A murit cel mai iubit dintre paminteni

Inca o veste trista. Inca un mare nume ne paraseste si pleaca de pe lumea asta intr-una, poate, mai buna. Dupa Pintea, Pittis, Ilarion Ciobanu si Ovidiu Iuliu Moldovan, a venit si rindul lui Stefan Iordache.

Stefan Iordache a incetat din viata duminica, intr-o clinica din Viena, in urma unui stop cardiorespirator. Actorul a fost internat saptamina trecuta la Spitalul Elias din Bucuresti, de unde a fost transportat apoi in Austria.

Nascut în 1941 la Calafat, Iordache a copilarit in Rahova, cartier pe care il considera adevarata sa „patrie“, Stefan Iordache a dat la 16 ani examen la Medicina, examen pe care, din fericire pentru teatrul românesc, nu l-a luat. In 1959 a intrat la Institut ultimul si l-a absolvit printre primii, cu 10, la Actorie. Colegi de an i-au fost Irina Petrescu, Cornel Coman, Valentin Uritescu. Primul rol dupa absolvire a fost Arturo Ui, din „Ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprita“, de Brecht, in care l-a întruchipat pe Hitler.

A debutat in film in 1964 cu rolul titular din filmul „Strainul“. Dupa incheierea filmarilor ar fi trebuit sa plece in armata, dar a scapat de ea, pentru ca a primit un rol in pelicula „Gaudeamus Igitur“, la Cluj. Atunci s-a imprietenit cu Sebastian Papaiani. Atit de tare, ca si-au taiat cu furculita incheietura miinii stingi si s-au facut frati de cruce.

Timp de aproape jumatate de secol a interpretat roluri memorabile in teatru si film: „Glissando“, pelicula ce a facut furori in epoca, apoi „Editie speciala“, in regia lui Mircea Daneliuc, „De ce trag clopotele, Mitica?“, realizat de Lucian Pintilie, „Hotel de lux“, „Concurs“, „Noiembrie, ultimul bal“, in regia lui Dan Pita, film al cărui titlu a fost considerat o prevestire a caderii comunismului, „Cel mai iubit dintre paminteni“, in regia lui Serban Marinescu. In teatru a jucat mult sub bagheta Catalinei Buzoianu, ultima colaborare dintre cei doi creatori fiind la spectacolul „Lolita“, montat la Teatrul Mic. Printre rolurile sale memorabile se numara Titus Andronicus in regia lui Silviu Purcarete, Hamlet, in regia lui Dinu Cernescu, si Barrymore, in regia lui Gelu Colceag, rol pentru care a primit si Premiul UNITER.

Casuta de pamint, cu prispa, de la Gruiu, oaza sa de liniste, si-a cumparat-o cu onorariul primit pentru rolul din filmul „Glissando“. Cu mina lui a pus acolo porumbul, rosiile, via. Ii placeau oamenii si viata. Si circiuma, pentru ca, spunea el, la circiuma se dezleaga limbile si ies la iveala caracterele. Intr-o vreme, In special in perioada „Sarpele Rosu“, mergea singur la circiuma, sa stea la o masa, sa priveasca oamenii. La teatru ajungea cu trei ore inainte de spectacol. In cabina juca de unul singur poker american. Ulterior a renuntat la obicei, pentru a repeta rolul inca o data, in minte, inainte ss urce pe scena. După reprezentatie, in drum spre casa, il mai juca o data. Dupa fiecare rol isi spunea ca e ultimul, dar nu l-a lasat niciodata sufletul sa-l refuze pe urmatorul. Si niciodata nu s-a plins de cit este de grea meseria de actor. Recunostea insa cit de tare il consuma: „De asta se si moare mai de tinar in meseria asta“.

Stefan Iordache a fost mai mult decit un actor – a fost un fenomen social. Numele lui era motivul pentru care românii ieseau din casa in plina iarna sau lasau totul si deschideau televizorul. Dragostea lui de viata era aproape transmisibila, iar bunatatea lui de om - atit de mare incit putea sa transpara fie si numai printr-un simplu raspuns la salut insotit de un zimbet.

Oamenilor le placea sa fie in preajma lui, iar sentimentul era acelasi pentru cei din breasla, dar si pentru toti ceilalti. Stefan Iordache stia sa povesteasca, sa cinte, sa te incinte, vorbea despre trecut ca si cum acesta ar fi fost viu, in fata ochilor lui, iar oamenii pe care ii pomenea prindeau viata prin el, ca si cum le-ar fi dat din viata lui. Dincolo de omul Stefan Iordache, faima actorului Stefan Iordache se bazeaza pe date concrete: a fost cel mai mare actor shakespearian pe care l-a avut teatrul românesc.

Stefan Iordache inca este si nu a fost, spun cei care i-au fost alturi in cei aproape 50 de ani de cariera, cel mai mare actor din ultimele cinci decade, un geniu modest, care desi a vrut sa fie "ingropat in pamint românesc, sa creasca peste el iarba româneasca, sa calce pe el un român care sa spuna "Aici se odihneste un actor: Stefan Iordache", a murit la Viena.

Stefan Iordache facea parte din acea categorie de actori, de artisti, carora daca le atasezi epitete simple ca "mare", suna prost. Talentul sau nu incapea intr-un epitet. Totusi, era de o modestie aproape scandaloasa. Spunea ca a ajuns la actorie din intimplare, ca a ajuns cunoscut din intimplare si ca, de fapt, parintii il doreau medic. Dar, desi modest, avea acel orgoliu "desuet", pe care numai la artistii de o anumita virsta si, mai ales valoare, il mai gasesti: isi respecta munca si admitea ca incercase mereu sa fie aproape perfect.

Nici macar nu este nedrept, trist sau amar. Este inspaimitator. Ne uitam in jur si vedem ca oameni ca ei sunt din ce in ce mai putini. Si mai vedem ca ceilati sunt din ce in ce mai multi.

Disparitia actorului Stefan Iordache reprezinta o imensa pierdere pentru teatru, pentru cinematografie, pentru cultura româna. Stefan Iordache va ramine in amintirea tuturor, o figura luminoasa, un simbol al talentului si al profesionalismului si un model de daruire, decenta, discretie si seriozitate.

Cu fiecare mare actor disparut se pierde ceva din sufletul acestui neam.

Drum bun, maestre! Sa va odihniti in pace!