Pruteanul copilariei mele

Ca de obicei, imi este foarte greu sa scriu despre cineva care nu mai este. George Pruteanu ne-a parasit ieri. Si vrind totusi sa-i aduc un omagiu acestui personaj contorversat, am gasit un articol pe hotnews.ro care exprima exact ceea ce am simtit si eu, asa ca imi permit sa il reproduc intocmai. Autorul este Cristian Pantazi.

Am 30 de ani. La fel ca multi cititori ai HotNews.ro. Si, la fel ca multi dintre ei, am simtit ceva nedefinit la moartea lui George Pruteanu. Dincolo de emotia umana, dincolo de stire, mai e ceva: moartea unuia dintre primii oameni vii, cu adevarat vii, ai spatiului public de dupa 90. Caci Pruteanu asta a fost. Cu celebra sa emisiune despre nesuferita gramatica a adus un stil nou in televiziunea copilariei mele.Era - va mai amintiti? - o televiziune care nu scapase inca de inhibitiile comuniste. Era populata de figuri triste, vesnic suparate, de prezentatori decrepiti, de emisiuni care azi ne-ar da fiori. Pina si culorile erau sterse. Atunci a erupt Pruteanu la Tele 7 abc cu emisiunea lui jucausa, muscatoare, antrenanta. Interesanta, pe scurt.A avut un succes fabulos tocmai pentru ca era altceva. Transferul emisiunii la PRO TV a validat perceptia ca Pruteanu schimbase paradigma televiziunii: un one-man show de succes.Acea emisiune mi-a demonstrat ca televiziunea nu trebuie sa fie mereu morocanoasa. Si stiu ca multi dintre colegii mei de generatie au perceput-o la fel. Dovada stau multe dintre comentariile postate la articolul despre moartea lui Pruteanu.Mai tirziu, Pruteanu s-a demonetizat. A intrat in jocurile politice, mai mereu neinspirat, si-a agatat de coada etichete. Si-a pierdut farmecul? Nu stiu. Ce stiu e asta: gramaticul cu verb piscator ramine pentru mine omul care a schimbat ceva in mersul televiziunii.

Costinesti

Tot in week-end-ul de martie, la intoarcerea din Vama, m-am oprit un pic si in Costinesti. Un alt loc de care ma leaga atitea amintiri, locul nebuniei din studentia mea. Mi-am adus aminte cum am plecat imediat dupa Bac, prima data la mare fara ai mei si cum am zis ca ma arunc in fata trenului daca nu ajung in vara aia in Costinesti. O vara fierbinte de 1995 si o gasca de 35 de oameni si primul meu contact cu Costinestiul. Boem si el, pe vremea aia. Am stat la cort, am stat la casute, am stat la vile, am stat la hotel la Forum. Am fost in tabara gratuita, ca deh, aveam note mari. Am petrecut citeva 1 Mai-uri de neuitat. M-am indragostit si am iubit in Costinesti. M-am indragostit de mare. Am vazut prima data rasaritul. Am mers in Ring cu cutia de carton de vodka "Scandic" ("motorola" pentru cunoscatori) bagata in sosete. Am innodat prietenii de o viata sau am gasit prieteni sau relatii de-o seara. Am sarbatorit luarea bacului, dar si admiterea la facultate. Am dormit 15 intr-o camera de 2 locuri, sau 20 in casuta de 5. Am dansat pina dimineata in Ring si in Tineretului. Am vislit sau am fost cu hidrobicicleta pina la epava. Am agatat o tipa care apoi era sa-mi fie seminarista in anul II. Am iubit epava, obeliscul si ceasul. Am mers cu nasul sau pe jos pina in Neptun si inapoi. Am baut 24 de beri intr-o zi (record care inca sta in picioare - deh, acum imi plac fineturile...). Am facut baie ziua in mai la 10 grade apa marii, noaptea in vara sau la rasarit in septembrie. M-am vopsit blond. Am cunoscut o persoana care mi-a fost apoi alaturi ani de zile. Am fost cu gasti mari sa ne distram sau doar romantic, in 2. Am stat weekend-uri sau cite doua saptamini. Am dormit in masina sau pe plaja. Am dansat pe mese la "Timisoareana". Am admirat marea ore in sir de la terasa cu etaj de linga ceas. M-am imbatat de zeci de ori cu gasca din facultate. Ne-am distrat, am prins veri toride, furtuni, ploi si curcubee. Am stat cu amicul Johnny care a vindut in vara lui 2003 saorma pe aleea principala. Am mincat piine cu mustar si ketchup la Spring Time. Am vazut concerte cu Iris, Compact si Holograf la un loc. Am ris in hohote la Vacanta Mare, cu Dan Sava in mare forma. Am stat zile intregi doar cu bani de bere si de nas. Au fost ani frumosi, veri frumoase, veri pline. Au fost anii studentiei, Costinestiul era Costinesti, avea un anumit specific si imi placea foarte mult. Am incheiat socotelile cu el in 2003, cind deja descoperisem Vama, iar Costinestiul incepuse sa se umple de cocalari si manelisti. Am gasit boemia mai la sud, si mi-a parut rau ca in toti anii de Costinesti nu am ajuns decit sporadic in Vama. Si totusi nu o sa uit niciodata verile nebune din Costinesti, anii de studentie, cind nu aveam bani dar aveam tot timpul sitoata pofta de viata din lume. Si o sa ii pastrez si Costinestiului un loc aparte in sufletul meu si in cutia mea de amintiri, chiar daca acum nu as mai da Vama pe el pentru nimic in lume.

Am auzit despre dezastrul care a lovit Costinestiul in toamna lui 2005, mi-a parut tare rau pentru locurile alea frumoase, o farima din sufletul meu a lacrimat amintindu-si de toate cele de mai sus. Am citit, am vazut imagini si mi s-a povestit despre inundatii, despre lacul care a devenit parte din mare, despre plaja distrusa si obeliscul darimat si mi-a parut enorm de rau.
Apoi am auzit despre refacere, despre canalul care uneste lacul cu marea, despre noul obelisc. Nu am trecut insa niciodata sa le vad. In ultimii ani, intersectia cu drumul de Costinesti nu mai era decit un motiv in plus de a apasa acceleratia si de a ma gindi ca mai am doar vreo 25 de kilometri pina in Vama. Sau de a apasa acceleratia, a imi blestema calitatea de sofer, a ma concentra mai bine asupra lungului drum ramas pina acasa.

De data aceasta, am incetinit venind dinspre Vama, am stat cuminte pe banda 1, am semnalizat dreapta si am cotit-o spre Costinesti. Mi s-a parut de nerecunoscut, dupa 5 ani. Au aparut vile, vilisoare si hoteluri ca ciupercile dupa ploaie. Nu am fost nici spre Forum, si nici spre satul Schitu, in dreptul epavei, dar din ce am vazut de la distanta, arata cu totul altfel decit il lasasem. Am fost un pic dezamagit, mi-a fost dor de "Statiunea tineretului" si a blatistilor, de capacitatea de ocupare de 500% de care citeam in ziare, de boemia din casute si de gazdele din trecut. Acum a devenit o statiune si atit. Poate mai frumoasa, poate mai noua, dar si-a pierdut farmecul de atunci. Si eu mi-am pierdut entuziasmul virstei de atunci. Prima data am vazut Costinestiul la 18 ani si mi se parea raiul de pe pamint. Am fost pe plaja, am vazut epava care este aceeasi, la fel de mare si de ruginita. Am vazut plaja si nu am recunoscut-o. Am vazut noul obelisc, mai mare si mai curat decit cel vechi, si mi-a placut. Am vazut noul canal dintre lac si mare si mi s-a parut interesant. Dar mi-a fost mult mai dor de lacul vechi, de obeliscul vechi, de vremurile de demult si de cei 18 ani de atunci. Am fost usor dezamagit de prezent si mi-a fost dor de trecut.

Singur te caut in noapte, unde esti ? La Costinesti...

Pe o pinza de paianjen...

Si o sa inchei azi ciclul pozelor din Vama de martie plin de nostalgia berilor baute la Ovidiu. Sau "La Stuf", pentru cei mai tineri. Locul interzis prostilor, dupa cum scrie pe o placuta de lemn la intrare. Sau cea mai boema terasa din tara asta (si recunosc ca nu am mai fost de mult la Motoare...). Va las sa va dati friu liber amintirilor si sa va fie dor de Vama, mai ales pe frigul asta. Un ceai cald, poate cu putin rom, si la culcare. Mai e pina la vara, desi sufletul nu mai are rabdare. Ne vedem acolo, la rasarit, la Bolero, la coada la cafea...

Dupa autostrada...

Zi de primavara in Bucuresti, soare dureros de dulce si de portocaliu la apus, soare care te trimite brutal in trecut. Zi de adus-aminte povesti din Vama, zi de zappat printre poze mai noi sau mai vechi, zi de nostalgii dar si de asteptari marete. Zi de adus aminte autostrada spre mare si drumul de saptamina trecuta. Imi dau seama ca autostrada spre mare, prilej de ginduri in virtej si bucurii copilaresti, e un drum intotdeauna plin cu speranta. Speranta unui nou inceput, a unor noi clipe minunate ce urmeaza a fi traite. Ajungi in Vama si trupul iti freamata in asteptarea bucuriilor aduse de soare si de valurile noptii. Iar pedala de acceleratie capata un binemeritat respiro. Mi-e dor sa trec incet pe linga indicatorul de intrare in Vama si sa urlu prin geamul larg deschis "AM AJUNS!!!", mi-e dor de prima bere dupa drum. Dar o sa mi fie dor si de imaginea Vamii goale, o Vama in care singura masina era Meggy a mea.

Amintiri de Vama

Imi aduc aminte de Vama cum era ea inainte sa fie cotropita. Inainte ca micul colt de rai sa devina o destinatie la moda. Isi aminteste cineva Vama asa ? Stie cineva cit de frumoasa era Vama cind drumul dintre sosea si plaja era doar un drum de pamint pe care nu treceau decit doi localnici pe ora ? Nici eu nu am prins foarte mult din vremurile alea, asa ca, paradoxal, mi-e dor de niste amintiri pe care nu le-am avut. Dar mi-e tare dor de Vama cum am gasit-o duminica trecuta, de o Vama libera, de o Vama pe care am visat-o de atitea ori si pe care am gasit-o asa atit de rar.
Mi-e dor de o Vama pe care nu am trait-o cum ar fi trebuit si cind ar fi trebuit. Amintirile sunt acolo, desi pe cele mai multe nu le-am trait. Dar poate ca odata lumea se va plictisi de Vama si o va parasi pentru destinatii de mai mult bon ton pe coasta Bulgariei, iar Vama va redeveni un paradis boem...

Nimeni pe drum

E soare, norii sunt razleti, marea e turcoaz, superba si linistita, cu mici valurele. Daca nu bate vintul, e chiar cald. Si totusi, nu e nimeni. Am uitat amanuntul esential, e martie. Nici cei mai boemi dintre vamaioti nu au ajuns inca sa salute locul pe care il iubesc, fitele de corporatisti urban-cool inca au ramas in cluburi de house din Bucuresti, masinile de sute de cai putere si de sute de mii de euro inca zac in garaje, pregatindu-se pentru parada de 1 Mai din Mamaia, mitocania si prostul gust au ramas la ele acasa. Iar Vama e libera de fite, e libera de snobism, e libera de prost gust, e libera de mitocanie, e libera de nesimtire. Din pacate, starea asta de fapte si de superba libertate va mai dura doar o luna si jumatate, iar de 1 Mai hoardele de pseudorockeri, mitocani si corporato-fitzo-snobi vor da iar navala si Vama va redeveni din micul colt de paradis un loc de bon-ton, unde fiecare crede ca are dreptul sa faca ce vrea, indiferent daca asta deranjeaza sau nu pe ceilalti. Dar pina atunci mai e, iar eu pot sa impartasesc cu voi imaginea unei Vami goale, dar goale de fitze si de mitocanie, nu goale de spirit si de frumusete.

Plaja din Vama Veche

M-am saturat de patul meu de-acasa,
Cearceafurile nu mai imi zimbesc,
Aceleasi haine zac tacut pe masa
Si parca-mi spun ca nici nu mai traiesc
Si-atuncea ies afara
E vint si este (prima)vara
Si ceru-mi spune: "Fugi, ca eu platesc!"
Ma intorc la tine, iau doi blugi cu mine
Si-ti zimbesc...

Iubesc marea

M-am reintilnit cu marea mai devreme decit speram, intr-o zi superba de primavara. Am ajuns in Constanta sa fiu alaturi de niste prieteni dragi si nu am ezitat sa onorez invitatia, mai ales cind mi-am dat seama ca o sa reintilnsesc marea.
Iubesc marea mea verde-tulbura-albastra cu o dragoste pribeaga si atunci cind e frig afara imi este tare dor de ea, fara ca ea sa ma stie. O iubesc de cind eram mic, de cind ardeam de nerabdare sa o ating si ma taiam in scoci alergind descult catre ea, prin nisip. Plingeam cu lacrimi sarate ca ale ei, dar nu renuntam, ajungeam la ea si, ca prin minune, durerea trecea si incepeam sa rid zgomotos, topaind in apa rece.
De-atunci ma intorc mereu la ea dupa zile lungi si reci si anotimpuri straine, cu sufletul sfisiat, cu trupul obosit, cu inima chinuita de intrebari. Clipele pina la ea trec greu pe autostrada cenusie dar batuta de soare si piciorul drept se incordeaza pe pedala de acceleratie. Vreau sa ajung mai repede, alerg cautind cu disperare un tarm salbatic, sa-i respir adinc rasuflarea sarata, sa o simt cum freamata de dor, trista dar puternica.
Imi vin in minte veri si veri de-a rindul, concediile cu ai mei la Eforie si Neptun, adolescenta efervescenta traita in Costinesti, 1 Mai-uri nebune la Neptun si bineinteles, marea iubire a primului deceniu din mileniul 3 - Vama.
Am ajuns in Vama, am fugit la malul marii, i-am reiterat declaratia mea de dragoste eterna si am fost fericit. Si liber. Parca nimic nu te sfisie mai rau ca dorul de mare. Nici nu stiu ce o face atit de speciala. Probabil ca libertatea de acolo. Poate emotia cu care accelerez la iesirea din 2 Mai. Poate caldura aia dintr-o zi de august, care parca iti incalzeste si sufletul, nu doar pielea. Poate miile de amintiri frumoase de pe un tarm de mare. Iubiri impartasite sau nu, saruturi furate fugitiv sau nopti fierbinti de pasiune. Discutii filozofice cu prieteni de-o viata sau de-o seara la un nesfirsit sprit de vara. Dansul cu picioarele goale pe nisipul din Vama. Baile facute noaptea in mare. Atitea si atitea lucruri frumoase, un amalgam de amintiri care ma napadeste in fiecare an la prima intilnire cu marea.

Hai sa-l ajutam pe Matei !

Auzim de multe ori despre intimplari triste si despre necazuri intimplate unora sau altora, din jurul nostru, din jurul celor pe care ii cunoastem sau unor necunoscuti. De multe ori poate am dori sa ajutam, poate am vrea sa ne implicam si noi pentru a alina suferinta unora, a ajuta intr-un fel sau altul. De multe ori insa ne impiedicam de comoditate, de lene sau de lipsa de motivatie. Toti am primit e-mailuri in care cineva ne cere disperat singe grupa AB si eram rugati sa ajutam sau macar sa dam mai departe. Toti am primit mailuri prin care eram rugati sa trimitem mai departe cazul unei fetite din Polonia care nu stiu ce patise si pentru fiecare adresa de e-mail la care ajungea povestea, automat aol.com sau microsoft trimitea 30 de centi in contul respectiv. Cum iti poti da seama care din mesajele respective sunt adevarate si care spam-uri care nu urmaresc decit adunarea unui numar cit mai mare de adrese de e-mail pentru a trimite noi si noi spamuri. Sau, mai rau, care dintre cazurile prezentate sunt adevarate si care sunt doar escrocherii menite sa sensibilizeze pe cite unii ? Din aceste motive, am fost usor reticent cind primeam e-mailuri de acest gen.

Ieri am primit de la o prietena, pe numele ei Anca, un e-mail. L-am citit si in timp ce ma pregateam sa il dau mai departe, am constatat ca imi era adresat mie si ca cea care imi cerea ajutorul era chiar ea, si era vorba despre nepotul ei. Nu era un mesaj venit pe cine stie ce filiera si ajuns la mine la a saptea mina, ci era un strigat de ajutor de la o persoana pe care o cunosteam. Mesajul suna asa:

Dragul meu,
Apelez la tine intr-o problema personala foarte importanta. Nepotul meu Nicorici Matei Dragos in varsta de 2 ani si 9 luni a fost diagnosticat cu metastaza la coloana vertebrala (neuroblastom stadiul 4), interventia chirurgicala ce se va incerca la Paris (transplant de maduva) fiind foarte costisitoare. Daca poti contribui, sau cunosti persoane ori fundatii ce pot ajuta la incercarea de a-l salva, pot depune sume in conturile de mai jos.
BRD Bucuresti Agentia Gorjului
Titular cont Nicorici Cezar Cristian
Cont EURO: RO36BRDE410SV06575694100
Cont RON: RO62BRDE410SV06576144100
De asemenea, daca poti sa trimiti mail-ul si altora care crezi ca ar putea ajuta…te rog mult.
Iti multumesc din suflet!
Anca

Mi-am dat seama ca este o chestie cit se poate de reala si de trista si m-a sensibilizat foarte mult. M-am hotarit sa fac tot posibilul sa o pot ajuta pe Anca si pe nepotelul ei de numai 2 anisori. Am popularizat povestea lor, am incercat sa conving cit mai multa lume sa ajute, am donat si eu personal o suma. Nu mica mi-a fost bucuria cind am constatat ca un prieten de-al meu a donat 4.000 RON. Un alt coleg inca 300 RON. Probabil au mai fost si altii, dar nu am de unde sti exact cine si cit a contribuit. Matei are nevoie de circa 130.000 EUR pentru a fi operat. Stiu ca pare o suma mare, dar suntem multi, si impreuna am putea sa-i dam o sansa la viata. Citeva zeci sau chiar sute de RON in plus sau in minus pentru unii dintre noi nu conteaza atit de mult, dar un gest marunt venit din mai multe parti poate salva o viata.

Ce se intimpla atunci cind o mama afla ca unicul ei motiv de a trai, copilul sau, are cancer? Ce simt niste parinti atunci cind ingerul primit de Sus traieste clipe cumplite la numai 2 ani de viata? Ce vina are acest copil si cit de mari sunt pacatele lui fata de ale noastre, oameni in toata firea, si care am apucat sa gresim de destule ori in viata? Cit de drept este un destin care pune un suflet atit de fraged in fata unor asemenea incercari? Prea putini dintre noi putem afla raspunsul la aceste intrebari...

Matei s-a nascut pe 13 iunie 2005, atunci cand parintii Luminita si Cezar isi doreau cu ardoare acest “DAR AL LUI DUMNEZEU” (pentru ca in traducere, Matei inseamna darul divin).
In urma cu 2 saptamani, lui Matei, un copil fericit si zglobiu, i se face rau. Este dus de catre parinti la Spitalul Judetean Constanta. La o prima investigatie se presupune ca starea lui este cauzata de medicatia contra parazitilor intestinali, administrata anterior. Dupa o saptamina de internare la Constanta si fara nici un diagnostic, parintii lui Matei se hotarasc sa plece la Spitalul Marie Currie din Capitala. Medicii de aici stabilesc si diagnosticul: NEUROBLASTOM TORACIC CU METASTAZE OSOASE! Socul este mult prea mare pentru parintii micutului: in traducere, aceasta sintagma medicala inseamna o TUMOARE LA NIVELUL CUTIEI TORACICE.
Parintii refuza sa accepte cruda sentinta. Vor si o opinie din strainatate. Aleg Franta. Au aflat ca acolo este cel mai bun spital specializat pe aceasta problema medicala. Astfel, contacteaza Institutul “Goustave Roussy”. Doctorii specialisti din cadrul clinicii franceze raspund familiei micutului Matei, oferindu-i sanse de supravietuire de peste 50% dupa interventia chirurgicala. Pina miercuri, 19.03.2008, parintii lui Matei vor afla diagnosticul final si data operatiei. Matei are nevoie de o operatie de transplant dublu de maduva. Aceasta operatie va fi realizata numai daca VOI OAMENI cu SUFLET ne veti ajuta sa stringem banii. El are nevoie de peste 135.000 euro din cei aproape 200.000 necesari la inceput. Ceea ce traieste Matei acum nu se poate numi copilarie. Insa cu bunavointa si daruirea voastra, a oamenilor cu suflet, situatia se poate schimba. Timpul insa trece, iar Matei nu il mai are la dispozitie. Impreuna putem face ca viata lui sa reintre pe fagasul normal. Impreuna putem ajuta o familie sa aiba in continuare bucuria neasemuita de a fi PARINTI, de a li se spune “mami” si “tati”!

http://copilul.ro/a_103_5009_Hai_sa_il_ajutam_pe_Matei.html

Daca puteti da si voi o mina de ajutor, va rog, nu ezitati, indiferent cit de mica este contributia, mic cu mic se face mare, impreuna suntem atit de multi, nu conteaza cu cit jutam iar acest copil are dreptul la o viata frumoasa ! Ma gindesc doar ca oricare dintre noi ar putea avea un cunoscut cu o problema asemanatoare sau ca ceea ce am depus eu acolo, poate putin, pentru Matei, va putea face diferenta pentru ca vor mai exista si altii care o vor mai face, iar impreuna vom reusi sa-l ajutam.

Am fost in Vama !

Duminica 16 martie 2008... Primul contact cu Vama pe anul asta. Am regasit Vama la 6 luni dupa ce am lasat-o. Acum 6 luni Vama era linistita si se pregatea de hibernare. Plecarea mea de acolo mi-a adus marele necaz pe care a trebuit sa il indur si care mi-a schimbat viata si mai ales pofta de viata. Dupa 6 luni am regasit Vama, pustie, linistita, insorita si destul de curata. Pustietatea nu mi s-a parut deprimata, ci superba. Soarele isi imprastia razele generos iar cei citiva nori erau total razleti, in schimb vintul batea rau de tot, amintindu-mi ca suntem abia in martie si mai e mult pina la vara. Pe plaja mai erau 5 oameni inghetind in jurul unui gratar, vreo 3 ciini ai nimanui, stapini pe toata plaja. Iar marea isi arunca valurile unul dupa altul in acelasi ritm infinit si atit de frumos. Asta este Vama pe care mi-o doream, libera de prostie, libera de manele, libera de nesimtire, libera de mitocanie si libera de fite. Doar noi si marea, soarele si nisipul, un pic de stuf, multe scoici si citiva crabi aruncati pe mal. M-am simtit liber si fericit, am reusit sa uit un pic de probleme si sa ma bucur de viata si de reintilnirea cu Vama... Si ne vom mai vedea din nou cind va fi ceva mai cald, ne am dat deja intilnire pentru luna mai.