Pe Lucia am cunoscut-o anul trecut – unde altundeva decit in Vama. Este o prietena buna de-a unei prietene de-ale mele. Lucia picteaza foarte frumos si s-a hotarit sa incerce marea cu degetul si sa transpuna in realitate un proiect la care tinea foarte mult. Pentru Lucia totul a pornit de la explozia de kitschuri provenite din China si de la nemultumirea ei personala de a nu gasi nicaieri obiecte de arta plastica romanesti, autentice.
Pentru cine doreste sa cumpere ceva unicat si plin de culoare, ceva ”altfel” decit kitschurile chinezesti intilnite la tot pasul sau produsele al caror brand scoate din buzunar un salariu mediu pe economie, pe Calea Victoriei a aparut un magazinas cochet, care deschide o lume de vis – lumea Luciei. Inaugurarea BOOGIE SHOP – eveniment la care am fost si eu invitat si deci, prezent, a avut loc in ultima zi a lui iulie. Locatia este Calea Victoriei 101 (vis-a-vis de Teatrul Act), in gang la fintina si Boogie Shop – magazinul pitic plin cu “lucruri de mina” - se doreste a fi nu doar un magazine de cadouri hand made, ci un spatiu original, incarcat de forta vizuala a ritmului boogie. Bucurestiul are acum un nou butic rezervat celor care nu pun pret pe eticheta.
„Boogie“ este filmul lui Radu Munteanu, care a luat premiu la Cannes. ”Boogie“ este un fragment de muzica nebuna. Pentru bucuresteni, “Boogie“ este si un nou magazin de accesorii si obiecte decorative facute de artisti din România. Buticul cochet, ceva mai mic decit jumatate dintr-o garsoniera confort trei, si-a gasit loc pe Calea Victoriei. ”Boogie Shop“ s-a strecurat, tiptil, printre magazinele cu haine şi preturi de fite de la bulevard si s-a pitit într-un coltisor de Bucuresti cu parfum de vechi. Si-a colorat frumos peretii, in patratele-curcubeu, si-a insirat pe rafturile pitice zeci de accesorii cu dichis si a primit cei dintii clienţi - adolescenti si tineri amatori de lookuri „urban-cool“, dar si doamne respectabile, gata oricind sa-si atirne la urechi un pantofior decupat dintr-o bucata de piele lacuita sau o pereche de fluturi cu aripile in picatele.
Prin ”Boogie Shop“avem sansa de a fi in tendinte pentru ca se poarta produsele unicat, de la bijuterii, pina la cele mai neasteptate obiecte de decoratiuni interioare. Adolescentii si tinerii se pot defini ca stil pentru ca toate obiectele expuse aici exprima bucuria de a trai, indrazneala de a spune ce simti, de a te afirma ca personalitate unica. Sunt o explozie de emotii, iar ”Boogie Shop“ este un ghid de calatorie a spiritului mereu liber. Intr-un spatiu intim, comunica in mod misterios si atragator sute de bijuterii (inele, bratari, coliere, cercei, pandantive), dar si accesorii originale, realizate din materiale neconventionale (piele, lemn, ceramica) si din metale si pietre semipretioase. Decoratiunile interioare dau viata spatiului prin sarabanda de culori si forme, lipsite de constringeri si nepervertite de uniformizarea industriala. Figurine, vaze, cutii de bijuterii, oglinzi, ghivece, picturi pe lemn, fotografii, magneti, dar si mici piese de mobilier, toate au de spus o poveste fascinanta si unica.
In “Boogie Shop“ gasesti lucruri „hand made“ semnate de peste 20 de artisti din toata România, reuniti de cei care au avut ideea deschiderii unui butic in care sa gasesti mereu ceva frumos şi original. “Boogie Shop“ este si o sansa creata pentru tinerii artisti de a se exprima liber si de a se intalni cu piata. Desi au preturi accesibile, toate obiectele sunt creatii artistice si au o valoare intrinseca mult mai mare. Cu “Boogie Shop“ colaboreaza peste 20 de tineri artisti, dintre care cea mai tanara artista este micuta pictorita Ana Constantinescu care, la mai putin de 12 ani, dupa patru expozitii de pictura, a descoperit magia obiectelor de decoratiuni interioare.
Cu ochii zburdind pe rafturile magazinului din gang, te prinzi imediat ca de aici vine sa cumpere “oricine doreste sa aduca un plus de culoare in casa lui“. Pentru asta stau aliniate papusele aproape vii, tablouri, vaze si cutii cu jucarii – obiecte care iti fura mintea incarcata de griji. Boogie este un magazin colorat, care te suprinde printr-o vitrina vesela ticsita cu ceramica vopsita si decorata frumos. Iar inauntru o serie de mici comori se prezinta mindre pe rafturi. Vaze haioase, pictate intr-un atelier din Banat, luminari parfumate, garnisite cu boabe de cafea sau felii de portocala, oglinzi incadrate de rame din lemn, pictat manual cu pasari, printese si fluturi, minitablouri cu româncute in costum traditional si ingerasi timizi, cu aripile ascunse, care nu se mai gasesc nicaieri în Bucuresti.
In micul magazin, un loc mare il ocupa accesoriile. Pentru ca se stie cit de mare vilvă fac in oras tirgurile de bijuterii unicat, modelate de artisti cu idei crete. Asa se face ca oferta pentru doamne si domnisoare cuprinde cercei, bratari, pandantive si brose dintre cele mai diverse: cu actrite din reviste vechi de cinema, cu fetite bucalate, fructe si legume gata de atirnat, cu pantofi, fundite si pisici din piele. Preturile sunt blinde cu buzunarul celor care vor sa isi cumpere cateva decoratiuni, sunt in cautare de cadouri sau vor sa cumpere bijuterii unice.
In magazinul plin de veselie din centrul Capitalei, programul e de luni pină vineri, de la ora 11 la 20, si simbata, de la 11 la 15. Daca o intrebi pe Lucia, magazinul nu are cum sa nu reziste in buricul tirgului - in ciuda etichetelor sonore -, atita vreme cit bucurestenii dau din ce in ce mai mult credit obiectelor unicat, care au farmec tocmai pentru ca nu sunt produse pe banda rulanta.
“Boogie Shop” este un loc care umple un loc vacant, al magazinelor cu mici obiecte de artizanat numai bune de oferit cadou sau pentru a ne infrumuseta vietile aducind-le culoare. In gangul cochet de pe Calea Victoriei a fost lansata o provocare de culoare, forme si sinceritate catre toti bucurestenii care isi doresc sa primeasca si sa ofere amintiri memorabile, unice si cu personalitate. Si in plus, daca atmosfera de la deschidere se pastreaza, atunci veti gasi mereu pe cineva care sa va ofere un sfat bun si un pahar de vorba la fintina din fata magazinului.
Va invit sa dati o fuga la “Boogie Shop” pentru un strop de culoare dramuita cu mestesug de artisti români, ceramica româneasca, tablouri pictate manual, decoratiuni interioare si, nu in ultimul rind, bijuterii, bijuterii, bijuterii. Multe bijuterii lucrate cu multa atentie si pasiune de creatorii lor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu