I am back

M-am intors. E drept ca m-am intors de 2 saptamini, dar, intotdeauna, dupa concediu, lucrurile tind sa se miste mult mai incet, si sa isi reintre in ritmul lor obisnuit mult mai greu.

Si, ca sa fac bilantul acestui concediu, trebuie sa spun ca a fost foarte frumos. Au fost 5.000 de kilometri (4.000 cu trenul si 1.000 cu masina - desi probabil ar trebui sa mai adaug si vreo 100 ca pieton plimbaretz), 6 tari straine, 4 capitale, 3.000 de poze, multe frumuseti arhitecturale, multa istorie, multe peisaje superbe, si doar 2 saptamini... Trseul complet a fost: Bucuresti - Budapesta (2 zile si 2 nopti) - Viena (2 zile si 3 nopti) - Bratislava (1 zi) - Salzburg (1 zi) - Munchen (1 zi si 1 noapte) - Heidelberg (5 zile si 8 nopti) - Luxemburg (1 zi) - Strasbourg + Ribeauville (1 zi) - Mannheim (1 zi) - Munchen (1 zi).

Nu stiu ce mi-a placut mai mult. Daca a fost ziua fierbinte de august din Budapesta sau seara de week-end de pe podul "Chain Bridge" care devenise pietonal si era o copie fidela a celebrului "Karlovy Most" din Praga. Daca a fost romantismul Vienei, frumusetea cladirilor dar si minunatia din curtea palatului Schonbrun. Poate modul in care verii nostri slovacii au stiut sa faca din centrul istoric al Bratislavei o zona turistica minunata, poate modul in care imaginea lui Mozart se simtea (si se vindea) peste tot in Salzburg, poate minunatia de primarie din Munchen si statuetele care cinta la ora 12. Poate romantismul si frumusetea vechiului centru universitar Heidelberg si trenuletzul vechi de 100 de ani cu care poti merge in virful dealului, pentru a avea o panorama care iti ia suflarea, sau poate barul vechi de sute de ani din acelasi Heidelberg si cu pianistul care cinta fara partitura, ore in sir, fara sa se repete. Poate maretia unui oras mare dintr-o tara mica, Luxemburgul, sau poate casutele ca de turta dulce din Alsacia, catedrala din Strasbourg, dar si idilismul din Ribeauville, un satuc la 80 de kilometri de Strasbourg unde as vrea sa ma retrag cindva, la batrinete...

Sau poate cel mai mult mi-a placut civilizatia din toate aceste tari, relaxarea pe care o vedeam pe fata tuturor, fie ei unguri, austrieci, nemti sau luxemburghezi. Viata curge in ritmul lor linistit, si nu atit de grabit ca la noi. Si totusi, eu au timp sa traiasca, sa iasa in pacuri, sa se plimbe cu bicicletele, sa iasa seara la o bere, sa aiba grija de ei si de sanatatea lor si sa puna pe primul plan conceptul de calitate a vietii. Nu o sa-i vezi inghesuindu-se in tramvaiul 5 care venea cu o precizie aproape enervanta la ora la care era afisat pe panou, nu o sa il auzi claxonind isteric pe cel care e al zecelea la semafor in secunda in care s-a facut verde, nu o sa ai unde sa inveti injuraturi noi cum ai dimineata la Razoare, nu o sa-ti faci probleme pentru siguranta ta cind te plimbi pe strazi mai putin centrale dupa lasarea intunericului. O sa te miri cum mame cu copiii in carucior au curajul sa se plimbe cu tramvaiul, cum batrini in carucior ies seara sa bea o mere si sa manince niste wurst in centru, o sa te miri cit de bine e pus la punct totul, cit de mult conteaza omul pentru autoritati, cit de mult respect reciproc exista. Si nu o sa intelegi de ce toti cei a caror privire se intersecteaza cu a ta iti zimbesc, sincer, din inima, pentru ca ei stiu ca viata e frumoasa, si nu vei vedea fetele superior-plictisite sau cu nervii in pioneze dupa 5 kilometri intr-o ora si 20 de minute din traficul din Bucuresti.

Europa, venim si noi. Dar, din pacate, suntem inca atit de departe, incit nu pot decit sa ma mir cit de optimist a fost nea Brucan cind ne-a dat numai 25 de ani sa ajungem acolo. Mai avem sute de ani, multe schimburi de generatii si o nevoie tot mai puternica de epurare etnica. Pina atunci, ma duc sa inchid geamul, ca iar trece un jmecher cu un chiu sapte alb la mine pe strada, ascultind la maxim ultimele compozitii ale rapsozilor de cartier...