File de vacanta 15

Pina in vara asta, Sovata era pentru mine o statiune unde inghetata e aromata, unde Nicu face armata iar toate fetele sunt fericite... Nu ajunsesem niciodata pe acolo, dar aveam senzatia unei statiuni in paragina. Ei bine, dupa Cheile Turzii, am inceput sa ma gindesc la un loc de innoptat in conditiile in care imi propusesem apoi sa ajung la Lazarea, dupa care sa trec muntii spre Moldova. Tirgu Mures era prea aproape, Sighisoara ar fi insemnat un oaresce ocol, asa ca am decis sa intru in ungurime si sa caut pe acolo ceva. Si m-am gindit la Sovata.

Am ajuns acolo pe la ora 9 seara, am cautat pe net ceva pensiuni, am remarcat ca aproape toate erau full, si, cu greu, am gasit o camaruta de 4 metri patrati pe undeva, care sa ne fie loc de odihna pina a doua zi.

Intrind in statiune, am avut un soc. Erau valuri-valuri de oameni, nicidecum paragina la care ma asteptam. Am inteles ca aici s-au bagat destul de multi bani in turism si statiunea a redevenit un loc popular. Am avut o senzatie ciudata - parca as fi ajuns undeva pe Litoral, sa zicem la Eforie Sud, in anii 1980. Aceiasi oameni, veniti la tratament cu bilet prin sindicat, aceleasi chipuri, aceeasi muzica pe la terase, aceleasi fete scirbite ale chelnerilor, aceiasi "guristi" care faceau playback cu microfonul in mina, aceleasi meniuri, aceeasi senzatie de bufet de gara.

Iar a doua zi dimineata am avut un alt soc. Pe strada, toata lumea era in costum de baie si cu colacei, ratuste si alte accesorii destinate plutitului pe apa. Am crezut prima data ca am vedenii, dar, dupa ce am mincat omleta si am baut cafeaua de rigoare, m-am luat dupa turmele dezlantuite si am ajuns in locul din pozele de mai jos. Un strand imens, un lac si mii de oameni. Mi-am adus aminte de pozele care circula pe net - imagini de la strandurile din China, unde fiecare om beneficiaza de un sfert de metru patrat. O aglomeratie incredibila, se auzeau si niste manele pe fundal, iar oamenii nu erau deloc cei pe care mi-ar fi facut placere sa-i vad. Asa ca am facut 3 poze, m-am suit in masina si am plecat din Sovata. Nu vroiam sa imi stric impresia lasata de locurile de vis din care tocmai aterizasem. O fi peisajul superb, cu Lacul Ursu inconjurat de dealuri, o fi statiunea un loc indicat pentru diverse afectiuni (am inteles ca in principal afectiuni ginecologice), dar eu nu m-am regasit deloc aici, din cauza turmelor de sindicalisti si de manelisti veniti in concediu acolo. Cu parere de rau, Sovata nu m-a satisfacut intre cetatile taranesti si bisericile fortificate din Ardeal si minastirile din Neamt si Bucovina.

Cam aceeasi senzatie de aglomeratie si vinzoleala in van am trait-o si la Lacu Rosu, pe drumul care face legatura intre Ardeal si Moldova prin Cheile Bicazului. Peisajul e superb aici, intre Muntii Ceahlau si Hasmasul Mare, printre paduri de brazi vesnic verzi. Lacul Rosu este un lac de baraj natural, format pe cursul superior al Bicazului, la 980 metri altitudine, in urma naruirii unei mase de roci din versantul nord-vestic al Muntelui Ucigas in vara anului 1837. Ceea ce e de fapt interesant la acest lac e aspectul sau de-a dreptul spectaculos. Deoarece aici se afla acum aproape 200 de ani o padure, lacul se arata azi ca o padure scufundata. Peste tot se mai vad inca vechile trunchiuri ale brazilor de odinioara iesind din apa. Numele de Lacul Rosu provine de la gresia rosie tertiara, usor dezagreagabila transportata de Piriul Rosu, care a vopsit in rosu imprejurmile pina la lac. Apa lacului capata uneori nuante rosiatice sugerand senzatii si efecte inspaimantatoare. Traditia populara pastreaza o legenda legata de originea lacului:

"Odata, traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera. S-a dus odata la tirg, la Gheorgheni. A intalnit acolo un flacau voinic care se lua la trinta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa. Dr cununia nu s-a putut face, caci flacaul a fost luat in armata. Fata il astepta, tot il astepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Cinta asa de trist, incit auzind-o se induiosau si muntii. Era intr-o duminica dupa-amiaza, cind trecind pe acolo, a fost vazuta de un tilhar, care reprezindu-se la ea, a ridicat-o in sa, zburind ca vintul spre Suhardul Mic, intre stincile cu o mie de fete, unde locuia. I-a promis fetei si aur, si argint, numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic. Talharul isi pierdu rabdarea si vroia s-o ia in casatorie cu sila. Estera a strigat catre munti, implorindu-le ajutor. Stincile cuprinse de strigatele indurerate au raspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torentiala, maturind tot ce intalnea in cale. Acolo au ramas, sub farimaturile stincilor fata si talharu. Si apoi s-au adunat acolo apele muntilor, formand Lacul Rosu (Ucigasul)."