Dupa ce am parasit frumoasa tara a sasilor, am reusit sa gasesc un nou loc uimitor, plin de povesti, traditii si istorie. Departe de aglomeratia orasului, Rimetea este o asezare unica, cu un peisaj de povesti, aer de munte, verde de iarba si galben de papadie, albastru de cer senin si alb de nori cuminti.
Rimetea se afla in partea de est a Muntilor Apuseni - Muntii Trascaului, pe Valea Aiudului, intre Aiud si Turda, iar ca sa ajungi aici, iei ca reper inconfundabil semeata Piatra a Secuilor, trecind pe un drum plin de gropi, care aproape ca ma facuse sa ma razgindesc… Depresiunea e inconjurata de virfuri de 1.200 metri inaltime, pe care vegetatia aproape lipseste, peisajul avind un aspect selenar. Se spune ca aici soarele rasare de doua ori. Denumirea stincii provine de la faptul ca in secolul XIII secuii au salvat satul de asediul tatarilor si, drept recompensa, au primit cetatea de pe stinca. Rimetea a fost atestata documentra pentru prima data in anul 1257 cu numele Toroczko (Trascau), iar aici au fost colonizati mineri de origine germana, care apoi s-au contopit cu populatia maghiara. Populatia are astfel radacini atit maghiare, cit si austriece si germane, rezultind astfel un interesant mix de obiceiuri si traditii. Rimetea devine cunoscuta prin exploatarea si prelucrarea minereului din minele din jur, bogate in fier, aur, argint si cupru. Minerii de aici erau organizati intr-o societate, premergatoare breslelor, fiind prima forma de organizare profesionala cunoscuta in Transilvania. Inainte de aparitia industriei metalurgice moderne, Rimetea a fost cel mai important centru de prelucrare a fierului din Ardeal, ceea ce a asigurat bunastarea localitatii pentru o lunga perioada de timp. Roadele acestei stari benefice s-au concretizat intr-o serie de alte produse ale culturii populare, care au dus celebritate asezarii, precum: mobila pictata, unelte si ustensile casnice, un inegalabil port popular, cusaturi si broderii de o mare frumusete, produse de dantelarie si altele.
Pitorescul acestui sat este dat, pe linga peisajul superb, si de casele albe construite in secolul XIX. In jurul anilor 1870, dupa un incendiu, s-au construit cunoscutele case albe, caracteristice zonei miniere. Cele mai multe case sunt grupate in piata centrala. Fatadele au un décor neoclasic, cu motive realizate din tencuiala, reprezentind ghirlande si panglici. In piata se afla si biserica unitariana, ridicata la sfirsit de secol XVIII, in stil baroc tirziu.
Tot satul are un aspect de muzeu in aer liber, aproape toate casele din Rimetea pastrindu-si arhitectura timp de sute de ani. Pentru conservarea exemplara a caselor, porturilor si obiceiurilor, UNESCO a inclus localitatea pe lista obiectivelor patrimoniului mondial. Casele albe si curate au fost renovate pastrindu-se arhitectura traditionala, creind astfel o senzatie de autentic si intoarcere in timp. Satul si oamenii din el sunt insasi istoria, iar trecutul este inca viu la poalele stincilor.
M-am simtit foarte bine in Rimetea, sub Piatra Secuilor, printre atitea traditii si atita istorie. M-am simtit foarte bine si la restaurantul pensiunii lui Demeter Bela, unde am mincat niste bucate senzationale, si am avut parte de o palinca de prune si de un vin de case demisec foarte faine. Am fost placut surprins de ospitalitatea oamenilor de pe aceste meleaguri si m-am bucurat ca am gasit si coltisorul asta de tara…
Si sa va si arat Rimetea:
Rimetea se afla in partea de est a Muntilor Apuseni - Muntii Trascaului, pe Valea Aiudului, intre Aiud si Turda, iar ca sa ajungi aici, iei ca reper inconfundabil semeata Piatra a Secuilor, trecind pe un drum plin de gropi, care aproape ca ma facuse sa ma razgindesc… Depresiunea e inconjurata de virfuri de 1.200 metri inaltime, pe care vegetatia aproape lipseste, peisajul avind un aspect selenar. Se spune ca aici soarele rasare de doua ori. Denumirea stincii provine de la faptul ca in secolul XIII secuii au salvat satul de asediul tatarilor si, drept recompensa, au primit cetatea de pe stinca. Rimetea a fost atestata documentra pentru prima data in anul 1257 cu numele Toroczko (Trascau), iar aici au fost colonizati mineri de origine germana, care apoi s-au contopit cu populatia maghiara. Populatia are astfel radacini atit maghiare, cit si austriece si germane, rezultind astfel un interesant mix de obiceiuri si traditii. Rimetea devine cunoscuta prin exploatarea si prelucrarea minereului din minele din jur, bogate in fier, aur, argint si cupru. Minerii de aici erau organizati intr-o societate, premergatoare breslelor, fiind prima forma de organizare profesionala cunoscuta in Transilvania. Inainte de aparitia industriei metalurgice moderne, Rimetea a fost cel mai important centru de prelucrare a fierului din Ardeal, ceea ce a asigurat bunastarea localitatii pentru o lunga perioada de timp. Roadele acestei stari benefice s-au concretizat intr-o serie de alte produse ale culturii populare, care au dus celebritate asezarii, precum: mobila pictata, unelte si ustensile casnice, un inegalabil port popular, cusaturi si broderii de o mare frumusete, produse de dantelarie si altele.
Pitorescul acestui sat este dat, pe linga peisajul superb, si de casele albe construite in secolul XIX. In jurul anilor 1870, dupa un incendiu, s-au construit cunoscutele case albe, caracteristice zonei miniere. Cele mai multe case sunt grupate in piata centrala. Fatadele au un décor neoclasic, cu motive realizate din tencuiala, reprezentind ghirlande si panglici. In piata se afla si biserica unitariana, ridicata la sfirsit de secol XVIII, in stil baroc tirziu.
Tot satul are un aspect de muzeu in aer liber, aproape toate casele din Rimetea pastrindu-si arhitectura timp de sute de ani. Pentru conservarea exemplara a caselor, porturilor si obiceiurilor, UNESCO a inclus localitatea pe lista obiectivelor patrimoniului mondial. Casele albe si curate au fost renovate pastrindu-se arhitectura traditionala, creind astfel o senzatie de autentic si intoarcere in timp. Satul si oamenii din el sunt insasi istoria, iar trecutul este inca viu la poalele stincilor.
M-am simtit foarte bine in Rimetea, sub Piatra Secuilor, printre atitea traditii si atita istorie. M-am simtit foarte bine si la restaurantul pensiunii lui Demeter Bela, unde am mincat niste bucate senzationale, si am avut parte de o palinca de prune si de un vin de case demisec foarte faine. Am fost placut surprins de ospitalitatea oamenilor de pe aceste meleaguri si m-am bucurat ca am gasit si coltisorul asta de tara…
Si sa va si arat Rimetea:
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu