
Asezata intre blindele coline ale Bucovinei, minastirea Dragomirna se inalta intre ziduri de cetate, si infrunta inaltimile, in cautare de mai multa lumina in apropierea codrilor, oglindita maiestuos de oglinda lacului din apropiete. Prin vechimea sa si originalitatea stilului, prin eleganta si soliditatea formei, prin pitorescul dar si sobrietatea ei, trezeste admiratia si lasa o impresie totala, de neuitat. Ingusta ca o arca, de o inaltime halucinanta, biserica Dragomirna dezvaluie visul ctitorului de a inalta in acest ochi de poiana un monument fara asemuire.
Piatra de temelie a minastirii a fost pusa in 1602 de Anastasie Crimca, iar lucrarile de ridicare a minastirii au fost terminate in 1609, aceasta fiind sfintita la sarbatoarea pogoririi Sfintului Duh.
Complexul minastirii Dragomirna este compus din biserica mica (a schitului), biserica mare, zidurile de aparare, vechea cladire a egumeniei, cele 5 turnuri, chiliile si paraclisul.
Biserica minastirii, cu o alura monumentala, are o structura ingusta si alungita, fiind unica in România prin proportiile sale neobisnuite – este de departe cea mai inalta si cea mai strimta biserica intemeiata vreodata. Relatia dintre suprafata, latimea si inaltimea bisericii este neobisnuita, inaltimea de 42 de metri pina la turla fata de latimea de sub 10 metri ii da zveltete, chiar o eleganta iesita din comun. Biserica da impresia unei nave. Fatadele sunt construite din gresie galbena, dura. Peretii si boltile naosului si ai altarului sunt acoperiti cu picturi in fresca, iar peretii bisericii sunt decorate cu gravure din piatra. Popa Craciun, Maties, Popa Ignat si Gligorie au impodobit cu delicatete frescele cu elemente decorative imprumutate din miniaturile si din manuscrisele moldovenesti. Cel mai spectaculos element este turla bisericii (care acum din pacate era in renovare) – sculptata in intregime cu motive florale si geometrice de origine caucaziana. Monumentala, sobra, biserica Dragomirna impresioneaza prin contrastul dintre masivitatea zidurilor si dantelaria in piatra a turlei.
In 1627, in timpul domniei lui Miron Barnovschi, urmare a invaziilor din ce in ce mai frecvente ale ostilor turcesti si tatarasti, localul a fost inzestrat prin grija voievodului cu ziduri de aparare, care dau minastirii aspectul de fortareata. In cele 4 colturi se afla turnuri inguste de plan patrat.
Minastirea fiind acum de maicute, a trebuit ca peste pantalonii mei trei sferturi sa pun un fel de rochie/roba, care m-a facut sa ma simt precum un imperator roman. Pe mine personal m-a uimit interiorul. Nu cred sa mai fi vazut la vreo biserica interiorul impartit de scari si coloane. Lucrul acesta mi s-a parut ca ii da cladirii un aer de mare distinctie, parca ar fi fost palat.
Mi-a placut foarte mult si lacusorul din spate, in care se reflecta monumentala minastire. Sunt convins ca la rasarit si la apus aceste locuri arata intr-un anumit fel, din pacate eu am ajuns exact la amiaza asa ca nu am putut face nici o fotografie senzationala.
Linistea si pacea pe care le gasesti in aceste locuri plus minunata arhitectura a manastirii merita tot efortul de a merge de a o vedea.
Mai departe, drumul m-a purtat spre Patrauti, un sat cu o rezonanta aparte in sufletul meu. Bunicii mei au copilarit aici, si este satul de care apartin eu si locul unde am incercat sa imi gasesc radacinile. Satul Patrauti, situat la 15 km de Suceava, a fost intemeiat in anul 1330 de un anume Patru, conform traditiei locului.Am ajuns usor la biserica cu hramul “Inaltarea Sfintei Cruci”, care a fost ctitoria de Stefan cel Mare in 1487. Am aflat ca aceasta biserica este cea mai veche biserica pastrata dintre ctitoriile lui Stefan, cea mai veche biserica ortodoxa monument UNESCO din România, cea mai veche biserica construita in stil moldovenesc si biserica cu cea mai veche pictura interioara si exterioara din Moldova. Impresionant.
Biserica este cea mai redusa ca proportii dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare si a fost singuta minastire de maici ctitorita de acesta, destinata in special ingrijirii ostasilor raniti in razboaiele purtate in preajma Sucevei. Stefan cel Mare a construit biserici in ultimii 17 ani de viata, iar disparitia nefericita a bisericii originale de la Putna si distrugerea bisericii din Milisauti au facut ca Biserica Patrauti sa fie azi cea mai veche biserica pastrate din cele ctitorite de Stefan. Pisania in limba slavona aflata deasupra portalului de intrare consemneaza: "Io Stefan Voievod, Domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a inceput sa zideasca această Minastire in numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13".
Biserica este construita din piatra bruta si inmanuncheaza elementele cele mai caracteristice ale arhitecturii moldovenesti – altar, naos si pronaos.
Urmele lasate de arme de asalt pe portalul de intrare ne arata istoria tragica a bisericii. Jefuita inca din secolul XVI, biserica a fost parasita in repetate rinduri. Din 1775 biserica a devenit biserica parohiala.
Pictura interioara, originala, uimeste prin scene de o deosebita frumusete, culoarea predominanta fiind ocru auriu, cunoscut sub denumirea de “galben de Patrauti”. Se remarca prin scena Plingerii, Cavalcada Sfintei Cruci si Tabloul votiv – in care Stefan cel Mare este reprezentat oferind biserica lui Isus Hristos.
Pictura exterioara se rezuma la fragmente din Judecata de Apoi realizate in secolul XV, descoperita in anii 1980. Biserica a fost pictata la exterior doar pe peretele de apus, in jurul portalului gotic de intrare. Scena se remarca prin monumentalitatea razboiului dintre ingeri si demoni in contextual judecarii oamenilor.
Supravietuind vremurilor, biserica Patrauti, cu forme architectonic blinde si calme, asezata pe malul piriului cu nume de fata (Patrauceanca), te indeamna la o comuniune intima cu cerul, cu dealul impadurit din apropiere, la poalele caruia odihnesc ostenii lui Stefan intr-un vechi cimitir.
Datorita formei originale de conservare, atit arhitectural cit si iconografic, biserica Patruati a devenit monument UNESCO in anul 1993. Obiectivul este unic prin pictura pastrata in forma sa originala, iar eforturile parintelui Gabriel Herea de a restaura aceasta bijuteria sunt de laudat. Iar daca mama parintelui se plingea ca la Patrauti nu vin turisti, linistea de aici este monumentala. Iar istoria bisericii iti este explicata chiar daca mergi singur, si iti este explicata superb.
In final, am stat un sfert de ora de povesti cu parintele, in incercarea de a afla mai multe despre istoria satului si de a-mi cauta radacinile pe aceste meleaguri, am vazut muzeul ”Casa preotului bucovinean”, realizat la initiativa si cu efortul financiar al preotului Gabriel Herea, o casa care reconstituie atmosfera de secol XIX si care adaposteste o bogata colectie etnografico-religioasa. Si mi s-a facut pielea gaina in momentul in care unul dintre batrinii satului si-a adus aminte de o ultima familie Covalschi din sat, care isi vinduse gospodaria cu citiva ani inainte, plecind in bejanie, probabil la oras.
Vizita la Patrauti a fost un drum initiatic pentru mine, o incercare de a-mi gasi radacinile si de a simti satul bucovinean asa cum este el si cum l-am mostenit eu prin singele inaintasilor. Si chiar daca nu am aflat nimic nou despre bunicii mei, am retrait citeva clipe de copilarie si am revazut imaginile lor, de oameni buni si blinzi, care m-au crescut si m-au invatat primele lucruri de pe lumea asta. Si sper ca acolo sus, sa fie mindri de mine si sa se bucure ca am poposit si pe tarimul copilariei lor, si sa ma calauzeasca si mai departe pe drumuri cit mai frumoase in viata…
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu