File de vacanta 18

Linga Minastirea Agapia, pe o straduta cu case mici si multe si superbe flori in curti, am gasit casa memoriala Alexandru Vlahuta. Aici au locuit mama si sora scriitorului, iar acesta venea deseori vara la Agapia, pentru a se odihni, impreuna cu prietenii sai. In citeva camere, la parter si la etaj, s-a incercat reconstituirea atmosferei specifice epocii: mobilier, carti din biblioteca proprie, reviste ale vremii si citeva obiecte care au apartinut scriitorului. Am parasit curtea modesta, insa plina de flori, cu un sentiment general de bunastare si de liniste.

Inainte de intrarea in Tirgu Neamt, am facut dreapta spre Humulesti pentru a vizita meleagurile din cartile marelui povestitor Ion Creanga. Satul pare ca rezista intocmai prin impactul pe care acesta nu l-a produs. Construita in 1830 de catre Petrea Ciubotariul, bunicul marelui povestitor, bojdeuca in care s-a nascut si a copilarit Ion Creanga a fost amenajata ca muzeu in anul 1951. Devenita unul dintre cele mai vizitate muzee memoriale, aceasta reprezinta, dincolo de semnificatia sa istorico-literara si sentimentala, un produs cert al arhitecturii populare. Cu toate ca am vazut-o prima data, casa scriitorului mi-a parut una foarte familiara, cu toate obiectele gospodaresti menite sa redea simplitatea taranului moldovean si traiul popular specific vremii, pe care mi l-am adus aminte din povestirile lui. Linga casa memoriala am gasit un mic muzeu al reintoarcerii la copilarie, cu toate personajele pe care le-am indragit cind eram mic: ursul pacalit de vulpe, pupaza din tei, mos Chiorpec, tusa Marioara, capra cu trei iezi sau mos Nechifor cotcariul... Pentru ceva vreme am schimbat locul cu copilul fara de griji, balai si "gura-casca" ce am fost si eu acum aproape 30 de ani, mi-am amintit de Nica a lui Stefan al Petrei care mergea pe ascuns la scaldat si la furat de cirese, de Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul si odata in plus mi-a parut rau ca nu am copilarit la tara si nu am trait prea multe din copilaria copilului universal care a fost Nica.

La plecarea din Minastirea Neamt, am gasit un drum care mergea spre Vovidenia, printre doua siruri de brazi. Am aflat ca acolo venea adesea Mihail Sadoveanu pentru a se odini si a mai scrie citeva pagini. In amintirea sa, in 1966 a fost inaugurata Casa Memoriala "Mihail Sadoveanu" intr-o constructie ridicata de Visarion Puiu, mitropolit al Bucovinei in anii 1930. Casa, oferita de obstea Minastirii Neamt pentru a folosi marelui nostru scriitor, imbina valoarea sentimentala si istorico-literara conferita de prezenta sadoveniana cu certe calitati arhitecturale, inspirate din specificul vechilor constructii din zona. Scriitorul a locuit in cladirea actualului muzeu in perioada 1944 - 1961, fiind resedinta sa de vara. Mi s-a aprut fascinant sa pasesc pe urmele lui Sadoveanu si sa-i aud vocea. Si ce voce... Am auzit deodata cele trei pietre fundamentale puse de Moldova la temelia culturii romanesti: Sadoveanu cu vocea, Eminescu cu versul, iar fondul muzical Balada lui Ciprian Porumbescu...

Foarte aproape, am descoperit Gradina Zoologica si rezervatia de zimbri "Dragos Voda" - unul dintre ultimele 3 locuri din tara unde mai exista zimbri. Zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat, cintarind undeva intre 300-900 kg cu o lungime maxima de pina la 3 metri. De obicei acestia cresc in paduri si in apropierea acestora, intrucit au foarte putini sau chiar deloc dusmani naturali. Majoritatea zimbrilor sunt in rezervatie, in semilibertate, in zona de aclimatizare, pe un teren de aproape 200 de hectare, in gradina zoologica erau doar 4 din cei peste 20. De altfel, inteleg ca acesta este scopul acestei rezervatii - sa readuca zimbrii in libertate in padurile României. Am mai vazut citiva cerbi lopatari si carpatini, cu caprioarele de rigoare (care aratau exact ca Bambi), un urs si doi pauni: